Vineri, 11 octombrie 2019, autorităţile din judeţul Sibiu au decis să supravegheze 16 localităţi şi alte trei să le includă într-o zonă de protecţie, după ce, cu o zi în urmă, a fost confirmată pesta porcină africană (PPA) la un animal sacrificat în satul Colun, conform unui comunicat de presă al Prefecturii.
„În acest moment, zona de protecţie cuprinde trei sate - Colun, Scoreiu şi Glâmboaca -, alte 16 localităţi fiind incluse în zona de supraveghere: Fofeldea, Hosman, Nucet, Săcădate, Avrig, Porumbacu de Jos, Porumbacu de Sus, Sărata, Cârţişoara, Arpaşu de Jos, Arpaşu de Sus, Noul Român, Poieniţa, Cârţa, Ilimbav şi Marpod”, se arată în comunicatul reprezentantului Guvernului în județul Sibiu.
Prefectul judeţului Sibiu, Maria Minea, a convocat, vineri, Centrul Local de Combatere a Bolilor, pentru a aproba măsurile pentru combaterea focarului de pestă porcină africană.
PPA în 25 de județe
Pesta porcină africană (PPA) evoluează în 337 de localităţi din 25 de judeţe, cu un număr de 1 105 focare (dintre care 15 focare în exploataţii comerciale şi 6 focare în exploataţii de tip A), în scădere faţă de 24 septembrie, când au fost raportate 1 223 focare.
Potrivit Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), în alte patru judeţe există doar cazuri la mistreţi.
În total, au fost eliminaţi 484 422 de porci afectaţi de boală şi există 2 175 de cazuri la mistreţi.
Cele mai multe focare active sunt în judeţele Teleorman (253 de focare în gospodăriile populaţiei şi 529 de cazuri la mistreţi), Giurgiu (232 focare, dintre care 5 focare în exploataţii comerciale şi 3 focare în exploataţii de tip A şi 279 de cazuri la mistreţi) şi Dolj (79 de focare în gospodăriile populaţiei şi 16 cazuri la mistreţi).
Pe de altă parte, au fost stinse 1 547 de focare, cele mai multe în judeţele Tulcea (586 de focare, dintre care 5 focare în exploataţii comerciale şi un focar într-o exploataţie de tip A), Brăila (156 de focare, dintre care 12 în exploataţii comerciale) şi Ialomiţa (132 de focare).
Până joi, 10 octombrie, au fost despăgubiţi 11 072 de proprietari, valoarea totală a plăţilor fiind de 275,9 milioane de lei.
Până în prezent, pesta porcină africană (PPA) evoluează în 287 de localități din 18 județe, cu un număr de 1.092 de focare (dintre care 16 în exploatații comerciale) și 167 de cazuri la mistreți, iar 360.800 de porci afectați de boală au fost eliminați.
Potrivit datelor aparținând Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), au fost stinse până la această dată cinci focare în județul Satu Mare, iar unitatea de procesare a cărnii aparținând societății SC Carniprod SRL și-a reluat activitatea în data de 14.08.2018.
Tot până miercuri, 14 noiembrie 2018, au fost despăgubiți 7.862 de proprietari, valoarea totală a plăților fiind de 190.110.490 de lei.
Prezenţei virusului PPA în ţara noastră a fost semnalată pentru prima oară în 31 iulie 2017, în judeţul Satu Mare.