sniia - REVISTA FERMIERULUI
Căutare - Categorii
Căutare - Contacte
Căutare - Conținut
Căutare - Fluxuri știri
Căutare - Etichete
Căutare - articole
Miercuri, 12 Iunie 2024 20:38

Joaca de-a sprijinul cuplat

Mă mai minunez, câteodată, nu mereu, că la câte ieșite din comun se fac în țara noastră, nu am mai avea motive de mirare(!). Dar cazul de care vreau să vă povestesc astăzi este de-a dreptul direcționat a arunca la „groapa de gunoi a indolenței și nepăsării” munca de ani buni a mii de oameni. Că așa dorește cu ardoare, „să facă bine” pentru toată lumea, onor MADR. Nu-mi dau seama cine a avut o atât de mare influență asupra domnului ministru, astfel ca acesta, printr-un ordin, OMADR 106/19.03.2024, să modifice cadrul legislativ referitor la condițiile prin care se acordă SCVZ la ovine și caprine, la bovine rămânând aceleași. Cu alte cuvinte, după 14 ani de reglementare comună, acum ajungem la zicala „pentru unul mumă, pentru altul ciumă”, nefiind vorba doar despre discriminarea dintre specii, ci și de multe alte efecte cu implicații majore economice și sociale.

Toate bune și frumoase în OMADR 106, care stabilește modalitatea de implementare, îndeplinirea criteriilor de eligibilitate, a condițiilor și altor cerințe specifice, inclusiv tipurile de documente justificative pentru intervențiile aferente sectoarelor vegetal și zootehnic (...) din cadrul Planului strategic PAC 2023-2027, finanțate din Fondul european de garantare agricolă și de la bugetul de stat, începând cu anul 2024. Numai că, la articolele 101-104 din Ordin, apar problemele care afectează ovinele și caprinele, adică sprijinul urmează a fi acordat tuturor crescătorilor care dețin între 150 și 500 de capete/exploatație sau în zonele montane de la 60 până la 500 de capete/exploatație, înscrisă în BND (SNIIA), dispărând condițiile de eligibilitate pentru acordarea SCVZ din reglementarea de până acum și anume: existența adeverinței de tip A, eliberată de Registrul Genealogic pentru animalele de rasă pură cu certificate zootehnice, și a adeverinței de tip B, eliberată de oficiile județene ale ANZ pentru animalele ce asigură un raport de 35 de femele la 1 berbec/țap de reproducție de rasă pură. Pentru aceste criterii, sprijinul cuplat pentru venit ovine/caprine a fost de 16,94 euro/cap, din fonduri europene pentru peste 2.600.000 de ovine, 90.000 de berbeci și 217.000 de caprine, toate aflate în registre, deci justificate cu adeverință de tip A, la care se adaugă peste 1.800.000 de capete ovine și caprine, cu adeverință de tip B eliberată de OJZ-uri, aflate măcar într-un program de ameliorare.

Constatăm că, la un calcul rotund, ajungem la un efectiv eligibil de aproape 3 mil. de ovine și caprine în rasă pură, care au primit suma de 16,94 euro/cap, și, comparând cu datele publice ale INS din 2023, de 11.692.100 capete ovine și caprine, observăm că, aplicând noile reglementări din OMADR 106, avem un efectiv eligibil de aproape 4 ori mai mare. Oricum am împărți banii, în lumina textului din ordin, rezultă cu mult sub cei 12,54 euro/cap, cât este limita minimă „asumată”, tot de MADR, prin PNS 2023-2027. Nu spun că nu-i bine că vor primi SCVZ într-un an electoral (coincidență sau nu!?) și crescătorii care fac doar producție, dar este o capcană în urma căreia, de la anul, nu se va mai putea acorda SCVZ, pentru niciun tip de animal, în rasă pură sau nu, aflat într-un program de ameliorare sau crescut pur și simplu doar pentru producție. De ce? Pentru că acordarea unui sprijin/cap sub 12,54 euro înseamnă că acest ajutor și-a atins scopul și că, în consecință, nu mai este necesar a se acorda. Deci, niciun bănuț/cap de ovine sau caprine din 2025 până în 2027. Sau poate are ministerul vreo soluție să suplimenteze bugetul astfel încât să se depășească acest prag, o fi făcut deja notificare la Comisie, cine știe de unde sare iepurașul cu rezolvarea acestei dileme?

