facilitati - REVISTA FERMIERULUI

Cooperativa Agricolă Fermierul Nădlăcan trage un semnal de alarmă prin care condamnă Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP) și Ministerul Finanțelor Publice (MFP) pentru încercarea de a amâna aplicabilitatea scutirii facilităților fiscale pentru membrii cooperatori pentru anul 2020 prin ordinul comun pentru stabilirea criteriilor potrivit cărora membrii cooperatori vor beneficia de scutirile prevăzute la art. 76 alin. 1). lit. e din Legea Cooperației Agricole nr. 566/2004.

„O lege publicată în 29 iulie 2016 a fost aplicată abia în 2018, doar după ce a apărut circulara ANAF 700 din 26 martie 2018, dar nu în totalitate”, se precizează într-un comunicat al formei asociative primit la redacție. „MDRAP recunoaște aplicabilitatea facilităților din 2016 prin radiograma 51.471 din 4 iunie 2018, dar vine printr-o atitudine de disimulare și propune amânarea aplicării pentru 2020”.

Prin Legea 164/2016 este introdusa această facilitate doar pentru membrii cooperatori care valorifică minimum 50% din toată producția comercializată prin/către cooperativă, beneficiind de scutire doar pentru terenurile aflate în proprietate, lucru întărit și de circulara ANAF 700 din 26 martie 2018.

„Având în vedere faptul că Legea cooperației agricole 566/2004 are un caracter special în raport cu prevederile Legii 227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare, această normă specială se aplică prioritar în raport cu Codul Fiscal. De asemenea, Legea 164/2016 fiind ulterioară în raport cu Codul Fiscal, în cazul unui conflict între cele două acte normative, legea mai recentă primează față de legea mai veche.

Aplicarea de către cooperativele agricole/membri a facilităților fiscale prevăzute de legea specială, respectiv de Legea 566/2004, nu este condiționată de corespondența cu prevederile Legii 227/2015 privind Codul Fiscal și, pe cale de consecință, facilitățile fiscale respective sunt aplicabile de la data intrării în vigoare a prevederilor din legea specială care a instituit aceste facilități și Radiograma MDRAP 51.471/DPFBL-20.923/4 iunie 2018”, precizează ing. Milan Kelo, președintele Cooperativei Agricole Fermierul Nădlăcan. „Considerăm că membrii cooperatori pot beneficia de scutirea de la plata impozitului pe proprietate a bunurilor imobile aflate în proprietatea lor, aferente producției valorificate prin cooperativa agricolă, de la data intrării în vigoare a prevederilor din legea specială care le-a instituit (29.07.2016), nefiind condiționați de corespondența cu Codul Fiscal”.

Trimiterea la art. 4, alin. 2 din Codul Fiscal, care oricum nu primează în relația cu legea specială, lucru susținut de ANAF/MFP și MDRAP prin actele amintite anterior, nu este valabilă în cazul de față pentru că nu au intervenit modificări la facilitățile existente, doar anumite clarificări privind operaționalizarea celor existente, care trebuia aplicate începând chiar și cu acest principiu, de la 1 ianuarie 2017.

S-a popularizat în teritoriu, în mod eronat, ca fiind o scutire de la plata impozitelor de la bugetele locale pentru toate terenurile exploatate de membri cooperatori, ceea ce este absurd pentru că toți știm că plătești impozit doar pentru ce deții în proprietate. Această confuzie probabil se datorează propunerii de scutire de la plata impozitului pe teren, anunțată în programul de guvernare ca facilitate pentru fermieri începând cu 2018.

Având în vedere că membrii cooperativelor agricole din România exploatează aproximativ 200.000 ha, dar numai acei membri care valorifică minimum 50% din producție prin cooperativă sunt eligibili, rămân aproximativ 70.000 ha exploatate. Din acestea, o medie de 10% sunt în proprietate, respectiv ar fi echivalentul impozitului a 7.000 ha la nivel național (aproximativ 350.000 de lei), dacă vor solicita toți și vor anexa documentația prevăzută în ordinul comun. Termenul scadent de achitare era de 31 martie, iar marea majoritate a acestora au achitat deja impozitele.

Aceste facilități sunt importante pentru stimularea asocierii, mai ales pentru fermierii mici și mijlocii din cooperativa noastră care se confruntă cu seceta atmosferică, cu pagubele cauzate de animale sălbatice, pagube care nu sunt despăgubite, și cu alte aspecte importante care îi frânează în desfășurarea activității.

Legea este în vigoare de la 29 iulie 2016 și scutirea de la plata impozitului pe proprietate trebuia aplicată de la 1 ianuarie 2017.

Nu poți veni ulterior, chiar și ca Minister al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, sau Minister al Finanțelor Publice, după ce ai recunoscut circulara ANAF și ai transmis în teritoriu Radiograma în iunie 2018, să soliciți prin ordin, act subsecvent legii, amânarea aplicării până la 1 ianuarie 2020.

„Facem apel public la Domnul Ministru Vasile Daniel Suciu și la Domnul Ministru Eugen Teodorovici să clarifice cu personalul juridic din subordine amânarea aplicabilității pentru 2020 și să dispună urgentarea aprobării ordinului comun cu aplicare din 2019, care trebuia, conform legii, să fie publicat în Monitorul Oficial la 10 martie 2019”, a conchis șeful cooperativei.

Publicat în Comunicate

newsletter rf

Publicitate

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

BKT BANNER APRILIE

Andermatt Slides

T7 S 300x250 PX

Banner Agroimpact Viballa 300x250 px

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista