Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a postat pe pagina sa de internet în consultare publică Ghidul solicitantului pentru achiziții simple de echipamente pentru irigații, finanțate prin submăsura 4.1 „Investiții în exploatații agricole”, pachetul 4.1.1 – irigații, din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).
Prin pachetul 4.1.1 al submăsurii 4.1, se acordă fonduri nerambursabile în proporţie de până la 50% din totalul cheltuielilor eligibile, indiferent de dimensiunea fermei și de tipul beneficiarului și nu va depăși 200.000 euro/beneficiar, pentru achiziția de echipamente pentru irigații. Intensitatea se va putea majora cu câte 20% suplimentar, însă rata sprijinului combinat nu poate depăși 90%.
Dintre cheltuielilie eligibile pentru care se poate obține finanțare se numără înființarea şi/sau modernizarea instalațiilor pentru irigații în cadrul fermei, precum: echipamente pentru irigații ce nu necesită lucrări de construcții montaj respectiv, echipamente de udare de tip instalații cu tambur și furtun destinate udării suprafețelor mici, medii sau mari (IATF), instalații de irigat tip pivot, aspersoare, instalații de irigații prin picurare, rampe autodeplasabile, motopompe, rezervoare pentru acumularea/stocarea apei pentru irigații, echipamente pentru determinarea umidității solului etc.
Perioada de consultare publică este de 10 zile calendaristice de la data publicării pe site, respectiv până la data de 25 noiembrie 2024, când toți cei interesați pot transmite pe adresa de e-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. propuneri sau observații privind Ghidul solicitantului supus dezbaterii publice.
CITEȘTE ȘI: Moment zero pentru agricultură
Multe ecuații și mulți algoritmi, în agricultura de azi
Gestionarea apei în agricultură
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Săptămâna trecută, pe 19 septembrie 2024, Chrono Flex România a inaugurat noul sediu, care include magazin și birouri, lângă București, la Mogoșoaia (Ilfov). Parte a grupului Monnoyeur, compania Chrono Flex este prezentă de doi ani pe piața românească și de trei decenii în Franța, fiind specializată în repararea și întreținerea furtunurilor hidraulice.
Evenimentul de inaugurare a fost un bun prilej pentru a cunoaște misiunea ChronoFlex, reprezentanții companiei împărtășindu-le celor prezenți experiențele și arătându-le soluțiile dedicate nevoilor specifice ale fiecarui utilaj.
De trei decenii, un model
Chrono Flex este liderul francez în sectorul său specializat în repararea de urgență a furtunurilor. Având o cifră de afaceri de 54,5 milioane de euro în 2023 și angajând aproape 500 de angajați, Chrono Flex permite multor jucători din economia reală, precum: șantiere, construcții și lucrări publice, industrie și energie, comerț (inclusiv distribuție de masă), servicii publice (spitale), să-și continue activitatea.
Cu peste 150.000 de intervenții pe an în Franța, Chrono Flex operează în jurul a trei axe strategice: inovația, compania de învățare și abordarea CSR.
Prezentă deja în teritoriile franceze și în Elveția, compania Chrono Flex s-a stabilit în Polonia, România și Belgia de la integrarea sa în grupul Monnoyeur în 2021. Obiectivul este de a fi partenerul esențial al soluțiilor hidraulice pentru clienții săi, indiferent de brandurile din flota lor.
Ofertă completă pentru clienții locali
Aventura românească a început la București, extinzându-se în principalele mari orașe cum ar fi Cluj, Timișoara, Alba Iulia, Sebeș, Ploiești, Galați, Brașov. Tehnicienii pot răspunde nevoilor clienților lor datorită unei game largi de servicii și produse hidraulice.
Prezența flotei Chrono Flex 24/7, disponibilitatea pentru derularea procesului complet de intervenție prin demontare – confecționare – montare asigură cel mai bun serviciu pentru depanarea problemei hidraulice și repornirea producției pentru clienții săi.
Prin urmare, lansarea acestui nou sediu de la Mogoșoaia, cu showroom și birouri, marchează încă o etapă în aventura partenerului IPSO Agricultură, Chrono Flex.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!