Afişez elemetele după tag: fabrici

Aproape 84 de miliarde de euro vor ajunge la scadență în 2027 - 2030. România trebuie să aleagă între o economie bazată pe consum și una bazată pe producție, procesare și investiții.

România intră într-o perioadă extrem de dificilă pentru finanțele publice. În următorii patru ani, statul trebuie să refinanțeze aproximativ 83,9 miliarde de euro numai din principalul datoriei publice ajunsă la scadență, fără a include deficitele viitoare, dobânzile și noile împrumuturi. Datoria publică a depășit deja pragul de 60% din PIB: la sfârșitul trimestrului I din 2026.

• Viitorul Guvern trebuie să înceapă să construiască o economie care poate plăti datoriile, nu să mențină economia care creează permanent datorii.

• Impozitarea agresivă a mediului de afaceri a falimentat antreprenorii autohtoni, a exportat locurile de muncă în țările dezvoltate și a trimis în șomaj angajații a zeci de mii de firme care s-au închis anul acesta.

• Firmele românești luptă pentru supraviețuire, iar angajații statului fac presiuni pentru salarii mai mari.

• Nu mai putem amaneta viitorul pentru a finanța prezentul.

• Fiecare leu împrumutat trebuie să aibă în spate o întrebare: Ce produce?

Tabelul care ilustrează dimensiunea problemei

Valorile scadențelor reprezintă principalul datoriei menționat în profilul de rambursare și nu includ dobânzile, deficitele viitoare sau noile împrumuturi.

Schema de ajutor de stat de 5,313 miliarde lei este o alocare pentru întreaga perioadă de aplicare a programului, nu o cheltuială anuală. Ea vizează investiții în industria prelucrătoare și produse pentru care România are deficite comerciale importante.

În 2026, se estimează că statul va cheltui cu asistența socială 249,2 miliarde lei, adică 12,2% din PIB, în timp ce investițiile publice sunt proiectate la 160 miliarde lei.

Această comparație nu înseamnă că România nu trebuie să își protejeze populația vulnerabilă. Asistența socială este necesară și trebuie menținută pentru cei care au nevoie de ea.

Problema este alta: De ce nu construim o economie care să reducă nevoia de asistență socială?

Dacă banii publici sunt transformați în investiții productive, cu un grad mare de multiplicare, cum ar fi în fabrici, procesarea alimentară, energie, infrastructură, agricultură performantă, cercetare și educație profesională, economia ar genera: locuri de muncă → venituri → profituri → taxe → contribuții → exporturi → creștere economică.

În schimb, o economie dependentă de consum și transferuri sociale riscă să intre într-un mecanism falimentar pentru țară: împrumuturi → consum → importuri → deficit comercial → noi împrumuturi → dobânzi → taxe mai mari.

Prea târziu și la o scară încă mică, România a început să corecteze direcția

În 2026 există o schimbare de direcție: Guvernul a aprobat o schemă de 5,313 miliarde lei pentru investiții în industria prelucrătoare, destinată inclusiv sectoarelor în care România are importuri ridicate și înregistrează un deficit comercial mare. Investițiile eligibile pornesc de la 50 milioane lei.

În 2025, schemele de ajutor de stat gestionate de Ministerul Finanțelor au însemnat finanțări de 1,85 miliarde euro, care au atras investiții totale de peste 4,2 miliarde euro și peste 36.000 de locuri de muncă. Dar aceasta trebuie să devină o politică economică națională, nu o serie de programe izolate.

România a pierdut capacitatea de a transforma banii în capital productiv

Schematic, aceasta este problema structurală a României și viitorul Guvern are obligația de a schimba paradigma.

• Ani de zile am discutat și ne-am bazat pe o creștere economică susținută de consum și generatoare de deficite;

• Am distrus sau am lăsat să dispară capacități industriale;

• Am redus capacitatea de procesare;

• Am rupt legătura dintre școală și economia reală;

• Am exportat materii prime și am importat produse finite;

• Am încurajat consumul fără să construim suficientă capacitate internă de producție;

• Lipsa de produse realizate intern a fost acoperită prin importuri care au dus la creșterea datoriei externe.

Nu faptul că românii consumă, ci faptul că o parte prea mare din consum este alimentată de importuri, aceasta este problema economiei românești. Nu putem rezolva această problemă doar prin creșteri de taxe așa cum a făcut în ultimul an Guvernul Bolojan. Limitele acestei politice bazate doar pe taxare pentru reducerea deficitului bugetar le vedem astăzi cu toții. Sărăcirea populației și trimiterea în faliment a zeci de mii de firme  au dus la o scăderea economică fără precedent, chiar mai mare decât în perioada crizei economice asociate pandemiei de Covid.

Pentru a opri acest declin economic accentuat, România are nevoie de o schimbare fundamentală de politică economică care să se axeze pe câteva schimbări fundamentale:

• De la consum la investiții

• De la importuri la producție

• De la materie primă la procesare

• De la forță de muncă ieftină la productivitate

• De la ajutoare pentru supraviețuire la investiții care creează venituri

• De la împrumuturi pentru cheltuieli la capital pentru profit

România nu trebuie să reducă protecția socială pentru oamenii vulnerabili. România trebuie să reducă, prin dezvoltare economică, numărul oamenilor care ajung dependenți de protecție socială. Aceasta este diferența dintre asistență socială ca soluție temporară și politică economică de dezvoltare pe termen lung. Deocamdată nici un guvern din ultimii zece ani nu a fost interesat să dezvolte politici economice pe termen lung, ci a acționat doar electoral. Pentru aceasta a preferat să mențină o politică de protecție socială cu mult peste ce își permite statul român.

Statistica ne arată că în primul trimestru al anului 2026 din 10 lei intrați la buget, sub formă de venituri fiscale și contribuții de asigurări, 9 lei s-au dus pe salariile din sectorul public, pensii și alte beneficii sociale. Asta ne arată că pentru investiții în dezvoltarea țării nu mai rămâne aproape nimic. Iar dacă mai adăugăm că din acel aproape nimic, cam totul s-a dus pe investiții fără sens într-o perioadă de criză, avem dimensiunea dezastrului în care ne aflăm.

Astăzi, când asistăm la un mare scandal între politicieni, pe de o parte, și între o parte a politicienilor și sindicate pe tema noii Legi a salarizării, pe de altă parte, mediul privat este sufocat de taxe și impozite și multe firme închid porțile. Aceeași lideri sindicali de 35 de ani, unii dintre ei pensionari deja, fac presiuni pentru creșterea salariilor în sectorul public, ignorând că mediul privat nu poate finanța mai mult aparatul imens al statului.

Peste 1,20 milioane de angajați la stat luptă pentru salarii mai mari, în timp ce mediul privat luptă doar pentru supraviețuire. Liderii marilor confederații sindicale, care în general reprezintă doar interesele angajaților de la stat, își fac din nou numărul de luptători ai dreptății sociale, dar nu sunt interesați de ce se întâmplă în economia reală.

Statistica arată că 52.741 de firme au fost radiate în șapte luni ale anului, după ce în 2025 au fost închise 144.000 de firme. Aceste cifre ascund în spate zeci de mii de șomeri, dar pentru veșnicii lideri ai confederaților sindicale singurul lucru care contează este creșterea salariilor la stat.

Creșterile salariale din ultimii ani din sectorul de stat, cu mult peste media din sectorul privat, nu au avut la bază criterii de performanță. Astăzi liderii mișcării sindicale refuză să recunoască că angajații statului au dus-o în ultimii ani mult mai bine decât le-ar fi permis veniturile statului, iar această situație nu mai poate continua pentru că nu mai sunt bani, iar deficitul bugetar nu mai poate crește.

Lipsa de viziune economică a liderilor sindicali a fost demonstrată încă o dată zilele acestea de Bogdan Hossu, liderul CNS „Cartel Alfa”, care a cerut nici mai mult nici mai puțin creșterea impozitării mediului de afaceri pentru ca guvernul să aibă bani pentru creșterea salariilor în sectorul de stat prin noua lege a salarizării. Practic, sindicaliștii de la stat spun: „Cresteți taxele ca să ne dați nouă mai mult. Că mediul de afaceri se sufocă, nu ne interesează”.

Statul român are nevoie de reforma sectorului de stat. De la primării, la ministere și agenții, peste tot trebui operate reduceri de personal. Până acum, reforma sistemului de stat clamată de Ilie Bolojan a fost un simulacru. Două treimi dintre comunele din România nu îşi pot acoperi cheltuielile din propriile venituri şi au nevoie în fiecare an de bani suplimentari de la buget, 1.500 de comune au mai puțin de 1.500 de locuitori,  dar continuăm să plătim un aparat birocratic de 450.000 de persoane în administrația publică locală. Reducerea personalului din ministere și agențiile statului, promisă de premierul demis Ilie Bolojan a rămas neonorată.

Unde trebuie să investim

O strategie economică națională trebuie să pună în centrul său:

• industria prelucrătoare;

• procesarea produselor agricole și alimentare;

• energia și infrastructura energetică;

• irigațiile și infrastructura agricolă;

• industria de utilaje și echipamente;

• cercetarea și inovarea;

• digitalizarea producției și a instituțiilor statului;

• infrastructura de transport;

• învățământul profesional și tehnic;

• dezvoltarea lanțurilor de producție interne;

• substituirea importurilor acolo unde România are avantaje competitive;

• creșterea exporturilor de produse cu valoare adăugată.

Fiecare leu împrumutat trebuie să aibă o întrebare în spate: Ce produce? Aceasta trebuie să fie noua regulă a politicii economice.

Dacă împrumutăm bani pentru consum, datoria rămâne și va crește cu dobanda. Dacă investim banii într-o capacitate productivă competitivă, aceasta poate genera producție, profit, locuri de muncă, exporturi și venituri bugetare.

De aceea, înaintea oricărei noi majorări de taxe trebuie să existe: studiu de impact + strategie de țară + analiză cost/beneficiu + obiective măsurabile.

Nu putem cere sacrificii suplimentare economiei fără să răspundem la întrebarea fundamentală: care este planul româniei pentru creșterea economică?

Reducerea deficitului este necesară, dar reducerea deficitului fără creștere economică poate însemna doar comprimarea economiei. În aceste condiții, România trebuie să urmărească simultan: deficit mai mic + producție mai mare + exporturi mai mari + procesare mai mare + productivitate mai mare + investiții mai mari.

România nu are nevoie de o nouă politică a sacrificiului, ci are nevoie de o politică a producției. Acest lucru se poate realiza pentru că:

• Avem resurse naturale.

• Avem teren agricol.

• Avem energie.

• Avem oameni.

• Avem poziție geografică.

• Avem acces la piața europeană.

• Avem antreprenori.

Ceea ce ne-a lipsit prea mult timp a fost continuitatea unei strategii economice naționale.

Mesajul pentru decidenții politici este simplu: Nu mai putem amaneta viitorul pentru a finanța prezentul. Trebuie să împrumutăm, atunci când este necesar, pentru investiții care produc viitor.

Nu mai putem distruge capitalul productiv și apoi să ne mirăm că avem nevoie de taxe mai mari.

Nu mai putem exporta materia primă și importa produsul finit.

Nu mai putem avea o școală ruptă de economia reală și să pretindem că vom avea productivitate europeană.

Nu mai putem construi o economie bazată predominant pe consum și să așteptăm prosperitate durabilă.

România trebuie să facă trecerea decisivă:

• de la consum la producție;

• de la datorie la capital;

• de la importuri la procesare;

• de la asistență socială la locuri de muncă;

• de la supraviețuire la dezvoltare.

Decidenții români trebuie să conștientizeze că o țară nu devine bogată pentru că împrumută mai mult. Devine bogată pentru că produce mai mult, procesează mai mult, exportă mai mult și investește mai inteligent. Viitorul guvern trebuie să înceapă să construiască economia care poate plăti datoriile țării, nu economia care creează permanent noi datorii.

Autor: dr. ing. NICU VASILE, președinte Pactul Național pentru Agricultură și Dezvoltare Durabilă

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) anunță închiderea sesiunii de depunere a cererilor de finanțare a proiectelor care au ca obiectiv realizarea unor capacități noi de producere de energie electrică din surse solare.

Sesiunea de primire a proiectelor s-a derulat în perioada 15 iunie - 14 august 2026, iar în cadrul celor două componente ale Schemei de Energie s-au depus 1.177 de cereri de finanțare pentru proiecte a căror valoare totală este de 400.860.356 de euro.

Din fondurile totale ale proiectelor propuse pentru finanțare de fermieri și procesatori, pentru componenta Capacități instalate mai mici de 1 MW au fost depuse on-line la AFIR cereri pentru 1.107 proiecte a căror valoare totală se ridică 251.982.320 de euro. În cadrul acestei componente alocarea a fost de 145.000.000 de euro, astfel încât gradul de depunere a ajuns la 174%.

Pentru componenta Capacități instalate mai mari de 1 MW, solicitanții au depus 70 de proiecte a căror valoare totală a ajuns la 148.878.005 euro, gradul de depunere ajungând la 124%, raportat la alocarea de 120.000.000 de euro.

Proiectele depuse de fermieri și de procesatori propun investiții în capacități noi de producere a energiei electrice din surse regenerabile pentru autoconsum în ferme și în unități de procesare a produselor agroalimentare.

„Interesul fermierilor pentru energie verde se dovedește să fie unul foarte mare, având în vedere solicitările de finanțare pentru instalarea de noi capacități de producere a energiei electrice din sursă solară. În sesiunea pentru Schema de Energie pe care am închis-o vineri 14 august, s-au primit solicitări de fonduri nerambursabile care se ridică la un total de peste 282 de milioane de euro, ceea ce reprezintă un procent total de consumare a alocării care se ridică la 107%. Acum vom demara procedura de verificare și de evaluare a tuturor proiectelor depuse, iar în urma finalizării evaluării proiectelor depuse, în funcție de valoarea totală a fondurilor care vor rămâne disponibile, vom analiza oportunitatea lansării unei noi sesiuni pentru a putea consuma și fondurile rămase disponibile”, a precizat Adrian Chesnoiu, director general AFIR.

Alocarea financiară totală disponibilă pentru această sesiune a Schemei de ajutor privind sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsumul întreprinderilor din cadrul sectorului agricol și industriei alimentare a fost de 265 de milioane de euro, din care 145 de milioane de euro pentru capacități instalate mai mici sau egale cu 1 MW și alte 120 de milioane de euro pentru capacități instalate mai mari de 1 MW.

Finanțarea acordată pentru realizarea investițiilor prin Schema de energie este 100% nerambursabilă și poate ajunge până la 650.000 euro/MW pentru capacități instalate mai mici și inclusiv de 1 MW sau până la 550.000 euro/MW pentru capacități instalate mai mari de 1 MW.

„Nu vorbim doar despre panouri fotovoltaice, ci despre costuri mai mici pentru ferme, mai multă predictibilitate pentru procesatori și o agricultură mai competitivă. Cele peste o mie de proiecte arată că fermierii și industria alimentară sunt pregătiți să facă pasul către independența energetică, iar rolul nostru este să transformăm acest interes în investiții concrete, printr-un proces de evaluare riguros și cât mai rapid. Totodată, analizând datele preliminare privind dosarele depuse în cadrul schemei de ajutor de stat, se poate constata că, pentru componenta de finanțare a capacităților mai mici de 1 MW, există o suprasolicitare a fondurilor nerambursabile disponibile, în timp ce, pentru componenta destinată capacităților mai mari de 1 MW, există o rezervă de fonduri care va fi pusă la dispoziția fermierilor în cel mai scurt timp posibil printr-o nouă sesiune de depunere”, a declarat Tánczos Barna, ministrul interimar al Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Sprijinul financiar aferent Schemei de energie este disponibil prin Fondul pentru Modernizare, gestionat de Ministerul Energiei, iar administratorul Schemei de ajutor de stat este Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Ce obstacole ne stau în față pentru cultivarea cânepii, ne-am putea întreba? De la 40.000 de hectare cultivate până în anul 1989, când România ocupa primul loc în Europa la producția de fibră de cânepă și locul patru în lume după suprafața cultivată, astăzi la noi în țară se cultivă cânepă doar pe 1.000 – 1.300 ha, cu mult sub potențialul istoric.

Declinul industriei textile și dispariția topitoriilor de cânepă care prelucrau tulpinile pentru extragerea fibrei i-au determinat pe fermieri să nu mai cultive cânepă, având în vedere că nu mai aveau cum să valorifice producția. Legătura industria textilă – topitorii - cultivatori a fost întreruptă, iar situația actuală nu ne arată cât poate dura această stare de lucruri.

Apoi a intervenit și faptul că această plantă a fost considerată ca drog, ceea ce i-a îndepărtat și mai mult pe fermieri ca s-o cultive. Dar însușirile valoroase pe care le are cânepa nu pot fi trecute cu vederea. O serie de beneficii o face să stea totuși în atenția întreprinzătorilor.

Cânepa poate fi valorificată în întregime. Astfel, se extrag fibrele, a uleiul din semințe, din inflorescențe și frunze, produse cu caracter medicinal, din tulpini tocate, iar cânepa poate fi folosită și în construcții.

Cânepa este o plantă ecologică, lăsând terenul curat de buruieni și, important, nu necesită pesticide deloc sau aproape deloc.

Cânepa este recunoscută ca fiind una dintre cele mai eficiente plante pentru sechestrarea carbonului, depășind semnificativ capacitatea medie a pădurilor pe unitatea de suprafață și timp. Absoarbe dioxidul de carbon (CO₂) din atmosferă, între 9-15 t CO₂/ha, iar după unele cercetări chiar 22 t CO₂/ha, în timp ce un hectar de pădure absoarbe 2-6 t CO₂/an.

Lemnul produs pe un hectar de cânepă echivalează cu creșterile anuale de lemn, pentru un hectar de pădure matură de brad.

Produsele din fibră de cânepă sunt biodegradabile și nu poluează mediul ambiant.

Ca substituent al materialelor plastice, produsele derivate din cânepă sunt utilizate în producția auto, transportul feroviar, aviație și industria aeronautică.

La noi în țară, totuși cultura cânepii cunoaște o ușoară revigorare, cu toate obstacolele existente. Cei care cultivă cânepă în sistem industrial sau gospodăresc nu au unde să predea producția de tulpini pentru obținerea fibrelor și s-au orientat pentru producția de ulei. Este cazul fabricii de ulei de cânepă din Salonta – județul Bihor, unică în Europa și care are o capacitate de o mie de tone pe an, din care 80% din producție e destinată exportului. Din păcate, fabrica este nevoită să importe sămânța de cânepă.

Niște promotori ai cânepii, care își doresc revigorarea acestei valoroase plante, organizează anual evenimentul Expo la cânepă, la care participă profesioniști din diferite medii: industria textilă, fermieri, cercetători, specialiști în medicina naturistă, în cosmetică. Printre protagoniști îi amintim pe Leonida Prodan, cultivatoare de cânepă și meșter popular - promotor al valorilor românești, Ferma Domnița Maria din județul Călărași, producătoare de ulei din plante medicinale și cânepă, foarte căutate la noi și peste hotare.

Toate obstacolele cultivării și industrializării cânepii în România ar putea fi rezolvate și prin contribuția ministerelor Economiei și Agriculturii. Este necesar sprijinul investițiilor în domeniul prelucrării tulpinilor de cânepă, fostele topitorii care să fie dotate cu noile tehnologii de extragerea fibrelor, a dotării cu mijloacele mecanizate de recoltare a cânepii de fibră sau de sămânță pentru fermieri.

Pe lângă subvențiile acordate, să se aloce fermierilor și plăți pentru absorbția de CO₂ pentru fiecare hectar cultivat cu cânepă. Asemenea măsuri ar aduce un plus țării noastre, cu certitudine.

Articol de: ing. agr. VLADIMIR GONCEARU

Din 15 decembrie 2025, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) deschide sesiunea pentru depunere a cererilor de finanțare prin intervenția DR-23 Investiții pentru procesarea și marketingul produselor agricole în vederea obținerii de produse alimentare și produse transformate, altele decât cele prevăzute în Anexa I a Tratatului de Funcționare a Uniunii Europene, finanțată din Planul Strategic PAC 2023 – 2027 (PS 2027).

Alocarea financiară totală pentru această sesiune este de 164.929.100 euro, împărțită astfel: 82.464.550 euro pentru componenta înființare și 82.464.550 euro pentru componenta modernizare.

Alocarea disponibilă aferentă primei etape de depunere lunare reprezintă 100% din alocarea componentei, dacă sesiunea de depunere s-a închis în prima etapă lunară și respectiv 50% din alocarea componentei dacă sesiunea de depunere s-a închis în a doua etapă lunară. Alocarea disponibilă aferentă celei de-a doua etape de depunere lunare reprezintă 50% din alocarea componentei, la care se adaugă alocarea neconsumată din prima etapa lunară, dacă sesiunea de depunere parcurge cele două etape. Pragurile de calitate lunare sunt de 70 de puncte pentru prima etapă de depunere (15 decembrie 2025 – 14 ianuarie 2026) și de 45 de puncte pentru ce-a de a două etapă de depunere (15 ianuarie – 16 februarie 2026), valabil pentru ambele componente. Cererile de finanțare se depun exclusiv on-line, prin intermediul portalului AFIR, www.afir.ro, până la termenul limită, stabilit la data de 16 februarie 2026, ora 16:00, sau până la epuizarea fondurilor alocate pentru această sesiune – în primele 5 zile ale fiecărei etape lunare de depunere sesiunea nu se închide, chiar dacă au fost epuizate fondurile alocate.

Sprijinul nerambursabil acordat poate ajunge până la 10 milioane de euro pentru investițiile din sectorul panificației și până la 3 milioane de euro pentru celelalte tipuri de investiții, cu o intensitate a finanțării de maximum 65% din valoarea totală eligibilă a proiectului.

Prin această intervenție, AFIR sprijină investițiile destinate dezvoltării industriei alimentare românești și creșterii valorii adăugate a produselor agricole, în special pentru activități din domenii precum panificația, patiseria, cofetăria, fabricarea produselor zaharoase, a ciocolatei, a produselor de morărit și a altor preparate alimentare, precum și producția de băuturi fermentate. Finanțarea vizează înființarea, extinderea și modernizarea unităților de procesare, achiziția de echipamente și linii tehnologice moderne, amenajarea spațiilor de depozitare și condiționare, precum și dezvoltarea capacităților de comercializare – de la magazine proprii și rulote alimentare până la platforme on-line. Totodată, sunt sprijinite investițiile orientate spre digitalizare și eficiență energetică, în acord cu obiectivele de sustenabilitate ale Politicii Agricole Comune.

„Intervenția DR-23 este un instrument prin care accelerăm modernizarea industriei alimentare românești și trecerea ei la standardele tehnologice și energetice ale viitorului. Finanțarea pe care o lansăm acum nu este doar un sprijin financiar, ci o direcție clară: materia primă trebuie transformată aici, în România, în produse cu valoare adăugată. Doar așa putem vorbi despre o competitivitate reală, despre lanțuri valorice consolidate și despre o economie rurală care nu mai exportă potențial, ci rezultate. Linia de finanțare DR-23 este o oportunitate și, în același timp, o invitație fermă adresată procesatorilor să facă pasul către performanță”, a declarat Adrian Chesnoiu, director general AFIR.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Avem un an 2024 plin, din punctul de vedere al alegerilor. Și, cu toate comasările electorale făcute sau dorite, tot au mai rămas vreo trei rânduri de înfățișări la cabina de vot, pentru ca fiecare dintre cei ce doresc să poată să își exprime votul într-un sistem democratic, atât cât mai este sau poate fi considerat, privind cârmuitorii țării pentru următorii patru ani. 

Democrația înseamnă sau însemna la grecii antici conducerea de către popor, dar în timp sensul a fost diluat de punerea în practică, fiindcă acum în realitate această conducere este doar o dată la patru ani, iar apoi acest drept ți-a fost suspendat de ,,facto”. Afirm asta fiindcă acum alegi o dată, dar apoi patru ani cei aleși pot face ce și cum doresc fără ca tu, popor elector, să mai poți interveni, inclusiv cum este la noi, adică să nu respecte chiar și voința poporului, vezi referendumul celor 300 de parlamentari.

Printre puținele țări care au un înțeles al democrației mult mai apropiat de al grecilor este Elveția, care și acum, pentru toate marile probleme, și nu puține la număr, măsurile le poate adopta sau schimba doar prin referendum popular, iar aici am în vedere problemele de taxe fiscale, secret bancar, apărare, agricultură, cod administrativ și penal, precum și multe altele, iar această țară consideră că aplicarea și respectarea democrației este mai importantă decât bugetul necesar a fi cheltuit.

La noi, sistemul este mult mai îndepărtat de idealul democratic, deoarece alegerile se fac cum se fac, apoi odată aleși, acești demnitari nu mai au nicio legătură cu ceea ce au promis (sau, altfel spus, mințit) populației și implicit votul a fost denaturat (ca să nu spunem furat). Apoi, toate idealurile inițiale sunt uitate sau înlocuite cu altele care nu au nicio legătură cu realitatea.

De pildă, realizarea alianțelor politice imediat după alegeri, și aici vezi cazul urmașilor de tinichea ai Brătienilor, care la scurt timp după votul popular au făcut alianța de dreapta fiindcă ,,așa le-a cerut electoratul prin vot”, iar după un an și un pic au făcut alianța cu stânga fiindcă le-a cerut ,,interesul ciolănos”, fiindcă nu poți spune că tot electoratul ar fi dorit asta.

Dar dacă aveau vreo urmă de spirit democratic, inclusiv cei care cereau ,,ferecarea porților împotriva dușmanilor de clasă” sau alții care îndemnau chiar să se pună mâna pe par (ce-i drept, asta este apucătură de pe timpul înaintașilor), puteau să se întoarcă la electorat și să vadă voința populară. Dar… de ce să riște?

Și așa au dat vina pe Putin (nu că acesta nu ar fi de vină pentru multe) fiindcă, vezi Doamne, situația delicată a țării impunea o alianță ,,împotriva firii”. Păi, oare acum nu mai este război sau nu mai pică dronele pe la Tulcea sau în Polonia? Atunci, ce s-a schimbat? Sigur, există și riscul, și nu vreau să dau idei că, la cât îi duce capul, ne trezim că nici alegeri nu mai trebuie făcute.

Raționamentul este valabil și în cazul așa-zișilor social-democrați, care nu sunt de stânga în concepție și idealuri, ei sunt de stânga ,,doar fiindcă își pitesc agoniseala discutabilă făcută în sistemul de dreapta” și care în multe zone au un electorat-taliban, care doar alianță cu dreapta nu își dorea, dar, nu-i așa, nu știm noi, cei aleși, mai bine cum să facem?

Însă nu asta este ideea materialului, fiindcă aceste lucruri le tot trăim de la Revoluție încoace, ci îmi propun o scurtă trecere în revistă cu așteptările pe care le-am putea avea noi, agricultorii, ca electorat, de la ,,gloata” politică în acest an și să le luăm pe rând ca partide, dar și ca apartenență la marile familii politice (așa le spunem la interese și ciolan în limbaj bruxellez) europene.

Să începem cu cei pe care Întâiul Dregător al țării, adică Președintele lui ,,pas cu pas”, îi alinta duios și părintește ca fiind ,,ciuma roșie”, partid de orientare social-democrată care a condus, singur sau în alianță, peste două treimi din perioada de la Revoluție până în prezent și care se mândrește cu locurile fruntașe la nivel european ale sectorului vegetal, dar fără să zică mai nimic despre faptul că în afară de acest export de materie primă și poate un sector de creștere a păsărilor ceva mai performant, în rest nu prea mai avem mare lucru de menționat, fiindcă, cum se spune, ,,nici iarba nu crește” .

Astfel, dacă vorbim de sectorul de producție a legumelor și procesarea acestora, totul în concepție strategică se învârte în jurul micilor ,,pomeni electorale”, gen programele ,,Tomata” sau „Usturoiul”, dar efectele reale sunt doar în domeniul cheltuirii banilor de la buget, asta fiindcă nu s-a constatat în statistică o reducere a importurilor copleșitoare care se perpetuează de ani la rând.

Tot în sectorul legumicol, să nu uităm că producția de conserve este la pământ, iar ca să fim siguri că rămâne acolo, nu stimulăm nici achiziția de utilaje (care sunt foarte scumpe) pentru acest sector, preferând să continuăm programele prin care dăm la ferme mici utilaje de mare capacitate, fără nicio logică economică.

Așadar, în loc să spunem fermierilor că dăm bani doar pentru utilaje foarte specializate, gen combina de recoltat roșii, struguri sau mașini pentru recoltat fasole păstăi sau boabe, de plantat legume sau de recoltat rădăcinoase și doar pentru structuri cooperative, care funcționează și în practică și au suprafețe suficiente pentru a permite o exploatare optimă și astfel să creăm bazine de producție a materiilor prime pentru viitoare fabrici de procesare de mare capacitate (care să poată face și export), mai bine le spunem fermierilor că dăm orice și pentru oricine, fiindcă, nu-i așa, dă bine electoral.

Legat de zootehnie și de industria prelucrătoare aferentă, situația este și mai proastă, iar dacă nu ar fi importurile, am fi cu toții vegani, cu voie, fără voie, iar industria noastră, atâta care mai este, se datorează exclusiv importurilor, fiindcă producție internă nu avem și nici nu ne dorim.

În acest sector nu avem materie primă, fiindcă nu dorim să avem, iar clasa politică, în nepriceperea și nemernicia ei, încurajează direct și indirect fel de fel de structuri de presă și tot felul de specialiști în consultanță pe banii statului, care o țin una și bună cu gospodăria tradițională prost înțeleasă, drept motiv pentru frica de a lua măsuri ferme de punere pe picioare a sectorului de porc, de exemplu, deoarece măsurile ar afecta numărul de voturi și, în plus, poate ar afecta și posibile alte interese de natură economică. O replică din serialul ,,Las Fierbinți” bine spunea ,,cine să te prindă, mă, eu? Fură, mă, cât mai este de furat, că vin ăilalți și fură ei. Fură, bă, dar dă și mai departe, că dar din dar se face rai. Ai citit Biblia?? Să o citești”.

Apoi, tot raportat la sectorul zootehnic, mă uit comparativ cum acum ceva timp a venit în România o televiziune care promova mâncarea și de atunci ești considerat retardat, inclusiv tu, bărbat, dacă nu știi să faci 10-15 feluri de mâncare fără rețetă în față și dacă nu poți recita în maximum 60 de secunde 30 de condimente. De ce asta? Simplu, fiindcă unii cu ceva școală și parale au vrut să creeze o piață a condimentelor, și nu doar la noi în țară, și au făcut-o. Nici așa nu am înțeles să dezvoltăm și noi ceva piețe pentru carne, legumele proaspete de sezon, conserve, organizarea piețelor țărănești și multe alte aspecte.

În schimb, noi, la nivel de țară și clasă politică conducătoare, nu am reușit să facem o strategie pentru promovarea consumului de oaie, miel (și cu alte ocazii decât Paște), vită de calitate, nu talpă de cauciuc, curcan, gâscă, rață, iepure și multe altele. Păi, de ce să o facem? Ca să putem să vindem cerealele la intern și să facem plusvaloare? Păi ce, suntem proști să muncim? Mai bine să facă alții.

Piscicultura, nici nu mai are rost să o amintim, fiindcă dacă tot avem ape, ce ne mai trebuie și peștele sau fructele de mare? Ce să facem cu peștele? Are oase multe, ne înecăm cu ele și, în plus, este de fiță să mănânci așa ceva doar când te rupi în figuri în concediu pe la alții, dar când te întorci acasă, revii, nu-i așa, la ceafa de porc germană și la ciocănele de pui românesc. Nu vrem și nici nu dorim să stimulăm o astfel de producție internă, fiindcă nu avem cultura de a mânca ce producem, asta fiindcă o ducem mai bine decât ne permitem ca țară.

Fiecare dintre noi vizualizează situația în care de sărbătorile de iarnă nu ești român dacă atunci când te duci la restaurant nu ceri o salată de roșii cu castraveți, că, nu-i așa?, doar roșiile la noi sunt tot anul, fiind ca în Maroc, dar ne stă în gât dacă o dăm pe murături sau varză murată.

Ar mai fi multe de spus, dar  toate aceste ,,realizări” sunt datorate în mare măsură specialiștilor social-democrați, unul mai priceput decât altul. După atâtea realizări, văd că mai sunt, pe ici, pe colo, indivizi care chiar cred că au făcut ceva bun în trecut și mai vor să mai vină o dată în fruntea bucatelor, că de ce nu? 

Alți cunoscători, unii influenceri, care trăiesc și ei din firimiturile primite de la unul și altul și care cântă (scriu) după ureche cum îi comandă plătitorul, cred că dacă au făcut 20 de chiolhanuri înseamnă că au devenit și cunoscători în ale agriculturii și îndrugă verzi și uscate, despre lanțul scurt sau foarte scurt, despre integrarea producției, despre diversificare și multe alte astfel de lucruri, dar fără să priceapă că noi avem probleme de altă natură, adică dezvoltarea macro, care înseamnă fabrici de mare capacitate.

O rețea de supermarketuri nu o ții cu conservele făcute de două familii, ci marile lanțuri de magazine le ții cu cele făcute de o fabrică de mare capacitate, care poate furniza marfă la toate rețelele de supermarketuri și mai poate face și pentru export. Dar pentru asta trebuie să ai un nivel decent prin care să înțelegi că întâi faci o strategie, apoi faci o lege corectă a ajutorului de stat și modalități corecte de promovare a sectorului.

De prea multe ori la noi, se face confuzie între cei care au făcut ,,mari afaceri” fără să poată spune de unde au făcut ,,primul milion” și profitând de oportunitățile mai mult sau mai puțin morale, care au acum ,,competența” să ne explice peste tot cum se fac afacerile și strategiile de țară, și alții care chiar pot să răspundă la astfel de întrebări, iar realizările sunt certe și verificabile.

Mergând mai departe, gospodăria tradițională se adresează turiștilor și clienților locali, dar pentru a avea turism trebuie să ai infrastructură (drumuri, căi ferate, aeroporturi), obiective turistice amenajate și promovate, iar în jurul acestora să dezvolți o structură de capacități gastronomice bazate pe produsele locale, adică nu te duci și ceri lângă Bran un somon cu sos de capere, ci poate ceri o porție de cotlete cu condimente sau un bulz, iar toate astea nu cu produse de la supermarket, ci făcute de cei din comunitatea respectivă.

Dar ca să faci așa ceva poate ar trebui întâi să facem infrastructura, să dezvoltăm turismul, să facem niște structuri de certificare, că respectivele puncte gastronomice folosesc ingrediente locale, și să promovăm conceptul, și poate așa, ușor, ușor, să vedem rezultatele. Dar abia a trecut un pic peste treizeci de ani, deci mai avem de așteptat.

Al doilea mare partid al țării, și istoric pe deasupra, PNL, mereu s-a ținut deoparte de agricultură. Liberalilor parcă le ,,mirosea domeniul”, domniile lor fiind niște snobi care nu se încurcă cu țărănimea decât la sloganuri, în timpul campaniei electorale.

