Pătarea reticulară a frunzelor de orz, o boală periculoasă, este nelipsită din culturile de orz, fiind prezentă an de an, cu frecvențe și intensități de atac mai ridicate sau mai scăzute, în funcție de condițiile climatice.

Vremea umedă din această perioadă susține infecțiile și dezvoltarea bolii. Scopul acestui articol tehnic este de a veni în sprijinul fermierilor cu date despre simptomatologia, biologia și strategia de combatere a acestei boli, care este periculoasă deoarece poate produce pagube importante în producția de orz și orzoaică.

Importanța economică

Pătarea reticulară este o boală foliară importantă a orzului, care poate produce pagube în producție, mai ales în zonele unde cad mai multe precipitații. Pe lângă reducerea producțiilor, calitatea boabelor are de suferit. În anii favorabili infecțiilor, pagubele în producție pot trece de 40% [Weibull et al., 2003; Backes et al., 2021]. Pagubele pot fi diferite, în funcție de rezistența soiurilor cultivate, virulența patogenului și condițiile climatice [Liu et al., 2011].

Recunoașterea simptomelor

Patogenul atacă frunzele, tulpinile, glumele, paleele, aristele și semințele. Pe frunze apar două tipuri de simptome, produse de forme diferite ale fungului:

• Pete cu aspect de rețea sau reticulare (uneori arată ca ochiurile unui gard de sârmă) produse de Pyrenophora teres f. sp. teres. Aspectul reticular este dat de forma alungită a petelor, care arată ca niște striații și de dispunerea longitudinală și transversală a acestora. La început aceste striații au culoare gălbuie iar mai târziu brună - închis [Lightfoot & Able, 2010]. Astfel de pete pot fi observate toamna și primăvara devreme pe tinerele plăntuțe (observație personală);

• Pete de culoare brună închis, de forme diferite, circulare și chiar eliptice produse de Pyrenophora teres f. sp. maculata. De jur împrejur, petele prezintă halou clorotic sau galben [Liu et al., 2011; Murray et al., 2009]. La atacuri puternice frunzele se necrozează și mor. După Tekauz (1985), zona galbenă sau clorotică din jurul petelor contează foarte mult în tabloul simptomatic al bolii, deoarece poate cuprinde întreaga frunză care în consecință se va ofili. Intensitatea atacului este corelată mai mult cu dimensiunea țesuturilor îngălbenite decât cu cele necrozate.

Deși cele două forme de Pyrenophora teres sunt foarte asemănătoare din punct de vedere morfologic, simptomele produse sunt diferite. După Akhavan et al. (2016), cele două forme sunt filogenetic distincte (considerate populații autonome genetic).

Pe lângă frunze, patogenul poate infecta și spicele. Când infecția ajunge la spic, pe glume și palee se formează pete liniare de culoare maroniu - închis. Atunci când bracteele florale sunt infectate este semn că patogenul a ajuns la semințe. Petele de pe semințe sunt de culoare mai închisă, aproape negre [Iacob et al., 1998; Popescu, 2005; Hatman et al., 1989]. După Comes et al. (1982), embrionul cariopselor infectate are culoare galben - brună, puterea germinativă fiind scăzută în astfel de situații.

De reținut că, la soiurile rezistente petele nu evoluează, rămânând mici. De regulă, nu prezintă halou galben sau clorotic decât excepțional. La soiurile sensibile, petele se extind crescând în dimensiuni. De jur împrejur, aceste pete au o zonă galbenă [Smedegard-Petersen, 1971; Tekauz, 1985].

De multe ori simptomele produse de Pyrenophora teres pot fi confundate cu cele produse de fungul Cochliobolus sativus. De aceea, diagnosticul trebuie confirmat pria analize de laborator.

Realizarea infecțiilor

Infecțiile pot apărea în culturile de orz încă din toamnă. Primele infecții pot fi din cauza miceliului din semințe, ascosporilor eliberați de ascele din peritecii, cât și conidiilor care iernează pe resturile culturilor infectate. În timpul vegetației, conidiile produc infecții secundare repetate [Popescu, 2005].

Supraviețuirea patogenului peste iarnă

Pyrenophora teres supraviețuiește pe resturile vegetale ale vechii culturi sub formă de micelii și pseudotecii brune [Smedegard - Petersen, 1972; Popescu, 2005]. Foarte importantă este supraviețuirea patogenului în semințele bolnave (inocul primar), fie la suprafața lor, fie sub pericarp [Singh & Chand, 1985].

Înmulțirea patogenului pe samulastra de orz și pe poacee sălbatice duce la un plus de inocul [Brown et al., 1993).

Condiții climatice favorabile infecțiilor

Patogenul se dezvoltă foarte bine în perioadele caracterizate de umezeală (sursa de inocul crește) - [Mclean et al., 2009].

Infecțiile cele mai periculoase la orz au loc atunci când umezeala persistă pe frunze 10 până la 30 de ore și chiar mai mult. În astfel de condiții, când umiditatea este aproape de maxim (100%) și temperaturile sunt cuprinse între 15 și 25°C (optim 22°C), sporularea ciupercii este maximă. În timpul sporulării petele capătă aspect catifelat, semn că s-au format conidioforii și conidiile ciupercii [Chuhina, 2008]. Precipitațiile continue favorizează infecțiile masive [Jordan, 1981].

Managementul integrat

În cadrul sistemului de combatere integrată există o serie de măsuri care trebuie utilizate echilibrat pentru a ține sub control această helmintosporioză. În ultimii ani, Pyrenophora teres a câștigat teren, fiind tot mai prezentă în culturile de orz (au crescut suprafețele cultivate). Semințele de orz, deși certificate, se pare că sunt infectate totuși, altfel nu se explică incidența și severitatea bolii tot mai ridicate, încă din toamnă. De aceea, se recomandă îmbinarea măsurilor profilactice cu cele chimice și biologice pentru ținerea sub control a pătării reticulare.

Factorii care susțin infecțiile sunt:

• Rotațiile scurte;

• Lucrările minimale ale solului;

• Semănatul devreme;

• Densitatea mare a plantelor;

• Rezistența la fungicide;

• Soiurile sensibile;

• Precipitațiile continue [Locke, 1982; Gupta și Loughman, 2001; Doyle, 2005; Popescu, 2005].

Măsuri profilactice

Pentru succes în combatere și prevenirea daunelor, respectarea măsurilor profilactice este esențială.

Se recomandă:

• Utilizarea soiurilor rezistente;

• Utilizarea semințelor sănătoase, certificate este esențială în prevenție, deoarece pe și în semințe, patogenul poate fi prezent. După Youcef-Benkada et al. (1994), semințele bolnave pot contribui la introducerea patogenului în zone unde acesta nu era prezent;

• Evitarea monoculturii;

• Rotația culturilor. Pentru a preveni infecțiile, rotația ar trebui să fie de minim doi ani între culturile de orz [Duczek et al., 1999];

• Distanța dintre culturile noi și vechi ar trebui să treacă de 500 m, pentru a preveni infecțiile realizate de ascosporii și conidiile aduse de vânt;

• Distrugerea samulastrei;

• Tehnologii convenționale de cultură care se bazează pe lucrările solului;

• Respectarea epocii optime de semănat. În cazul acestui patogen, semănatul timpuriu favorizează infecțiile. Într-un studiu publicat în 1987, Delserone & Cole arată că, în culturile semănate devreme, intensitatea atacului a fost mult mai ridicată iar în cele semănate mai târziu a fost mai scăzută;

• Eliminarea sau reducerea sursei de inocul din câmpuri [Popescu, 2005; Liu et al., 2011]. Sursa de inocul poate fi redusă prin arături la 15 - 20 cm. Această lucrare este necesară deoarece pseudoteciile își pot păstra viabilitatea timp de aproape 9 luni iar microscleroții 2 ani [Piening, 1967; Ali - Haimoud et al., 1993];

• Fertilizarea echilibrată cu azot. Este cunoscut că azotul favorizează dezvoltarea patogenilor în general, deoarece duce la creșterea umidității în interiorul culturii [Iordan & Hutcheon, 1984; Popescu, 2005].

Măsuri chimice

În cadrul strategiei de combatere, măsurile chimice dețin ponderea în prezent. Tratarea semințelor și aplicările foliare în timpul sezonului de vegetație sunt importante în controlul pătării reticulare a orzului.

Tratarea semințelor este esențială. Fungicidele omologate în țara noastră pentru tratarea semințelor sunt: Fludioxonil + protioconazol + tebuconazol; Protioconazol + tebuconazol; Difenoconazol + fludioxonil + tebuconazol; Fludioxonil + triticonazol; Tebuconazol; Fluxapyroxad; Triticonazol [după aplicația Pesticide 2.25.12.1, 2026].

Tratamentele în vegetație trebuie făcute la momentele optime, ținându-se cont și de pragul economic de dăunare (PED). În cazul pătării reticulate, PED-ul este de 20% intensitate de atac la începutul înspicării. Scopul tratamentelor este de a menține libere de patogen primele trei frunze, mai ales în timpul umplerii boabelor. La orz, în mod special, frunzele 2 și 3 sunt foarte importante pentru viitoarea producție (la grâu este importantă frunza stindard) - Weppler & Hollaway, 2004; Popescu, 2005].

Momente optime de aplicare a fungicidelor sunt: la apariția ultimei frunze (stindardul), precum și la începutul înspicării când PED-ul este de 20% intensitate.

În primăverile umede, când patogenul se instalează devreme în culturi se pot face tratamente și la începutul alungirii paiului (GS 30 - 33). Acest tratament protejează de infecție frunza 2 (prima de sub steag) care se implică în producție într-un procent cuprins între 20 - 40%. Tratamentul de la apariția primelor spice (GS 49) protejează frunza 3 care se implică în producția finală în procent de 10 până la 15% [Dunne, 2002]. Frunza steag sau stindardul este implicată cel mai puțin în producția finală (5 - 9%). Tratamentele făcute în stadii timpurii (GS 12) nu și-au dovedit eficacitatea.

În anii cu infecții masive poate fi necesar și un tratament în stadiul GS 58 pentru a reduce severitatea bolii.

Fungicidele omologate în România pentru combaterea pătării reticulare a orzului (dar și pentru alți patogeni ai cerealelor) sunt: Azoxistrobin; Azoxistrobin + protioconazol; Bixafen +spiroxamină + trifloxistrobin; Protioconazol + tebuconazol; Benzovindiflupir + protioconazol; Benzovindiflupir; Metrafenonă; Azoxistrobin + difenoconazol + tebuconazol; Protioconazol + trifloxistrobin; Protioconazol + spiroxamină + trifloxistrobin; Bixafen + tebuconazol; Difenoconazol; Fenpropidin; Piraclostrobin; Fluxapiroxad + piraclostrobin; Fluxapyroxad + metconazol; Fluxapyroxad + mefentrifluconazol; Mefentrifluconazol + piraclostrobin; Mefentrifluconazol; Mefentrifluconazol + metrafenonă + piraclostrobin; Mefentrifluconazol + protioconazol; Metconazol; Protioconazol; Tebuconazol; Tebuconazol + trifloxistrobin; Bixafen + protioconazol; Boscalid + kresoxim metil; Proquinazid + protioconazol; Folpet; Folpet + protioconazol; Azoxistrobin + folpet; Fluxapyroxad + protioconazol; Bixafen + protioconazol + spiroxamină.

nAzoxistrobin + difenoconazol + tebuconazol; Azoxistrobin + fluxapyroxad; Difenoconazol + protioconazol; Difenoconazol + metconazol; Fenpicoxamida + protioconazol; Kresoxim - metil + mefentrifluconazol [după aplicația PESTICIDE 2.25.12.1, 2026].

Măsuri biologice

Agenții biologici pot fi introduși în strategiile de management actuale ale pătării reticulare a orzului, mai ales la tratarea semințelor (în fermele ecologice cât și în cele convenționale). Atunci când se utilizează agenții biologici, fermierii trebuie să respecte cu strictețe măsurile de prevenție pentru a avea succes în combatere. Introducerea unui tratament biologic în sistemele de combatere integrată poate diminua poluarea mediului și reziduurile de fungicide ce pot rămâne în cariopse, mai ales atunci când nu se respectă timpii de pauză.

Interes există în prezent pentru mai mulți agenți de biocontrol: Trichoderma sp., Clonostachys rosea izolat IK726, Pseudomonas chlororaphis MA 342, Bacillus subtilis etc [Copping, 2004; Jensen et al., 2016; Moya et al., 2018].

În anul 2004, Pseudomonas chlororaphis MA 342 era comercializat sub numele de Cedomon (BioAgri AB, Stockholm, Suedia) - Anon., 2004. Copping (2004) susținea că este singurul biopreparat care poate fi utilizat în combaterea pătării reticulare a orzului, fie ca tratament la semințe, fie ca tratament foliar. A urmat o perioadă în care produsul nu a mai primit aprobare, în special din cauza prezenței unui metabolit (DDR) cu proprietăți mutagene [EFSA, 2020].