SCZ-ul între 2011 și 2023, actual SCV 2024, a fost acordat și acum negociat cu Comisia Europeană, în termeni foarte clari și fără echivoc, doar pentru animalele de rasă pură, înscrise atât în Registrele genealogice și aflate în Programele de ameliorare conduse de Registre, sau pentru animalele care îndeplinesc acele condiții minime de control al reproducției și producției, prin achiziția de berbeci/țapi din rasă pură și efectuarea de lucrări de control al producției.

După 14 ani, în urma unei selecții riguroase a animalelor, făcută doar pe baze științifice, conform rezultatelor Controlului oficial al producției, în baza existenței unui Program de ameliorare derulat de un Registru genealogic al rasei respective, cu o contribuție proprie de 30% din cheltuielile pentru COP, cu o serie de restricții privind creșterea animalelor, s-a ajuns astăzi, în urma aplicării magnificului ordin, să nu existe nicio diferențiere, la plată, între fermierii cu animale în rasă pură și cei cu animale doar pentru producție. Și care-i pericolul? vă veți întreba. Primul și cel mai grav, plata de anul acesta, suma întreagă adică, să o ceară Bruxelles-ul înapoi, pe motivul simplu de nerespectare a condiționalităților de acordare a sprijinului; pierderea sutelor de milioane de euro investiți de stat în a ajunge la 3 mil. de capete ovine/caprine în rasă pură prin desființarea Registrelor, prin lipsa unor programe de ameliorare, prin lipsa unui COP care să certifice evoluția genetică și productivă a animalelor, ieșirea crescătorilor din registru, pierderea a peste 2.500 de angajați specializați, ingineri zootehniști din cadrul Registrelor genealogice. De ce ministerul nu a acordat și celorlalte efective, pentru producție, în cazul de față, o susținere diferențiată? Și, astfel, toți crescătorii ar fi fost mulțumiți, fiecare primind o răsplată în funcție de investițiile făcute și de restricțiile de creștere respectate.

Nu știu cum se face sau cine-și bagă coada, că atunci când lucrurile încep să se miște bine într-un sector, trebuie făcut ceva pentru distrugerea lui sau aruncarea în derizoriu a progreselor de până acum. Așa și-n cazul nostru: 3 milioane de capete în rasă pură (aproximativ 12 mil. matcă în total, INS 2023), animale cu certificat de origine care pot fi vândute la prețuri corecte, putând concura de la egal la egal cu alte țări europene sau țări terțe. Sau poate exportul prin deschiderea piețelor arabe deranjează? Foarte bine! Să deranjeze! E și rândul fermierilor români să câștige, după cât muncesc sau investesc! Sau nu e voie? Că altfel nu înțeleg de ce un astfel de ordin al ministerului, care mai și modifică o hotărâre de Guvern din 2023 și prin care se anulează toată truda acestor fermieri din 2011 încoace, iar a altora chiar din 2005, nu are ca efect decât supărarea și revolta crescătorilor pe o astfel de nedreptate. Timp de modificare a ordinului ar mai fi, rămâne să vedem dacă există și voință.

 

Editorial de: ȘTEFAN RANCU 

 

Publicat în Revista Fermierului, ediția print – iunie 2024
Abonamente, AICI!
Publicat în Editorial

Asociația Aberdeen Angus România transmite crescătorilor de taurine care sunt condițiile pe care trebuie să le îndeplinească pentru a beneficia de SCZ – Sprijinul cuplat în sectorul zootehnic.

Crescătorii de taurine din rase de carne pot solicita SCZ pe beneficiar (CUI/CNP), pentru fermele cu un efectiv de minimum zece capete și maximum 250 de capete de taurine din rasa Aberdeen Angus și/sau metis cu rasa Aberdeen Angus.

Vacile din rase de carne și vacile metise cu rase de carne trebuie să aibă până la vârsta de 48 de luni cel puțin un produs înregistrat în SNIIA și înscris/înregistrat în baza de date a Registrului genealogic, cu excepția vacilor provenite din import și care au fătat pe teritoriul țării de proveniență. Condiția se aplică pentru vacile din rase de carne și vacile metise cu rase de carne născute începând cu data de 1 ianuarie 2023.

Vacile din rase de carne și vacile metise cu rase de carne trebuie să aibă în ultimele 24 de luni cel puțin un produs înregistrat în SNIIA și înscris/înregistrat în baza de date a Registrului genealogic, cu excepția vacilor provenite din import și care au fătat pe teritoriul țării de proveniență.

