BCR Social Finance, în parteneriat cu Clubul Fermierilor Români pentru Agricultură Performantă, lansează un program dedicat susținerii tinerilor antreprenori din agricultură și domeniul agroalimentar, activi în mediul rural și în orașele mici.
Proiectul este finanțat printr-un grant de aproximativ 1,3 milioane de euro, acordat de Uniunea Europeană prin Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, și urmărește sprijinirea antreprenorilor cu vârsta sub 35 de ani printr-un mix de educație antreprenorială aplicată și înlesnirea accesului la finanțare.
Programul se adresează unui grup de 240 de tineri antreprenori din agribusiness, care vor beneficia de formare, mentorat și coaching. Cel puțin 80 dintre participanți vor avea, de asemenea, acces la microcredite cu dobândă subvenționată pentru susținerea și dezvoltarea afacerilor. Impactul acestei inițiative se bazează pe crearea de locuri de muncă, susținerea economiei rurale și reducerea migrației, dar și consolidarea securității alimentare pentru comunitățile locale.
„Transferul generațional reprezintă una dintre provocările strategice majore ale agriculturii românești. În următorii 10-15 ani, peste 60% din fermierii actuali vor ieși din sistem, iar fără o pregătire adecvată a noilor generații, riscăm să pierdem atât expertiza acumulată, cât și competitivitatea sectorului. Programul YAS, dezvoltat în parteneriat cu BCR Social Finance, nu doar că înlesnește accesul tinerilor la finanțare, ci construiește un ecosistem integrat de competențe antreprenoriale adaptate realităților agricole moderne. Investim în tinerii care vor transforma agricultura românească într-un sector competitiv la nivel european”, a precizat Florian Ciolacu, director executiv al Clubului Fermierilor Români.
Programul dezvoltat de BCR Social Finance și Clubul Fermierilor Români se întinde pe o perioadă de 12 luni și include:
Cursuri de management pentru agribusiness și educație financiară personalizată;
Mentorat de grup și coaching individual;
Vizite de studiu la ferme performante;
Sprijin pentru dezvoltarea și structurarea planului de afaceri.
„Pentru BCR Social Finance, obiectivul acestui program este ancorat în dezvoltarea unei noi generații de afaceri agricole competitive, conectate la piață și tehnologie. Punem la dispoziția tinerilor antreprenori din agribusiness instrumente concrete, de la educație aplicată și finanțare adaptată realităților din teren, susținându-i astfel să genereze valoare economică și încredere în comunitățile rurale din România. De asemenea, le mulțumim partenerilor de la Clubul Fermierilor Români pentru profesionalism, susținere și motivația de a crește afaceri sustenabile”, a declarat Ștefan Buciuc, CEO BCR Social Finance.
Proiectul va fi implementat în perioada februarie 2026 - 2028, la nivel național, prin serii regionale dedicate. Inițiativa beneficiază de sprijin din partea Uniunii Europene, în cadrul Fondului InvestEU și al programului FSE+.
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, AICI!
La Centrul de Cercetări pentru Biodiversitate de la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca, pe 5 septembrie 2025, va avea loc o expoziție de soiuri de struguri de masă și pentru vin, în cadrul căreia vor fi prezentate peste 50 de soiuri din colecția universității clujene, alături de soiuri de struguri ale unor cultivatori din Transilvania, printre ei fiind și absolvenți ai USAMV Cluj-Napoca. Organizator al expoziției este Facultatea de Horticultură și Afaceri în Dezvoltare Rurală.
Cele peste 50 de soiuri de struguri de masă și pentru vin din Colecția Didactică a Disciplinei de Viticultură din cadrul Facultății de Horticultură și Afaceri în Dezvoltare Rurală, precum și ale cultivatorilor invitați din Boju (jud. Cluj) și Târnăveni (jud. Mureș) vor fi prezentate publicului. Organizatorii îndeamnă participanții pasionați de domeniul viticulturii să adreseze întrebări și să participe la degustările organizate în cadrul evenimentului, care se înscrie într-o paletă mai largă de cursuri sau reuniuni desfășurate în acest an pentru comunitatea clujeană.

„Expoziția organizată de facultatea noastră în premieră are scopul de a prezenta publicului larg și pasionaților de viticultură roadele plantației din campusul nostru, în mijlocul orașului, unde studenții de la trei specializări – Horticultură, Peisagistică, Ingineria și Managementul Afacerilor Agricole - își desfășoară activitatea. Invităm publicul să cunoască diferitele forme, mărimi, culori și arome pe care le pot avea strugurii. Soiurile prezentate sunt în diferite stadii de coacere, astfel că nu vor putea fi toate degustate, însă vom face prezentările detaliate și vom împărtăși cu drag cunoștințele noastre. Unul dintre cultivatorii invitați este absolventul nostru și acum continuă la nivel de Master, astfel că pune în practică toate cunoștințele acumulate”, a declarat șef lucrări dr. Anamaria Călugăr, organizatorul expoziției.
Între soiurile care vor fi prezentate în expoziție se vor afla Cardinal, Victoria, Paula, Augusta, Gelu, Muscat Perla de Csaba, Perla de Zala, Corinth, Arkadia, Preobrazhenie, Landysh, Cotton Candy, Gold Finger, Talisman, Prezentabil, Veles, Muscat Bleu, Zieger, Pamiati, Ucitelia, Early, Gourmet, Joy Seedless, Heliodor Seedless etc, alături de soiuri de struguri de masă obținute la actuala Stațiune de Cercetare Horticolă a universității, în perioada în care se numea Stațiunea Palocsay: Napoca, Timpuriu de Cluj sau Someșan.

Vor fi prezentate publicului și soiuri de struguri de la Stațiunea Vinea Apoldia Maior, din care se produc, la Apoldu de Sus (jud. Sibiu), vinurile din colecțiile USAMV Cluj-Napoca.
Partener principal al evenimentului este compania Summit Agro România, reprezentată în cadrul expoziției de ing. Călin Cosma.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Evenimentul emblematic al Forumului Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România (APPR), Ziua Porumbului Orezu a avut loc pe 11 septembrie 2024, în ferma din județul Ialomița a lui Nicolae Sitaru, unul dintre fondatorii Forumului APPR. Cea de-a cincipsprezecea ediție a fost un real manifest privind managementul riscurilor în agricultură și a adus împreună fermieri, experți din domeniul agricol, reprezentanți ai autorităților și ai industriei, care, într-un glas, susțin necesitatea unei strategii naționale integrată privind managementul riscurilor în agricultură.
În prezența a aproape o mie de participanți și a unei vremi capricioase, Ziua Porumbului Orezu 2024 a subliniat importanța implementării unor măsuri eficiente și a unor politici publice care să sprijine fermierii în fața provocărilor tot mai mari cauzate de schimbările climatice, lipsa infrastructurii de irigații și a unei strategii naționale coerente asociate riscurilor din agricultură.

Pe parcursul zilei, invitații au avut ocazia de a participa la sesiuni de informare, prezentări de bune practici și dezbateri pe tema gestionării riscurilor în sectorul agricol, punând accentul pe rolul inovării și al tehnologiilor moderne în protejarea producției agricole, în special în ceea ce privește cultura porumbului, una dintre cele mai importante culturi din țara noastră.
În cadrul discursurilor susținute de reprezentanții autorităților și prezentările companiilor furnizoare de soluții pentru agricultură, a fost evidențiată nevoia unui Plan Național al Managementului Riscurilor Agricole, care să includă măsuri precum asigurările agricole subvenționate, dezvoltarea unor măsuri de solidaritate și promovarea unor practici agricole sustenabile, cât și existența unui Sistem Național de Gestionare a Apei pentru Agricultură - care presupune o strategie pe termen lung cu implementare urgentă a unor prime măsuri de susținere a zonelor cu deficit sau exces de apa.

„Ziua Porumbului nu este doar un prilej de a celebra o cultură foarte importantă pentru agricultura României, ci și o oportunitate de a discuta și de a propune soluții concrete pentru provocările cu care ne confruntăm. O strategie națională de management al riscurilor este vitală pentru a asigura stabilitatea și prosperitatea fermierilor noștri”, a Alina Crețu, director executiv al Forumului APPR.

„Mămăliga de Aur”
Ziua Porumbului 2024 a fost și gazda celei de-a doua ediții a concursului „Mămăliga de Aur”, dedicat celor mai pricepuți fermieri în arta de a pregăti mămăliga.
Fermierii-concurenți din acest an au avut misiunea de a impresiona participanții, dar și pe Chef Nicolai Tand, coordonatorul concursului, cu rețete de mămăligă tradiționale sau reinventate.
La finalul competiției, deținătorul titlului de „Cea mai bună mămăligă”, Bogdan Sitaru, a înmânat premiul noului câștigător, Ștefan Trandafir, un alt fermieir din județul Ialomița, iar participanții au putut constata, prin propriile simțuri, măiestria preparatelor.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Corteva Agriscience anunță lansarea celei de-a cincea ediții a programului său de granturi educaționale TalentA 2024. Această inițiativă are scopul de a îmbunătăți abilitățile profesionale ale femeilor inovatoare din mediul rural, printr-o formare specializată în managementul afacerilor și agricultură. Totodată, prin program, femeile antreprenor au șansa de a concura pentru finanțări în valoare de 15.000 USD, oferite de Corteva Agriscience pentru dezvoltarea afacerilor și sprijinirea comunităților.
Cu înscrierile acum deschise oficial, femeile implicate în activități agricole sunt încurajate să aplice până pe 10 octombrie 2024 pentru acces gratuit la cursurile de agribusiness, care vor începe pe 15 octombrie și se vor desfășura până la sfârșitul lunii februarie din 2025.
Pe parcursul programului, participantele vor avea oportunitatea unică de a dezvolta proiecte inovatoare și de a concura pentru finanțarea oferită de Corteva Agriscience. Aceste proiecte trebuie să fie orientate către beneficii pentru comunitate, aliniindu-se obiectivelor de sustenabilitate ale Corteva, cum ar fi îmbunătățirea securității alimentare, asigurarea accesului la apă curată, promovarea consumului responsabil, combaterea schimbărilor climatice și conservarea ecosistemelor.
Programul TalentA este conceput în mod special pentru femei de peste 18 ani din România și Republica Moldova, care fie sunt implicate activ în agricultură, fie sunt înscrise la universități de profil agricol. De asemenea, programul încurajează aplicațiile din partea femeilor care doresc să dezvolte proiecte noi și sunt hotărâte să își transforme afacerile în proiecte durabile, dinamice și competitive. Programul urmărește, de asemenea, participarea femeilor dedicate dezvoltării bunăstării în comunităților lor.
Pentru al cincilea an consecutiv, aceste cursuri vor fi susținute de experți Corteva în colaborare cu Starperformining, o firmă de consultanță în afaceri și partener oficial al programului. Curriculumul include două module de studiu online: un modul de afaceri cu zece cursuri și un modul de agribusiness cu cinci cursuri.
Participantele vor avea șansa de a concura pentru o parte din finanțarea de 15.000 USD oferită de Corteva Agriscience pentru facilitarea implementării celor mai bune proiecte, distribuită astfel: 6.000 USD pentru locul întâi, 5.000 USD pentru locul doi și 4.000 USD pentru locul trei. Granturile oferite reflectă angajamentul Corteva de a promova talentul și antreprenoriatul femeilor din mediul rural, detectând potențialul și stimulând economia locală în comunități.
„În ultimii cinci ani, Corteva a continuat să ofere oportunități educaționale și financiare femeilor talentate din România prin programul de granturi educaționale TalentA, care a fost un succes imens, aducând beneficii atât pentru Corteva, cât și pentru peisajul antreprenorial agricol din țară. Antreprenoarele în agricultură au nevoie de vizibilitate, recunoaștere și sprijin pentru a-și dezvolta proiectele. Continuăm să ne adresăm femeilor antreprenor din mediul rural, deoarece dorim să contribuim la îmbunătățirea calității vieții în aceste regiuni, precum și să susținem studentele din universitățile agricole care sunt dornice să își dedice carierele acestei industrii și să impulsioneze progresul viitor”, a declarat Maria Cîrjă, Marketing Manager Corteva Agriscience România și Republica Moldova.
Inițiativa educațională fondată de Corteva Agriscience în urmă cu cinci ani depășește cu mult poveștile de succes individuale, oferind oportunități doamnelor de a prospera în sectorul agricol, prin crearea unei rețele rezistente de femei fermier din peisaje diverse. Toate participantele interesate trebuie să se înregistreze pentru programul TalentA pe site-ul Corteva.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Pe 14 mai 2024, la București, s-a desfășurat a doua ediție a Conferinței Naționale de Gestiune a Riscurilor Agricole, la care au participat fermieri și organizații profesionale ale acestora. Au fost identificate principalele riscuri cu care se confruntă fermierii din țara noastră, din punct de vedere climatic, financiar, tehnologic și de management al fermei. S-au oferit, totodată, soluții strategice aplicate pentru combaterea riscurilor. Evenimentul a fost organizat de AON România, unul dintre liderii globali ai pieței brokerajului de asigurări corporate, în parteneriat cu organizația CSR Nest și în colaborare cu AGXecutive, companie care oferă servicii integrate în sfera resurselor umane, având focus exclusiv pe sectorul agribusiness.

În contextul creșterii frecvenței fenomenelor climatice extreme și a impactului acestora asupra fermierilor, conferința AON Agri Risk Management a evidențiat importanța adoptării unor strategii proactive de gestionare a riscurilor în agricultură. Colaborarea între sectorul agricol și industria asigurărilor, împreună cu implementarea tehnologiilor avansate și a soluțiilor inovatoare, poate contribui la creșterea rezilienței și sustenabilității în fața provocărilor climatice. Prin investiții inteligente și utilizarea asigurărilor agricole, fermierii pot reduce incertitudinea și își pot asigura stabilitatea activităților, contribuind la protejarea producției agricole și la securitatea alimentară a comunității.
Despre anul 2024, Gabriel Razi, analist independent al pieței agricole, a spus că este cel mai provocator an din punct de vedere financiar și economic. „Nemulțumirile fermierilor sunt determinate de discrepanța și lipsa de corelare între costuri și încasări. Fermierii sunt nemulțumiți de prețul cerealelor și acuză Ucraina, dar, în realitate, singurul element financiar dintr-o fermă pe care ei îl pot controla sunt costurile de producție, nu prețurile de vânzare”, a afirmat Gabriel Razi.
Agricultura se va confrunta mai frecvent cu evenimente climatice care produc pierderi semnificative
În 2022 și 2023, catastrofele naturale, în special riscurile asociate secetei și inundațiilor, au cauzat pierderi economice semnificative economiei globale, peste 300 miliarde USD în fiecare an. Însă, procentul de recuperare din asigurare nu a depășit 40% în nici un an, ba chiar este în scădere. „Aceste cifre subliniază necesitatea unei acoperiri și a unei consultanțe adecvate pentru economie în general, și pentru sectorul agricol în special, în fața unei recurențe crescute a evenimentelor catastrofale. AON își asumă rolul de a informa și a oferi consultanță companiilor agricole, fiind în prima linie de impact. Ne dorim să sprijinim fermierii să își protejeze culturile, dezvoltând soluții care să răspundă nevoilor actuale. În contextul schimbărilor climatice, organizațiile sunt presate să-și regândească gestionarea riscurilor, să crească nivelul de acoperire prin asigurare și să adopte tehnologii "verzi", fiind esențială înțelegerea modificărilor legislative. Ne confruntăm cu o cronicizare a riscurilor acute din trecut, cu alte cuvinte ne vom confrunta mai frecvent cu evenimente climatice care produc pierderi semnificative”, a declarat Eugen Anicescu, CEO AON România.

În anul agricol 2023-2024, lipsa precipitațiilor și seceta pedologică au afectat o mare parte din țară, de la începutul anului și persistând până în prezent. Culturile de toamnă au avut deja o producție limitată, iar cele de primăvară se confruntă cu o incertitudine considerabilă. În plus, volatilitatea mare a prețurilor la cereale a complicat și mai mult situația fermierilor.
„În luna aprilie, fenomenele meteorologice extreme, precum grindina din zona Saraiu, județul Constanța, au lovit cu putere, afectând atât culturile de toamnă, cât și cele de primăvară. Aceste evenimente au cauzat daune semnificative, inclusiv primele daune totale în sezonul 2024. Aceste incidente reprezintă doar un aspect din impactul devastator pe care schimbările climatice îl au asupra agriculturii. Incendiile, seceta și alte fenomene meteorologice extreme devin din ce în ce mai frecvente și mai intense, punând în pericol fermierii și producția agricolă. În fața acestor provocări, soluțiile de asigurare devin indispensabile pentru protejarea fermierilor și a activităților lor. Este esențial ca fermierii să își protejeze culturile și animalele cu asigurări adecvate, astfel încât să fie pregătiți să facă față riscurilor și să își securizeze veniturile în fața situațiilor de criză”, a subliniat Horia Lupu, directorul general Agra Asigurări.

Externalizarea riscurilor
Participanții împreună cu echipa AGXecutive au realizat un exercițiu interactiv, analizând principalele riscuri agricole, evaluându-le atât după probabilitate, cât și după impactul lor.
Între primele cinci riscuri identificate se numără lipsa apei și seceta pedologică și atmosferică din sud-estul țării care afectează culturile de primăvară, alături de lipsa precipitațiilor în perioada semănatului la culturile de toamnă (rapiță și grâu), urmat de riscul financiar care cuprinde instabilitatea pieței, prețurile cerealelor, volatilitatea prețurilor producției agricole la vânzare la recoltare și a producției stocate, lipsa finanțării pentru fermele în dificultate, grindina și vântul puternic care afectează recolta de rapiță, fenomenele meteorologice extreme, furtuni și vijelii și ploile de lungă durată sau torențiale, urmată de creșterea prețurilor la inputurile agricole (sămânță, produse de protecția plantelor) și la utilajele agricole.
„Nu toate soluțiile de asigurare existente par a fi suficient de potrivite pentru a adresa riscurile sistemice cu care se confruntă domeniul agricol de la noi și în special seceta, înghețul, băltirile sau epizootiile. Fermierii conștientizează acut amploarea riscurilor cu care se confruntă, mai ales în context economic potrivnic, precum cel actual, când cerealele au prețuri scăzute și inputurile agricole au prețuri ridicate, astfel că au nevoie de încredere maximă în partenerul din sfera asigurărilor pentru a trece de la o percepție în termeni de cost, la una în termeni de reducere reală a riscurilor în ceea ce privește asigurările agricole”, a punctat Florin Constantin, fondator AGXecutive.

Una dintre abordările propuse este externalizarea riscurilor prin transferul parțial sau total al acestora către alte entități, cum ar fi companii de asigurări specializate în agricultură sau alte instituții financiare. Astfel, fermierii își pot proteja culturile, producția și eficiența financiară a fermei, împotriva unor riscuri cauzate de fenomene extreme, precum seceta pedologică și atmosferică, lipsa apei, grindina, vântul puternic, înghețul sau incendiile, fără a-și expune întregul capital și a-și periclita stabilitatea financiară a afacerii.
Strategiile inovatoare și eficiente de management al riscurilor pot veni în completare. Printre variantele propuse s-au numărat diversificarea culturilor pentru a reduce expunerea la riscuri specifice, implementarea tehnologiilor agricole avansate pentru a monitoriza și gestiona mai eficient resursele agricole, precum și investiții în infrastructura de irigații și stocare a apei pentru a contracara riscul de secetă.
Asigurările agricole parametrice oferă stabilitate financiară
În a doua parte a evenimentului, discuția s-a axat pe exemple specifice comparative din ferme românești, cu analiza studiilor de caz și a soluțiilor de asigurare. Asigurările agricole parametrice sunt produse care deja câștigă teren în multiple piețe regionale și internaționale, vin în completarea soluțiilor tradiționale, oferindu-le fermierilor o stabilitate financiară în fața pierderilor cauzate de factori climatici.
„Primăvara a debutat cu temperaturi de vară, iar martie 2024 a fost cea mai călduroasă lună martie înregistrată vreodată. În a doua jumătate a lunii aprilie, grindina a făcut ravagii în zona Dobrogei, cu daune între 60-90% pe areale mari. Este esențial să ne adaptăm rapid la aceste condiții volatile și să identificăm soluții eficiente pentru a sprijini fermierii în gestionarea riscurilor și protejarea culturilor și a infrastructurii agricole în fața acestor provocări complexe. Asigurările tradiționale și cele parametrice funcționează în mod complementar, acoperind riscuri diferite și oferindu-le fermierilor un nivel mai amplu de protecție. Aceste două tipuri de asigurări nu conduc la dublă asigurare, ci se completează reciproc, reducând riscurile neacoperite și crescând șansele fermei de a-și minimiza pierderile economice prin despăgubiri semnificative, în situația producerii unui eveniment asigurat”, a arătat Cerasela Tudor, expert senior în cadrul liniei de business Agriculture din cadrul AON România.

Conferința AON Agri Risk Management a reunit experți din domeniul agricol și al asigurărilor pentru a dezbate soluțiile de gestionare a riscurilor cauzate de fenomenele meteorologice extreme, importanța parteneriatelor între asigurători și fermieri, precum și noile tehnologii și inovații care pot sprijini și îmbunătăți producția în ferme.

**********
AON este o companie globală de consultanță specializată în managementul riscului, pensii și sănătate. Cu expertiza sa bazată pe date și livrată de experți, AON ajută clienții să reducă volatilitatea și să maximizeze performanțele într-o economie globală dinamică.AON România, parte a grupului AON plc., este unul dintre liderii pieței de brokeraj de asigurări și consultanță în managementul riscului, oferind servicii calitative și inovatoare pentru companii industriale și comerciale, autorități publice, grupuri de interes, ONG-uri și indivizi.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Marți – 21 noiembrie 2023, Clubul Fermierilor Români a lansat cea de-a treia serie a programului de perfecționare managerială „Antreprenor în Agricultura 4.0”, care vizează creșterea performanței și competitivității fermierilor din România prin transformarea propriei afaceri într-un model de business sustenabil. Ediția cu numărul trei a programului reunește cursanți cu vârste cuprinse între 28 și 56 ani, din toate regiunile țării.
Crearea unui plan de dezvoltare sustenabilă a propriei afaceri agricole, cu impact imediat în creșterea performanței și alinierea la tendințele actuale prin includerea digitalizării și a reglementărilor de mediu, reprezintă obiectivele principale ale programului „Antreprenor în Agricultura 4.0”.
Prezent la evenimentul de lansare a celei de-a treia serii a programului, Daniel Botănoiu, consilier de stat în cadrul Cancelariei prim-ministrului, a punctat faptul că fermierii își pot asigura un venit decent investind „în primul rând în perfecționarea managerială și adaptarea la nevoile pieței”.

Florian Ciolacu, director executiv al Clubului Fermierilor Români, a adăugat că formarea și perfecționarea abilităților antreprenoriale reprezintă cel mai bun și durabil răspuns la criza multiplă cu care se confruntă astăzi agricultura românească, perioadă în care se suprapun efectele negative ale crizei economice și de securitate, impactul schimbărilor climatice și începerea aplicării noilor politici de mediu-climă ale Uniunii Europene. „Astăzi, o nouă serie de antreprenori din toate zonele țării, cu vârste cuprinse între 28-56 ani, cu experiențe și pregătiri diferite, dar cu interese comune, încep cursurile de perfecționare managerială din cadrul programului Antreprenor în Agricultura 4.0. Este un curs intensiv, pe care îl vedem ca parte dintr-un proces de consolidare a cunoștințelor dobândite de fermieri, prin schimburi de experință și analize ale modelelor de dezvoltare aplicate în cele mai performante ferme din România, prin punerea împreună a informațiilor rezultate din proiecte de success și eșecuri, prin disponbilitatea celor care fac parte din comunitatea fermierilor perfomanți de a lansa noi afaceri împreună și de a constitui noi forme de asociere”, a declarat Florian Ciolacu.

Managerul Politici și Programe în Agricultură din cadrul Clubului Fermierilor Români, Bogdan Chiripuci a arătat că programul „Antreprenor în Agricultura 4.0” reprezintă un ghid al perfecționării antreprenorilor din sectorul agroalimentar care doresc să se dezvolte atât profesional, cât și personal, într-o manieră concentrată, eficientă și practică. „În cele 21 de zile de curs, participanții își vor dezvolta abilitățile privind administrarea și diversificarea activității agricole, direcțiile europene privind noua PAC, legislația și fiscalitatea sectorului, managementul riscului, accesare de fonduri europene, agricultură digitală, comerț cu cereale, noile tehnici genomice, simulări de business, precum și fizionomia, comportamente și tonalitatea vocii – putere de negociere în funcție de interlocutor sau influență și inteligență emoțională. Această abordare multidisciplinară urmărește să ofere fermierului de astăzi o imagine de ansamblu care să-i permită noi instrumente și concepte manageriale pentru a-și putea menține și dezvolta competitivitatea propriei afaceri agroalimentare”, explică Bogdan Chiripuci.
Claudiu Jurubiță, fermier din Argeș, județ în care exploatează circa 2.000 de hectare împreună cu familia, a absolvit prima serie a programului „Tineri Lideri pentru Agricultură”, după care a urmat și cursurile celei de-a doua ediții a programului „Antreprenor în Agricultura 4.0”. „Alegerea să particip la programul Antreprenor în Agricultura 4.0 a venit în mod natural, cele două programe oferind o perspectivă de complementaritate. Mi-am făcut timp să particip la toate cursurile pentru că am înțeles cât este de important să investești într-un proces continuu de învățare. Cursurile sunt gândite să fie interactive și aplicabile imediat, cu traineri pregătiți să-ți ofere o viziune antreprenorială la care nu te gândești în mod frecvent că ți-ar fi utilă, beneficiind astfel de adaptabilitate și deschidere pentru implementarea noilor concepte atât tehnologice, cât și manageriale”, ne-a spus tânărul fermier Claudiu Jurubiță.
Un program pentru fermierii activi, fără limită de vârstă
Programul „Antreprenor în Agricultura 4.0” este recomandat fermierilor activi, fără limită de vârstă, care au minimum cinci ani de experiență managerială (la nivel de fermă/departament afacere agricolă), sau absolvenților programului „Tineri Lideri pentru Agricultură” derulat de Clubul Fermierilor Români. Fermierii interesați pot completa formularul de înscriere pe site-ul Clubului, pentru seria următoare: https://cfro.ro/antreprenor-in-agricultura-4-0

În cadrul acestui program de perfecționare managerială sunt implicați parteneri educaționali, experți în domeniul lor de activitate, cele mai cunoscute companii de training din România cu expertiză în domeniul agricol, alături de specialiști recunoscuți la nivel internațional în zona de agribusiness.
Profil participanți
Fermieri activi, cu experiență managerială în fermă sau afacere agricolă de minimum 5 ani, interesați să-și dezvolte competențele în administrarea afacerii și să dobândească un set de instrumente de management și de analiză a propriei afaceri, sub coordonarea specialiștilor programului.
Perioadă desfășurare
Programul este gândit să se desfășoare timp de cinci săptămâni neconsecutive, în cea mai optimă perioadă pentru fermieri, 21 noiembrie 2023 – 16 februarie 2024. Cursurile vor avea loc în format fizic, la București și la Predeal, și vor fi urmate de sesiuni aplicate în fermele participanților, unde aceștia vor realiza schimburi de bune practici agricole și idei inovative specifice dezvoltării propriei afaceri în condițiile socio-economice actuale.
Curricula Program
Cursurile oferă participanților informațiile teoretice necesare și studii de caz practice aferente managementului afacerii agricole și adaptarea activităților în contextul actual, pentru asigurarea rezilienței fermelor.
Programul cuprinde cursuri de pregătire în următoarele domenii: Dezvoltare Managerială; Influență și Inteligență Emoțională; Fizionomie, comportamente si tonalitatea vocii - putere de negociere în funcție de interlocutor; Agricultura digitală; Legislația sectorului agroalimentar; Managementul riscului și asigurările agricole; Direcțiile europene privind noua PAC; Modele sustenabile de afaceri agricole, din perspectiva noii PAC; Comerț cu cereale; Managementul și administrarea afacerilor; Accesare fonduri europene; Fiscalitate și contabilitate în fermă; Public Speaking; Importanța schimbărilor climatice în agricultura românească; Implementarea și finanțarea sistemelor de irigații și desecare-drenaj; Bune practici agricole în ferma vegetală; Importanța utilajelor agricole, din perspectiva noii PAC; Managementul lanțurilor de valoare în fermă; Managementul vânzărilor și negocierea contractelor; Marketingul produselor agroalimentare; Simulări de business – plan de dezvoltare a fermei.
Cursurile sunt interactive, cu activități practice și studii de caz dezvoltate pe baza situațiilor concrete cu care se confruntă fermierii în activitatea curentă. Transferul de cunoștințe, metodele și conceptele utilizate se realizează prin raportare permanentă la propria afacere.
Taxă Program
Taxa de participare include strict valoarea cursurilor susținute de partenerii educaționali, precum și costurile administrative (închiriere sală, prânz și două coffee break-uri/zi).
Detalii despre programul Antreprenor în Agricultura 4.0 pot fi accesate aici: https://cfro.ro/antreprenor-in-agricultura-4-0/
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a postat în transparență decizională, marți - 14 februarie 2023, un proiect de Hotărâre de Guvern pentru abrogarea alin. (3) al art. 18 din Hotărârea Guvernului nr. 347/2016 privind stabilirea cadrului general de implementare a operațiunilor cofinanțate din Fondul European pentru Pescuit şi Afaceri Maritime prin Programul Operațional pentru Pescuit şi Afaceri Maritime 2014-2020, cu modificările și completările ulterioare.
Conform proiectului de act normativ postat în dezbatere publică, beneficiarii POPAM au posibilitatea de a prelungi durata maximă de execuție a proiectelor cu peste 36 de luni, fără menținerea condiției de îndeplinire a procentului de 50%, reprezentând asistența financiară nerambursabilă autorizată la plată de către Autoritatea de Management aferente operațiunii în cauză.
„Ministerul Agriculturii, prin Direcția Generală Pescuit – Autoritate de Management pentru POPAM, are obligația să asigure îndeplinirea atribuţiilor ce decurg din funcţiile prevăzute de legislația europeană/națională și să ia măsurile concrete pentru asigurarea gestionării judicioase și eficiente a fondurilor europene destinate sectorului de pescuit și acvacultură. Se are în vedere menținerea unui ritm susținut de implementare a proiectelor, condiție obligatorie pentru creșterea absorbției fondurilor POPAM, cu efect evidențiat în evitarea riscului de dezangajare a fondurilor aferente contractelor încheiate. În acest context, având în vedere că programul se află în ultimul an de implementare, se impune adoptarea unor reglementări care să vină în sprijinul beneficiarilor Programului Operaţional pentru Pescuit şi Afaceri Maritime 2014-2020 și asigurarea condițiilor unui nivel mai eficient, mai flexibil și ridicat de implementare a contractelor finanțate din POPAM 2014-2020”, transmite MADR.
Proiectul de act normativ poate fi consultat aici: https://madr.ro/proiecte-de-acte-normative/download/5638_5cba7fcb833bf95184e4aebf0da22cf3.html
Marți, 22 noiembrie 2022, are loc ceremonia de lansare a programului „Antreprenor în Agricultura 4.0” seria 2022-2023, la Complex Herăstrău din București. Programul derulat de Clubul Fermierilor Români se adresează fermierilor antreprenori cu o experiență de minimum cinci ani în administrarea afacerii, precum și absolvenților programului „Tineri Lideri pentru Agricultură”, interesați să cunoască și să aplice noi modele de afaceri, capabile să asigure reziliența și competitivitatea fermelor pe care le dețin.
Ediția a doua, 2022-2023, a programului „Antreprenor în Agricultura 4.0” debutează pe 22 noiembrie și se desfășoară pe parcursul a cinci săptămâni de pregătire intensivă, cuprinzând cursuri interactive la sală, urmate pe parcursul anului 2023 de sesiuni practice, de schimb de experiență, care vor avea loc în fermele participanților.
„Prima ediție a programului Antreprenor în Agricultura 4.0 ne-a întărit convingerea că transformarea agriculturii românești este posibilă prin educație. Fermierii absolvenți ai acestui program și-au însușit nu doar cunoștințe noi, cu aplicabilitate imediată în activitatea managerială din fermă, ci un model de gândire, de acțiune și de implicare socială, care le oferă cadrul necesar pentru dezvoltarea unui business sustenabil. Mai mult, ei au pus bazele unei comunități solide, unite, foarte active, prin intermediul căreia dezbat în permanență subiecte de interes și aspecte ce țin de cele mai recente schimbări din domeniul agriculturii. Suntem onorați să fim catalizatorul acestui proces și ne propunem să creștem comunitatea antreprenorilor în Agricultura 4.0, în misiunea noastră de a transforma agricultura românească într-una performantă, competitivă și rezilientă”, declară Florian Ciolacu, director executiv Clubul Fermierilor Români.
Programul „Antreprenor în Agricultura 4.0” își propune perfecționarea managerială a administratorilor fermelor românești, cu scopul creșterii competitivității acestora prin identificarea și valorificarea unor noi indicatori care să le permită transformarea propriei afaceri într-un model de business sustenabil. În program se pot înscrie fermieri indiferent de vârstă, dimensiunea sau tipul afacerii agricole.
În perioada 22 noiembrie 2022 - 17 februarie 2023 se vor desfășura sesiunile de cursuri la sală, în București și la Predeal. Cursurile oferă participanților informațiile teoretice necesare și studii de caz practice aferente managementului afacerii agricole și adaptarea activităților în contextul actual, pentru asigurarea rezilienței fermelor. Cursurile de la sală vor fi urmate de sesiuni practice care vor avea loc în fermele participanților la program. „Schimbul de idei și bune practici, precum și experiențele specifice din diferite zone pot fi extrem de utile în contextul actual în care este nevoie de adaptabilitate și implementarea noilor trenduri din agricultură, pentru a asigura profitabilitatea afacerii agricole”, punctează Nicolaie Apopi, președintele în exercițiu al Clubului Fermierilor Români.
Prima ediție a programului „Antreprenor în Agricultura 4.0” s-a desfășurat în perioada decembrie 2021 – martie 2022 și a numărat 21 de fermieri antreprenori provenind din toate regiunile țării, care au participat la cele 18 module ale programului, cumulând aproximativ 180 de ore de curs.

