programe - REVISTA FERMIERULUI
Căutare - Categorii
Căutare - Contacte
Căutare - Conținut
Căutare - Fluxuri știri
Căutare - Etichete
Căutare - articole

Pe 13 și 14 aprilie 2026, o delegație a Clubului Fermierilor Români, formată din tineri, a participat la Bruxelles la o serie de întâlniri la nivel european, cu scopul de a înțelege și a influența direcțiile care vor defini agricultura românească în următorul deceniu. Programul a inclus o sesiune de lucru la Reprezentanța Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană, prezența la FFA Annual Conference 2026 - unul dintre cele mai importante forumuri europene pe teme agricole, precum și o vizită la Parlamentul European, găzduită de eurodeputatul Maria Grapini, membru al Comisiei de Agricultură.

Delegația a fost formată din 17 tineri absolvenți ai programelor de formare ale Clubului, lideri de echipă la Maratonul de Business, din cadrul programului Tineri Lideri pentru Agricultură, o generație care își construiește acum cariera în agricultură și care a ales să înțeleagă direct de la sursă mecanismele care îi vor afecta activitatea în anii următori.

discutii cfro

 

Mai puțini bani, mai multe condiții, în PAC 2028 - 2034

 

Discuția de la Reprezentanța Permanentă, purtată cu Achim Irimescu, fost ministru al Agriculturii și negociator al aderării României la UE, a scos în evidență amploarea reformei în curs a Politicii Agricole Comune. Concluziile sunt îngrijorătoare: bugetul PAC urmează să scadă de la 37% din bugetul UE la 14,8% în perioada 2028 - 2034, iar alocarea totală pentru România se reduce cu aproape 5 miliarde de euro față de actuala perioadă de programare, de la 21,5 la 16,57 miliarde de euro.

irimescu

Printre schimbările cu impact direct asupra fermierilor români:

  • Pilonul 2 - Dezvoltarea Rurală, prin care România și-a modernizat agricultura în ultimele două decenii, dispare practic din structura noii PAC;

  • Se introduc reduceri progresive ale plăților directe pentru fermele care depășesc 20.000 de euro, mergând până la eliminarea completă a plății de bază pentru sumele peste 100.000 de euro;

  • Sprijinul suplimentar de 50 euro/ha pentru fermierii tineri urmează să fie eliminat, iar înlocuirea propusă este considerată insuficientă în contextul barierelor structurale din România: lipsa accesului la teren și dobânzile de peste 10% față de 2-3% în Europa de Vest;

  • Regula N+1 - banii neabsorbiți într-un an se restituie, punând presiune enormă pe capacitatea administrativă a statelor membre.

 

Cum se face legislația care ne afectează în fiecare zi, la Parlamentul European

 

Delegația tinerilor din Clubul Fermierilor Români a avut parte de o prezentare directă a mecanismelor de legiferare europeană, inclusiv un tur al spațiilor Parlamentului European în care se negociază, se amendează și se votează legile aplicabile în toate cele 27 de state membre.

Eurodeputatul Maria Grapini a explicat procedura legislativă, de la propunerea Comisiei, prin trialogul cu Consiliul, până la votul final în plenară, dar a și clarificat o serie de distincții esențiale ignorate frecvent în spațiul public românesc.

grapini

Câteva concluzii cheie:

  • Rezoluțiile Parlamentului nu sunt acte legislative. Ele nu sunt obligatorii și nu pot fi aplicate direct, o distincție crucială în înțelegerea dezbaterilor europene;

  • Noul Regulament Vamal al UE intră în vigoare în circa doi ani. România administrează peste 2.000 de puncte vamale la granița externă a UE. Fără laboratoare de control al conținutului produselor și fără personal integru, țara riscă să devină principalul punct de intrare pentru mărfuri neconforme în toată piața internă, cu posibile consecințe sub formă de proceduri de infringement;

  • Un eurodeputat poate interpela orice guvern din cele 27 de state, nu doar pe cel al țării de origine. Pe această cale, românii din Austria au obținut alocații egale cu cetățenii autohtoni, după o decizie a Curții Europene de Justiție.

„Legile care schimbă agricultura românească nu se scriu la București. Se negociază la Bruxelles. A înțelege cum, și a cunoaște pe cei care le construiesc, nu este un avantaj, ci este o necesitate. Mulțumim ELO, Reprezentanței Permanente și Parlamentului European pentru deschiderea cu care ne-au primit”, transmite Andrew Brind, manager comunicare în cadrul Clubului Fermierilor Români,

 

Agricultura europeană, în fața unor alegeri fundamentale

 

Delegația Clubul Fermierilor Români a participat și la Forum for the Future of Agriculture, conferința anuală care reunește factori de decizie, fermieri, reprezentanți ai industriei și ai societății civile din toată Europa. Dezbaterile au confirmat tensiunile din jurul reformei PAC și au subliniat importanța prezenței active a organizațiilor reprezentative naționale în procesul de negociere la Bruxelles.

 

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, AICI!

Publicat în Eveniment

Începând cu 1 ianuarie 2025, Florin Stegariu, fermier și proprietar Strunga Winery, a preluat mandatul de președinte al Clubului Fermierilor Români pentru o perioadă de șase luni, în cadrul mecanismului președinției rotative instituit de asociație în 2021.