În prezent, Pseudomonas chlororaphis MA 342 a primit aprobare pentru utilizare la cereale doar ca tratament la semințe. Aprobarea este datată 01.03.2023. Omologarea va expira în anul 2038 [după Official Journal of the European Union, 2023]. În România nu apare pe lista substanțelor omologate.

Articol scris de: dr. ing. OTILIA COTUNA, șef lucrări Facultatea de Agricultură USV „Regele Mihai I” Timișoara, Departamentul de Biologie și Protecția Plantelor

Foto: Otilia Cotuna

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

CITEȘTE ȘI: În culturile de cereale apare făinarea

Un pericol pentru rapiță, Ceutorhynchus napi

Septorioza frunzelor, o boală care poate reduce producția de grâu

Agra Asigurări anunță lansarea unui nou produs de asigurare dedicat culturilor de legume cultivate în câmp, conceput pentru a oferi fermierilor o protecție financiară suplimentară în fața riscurilor climatice, în special a grindinei.

Această inițiativă survine într-un context marcat de provocări semnificative pentru horticultura românească, sector care a înregistrat în 2024, conform Institutului Național  de Statistică (INS), o scădere a producției de legume de peste 10% față de anul precedent, pe fondul condițiilor climatice nefavorabile și al fenomenelor de instabilitate atmosferică. În același timp, suprafețele cultivate cu legume au înregistrat o tendință de reducere în ultimul deceniu, reprezentând aproximativ 2-2,5% din suprafața arabilă a României. În aceste condiții, vulnerabilitatea fermierilor în fața grindinei și a furtunilor de vară a devenit un obstacol major în calea stabilității și profitabilității exploatațiilor legumicole.

Pe fondul intensificării fenomenelor meteorologice extreme, care afectează tot mai frecvent producția de legume, noua poliță oferă fermierilor o plasă de siguranță financiară esențială. Într-un sector horticol vital pentru economia locală, această soluție răspunde direct nevoii de stabilitate și predictibilitate a producătorilor români.

Gradul de acoperire al asigurării vizează pierderile de producție cauzate de acțiunea grindinei asupra culturilor de legume asigurate, precum și anumite pierderi de calitate ale producției. De asemenea, în situația în care culturile sunt afectate în stadii timpurii, polița poate acoperi costurile necesare pentru reînființarea culturii sau pentru întoarcerea acesteia, în funcție de nivelul daunelor constatate. Asigurarea include mecanisme clare de evaluare a daunelor și de acordare a despăgubirilor.

Noul produs al Agra Asigurări acoperă o varietate largă de culturi, printre care ceapă, ceapă verde, castraveți pentru murat și castraveți de câmp, rădăcinoase, ardei gras pentru consum, ardei paprika pentru industrializare, roșii pentru consum în stare proaspătă sau pentru procesare industrială, vinete, pepeni și varză.

„Sectorul horticol este din ce în ce mai expus riscurilor climatice, iar fermierii au nevoie de instrumente eficiente pentru a-și proteja investițiile. Prin lansarea acestei asigurări dedicate legumelor în câmp, ne propunem să oferim producătorilor o soluție adaptată realităților din teren și o siguranță financiară în fața unor evenimente imprevizibile precum grindina. Acest sector este unul extrem de dinamic, dar și vulnerabil la fenomenele meteorologice extreme. Prin acest produs, dorim să oferim fermierilor un instrument care să le permită să gestioneze mai bine riscurile și să-și continue activitatea chiar și după producerea unor evenimente severe. În același timp, dezvoltarea unor astfel de soluții face parte din strategia noastră de a sprijini agricultura românească prin produse de asigurare adaptate specificului fiecărui sector agricol”, a declarat Horia-Adrian Lupu, director general Agra Asigurări.

La rândul său, Andrei Trofin, manager regional zona Centru în cadrul Agra Asigurări, subliniază importanța acestui produs pentru producătorii din sectorul horticol. „Fermierii care cultivă legume în câmp se confruntă cu riscuri ridicate pe parcursul sezonului de vegetație. Noul produs de asigurare le oferă posibilitatea de a gestiona mai bine aceste riscuri și de a-și proteja investițiile într-un sector în care fiecare etapă a producției este esențială. În discuțiile pe care le avem constant cu producătorii din teren observăm o nevoie tot mai mare de soluții de protecție adaptate realităților din agricultură. Evenimentele meteo pot afecta rapid culturile, iar fermierii au nevoie de siguranța că își pot recupera o parte din investiție. Prin această asigurare, le oferim un instrument concret de protecție și stabilitate pentru activitatea lor”, a adăugat Andrei Trofin.

Prin lansarea acestei noi asigurări dedicate legumelor în câmp, Agra Asigurări își extinde portofoliul de produse destinate agriculturii și își consolidează rolul de partener pentru fermierii din România. Compania urmărește să ofere soluții specializate de management al riscurilor, adaptate fiecărui tip de cultură și condițiilor specifice din agricultură.

Noul produs vine în sprijinul producătorilor care doresc să-și protejeze investițiile, să-și stabilizeze veniturile și să-și continue activitatea chiar și atunci când se confruntă cu evenimente meteorologice severe. Prin astfel de inițiative, Agra Asigurări contribuie la dezvoltarea unui sector agricol mai rezilient și mai bine pregătit pentru provocările climatice actuale. Compania își consolidează angajamentul de a susține agricultura românească prin soluții specializate de management al riscurilor, adaptate diferitelor tipuri de culturi și nevoilor fermierilor.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, AICI!

Cerambicidul Chlorophorus varius produce daune semnificative la nucul cultivat pentru lemn pe teritoriul județului Timiș. Cred că este prima raportare de acest fel din România.

Timp de un an de zile am analizat larvele dar nu am putut face identificarea. Pentru a nu greși, am așteptat primăvara și am pornit în căutarea adulților. I-am găsit în prima decadă a lunii iunie 2025 și atunci am fost sigură despre care cerambicid este vorba.

Despre Chlorophorus varius se cunoaște că este saproxilic, adică larvele se dezvoltă în lemnul mort al diferitor specii de foioase din păduri. Iată că, acum îl găsim ca dăunător într-o plantație de nuc. La această dată, nucii sunt compromiși în totalitate, nemaiputând fi exploatați pentru lemn. Vârsta plantației este de 11 ani, timp în care Chlorophorus varius a distrus tulpinile, pătrunzând adânc în lemn. Am găsit larve în lemnul viu, semn că nu se hrănește doar cu lemn mort. Dezvoltarea larvelor atât în lemn mort, cât și viu, face ca populațiile să crească continuu, mai ales atunci când ramurile și tulpinile infestate nu sunt scoase din plantație.

Se observă că nucii sunt stagnați în creștere. Sunt plantați de 11 ani

Menționez că, plantația ocupă o suprafață mare (peste 100 ha) și trebuia exploatată atunci când nucii ajungeau la vârsta de 20 de ani. Acest lucru nu mai este posibil, calitatea lemnului fiind compromisă total. Suspectez că nucii au fost infestați încă din primii ani de viață deoarece ei nu s-au dezvoltat corespunzător, stagnând în creștere. Diametrul tulpinilor este cuprins între 5 - 14 cm. Pe fondul infestării s-au instalat mai mulți patogeni care produc cancere, debilitând nucii total. Un aspect important este faptul că plantația se află în apropierea unei păduri. De regulă, plantațiile de nuc, dar și cele de pomi fructiferi sunt predispuse la infestare atunci când se află lângă o pădure.

Studiile cu privire la Chlorophorus varius ca dăunător în plantații sunt foarte puține. Vă îndrum să verificați plantațiile de nuc pentru a identifica din timp infestarea. Este important să faceți asta, mai ales dacă aveți vreo pădure prin preajmă.

Documentarea pe care am realizat-o a fost dificilă din cauza lipsei studiilor cu privire la Chlorophorus varius ca dăunător în livezi. Foarte puține studii am găsit.

În cele ce urmează aduc în atenția dumneavoastră câteva aspecte legate de răspândirea, biologia și combaterea dăunătorului Chlorophorus varius.

Răspândire, gazde și importanță economică

Chlorophorus varius este răspândit în toată lumea, în special în Europa sudică și centrală (sporadic), partea nordică a Iranului, Asia Mică, Siberia vestică, Turkestan (Abd El Moaty et al., 2013). După Fauna Europaea (2013), Chlorophorus varius apare pe lista cerambicidelor din păduri de foioase (uneori și pe conifere) din următoarele țări: Albania, Austria, Belgia, Bosnia și Herțegovina, Croația, Cipru, Cehia, Turcia (partea europeană), Franța, Germania, Grecia, Ungaria, Italia, Liechtenstein, Lituania, Macedonia, Malta, Moldova, Polonia, România, Rusia (centrală, estică și sudică), Slovacia, Slovenia, Spania, Elveția, Norvegia, Ucraina, Serbia.

Adulți de Chlorophorus varius

Chlorophorus varius este menționat cel mai des ca fiind prezent în pădurile de foioase, pe arbuști, la marginea pădurilor, pe câmpuri lăsate pârloagă (Belavista et al., 2008; La Mantia et al., 2010; Maican et al., 2019; Ruchin et al., 2021; Bărbuceanu et al., 2023, Gradinarov & Petrova, 2025).

Speciile gazdă raportate sunt: Quercus, Acer, Juglans, Populus, Vitis, Ficus, Elaegnus, Ulmus, Fraxinus, Salicornia, Prunus, Castanea etc. Adulții preferă pentru hrănire plante din familia Apiaceae.

Mențiuni despre Chlorophorus varius ca dăunător în plantațiile de pomi fructiferi sunt foarte puține. Totuși există câteva studii publicate, cele mai multe făcând referire la daunele produse în livezi de citrice, mango, piersic, cais, migdal, prun, smochin, plantații de viță-de-vie din Egipt. Autorii studiilor au încadrat dăunătorul ca fiind important din punct de vedere economic, în special la mango și citrice unde poate produce daune mari (Kinawy et al., 1993; Tadros, 1994; Tadros et al., 2006; Abd El - Moaty et al., 2013).

În România, un studiu publicat în anul 2025 de către Stoenescu et al. face referire la prezența cerambicidului Chlorophorus varius într-o plantație de jujuba din sudul țării, ca dăunător. Totuși nu se aduc în atenție pagubele produse.

Despre daunele produse la nucul cultivat nu am găsit nici un studiu (deocamdată). Este posibil ca acest articol să fie o premieră pentru România. Sigur că, în curând voi scrie și o lucrare științifică despre prezența acestui cerambicid ca dăunător la nuc în România.

Galerii, larve, pupe, lemn putred

Aspecte generale despre biologia cerambicidului Chlorophorus varius

Ciclul de viață durează 2 - 3 ani, implicând mai multe etape: ou, larvă, pupă și adult (Hoskovec et al., 2024). Adulții, activi din mai până în septembrie, sunt diurni și antofili (afinitate deosebită pentru florile din familia Apiaceae) - Alexander, 2002; Hůrka, 2005; Hoskovec et al., 2024. Lungimea corpului este cuprinsă între 8 - 15. Corpul adulților este alungit, acoperit cu o pubescență galben - verzuie (uneori poate fi gri sau albicioasă), iar colorația și marcajele pot fi variabile. Pe elitre prezintă marcaje de culoare neagră în forma literei C și două benzi transversale care îi dau aspect de viespe (camuflaj împotriva prădătorilor). De aici și numele de „wasp beetle” folosit de Abd El - Moaty (2013). Picoarele și antenele au culoare maronie - închis. Masculii au antenele mai lungi (ajung la jumătatea elitrelor) decât femelele. Sunt activi din mai până în septembrie (Slama, 1998).

Femelele își depun ouăle pe scoarța sau în interiorul lemnului plantelor gazdă potrivite. Larvele sunt sfredelitori, hrănindu-se în lemn (cambiu, floem, alburn, duramen) unde sapă tuneluri distincte pe măsură ce cresc. În primele etape de dezvoltare se hrănesc în zona subcorticală după care pătrund în alburn. La finalul dezvoltării ajung la 15 mm lungime și se transformă în pupe, în celule pupale care au formă de cârlig. Cei mai mulți autori arată că, dezvoltarea larvară se realizează în lemnul arborilor și arbuștilor de foioase morți, ocazional la conifere (sunt considerate saproxilice), de diferite diametre (de la câțiva centimetri până la zeci de centimetri) - Slama, 1998; Hoskovek et al., 2002; Hürka, 2005; La Mantia et al., 2010; Stefanelli et al., 2014.

Larvă de Chlorophorus varius în lemn de nuc

Cu toate acestea, în plantația de nuc din Timiș, nucii atacați vegetau, nefiind uscați. Nucii care s-au uscat au fost scoși. Menționez că este posibil ca dăunătorul să se fi instalat la nucii atacați de patogeni, pe țesuturile moarte, după care au pătruns în lemnul viu (până în mijlocul tulpinilor). Hrănirea în lemnul sănătos este acum o certitudine pentru mine. Această concluzie este în acord și cu cercetătorii din Egipt care au scris mai multe articole științifice despre Chlorophorus varius ca dăunător major la speciile pomicole.

Daune și mod de hrănire

Studiile realizate la mango de către Hashim (2013) arată că, adulții apar în plantații după jumătatea lunii aprilie. Ei pot fi observați până în luna septembrie. În noiembrie nici un adult nu mai apare. Apariția este influențată foarte mult de temperatură.

Larvă în galerie

Adulții de Chlorophorus varius nu dăunează, ei hrănind-se în principal cu nectar și polen, pe plante din familia Apiaceae. Uneori pot consuma și frunze putând produce excepțional pagube asupra copacilor tineri sau devitalizați din alte cauze, deși nu sunt de obicei considerați dăunători majori. Larvele sunt cele care pot provoca daune semnificative lemnului, pe măsură ce se dezvoltă. Prezența rumegușului la baza trunchiului este semn că larvele sunt acolo. Dacă verificăm zona, observăm că lemnul este putred, iar în interior sunt larve de diferite vârste. Am găsit și câte zece larve într-un trunchi cu diametrul de 7 - 8 mm. În secțiune longitudinală lemnul apare plin de galerii ascendente și descendente. Lemnul atacat este brunificat începând de la margine către interior, aspect care se vede în secțiune transversală. Zonele brunificate pot avea diferite forme (litera V, circulare, neregulate). Se observă clar că, larvele pătrund sub scoarță apoi își sapă galerii direct către inima tulpinii. Când se retrag pentru iernat își construiesc o cameră din rumeguș, fiind dificil de găsit când facem secțiuni în lemn. Cele mai multe le-am găsit la baza trunchiului, semn că acolo iernează. De obicei sunt inactive în timpul iernii, cu toate acestea le-am găsit active în trunchi. Iernile blânde din Banat favorizează acest tip de comportare (observații personale). Adulți și pupe am găsit în prima decadă a lunii iunie 2025, când am făcut și identificarea finală.

Pupă de Chlorophorus varius

În urma hrănirii larvelor, daunele la nuc sunt imense, valoarea lemnului reducându-se, producția fiind complet compromisă.

Principalele daune produse la nuc:

• În urma sfredelirii lemnului în tulpini și ramuri apar numeroase galerii sau tuneluri care devitalizează arborii și îi predispun la infecții cu patogeni;

• La infestări masive apar fenomene de defoliere semnificative care afectează capacitatea arborilor de a face fotosinteză;

• Ruperea ramurilor și trunchiurilor sub acțiunea vântului, vijeliilor, furtunilor;

• Valoarea redusă a lemnului. Daunele produse reduc drastic calitatea și valoarea lemnului.

Nucul nu este o gazdă principală a acestui cerambicid. Cu toate acestea avem o situație excepțională în Timiș, unde dăunătorul a distrus o plantație de nuc pentru lemn de mobilă. Mențiuni despre Chlorophorus varius ca dăunător în plantații de nuc nu am găsit până în prezent.

Nuc înclinat, tulpina este plină de larve

Managementul integrat al sfredelitorului lemnului, Chlorophorus varius

În strategiile de combatere integrată ale acestui dăunător, foarte importantă este monitorizarea zborului. Din cauza modului de hrănire ascuns, larvele nu pot fi combătute cu succes, de aceea adulții trebuie monitorizați cu foarte mare atenție. Acest lucru nu este deloc ușor deoarece adulții sunt activi 6 luni/an, în alte zone chiar 7 (activitate din aprilie până în noiembrie). Studii despre monitorizarea Chlorophorus varius sunt foarte puține (cele mai multe în Egipt), în prezent. Combaterea integrată depinde de monitorizare, de gradul de infestare din plantație și de factorii climatici (temperatura este cea mai importantă). Recomandări cu privire la combatere găsim în câteva lucrări științifice. Autorii au monitorizat dăunătorul în plantații de mango, piersic, prun, cais, migdal (Addel - Hamid, 2005; Tadros et al., 2006; Hashim, 2009).

Galerii în tulpină

Monitorizarea dăunătorului la mango și piersic arată că s-au înregistrat trei curbe maxime de zbor:

• Prima - în a doua jumătate a lunii mai și prima jumătate a lunii iunie;

• A doua - în a doua jumătate a lunii iunie și prima jumătate a lunii iulie;

• A treia - în a doua jumătate a lunii august și prima jumătate a lunii septembrie (Tadros, 1994; Hashim, 2013).

Maximum de capturi se înregistrează în timpul verii, după care acestea scad. După autorii citați, controlul se poate realiza printr-o sumă de măsuri: horticole, mecanice, chimice și biologice.

Orificiu de ieșire al adulților în ramură de nuc

Măsuri horticole

Acestea se referă la tăierea ramurilor atacate. Atacul se recunoaște după orificiile de ieșire vechi și noi.

Se recomandă:

• Tăieri în repaus vegetativ în luna decembrie. Se înlătură ramurile și cioturile cu orificii;

• Tăieri de vară în luna iulie. Se înlătură ramurile nou infestate (El - Moaty et al., 2013).

Măsuri mecanice

Îndepărtarea larvelor poate fi eficientă în cazul infestărilor mai mici. Această metodă se aplică imediat după tăieri, când larvele pot fi observate mai ușor. În galerii se introduce o sârmă flexibilă pentru a distruge larvele și pupele existente. Această măsură este destul de anevoioasă și de neaplicat în plantațiile mari.

Rumeguș la baza tulpinii de nuc. Semn că larvele sunt active

Măsuri chimice

Combaterea chimică poate da rezultate bune doar în prevenție. Cei mai mulți autori arată că metodele chimice ar fi cele mai eficiente în combatere. Nu există produse de protecția plantelor omologate pentru Chlorophorus varius, acesta nefiind prezent în plantații până acum, ci doar în păduri. Dacă dăunătorul a pătruns deja în lemn este foarte greu să îl mai combatem chimic. Totuși, tratamentele aplicate în lunile mai, iunie, iulie, august, pot reduce populațiile de adulți. Sunt necesare mai multe tratamente deoarece adulții apar eșalonat timp de 6 luni. De asemenea, larvele care se află în primul stadiu și se hrănesc sub scoarță pot fi omorâte de insecticide.

Metodele chimice de control împotriva Chlorophorus varius implică utilizarea insecticidelor, vopsirea și pulverizarea locală a zonelor infestate fiind deosebit de eficiente. În plantațiile din Egipt apar mențiuni de prin anul 2013 despre utilizarea organofosforicelor pentru reducerea populațiilor. Acum știm că acestea au fost retrase.

Trunchi atacat de Chlorophorus varius

Aplicarea locală prin vopsirea cu pensula a tulpinilor, ramurilor principale și a zonelor infestate trebuie să se facă alternativ, de patru ori, în lunile mai, iunie, iulie și august.

Tratamentele prin pulverizare locală cu insecticide se fac la fel ca și aplicările locale prin vopsire (în lunile mai, iunie, iulie, august) - Abd El - Moaty et al., 2013.

Măsuri biologice

Tratamentele biologice se fac cu preparate pe bază de bacterii și fungi. Cel mai frecvent se utilizează produse pe bază de Bacillus thuringiensis și Beauveria bassiana. Se recomandă patru tratamente prin pulverizare locală pe tulpini, ramuri principale, leziuni rămase după tăieri. Tratamentele se fac ca și cele chimice, în lunile mai, iunie, iulie, august.

Referitor la eficacitatea tratamentelor, studiile publicate până în prezent (foarte puține) arată că:

• Cel mai bun efect a fost obținut în urma tăierilor de iarnă (46%);

• Efect foarte scăzut (4%) în cazul măsurilor mecanice de după tăieri;

• Efect oscilant în cazul măsurilor chimice. Uneori eficacitatea poate fi ridicată (până la 85%), alteori nu;

• Efect foarte scăzut în cazul tratamentelor biologice cu preparate microbiene (6 - 15%). Acestea nu ajung în galerii și depind foarte mult de factorii climatici.

Cele mai bune rezultate s-au obținut când metodele menționate au fost combinate.

Tulpină cu țesut brunificat în zona unde larvele sapă galerii

În concluzie, tăierile de iarnă sunt cele mai importante pentru diminuarea populațiilor de Chlorophorus varius, urmate de cele chimice. După unii autori, preparatele microbiene ar trebui excluse (Abd El - Moaty, 2013).

În opinia mea, toate metodele trebuie combinate pentru un rezultat bun în combatere.

Articol scris de: dr. ing. OTILIA COTUNA, șef lucrări Facultatea de Agricultură USV „Regele Mihai I” Timișoara, Departamentul de Biologie și Protecția Plantelor

Foto: Otilia Cotuna

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

În fiecare an, USV Timișoara, în parteneriat cu FMC Agro România, vine în sprijinul fermierilor în lupta cu dăunătorii porumbului. În cadrul proiectului ARC farm intelligence monitorizăm trei dăunători importanți: Ostrinia nubilalis, Helicoverpa armigera și Diabrotica virgifera virgifera.

Colaborarea cu FMC România durează de șase ani, perioadă care înseamnă monitorizare, cercetări ample, putem spune, finanțate de o companie din agribusiness. Un sprijin extraordinar pentru cercetarea românească din domeniul vast al protecției plantelor, care, știm cu toții că nu beneficiază de finanțare, din păcate, sau este subfinanțată.

După șase ani de cercetări la nivel național cunoaștem arealul de răspândire al dăunătorilor porumbului, cât și densitatea acestora. Acum știm exact regiunile din România unde dăunătorii mai sus menționați produc pagube considerabile. Rezultatele obținute sunt foarte valoroase și contribuie la stabilirea momentelor optime de combatere în fermele dumneavoastră.

Capturi de Ostrinia nubilalis zero, în schimb avem sute de fluturi de buha gamma

Vă readuc aminte că puteți descărca aplicația ARC farm intelligence din Magazin Play, accesul în aplicație fiind gratuit, trebuie doar să vă faceți cont. În funcție de regiunea unde se află ferma dumneavoastră, puteți accesa capcanele amplasate și vizualiza în timp real curba de zbor, precum și alertele emise cu privire la combatere.

Ostrinia nubilalis, un dăunător care cu greu poate fi ținut sub control

Suntem în plin sezon de monitorizare a primei generații de Ostrinia nubilalis, un dăunător care cu greu poate fi ținut sub control din cauza modului de viață ascuns și a eșalonării stadiilor. Dacă în anii anteriori am înregistrat populații numeroase numeric în mai multe regiuni din România (Oltenia, Banat, Crișana, Muntenia), în acest an acestea au fost extrem de reduse și chiar zero (în unele regiuni). Condițiile climatice ale primăverii 2025, caracterizate de temperaturi scăzute perioade lungi de timp, cât și de variații termice mari între zi și noapte, nu au favorizat dezvoltarea dăunătorului. Pe lângă aceste aspecte, întotdeauna, după ani în care se înregistrează populații masive vin ani în care acestea scad. Natura ne demonstrează mereu că este în echilibru și că există o ciclicitate în toate.

În Banat, primii fluturi de Ostrinia nubilalis au fost observați în jurul datei de 15 mai 2025 prin culturile de grâu (252,5⁰C grade zilnice acumulate). Este interesant că la capcane totuși nu am avut capturi numeroase, ci foarte scăzute.

Capturi de Ostrinia nubilalis. Foarte puține spre deloc în acest an la Timișoara

La capcanele de pe teritoriul Stațiunii Didactice a USV Timișoara, din cauza numărului redus de capturi (între 2 - 3 fluturi) curba de zbor maxim nu a putut fi înregistrată, ci doar intuită în urma observațiilor directe în culturile de porumb. La data de 20 iunie 2025, în cultura de porumb monitorizată am observat larve din stadiile 1, 2 și 3. Acestea erau prezente în zona paniculului. Incidența plantelor atacate este de aproximativ 5%, în prezent. Având în vedere prezența larvelor din stadiile tinere în câmp, aproximăm că vârful curbei de zbor s-a situat în jurul datei de 10 iunie 2025. Însumarea gradelor zilnice la Timișoara a fost de 560⁰C la data de 16 iunie 2025 și susține ipoteza noastră. Conform cercetărilor în domeniu, când suma gradelor zilnice este cuprinsă între 500 - 600 grade, larvele de vârsta 1, 2 și 3 sunt prezente și produc daune.

La capcana automată, zero capturi

În zona Grabaț (Timiș), la ferma Fangmeier, curba maximă a fost atinsă la data de 12.06.2025 (7 capturi ON). La 23 iunie, nici o captură la capcane, semn că zborul primei generații s-a încheiat. În curând ne vom lupta cu cea de-a doua generație.

În regiunea Crișana, cele mai relevante capturi au fost înregistrate la Curtici (CAI Curtici), unde maximul curbei a fost atins la data de 10.06.2025 (capturi între 10 și 41). Menționez că, în anii trecuți, la Curtici erau capturați sute de fluturi.

În Oltenia, regiune cu încărcătură mare de Ostrinia nubilalis în anii trecuți, curba maximă de zbor a fost atinsă în perioada 10.06. - 13.06.2025 (funcție de zonă) la capcanele amplasate în șapte locații. Numărul maxim de capturi a oscilat între 2 și 9.

În Muntenia au fost monitorizate peste 16 locații situate în mai multe județe. Maximul curbei de zbor a fost evidențiat doar la Călărași, în perioada 13 - 18.06.2025 (capturi între 3 - 5/capcană). În restul locațiilor monitorizate, numărul de capturi în luna iunie a fost zero, doar sporadic câte 2 și 4 fluturi/luna iunie. Analizând atent datele pot spune că, în Muntenia curba maximă de zbor nu a ieșit în evidență, de aceea culturile de porumb trebuie verificate pentru a găsi eventuale larve.

În Moldova au fost amplasate capcane în județele Iași, Vrancea, Galați, Suceava. Doar în Vrancea au fost înregistrate câteva capturi în luna iunie, în rest zero.

În Transilvania și Dobrogea situația capturilor este identică cu cea din Moldova.

Prima generație de Ostrinia nubilalis a fost una extrem de redusă la nivel național comparativ cu anii anteriori. Asta nu înseamnă că nu putem avea infestare în culturile de porumb. De aceea, recomandăm verificarea culturilor în următoarea perioadă și efectuarea unui tratament dacă este necesar.

Cum recunoaștem daunele produse de larvele primei generații de Ostrinia nubilalis

Larvele primei generații pot fi observate în culturile de porumb în luna iunie. Ele pătrund în organele plantelor de porumb (frunze, tulpini, panicul nedesfăcut, știuleți, teci).

În frunze, larvele intră în nervurile principale, unde se hrănesc. La locul intrării se observă că țesutul frunzei este maroniu, iar excrementele sunt prezente. În transparență, larvele pot fi observate cu ochiul liber în interiorul nervurilor. Dacă rupem frunza vedem larva. Frunzele atacate în acest mod se pot frânge la punctul de intrare al larvelor.

Atac la frunze. Larve în nervura principală a frunzei

Prezența larvelor poate fi recunoscută și după orificiile mici (1 - 5 mm) și excrementele de pe frunze. Dispoziția orificiilor este de obicei liniară din cauză că atacul a avut loc atunci când frunza era în stadiul de cornet. În primele stadii, larvele se hrănesc în interiorul frunzelor, cu staminele și ramurile paniculului nedeschis. În stadii mai avansate, pătrund în tulpini, pedunculul știuletelui și perforează paniculul. Atacul la tulpini poate duce la frângerea plantelor. Dacă plantele se frâng sub știulete atunci pagubele pot fi foarte mari. Larvele favorizează instalarea patogenilor foarte periculoși cum sunt Fusarium verticillioides (producător de fumonisine) și Aspergillus flavus (producător de aflatoxine). Din cauza atacului, plantele pot rămâne mici, la fel și știuleții, apărând pagube în producție [Roșca et al., 2011].

În anii cu precipitații excesive, atacul acestui dăunător se manifestă cu intensitate mare.

Larve de Ostrinia nubilalis în panicul la 20.06.2025

Mod de hrănire

Larvele tinere ale primei generații tind să se hrănească în verticilul plantei, mai ales în paniculul nedesfăcut. Când paniculul se deschide, larvele de regulă migrează sau se dispersează către frunze și zona tecilor. În această situație mortalitatea poate fi destul de ridicată în primele zile de viață ale larvelor. După ce își stabilesc un loc de hrănire, mortalitatea scade.

Larvele primei generații de Ostrinia nubilalis se hrănesc de obicei în partea superioară a plantelor de porumb, observându-se o preferință pentru zona paniculului. În aceste zone, de multe ori tulpina din apropierea paniculului se poate rupe ușor sub acțiunea vânturilor. Mai târziu, larvele celei de-a doua generații vor tunela puternic tulpinile în zona internodurilor producând galerii extinse [Jarvis et Guthrie, 1987].

Populațiile dăunătorului sunt în strânsă corelație cu factorii climatici. Seceta și temperaturile foarte ridicate din timpul depunerii pontelor influențează negativ eclozarea. La fel, ploile și vânturile foarte puternice diminuează populațiile de larve în primele stadii de dezvoltare [Mason et al., 1996; Roșca et al., 2011].

Atac Ostrinia nubilalis la 20.06.2025

Combaterea integrată

Datorită eșalonării extraordinare a stadiilor de dezvoltare, a tehnologiilor aplicate și a condițiilor climatice în schimbare, dăunătorul este greu de ținut sub control chiar și cu substanțe chimice. De aceea, în strategiile de management cele mai importante sunt măsurile profilactice urmate de cele chimice și biologice.

În cazul acestui dăunător, momentul optim de combatere se stabilește doar în urma monitorizării populațiilor dăunătorului cu ajutorul capcanelor Csalomon (tip borcan) cu feromoni sexuali și momeli alimentare, cât și cu tipul Delta (clasice) produse în România la Institutul de Chimie „Raluca Rîpan” de la Cluj. Acestea se amplasează în câmp la jumătatea lunii mai și se monitorizează până în septembrie (funcție de condițiile zonei unde sunt amplasate) - Bartels & Hutchinson, 1998.

Metode profilactice

Cele mai importante metode în combaterea Ostriniei nubilalis sunt cele profilactice (ignorate în prezent).

Măsurile recomandate sunt:

• Reducerea rezervei biologice prin tăierea tulpinilor și scoaterea lor de pe câmp. Distrugerea tulpinilor este foarte importantă în gestionarea Ostriniei la porumb. Foarte eficientă este tăierea tulpinilor cât mai aproape de suprafața solului. S-a constatat că în acest mod, mai mult de 75% din larve sunt omorâte. Această metodă este foarte bună dacă este combinată cu arătura, nu cu discuitul.

• Arăturile de toamnă să se facă la adâncimea de 25 cm, după unii autori pot fi efectuate arături și la 20 cm. Lucrările minimale ale solului, care lasă cantități importante de reziduuri la suprafața solului, favorizează supraviețuirea în procent mare a larvelor.

• Respectarea rotației culturilor și utilizarea la semănat a hibrizilor rezistenți.

• În zonele cu o singură generație de Ostrinia se recomandă semănatul mai târziu. Este cunoscut că, semănatul mai devreme poate favoriza atacul de Ostrinia deoarece femelele aleg pentru ovipoziție plantele mai înalte [Capinera, 2000; Roșca et al., 2011].

Metode chimice

Deși în prezent se fac mai multe tratamente chimice pentru combaterea acestui dăunător, totuși amintesc că, în culturile destinate consumului acestea nu sunt economice. În culturile semincere și în cele de porumb zaharat se poate interveni dacă situația din teren impune efectuarea unor tratamente.

Tratamentele se fac doar la avertizare, ținându-se cont de criteriul biologic în general. Avertizarea pentru efectuarea unui prim tratament se emite la 10 zile de la maximul curbei de zbor a adulților sau când 50% din plante prezintă frunze cu atac (pentru prima generație). În țara noastră, de obicei nu se fac tratamente pentru generația a doua, decât foarte rar [Roșca et al., 2011].

Primul tratament pentru combaterea Ostriniei nubilalis ar trebui să coincidă cu eclozarea pontelor, pentru a preveni infestarea. O repetare s-ar impune la apariția paniculului. Din păcate, în teren lucrurile stau altfel decât în teorie. De aceea, acest dăunător este extrem de dificil de controlat.

Înainte de efectuarea tratamentului, după primirea avertizării se recomandă efectuarea unui control fitosanitar în culturi în vederea depistării pontelor „cap negru” și a eventualelor larve eclozate. Decizia de tratament trebuie luată în urma acestui control. Dacă controlăm prima generație de Ostrinia, cu siguranță vom avea mai puține probleme la generația a II-a.

Larvă în spiculeț

După criteriul fenologic, tratamentele cu insecticide pot fi aplicate în intervalul de la „formarea timpurie a paniculului și până la uscarea mătăsii știuleților”. Cu toate acestea, aplicarea insecticidelor lichide (mai ales) ar trebui să coincidă cu eclozarea maximă a larvelor din ouă. Dacă larvele sunt prezente, tratamentele ar trebui făcute înainte de apariția paniculului sau la apariția acestuia din verticilul plantei. Acest moment este considerat important, deoarece larvele tinere ale primei generații sunt deosebit de active și pot fi omorâte ușor pentru că au tendința să se adune în verticilul plantei. În acest moment pot fi utilizate și insecticide granulare, care de regulă sunt mai persistente. Pentru generația a II-a, unii specialiști recomandă executarea unui tratament în jurul culturii de porumb, în zonele cu iarbă, unde adulții au tendința să se adune [Nault et Kennedy, 1996; Mason et al., 1997; Capinera, 2000; Cook et al., 2003].

În România sunt omologate pentru combaterea sfredelitorului porumbului următoarele insecticide: Clorantraniliprol + lambda - cihalotrin; Clorantraniliprol; Acetamiprid; Deltametrin; Acetamiprid + lambda - cihalotrin; Tebufenozid; Deltametrin + flupiradifuron [Aplicația PESTICIDE 2.25.6.2, 2025].

Dintre produsele de protecția plantelor amintite și omologate în România, atragem atenția că nu toate sunt prietenoase cu entomofagii, au efect ovicid și larvicid foarte bun și pot fi aplicate chiar și la temperaturi mai ridicate (chiar și la 34⁰C). Produsele care conțin lambda-cihalotrin sau deltametrin au efect de contact și nu sunt prietenoase cu entomofauna utilă și nici foarte eficiente la temperaturi mai mari de 25-26 grade Celsius pentru că sunt volatile.

Prin comparație cu substanțele amintite mai sus, substanța activă clorantraniliprol (conținută de CORAGEN) este prietenoasă cu entomofauna utilă și eficientă la temperaturi ridicate de până la 33-34 grade Celsius. Pe de altă parte, insecticidul Ampligo (conține clorantraniliprol + lambda-cihalotrin) este eficient și la temperaturi mai ridicate, dar nu este prietenos cu entomofauna utilă din cauza substanței active de contact. Respectați dozele și momentele optime de aplicare.

De regulă, nu se fac tratamente chimice de combatere decât în cazuri speciale de atacuri masive și doar atunci când se mai poate intra în cultură pentru tratamentele terestre. Acolo unde se practică monocultura timp îndelungat tratamentele sunt indicate. Se poate apela și la tratamentele cu aviația utilitară. Insecticidele trebuie să ajungă deasupra tecilor sau în verticilul plantei pentru ca larvele din acele zone să moară până să ajungă în zona tulpinii [Roșca et al., 2011].

Atac la panicul. 20.06.2025

Metode biologice

În loturile de hibridare și la porumbul zaharat, pot fi utilizați dușmanii naturali (prădători, paraziți) și entomopatogenii, după cum urmează:

• Beauveria bassiana și Bacillus thuringiensis kurstaki [Lereclus et al., 1993; Huang et al., 1999b].

• Lansări de viespi oofage, Trichogramma maidis în doză de 100000 viespi/ha (2 tratamente). Lansările se fac atunci când se înregistrează maximul curbei de zbor al adulților [Bigler et Brunetti, 1986; Roșca et al., 2011].

• Ostrinia nubilalis are foarte mulți dușmani naturali, paraziți și prădători. Amintesc: Lydella thompsoni (parazit de larve), Sinophorus turionis (parazit de larve), Chelonus annulipes (parazit de ouă și larve) [Baker et al., 1949].

În România este omologat un singur agent biologic: Bacillus thuringiensis subs. Kurstaki, tulpina ABTS - 351.

Combaterea primei generații de Ostrinia nubilalis este esențială pentru reducerea populațiilor celei de-a doua generații din luna august. Nu neglijați acest aspect, mai ales că, a doua generație este foarte greu de combătut, datorită taliei plantelor mai ales. Respectați perioada de combatere recomandată în alertele emise. Luați decizia de combatere după ce verificați culturile. Curba de zbor este în scădere în acest moment.

De asemenea, tratamentul pentru prima generație de Ostrinia va avea efect secundar asupra Helicoverpei armigera dar și a altor noctuide prezente deja. Zborul primei generații de Helicoverpa armigera s-a oprit.

Articol scris de: dr. ing. OTILIA COTUNA, șef lucrări Facultatea de Agricultură USV „Regele Mihai I” Timișoara, Departamentul de Biologie și Protecția Plantelor

Foto: Otilia Cotuna

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

În unele sole de rapiță din Timiș plantele au căzut în vetre, frângându-se sub acțiunea vânturilor puternice și a ploilor abundente. În urma observațiilor făcute, am constatat că plantele erau pline de orificii produse de larvele gărgărițelor tulpinilor. Pe zonele lezate erau pete specifice fungului Phoma lingam cu picnidii negricioase evidente.

Plante frânte din cauza gărgărițelor tulpinilor și fungului Phoma lingam

Gărgărițele și fungul Phoma lingam au determinat putrezirea țesuturilor, iar plantele s-au rupt foarte ușor. Cu siguranță, fermierul a ratat momentele optime de combatere gândindu-se că activitatea gărgărițelor a fost oprită de vremea rece. Din păcate nu a fost așa, gărgărițele și-au continuat dezvoltarea nestingherite.

Vatră cu plante frânte. Silicvele au început să se îngălbenească, plantele se vor usca la final

Cunoaștem că gărgărițele tulpinilor au importanță economică deoarece pot distruge plantele prin reducerea creșterii lor, afectând în final producția de semințe. În principal, stadiul larvar este cel care produce daune rapiței, dar și altor brassicaceae (varză, conopidă, ridichi, muștar). Din cauza atacului larvelor, tulpinile se deformează, crapă și se pot frânge foarte ușor. Zonele lezate sunt o poartă de intrare pentru agenții patogeni ai tulpinii, dar și pentru alți fungi ce pot produce putrezirea. Uneori plantele ramifică excesiv, nu mai cresc și în cazurile grave chiar nu mai formează silicve [Roșca et al., 2011]. Pagubele pot ajunge uneori la 50% din producție și chiar mai mult.

Phoma lingam și gărgărițe

Phoma lingam pe tulpini

Larvele s-au retras din tulpini

Orificii produse de larve

Ce trebuie să facă un fermier care se confruntă cu o infestare masivă care i-a adus pagube?

Ar trebui să izoleze cultura, să îndepărteze resturile de plante care rămân după recoltare (sunt sursă de patogeni pentru anul următor) și să facă o arătură adâncă după recoltare (mai ales atunci când infestarea a fost mare deoarece larvele se împupează în sol).

Dacă arătura se execută mai târziu, va fi ineficientă, deoarece adulții de Ceutorhynchus pallidactylus iernează în afara culturii infestate. NU la fel se întâmplă cu Ceutorhynchus napi care rămâne în sol până în toamnă.

Se observă fructificațiile fungului Phoma lingam și albirea specifică

Articol scris de: dr. ing. OTILIA COTUNA, șef lucrări Facultatea de Agricultură USV „Regele Mihai I” Timișoara, Departamentul de Biologie și Protecția Plantelor

Foto: Otilia Cotuna

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

CITEȘTE ȘI: Phoma lingam, atac la tulpinile de rapiță

Monitorizarea gărgărițelor tulpinilor de rapiță

Gărgărițele tulpinilor

A apărut lucrarea „Economic impact of birds' attacks on sunflower crops - case study” (Impactul economic al atacurilor păsărilor asupra culturii de floarea-soarelui - studiu de caz) în revista Scientific Papers Series Management, Economic Engineering in Agriculture and Rural Development Vol.25, Issue 1, 2025. Revista este clasificată în ESCI edition (quartila Q3) și are factorul de impact 1. Autorii lucrării sunt Otilia Cotuna, Veronica Sărățeanu, Mirela Paraschivu, Ion Dumitrescu, Doru Laieș, Ramona Ștef. Lucrarea prezintă interes pentru fermieri, motiv pentru care am făcut un rezumat în rândurile ce urmează.

Impactul economic al păsărilor asupra culturilor de floarea-soarelui este puțin studiat în România și în general la nivel mondial. În studiul de față au fost analizate trei culturi de floarea-soarelui înființate în apropierea orașului Timișoara.

Scopul studiului a fost de a evidenția pierderile economice produse de păsări în timpul răsăririi sau imediat după semănat, cât și cele de dinaintea recoltatului. Hibrizii cultivați au fost NK Neoma și SY Futura AR. Daunele au fost estimate atât după răsărire, cât și înainte de recoltat. Efectivele de păsări au fost apreciate vizual prin observații directe în câmp, în timpul hrănirii. Speciile de păsări identificate au fost Columba livia livia și Corvus frugilegus.

Pierderile economice s-au calculat ținând cont de toate verigile tehnologice. Daunele au fost de 100% în sola A521 (2,5 ha) și 90% în A519 (6,5 ha). Sola A136 (14,84 ha) nu a fost atacată de păsări. Cheltuielile au fost de 3826,7lei/ha în anul 2024. Producțiile au fost de 0 kg (A521), 277 kg (A519) și 2670 kg (A136). Profit s-a realizat doar în sola A136 în cuantum de 1342,3 lei. Prețul de vânzare a fost de 1,8 lei/kg în 2024.

Extras din lucrare

În ultimii ani, păsările au devenit o problemă reală pentru multe zone agricole din România.

Cele mai mari pagube se înregistrează cel mai des în solele situate în apropierea așezărilor urbane și rurale, a drumurilor, pădurilor, lizierelor, parcurilor. În aceste zone există arbuști și copaci unde păsările pot cuibări liniștite, iar hrana este accesibilă. Dintre plantele cultivate, floarea-soarelui este cea mai susceptibilă a fi atacată, fiind preferată de vrăbii, mierle, porumbei și ciori [Sausse & Levy, 2021]. Preferința păsărilor pentru floarea-soarelui față de alte plante cultivate (porumb, grâu, orz etc) este raportată și de Klosterman et al. (2013).

Studiile cu privire la atacul păsărilor asupra culturilor de floarea-soarelui sunt puține deoarece estimarea daunelor este de multe ori anevoioasă, mai ales dacă păsările nu sunt văzute în momentul hrănirii. Cele mai multe fac referire la atacul păsărilor după înflorit și în timpul maturării semințelor și foarte puține la daunele produse în timpul germinării și răsăririi plantelor de floarea-soarelui [Linz et Hanzel, 1997). Aceeași autori arată că, la nivel mondial, speciile de păsări care atacă floarea-soarelui fac parte din familiile Corvidae, Columbidae, Icteridae, Psittacidae, Passeridae și Cacatuidae.

În Europa, pagubele sunt produse la floarea-soarelui de Passeridae (Passer montanus, Passer hispaniolensis), Columbidae (Streptopelia decaocto, Streptopelia turtur) și Corvidae.

Mențiuni despre pagubele produse de păsări la floarea-soarelui în timpul răsăririi apar în Franța, Italia și Elveția [Sausse et Levy, 2021]. În Franța au fost raportate atacuri ale păsărilor din familiile Corvidae și Columbidae în timpul răsăririi.

Sausse et al. (2021) arată că, în ultimii ani pagubele raportate sunt tot mai mari în timpul înființării culturilor.

În România, Arion (1958) menționează mai multe specii de păsări dăunătoare agriculturii: Corvus cornix L. (cioara cenușie vestică), Corvus cornix sardomus Kleinem (cioara cenușie estică), Corvus frugilegus L. (cioara de semănătură), Pica pica pica L. (coțofana), Passer montanus L. (vrabia de câmp), Passer domesticus L. (vrabia de casă). Aceleași specii sunt menționate și de Rădulescu & Săvescu (1967). Perju (1999) aduce în atenție speciile Columba livia livia L. (porumbelul domestic) și Streptopelia turtur L. (guguștiucul).

Dintre speciile de Columbidae, cele mai des întâlnite în arealele agricole din România sunt Columba livia livia și Columba palumbus, iar dintre Corvidae, Corvus frugilegus [Georgescu, 2023]. Aceste păsări produc pagube importante la floarea-soarelui și porumb atât în timpul răsăritului, cât și înainte de recoltat în zonele de sud, sud - est și vest ale României. Georgescu et al. afirmă că, în perioada 2021 - 2022, cioara de semănătură a atacat masiv culturile de porumb și floarea-soarelui, producând pagube importante.

Dacă în Europa atacul păsărilor este mai puțin studiat, pe continentul american se fac multe cercetări cu privire la metodele de evaluare a daunelor, cât și cele prin care acestea pot fi îndepărtate de zonele agricole. Ernst et al. (2019) evaluează într-un studiu efectuat în Dakota de Nord pagubele economice produse de păsări la floarea-soarelui. Acesta arată că, pierderile în producție au fost cuprinse între 5 - 15% (considerate semnificative). Din punct de vedere financiar, pagubele înregistrate au fost de 28,6 milioane dolari [Ernst et al., 2019].

În Argentina sunt raportate pierderi între 5% și 20% în producție, atunci când plantele de floarea-soarelui sunt atacate la maturitate. Incidența plantelor atacate se situează între 21 - 35% [Bernardos et Farell, 2012; Vitti et Zuil, 2012].

Fermierii din România raportează mai rar pagubele produse de păsări în timpul răsăririi plantelor de floarea-soarelui. Cel mai des sunt raportate daunele din timpul maturării plantelor, când păsările se hrănesc masiv. Lupta cu păsările este cel mai adesea pierdută de către fermieri, care nu le pot ține sub control cu nici o metodă cunoscută. În trecut, insecticidele neonicotinoide utilizate la tratarea semințelor asigurau o scurtă protecție în timpul răsăririi. În prezent acestea sunt interzise, iar daunele cresc. Fermierii sunt nevoiți uneori să renunțe la cultura florii-soarelui din cauza păsărilor flămânde [Abid, 2019].

Acest studiu a fost realizat pe baza unei situații excepționale din anul 2024, când două parcele de floarea-soarelui înființate în apropierea orașului Timișoara au fost compromise de păsări imediat după semănat. Această situație a fost analizată comparativ cu o parcelă de floarea-soarelui care nu a fost atacată de păsări fiind înființată la distanță mai mare. Au fost estimate și daunele din perioada premergătoare recoltatului. Scopul studiului a fost de a evidenția pagubele în producție, costurile cu semănatul și reînsămânțările ulterioare, cât și cu alte verigi tehnologice. Concluzia studiului a fost că, impactul economic al atacurilor păsărilor în perioada de răsărire este major.

În solele situate în apropierea orașului Timișoara (A519 și A521), severitatea atacurilor păsărilor a fost foarte ridicată în anul 2024. Într-una din sole, imediat după semănat, sute de păsări flămânde au consumat semințele. În câteva zile, viitoarea cultură de floarea-soarelui a fost compromisă total. La fel s-a întâmplat și după prima reînsămânțare, precum și după a doua. Această parcelă nu a mai fost cultivată cu nici o plantă în anul 2024 din cauza agresivității păsărilor. În cazul de față, atacul în faza de răsărire a compromis cultura în totalitate (o situație excepțională). După Clark et al. (2015), păsările care atacă floarea-soarelui se hrănesc cu semințe și tinere plăntuțe în faza de cotiledon. Hrana păsărilor din familia Columbidae constă în semințe și ierburi, pe când cele din Corvidae sunt omnivore și oportuniste, fiind în strânsă legătură cu sistemele de cultură ale plantelor, cu anotimpul, cât și cu resursele disponibile în mediu.

Distrugerea timpurie a semănăturilor de floarea-soarelui este o problemă importantă pentru fermierii din Europa, deoarece ei pot renunța să mai cultive floarea-soarelui [Sausse & Robert, 2017].

Într-o altă solă, în urma atacului din perioada de răsărire s-au pierdut 75% din plante. Plantele rămase (25%) au vegetat foarte bine formând calatidii mari. După înflorit a început atacul păsărilor (predominant Corvidae) care au început să consume achenele. O primă evaluare a fost făcută la data de 04.08.2024 când s-a constatat că toate calatidiile erau atacate, păsările consumând achenele de la margine. Procentual, atacul în această perioadă s-a situat între 20 - 30% semințe lipsă din calatidii.

A doua evaluare s-a realizat la data de 04.09.2024, înainte de recoltat. Calatidiile nu mai aveau semințe în procent de 80% - 90%, unele chiar 100%. Producția/ha a fost de 277 kg/ha, iar cea totală de 1800 kg (pe 6,5 ha). Costurile/ha au fost de 3826,7 lei, iar pierderile de 3328,2 lei. Vânzarea s-a realizat la prețul pieței (1,8 lei/kg), obținându-se 498,5 lei/ha.

Daunele produse de păsări în solele de floarea-soarelui au fost de 100% pe 2,5 ha și 90% pe 6,5 ha. Localizarea acestora în zona periurbană, prezența perdelelor forestiere în apropiere, împădurirea unor zone pentru a crea un habitat natural pentru păsări sunt factori care au dus la creșterea populațiilor de păsări.

Se cunoaște că păsările produc pagube în toate zonele agricole din lume. Rezultatele studiului de față sunt în acord și cu ale altor cercetători. Gül et al. (2018) au raportat daune cuprinse între 10 și 51,19% la floarea-soarelui. După Ilter (1982), pagubele pot crește cu 60% când culturile sunt înființate în apropierea pădurilor, lizierelor, așezărilor urbane și rurale.

În România, în partea de Vest, Sud și Sud - Est (Georgescu, 2023), în ultimii cinci ani, frecvent sunt raportate pagube produse de păsări (Columbidae și Corvidae) la floarea-soarelui (și nu numai) în timpul germinării și răsăririi. Dacă în trecut se cunoștea că păsările atacă plantele la maturitate, consumând achenele din calatidii, acum pagubele din timpul răsăririi sunt tot mai dese. De cele mai multe ori, fermierii sunt nevoiți să reînsămânțeze sau chiar să renunțe a mai cultiva floarea-soarelui în anumite areale, în special în cele situate în apropierea așezărilor urbane.

În revizia lui Saussa & Levy, publicată în 2021 se arată că, în Europa de Vest, „daunele care odată erau limitate la plantele de floarea-soarelui maturate devin acum vizibile la răsărire”. Aceeași autori evidențiază în urma amplei documentări că asistăm la un fenomen în această privință. Ei susțin că modificările climatice la nivel global influențează tehnologiile agricole și implicit activitatea păsărilor dăunătoare agriculturii. Suntem în acord cu aceste aspecte.

O problemă actuală în Câmpia Banatului este că suprafețele de teren din apropierea orașelor rămân de multe ori necultivate din cauza atacurilor păsărilor. Predominant s-au înmulțit excesiv specii din familiile Corvidae și Columbidae, sedentare și oportuniste care se înmulțesc continuu deoarece găsesc foarte ușor surse de hrană și cuibărit în zonele limitrofe așezărilor urbane și rurale (gospodării, gropi de gunoi, terenuri agricole, pășuni, liziere, parcuri etc).

Metodele de control utilizate pentru alungarea păsărilor de pe semănături nu mai dau rezultate deloc. Nu le mai sperie nimic. Ies în evidență speciile de Corvidae care sunt recunoscute pentru inteligența lor. Ele sunt capabile să găsească cu precizie semințele proaspăt semănate. Consumă semințe și plăntuțe imediat după răsărire. Când plantele de floarea-soarelui sunt maturate, mănâncă semințele și lasă cojile în calatidii și pe sol. Prin comparație, speciile de Columbidae nu excelează din punct de vedere cognitiv, bazându-se mai mult pe simțuri. După semănat aceștia consumă plăntuțe tinere și cotiledoane [Dufour et al., 2012].

Pierderile economice apărute în câmpurile studiate au strânsă legătură cu înființarea culturilor pe terenuri din apropierea orașului Timișoara unde păsările sunt prezente an de an. La asta se adaugă și faptul că, în apropiere există o lizieră unde păsările pot cuibări nestingherite.

Concluzii

Impactul economic al păsărilor asupra culturilor de floarea-soarelui este uriaș în apropierea orașelor, satelor, pădurilor, lizierelor etc. An de an, fermierii reclamă pierderi economice mai mici sau mai mari. Pierderile financiare sunt în strânsă legătură cu amplasarea culturilor, efectivele de păsări din zonă și sursele de hrană.

Pagubele produse de păsări în cele două culturi de floarea-soarelui amplasate în apropierea orașului Timișoara au fost ridicate, acestea fiind compromise total. În zona analizată, astfel de evenimente au loc în fiecare an, indiferent de plantele cultivate. Atacurile produse de Corvidae și Columbidae sunt tot mai dese și mai agresive în ultimii ani în Banat, deoarece populațiile au crescut, mai ales cele de Columba livia livia și Corvus frugilegus. Floarea-soarelui este mult mai vulnerabilă la atacul păsărilor, de aceea nu ar trebui cultivată în apropierea zonelor locuite.

În România, studiile cu privire la daunele produse de păsări în culturile agricole nu există sau dacă există nu sunt publice, deși zonele de cuibărire ale diferitor specii de păsări se cunosc, existând hărți în acest sens.

În viitor sunt necesare studii în toate zonele agricole ale României pentru estimarea populațiilor de păsări și a pagubelor produse.

Articol scris de: dr. ing. OTILIA COTUNA, șef lucrări Facultatea de Agricultură USV „Regele Mihai I” Timișoara, Departamentul de Biologie și Protecția Plantelor

Foto: Otilia Cotuna

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

CITEȘTE ȘI: Phoma lingam, atac la tulpinile de rapiță

Monitorizarea dăunătorilor porumbului

De ce se albesc spicele de grâu?

În materialul de față aduc în atenția fermierilor informații despre „viermele vestic al rădăcinilor de porumb”, un dăunător care poate produce pagube importante la porumb, mai ales în zonele unde se practică monocultura. Se cunosc zone în țară unde porumbul se cultivă în monocultură chiar și de 15 ani. În acele zone, densitatea larvelor în sol este foarte mare, iar plantele pot fi distruse când sunt tinere (8 - 10 frunze).

Pentru a putea gestiona eficient acest dăunător important al porumbului, în rândurile de mai aveți la dispoziție date despre biologia, daunele produse și managementul integrat.

Importanța economică

Diabrotica virgifera virgifera este un dăunător al porumbului cu importanță economică ridicată, fiind considerat specie invazivă în Europa [Mahmoud et al., 2016; Lemic et al., 2016].

Tehnologiile actuale bazate pe monocultură și rotații scurte duc la pierderi importante în producție deoarece populațiile de Diabrotica virgifera virgifera au condiții de dezvoltare favorabile.

Confruntare. Diabrotica versus un păiajen prădător

În România, cele mai mari pierderi au fost raportate la începutul anilor '90. Pierderile produse de viermele vestic al rădăcinilor de porumb sunt foarte mari. Se apreciază că, anual, se pierde peste un miliard de dolari din cauza producțiilor scăzute și a costurilor cu tratamentele [Wessler & Fall, 2010; Deitloff et al., 2016]. Atacul sever al larvelor poate produce pagube cuprinse între 11 - 34% [Estes et al., 2015].

Într-o comunicare personală, Grozea (2020) arată că, Diabrotica virgifera virgifera este prezentă în vestul României, mai ales în județul Timiș. Se constată în prezent că, deși populațiile sunt ridicate, totuși pagubele sunt mai scăzute comparativ cu cele înregistrate în perioada 1997 - 2010. După 2010 populațiile au crescut în vestul țării, dar răspândirea în areale noi este lentă [Antonie et al., 2008; Grozea et al., 2014; Manole et al., 2017].

Cele mai mari pierderi se înregistrează în fermele unde se practică monocultura de porumb timp îndelungat.

Recunoașterea daunelor

La porumb, daune produc atât adulții, cât și larvele, dar mai ales larvele. În afară de porumb, dăunătorul se poate hrăni pe un număr mare de specii de plante (22 de specii) - [Moeser & Hibbard, 2005; Cvrković, 2006; Grozea et al., 2010; Roșca et al., 2011]. La densități mari, larvele sunt mult mai dăunătoare în comparație cu adulții.

Atac la porumbul în 6 frunze. Aceste plante nu se mai dezvoltă, fiind distruse complet de larve

Adulții se hrănesc cu frunze, polen și mătase tânără, proaspătă și chiar cu boabe în faza de lapte. Mătasea poate fi retezată total de către adulți. Adulții pot fi extrem de dăunători la densități mari, mai ales în perioada de dinaintea polenizării. De obicei, ei pot crea probleme în culturile care au fost semănate în afara epocii optime și acolo unde se practică monocultura [Vidal et al., 2005; Roșca et al. 2011; Grozea et al. 2015].

Atacul larvelor este considerat foarte periculos. De regulă, către sfârșitul lunii iunie pot fi observate în culturi plante atacate care au rădăcinile secundare distruse și chiar rădăcina principală în cazurile grave (atac în vetre). Când sunt tinere, larvele se hrănesc cu perișorii radiculari și partea exterioară a rădăcinilor. Pe măsură ce se dezvoltă pătrund în rădăcini pe care le distrug complet. Tulpinile de porumb atacate capătă aspectul gâtului de gâscă (plantele încearcă să se redreseze). Dacă solurile sunt fertile și există umiditate suficientă, plantele de porumb își pot regenera sistemul radicular. În cazurile grave, plantele atacate pot cădea chiar la sfârșitul lunii iunie. Din cauza atacului, rădăcina de porumb nu mai poate asigura plantei nutrienții necesari, nici apa, iar producțiile vor fi mici [Pereira et al., 2015]. Pagubele pot fi mari mai ales în condiții de secetă și în solele îmburuienate [Roșca et al., 2011; Grozea et al., 2015].

Dezvoltarea adulților este influențată de condițiile climatice (temperatură și precipitații). În anii ploioși, populațiile scad simțitor (Grozea et al., 2009].

Larvă de Diabrotica virgifera virgifera în rădăcină de porumb

Biologia dăunătorului

Diabrotica virgifera virgifera Le Conte (viermele vestic al rădăcinilor de porumb) are o singură generație pe an și iernează în stadiul de ou. Cu cât iernile sunt mai blânde, cu atât numărul de ouă care vor supraviețui va fi mai mare. Eclozarea ouălor poate începe pe la mijlocul lunii mai, iar numărul cel mai mare de larve pe rădăcini poate fi observat pe la sfârșitul lunii iunie. Până la începutul lunii august larvele pot fi observate în câmp. În unii ani favorabili s-a observat apariția masivă a larvelor la sfârșitul lunii mai [Sivčev & Tomašev, 2002].

Adulți de Diabrotica virgifera virgifera la împerechere

Larvele eclozate se deplasează prin sol și caută rădăcinile de porumb. Distanța pe care se pot deplasa larvele este de aproximativ 0,5 m. După Toepfer & Kuhlman (2006), perioada de deplasare este critică pentru larve (mai ales dacă nu găsesc rădăcinile de porumb), mortalitatea putând depăși chiar 90%.

Cei mai mulți autori susțin că porumbul este gazdă primară pentru larvele de Diabrotica virgifera virgifera [Clark & Hibbard, 2004; Wilson & Hibbard, 2004; Grozea et al., 2015]. Monocultura de porumb favorizează creșterea populațiilor de Diabrotica. Ajunse la maturitate, larvele se împupează în sol, în apropierea rădăcinilor. Stadiul de pupă durează aproximativ 10 zile (uneori 7 zile). Primii adulți apar undeva către sfârșitul lunii iunie. Apariția masivă a adulților are loc la mijlocul lunii iulie și se poate întinde până la jumătatea lunii august. De la jumătatea lunii august se observă o scădere a populațiilor de adulți. Până în luna octombrie, adulții de Diabrotica pot fi observați în culturi [Bača et al., 1995; Roșca et al., 2011].

Adulți în paniculul nedesfăcut

La aproximativ șapte zile de la apariție, adulții se pot împerechea. Noile ponte vor fi depuse la jumătatea lunii iulie cu un maxim în luna august, exclusiv în culturile de porumb. Numărul de ouă depus de o femelă poate ajunge chiar la 1000. Adâncimea la care sunt depuse ouăle este de 15 - 20 cm [Bača et al., 1995; Schroeder et al., 2005].

Înainte de înflorit, adulții pot fi observați pe frunzele de porumb, iar în perioada înfloritului pe panicul și știuleții de porumb, în zona mătăsii [Vidal et al., 2005]. După ce înfloritul trece, adulții stau ascunși în număr mare la axila frunzelor. În axila frunzelor se adună polenul, pe care insectele îl consumă cu plăcere, în special femelele (asigură o producție mare de ouă). După înflorit, dacă nu mai au ce consuma, femelele pot migra în alte culturi pentru alimentație suplimentară, dar vor reveni pentru ovipoziție în cultura de porumb. De obicei, lanurile de porumb cu înflorire târzie atrag un număr mare de adulți. Astfel de culturi vor fi infestate masiv. Viața adulților se întinde pe o perioadă de 5 - 6 săptămâni [Roșca et al., 2011; Sivčev et al., 2012].

Mătase mărunțită de adulții de Diabrotica virgifera virgifera

Managementul integrat al viermelui vestic al rădăcinilor de porumb

În zonele unde porumbul se cultivă în monocultură, dăunătorul este greu de ținut sub control chiar și cu substanțe chimice. Foarte importante în strategiile de management sunt măsurile profilactice urmate de cele chimice și biologice.

Tratamentele se stabilesc în urma monitorizării populațiilor dăunătorului cu ajutorul capcanelor cu feromoni și lipici. În România, capcanele pentru Diabrotica virgifera virgifera sunt produse la Institutul de Chimie Raluca Rîpan de la Cluj. Acestea se amplasează în câmp în lunile iulie - august. Numărul de capcane se stabilește în funcție de mărimea parcelelor. Zoltan et al. (2001) recomandă amplasarea a 12 capcane/câmp din 20 în 20 metri.

Metode profilactice

Dăunătorul poate fi ținut sub control prin câteva măsuri agrofitotehnice:

• Rotația culturii este o măsură foarte importantă în controlul dăunătorului. Monocultura este cea care favorizează foarte mult creșterea populațiilor de Diabrotica virgifera virgifera. Specialiștii recomandă rotația culturii la patru ani.

• Nu este indicată cultivarea porumbului după soia, deoarece insectele depun ouă în ambele culturi [Gerber et al., 2005; Gray et al., 2009].

• Baufeld (2009), susține că rotația culturilor este esențială în eradicarea sau ținerea sub control a dăunătorilor în Uniunea Europeană.

Radăcină distrusă de larve

Metode chimice

Atunci când porumbul se cultivă în monocultură timp îndelungat sau pragurile economice de dăunare sunt atinse ori depășite se recomandă efectuarea tratamentelor chimice:

• Efectuarea unui tratament la sol la semănat sau la prima prașilă. În cazul tratamentelor la sol (pentru controlul larvelor), insecticidele pot fi aplicate înainte de semănat, la momentul semănatului și după semănat (în vegetație). Formulările granulate s-au dovedit a fi mai eficiente decât cele lichide [Ostlie & Noetzel, 1987]. Tratamentele aplicate la semănat au fost cele mai eficiente. Pragul economic sugerat în cazul larvelor este cuprins între 8 - 10 larve în stadiul III/rădăcină (în urma evaluării făcute în câmp). Se analizează între 10 și 20 de rădăcini pe suprafețele mai mici de 5 hectare [Hills & Peters, 1971].

• Tratarea semințelor înainte de semănat poate asigura protecție o perioadă de timp, deși s-a constatat că nu întotdeauna eficacitatea este mulțumitoare [Furlan et al., 2009].

• Combaterea adulților cu ajutorul insecticidelor pentru diminuarea populațiilor. Tratamentele efectuate împotriva adulților pot conduce la reducerea populațiilor. Astfel, ovipoziția va fi scăzută, iar daunele din anul următor prevenite. De regulă, sunt necesare două tratamente. În practică nu se fac tratamente împotriva adulților din cauza costurilor. În loturile de producere sămânță pot fi necesare tratamente pentru combaterea adulților. Pragul economic sugerat de unii autori pentru adulți este cuprins între 5 - 10 adulți/plantă [Toepfer & Kuhlmann, 2004]. După Baca et al. (2005), adulții se numără vizual pe câte cinci plante în zece puncte dintr-o parcelă. Tratamentul se execută atunci când mătasea este verde și polenizarea nu a început. Când mătasea se brunifică nu se mai recomandă efectuarea unui tratament. Tratamentul împotriva adulților ar trebui să surprindă femelele înainte de ovipoziție [Hills & Peters, 1971].

• Cele mai bune rezultate se obțin atunci când insecticidele sunt aplicate la sol în momentul semănatului.

În România sunt omologate pentru combaterea viermelui vestic al rădăcinilor de porumb câteva insecticide pe bază de: Clorantraniliprol + lambda - cihalotrin; Cipermetrin; Deltametrin; lambda - cihalotrin; Acetamiprid + lambda - cihalotrin; Teflutrin (diferite formulări: tratament sămânță, tratament la sol prin încorporare, în brazdă, pe rând în momentul semănatului) - Aplicația PESTICIDE 2.24.3.1, 2024.

Respectați dozele recomandate și momentele optime de efectuare a tratamentelor (funcție de stadiul care se dorește a fi combătut).

Gât de găscă

Metode biologice

Combaterea biologică trebuie să facă parte din managementul integrat al acestui dăunător, atât cât este posibil.

Dăunătorul poate fi controlat cu preparate biologice pe bază de:Steinernema feltiae (nematozi); Bacillus thuringiensis ssp. tenebrionis [Roșca et al., 2011]; Beauveria bassiana și Metarhizium anisopliae (aplicare la sol). Studiile arată că nu sunt atât de eficiente [Rudeen et al., 2013].

Se testează în prezent preparate care creează confuzie în populațiile de Diabrotica virgifera virgifera, împiedicând împerecherea. Astfel, femelele nu vor mai depune ouă, iar populațiile vor fi diminuate.

Bibliografie

Articol scris de: dr. ing. OTILIA COTUNA, șef lucrări Facultatea de Agricultură USV „Regele Mihai I” Timișoara, Departamentul de Biologie și Protecția Plantelor

Foto: Otilia Cotuna

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Joi, 30 mai 2024, Comisia Europeană a adoptat o comunicare care clarifică utilizarea forței majore și a circumstanțelor excepționale pentru sectorul agricol al Uniunii Europene în cazul unor fenomene meteorologice imprevizibile și extreme. Conceptul de forță majoră permite fermierilor care nu au putut să își îndeplinească toate cerințele Politicii Agricole Comune din cauza unor evenimente excepționale și imprevizibile aflate în afara controlului lor (cum ar fi secetele grave sau inundațiile) să nu piardă sprijinul PAC. Clarificarea CE scutește autoritățile de necesitatea unei evaluări de la caz la caz. „Aplicarea acestui concept este decisă de statele membre pe baza dovezilor relevante și în lumina legislației agricole a UE”, transmite Comisia Europeană.

Deoarece constituie o excepție de la respectarea strictă a obligațiilor legate de plățile din cadrul PAC (cum ar fi condiționalitățile sau măsurile din cadrul programelor ecologice), această decizie se aplică, în general, în mod restrictiv, de la caz la caz sau pentru fiecare exploatație în parte. Comunicarea Comisiei clarifică faptul că forța majoră se poate aplica tuturor fermierilor care lucrează într-o zonă delimitată care este afectată de dezastre naturale grave și imprevizibile sau de fenomene meteorologice. Aceasta înseamnă că fermierii situați în zona afectată nu vor trebui să completeze cereri individuale sau să furnizeze dovezi pentru îndeplinirea condițiilor de forță majoră.

Statele membre vor trebui să confirme producerea unui dezastru natural grav sau a unui eveniment meteorologic sever și să delimiteze zona geografică care a fost grav afectată de eveniment și ale cărei consecințe nu au putut fi prevenite cu toată atenția cuvenită. Pentru această delimitare, statele membre se pot baza, de exemplu, pe datele satelitare ale zonei în cauză, fără a fi necesare date satelitare specifice la nivelul exploatațiilor individuale. Pentru anumite tipuri de evenimente, administrațiile naționale vor lua în considerare, de asemenea, factori suplimentari, cum ar fi gradientul de pantă, tipul de sol sau tipul de culturi cultivate, pentru a defini populația afectată, fără a fi necesară o verificare individuală. Acest lucru ar putea fi valabil, de pildă, în cazul înghețului care nu afectează toate culturile în același mod sau al precipitațiilor continue, care pot avea efecte diferite asupra zonelor cu pantă sau asupra solurilor cu capacități diferite de retenție a apei.

Comisarul european pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski, a declarat: „Am depus eforturi susținute pentru a aborda preocupările fermierilor cu privire la reducerea birocrației și la o mai mare flexibilitate. Agricultura este una dintre profesiile cele mai expuse la schimbările climatice și la consecințele acestora. Având în vedere fenomenele climatice extreme neprevăzute, fermierii riscă să piardă tot ceea ce au lucrat. Clarificarea noastră de astăzi oferă certitudinea că aceștia ar putea primi în continuare plățile din cadrul PAC, chiar dacă nu sunt în măsură să își îndeplinească toate obligațiile obișnuite. Nu este nevoie de îngrijorări suplimentare atunci când ne confruntăm cu dezastre naturale dramatice”.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Pentru început, să identificăm părerile părților combatante. Pe data de 15 aprilie, anul curent, a avut loc un protest spontan al unor fermieri din județele Prahova, Iași, Vrancea și Vaslui care reclamau efectul negativ al lansărilor de rachete antigrindină asupra nivelului de precipitații din arealele de cultură respectivă și implicit accentuarea efectului de secetă.

Astfel, în marja acestui protest spontan, fermierul prahovean Adrian Mocanu, membru în comitetului director al FAPPR, arăta faptul că ,,ne-am adunat aici întrucât, începând cu 15 aprilie, începe așa-zisul sezon al rachetelor antigrindină, iar noi, fermierii din Prahova suntem extrem de nemulțumiți de activitatea acestui sistem și cu ocazia asta vrem să tragem un semnal de alarmă să-l oprească definitiv”. Mai mult, fermierul prahovean susținea în aceeași intervenție avută la AGRO TV în ziua protestului, că printre multe alte avize negative interne și internaționale, ar există și unul de la Organizația Mondială a Meteorologiei, „în care se spune clar că nu sunt recomandate intervențiile în atmosferă”.

În aceeași zi, și în continuarea unor poziții asumate și anterior, una dintre organizațiile profesionale ale fermierilor, mai concret FAPPR și-a însușit/asumat revendicările, poate datorită faptului că fermieri ai asociațiilor membre ale sale au fost cele care au pus umărul la organizarea acestor proteste spontane, așa cum reiese din comunicatul preluat de presă, unde se arată că ,,Forumul APPR susține inițiativa membrilor săi de a-și face vocea auzită. Protestele de astăzi sunt un semnal de alarmă pe care fermierii îl transmit autorităților care nu mai pot rămâne pasive la multitudinea de probleme ale sectorului: situația este critică, iar decidenții sunt somați să vină cu soluții concrete”.

Așa cum spuneam, poziția adoptată de FAPPR și membrii săi este o continuare a unor altor luări de poziție, cum a fost și cea din 6 martie 2024, când într-un comunicat ultimativ la adresa MADR se arătau următoarele cerințe: ,,… solicită măsuri urgente din partea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) cu privire la sistemul antigrindină, pentru a întrerupe consecințele sale asupra agriculturii românești. Sistemul antigrindină, în ciuda scopului său inițial de a proteja culturile agricole, a generat o serie de efecte dezastruoase asupra activităților agricole din zonele de influență, aspect confirmat și documentat de către membrii noștri, fermieri din județele Vrancea, Prahova, Iași”.

Totuși, partea din comunicatul FAPPR unde se arăta că aspectele negative sunt confirmate și documentate de către fermieri (aș fi fost curios să văd respectivele argumente și confirmări), ceea ce ar fi însemnat existența unui dosar cu argumente certe, științifice, a fost îndulcită diplomatic de către vicepreședintele FAPPR, domnul Teofil Dascălu, care într-o intervenție la G4Media, spunea că: ,,În ultimii 4-5 ani de zile, în județele unde sunt astfel de sisteme se poate observa accentuarea secetei pedologice. Sunt cantități multianuale din ce în ce mai mici ca și cantitate și, din această cauză, marea majoritate a fermierilor de cultură mare a început să speculeze că acest sistem ar cauza, pe lângă faptul că protejează culturile de grindină, și o scădere a precipitațiilor”.

În continuarea comunicatului, FAPPR formula și o serie de cereri, cum ar fi „suspendarea imediată a sistemului antigrindină până când eficiența și impactul său asupra agriculturii vor fi prezentate clar într-un studiu detaliat și obiectiv” și în completare dădea și o mână de ajutor MADR prin a arăta că deja „a identificat o entitate imparțială și de specialitate care ar putea să realizeze o astfel de cercetare, menită să evalueze eficient si utilitatea acestui sistem, pe care o putem recomanda oricând autorităților competente”.

Tot cu ocazia protestului spontan al unor fermieri din județele menționate a apărut și o știre la postul DIGI24, ca urmare a unor discuții cu nemulțumiții din cadrul manifestației, unde se arăta: „ei spun că, în prezent, astfel de sisteme antigrindină sunt operaționale doar în câteva țări din Europa de Est (România, Bulgaria, Republica Moldova, Ucraina), în vreme ce statele central și vest-europene au renunțat de decenii la aceste sisteme, care, cel puțin acolo, s-au dovedit inutile și păguboase. În plus, fermierii suspectează că iodura de argint nu este chiar atât de inofensivă, se acumulează în sol și are remanență în apele de suprafață și în pânza freatică”.

Concluzionând până la acest moment, putem identifica câteva păreri (mai academic le putem spune ipoteze) ale fermierilor protestatari și ale conducerii FAPPR, care sunt următoarele:

1. Sistemele antigrindină sunt operaționale ,,doar în câteva țări din Europa de Est”, în timp ce statele central și vest-europene au renunțat de decenii.”;

2. Fermierii protestatari suspectează că iodura de argint ,,nu este chiar atât de inofensivă”;

3. Sistemul antigrindină accentuează seceta prin reducerea cantităților de precipitații în arealele respective;

4. Sistemul anti grindină ,,generează efecte dezastruoase asupra activităților agricole din zonele de influență.”;

5. Organizația Mondială a Meteorologiei ar afirma că nu sunt recomandate intervențiile în atmosferă.

Privitor la părerile autorităților de la MADR și de la Sistemul național antigrindină și de creștere a precipitațiilor (SNACP) sunt tocmai opuse celor ale fermierilor și consideră că toate aceste păreri (ipoteze) nu au la bază argumente științifice care să poată susține vreuna din cererile formulate.

Ce sunt norii și cum se formează

Norii se formează și devin o masă vizibilă când vaporii invizibili de apă din aer condensează în picături de apă vizibile sau în cristale de gheață, care au de obicei o dimensiune de 0,01 mm în diametru.

Majoritatea picăturilor se formează când vaporii de apă se condensează în jurul unui nucleu de condensare, o particulă minusculă de fum, praf, cenușă sau sare. În condiții de suprasaturare, picăturile de apă se pot comporta ca nuclee de condensare.

Apa dintr-un nor obișnuit poate cântări până la câteva milioane de tone. În orice caz, volumul unui nor este corespunzător de mare, iar densitatea vaporilor este de fapt destul de scăzută încât curenții de aer din interiorul norului și de sub acesta să fie capabili să susțină picăturile suspendate în aer. Mai mult, condițiile din interiorul unui nor nu sunt statice, ci suferă în permanență modificări, fiind un sistem dinamic în care picăturile de apă se formează și se evaporă în mod constant.

