În cadrul Campaniei 2024, termenul limită de depunere a Cererilor de Plată este data de 7 iunie a.c., inclusiv, reamintește Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Față de campaniile precedente, în Campania 2024 nu există perioadă de depunere cu penalități.
După data limită de depunere a cererii de plată (7 iunie 2024), fermierii trebuie să notifice în scris Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) cu privire la orice modificare a datelor declarate în cererea de plată şi în documentele doveditoare, în termen de 15 zile de la data modificării.
Dacă cererea de plată cuprinde şi intervenții din sectorul zootehnic, solicitantul se va adresa întâi responsabilului APIA în vederea completării declaraţiei privind sectorul zootehnic și ulterior va completa cererea pentru suprafaţă prin intermediul aplicației IPA-Online din versiunea internet.
Fermierii care nu desfăşoară activitate agricolă nu sunt eligibili la plată pentru suprafeţele/animalele neconforme.
Fermierii și alți beneficiari care primesc plăți directe sau plăți anuale prin intervenții sub formă de plăți directe și intervenții pentru dezvoltare rurală, finanțate din fonduri europene trebuie să respecte normele privind condiționalitatea pe întreaga exploatație agricolă (inclusiv pe cele neeligibile şi pe cele care nu mai sunt folosite în scopul producţiei) și pe tot parcursul anului de cerere.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează fermierii că începând cu anul de cerere 2023 se pun în aplicare normele privind condiţionalitatea în cadrul intervențiilor sub formă de plăți directe și a unor intervenții și măsuri pentru dezvoltare rurală.
Fermierii și alți beneficiari care primesc subvenții prin intervențiile din Planul Strategic 2023-2027 trebuie să respecte normele privind condiționalitatea pe întreaga exploatație agricolă și pe tot parcursul anului de cerere.
Standardul GAEC 3 are ca obiectiv principal menținerea nivelului de materie organică din sol, prin interdicția arderii miriştilor, a vegetației uscate și a resturilor vegetale existente pe terenurile arabile. Fermierii care respectă standardul GAEC 3, contribuie la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) provenite din agricultură.
Astfel, standardul GAEC 3 este aplicabil pentru toate exploatațiile agricole, pentru toți fermierii care au la dispoziție terenuri arabile, având ca cerință obligatorie interzicerea arderii miriştilor, a vegetației uscate și a resturilor vegetale existente pe terenurile arabile.
Fermierii care utilizează terenuri arabile, inclusiv pajişti temporare, nu trebuie să ardă miriştile şi/sau resturile vegetale rezultate după recoltarea culturilor (paie de cereale păioase, vreji de plante proteice sau de cartof, coceni de porumb, tulpini de floarea-soarelui, rapiţă etc), inclusiv iarba/vegetația rămasă după cosirea/recoltarea pajiştilor temporare.
Pentru a întări măsurile de verificare în vederea respectării standardului GAEC 3, de către fermieri, APIA a încheiat Protocolul de colaborare cu Garda Naţională de Mediu (GNM) şi cu Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), în baza căruia părţile se angajează să colaboreze pentru creşterea eficienţei acţiunilor de control.
APIA, GNM și IGSU elaborează materiale informative (afișe, pliante, postere, comunicate de presă etc.) cu privire la interdicția arderii miriștilor și vegetației uscate pe terenurile arabile, precum și transmiterea lor către structurile județene ale APIA, GNM și IGSU, în vederea diseminării către populație, în cadrul campaniilor de informare publică.
În cazul în care se constată că o anumită suprafaţă a exploataţiei a fost arsă, dar arderea se datorează unor cauze necunoscute, pentru a nu fi sancționati, fermierii pot prezenta în cel mai scurt timp la Centrul APIA la care a depus cererea, copia Procesului verbal de intervenție întocmit de către Inspectoratul judeţean pentru situaţii de urgenţă sau copia după sesizarea (plângerea) depusă de acesta la secția de Poliție pe raza căreia s-a produs incidentul, iar după finalizarea cercetărilor trebuie să prezinte și copia documentului de soluționare a sesizării făcute.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Săptămâna trecută (19-25 octombrie 2020), Politica Agricolă Comună viitoare a fost subiect de discuții atât în Consiliul miniștrilor Agriculturii din statele membre ale Uniunii Europene, cât și în Parlamentul European. Asociația Producătorilor de Porumb din România (APPR) a făcut un rezumat al discuțiilor, pe care vi-l prezentăm mai jos.
Consiliul miniștrilor agriculturii a căzut de acord asupra poziției sale de negociere cu privire la pachetul de reformă a Politicii Agricole Comune (PAC) după perioada de tranziție. Acordul obținut sub președinția germană privind cele trei regulamente ale refomei PAC (regulamentul privind planurile strategice naționale, regulamentul de finanțare și monitorizare și regulamentul organizării comune de piață) cuprinde angajamente solide din partea statelor membre pentru o ambiție mai ridicată privind protecția mediului și combaterea schimbărilor climatice, cu instrumente precum eco-schemele obligatorii și condiționalități de mediu sporite.
În privința obiectivului de distribuire mai echitabilă a plăților directe, miniștrii Agriculturii au decis că se lasă la latitudinea guvernelor naționale aplicarea plafonării la 100.000 de euro (la plata de bază, cu deducerea salariilor) sau a plății redistributive. Pentru a compensa diferența față de media europeană, țărilor care aplică SAPS li s-ar permite acordarea în continuare a ANT (Ajutoare Naționale Tranzitorii) până la sfârșitul perioadei de programare, respectiv anul 2027, cu o rată de descreștere de 5% anual.
Se menține plafonul de 2.000 euro pentru aplicarea disciplinei financiare, ceea ce ușurează povara adminsitrativă în România, unde peste 95% dintre beneficiarii plăților directe primesc sub 2.000 euro/an.
Procentul din plățile directe pentru eco-scheme (pentru mediu și climă) propus este de 20%. Eco-schemele vor fi obligatorii pentru statele membre, dar voluntare pentru fermieri. În același timp, poziția convenită permite statelor membre să aibă flexibilitatea necesară în modul în care acestea ar atinge obiectivele de mediu. De exemplu, ar exista o fază pilot de doi ani pentru învațarea implementarii eco-schemelor, iar statele membre ar beneficia de flexibilitate cu privire la modul de alocare a fondurilor în cadrul diferitelor practici ecologice.
Un element nou adus în discuție, pe fondul crizei sanitare din acest an, a fost propunerea ca statul membru sa poată decide ca 1% din plățile directe să fie plătit fermierului cu condiția ca acesta să folosească această sumă drept contribuție la un instrument de gestionare a riscurilor, deoarece s-a ajuns la concluzia că este nevoie de măsuri generale pentru reducerea riscurilor, iar alocările din Pilonul II pentru acest scop, având caracter opțional, sunt insuficiente.
Din acest moment, Consiliul are mandatul politic de a începe negocierile cu Parlamentul European, care este co-legislator, în vederea realizării unui acord general.
Poziția Parlamentului European cu privire la reforma PAC
Compromisul referitor la „arhitectura verde” din regulamentul pentru planul strategic al PAC include:
în ceea ce privește condiționalitatea, anumite cerințe sunt eliminate (în special în ceea ce privește identificarea și urmărirea animalelor);
alocarea obligatorie a 30% din plățile directe pentru eco-scheme;
35% pentru cheltuielile de mediu și climă în cadrul Pilonului II (dezvoltare rurală), incluzând zonele cu constrângeri naturale;
o clauză generală de revizuire pentru planurile PAC în 2025, pentru a le adapta la legislația climatică și de mediu.
Parlamentul European sprijină propunerea Comisiei Europene privind plafonarea, reducerea plăților către fermele mai mari, sprijinirea fermierilor mici și tineri. Tinerii fermieri (de până la 40 ani) care se instalează pentru prima dată în agricultură vor primi o primă de instalare de 100.000 euro și plăți directe suplimentare timp de 7 ani (în loc de 5, cum este în prezent).
În cadrul discuțiilor-maraton din Parlamentul European s-a insistat pentru introducerea de măsuri pentru a ajuta fermierii să facă față riscurilor și potențialelor crize viitoare, dar și pentru sancțiuni mai mari atunci când beneficiarul plaților încalcă în mod repetat regulile, de pildă pe cele legate de protejarea mediului sau de bunăstarea animalelor. Acest lucru ar putea să ducă la penalizări de 10% din sumele la care are dreptul fermierul (în creștere față de 5% în prezent).
Eurodeputații doresc, de asemenea, să fie instituit un mecanism ad-hoc al UE care să soluționeze reclamații înregistrate.