Unul dintre coordonatorii Asociației Camera Agricolă Călărași, fermierul Virgil Gheorghe Arpășanu, a dezvăluit reporterilor emisiunii „România Agricolă” (un produs Profesional Agromedia, difuzat de Agro TV) când anume se va finaliza coacerea grâului în județul în care el activează, totul depinzând însă de căderile de precipitații atât de așteptate de orice agricultor.
Potrivit observațiilor din teren și calculelor efectuate după căderile de precipitații, tot Arpășanu a declarat că, în această perioadă, culturile agricole de toamnă au început să plece în vegetație.
„În cazul grâului, densitatea va fi un pic mai mică față de ceilalți ani, ca urmare a faptului că o parte din soiurile pe care le-am folosit vor avea o înfrățire mai slabă în perioada de primăvară. Mai sunt și soiuri care au o pondere (n.r. - semnificativă) de înfrățire în primăvară și sperăm ca producția să se apropie la final de 4-6 tone la hectar. Acest rezultat potențial va fi însă influențat de cantitatea de îngrășăminte aplicată, plus de precipitațiile care ar trebui să mai cadă”, a mărturisit Arpășanu în pauza Adunării Generale a membrilor LAPAR din data de 19 februarie 2019. „Până în prezent, în zona agricolă Călărași s-au înregistrat căderi de precipitații de circa 150 l/mp, însă am mai avea nevoie de încă pe atât, până la final, astfel încât să obținem o producție bună de grâu. În cazul în care vom avea parte de ploaie, chiar și până în data de 20 iunie a.c., având în vedere că vegetația a pornit mult mai târziu față de alți ani, finalizarea coacerii grâului se va prelungi chiar spre 1 iulie, chiar până la jumătatea sa, astfel încât să ajungem la o cantitate optimă pe care să o putem recolta”.
Curioși din fire, reporterii au „săpat” mai adânc și au aflat de la fermierul călărășean că secretul unei bune recolte de grâu este să nu te „zgârcești” la materialul semincer însămânțat.
„Apropo de sintagma «un bob și-un spic» - asta înseamnă că, în momentul în care semeni, în toamnă, stabilești o cantitate mai ridicată la hectar, nu te plafonezi. Sunt anumite soiuri de grâu care au ca recomandare 150 kg de sămânță/ha, însă ca să ai o garanție că vei avea o producție mai bună, ar trebui să mai mărești cu 20 la sută cantitatea de sămânță la hectar. Sunt soiurile noastre, cele românești, pe care eu, prin ceea ce practic de câțiva ani buni, am mers pe o densitate de 650-700 de boabe germinabile pe metru pătrat. Asta îmi asigură o garanție a producției, având un spic principal care se dezvoltă bine și viguros. Vorbim practic de un minimum de 6-7 tone de grâu recoltat la hectar, care însă depinde și de masa hectolitrică și de masa a 1.000 de boabe. Mereu spun că dacă avem o greutate mai mare pe masa de 1.000 de boabe, cu atât producția crește, și acesta este adevărul”, a mai mărturisit agricultorul.
Cu o suprafață lucrată de circa 850 de hectare pe raza comunei Dragalina, județul Călărași, Arpășanu a încercat să comaseze și suprafețele, astfel încât să se poată lucra în condiții mai bune și cu utilajele pe care le deține în prezent.
Anul 2018 a însemnat pentru Virgil Arpășanu o producție de grâu „destul de bună”.
„Am ajuns la o cantitate medie pe suprafața pe care am cultivat-o cu grâu la 8.900 kg/ha, dar din punct de vedere calitativ am avut o deficiență vizavi de masa hectolitrică. Și asta deoarece, în momentul în care au venit precipitațiile în faza de coacere deplină, automat diminuează și greutatea hectolitrică a grâului”, a mai precizat fermierul. „Dacă ai posibilitatea să dai îngrășăminte și nu ai apă, iar este grav. Dacă vin însă precipitații mai abundente în perioada de lapte-ceară spre coacere, atunci se diminuează producția. Prin culcare și prin furtunile care vin, plantele își încetează activitatea, bobul șiștăvește și, automat, scade și producția la hectar”.
Locul 7 din 10 top producții de grâu pe județe
După un an agricol 2017-2018 greu, cu fenomene extreme, fermierii din Bărăgan au răsuflat uşuraţi la finele recoltatului. Judeţul Călăraşi sa aflat în top 10 al ţării, la recolta de grâu. Potrivit datelor Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), în Bărăgan a fost obţinută o producţie de 5.300 kg/ha.
Statisticile ministerului au relevat că recolta de grâu din 2018 a depăşit 10,2 milioane de tone, cu peste 2,3% mai mare faţă de 2017, atunci când s-a cifrat la 10 milioane de tone. Zece judeţe au realizat peste 5 milioane de tone din recoltă, respectiv Timiş, cu o medie de 6.200 kg /ha, Arad (6.100 kg/ha), Bihor (6.095 kg/ha), Giurgiu (5.800 kg/ha), Constanţa (5.652 kg/ha), Mehedinţi (5.400 kg/ha), Călăraşi (5.300 kg/ha), Ialomiţa (5.300 kg/ha), Satu Mare (5.100 kg/ha) şi Brăila (5.086 kg/ha). În judeţul Călăraşi, producătorii agricoli au estimat, înainte de cules, recolte medii undeva la 6 tone pe hectar.
În săptămâna 30 iulie – 5 august 2018, starea de vegetație a culturii de porumb din Hexagon s-a deteriorat vizibil, a anunțat agenția specializată FranceAgriMer, ca urmare a vremii uscate și călduroase care și-a pus amprenta în acest an asupra recoltelor celui mai mare producător al blocului comunitar UE28, în timp ce în România, în perioada 7-13 august 2018, la porumb se va menţine o stare de vegetaţie bună.
Temperaturile deosebit de mari înregistrate în Franța și în nordul Europei generează pe zi ce trece temeri din ce în ce mai mari cu privire la cantitatea finală de cereale care ar urma să fie recoltată de statele Uniunii Europene (UE28).
În raportul său săptămânal, FranceAgriMer estimează că doar 66 la sută din suprafețele însămânțate cu porumb erau în condiții excelente la data de 29 iulie 2018, în comparație cu 71%, cât se estimau cu o săptămână în urmă, și cu 79 procente, în aceeași perioadă a anului trecut.
Nu mai puțin de 96 la sută din totalul culturii de porumb se afla în stadiul critic de înflorire a inflorescențelor femele la finele săptămânii trecute, față de doar 89 de procente, cât se înregistrau cu o săptămână înainte, afirmau specialiștii FranceAgriMer.
Teoretic, recoltatul culturii grâului a luat sfârșit la data de 29 iulie 2018, cu zece zile înainte de media cincinală, cu 71 la sută din totalul însămânțat în stare bună și excelentă, în creștere față de cele 67 de procente, câte se înregistrau cu un an în urmă.
Nu în ultimul rând, recolta de orz de primăvară a Franței era în proporție de 98 la sută în silozuri la data de 29 iulie a.c., în comparație cu doar 70%, cu o săptămână în urmă.
În comparație cu situația din România, la noi în țară, în perioada 7-13 august 2018, porumbul îşi va menţine o stare de vegetaţie bună, iar fenologic va parcurge maturitatea în lapte (50-100%) şi ceară (20-100%) în aproape toată ţara, precum şi înflorirea-mătăsirea şi umplerea bobului (30-100%) în zonele nordice si centrale.
Aprovizionarea cu apă pe profilul de sol 0-100 cm, în cultura neirigată de porumb, se va încadra în limite satisfăcătoare, apropiate de optim și optime, pe aproape întreg teritoriul agricol al țării. Izolat, în nordul și în sud-vestul Dobrogei, precum și în sud-estul Moldovei, se vor înregistra deficite de umiditate în sol (secetă pedologică moderată și puternică).
Sub aspect termic, în România, intervalul citat se va caracteriza printr-o vreme mai caldă decât în mod obișnuit, pe aproape întreg teritoriul agricol al ţării.
Starea culturii de grâu din Franța – cea mai mare ca nivel din Uniunea Europeană (UE) – se degradează continuu, fiind preconizată a atinge niveluri mai mici decât cele de anul trecut, chiar dacă previziunile cu privire la totalul producției la nivelul întregii Uniuni Europene sunt pozitive.
Proporția culturii de grâu moale, franțuzesc, aflat în stare „bună” sau „excelentă”, era la nivelul zilei de luni, 23 mai 2016, de 83 la sută, în scădere cu două puncte procentuale de la săptămână la săptămână, au anunțat cei de la FranceAgriMer, citați de Agrimoney.com.
Chiar dacă procentajul este în continuare unul puternic, el reprezintă o viteză în plus adăugată procesului de declin înregistrat încă de la mijlocul lunii aprilie a.c., atunci când 92 la sută din cultura de grâu a Hexagonului era clasificată a fi în stare „bună” sau „excelentă”.
Acest total vehiculat mai nou extinde prăpastia față de nivelul înregistrat în aceeași perioadă a anului trecut în Franța, atunci când 91 la sută din cultură era catalogată a fi încadrată în cele două condiții amintite anterior.
„Presiunea bolilor, tot mai mare”
Declinul, prezent într-un procentaj mai mic la celelalte culturi agricole, cum este cazul grâului durum și al orzului de toamnă, survine în contextul discuțiilor despre iarna blândă, situație care a limitat pe de-o parte efectele negative ale frigului asupra culturilor de grâu, dar care nu a afectat populațiile de insecte dăunătoare.
Unii comentatori au adus în discuție inclusiv temeri privind virusul piticirii galbene, o boală diseminată de populațiile de afide care au supraviețuit iernii relativ intacte și au fost încurajate și de o perioadă de primăvară cu precipitații însemnate.
La începutul acestei săptămâni, cercetători din cadrul biroului de agrometeorologie „Mars” din cadrul Comisiei Europene (CE) au afirmat că „singura temere care mai temperează așteptările privind producțiile” obținute la cerealele de toamnă, în Franța, „este presiunea sporită a bolilor, pe fondul vremii umede”.
Unitatea specializată a CE – Mars – a estimat producția de grâu moale, franțuzesc, din acest an, că va totaliza 7,64 tone la hectar, cu 0,3 tone pe hectar peste media cincinală, însă sub rezultatul obținut în 2015, de 7,92 tone la hectar, fapt care a propulsat producția țării la peste 40 de milioane de tone, în premieră.
„Previziunile s-au îmbunătățit”
Cu toate acestea, așteptările cu privire la recolta totală de grâu a UE, în acest an agricol, continuă să se îmbunătățească. Nu mai devreme de marți, 24 mai 2016, Consiliul Internațional al Cerealelor (CIC) își revizuia în creștere previziunile de producție pentru acest an, inclusiv la grâu durum, cu 1,5 milioane tone, până la un total de 153,6 milioane tone.
„Perspectivele pentru zonele centrală și sud-estică a Europei s-au îmbunătățit după ploile recente. Chiar dacă, ocazional, temperaturile au coborât sub punctul de îngheț în anumite zone vestice, pagubele nu au fost însemnate”, au precizat cei de la IGC.
Separat, joi, 26 mai 2016, Comisia Europeană și-a revizuit și ea estimările cu privire la recolta de grâu moale cu 2,30 milioane tone, până la un total de 145,1 milioane tone.
Cu o revizuire în creștere și la producția de grâu dur, producția totală de grâu a Uniunii Europene pentru acest an este preconizată a totaliza 153,9 milioane tone.
Anul trecut, UE a „smuls” o recoltă-record de grâu de 160,1 milioane tone, incluzând aici și producția de grâu dur, conform estimărilor CE.
România, „la jumate” ca producție estimată în 2016. Vremea ține însă cu noi
La finele lunii martie 2016, CE își prezenta previziunile privind productivitatea grâului românesc. Specialiștii europeni estimau pe atunci un total de 3,81 tone/hectar, în scădere cu numai 1% față de totalul obținut în anul agricol anterior.
Chiar dacă sub 50 din randamentul înregistrat în Franța, cel estimat pentru România este cel mai mare nivel prognozat de Comisia Europeană în această perioadă în ultimele nouă sezoane, interval pentru care autoritățile de la Bruxelles au date statistice.
O recoltă medie finală de 3,81 tone/hectar la grâu ar fi, practic, cea de-a doua clasată în topul productivității pentru grâul românesc din ultimele 26 de sezoane agricole. Acest nivel de recoltă la hectar corespunde unei producții totale estimate la 7 milioane de tone. Volumul total este în media ultimelor cinci sezoane, dar cu 11,3% față de vârful de record istoric de vară trecută.
În perioada 1-7 iunie 2016, în cultura grâului de toamnă, rezerva de apă pe adâncimea de sol 0-100 cm, se va încadra în limite satisfăcătoare până la apropiate de optim şi optime, în cea mai mare parte a țării. În nordul, nord-estul și estul Moldovei, centrul și estul Dobrogei, vestul Crișanei și izolat în nord-vestul Banatului se vor înregistra deficite de umiditate în sol (secetă pedologică moderată și puternică).
Cerealierele de toamnă (orz şi grâu), înfiinţate în epoca optimă vor parcurge fazele de înspicare şi înflorire (10-100%), precum şi formarea/umplerea bobului (10- 80%). Cele mai avansate în vegetaţie sunt culturile din jumătatea de sud a ţării aflate la maturitatea în lapte (10-50%). În semănăturile tardive se vor semnala fazele de alungire a tulpinii (30- 100%), „burduf” şi înspicare (10-60%).
FranceAgriMer cu ochii pe România
Tot joi, 26 mai 2016, a fost reînnoit Protocolul de colaborare tripartit între Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), Agenţia pentru Servicii şi Plăţi (ASP) şi FranceAgriMer din Franţa, conform unui comunicat de presă primit la redacție.
La eveniment au participat conducătorii celor trei instituţii, respectiv: domnul Florin Marius FAUR, Director general APIA, domnul Stéphane LE MOING, Preşedinte - Director general ASP şi domnul Jean-Claude GRACIETTE, Director General Adjunct pentru măsuri de piață, FranceAgriMer, ocazie cu care cele trei părți au discutat prioritățile cooperării, dar și aspecte transversale, precum simplificarea Politicii Agricole Comune.
Având în vedere rezultatele fructuoase ale colaborării din anii anteriori, concretizate prin organizarea unor serii de întâlniri, seminarii şi instruiri pentru experţii APIA, cele 3 instituţii şi-au exprimat interesul şi disponibilitatea de a continua cooperarea şi schimbul de experienţă şi bune practici. Prezentul act adiţional reprezintă continuarea Protocolului de parteneriat încheiat între părţi la 28 iunie 2010 şi reînnoit în 2011, 2012 , respectiv în 2013.
„Acest eveniment marchează un nou pas în demersurile pe care APIA le întreprinde în vederea îmbunătăţirii cadrului instituţional şi a activităţilor derulate în scopul asigurării celor mai bune servicii beneficiarilor de fonduri agricole”, se preciza în documentul de presă.
Conform oficialilor APIA, protocolul are ca scop definirea relațiilor între părți în vederea realizării unui program de schimburi tehnice în domeniul ajutoarelor directe către agricultori, administrării piețelor de produse agricole, al măsurilor de intervenție, precum şi al măsurilor de comerț exterior.
Totodată prezentul protocol vizează schimburi de informații economice şi perspective de dezvoltare a organizațiilor comune de piață, pregătirea şi perfecționarea personalului prin acțiuni in situ, precum și schimburi de bune practici privind organizarea administrativă, examinarea procedeelor şi instrumentelor administrative, în scopul de “benchmarking” şi de ameliorare constantă. Sunt vizate, de asemenea, și aspecte tehnice, de organizare, reglementare, procedurale şi administrative privind plățile directe şi sistemul integrat de administrare şi control (IACS), dar și realizarea unor acțiuni comune de cooperare în țările terțe Uniunii Europene.
Semnarea noului protocol de cooperare reconfirmă dinamica accentuată a raporturilor româno - franceze în domeniul agriculturii, continuând seria schimburilor de experienţă şi bune practici iniţiate şi derulate în cursul anilor precedenţi între Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), Agenţia pentru Servicii şi Plăţi (ASP) şi FranceAgriMer din Franța.