Îm mandatul său, Florin Stegariu va continua proiectele naționale multi-anuale, care vizează obiective strategice, inițiate de Clubul Fermierilor. Noul președinte va urmări, totodată, lansarea unor programe noi la nivel național, care să răspundă provocărilor anului 2025, rezultate din efectele cumulate ale multi-crizelor din agricultură înregistrate în ultimii ani. De asemenea, având în vedere că Florin Stegariu coordonează regiunea Moldova-Nord în cadrul Consiliului Director, el și-a propus să promoveze unele obiective specifice acestei regiuni, care vor putea deveni un model și vor putea fi extinse la nivel național.

„Obiectivele și acțiunile Clubului se vor intensifica în mandatul noului președinte pentru asigurarea reprezentării intereselor fermierilor perfomanți din România, la București și Bruxelles, atât prin promovarea unor măsuri legislative și a unor proiecte strategice naționale, necesare și importante pentru asigurarea continuității și competitivității fermelor românești, dar și pentru formarea de lideri și antreprenori în agricultură, capabili să gestioneze transformarea fermelor, prin adoptarea de noi modele de afaceri și tehnologii adaptate schimbărilor climatice, crizelor multiple și progresului tehnologic digital”, a precizat Florian Ciolacu, director executiv al Clubului Fermierilor Români. 

 

Obiectivele Clubului în mandatul noului președinte

 

„Este o onoare și o responsabilitate deosebită să preiau mandatul de președinte al Clubului Fermierilor Români, având șansa de a contribui la consolidarea unei viziuni unitare pentru agricultura din România. Voi urmări să pun în valoare experiența și perspectiva fermierilor din întreaga țară, promovând inițiative care să răspundă atât nevoilor locale ale regiunii Moldova Nord, cât și provocărilor strategice la nivel național și european. Îmi asum în acest mandat să asigur continuitatea proiectelor esențiale pentru modernizarea agriculturii românești și de a deschide noi direcții de dezvoltare, prin susținerea fermierilor, stimularea inovării și crearea de parteneriate solide. În această perioadă, mă angajez să promovez o agricultură sustenabilă, bazată pe colaborare intersectorială și pe soluții adaptate la realitățile actuale, menținând agricultura românească într-un dialog constant cu standardele și politicile europene. Îmi doresc ca, prin eforturile comune ale Clubului și ale fermierilor, să întărim poziția agriculturii românești, pe toate planurile, oferind soluții inovatoare și sprijin concret pentru comunitatea noastră”, a declarat Florin Stegariu, președinte al Clubului Fermierilor Români.

Așadar, în următoarea perioadă, obiectivele și acțiunile Clubului Fermierilor sunt: 

  • Promovarea adoptării inițiativei de politică publică: „Politica Agricolă Integrată a României – Obiectiv 2035” ca angajament transpartinic de lungă durată, care să stabilească prioritățile agriculturii, indiferent de schimbările politice. Acțiunile vor viza asigurarea sprijinului comunității de afaceri din agricultură și a partidelor politice pentru adoptarea acestui cadru de continuitate și dezvoltare strategică a agriculturii din România.

  • Promovarea Centrului pentru Inovare și Formare a Tinerilor Lideri și Antreprenori 4.0 în agricultură, prin scalarea proiectului la nivel european, continuând inițiativele începute la Bruxelles în 2023, susținute de parlamentarii europeni.

  • Participarea activă în grupurile de lucru la nivelul Guvernului pentru dezvoltarea proiectelor integrate din agricultură, în colaborare cu sectoarele Mediului, Energiei, Dezvoltării Regionale, Infrastructurii, Educației și Digitalizării.

  • Reprezentarea intereselor fermierilor din România în cadrul negocierilor de la Bruxelles privind stabilirea direcțiilor de reformă a Politicii Agricole Comune prin adoptarea concluziilor rezultate din Dialogul Strategic pentru viitorul agriculturii la nivel european.

  • Stabilirea unor Memorandumuri de Parteneriat cu agenții guvernamentale responsabile pentru domeniul sanitar-veterinar, investiții în agricultură, agro-meteorologie, securitate, precum și cu universități și centre de cercetare din România.

  • Consolidarea și extinderea parteneriatelor existente, stabilirea de noi cooperări cu organizații europene pentru promovarea intereselor fermierilor și a sectorului agro-alimentar cu sediul la Bruxelles.

  • Organizarea unor conferințe naționale tematice dedicate finanțării alternative în agricultură și gestiunii integrate a resurselor de apă în agricultură.