Pentru a beneficia de SCZ, vacile de carne din secțiunea principală (vaci rasă curată) și vacile de carne din secțiunea suplimentară (vaci metise cu rasa Aberdeen Angus F1, F2, F3), trebuie să aibă vârsta de maximum 12 ani și să fie deținute de beneficiar cel puțin o perioadă de patru luni după data de referință a depunerii cererii unice de plată (la categoria vaci se încadrează femelele cu minimum o fătare înregistrată).

Taurii de reproducție, pentru a beneficia de SCZ, trebuie să aibă vârsta de maximum șase ani și să fie deținuți de beneficiar cel puțin o perioadă de patru luni după data de referință a depunerii cererii unice de plată.

Sunt eligibile la plată inclusiv animalele care până la finalul perioadei de patru luni au intrat, respectiv au ieșit în/din exploatațiile cu cod ANSVSA, deținute de același beneficiar sau în/din exploatațiile asociațiilor/cooperativelor/grupurilor de producători în care au fost transferate temporar pentru pășunat.

**********

Adeverințele eliberate de Asociația Aberdeen Angus România nu mai trebuie vizate de către Oficiile Județene de Zootehnie.

Taurinele pentru care nu s-au trimis notificări (anexe) sau nu au fost introduse online în „BIDAA- Baza Informatică de Date Aberdeen Angus”, crescătorii acestora nu vor primi adeverința necesară pentru SCZ 2024.

Solicitarea pentru adeverință se trimite către asociație până în data de 15 aprilie 2024, pe adresa de e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

La data eliberării adeverinței pentru SCZ, fermierul are obligația de a avea toate facturile achitate la zi.

Solicitarea pentru adeverință poate fi descărcată de aici: https://aberdeenangus.ro/.../03/Solicitare-Adev-RG-2023-.pdf

**********

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Zootehnie

Aproximativ 300 de exploatații zootehnice din Covasna vor fi controlate în perioada 9 ianuarie-25 februarie 2017 de către inspectorii Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor pentru a se stabili dacă se respectă cerinţele pentru acordarea subvenţiilor pe anul trecut.

Din totalul celor aproape 300 de exploataţii non-profesionale şi comerciale vizate, peste 70 de procente se află în zona Baraolt.

Controlul face parte din acordul de delegare cu APIA privind verificarea respectării de către agricultori a cerinţelor de ecocondiţionalitate.

Tematica vizează, printre altele, existenţa şi ţinerea la zi a registrului exploataţiei, a termenelor referitoare la identificarea şi înregistrarea animalelor, concordanţa dintre efectivele de animale existente în acte, respectiv în Baza Naţională de Date şi cele existente fizic în exploataţii, aspecte privind tratamentele efectuate animalelor şi igiena produselor alimentare primare obţinute.

Conducerea DSVSA Covasna atrage atenţia fermierilor asupra necesităţii scoaterii imediate din evidenţele electronice ale circumscripţiilor veterinare a animalelor sacrificate recent, în perioada sărbătorilor de iarnă, şi a subliniat că nerespectarea normelor de ecocondiţionalitate se soldează cu amenzi de la 600 la 1.200 lei în cazul persoanelor fizice şi mai mari în cazul persoanelor juridice, şi poate conduce la reducerea plăţilor sub forma unor penalităţi aplicate de APIA, în funcţie de gravitatea neconformităţilor constatate.

Potrivit specialiștilor, controalele se efectuează în baza unor fişe standard de inspecţie, care prevăd prezenţa animalelor în exploataţia verificată. Pentru buna desfăşurare a controlului, având în vedere faptul că rezultatele acestuia se materializează în acordarea sau neacordarea, dar şi eventuale penalizări a subvenţiilor pe anul 2016, proprietarii exploataţiilor non-profesionale cu animale sunt rugaţi să ia legătura cu medicii veterinari de circumscripţii, cu utilizatorii de SNIIA şi să-şi pună la punct atât evidenţele, cât şi condiţiile de adăpostire furajare şi bunăstare a animalelor deţinute.

Publicat în Știri

newsletter rf

Publicitate

ROMANIA AGRIMAX FORTIS BANNER mai 2026

aisr

Banner Andermatt Insecticide 04 300x2050px

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

Banner_Profesional_agromedia_RF_300x250_px 

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista