Până la jumătatea sec. al XX-lea, principalele măsuri de reducere a gradului de îmburuienare din culturile agricole erau lucrările de prășit și plivitul manual în culturile cu distanță redusă între rânduri. Odată cu apariția erbicidelor și prin specializarea acestora pe tipuri de culturi și pe specii de buruieni, reducerea gradului de îmburuienare era asigurat, determinându-i pe unii agricultori să considere că prașila nu mai este necesară.

Cercetări riguroase în domeniu au demonstrat că prașila are multiple roluri și în primul rând de gestionare a apei din sol, motiv pentru care marele prof. acad. Gheorghe Ionescu-Șișești a afirmat că două prașile fac cât o udare.

În mod concret, erbicidarea nici nu se poate aplica peste tot, deoarece:

• există parcele mici, cu diverse culturi, și driftul erbicidelor poate deveni toxic pentru unele culturi;

• extinderea chimicalelor devine tot mai restrictivă;

• sunt indicate metode de luptă integrate cu buruienile, inclusiv cu prașile și mai puține erbicide, mai prietenoase cu mediul;

• în cazul culturilor prășitoare, se recomandă numai erbicidarea pe rând, folosind doar 1/3 din doza de erbicid.

Lucrarea de prășit are multiple avantaje, printre care: controlul gradului de îmburuienare până sub pragul economic de dăunare (PED); precum și acumularea și conservarea apei în sol prin stratul superficial afânat (mulci) realizat prin lucrarea de prășit care permite infiltrarea apei din precipitații și barează ridicarea apei la suprafață pentru evaporare, deoarece capilaritatea este întreruptă. Spre exemplu, pierderile de apă din sol în cultura de porumb neprășit au fost de 4,9 mm/zi, iar la porumbul prășit, de 1,8 mm/zi.

De asemenea, afânarea superficială a solului permite păstrarea aerului și a căldurii necesare creșterii rădăcinilor și activității microorganismelor din sol. Prezența oxigenului asigură desfășurarea proceselor de oxidare, cu eliberare de energie, necesară creșterii rădăcinilor și proceselor de absorbție a apei și nutrienților. Totodată, se asigură eliminarea CO₂ care poate deveni toxic.

Prin această afânare se asigură evitarea crustei și asigurarea unui regim aerohidric și termic optim cu 2/3 apă și 1/3 aer; se astupă crăpăturile prin care se pierde cu 18-20% mai multă apă din sol; se asigură o mai ușoară și completă valorificare a îngrășămintelor aplicate; prezența stratului afânat la suprafața solului favorizează infiltrarea apei din precipitații și reduce eroziunea solului; accesul ușor al aerului în sol intensifică procesul de simbioză la plantele leguminoase, sporind nivelul și calitatea recoltelor. De pildă, la soia, fără buruieni, prin prașilă a crescut producția cu 24%.

Prin prașile se pot reduce sau înlătura erbicidele asigurând reducerea cheltuielilor, a poluării și stresul plantelor. Totodată, prin prașile se îmbunătățesc fertilitatea și sănătatea solului și se asigură menținerea biodiversității (producție de porumb erbicidat – 100%, erbicidat și prășit – 124%. Producție la floarea-soarelui netratată – 48%, erbicidată – 85% și prășită – 100%).

Numărul prașilelor depinde de frecvența precipitațiilor (se produce crustă), de starea de îmburuienare și de starea fizică a solului.

Se lucrează cât mai superficial, să taie rădăcinile buruienilor la 2 cm adâncime, buruienile rămân la suprafața solului, se usucă și au rol de protecție. Prin aceasta se evită deranjarea rădăcinilor la plantele de cultură.

Se prășește când buruienile sunt mici și nu după ce înțelenesc solul când se lucrează greu, cu consum mare de motorină și când deja au consumat din apă și nutrienții necesari plantelor.

Cultivatorul folosit la prășit trebuie să aibă lățimea de lucru egală cu a mașinii cu care s-a executat semănatul, iar tractorul va intra pe aceleași urme ca la semănat.

La porumb: prașila I se face când are 3-5 frunze, cu zona de protecție de 8-10 cm, cu discuri de protecție, cu viteza de lucru de 3-4 km/oră. Prașila a II-a și a III-a se face după câte două săptămâni, zona de protecție 10-15 cm, viteza 7-8-10 km/oră.

O lucrare de prășit de calitate se obține cu un cultivator bine pregătit și corect reglat.

1. Reglarea simetriei agregatului se realizează prin montarea secțiilor de prășit, pe bara-cadru, la distanță egală, pornind de la centru spre margini;

2. Orizontalitatea cadrului pentru a fi paralel cu suprafața solului se reglează cu ajutorul tiranților tractorului;

3. Distanța între secțiile de prășit se realizează în funcție de schema de semănat, astfel încât centrul fiecărei secții să corespundă cu centrul intervalului dintre rânduri;

4. Orizontalitatea secțiilor de prășit urmărește ca toate cuțitele să atingă solul pe toată lungimea tăișului. Se realizează de la paralelogramul articulat.

5. Montarea corectă a cuțitelor pe fiecare secție se realizează în funcție de distanța dintre rânduri și de mărimea zonei de protecție.

6. Adâncimea de lucru se reglează de la roțile de copiere ale secțiilor de lucru, care se ridică față de nivelul tăișului cuțitelor cu o distanță egală cu adâncimea de lucru, mai puțin 1-2 cm, cât pătrund roțile în sol. Sub aceste roți se introduc cale de lemn de grosimea respectivă.

7. Apăsarea pe sol a secțiilor de lucru se realizează prin poziționarea corespunzătoare a arcurilor de apăsare în mânerul de reglaj și prin montarea unui număr corespunzător de arcuri.

Articol de: prof. dr. ing. VASILE POPESCU

CITEȘTE ȘI: De ce trebuie redus gradul de îmburuienare din culturile agricole

Patul germinativ și semănatul de calitate asigură recolte bogate

Cum reducem pierderile de apă din sol

În strategia de reducere a gradului de îmburuienare este indicat să se evite folosirea unor termeni ca distrugerea buruienilor, lichidarea stării de îmburuienare a culturilor agricole, deoarece aceste măsuri nu sunt posibile, nu sunt nici necesare și ar fi foarte costisitoare.

Existența buruienilor în regim controlat, sub pragul economic de dăunare (PED), sunt chiar folositoare pentru agricultură, așa cum se menționează în articolul Strategia de luptă cu buruienile.

Motivele care impun reducerea gradului de îmburuienare se referă la:

- Buruienile sunt mari consumatoare de apă. Ele se dezvoltă mai rapid, crește rădăcina la adâncime și consumă de 2-4 ori mai multă apă. Rădăcina de pălămidă, de exemplu, ajunge la 5-7 cm adâncime și existența a 1-2 buruieni/m² scade producția de grâu cu 15%, iar 12 buruieni/m² cu 50%.

- Cantitatea de elemente nutritive consumate de buruieni, care sunt foarte rapace față de plantele de cultură, este de două ori mai mare la azot, de 1,5 ori mai mare la fosfor, de trei ori la potasiu și de șase ori la calciu și prin aceasta diminuează efectul îngrășămintelor aplicate. De aceea trebuie redusă îmburuienarea, iar îngrășămintele să fie aplicate mai mult pe zona rândurilor de plante.

- Buruienile cresc mai rapid, mai înalte și umbresc plantele, solul se încălzește mai greu (cu 2-4°C) și întârzie pornirea în vegetație primăvara. Totodată, plantele sunt etiolate și diminuează procesul de fotosinteză.

- Unele buruieni sunt agățătoare ca turița, măzărichea, volbura etc. Ele îngreunează creșterea plantelor, provoacă fenomenul de cădere, cu încolțirea boabelor în spic, cu recoltarea îngreunată și cu mari pierderi.

- Sunt buruieni care constituie drept gazdă pentru agenții fitopatogeni ca pirul, susaiul, laptele cucului care sunt gazde pentru diferite regiuni, iar zârna gazdă pentru gândacul de Colorado, volbura pentru zabrus, căprița pentru nematozi ș.a.m.d.

- Sunt unele buruieni care parazitează plantele de cultură cărora le produc numai pagube până la compromiterea culturilor. Așa de exemplu este Cuscuta (torțelul) pentru trifoliene și lupoaia (Orobanche) la floarea-soarelui.

- Se întâlnesc și buruieni care pot fi otrăvitoare pentru animale precum: Brândușa de toamnă, piciorul cocoșului, cuscuta, mătrăguna etc.

- Sunt și buruieni care dau gust și miros neplăcut laptelui ca ceapa ciorii, pelinul ș.a.m.d.

- Alte buruieni depreciază calitatea recoltelor precum: măselarița face făina de grâu inutilizabilă; zârna depreciază uleiul și șrotul de soia; muștarul și ridichea sălbatică dau gust iute făinii de grâu etc.

- Gradul ridicat de îmburuienare face ca lucrările de întreținere a culturilor să se realizeze cu greutate, ele opunând o rezistență cu 30% mai mare provocând uzura utilajelor și crescând consumul de combustibil. Totodată, necesită mai multe prașile, mai multe erbicidări care cresc cheltuielile, crește poluarea și degradarea solului. Recoltarea culturilor îmburuienate se face cu greutate, la umiditate ridicată, necesitând cheltuieli suplimentare pentru uscarea și condiționarea recoltelor.

- Toate acestea provoacă scăderea nivelului producției agricole cu 20-60% și în funcție de sensibilitatea culturilor față de gradul de îmburuienare, aceste diminuări pot fi:

• de 40-60 % pentru producția de grâu;

• de 30-70 % pentru porumb și floarea-soarelui;

• de 20-80 % pentru sfecla de zahăr;

• de 30-90 % pentru producția de soia.

Prin urmare, măsurile de reducere a gradului de îmburuienare reprezintă o acțiune de gradul zero folosind metode de luptă integrată, metode mecanice, fizice, termice, electrice etc. La care se adaugă metodele chimice cu alegerea erbicidelor care sunt mai prietenoase cu mediu.

Extinderea procesului de digitalizare a utilajelor agricole face ca activitatea de reducere a gradului de îmburuienare din culturile agricole să fie mai ușoară, mai favorabilă solului și plantelor, cu cheltuieli mai mici și poluare redusă. Aceasta pentru că sunt țintite numai buruienile, cu precizie și numai asupra lor are loc acțiunea de combatere.

Articol de: prof. dr. ing. VASILE POPESCU

CITEȘTE ȘI: Patul germinativ și semănatul de calitate asigură recolte bogate

Cum reducem pierderile de apă din sol

Unde este zootehnia românească?