dolj - REVISTA FERMIERULUI

Răspândirea tot mai agresivă a ambroziei pe teritoriul țării noastre determină companiile distribuitoare de soluții de protecția plantelor să se implice în eradicarea acestei buruieni cu impact nociv asupra sănătății populației. Compania ADAMA, lider mondial în producția și distribuția soluțiilor de protecție a culturilor, a demarat o campanie de informare a fermierilor și autorităților publice locale privind eradicarea ambroziei prin erbicidare.

Organizat pe 28 mai 2020, primul atelier de lucru pe tema ambroziei a beneficiat de participarea mai multor Grupuri de Acțiune Locală din județele Timiș și Dolj. „În ultimii șase ani am fost alături de fermierii români cu produse menite să îi ajute să își protejeze culturile și să transforme pământul în câmp roditor. Mă bucur să fim prima companie specializată în soluții de erbicidare care susține o inițiativă de a proteja sănătatea românilor. Am creat acest proiect din dorința de a avea o contribuție la efortul comun al fermierilor și autorităților de a combate ambrozia și sunt încrezător în șansele noastre de reușită”, a declarat Dimitrios Drisis, director general ADAMA România. Adrian Iovescu, președinte GAL Timișul de Centru, a adăugat: „Am răspuns prompt invitației ADAMA de a lua parte la această inițiativă, convins fiind de necesitatea unor acțiuni coordonate între autoritățile locale, fermieri și companiile specializate pentru a identifica cele mai viabile soluții de combatere a acestei buruieni. Luând în considerare faptul că județul Timiș este unul dintre cele mai afectate, ne alăturăm demersurilor ADAMA și vom acorda sprijinul nostru pentru realizarea următoarelor acțiuni la nivel local”.

Conform Ministerului Sănătății, un număr de 482.000 de români sunt alergici la polenul de ambrozie, majoritatea prezentând rinoconjunctivită, afecțiune care în timp poate evolua spre astm.

Publicat în Comunicate
Miercuri, 27 Mai 2020 23:23

Culturi calamitate, fermieri disperați!

Seceta cu care întreaga țară se confruntă a afectat și comuna Calopăr din județul Dolj, o comunitate cu aproximativ 4.000 de locuitori și unde în anii trecuți găseam doar culturi frumoase și sănătoase. Anul acesta, lucrurile stau diferit, orzul este calamitat în proporție de 100% pe anumite parcele, iar grâul, de până la 90%. Fermierii sunt disperați și cer ajutorul autorităților.

Sorin Epure, fermier: „Grâul a răsărit frumos, în martie arăta extraordinar de bine, dar nu mai este niciun fel de frate, a murit tot! În situația asta am 500 ha. Orzul e și mai grav.”

În comuna doljeană Calopăr, terenul agricol reprezintă cam 6.000 de hectare, marile suprafețe fiind exploatate de cinci fermieri mari. Sorin Epure, inginer agronom de meserie, lucrează peste o mie de hectare. Fermierul ne-a dus într-o tarla de grâu sârbesc, soiul Renesansa, care la ora respectivă (spre jumătatea lunii mai) trebuia să aibă deja 1-1,20 m, dar ajungea doar la 30 cm. Cine e de vină? Lipsa apei, desigur. „Eu am pluviometru și măsor peste tot. Și anul trecut a fost secetă în zona asta. Nu știu ce se întâmplă, a fost cod roșu, cod portocaliu, avertizări, dar nu ploua. Iar anul ăsta, în afară de faptul că în martie a venit cât a venit o ploicică, toamna a fost secetoasă. Grâul a răsărit frumos, în martie arăta extraordinar de bine, dar, dacă observați, nu mai este niciun fel de frate, a murit tot! Și spicul e mic. Poate să vină Dunărea peste grâu și nu se mai poate întâmpla nimic... Și în situația asta am 500 de hectare de grâu. Orzul e și mai grav, pentru că are o perioadă mai scurtă de vegetație și avea și el nevoie de apă mai multă”, arată Sorin Epure, care nu a semănat deloc rapiță toamna trecută, după ce anul trecut a întors 250 de hectare. „Din cauza secetei, insectele nu au nici ele apă și atacă ce prind verde. Degeaba am intrat la stropit, chiar de două ori, spicul nu mai are aparat foliar, nu mai are nimic”, a adăugat fermierul.

Primarul comunei Calopăr ne-a confirmat că 80-90 % din suprafețele cultivate arată prost sau foarte prost, cu excepția terenurilor de la Cervina, unde a plouat. „Fermierii au făcut sesizare, noi am făcut demersurile la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) și la Prefectură și așteptăm să vină comisia de constatare a calamităților”, a precizat primarul Marin Catalina. Din comisie trebuie să facă parte, cu convocarea prefectului, reprezentanți ai Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) și ai Direcțiilor Agricole Județene.

Potrivit Ordinului Ministrului Agriculturii publicat în Monitorul Oficial la data de 16 aprilie a.c., proprietarii de terenuri agricole ale căror suprafețe cu culturi agricole vegetale au fost afectate în procent de peste 30% depun înștiințări scrise la unitatea administrativ-teritorială pe a căror rază teritorială se află terenul, în format fizic sau prin mijloace electronice, în termen de trei zile de la momentul distrugerii.

Fermierii doresc o accelerare a procesului de constatare a calamitării din partea organelor abilitate, dar se tem că li se va reproșa că nu au aplicat corect tehnologiile și că poate acesta e motivul pentru care culturile arată astfel. „Întotdeauna, asigurătorii, împreună cu autoritățile statului, găsesc motive să nu ne despăgubească, astfel că noi, agricultorii, niciodată nu câștigăm”, e de părere Sorin Epure.

Despăgubirile trebuie să ajungă rapid la fermieri, care au în continuare cheltuieli cu întoarcerea culturilor, input-urile etc.

Pierderile sunt foarte mari, agricultorii spun că la orz sunt de 100%, la grâu cam 90% și deja nu cred că vor mai intra la recoltat, pentru că nu merită.

Floarea-soarelui e singura cultură care arată mai bine în prezent, chiar dacă a început să apară costreiul. În zona în care ne-am deplasat, mai bine arătau culturile dinspre Segarcea, acolo unde sunt perdele forestiere. „Au avut un aport de apă mai mare de anul trecut. Deci efectiv acolo plouă, mă uitam și aici nimic”, ne-a spus fermierul doljean.

Agricultorii se tem că nu vor rămâne cu nimic

Fermierilor le e teamă că nu vor rămâne cu nimic, mai ales că majoritatea a semnat contracte futures, în speranța unor prețuri mai bune. În trecut, seceta i-a mai făcut probleme fermierului Sorin Epure, care niciodată nu a primit despăgubiri pentru culturile distruse. „E o forțare aiurea cu asigurările. Se zice asigurare în caz de secetă. E fals! Că îți dă o perioadă, să zicem 15 aprilie – 31 mai, să te încadrezi în 27-30 de litri. Și unde sunt stațiile meteo? De obicei, unde plouă: pe Craiova, unde-s pietre și diferență de temperatură, de la clădiri, și nori și imediat acolo plouă, față de noi. Să-mi spună un fermier că a luat bani despăgubire de secetă sau, dacă a luat, reprezintă 1%, ca la Caritas. Practic, legea e făcută pentru asigurători și nu primești nimic. Dacă, de exemplu, dă 20 de litri, care înseamnă nimic, asigurătorii fac diferența: între 20 și 27 e 7%! După care taie ei cu franciza și practic nu mai iei nimic, și te lipsești, până la urmă”, susține Sorin Epure, care anul acesta și-a făcut asigurare pe producție. Conform măsurătorilor sale, la Calopăr au fost 13 l/m², iar la Craiova, 30 l/m².

Anul acesta e unic în peisajul ultimilor 70-80 de ani. Dacă anul trecut fermierii au crezut că nu se face niciun bob de grâu, pentru că abia spre primăvară a răsărit, anul acesta a fost invers, grâul, frumos în toamnă, a cunoscut un trend descendent din cauza lipsei zăpezii și a ploilor. „Eu pot să vă arăt pluviometre, că le am montate peste tot și fac o sumă. În toamnă am avut vreo 60 de litri de apă adunați, dar pe fondul secetei din urmă, de neimaginat, a răsărit, a înfrățit o frumusețe, așa că în iarnă am zis Doamne-ajută! Dar n-a venit cu niciun fel de precipitație. Am fost invitat la un simpozion, prin februarie, și ningea la București într-o veselie! Și sunam în zona mea: „Cât e?”. Când am revenit, am pus după ce s-a terminat cu zăpada să se topească din pluviometre: 7 litri – 9 litri, în funcție de zonă. În total până acum în luna mai, cred că am avut parte de vreo 130 l/m²”, ne-a povestit fermierul Sorin Epure.

Orzul de pe cele 200 de hectare pe care le-a însămânțat doljeanul la finalul lunii septembrie 2019 are spicul la un sfert, cu toate că a avut o pornire bună în vegetație. Ca la grâu, înființarea unui hectar de orz costă tot în jur de 3.000 de lei. Bani posibil pierduți.

Cultura de floarea-soarelui este singura care arăta mai bine, la momentul vizitei noastre, dar și ea avea nevoie de apă, deoarece pământul era crăpat. Aici, fermierul a folosit doar utilaje care să îl ajute să păstreze apa în sol. „Am băgat combinatorul, să nu scot apa. Am cultivat floarea-soarelui în perioada 1-3 aprilie 2020, am erbicidat-o și preemergent… cam degeaba, că produsul, scump, nu și-a făcut datoria, încă vezi costreiul în cultură. Am erbicidat-o a treia oară și sper să se usuce buruiana, că floarea are posibilități de regenerare mai mari”, a menționat fermierul.

O legislație care să-i protejeze, asta-și doresc fermierii

Problema mare o reprezintă ratele la bănci și fermierii vor doar să nu se trezească fără producție, dar și fără utilajele cumpărate pe credite.

Ce-și doresc fermierii? O legislație care să îi protejeze și care să le dea șansa să-și lucreze în continuare terenul, mai ales în condițiile în care au rate mari, deoarece tendința este de a achiziționa utilaje tot mai mari, pentru a compensa lipsa forței de lucru.

Din cei aproximativ 4.000 de locuitori ai comunei Calopăr, mulți sunt plecați în afară, lucrează în agricultură sau la Craiova, datorită proximității. Din cauza noului coronavirus, mulți s-au întors acasă, 160 au stat în izolare, fără cazuri confirmate de COVID-19, dar acum așteaptă să plece iar. S-a implementat și în mintea cetățeanului ideea de «tractorist». „Dar tractoristul nu mai e cu U650, să stea toată ziua murdar. Ai acolo un calculator, bagi pe GPS, aer condiționat”, crede primarul Marin Catalina. De aceeași părere este și fermierul Sorin Epure: „Din cei care au revenit din străinătate, 90% nu au de gând să rămână. Deci chiar nu au gând să stea”

Nici măsuri de sprijin pentru angajarea lor nu au fost luate de autorități și vina aceasta pentru fuga din agricultura românească pare a avea mai mulți factori.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print. Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Eveniment

Și astăzi, după 30 de ani de când ne-am câștigat libertatea, vedem cum aceasta este interpretată în funcție de interesele fiecărui individ, luăm lucrurile și acționăm după cum ne convine, fără a ține cont de reguli, de firescul situațiilor, și într-un final ajungem, de fapt, să nu respectăm nimic, nici măcar pe noi înșine. Imediat după Revoluție, s-au distrus clădiri ale CAP, IAS etc., fiecare s-a dus și și-a luat cărămida ori petecul de pământ care a considerat că i se cuvine. Și continuăm să distrugem, cu voie sau fără voie.

Dacă ceva aparține statului, considerăm că e un bun al nostru, al tuturor, și, uneori, sau de multe ori, nu avem respect nici pentru lucrul respectiv și nici pentru stat. În realitate, nu avem respect pentru nimic și nu ne iubim nici pe noi și nici pe cei de lângă noi. Continuăm să distrugem locuri, clădiri, oameni, vieți, inițiative, pentru că, nu-i așa?, avem libertate! Adevărul absolut ne aparține și e mai presus de orice, lege ori Dumnezeu. Înainte să intru în subiect, fac o paranteză: zilele trecute, am văzut pe rețelele de socializare fotografii din câmpurile cu cereale distruse nu de secetă, ci de oi. Animalele n-au nicio vină...

În județul Dolj, la Ciuperceni, o localitate rurală care aparține de orașul Calafat, există un islaz. O vreme, destul de îndelungată, puteam folosi trecutul - „a existat”, pentru pășunea devenită groapă de gunoi și „scurtătură”. Acum, încet-încet începe să semene cu locul pe care odinioară pășteau animalele gospodarilor din zonă. Azi, animale nu prea mai găsești nici prin curțile oamenilor, dar peste gospodari mai dai. Eliana Dinuț, o tânără în vârstă de 30 de ani, care, împreună cu soțul - Costel (și el tânăr, 40 de ani), după ce-au muncit printre străini, s-au întors acasă, în 2014, și toți banii strânși acolo în șase ani i-au investit în vaci. Câți or mai fi în țară ca ei? Probabil că mulți au muncit peste hotare și au revenit pe meleagurile natale încercând să-și încropească o afacere, cu speranța unei vieți decente acasă. Numai că dezamăgirea își face loc printre toți acești gospodari. De data aceasta dezamăgirea nu e, culmea, legată de autorități, ci de „inițiative” ale unor colegi de breaslă, fermieri, crescători de oi și capre. Aceștia din urmă, consăteni ai familiei Dinuț, de vreo lună, în loc să-și ocupe timpul cu fermele lor, fac plângeri peste tot și-și prezintă propriul adevăr la autorități și pe facebook.

Sămânța de scandal, drumurile... ilegale

În anul 2018, Eliana și Costel Dinuț au închiriat de la primărie islazul. De fapt, au închiriat 92 de hectare, suprafață pe care toată lumea arunca gunoaie și pe care de-a lungul anilor localnicii au făcut drumuri (de pământ, nu asfalt), scurtături către câmpuri ori adăposturile de animale. Prin urmare, a intrat în obișnuința tuturor „s-o taie pe arătură”, pe de-a dreptul prin islaz. Poate și de aceea drumurile oficiale, vreo două ce țin de Primăria Calafatului, arată mai rău decât cele făcute de localnici pe pășunea comunală. Aici, la momentul când scriu aceste rânduri, sunt la pășunat peste suta de bovine.

Cum vă spuneam mai sus, familia Dinuț a închiriat pășunea de la primărie, pentru șapte ani și opt luni. Din 2018 încearcă să aducă terenul la destinația inițială de pășune. Când au devenit chiriași cu acte-n regulă, primul lucru de care s-au apucat a fost curățenia, operație încă nefinalizată, ca să înțelegeți cam ce-a fost pe acolo.

Până de curând, tânăra familie de fermieri nu s-a atins de drumul folosit de alte două familii de fermieri. Doar că autoritățile statului le-au recomandat să intre în legalitate. Ce înseamnă asta, ne-a explicat Eliana Dinuț: „Când am aplicat pentru subvenție la APIA (Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură), cei de acolo mi-au spus că pe pășunea noastră este un drum care nu are ce căuta acolo, el neexistând în acte. Am mers la primărie și ne-am lămurit. Niciun drum, că sunt multe făcute de localnici în timp, nu apare în acte, în hărțile cadastrale. Am întrebat ce-i de făcut, mai ales că știam că drumul acesta, care-i sămânță de scandal acum, este folosit de fermieri din zonă. Ni s-a spus clar că trebuie să ne îngrădim pășunea, să arăm așa-zisele drumuri, să însămânțăm suprafața închiriată, practic să-i redăm destinația inițială, de islaz. Și asta am făcut și încercăm să facem în continuare. Primăria a zis că nu e problemă pentru fermieri deoarece au alte două drumuri, care vor fi reabilitate și pe care se poate circula, pe care le pot folosi pentru a ajunge la animale și la culturi”.

Așadar, abia anul acesta, în urmă cu vreo lună și ceva, Eliana și Costel Dinuț s-au apucat și au îngrădit pășunea cu gard electric pentru animale, care de fapt e un fir, au arat drumurile, însămânțează și încă strâng gunoaiele pe care localnicii continuă să le aducă la islazul comunal. „De o lună n-avem liniște, vecinii noștri, fermieri ca noi, munciți ca noi, ne-au făcut plângeri peste tot. Primăria le-a zis cum stă treaba. Degeaba. Au venit în control de la Apele Române, au zis că-i totul în ordine, au venit de la DSV, de peste tot. Nicio autoritate la care am fost reclamați n-a găsit nimic în neregulă. De la APIA mi-au zis că nu pot veni în control din cauza situației generate de pandemie, dar când le-am zis despre ce-i vorba mi-au reamintit că pe cele 92 de hectare de pășune închiriate de noi nu există niciun drum. Avem acte, suntem cu toate în ordine. Acum au început să ne denigreze pe la alții, pe facebook pun fotografii cu pășunea noastră și spun că le-am închis drumul, că ne-am făcut stăpâni pe drumul public. Ce să facem dacă autoritățile statului susțin că pe pășune nu există drumuri și că noi trebuie să avem iarbă, să însămânțăm toată suprafața? Am investit în animale, în sămânță, în curățarea islazului, în toată această afacere numită fermă, am investit toți banii munciți în ani în Norvegia, vrem să rămânem aici, acasă, și tocmai ai noștri se poartă așa, de uneori îți vine să renunți și să pleci fără să mai întorci capul. Dar noi mergem înainte și o să vedeți că o să ne dezvoltăm, o să construim și adăpost modern la văcuțe, terenul ăsta o să arate ca o pășune adevărată, o să ne mai luăm și utilaje și eu voi duce la final visul meu cu produsele tradiționale făcute din lapte din ferma noastră, de la văcuțele crescute pe iarbă. Într-o zi o să funcționeze așa cum trebuie și cooperativa căreia i-am dat viață împreună cu câțiva fermieri din zonă. O să vedeți...”, a spus printre lacrimi, dar cu o voce puternică, Eliana Dinuț.    

Sunt atât de multe probleme în agricultura românească, în special în această perioadă de criză, încât când auzi o asemenea poveste te întrebi dacă ești în 2020 sau te-ai întors în timp, la „să moară vecinul ca să-i iau capra”, parcă vorba asta circula imediat după Revoluția din decembrie `89.

Și ne mirăm că sunt prea puține asocieri în agricultura noastră, dăm vina pe mentalități, când poate că e timpul să arătăm cu degetul spre educație. Da, să ne uităm la ultima lună, de stare de urgență. În România nu se respectă regulile, nu suntem prieteni cu legile, le cerem, însă nu pentru a le respecta. Vrem, dar nu vrem. Și, apropo, toți ne pricepem la toate.

Să ne întoarcem cu fața spre noi înșine, să ne privim cu atenție și să ne întrebăm dacă ne place ce vedem. Omul e supus greșelii, motiv pentru care există iertarea.

Cu Eliana Dinuț am mai stat de vorbă și pe alte subiecte, puteți citi aici: https://revistafermierului.ro/din-revista/zootehnie/item/4398-ajutor-de-ochii-lumii-si-sperante-naruite.html

Publicat în Satul românesc

Cele de mai jos mi le-a zis, aseară târziu, după ce-a terminat munca la fermă, Eliana Dinuț, o tânără în vârstă de 30 de ani, care, împreună cu soțul, Costel (și el tânăr, 40 de ani), după ce-au muncit printre străini, s-au întors acasă, în 2014, și toți banii strânși acolo în șase ani i-au investit în vaci. Câți or mai fi în țară ca ei? Probabil că mulți au muncit peste hotare și au revenit pe meleagurile natale încercând să-și încropească o afacere, cu speranța unei vieți decente acasă. Numai că dezamăgirea își face loc printre toți acești gospodari.

„Speranțele noastre s-au năruit. Abatorul mobil era singura noastră șansă de a ne valorifica produsele. Era ca o gură de aer. În situația noastră sunt mulți crescători de animale din toată țara. Cel mai apropiat abator de ferma noastră este la de 200 kilometri distanță. Ne-am dus animalele acolo, ne plătea vițelul cu un preț de nimic, n-a meritat să batem atâta drum. Laptele îl dăm la viței. Dacă facem produse din lapte, nu ni le cumpără nimeni, nici la piață în oraș, că n-are lumea bani, preferă să dea un leu pe iaurtul de la supermarket, decât să-mi dea mie 5 lei pe iaurtul obținut din lapte de la vaci crescute pe pășune. Asta e puterea de cumpărare în toată România. Am lucrat și cu o fabrică de lapte, situată la vreo 100 de kilometri de fermă. Ne dădea 80 de bani pe litru, duceam noi laptele la fabrică, nici transportul nu ni-l scoteam. Noi cum ne vom valorifica produsele în astfel de condiții? Este un păcat că pe noi, tinerii fermieri, nu ne ajută statul român.”

Când s-a întors din Norvegia, familia Dinuț a luat-o de la zero, la Ciupercenii Vechi, un sat care aparține de orașul Calafat, din județul Dolj. Cei doi tineri soți și-au cumpărat 32 de vaci, cu viței. Azi, în fermă sunt 140 de taurine din rasa Bălțată Românească (vaci la muls, juninci și viței). Grajdul n-arată ca afară, e mai mult un foișor/pavilion, dar soții Dinuț au reușit să închirieze de la primărie o sută de hectare de pășune, unde animalele se simt și se hrănesc bine.

Din ce trăiește tânăra familie de fermieri? În niciun caz din ferma de vaci! Din credite la bănci, pe care tinerii fermieri le-au făcut tot pentru agricultură. Și-au luat utilaje, la început second-hand, apoi noi, tractoare, remorci, cositori și alte echipamente cu care fac prestări servicii pentru alți fermieri din zonă. Se descurcă așa până reușesc să se bucure de viața de crescători de animale. Pentru că, da, sunt ambițioși și muncitori și cred în viitorul fermei de vaci.

Abatoare mobile, nici la munte, nici la câmpie

Pe la începutul anului trecut, crescătorii de animale au fost încurajați de fosta guvernare să depună proiecte pentru abatoare mobile, finanțate de AFIR prin subMăsura 4.2 „Sprijin pentru investiții în procesarea/marketingul produselor agricole”, din PNDR 2020. Crescătorii au cheltuit sume consistente. „Am cheltuit bani pentru consultanța proiectului, pentru cumpărarea terenului pe care să punem abatorul mobil, au fost cheltuieli cu îngrădirea, cu energia electrică, să o aducem la terenul respectiv. Bani pierduți”, mi-a zis, decepționată, Eliana Dinuț, adăugând că își făcuseră planuri, ea și încă patru fermieri împreună cu care a pus bazele Cooperativei Agricole Eliana Dev. Abia așteptau să-și cumpere un abator mobil cu ajutorul banilor europeni, care... n-au mai fost.

Atât Eliana Dinuț, cât și ceilalți crescători care și-au pus speranța în abatorizarea animalelor în unități mobile s-au supărat că statul ajută pe acest segment zonele montane. Aici, e o altă problematică, mai complexă. Zona montană chiar trebuie sprijinită. Pe scurt, un produs se obține mai greu și cu costuri mai mari la munte, comparativ cu același produs obținut la șes. Iar toți fermierii știu asta. Și totuși se necăjesc, pentru că e posibil să aibă dreptate: dai mai mult unora, însă dă-le ceva și celorlalți, potrivit cu activitatea și cheltuiala pentru aceasta.

Doar că, din nefericire, nici cei de la munte, nici cei de la câmpie nu vor avea parte de abatoare mobile, cel puțin nu pe banii Uniunii Europene ori ai statului nostru.

Oros: „Nu există abator mobil!” Zău?

Așa cum am scris ieri, 4 martie 2020, în Revista Fermierului, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat versiunea consultativă a Ghidului solicitantului pentru investiții în procesarea/marketingul produselor agricole, finanțate prin subMăsura 4.2 din PNDR 2020. Noutatea anunțată de AFIR este că se finanțează abatoarele de mici dimensiuni din zona montană, rata sprijinului public nerambursabil fiind de 50% din totalul cheltuielilor eligibile pentru IMM-uri și de 40% pentru întreprinderi mari. Valoarea finanțării acordate este de maximum 300.000 de euro și poate cuprinde și investiții în procesarea cărnii abatorizate, măsura având o alocare estimativă de 6.896.879 de euro.

Atenție, se dau bani zonei montane, dar pentru abatoare de mici dimensiuni, nu pentru abatoare mobile! Ca să nu mai socotim și să punem în balanță costurile cu construcția unui abator normal, comparativ cu cele pentru unul mobil.

De altfel, ministrul Adrian Oros, la o recentă întâlnire cu crescătorii de animale le-a spus că schema de ajutor de stat pentru abatoare mobile nu avea niciun leu bugetat. „Vi s-a spus o prostie, că vor fi abatoare mobile. Nu există abator mobil. Niciodată serviciile veterinare, în nicio țară din Europa, nu vor aproba abatoare mobile. Pot fi abatoare de mici capacități, în anumite zone unde animalele au acces mai greu, dar nu abatoare mobile”, a afirmat oficialul.

Așa să fie? Din ce-am auzit și ce-am văzut, pe glob există și funcționează abatoare mobile. Altfel de ce-ar s-ar mai construi asemenea unități de abatorizare, dacă n-ar avea cumpărători?

Un exemplu îl avem în România (am scris și noi, vezi aici: https://revistafermierului.ro/romania-agricola/zootehnie/item/4330-unitati-de-abatorizare-si-procesare-mobile-pentru-carne-si-lapte.html), la Brașov, unde Asociația Crescătorilor de Vaci Bălțată Românească tip Simmental a demarat împreună cu DSVSA din localitate un proiect complex care include și un abator mobil, în care, în condiții sanitar-veterinare sigure, se pot sacrifica trei specii de animale – ovine, bovine și suine –, în zile separate, putându-se comercializa 7 zile din 7 carne proaspătă către consumatori. Costurile pe care gospodarii care creșteau câteva animale le aveau cu transportul până la un abator autorizat, eventual într-un alt județ, erau descurajante, astfel încât preferau să nu mai vândă carnea. Conceptul gândit de ACVBR-SIM schimbă această situație.