Florin Stegariu a preluat mandatul de președinte al Clubului Fermierilor Români de la Sandor Darabont, care a deținut funcția în perioada 1 iulie – 31 decembrie 2024. „Predau cu încredere ștafeta lui Florin Stegariu, un lider tânăr și dinamic. Sunt convins că implicarea sa și abordarea modernă vor aduce un suflu nou în activitatea Clubului Fermierilor Români, consolidând rolul nostru în sprijinirea fermierilor și în reprezentarea intereselor acestora, atât la nivel național, cât și european. Îi doresc succes și sunt sigur că va duce mai departe proiectele strategice cu energie și viziune”, a spus Sandor Darabont, fostul președinte al Clubului Fermierilor Români.

cfr presedinti

 

CITEȘTE ȘI: Florin Stegariu, proprietarul Strunga Winery, este noul președinte al Clubului Fermierilor Români

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Știri

La zece ani de la lansarea cărții „50 de vinuri românești întâlnesc 50 de preparate culinare italiene”, Marinela Ardelean a scos pe piață un nou volum: „50 de vinuri și preparate din România”, disponibil în română, italiană și engleză. Noua carte este una aniversară și marchează 10 ani de când autoarea se dedică promovării vinului românesc la nivel internațional. Marinela Ardelean este expert în vinuri, fondatoarea platformei Wines of Romania și co-organizator al Festivalului RO-Wine.

Cartea aduce împreună 50 de crame de top din România, cu unele dintre cele mai reprezentative vinuri din colecțiile lor, și preparate gourmet create de chefi de top precum Ana Consulea, Alexandru Dumitru, Radu Dumitrescu, Marco Favino, Radu Ionescu, Nico Lontras, Emilia Maxim, Nicolai Tand sau de pasionata creatoare de conținut Mihaela Sava „Prăjiturela”.

„Este o carte pe care mi-am dorit să o scriu încă de acum zece ani, de la primul meu volum, în care propuneam vinuri românești alături de preparate italiene, ca o punte între cele două țări pe care le numesc „acasă”. Am asistat în ultimii ani la o renaștere și o reinventare spectaculoasă a gastronomiei în România, am văzut cum chefi care au cutreierat lumea se întorc acasă și valorifică lucrurile pe care le-au învățat, ridicând în același timp gastronomia românească la un alt nivel, lucru care a provocat un val de entuziasm general. Mi-am dorit să arăt că România s-a așezat în rândul lumii inclusiv din punct de vedere gastronomic și de aceea am ales să fie un volum trilingv. Aveam deja vinuri – și mă bucur că de această dată am ales 50 de vinuri de la 50 de crame, cu multe dintre ele născute din soiuri autohtone – dar eram un pic în urmă, acum zece ani, cu piața gourmet. Am recuperat o parte din această diferență și acesta este punctul central al cărții”, a declarat Marinela Ardelean cu ocazia lansării cărții, care a avut loc pe 4 decembrie 2024 la Palatul CEC din București.

marinela cec

 

Mai mult decât o carte despre vin și mâncare

 

„50 de vinuri și preparate din România” este mai mult decât o carte în care se întâlnesc vinul și gastronomia. Pentru pasionați și pentru cei care doresc să înțeleagă profunzimea relației dintre români și vin, un capitol special este dedicat istoriei vinului pe teritoriul țării noastre, în care sunt puse în discuție legendele și miturile referitoare la vechimea tradiției enologice.

Un alt capitol special este dedicat turismului viticol, unde sunt incluse 12 destinații de top din România, fie deținute de crame, fie aflate în inima unor regiuni viticole.

Potrivit autoarei, cartea surprinde și aspecte legate de universul complex al vinului și, deși este ușor de înțeles că enoturismul este încă la început în România, există deja destinații importante, ușor accesibile, care pot satisface cele mai exigente gusturi, oferind ocazia, mai ales turiștilor străini, de a descoperi România, frumusețea sa și a oamenilor săi.

„M-am născut în Maramureș, acolo unde ospitalitatea este legea pământului și îmi doresc ca lumea să descopere măcar o parte din ceea ce avem de oferit, ca popor. Turismul viticol este extrem de important în viitor, pentru a transforma acest vis în realitate. Nicăieri nu se leagă prietenii și nu se deschid sufletele mai bine decât în jurul mesei, la un pahar cu vin. Despre importanța economică a vinului deja s-au spus multe și nu am de adăugat decât că este o mare șansă pentru toate cramele, dar mai ales pentru cele de mici dimensiuni, care își pot susține eventual întreaga afacere doar din aportul enoturismului. Pe termen lung este important pentru regiuni întregi, pentru toate ramurile economice conexe, pentru comunități și, în general, pentru imaginea României în lume”, a precizat Marinela Ardelean.

 

Cartea s-a lansat deja în Italia și România

 

Volumul „50 de vinuri și preparate din România” a fost lansat pe 28 noiembrie, într-o conferință de presă organizată la Veneția. Cartea a fost pregătită de Editura Antiga la aceleași standarde la care a fost publicat și primul volum, „50 de vinuri românești întâlnesc 50 de preparate culinare italiene”, singura carte românească din secțiunea „Băuturi” nominalizată la Premiile de Excelență Gourmet Cookbook Award.

De asemenea, lansarea oficială a cărții în România a avut loc pe 4 decembrie în București, la Palatul CEC, în prezența a peste 150 de invitați –  producători români de vin, reprezentanți ai mediului de business autohton, vedete și personalități culturale. Evenimentul a fost susținut de CEC Bank, AQUA Carpatica, Carrefour România prin programele Deschidem Vinul Românesc și Poftim Brânză Românească, Wines of Romania, agenția Total PR și Ukiyo coffee by Hot Pipes Roastery. Printre vorbitori au fost Ramona Chiriac - șeful Reprezentanței Comisiei Europene în România și Jean Valvis - fondatorul AQUA Carpatica, aceștia apreciind importanța unui astfel de volum, o veritabilă carte de vizită pentru România.

marinela flori

„Este un moment extraordinar pentru mine. Mă aflu în poziția din care să le pot spune iubitorilor de vin din toată lumea că România are un potențial enorm, că are deja instrumentele necesare pentru a-l realiza, că suntem aici și avem atât de mult de oferit. Mă bucur să văd efervescența creată în ultima vreme în jurul gastronomiei naționale și regionale, să văd că apar cărți de specialitate tot mai importante. Mă bucur să pot contribui cu un context care include vin și turism, tradiție și istorie”, a conchis Marinela Ardelean.

Numeroase evenimente de prezentare vor avea loc în perioada următoare, în mai multe orașe din România și din străinătate, iar cartea va putea fi achiziționată, în curând, dintr-o selecție de magazine Carrefour, librării Cărturești, precum și din magazinele producătorilor de vin care și-au exprimat dorința de a comercializa cartea.

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Eveniment

Miercuri, 4 decembrie 2024, a avut loc lansarea online a versiunii a doua a Ghidului pentru Digitalizarea Agriculturii din România, o creație a tinerilor fermieri din think tank-ul Agrinnovator. Actuala ediție nu este doar un ghid, ci o resursă completă pentru cei care aspiră la o agricultură performantă și adaptată provocărilor contemporane.

Această nouă ediție aduce un conținut mai bine contextualizat oferind exemple practice și recomandări clare pentru implementarea soluțiilor de digitalizare adaptate fermelor mici, medii și mari, specifice agriculturii românești.

În plus, ghidul integrează exemple de succes din alte țări care au implementat soluții de digitalizare cu rezultate semnificative, oferind modele inspiraționale pentru fermierii din țara noastră.

Ghidul reunește experiențe și tehnologii din diverse domenii ale agriculturii, evidențiind cum fiecare soluție poate contribui la eficiența, profitabilitatea și sustenabilitatea unei ferme. Scopul este de a inspira fermierii să descopere oportunitățile pe care tehnologia le poate aduce, oferind un sprijin real în tranziția esențială către o agricultură sustenabilă adaptată viitorului, obținând astfel un avantaj competitiv și o viziune clară asupra agriculturii moderne.

Matei Titianu, președinte think tank-ul Transformare Digitală: „Născută în 2023 ca inițiativă a grupului de lucru Transformare Digitală, această nouă versiune a ghidului digitalizării este rezultatul colaborării mai multor grupuri de lucru din cadrul Aginnovator, reflectând dimensiunea lărgită a tranziției către Agricultura 4.0. Noul ghid reflectă nivelul de dezvoltare și adoptare al utilizării dronelor, precum și recunoașterea impactului economic și de mediu al digitalizării fermelor, punând accent pe inovație și sustenabilitate. Datorită contribuției multidisciplinare a membrilor think tank-ului nostru, am reușit să oferim o resursă practică cu o documentare lărgită.”

Andrei Chiriac, coordonator al grupului de lucru Ghid Digitalizare, Agrinnovator Transformare Digitală, despre obiectivele noului ghid: „Noua versiune a Ghidului pentru Digitalizarea Agriculturii a fost revizuită și actualizată pentru a reflecta evoluțiile recente din domeniul tehnologic și nevoile specifice ale fermierilor români. Am dorit să asigurăm un conținut relevant și adaptat, care să ofere soluții practice și exemple de succes pentru diverse tipuri de ferme. Revizuirile au fost esențiale pentru a menține ghidul ca un suport de încredere și pentru a sprijini fermierii în adoptarea celor mai eficiente practici digitale, contribuind astfel la dezvoltarea durabilă și competitivă a agriculturii românești.”

Oana Florea, coordonator al grupului de lucru Legislație Drone Agrinnovator Transformare Digitală: „Lansarea celei de-a doua ediții a ghidului constituie încă o etapă esențială în promovarea agriculturii moderne, prin adoptarea tehnologiilor de ultimă generație. Această ediție a fost orientată spre integrarea unor soluții practice și aplicabile, care să sprijine fermierii în optimizarea proceselor, reducerea costurilor și adaptarea la cerințele tot mai mari ale pieței.”

Răzvan Prelipcean, președinte think tank-ul Agricultură sustenabilă și investibilă: „Lansarea celei de-a doua ediții a acestui ghid reprezintă un pas important pentru sprijinirea fermierilor în procesul de digitalizare. Ca fermier și susținător al inovației în acest sector, consider că acest material oferă informații esențiale despre tehnologiile disponibile și sursele de finanțare, venind în întâmpinarea nevoilor reale ale fermierilor. Participarea la pregătirea ghidului mi-a permis să contribui cu experiența mea practică, iar scopul nostru comun este facilitarea accesului fermierilor la soluții care să le crească productivitatea și sustenabilitatea.”

Ghidul pentru digitalizarea agriculturii V2 poate fi consultat aici.

Ghidul pentru Digitalizare Agriculturii V2

Think tank-ul Agrinnovator, lansat în luna mai 2022, are menirea de a promova crearea și diseminarea cunoștințelor referitoare la tehnologiile agriculturii de mâine. Proiectul îi are în centru pe tinerii fermieri absolvenți ai programelor Tineri Lideri pentru Agricultură și Antreprenor în Agricultura 4.0, organizate de Clubul Fermierilor Români, pregătiți să ducă agricultura românească la următorul nivel de dezvoltare și performanță. Agricover în calitate de susținător principal think tank-ului Agrinnovator Transformare Digitală oferă suportul necesar desfășurării activităților de reflecție.

CITEȘTE ȘI: Puterea exemplului, cheia schimbării

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Eveniment

Clubul Fermierilor Români a organizat la sfârșitul săptămânii trecute (vineri – 29 iulie 2022) Conferința Regională Banat, în județul Timiș. Temele au vizat schimbările majore din agricultura românească sub impactul reformei PAC și transpunerea acesteia la nivel național sub forma Planului Național Strategic, cu accent pe necesitatea dezvoltării, extinderii și modernizării infrastructurilor naționale de îmbunătățiri funciare – irigații, desecare și drenaj, precum și forța de muncă din agricultură. Evenimentul a reunit fermieri care își desfășoară activitatea în județele Timiș, Arad și Caraș-Severin.

Clubul Fermierilor Români consideră că punerea în aplicare a unei strategii naționale de gestiune integrată a apei pentru agricultură va asigura cadrul pentru un program multianual de investiții publice în vederea modernizării sistemului național de irigații și susținerea programului care vizează proiectele locale de irigații. „Credem că în România există apă, dar nu este integrat pusă în valoare ca resursă pentru agricultură, cu grija față de mediu pe care suntem obligați să o avem. Am pus la dispoziția autorităților un studiu în care am estimat că este nevoie de un miliard euro pentru a pune în funcțiune un sistem dual, care să funcționeze ca desecare-drenaj când este prea multă apă, dar și ca irigații”, a declarat Florian Ciolacu, director executiv Clubul Fermierilor Români.

Prezent la eveniment prin videoconferință, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Ioan Boloș, a afirmat că investitiile în agricultură sunt o prioritate la nivel național, iar munca fermierilor este cu potențial pentru dezvoltarea strategică a României. Ministrul a dat asigurări că au fost reluate discuțiile cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) în ceea ce privește amenajările de descare-drenaj și sistemul de irigații, precum și pentru combaterea eroziunii solului. „Managementul apei și investițiile din sectorul de irigații ne preocupă pe toți. Din politica de coeziune, avem în acest moment două tipuri de investiții specifice: investiții pentru achiziționarea de echipamente specifice pentru combaterea fenomenelor extreme rare (grindină), prin intermediul Autorității pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor, pe care o sprijinim în acest sens; respectiv investiții pentru irigații, pentru care avem întâlniri săptămânale cu reprezentanții MADR, pentru a pregăti reincluderea în PNRR a investițiilor pentru irigații, cu un buget consistent, pentru că aceste investiții sunt vitale în perioadă de criză”, a arătat oficialul guvernamental.

La rândul său, fostul șef MADR, Adrian Oros, senator în Parlamentul României, a vorbit despre necesitatea unui sistem național care să asigure fermierii în fața riscurilor ce pot să apară în agricultură. „Există multe priorități, oportunități, dar și vulnerabilități în agricultură. Fără o strategie de gestionare a apei - apa ca resursă, nu doar apa pentru agricultură, care să fie finanțată consistent și foarte rapid, o să avem o problemă mare nu doar în ceea ce privește irigațiile, ci în unele zone și cu apa potabilă”, a afirmat Oros. El a atras atenția că există un studiu din 2018 în care sunt descrise foarte bine starea corpurilor de apă, atât supraterane, cât și subterane din zona Mării Negre, unde în final se spune cum toate aceste țări – România, Bulgaria, Grecia, trebuie să aibă o strategie pentru a gestiona această resursă vitală: de a o colecta atunci când există, de a o depozita, de a o transporta și de a o folosi cât mai corect. „Și în 2020 când a fost secetă – și au fost 1,2 milioane de hectare afectate atunci, și anul acesta, când este din nou secetă, ne reamintim că principala prioritate ar fi, pe de-o parte, să avem o strategie de gestionare a apei și, pe de-altă parte, să avem o strategie pentru a gestiona în general riscurile în agricultură. Noi nu avem încă, la nivel național, o strategie, fie prin fonduri mutuale, fie printr-un sistem de asigurări cât mai acoperitor, astfel încât să putem gestiona riscurile ce pot să apară. Și, din păcate, seceta este doar unul”, a spus Adrian Oros.

club fermieri

 

Investițiile în pregătirea forței de muncă, tot mai necesare

 

„România are o problemă de resursă umană în agricultură – îmbătrânirea populației și lipsa de atractivitate fac acest domeniu vulnerabil. Poate vom avea sisteme de irigații, dar nu vom mai avea cu cine să lucrăm terenul. Avem nevoie de sprijin financiar ca să formăm cât mai rapid oameni adaptați tehnologiilor noi, care să ne permită să facem față schimbărilor climatice și competiției”, a atras atenția Florian Ciolacu.

În acest context, Clubul Fermierilor Români propune soluții concrete pentru pregătirea tinerilor pentru preluarea afacerii agricole și asigurarea succesiunii în fermă, pe de o parte prin intermediul programului de formare „Tineri Lideri pentru Agricultură” dezvoltat de Club, ajuns deja la a patra ediție, iar pe de altă parte prin programe de pregătire pentru tehnicienii din fermă, inițiativă susținută și de ministrul Marcel Ioan Boloș. „Investițiile în calificarea forței de muncă sunt mai mult decât necesare. Vă putem sprijini cu un cadru instituțional, cu mecanismele de implementare, cu sursele de finanțare. Gândirea programelor și implementarea lor este sarcina dumneavoastră, a celor implicați în acest domeniu de activitate”, a precizat ministrul.

 

Provocările noii Politici Agricole Comune și ale Pactului Ecologic European

 

Achim Irimescu, ministru Plenipotențiar, Reprezentanța Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană, a avut o intervenție în direct de la Bruxelles în cadrul conferinței. Acesta a explicat că cele mai mari provocări pentru fermierii europeni vin din noua Politică Agricolă Comună și din Pactul Ecologic European, care cuprinde cele două strategii, Farm to Fork și Biodiversitate. Farm to Fork propune reducerea cu 50% până în 2030 a pesticidelor, cu 20% a îngrășămintelor de sinteză și cu 50% a antimicrobienelor, iar toate aceste eforturi trebuie să se facă prin fonduri din PAC și PNS.

Oficialul a subliniat că Regulamentul pentru Utilizarea Durabilă a Pesticidelor nu ține cont de situația reală din statele membre. Astfel, România trebuie să reducă cu 35% utilizarea pesticidelor până în 2030, deși se situează la nivelul cel mai scăzut în privința nivelului de utilizare a acestor substanțe.

În ceea ce privește problema irigațiilor, Achim Irimescu a afirmat că acestea joacă un rol esențial, nu doar în România, ci în toată Europa, iar situația generată de pandemia Covid-19, de războiul din Ucraina, de criza inputurilor și a energiei a arătat că securitatea alimentară este ținta principală a agriculturii.

Referindu-se la noul PNS, Adrian Pintea, director general APIA, a precizat că instituția pe care o coordonează se află în procedură avansată pentru noul contract de sistem informatic, care ar putea fi finalizat până la sfârșitul lunii septembrie. „Vom face caravane de informare, astfel încât toți fermierii și salariații APIA să fie pregătiți și informați, iar din martie 2023 să decurgă toate lucrurile lin. Ne dorim ca schemele de plată să fie ușor de implementat de către fermieri, iar controalele pe care le desfășurăm să aibă proceduri clare”, a declarat Adrian Pintea. Totodată, oficialul a subliniat faptul că de-a lungul timpului, cele două agenții de plată, APIA, respectiv AFIR, prin Ministerul Agriculturii, au avut o medie de absorbție a fondurilor europene de 97-98%.

 

Servicii de consultanță și consiliere cu valoare adaugată pentru fermieri

 

Clubul Fermierilor Români promovează un model românesc de agricultură performantă care valorifică principalii vectori de dezvoltare: trecerea către Agricultura 4.0 (revoluția digitală a agriculturii), dezvoltarea de valoare adaugată peste activitatea agricolă prezentă și atragerea de capital investit pentru dezvoltarea marilor sisteme naționale de infrastructură agricolă.

Totodată, pentru a veni în sprijinul fermierilor din România, Clubul oferă servicii de consultanță și consiliere cu valoare adaugată pentru valorificarea eficientă a producției prin comerțul cu cereale, securizarea afacerilor fermierilor prin managementul riscului – asigurări agricole și pentru gestiunea eficientă a achizițiilor și mentenanței utilajelor agricole.

O componentă majoră în activitatea Clubului o reprezintă proiectele de formare, care vizează, pe de o parte, atragerea tinerilor în agricultură și pregătirea viitoarelor generații de lideri prin programul „Tineri Lideri pentru Agricultură”, iar pe de altă parte, formarea și creșterea competențelor antreprenoriale în acest domeniu prin programul de perfecționare managerială „Antreprenor în Agricultura 4.0”.

 

Foto: Alexander Degianski & Clubul Fermierilor Români

 

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Eveniment

Pentru a veni în sprijinul fermierilor, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) anunță că actele normative care reglementează susținerea de legume în spații protejate și susținerea producției de usturoi sunt completate cu dispoziții care să reducă eforturile fermierilor de procurare a documentelor necesare pentru obținerea ajutorului de minimis.

Pentru Ciclul I de producție, cultivatorii de tomate pot depune la Direcțiile Agricole Județene (DAJ) cereri pentru obținerea ajutorului de minimis, până la data de 1 martie 2022. Pentru fermierii care din varii motive nu au reușit să obțină și să depună certificatul de atestare fiscală și cazierul fiscal, Direcțiile Agricole Județene vor proceda la completarea dosarelor și vor solicita de la autoritățile publice emitente documentele menționate.