În afară de jocul de glezne făcut, pe ici, pe colo, de câteva persoane fără mare semnificație în partid (sigur ei cred altceva, dar doar ei cred), de-a lungul istoriei postdecembriste, PNL s-a ținut departe de acest sector, ca ,,Necuratu’ de tămâie”, iar când politicienii liberali și-au asumat sectorul, au avut ,,ambiția” să pună cel mai slab și neprofesionist ministru din toate timpurile, fostul ministru Oros, acum transferat la alt partid, și sper eu cu această ocazie, și spre uitare. Oare cine o fi garantat pentru acest ministru???

Același principiu îl au și pentru restul de posturi, unde figurile sunt șterse sau lipsesc cu desăvârșire, deoarece între a-și asuma ceva și a le scrie pe cruce funcția de demnitar, aceștia preferă doar a doua soluție.

Trecând la alt partid, fiindcă despre PNL s-au epuizat cele de spus, ne putem gândi la USR, partid care nici nu a vrut și nici nu a putut să gândească ceva bun pentru agricultură, nici cu domnul Cioloș, nici fără acesta, și nici nu vrea, se pare, să schimbe ceva. Asta arată că useriștii nu își doresc să pătrundă în zona rurală, iar în acest caz, dacă ei nu vor, mediul rural de ce să-i vrea?

AUR, ,,noua speranță” a politichiei românești, la fel ca USR, se ține destul de rezervat față de zona rurală, mergând pe ideea că dezvoltarea unor structuri locale necesită un efort prea mare și nu cred că acest partid a avut o strategie în acest sens, iar rezultatele ultimilor patru ani confirmă această ipoteză.

Mai trebuie punctat că atât USR, cât și AUR nu au oameni de anvergură pe domeniul Agricultură, în ambele cazuri mulțumindu-se cu operațiuni de reșapare a unor ,,foste nulități în realizări” de la alte partide, care în afară de faptul că sunt ,,guralive”, în rest nu li se simte lipsa.

În concluzie, dragi cititori cu interese în agricultură, avem de ales între unii care ne-au creionat și implementat drumul până în ziua de azi și alții pe care nici nu i-a interesat și nici nu se prefac măcar că i-ar interesa pe viitor agricultura. Ce veți vota va depinde de fiecare dintre dumneavoastră, doar că opțiunile sunt puține ca ofertă și rezultate.

Legat de activitatea europeană a tuturor partidelor, elegant spus tinde spre zero, fiindcă dacă o ducem ,,bine” în acest sector, este un merit colectiv. Mereu sunt surprins cum popularii (PNL plus UDMR la noi) propun prin ,,ilustra” președintă a Comisiei Europene regulamente care mai de care mai năstrușnice (vezi USR), care sunt votate de social-democrați (și europeni, și ai noștri), dar ei (popularii) votează contra. Cine să îi mai înțeleagă?

În rest, numai de bine.

Articol scris de: dr. ing. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ, fermier (jud. Brăila) și membru LAPAR

Comitetul de Monitorizare pentru Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020 a avizat joi - 12 august 2021 propunerea Autorității de Management pentru PNDR privind criteriile de selecție și punctajele aferente acestora, punctajul minim, precum și alocarea anuală financiară pentru sesiunile de depunere proiecte din anul 2021 pentru următoarele submăsuri din PNDR: sM 4.1 „Investiții în exploatații agricole” (alocare disponibilă – 760 de milioane de euro) și sM 4.2 „Sprijin pentru investiții în procesarea/marketingul produselor agricole” (alocare disponibilă – 140 de milioane de euro).

Varianta finală a criteriilor de selecție poate fi consultată pe site-urile www.madr.ro și www.afir.info.

Referitor la calendarul lansării acestor măsuri, MADR intenționează lansarea sesiunilor de depunere proiecte în cursul lunii septembrie 2021.

Componentele aferente sM 4.1 „Investiții în exploatații agricole” care vor avea alocare distinctă sunt:

• P 4.1.1 – Achiziții simple de utilaje agricole și/sau irigații, drenaj, desecare la nivelul fermei (vegetal);

• P 4.1.2 - Condiționare și procesare în fermă și marketing - vegetal (exceptând legumicultura și cartofii) – modernizarea exploatației;

• P 4.1.3 - Condiționare și procesare în fermă și marketing - zootehnic – modernizarea exploatației;

• P 4.1.4 - Tineri fermieri achiziție utilaje (vegetal și zootehnic);

• P 4.1.5  - Investiții în zootehnie (producție primară, condiționare și marketing) – NAȚIONAL;

• P 4.1.6  - Investiții în zootehnie (producție primară, condiționare și marketing) – MONTAN;

• P 4.1.7 - Legume (inclusiv în spații protejate) și cartofi (producție primară, condiționare și marketing) – înființare, extindere, modernizare;

• P 4.1.8  - Condiționare, procesare și marketing - legume, cartofi  - modernizarea exploatației.

În ceea ce privește sM 4.2, vor fi două componente cu alocare distinctă:

• Componenta sM4.2 „Sprijin pentru investiții în procesarea/ marketingul  produselor agricole” (modernizare);
• Componenta sM4.2 „Sprijin pentru investiții în procesarea/ marketingul produselor agricole” - investiții noi SOIA/ Proteice (investiții noi, extindere și modernizare).

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Sectorul zootehnic este cel mai mare consumator de materii prime din sectorul vegetal. Motiv pentru care trebuie să se investească masiv în ferme de creștere a animalelor, mai ales că, în ceea ce privește bovinele și suinele, țara noastră nu-și satisface nici măcar consumul intern. Prin Planul Național Strategic (PNS) se vor aloca sume semnificative pentru investiții în zootehnie, pentru dezvoltarea sectorului.

„E nevoie de ferme de animale care să cumpere producția din vegetal. 60% din banii viitorului Plan Național Strategic vrem să-i alocăm investițiilor în ferme zootehnice, în dezvoltarea sectorului zootehnic”, ne declara în luna august a.c. George Scarlat - secretar de stat în Ministerul Agriculturii. (întregul articol, aici: https://www.revistafermierului.ro/din-revista/stiri/item/4638-sprijin-financiar-semnificativ-pentru-investitii-in-zootehnie.html)

Ieri, 5 octombrie 2020, într-o ediție specială a emisiunii „Agricultura la Raport”, de la AGRO TV oficialul MADR a spus din nou că o mare parte din banii PNS va merge către sectorul zootehnic, dar și către procesare. „Astăzi, în România, din punct de vedere al autoconsumului, nu reușim să acoperim nici măcar jumătate din carnea proaspătă de porc de care avem nevoie. Cu tot cu procesare, nu știu dacă acoperim undeva la 25%. Sectorul zootehnic are viitor în România. Din păcate, într-un an atât de greu, n-am găsit decât câteva scheme pe cadru temporar să venim cu ajutor direct, dar nu este suficient. Pregătim Planul Național Strategic. E un punct de pornire cu privire la perspective. Totul trebuie să plece de la investiții reale în ferme, în reproducție la porc, în incubație la pasăre, în unități de procesare. În fapt, bugetul, în mare parte, va merge către sectorul zootehnic și către procesare. Doar prin procesare putem să aducem valoare adăugată și produs la raft. Trebuie să înțelegem că, această piață pe care am pierdut-o, va trebui să o recâștigăm printr-un parteneriat corect, transparent, cu marele retail, cu hipermarketul”, a precizat George Scarlat în emisiunea de la AGRO TV.

Guvernul a adoptat Hotărârea privind stabilirea valorii ajutorului financiar în avans pentru depozitarea privată a untului, laptelui praf degresat și a anumitor brânzeturi. Astfel, se acordă un sprijin financiar pentru depozitarea privată a untului, laptelui praf degresat și a anumitor brânzeturi pentru cererile depuse la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) în perioada 7 mai – 30 iunie 2020. „Scopul ajutorului este acela de a susține prețurile la un nivel rezonabil pe piață pentru produsele agroalimentare vizate”, precizează un comunicat de presă.

Valoarea totală a ajutorului financiar este de 64.719,97 lei și se repartizată astfel:

• 47.018,96 lei, pentru depozitarea privată a unei cantități de 178,16 tone brânzeturi;

• 15.866,86 lei, pentru depozitarea privată a unei cantități de 37,51 tone unt;

• 1.834,15 lei, pentru depozitarea privată a unei cantități de 22,5 tone lapte praf degresat.

Ajutorul financiar urmează să fie plătit în termen de maximum trei luni de la încheierea perioadei contractuale de depozitare, iar APIA este autoritatea competentă pentru implementarea acestei scheme de sprijin.

Măsura este finanțată integral de la bugetul Uniunii Europene prin Fondul European de Garantare Agricolă şi susținută inițial prin bugetul național din sumele alocate Ministerului Agriculturii pe anul 2020.

PROF. UNIV. EMERIT DR. ING. DR. H. C. VALERIU TABĂRĂ, PREȘEDINTE ACADEMIA DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI SILVICE (ASAS):

În data de 17 iunie 2020 a fost adoptată în Camera Deputaților Legea de modificare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2005 privind protecția mediului, modificări cunoscute sub denumirea de „Legea mirosului‟. În Expunerea de motive, inițiatorii legii arată că „Legea Mirosurilor este un instrument mult-așteptat de către cetățenii din toată țara, oameni ajunși în situația în care nu pot deschide ferestrele, nu pot ieși în parcuri, nu pot beneficia de dreptul fundamental la aer curat, din cauza poluării olfactive generate de activitatea unor operatori industriali, ferme zootehnice sau gropi de gunoi, amplasate în proximitatea zonelor rezidențiale”.

Cu privire la fermele zootehnice, subiectul nu este nou, deoarece în ultimii ani a existat tendința realizării unor construcții civile în apropierea exploatațiilor zootehnice, deși multe dintre acestea pe fonduri europene, cu respectarea tuturor normelor de mediu în vigoare. La data respectivă, când au fost realizate casele de locuit, „oamenii care nu pot acum deschide ferestrele pentru a putea beneficia de dreptul fundamental la aer curat” nu au fost deranjați de problema disconfortului olfactiv, pentru că unitățile zootehnice erau acolo. Nicio fermă zootehnică nu a fost construită lângă zone rezidențiale, ci invers. Facem precizarea că toate unitățile zootehnice construite în timp, atunci când au fost realizate, au avut avizele și aprobările necesare conform legislației în vigoare la data respectivă (disciplina în construcții, mediu etc.).

Considerăm că inițiatorii legii ar fi trebuit să solicite, în prealabil, și efectuarea verificărilor necesare pentru toate construcțiile civile și complexele rezidențiale, dacă la data realizării construcției au avut toate avizele, autorizațiile și aprobările necesare, pentru amplasarea acestor construcții, ținând cont de faptul că în zonă existau exploatații zootehnice care funcționau acolo de foarte mulți ani, dacă au respectat legislația în domeniu.

Apariția acestui act normativ, care face referire și la fermele zootehnice fără a consulta specialiști și experți în domeniu și care a creat numeroase discuții în spațiul public, arată, dacă mai era necesar, modul în care a fost tratată și abordată zootehnia românească în ultimii 30 de ani, neluându-se în seamă rolul fundamental în securitatea alimentară a cetățenilor români. Au scăzut drastic efectivele de animale, s-a redus numărul exploatațiilor și al producțiilor, suntem dependenți de import și, în același timp, la insecuritate și creșteri de prețuri ale produselor animaliere de toate categoriile.

În țara noastră, valoarea producției zootehnice reprezintă în prezent circa 28 – 30% din valoarea globală a producției agricole, față de cel puțin 50% cât ar trebui să reprezinte în mod normal. Gripa aviară, pesta porcină africană, dar și altele, iar mai recent criza sanitară vor determina și mai mult scăderea producției zootehnice naționale, făcându-ne și mai dependenți de importuri. Asta ar mai lipsi acum, să închidem fermele zootehnice și pentru unele mirosuri, pe baza unor aprecieri subiective ale unora, în condițiile în care noi nici nu dispunem de aparatura și dotarea necesare pe teritoriul României, pentru determinarea disconfortului olfactiv, existând doar un laborator acreditat RENAR, la nivel central.

În domeniul protecției mediului, România are reglementări specifice, sunt norme de protecție a sănătății umane, precum și norme sanitar-veterinare, pe care toți crescătorii de animale din fermele familiale sau din fermele mai mari trebuie să le respecte. Fără discuție că este obligatoriu din partea agenților economici, a cetățenilor, respectarea legislației, a normelor tehnice privind protecția mediului, astfel încât să nu fie depășite limitele minime admise ale poluanților, privind solul, apa și calitatea aerului, care pot pune în pericol sănătatea umană.

În  țara  noastră, amplasamentele exploatațiilor agricole sunt reglementate de Legea  nr. 204  din  anul  2008  și  de Ordine ale Ministerului Sănătății (nr. 536/1997 și nr. 119/2014). Această lege stabilește păstrarea amplasamentelor exploatațiilor agricole care au fost înființate și funcționează cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

Toate activitățile de creștere a animalelor sunt supuse normelor de igienă și sănătate publică privind mediul de viață al populației, instituite prin Ordinul Ministrului Sănătății nr. 119/2014. Articolul 11 din OM nr. 119/2014 stabilește distanțele minime de protecție sanitară între teritoriile protejate și perimetrul unităților care produc disconfort și riscuri asupra sănătății populației. Controlul în acest caz este realizat de către Direcțiile de sănătate publică.

În zona de protecție sanitară a exploatațiilor agricole existente și care funcționează conform prevederilor legale se interzice eliberarea autorizațiilor de construcție și construirea clădirilor destinate locuințelor și altor obiective socio-economice. Zonele de protecție sanitară și distanțele minime de protecție sunt definite și stabilite de Norme de igienă și recomandările privind mediul de viață al populației, aprobate prin Ordinul Ministrului Sănătății nr. 119/2014. De ce nu s-au respectat și de ce nu se respectă? Este inadmisibil ce se întâmplă și mai ales cum se încearcă reglementarea – PRIN ABUZ!

În perimetrele limitrofe construcțiilor reprezentând exploatații agricole sau anexe gospodărești ale acestora, delimitate prin planuri urbanistice cu respectarea distanțelor de protecție în care s-a instituit un regim de restricții privind amplasarea de locuințe sau obiective socio-economice, solicitantul va obține avizul conform al Direcției pentru agricultura județeană, respectiv a municipiului București. Așa scrie Legea nr. 204/2008 privind protejarea exploatatiilor agricole

Deținătorii de exploatații agricole care au fost înființate și funcționează cu respectarea prevederilor legale și în perimetrul cărora s-au construit locuințe sau alte obiective socio-economice cu nerespectarea restricțiilor impuse de Ordinul Ministrului Sănătății pentru aprobarea Normelor de igienă și a recomandărilor privind mediul de viață al populației, cu modificările și completările ulterioare, pot iniția proceduri judiciare în vederea demolării acelor construcții neautorizate, sau a celor autorizate, fără respectarea prevederilor legale în vigoare, cu scopul exclusiv de a preveni și limita disconfortul și riscurile sanitare.

Încălcările grave ale unor legi nu pot fi rezolvate prin emiterea altor legi care să impună măsuri de forță împotriva acelora care, cu eforturi extraordinare, au construit sau au menținut în funcțiune unități producătoare de SECURITATE ALIMENTARĂ. Este incredibil ce se întâmplă în România. Chiar agricultura, producția alimentară și cei care o fac inclusiv la nivel de performanță au ajuns pe treapta cea mai de jos, ca importanță.

Pentru aplicarea acestei legi, este necesar să avem stabilite niște standarde și de luat niște măsuri, chiar și de organizare a teritoriului național, lucru care nu s-a făcut, care să prevadă prezența și concentrația mirosurilor în aerul înconjurător, precum și aparatura și dotarea necesară, care să poată constata depășirea unor valori minim admise.

Din informațiile pe care le deținem, în România există doar un sigur laborator acreditat RENAR pentru determinarea nivelului de miros prin olfactometrie dinamică, deținut de un Institut Național de Cercetare - Dezvoltare.

Considerăm că promulgarea acestui act normativ nu aduce beneficii protecției mediului, ci dimpotrivă, creează numeroase confuzii și posibile litigii și abuzuri, cu consecințe grave, nefiind posibilă verificarea tehnică a unei eventuale depășiri a disconfortului olfactiv.

În sensul celor spuse mai sus, cerem Președintelui României să nu promulge o astfel de lege, iar Parlamentului să reia analiza ei și să o respingă.

Așa-zisa „lege a mirosurilor” votată în parlament, la inițiativa unui deputat USR, a fost trimisă pentru promulgare președintelui României. Conform acestei legi, autoritățile administrației publice locale vor avea obligația să reglementeze, inclusiv prin interzicerea permanentă sau temporară, desfășurarea activităților generatoare de mirosuri în zonele de locuit, recreere, odihnă, tratament și agrement și să controleze preventiv și la sesizarea publicului activitățile care nu se supun reglementării din punct de vedere al protecției mediului. Prin urmare, legea mirosurilor aduce fermierii și procesatorii la mâna primăriilor. Reacțiile nu au întârziat să apară, iar nemulțumiții așteaptă ca președintele țării să nu promulge legea.

„Într-o țară în care 30% din populație trăiește la limita sărăciei și nu are acces la apă potabilă curentă, fosă septică și câte și mai câte lucruri normale pentru o viață decentă, un parlamentar, care a rezolvat toate problemele poporului român și care probabil nu a creat un loc de muncă în toată existența sa, a vrut să rezolve problemele legate de mediu prin această lege. Sunt convinsă că alesul în cauză a rezolvat problema gropilor de gunoi, a deșeurilor ilegale, a venitului minim garantat și a contribuit la dezvoltarea țării. Prin această lege, domnul în cauză a reușit să aducă oamenii care muncesc la mila primarilor. Îl invit să muncească, să plătească credite la bancă, să lupte zi de zi cu un sistem deficitar și apoi pe munca dumnealui să stea la mila alesului local. Din neștiință și inconștiență pură, acest om reușește să distrugă și bruma de zootehnie rămasă în această țară. Când o să mâncați cașcavalul sintetic din export și carnea făcută în laborator, îi puteți mulțumi stimabilului parlamentar. Această lege a mirosurilor îngroapă fermierul din România!”, transmite Larisa Ene, fermier și președinte al Asociației Fermierilor cu Investiții în Sectorul Suin (AFISS).
Fermele de animale și fabricile, în general, au devenit subiect de campanie electorală între candidații vechi și candidații noi, susține Mary Pană, președintele Asociației Crescătorilor și Exportatorilor de Bovine, Ovine și Porcine (ACEBOP). „Au apărut deja în spațiul public reacții jalnice și neprofesioniste ale unora de care va depinde soarta fermelor în România, ale celor care sunt sau se visează primari. Nu ne ajung pesta porcină africană, închiderea HoReCa europeană, cazurile de Covid-19 din unitățile de carne din alte state membre, carnea de porc și de pasăre îndoielnică din alte țări. Mai bine distrugem agricultura românească, micul și marele producător de carne – pentru că, în forma votată, Legea mirosurilor afectează toate fermele, toate structurile de abatorizare, prelucrare a cărnii, indiferent de dimensiunea lor. Ce competențe poate avea un primar să închidă o fermă? În legislația de mediu actuală, sunt prinse dezbaterile publice, cu cetățenii comunei și primarul lor – asta da, există și se aplică. Aceste dezbateri sunt supuse votului, fermierul urmând să facă ce a decis urbea. Știați că pentru obținerea unei autorizații integrate de mediu, fermierul, și mai ales cel din sectorul suin, trece prin avizări multiple, de la Administrația Bazinală Regională, Agenția de Mediu, Direcția de Sănătate Publică, Direcția Sanitară Veterinară, plătește studii de impact: asupra sănătății cetățenilor, mediului și apelor. Apoi face tot ce scrie în aceste studii, de la bataluri, lagune, analize de apă și sol, curenți de aer, mirosuri, respectiv analize pentru emisiile de hidrogen sulfurat și amoniac. Nu are voie să împrăștie dejecțiile pe câmp decât pe baza unui program stabilit de Agenția de Mediu și conform analizelor de sol, are plan de gestionare a dejecțiilor pe care îl urmează cu sfințenie – altfel, apare Garda de Mediu și îl amendează cu sume enorme, iar dacă continuă să fie neglijent, este suspendată activitatea fermei – chiar și cu porci înăuntru?! Considerați că este puțin? Și după toate cheltuielile făcute, prin care demonstrezi tuturor că ești în regulă să crești porci, te trezești că vine domnul primar și îți închide ferma. În loc să ajutăm tinerii fermieri, să dăm credite fără dobândă să-și facă ferme și să se întoarcă acasă, să muncească și să susțină pensiile bunicilor, ne frecăm mâinile că avem subiect electoral. Solicităm președintelui României să nu promulge o asemenea lege, dacă nu se vrea dispariția zootehniei în țara noastră”, a arătat Mary Pană.

Deputatul USR Cornel Zainea, la dezbaterile în plen, a explicat necesitatea legii mirosurilor astfel: „Avem vid legislativ, iar Garda de Mediu a spus că nu poate da amenzi și sancționa poluatorii deoarece nu există cadru legal. Mirosurile afectează pe toată lumea. Dacă pute, pute și pentru USR-ist, și pentru PSD-ist, și pentru UDMR-ist, și pentru sărac, și pentru bogat. Și pentru cetățean, și pentru politician”.