Și atunci, care e adevărul? Sanitar-veterinarii nu le autorizează sau buzunarele statului sunt goale? Și mai am exemple de abatoare mobile care funcționează în țara noastră, care prestează servicii și pentru alții, nu doar pentru proprietarii lor, cumpărate de fermieri, pe banii lor.

Eliana Dinuț, pentru că de la discuția cu ea am pornit să scriu acest text, este tânără, a muncit peste granițe, s-a întors și a investit în economia țării în care s-a născut. Ca ea sunt mulți, prea mulți. Ce faci tu, statule, tu, politicianule, tu, autoritate, pentru „ăștia” care-ți alimentează buzunarele?

Foto: Eliana Dinuț (arhiva personală)

Pentru abonamente Revista Fermierului, ediția print: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Zootehnie

Autoritățile sanitare veterinare din județul Dolj au anunțat că au fost depistate alte focare de pestă porcină africană (PPA) în comuna Călărași, miercuri, 7 august 2019.

Astfel, sunt confirmate în acest moment nouă focare de PPA și au fost sacrificaţi 259 de porci.

„Miercuri, am avut acţiune în satul Sărata, din comuna Călăraşi, şi au fost ucişi 259 de porci. S-au descoperit opt-nouă focare în sat şi, astfel, am decis în Centrul Local de Combatere a Bolilor să luăm măsura uciderii tuturor animalelor. Majoritatea localităţilor afectate sunt pe Valea Dunării, în total sunt 24 – 25 de localităţi în care s-a identificat existenţa virusului”, conform anunțului făcut, joi, 8 august 2019, de purtătorul de cuvânt al DSVSA Dolj, Costică Retea.

De la începutul apariţiei pestei porcine în Dolj, în acest an, au fost sacrificaţi aproape 3 000 de porci.

Medicii spun că virusul este foarte rezistent şi se aşteaptă ca, de la o zi la alta, să apară noi focare.

Publicat în Zootehnie

Marți, 9 iulie 2019, autorităţile competente au demarat procesul de sacrificare a tuturor porcilor din comuna doljeană Teasc, iar miercuri va începe uciderea porcilor şi în cele trei sate ale comunei Gighera (Zăval, Gighera, Nedeia), localităţi în care au fost identificate mai multe focare de pestă porcină africană (PPA).

Reprezentanții prefecturii au declarat că boala a avut o evoluţie extraordinară, astfel că, în trei săptămâni, au fost identificate noi focare de pestă porcină în Bechet, Ostroveni, Zăval, Gighera, Nedeia, Măceşu de Jos, Măceşu de Sus, Cârna, respectiv Teasc.

La ultima inventariere, la Teasc mai erau până în 300 de porci, iar în satele Zăval, Gighera, Nedeia, circa 1 000 de animale. În ceea ce priveşte situaţia din comuna Ostroveni, acolo a fost identificat un singur focar, iar după lichidarea acestuia nu a mai apărut niciun caz nou, însă au fost identificare noi focare de pestă în comunele Măceşu de Jos, Măceşu de Sus şi Cârna.

Publicat în Zootehnie
Luni, 27 Mai 2019 18:13

Cartof dulce... de Dăbuleni!

Specialiştii de la Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Cultura Plantelor pe Nisipuri susțin că fermierii români își doresc din ce în ce mai mult să cultive cartoful dulce, fie că vorbim de producătorii agricoli din Dăbuleni, județul Dolj, fie că vorbim de cei din Suceava.

Acest produs a fost deja aclimatizat în localitatea renumită în cultura pepenilor, susțin cercetătorii români.

Un reprezentant al stațiunii a declarat, recent, pentru presa centrală că sunt producători agricoli care cer cartofi fie pentru a produce răsad, fie cer direct răsadul. Pentru fermierii din alte județe, reprezentanții stațiunii afirmă că expediază cele necesare prin curierat, inclusiv specificațiile privind procesul tehnologic.

Cartoful dulce a ajuns să fie cultivat în Dolj şi în alte zone din ţară ca urmare a unei colaborări bilaterale încheiate între o universitate din Coreea de Nord şi staţiunea din Dăbuleni. Au fost aclimatizate mai multe soiuri de cartof dulce care se cultivă pe o suprafață de trei hectare.

„Caracterul variabil al climei din sudul câmpiei Olteniei, cu tendinţă de accentuare a secetei, precum şi fertilitatea scăzută a psamosolurilor oferă condiţii favorabile cultivării cartofului dulce. Cartoful dulce am început să îl cultivăm în 2012, în cadrul unui protocol de cooperare bilaterală încheiat între Universitatea Naţională Kyungpook (KNU) din Coreea de Sud şi Staţiunea de cercetare, care s-a derulat în perioada 2012-2015. Acum cartoful dulce este cultivat în cadrul staţiunii, dar şi de fermieri şi de localnici care vor să îl testeze atât ca şi cultură, cât şi ca legumă de consum”, a spus pentru Mediafax, Aurelia Diaconu, șeful instituției.

Faţă de cartoful obişnuit, produsul în cauză se comercializează la un preţ mult mai mare, în condițiile în care acesta este mai bogat în vitamine şi în antioxidanţi. În prezent, cartoful dulce pentru consum se vinde la staţiunea Dăbuleni cu preţul de 5 lei pe kilogram. Această legumă se găseşte şi în pieţele din Craiova şi se vinde cu minimum 10 lei kilogramul.

Publicat în Horticultura

Potrivit unei informări aparținând Autorității Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală (IDSA) Bucureşti a confirmat prezența pestei porcine africane (PPA) marţi, 30 octombrie 2018, la un porc dintr-o gospodărie din satul Comănicea, judeţul Dolj.

„În data de 30.10.2018, Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală Bucureşti a confirmat apariţia virusului pestei porcine africane la un porc dintr-o gospodărie din comuna Secu, satul Comănicea, judeţul Dolj. Comitetul Local pentru Combaterea Bolilor din judeţul Dolj s-a întrunit în această dimineaţă, pentru a adopta planul de măsuri privind controlul şi combaterea acestei boli" , se precizează în comunicat.

Reprezentanţii ANSVSA precizează că gospodăria respectivă a fost plasată sub supraveghere oficială, au fost aplicate măsuri de restricţie pentru circulaţia persoanelor, animalelor, a produselor, subproduselor şi a mijloacelor de transport, precum şi dezinfecţia exploataţiei.

Potrivit planului de măsuri aprobat, s-au stabilit o zonă de protecţie pe o rază de 3 km şi o zonă de supraveghere pe o rază de 10 km în jurul focarului.

„Până la acest moment, nu au mai fost notificate alte cazuri de îmbolnăvire sau mortalitate în gospodării sau în exploataţii de tip comercial, de pe raza judeţului”, spune ANSVSA.

Despăgubiri acordate unui număr de aproape 7.800 de proprietari

La data de 25 octombrie 2018, numărul focarelor de PPA de pe teritoriul României era de 1.042, acestea fiind active în 266 de localităţi din 15 judeţe, iar numărul total al porcilor ucişi a ajuns la 354.604.

De atunci, a mai fost confirmat un focar într-o gospodărie din satul Lespezi, comuna Homocea, judeţul Vrancea.

Statisticile ANSVSA relevă că, până în prezent, au fost despăgubiţi 7.741 de proprietari, valoarea totală a plăţilor fiind de 99,6 milioane de lei.

Pe de altă parte, autorităţile veterinare anunţă că până la această dată au fost stinse cinci focare în judeţul Satu Mare, iar unitatea de procesare a cărnii SC Carniprod SRL, din judeţul Tulcea, şi-a reluat activitatea în data de 14 august 2018.

Totodată, nu au mai fost înregistrate noi focare de boală în judeţele Satu Mare şi Bihor din data de 31 august 2018, respectiv din 8 august 2018.

Potrivit sursei citate, cele mai multe focare sunt în judeţele Tulcea – 566, dintre care 5 focare la exploataţii comerciale şi un focar la o exploataţie de tip A, precum şi 64 de cazuri la mistreţi, în Ialomiţa – 124 de focare în gospodăriile populaţiei şi 31 de cazuri la mistreţi, în Brăila – 103 focare (dintre care, 8 focare la exploataţii comerciale) şi în Constanţa – 83 de focare în gospodăriile populaţiei şi două cazuri la mistreţi.

Publicat în Știri

Publicitate

revista fermierului 300x250

produsenaturalfermieri

Banner Corteva 2020

Revista