De asemenea, DAJ pot solicita și alte documente eliberate de autoritățile statului necesare completării documentației depuse de fermieri pentru acordarea ajutorului de minimis.

„Structurile județene vor prelua partea birocratică din întregul proces de implementare al accesării programelor de sprijin destinate legumicultorilor”, a punctat ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu.

Reamintim că, prin Hotărârea Guvernului nr.148/2022 a fost aprobat programul de susținere a producției de legume în spații protejate pentru anul 2022, iar prin Hotărârea Guvernului nr.147/2022 a fost aprobată schema de ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a producţiei de usturoi.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Știri

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Chesnoiu, a prezentat, într-o conferință de presă susținută marți – 11 ianuarie 2022, modificările care au fost aduse  proiectelor de acte normative aflate în consultare publică în ultimele zece zile, pentru programele de susținere a producției de legume în spații protejate și a usturoiului, în anul 2022.

În ceea ce privește susținerea producției de legume în spații protejate, noua formă a actului normativ care va merge spre avizare și apoi spre aprobare în ședință de Guvern, pentru tomatele cultivate în ciclul I și în ciclul II de producție, pentru a încasa sprijinul maxim de 4.000 euro/beneficiar (3.000 euro/beneficiar pentru ciclul I și 1.000 euro/beneficiar pentru ciclul II), producțiile vor trebui să fie valorificate astfel: pentru ciclul I – între 1 martie și 10 iunie, iar pentru ciclul II – între 15 octombrie și 9 decembrie.

Referitor la producțiile minime necesare, trebuie realizate 3.000 kg/1.000 mp, față de forma inițială a actului normativ care prevedea realizarea unei cantități de 5.600 kg/1.000 mp.

În privința susținerii altor legume, cultivatorii pot primi 1.000 euro pentru producțiile valorificate în perioada 15 octombrie – 9 decembrie, iar producțiile minime necesare pentru 1.000 mp trebuie să fie pentru: Castraveți - 4.000 kg; Ardei gras/lung - 2.000 kg; Fasole păstăi - 1.500 kg; Spanac - 1.000 kg; Salată - 15.000 plante; Ceapă verde -100.000 bulbi.

Bugetul total al programului de susținere a producției de legume în spații protejate este de 225 milioane lei.

Referitor la programul de susținere a usturoiului, valoarea sprijinului de 3.000 euro/cultură/ha/beneficiar se va acorda pentru producțiile valorificate în perioada 1 iunie – 21 decembrie, iar producția minimă necesară este de 3 kg usturoi/10 mp. Programul beneficiază de un buget total de 22,2 milioane lei.

„Le mulțumesc tuturor fermierilor pentru că au transmis propuneri pentru îmbunătățirea actului normativ. Indiferent cât de mult ai vrea într-o instituție publică să creionezi un act normativ cât mai aproape de perfecțiune, întotdeauna există aspecte ce pot fi îmbunătățite. Eu sunt un om al dialogului și voi rămâne la fel în toată perioada mandatului meu pentru că vreau să facem legi bune, programe bune, care să vină în sprijinul fermierilor și să nu fie doar reforme pe hârtie care nu își ating obiectivele și scopurile”, a transmis ministrul Adrian Chesnoiu.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Știri

APCPR (Asociația Producătorilor de Carne de Porc din România), AMVS (Asociația Medicilor Veterinari din Sectorul Suin), ANFNC (Asociația Națională a Fabricanților de Nutrețuri Combinate) și AFISS (Asociația Fermierilor cu Investiții în Sectorul Suin) recomandă tuturor crescătorilor de suine să aibă programele de biosecuritate actualizate și înregistrate la Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA), astfel încât să demonstreze respectarea prevederilor din program, se precizează într-un comunicat de presă comun remis la redacție nu demult.

În plus, mai spun reprezentanții asociațiilor, până la stabilizarea evoluției virusului Pestei Porcine Africane (PPA), se impune aplicarea tuturor soluțiilor care să evite contactul suinelor din ferme cu oameni, animale, insecte sau alte elemente ce ar putea fi purtătoare de virus.

„Este nevoie să existe un dialog continuu cu medicul veterinar teritorial, iar exploatațiile să beneficieze de asistență veterinară, conform prevederilor legale”, se mai menționează în documentul de presă.

Concret, crescătorii de porci au responsabilitatea de a identifica, în cel mai scurt timp, animalele bolnave. Împreună cu medicii veterinari și autoritățile de resort, aceștia vor lua toate măsurile care se impun pentru a preveni răspândirea bolii, conform manualului operațional pentru intervenția în focarele de pestă porcină africană, disponibil pe site-ul ANSVSA.

În cazul fermelor comerciale, principalele măsuri care se impun în vederea prevenției sunt respectarea cu strictețe a programului de biosecuritate propriu, conform legislației specifice, cât și stabilirea măsurilor de biosecuritate, astfel încât să prevină contactul animalelor din fermă cu mediul gospodăresc sau silvatic, direct sau indirect, respectiv efectuarea strictă a acțiunilor de dezinfecție, dezinsecție și deratizare.

„În gospodăriile populației se vor aplica reguli minime de biosecuritate care nu implică costuri suplimentare”, se precizează totodată în comunicat. Mai exact, porcii domestici se vor ține la îngrășat în adăposturi împrejmuite astfel încât să prevină intrarea păsărilor în contact cu animalele (acoperirea cu plasă împotriva păsărilor este o soluție ieftină și eficientă), iar porcii nu se vor hrăni cu resturi alimentare de origine animală sau cu furaje aduse din zone în care există porci mistreți (iarbă, trifoi, etc.). Mai mult, intrarea în zona de creștere a porcilor se va face în haine și încălțăminte special prevăzute în acest sens, folosite doar în interiorul curții și se va limita accesul altor persoane sau vehicule în zona de creștere a porcilor, mai ales dacă este cunoscut că acestea vin în contact cu porci din alte crescătorii.

Pe de altă parte, principalele măsuri care se impun în vederea limitării răspândirii bolii sunt: examinarea zilnică a efectivelor de animale, informarea imediată a medicul veterinar cu privire la orice suspiciune de boală, respectiv nu se vor sacrifica, pentru consum, animalele bolnave sau cele care sunt în contact cu acestea.

„În cazul în care nu vor fi luate măsuri imediate pentru a limita răspândirea bolii, efectele economice pot fi semnificative și vor afecta sectorul creșterii porcului din România pe termen lung”, se mai precizează în comunicat. Din acest motiv, mai afirmă reprezentanții asociațiilor de profil, este nevoie de implementare a unor acțiuni comune de prevenire, alături de autoritățile statului.

„Doar printr-o acțiune comună, constantă și o vigilență crescută a crescătorilor de animale, a medicilor veterinari și a autorităților din domeniu, se poate preveni extinderea epidemiei de pestă porcină africană în România”, a declarat Dr. Adrian Balaban, Președintele AMVS.

Pesta porcină africană (PPA) este o boală infecțioasă virală, extrem de contagioasă, care afectează porcul domestic din sectorul gospodăresc sau industrial și porcul mistreț. Deoarece nu există niciun tratament sau vaccin care să prevină apariția, singura metodă eficientă de prevenție este menținerea unui nivel înalt de biosecuritate în fermele comerciale și în gospodăriile populației. Identificarea timpurie, controlul și stingerea posibilelor focare de boală sunt esențiale în limitarea transmiterii virusului.

Pesta porcină africană (PPA) nu poate afecta starea de sănătate a omului, chiar și în cazul contactului direct cu animalele bolnave. În schimb, omul poate fi un important vector pentru răspândirea bolii de la o gospodărie la alta sau chiar în fermele comerciale, dacă nu respectă regulile de biosecuritate.

Modalitatea de răspândire a PPA

Principalele surse de îmbolnăvire a porcilor sunt contactul direct sau indirect (prin intermediul materialelor sau a furajelor contaminate) cu porcii bolnavi (fie că aceștia sunt mistreți sau domestici); hrănirea porcilor cu resturi alimentare ce conțin carne provenită de la porci bolnavi; hainele, materialele, vehiculele, etc. contaminate care vin în contact cu animale sănătoase; păsările și insectele, după ce au fost în contact cu animalele bolnave.

Cum se manifestă PPA?

De regulă, animalele afectate vor prezenta următoarele simptome: piele înroșită (urechi, cap, burtă, picioare), deplasare dificilă, apatie, refuzul mâncării, febră peste 40 grade Celsius, excreții cu sânge și, în final, decesul animalului bolnav. Stabilirea diagnosticului trebuie făcută prin teste de laborator.

Despăgubiri pentru gospodăriile și fermierii afectați de PPA

În cazul în care fermierii vor conlucra cu medicii veterinari și cu autoritățile de resort pentru prevenirea și limitarea focarelor de infecție cu PPA, aceștia pot fi despăgubiți pentru pierderile suferite conform HG 1214/2009, cu modificările ulterioare.

Se acordă despăgubiri și în cazul măsurilor care se întreprind pentru lichidarea rapidă a focarelor de boli transmisibile a animalelor, inclusiv pentru cazurile de suspiciune a bolii, care implică eutanasierea acestora. Excepție este în cazul recuperării sumelor prin valorificarea produselor și subproduselor de la animalele tăiate, ucise sau altfel afectate.

Pesta porcină africană a fost introdusă în Europa în anul 2007 prin deșeurile alimentare infectate, provenite dintr-un cargou venit din sud-estul Africii, care ulterior au fost folosite pentru hrănirea unor porcine în Georgia. De aici, boala s-a răspândit rapid în restul Caucazului și în Federația Rusă, iar din 2014 era deja înregistrată în țările baltice, Polonia și Ucraina. În 2017, s-au confirmat primele cazuri ale apariției bolii în Republica Moldova și Cehia, iar din 2018 și în România.

Publicat în Zootehnie

newsletter rf

Publicitate

ROMANIA AGRIMAX FORTIS BANNER mai 2026

aisr

Banner Andermatt Insecticide 04 300x2050px

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

Banner_Profesional_agromedia_RF_300x250_px 

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista