Afişez elemetele după tag: macroeconomie

Astăzi, doi din trei fermieri sunt în imposibilitatea de a-şi continua ciclul agricol, având o problemă în zona de finanţare. Fiind aşa de mulţi, adică peste 60%, asta înseamnă că este o problemă sistemică, structurală, a întregii agriculturi din România. Cum rezolvăm această problemă? O putem rezolva în două planuri. Un plan la nivel de fermă, microeconomic, şi un plan la nivel de politică generală, macroeconomic.

La nivel de fermă, chiar dacă capacitatea de autofinanţare a acesteia este foarte redusă, trebuie să ne concentrăm pe următoarele subiecte. Modelul de afaceri, de business, bazat pe maxim profit, pe maximă producţie, aşa cum îl cunoaştem noi, nu mai poate fi urmat în viitor. Constrângerile prezente din piaţă obligă fermierii să meargă pe un nou model de business, bazat pe minimizarea riscurilor. Cu alte cuvinte, nu ne mai dorim să obţinem o producţie maximă, ci ne dorim să controlăm riscurile la nivel de fermă. Nu controlăm riscurile, ajungem într-o situaţie de insolvenţă şi faliment. Obligatoriu trebuie să avem o altă atitudine şi o altă perspectivă a modelului de business în fermă.

Așadar, la nivel de fermă ce putem face? În primul rând trebuie să ne diversificăm veniturile. Rămânem de bază, 85-90% să spunem, cu venituri aşa cum suntem obişnuiţi şi avem competenţă să le creăm, dar uşor-uşor trebuie să creăm şi alte feluri de venituri: din investiţii în energie, dintr-o mică procesare, dacă sunt cultură mare, să încep să am şi puţină zootehnie.

Doi: trebuie să avem obligatoriu un buget de venituri şi cheltuieli la nivel de fermă, pe care să-l executăm, iar acest buget trebuie să fie construit în aşa fel încât să minimizăm riscurile. Spre exemplu, am risc de volatilitate a preţului. Pentru asta pot să am contracte future pentru 50% din producţie, şi atunci, dacă preţul se duce în jos, eu cumva am minimizat riscul. În loc să am un risc pe cădere de preţ de 30%, îl voi avea de 9-10%. De asemenea, trebuie să ne digitalizăm. Digitalizarea ne ajută să măsurăm toate consumurile din fermă, să ştiu exact care este consumul de motorină, care este consumul de pesticide, îngrăşăminte şi aşa mai departe. Necunoscând şi nemăsurând consumurile, am costuri mai mari.

O altă direcţie este să ne optimizăm structura capitalului. În funcţie de mărimea fermei, nu putem avea orice structură a capitalului. De pildă, dacă am 1.000 de hectare, optim mi-ar ajunge 1,2 – 1,3 CP pe hectar. Dacă am doi cai-putere pe hectar, am o problemă de costuri. Deci, trebuie să avem grijă să ne optimizăm structura capitalului. Apoi, să cumpărăm capital fix. Exemplul a fost cu cal-putere, să cumpărăm acest cal-putere la un preţ pe care ni-l permitem. În piaţă astăzi un cal-putere variază de la 550 de euro până la peste 1.100 de euro. Trebuie ca din această paletă de preţuri pe calul-putere, în funcţie de mărimea fermei, de competenţe, de structura terenurilor, de numărul parcelelor, să-mi aleg un cost. Una este să am 800 de euro pe cal-putere cost şi alta este să am 1.100. Fermierul astăzi este cumva supracapitalizat, are capital fizic mai mult decât îi trebuie, şi cumva de brand. A plătit şi o taxă de brand. Această taxă de brand nu mai poate fi plătită în continuare.

De asemenea, fermierul trebuie să fie foarte atent la capitalul de lucru, acel cashflow. Trebuie să ne bugetăm cashflow-ul pentru situaţiile pesimiste. În agri, variaţia cifrelor, spre exemplu a cifrei de afaceri de la un an la altul în medie, are o amplitudine între 20% şi 40%. Eu trebuie să mă bugetez pentru situaţiile în care, dacă în anul următor cade producţia cu 40% sau preţurile şi trebuie să mă bugetez pentru acea situaţie, nu trebuie să mă bugetez pentru situaţii optime. Asta este la nivel de fermă, unde am aşa: diversificarea veniturilor, digitalizare pentru a măsura corect tot ce se întâmplă în fermă, o structură optimă a capitalului, să-mi iau atâţia cai-putere câţi îmi trebuie şi la un preţ pe care mi-l permit, şi nu mai mult, să controlez un cashflow şi să-l proiectez pentru situaţiile critice, în ideea că voi întâlni un an critic, şi nu în ultimul rând foarte important este să mă asigur. Acolo unde pot să fac asigurări, să mă asigur. Pentru că asigurările mă pun la adăpost de anumite riscuri. La prima vedere, asigurarea poate părea că are un cost mare, dar în realitate mă protejează să nu pierd 60-70% din cifra de afaceri.

La nivel macro de agricultură, naţional, trebuie să mă uit pe zona de politici agricole şi de reglementări. Partea de reglementări ar trebui să fie cât mai redusă, astfel încât fermierul să aibă timp pentru a-şi controla businessul, nu să se gândească dacă a încălcat vreo reglementare nou apărută şi pe care n-o ştie, pentru că fiecare reglementare îi aduce un cost. Şi, la nivel de Ministerul Agriculturii, trebuie să înţelegem lucrul acesta, că reglementările aduc costuri în fermă. Aduc şi venituri, dar şi costuri.

Legat de politicile agricole, zona de susţinere a veniturilor, vorbim de subvenţii, ar trebui plătite cât mai simplu, fără multe condiţionalităţi. Şi nivelul de susţinere, şi tipurile de susţineri trebuie cumva corelate cu realităţile din piaţă. Astăzi s-au rupt lanţurile de valoare la nivel global, s-au rupt centrele de putere, totul este foarte volatil, şocurile sunt foarte mari şi la nivel de politică naţională trebuie să ne protejăm fermierii, pentru că ne protejăm securitatea alimentară. Nu ne putem juca cu securitatea alimentară.

La ora actuală, agricultura este în roşu total la bănci. Băncile spun că-şi doresc să finanţeze agricultura, dar nu o finanţează. Şi, atunci, trebuie să avem o soluţie la această reticenţă din partea sistemului bancar.

Articol de: prof. dr. GAVRIL ȘTEFAN, Facultatea de Agricultură USV Iași

Publicat în Revista Fermierului, ediția print - iulie 2026

Abonamente, AICI!