Mai multe informații despre programul de perfecționare managerială „Antreprenor în Agricultura 4.0”, aici: https://cfro.ro/antreprenor-in-agricultura-4-0
Clubul Fermierilor Români anunță că pe data de 2 mai 2022 au început înscrierile în cea de-a doua ediție a programului de perfecționare managerială „Antreprenor în Agricultura 4.0”. Programul se adresează fermierilor antreprenori cu o experiență de minimum cinci ani în administrarea afacerii, precum și absolvenților programului „Tineri Lideri pentru Agricultură”, interesați să cunoască și să aplice noi modele de afaceri, capabile să asigure reziliența și competitivitatea fermelor pe care le dețin.
Ediția 2022-2023 a programului „Antreprenor în Agricultura 4.0” va debuta pe 22 noiembrie și se va desfășura pe parcursul a cinci săptămâni de pregătire intensivă, cuprinzând cursuri interactive la sală, urmate pe parcursul anului 2023 de sesiuni practice, de schimb de experiență, care vor avea loc în fermele participanților.
În contextul marilor schimbări generate de reforma Politicii Agricole Comune și al riscurilor asociate schimbărilor de mediu și climă, programul oferă cursanților studii de caz aplicate, evidențiind instrumente de management validate, moderne, care facilitează alinierea afacerilor la tendințele actuale din agricultură. Acest aspect vizează includerea digitalizării și a reglementărilor de mediu, precum Pactul Ecologic European, Strategia Biodiversitate și Farm to Fork la nivelul fermelor competitive, atât din România, cât și la nivel european.
În același timp, o direcție strategică a programului este aceea de a le oferi fermierilor participanți interesați oportunitatea de a crea un plan de dezvoltare sustenabilă a propriei afaceri agricole, care să le permită păstrarea unui echilibru financiar în perioada 2021-2027.
Programul „Antreprenor în Agricultura 4.0” este dezvoltat cu companii de training cunoscute din România, alături de specialiști cu experiență în business, afaceri de familie, training și mentoring.
În total, 50 de fermieri antreprenori din toată țara sunt așteptați să participe la a doua ediție a programului. În program se pot înscrie fermieri indiferent de vârstă, dimensiunea sau tipul afacerii agricole. Înscrierile în cea de-a doua ediție a programului „Antreprenor în Agricultura 4.0” se desfășoară în perioada 2 mai - 26 august 2022.
„Prima ediție a programului Antreprenor în Agricultura 4.0 ne-a întărit convingerea că transformarea agriculturii românești este posibilă prin educație. Fermierii absolvenți ai acestui program și-au însușit nu doar cunoștințe noi, cu aplicabilitate imediată în activitatea managerială din fermă, ci un model de gândire, de acțiune și de implicare socială, care le oferă cadrul necesar pentru dezvoltarea unui business sustenabil. Mai mult, ei au pus bazele unei comunități solide, unite, foarte active, prin intermediul căreia dezbat în permanență subiecte de interes și aspecte ce țin de cele mai recente schimbări din domeniul agriculturii. Suntem onorați să fim catalizatorul acestui proces și ne propunem să creștem comunitatea antreprenorilor în Agricultura 4.0, în misiunea noastră de a transforma agricultura românească într-una performantă, competitivă și rezilientă”, declară Florian Ciolacu, director executiv Clubul Fermierilor Români.
Prima ediție a programului s-a desfășurat în perioada decembrie 2021 – martie 2022 și a numărat 21 de fermieri antreprenori provenind din toate regiunile țării, care au participat la cele 18 module ale programului, cumulând aproximativ 180 de ore de curs.
Filmul de prezentare a primei ediții a programului „Antreprenor în Agricultura 4.0” este disponibil pe următorul link: https://youtu.be/qAlPk1nnnoI
Curricula Program
Programul „Antreprenor în Agricultura 4.0” cuprinde cursuri de pregătire în următoarele domenii: Agricultura digitală; Management/ Leadership; Direcțiile europene privind noua Politică Agricolă Comună; Modele sustenabile de afaceri agricole, din perspectiva noii Politici Agricole Comune; Managementul strategic al fermei; Influență și inteligență emoțională; Managementul vânzărilor și negocierea contractelor; Relația cu furnizorii și lanțul de aprovizionare - disitribuție (Supply chain); Simulări de business; Fizionomie, comportamente și tonalitatea vocii - putere de negociere în funcție de interlocutor; Accesare fonduri europene; Managementul riscului și asigurările agricole; Comerț cu cereale; Importanța utilajelor agricole, din perspectiva noii PAC; Marketing în agribusiness; Fiscalitate și contabilitate fermă; Legislativ; Public Speaking.
Cursurile sunt interactive, cu activități practice și studii de caz dezvoltate pe baza situațiilor concrete cu care se confruntă fermierii în activitatea curentă. Transferul de cunoștințe, metode și concepte se face prin raportare permanentă la propria afacere.
În funcție de nevoile de instruire și de specificul fermei, participanții au posibilitatea să opteze pentru o sesiune personalizată de cursuri, prin aprofundarea subiectelor de interes în cadrul cursurilor opționale.
Calendar înscrieri și selectare participanți
Înscrierile se fac completând formularul disponibil pe site-ul Clubului Fermierilor Români: https://cfro.ro/formular-inscriere-antreprenor-40.
Investiția în Program
Taxa de participare include strict valoarea cursurilor susținute de partenerii educaționali și costurile administrative (închiriere sală, prânz, două coffee break-uri/zi).
Mai multe informații despre programul de perfecționare managerială „Antreprenor în Agricultura 4.0” sunt disponibile aici: https://cfro.ro/antreprenor-in-agricultura-4-0
Clubul Fermierilor Români continuă pentru al treilea an consecutiv Programul „Tineri Lideri pentru Agricultură”, care pregătește generațiile viitoare de tineri fermieri pentru a continua afacerile familiei, pentru asumarea rolului de lider în propriile afaceri și în comunitate, dar și pentru a participa activ la mai buna reprezentare profesională a fermierilor în structurile administrației publice din România și de la Bruxelles.
În seria a III-a a Programului „Tineri Lideri pentru Agricultură” sunt înscriși 60 de tineri fermieri. Grupul Agricover susține integral cheltuielile de școlarizare pentru toți cei 60 de participanți. Totodată, acordă 15 burse complete, dintre care opt sunt pentru tineri fermieri din Republica Moldova, bursele acoperind costurile cursurilor și cheltuielile de cazare, masă și transport.
„Tinerii antreprenori pe care îi formăm în programul Tineri Lideri pentru Agricultură trebuie să fie conștienți că sunt parte a unui proces de transformare a României, că fac parte dintr-o elită care trebuie să-și asume rolul de a conduce această transformare a agriculturii românești. În programul de pregătire organizat de Club aducem împreună oameni, idei, resurse și oferim tinerilor un pașaport pentru succesiunea și continuitatea afacerilor de familie. Modelăm acești tineri în vectori ai modernizării și ne bazăm pe potențialul lor, pe care îl amplificăm, și pe disponibilitatea lor de a se implica și de a dărui comunității din care fac parte, în mod responsabil, asumat”, declară directorul executiv al Clubului Fermierilor Români, Florian Ciolacu. El a adăugat că deja 47 de absolvenți sunt implicați în afacerile de familie, unii dintre ei au și preluat afacerea de la părinți, iar alții au lansat noi linii de business. „Acestor tineri li se alătură cei 60 de fermieri recrutați din toate regiunile României, inclusiv cei 8 fermieri din Republica Moldova, și astfel continuăm să dezvoltăm comunitatea de tineri lideri pe care o formăm în jurul Clubului Fermierilor Români, pentru a declanșa schimbarea în agricultura românească”, punctează Florian Ciolacu.
Pe parcursul următorilor ani, până în 2028, Agricover își propune să înlesnească formarea profesională a unui număr de 1000 de tineri, un obiectiv asumat la nivelul grupului, prin care să se asigure o bază solidă a schimbului de generații de care agricultura românească are nevoie, pentru un management performant al afacerilor agricole. „Agricover susține agricultura românească prin crearea cadrului pentru dezvoltarea liderilor de mâine și investește în formarea tinerilor fermieri care vor asigura succesiunea și continuitatea fermelor din România. Susținem generațiile următoare de fermieri care se implică în ferme alături de părinții lor și avem încredere că vor accelera procesele de inovație și modernizare din agricultură”, a precizat Liviu Dobre, CEO al Agricover Holding SA.
Noutățile seriei a III-a a programului pentru tinerii fermieri
Programul „Tineri Lideri pentru Agricultură” este dezvoltat de Clubul Fermierilor Români împreună cu Fundația Leaders, integrator al programului, și are ca parteneri educaționali companii de training renumite și apreciate în România, precum Ascendis, Attitude Training, Sfera Business, Evolutiv Consultants Network, Smart Experience, alături de specialiști cu experiență în business, afaceri de familie, training și mentoring.
Clubul Fermierilor Români este preocupat permanent să îmbogățească experiența de învățare și practică pentru participanți și, din acest motiv, seria III aduce cu sine câteva noutăți, respectiv noi parteneri educaționali, mai mulți traineri, sesiuni noi de instruire precum „Managementul riscului – Asigurări agricole”, „Managementul producției agricole – Comerțul cu cereale”, „Succesiunea afacerii de familie” și „Reforma PAC și Pactul Ecologic European”. De asemenea, tinerii vor avea ca obiectiv să dezvolte un plan de afacere personalizat pentru ferma lor și un plan individual de carieră, sub atenta coordonare a celor mai buni traineri și specialiști din program.
Obiectiv program
Programul pregătește noua generație de antreprenori în agricultură, cu o viziune integrată de business, pentru a crește competitivitatea în acest domeniu și pentru asigurarea succesiunii afacerilor fermierilor.
Profil participanți
Tineri cu vârsta până la 35 ani, absolvenți de facultate, copii ai fermierilor membri în Clubul Fermierilor Români sau tineri proveniți din familii de fermieri, dornici să-și dezvolte competențele în managementul afacerii, să crească afacerea familiei și să se implice în comunitate.
În program se pot înscrie tineri indiferent de facultatea absolvită, mărimea fermei sau tipul de afacere agricolă. Este necesar ca exploatația agricolă să fie înscrisă la APIA.
Curricula program
Programul cuprinde cursuri de 1-3 zile, de pregătire în următoarele domenii: administrarea afacerii; management strategic; leadership; comunicare și vorbire în public; diplomație și protocol; vânzare și tehnici de negociere; marketing în agribusiness; resurse umane; simulare de business; succesiunea afacerii; asigurări agricole; comerțul cu cereale; reforma PAC și Pactul Ecologic European; legislativ-juridic; fiscal-audit; tehnologie. Cursurile sunt interactive, cu activități practice și studii de caz, iar transferul de cunoștințe, metode și concepte se face prin ancorarea lor în afacerea de familie.
În funcție de interes, participanții la program se pot înscrie la stagiile de internship la Bruxelles (Reprezentanța României la Comisia Europeană; Comisia de Agricultură din Parlamentul European, asociații europene ale fermierilor), în România la instituțiile responsabile din agricultură (MADR, APIA, AFIR, Comisiile de Agricultură din Parlamentul României) sau la companii private mari de tehnologie și inputuri agricole sau utilaje agricole. Stagiile se derulează pe tot parcursul programului și sunt facilitate de Clubul Fermierilor Români în cadrul dialogului cu aceste instituții.
Perioadă desfășurare Program „Tineri Lideri pentru Agricultură”
Programul se desfășoară în perioada septembrie 2021 - mai 2022. Fiecare tânăr fermier participă la cursuri câte o săptămână pe lună, în fiecare lună în perioada menționată, conform planificării training-urilor. Participarea la cursuri este obligatorie.
Mai multe informații despre Programul „Tineri Lideri pentru Agricultură”: cfro.ro/tineri-lideri/
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html