Acestea sunt înconjurate de un număr imens de alte picături asemănătoare și produc diferite culori ale norilor, mergând de la albul pur când proporția cristalelor de gheață este mare până la nuanțe foarte închise de gri pentru norii care conțin majoritar picături de apă.

O altă cauză pentru diferitele nuanțe între alb și negru avute de nori este dată de grosimea acestora, în condițiile în care aceștia reflectă lumina la fel indiferent de lungimile de undă avută de aceasta. Astfel cu cât norul este mai gros și mai dens, cu atât culoarea este mai închisă din cauza absorbției luminii produsă în interiorul norului. Formarea norilor în atmosferă se poate produce în trei modalități distincte.

Picăturile de apă care sunt destul de mari pentru a cădea pe pământ sub formă de ploaie sunt produse în două modalități, primul prin așa numitul proces Bergeron, care are la bază teoria că picăturile de apă suprarăcite, împreună cu cristalele de gheață dintr-un nor, interacționează și duc la creșterea rapidă a cristalelor de gheață, care precipită din nor și se topesc în timp ce cad. Acest proces are loc de obicei în nori ai căror vârfuri au temperaturi de mai puțin de minus 15°C. Dacă vârfurile de temperatură sunt mai scăzute, iar nucleele de condensare sunt puține, atunci cele existente cresc în dimensiune și poate apărea grindina, care fiind mai mare nu are timp să se topească până ajunge la nivelul solului. În funcție de cât de mare este dimensiunea acestora la formarea în nor cu atât mai mare va fi grindina care ajunge la sol.

Grindina este o precipitație de gheață, de obicei mai mare de 5 mm în diametru, care se formează în furtuni care conțin particule de grindină formate atunci când temperaturile sunt sub nivelul de îngheț și există apă lichidă super-rece din abundență care coexistă cu particulele de gheață, iar apoi aceste particule de gheață cresc în dimensiune prin ciocniri cu picături super-reci (V. Rana, 2022).

Al doilea proces important este acela de coliziune și captare, care are loc în nori cu vârfuri mai calde, în care coliziunea picăturilor de apă care se ridică și coboară (o mișcare de oscilare pe altitudine), care poate avea la bază, printre altele, o mișcare convectivă (datorită temperaturii) sau orografică (datorită formațiunilor de relief), produce picături din ce în ce mai mari, care sunt în final destul de grele pentru a cădea pe pământ sub formă de ploaie. În timp ce o picătură cade printre alte picături mai mici care o înconjoară, ea produce o „trezire” care atrage câteva dintre picăturile cele mici în coliziuni, ajutând astfel la răspândirea procesului.

De ce vor oamenii să ,,însămânțeze norii”?

Însămânțarea norilor a fost dezvoltată în anii 1940 și a devenit populară în SUA în anii 1950 și 1960, deoarece fermierii, companiile hidroenergetice și stațiunile de schi au beneficiat astfel de precipitații suplimentare, fapt care le aducea tuturor beneficii.

Mai concret, așa cum se arată în mai multe studii (Dessens și colab. 2016; Katri și colab. 2021), modificarea climatului sau însămânțarea norilor în scopul creșterii precipitațiilor, dar și de a elimina căderile de grindină, au început cu experimentele lui Scaefer (1946), apoi Vonnegut (1947) și Langmuir și Schaefer (1948), care au descoperit mijloacele de creștere a concentrației de cristale de gheață în nori prin utilizarea particulelor de gheață carbonică sau iodură de argint.

Merită de altfel reținută explicația domnului general Căunei, fostul șef al Sistemului Național Antigrindină și Creștere a Precipitațiilor (SNACP), care a explicat principiul de lucru al sistemului antigrindină: ,,noi intervenim într-o parte a norului, în cea în care se dezvoltă niște celule convective, adică acolo unde se formează gheața. Dacă nu intervenim, se formează gheața care cade și produce pagubă. Dacă intervenim în celula respectivă, iodura de argint din rachete produce centre de condensare, cu alte cuvinte face o chiciură mai măruntă și se schimbă structura și atunci celula devine mai grea și nu se duce în sus să se formeze gheața, ci cade pe pământ sub formă de precipitații. Din grindină facem apă. Deci nu am cum sa fiu acuzat că produc secetă”.

Dar, de ce am vrea să însămânțăm norii? Această tehnică de însămânțare a norilor a pornit de la dorința de a oferi o sursă durabilă de apă dulce prin creșterea precipitațiilor de la nori specifici în condiții specifice. Concomitent cu dorința de a avea mai multă apă s-a pus și problema realizării unui concept de intervenție pentru reducerea riscului de formare a grindinei, tot prin folosirea însămânțării norilor, iar cu timpul unele țări l-au poziționat ca obiectiv principal (cum este și cazul României), iar în secundar este cel de creștere al precipitaților.

Revenind la cronologia evoluției tehnicilor, primele proiecte comerciale și științifice pentru implementarea noilor descoperiri au fost utilizarea generatoarelor de fum cu iodură de argint, operate din aeronave sau de la sol (pe baza arderii în generatoare), pentru a crește concentrația de nuclee de formare (IFN) în norii convectivi sau în stratul limită care îi alimenta (Dessens, 1953, Krick, 1954, Dessens și colab. 2016).

Utilizarea rachetelor pentru a transporta substanța activă în interiorul norului de grindină a fost dezvoltată un deceniu mai târziu de oamenii de știință ruși (Sulakvelidze și colab., 1974, citați de Dessens și colab. 2016).

Tehnica și cercetările aferente au căzut în dizgrație (în SUA) temporar în timpul și o perioadă după războiului din Vietnam (The Japan Times 13 aprilie 2024), când SUA a fost acuzată în presa vremurilor că ar folosi această tehnologie în scop militar. Adică, mai concret, s-a încercat acreditarea (nu a fost recunoscută niciodată în mod explicit) că ar exista un program secret prin care s-ar dori crearea unor precipitații foarte abundente pentru a încetini sau opri rutele de aprovizionare ale soldaților vietnamezi, fapt ce a dus la suprimarea finanțării guvernamentale pentru cercetare o perioadă de timp. De menționat că, poate de multe ori teoriile conspirației, nedemonstrate până în prezent, dar bazate pe astfel de situații, alimentează fel de fel de opinii și concepții pe care le întâlnim și astăzi.

Oricum, toată această dezvăluire de presă a avut ca și consecință semnarea în 1977, de către SUA, Rusia, India și unele țări europene (inclusiv România), a Convenției de modificare a mediului, care interzice tehnicile de modificare a vremii în scopuri militare.

Cum se însămânțează norii

În funcție de modalitatea de însămânțare, prima situație este lansarea de la nivelul solului, iar aici avem în vedere două situații, prima prin folosirea generatoarelor în care se arde o emulsie de acetonă și iodură de argint (AgI) și aerosolii generați, folosindu-se de turbulențele naturale ale aerului se ridică la nivelul norilor, sau a doua formă este atunci când avem sistemele de rachete care sunt în general tot pe bază de iodură de argint, doar că transportul acesteia la nivelul norului se face cu racheta, ceea ce face însămânțarea mult mai precisă, crescând cu mult eficacitatea. Conform cercetărilor pe plan mondial, se estimează că eficiența științifică a celor două activități este de minimum 75% prin metoda rachetelor și, respectiv, de maximum 60% prin metoda aviației, conform oficialilor IAA SA.

O a doua modalitate de însămânțare a norilor este cea aeropurtată care are în vedere folosirea avioanelor sau mai nou a dronelor de mare altitudine și care pe aripi au generatoare de agenți de însămânțare, cum ar fi sărurile de sodiu, potasiu sau iodură de argint.

O altă clasificare este legată de tipul de agent de însămânțare, cum ar fi particulele de iodură de argint de dimensiuni microscopice (AgI), dar și sărurile de sodiu sau potasiu, iar în unele cazuri există studii și privind undele sonore.

Ar mai fi de menționat că însămânțarea poate fi higroscopică, adică sub izoterma de 0⁰C (în zona temperaturilor pozitive), sau glaciogenă, care este peste izotermă (zona temperaturilor negative). Pentru a înțelege mai bine toate aceste concepte, folosim două ilustrații ale Organizației Mondiale a Meteorologiei privitoare la cele două sisteme.

• Însămânțarea higroscopică - (cu săruri de sodiu sau potasiu) a unui nor convectiv. Roșu indică suprafața însămânțată și materialul de însămânțare care urmează să fie adăugat cu avion, generator sau rachetă.

• Rezultatul scontat al însămânțării (roșu), atunci când pe nuclee de condensare adăugate apar picături care cresc prin condensare și apoi declanșează coliziunea și coalescența pentru a forma ploaie.

• Însămânțarea glaciogenă (cu iodură de argint) a unui nor convectiv. Roșu indică suprafața însămânțată și materialul de însămânțare care urmează să fie adăugate cu avion, generator sau rachetă.

• Rezultatul scontat al însămânțării (roșu), când nucleele de condensare adăugate formează cristale care cresc și apoi se topesc sub izoterma de 0°C.

Despre păreri (ipoteze)

Ipoteza I - Sistemele antigrindină sunt operaționale ,,doar în câteva țări din Europa de Est”, în timp ce statele central și vest-europene au renunțat de decenii.

Să purcedem organizat și să începem prin a analiza situația din zona balcanică, așa cum apare într-o hartă publicată de Agerpres de la SNACP și unde se observă foarte clar că toate țările din jurul nostru aplică aceste tehnici, diferind doar modalitățile.

Astfel, în Republica Moldova se protejează aproape 1,6 milioane ha (cca 80% din suprafața totală), apoi în Serbia cca 1,1 milioane ha, Bulgaria cu cca 1,3 milioane ha și România cca 2,3 milioane ha, în toate cele patru țări prin sisteme de rachete. Ungaria protejează cca 1,45 milioane ha prin generatoare și Grecia protejează cca 1,2 milioane ha prin metoda aviației.

Dacă ne referim acum la modul global de folosință a acestor tehnologii este de reținut afirmația făcută de reprezentanții Intervenții Active în Atmosferă  (IAA) SA care susțin că ,,cele două tipuri de intervenții active în atmosferă sunt utilizate de peste 50 de ani în țări precum SUA, China, Germania, Franța, Bulgaria, Republica Moldova, Croația, Argentina și multe altele. Organizația Meteorologică Mondială promovează activitățile de intervenții active în atmosferă și le monitorizează prin autoritățile meteorologice naționale”. Dar aceștia sunt români și dacă nu spun adevărul?

De aceea am căutat și la alții. Aceleași situații le menționează și Caussape și colab. (2021), care arată că de la mijlocul secolului al XX-lea încoace, în întreaga lume au fost proiectate mai multe sisteme/rețele de eliminare a grindinii: în Franța (Dessens, 1986a; Dessens, 1998), SUA (Henderson, 2006), China (Wang et al., 2006) sau Israel (Levin, 2011).

Într-un articol recent, presa japoneză (The Japan Times 18 aprilie 2024) susține că tehnica este folosit în statele din vestul SUA și în țările europene, inclusiv Franța și Spania, iar China îl folosește în mod regulat în scopuri de irigare și de asemenea, la folosit și pentru a reglementa precipitațiile în Beijing, inclusiv în timpul Jocurilor Olimpice din 2008.

Într-un alt studiu, Kim și colab. (2023) arată că tunurile antigrindină care folosesc acetilenă sau propan, bazate pe unde sonore sunt folosite activ în zonele agricole din Italia, Franța, Austria, Țările de Jos, SUA, Australia, Noua Zeelandă și China. Rachetele anti-grindină sunt utilizate pe scară largă în Rusia, Italia, China, Kenya și Balcani (România, Bulgaria, Serbia, Republica Moldova), iar avioanele sunt folosite de Canada, SUA, Argentina, China și Germania, Grecia.

Mai multe lucrări arată că, la acest moment, peste 50 de țări din lume utilizează aceste tehnici pentru combaterea grindinei, pentru creșterea precipitaților sau mixt.

Poate că fermierul autor al afirmațiilor analizate ca și ipoteză a avut în vedere altceva, în sensul că fiecare țară poate folosi unul sau mai multe sisteme, iar în funcție de condițiile concrete bazate pe fel de fel de analize să aleagă unul sau mai multe.

De exemplu, în Franța, legislația permite folosirea acestor tehnici, dar investițiile sunt private, iar anumite zone cum sunt podgoriile din Burgundia au investit în realizarea unei rețele de generatoare de iodură de argint, amplasate în ochiuri la o distanță de 10 km unii de alții. Legislația franceză nu permite fermelor să achiziționeze sisteme de rachete din cauza controlului de trafic aerian și de aceea sunt interzise, dar nu are legătură cu tehnologia, ci cu implementarea, ceea ce este cu totul altceva.

În țările din Europa de Est aceste sisteme sunt gestionate de stat și în colaborare cu organismele care coordonează traficul de zbor al avioanelor, iar după unele informații putând avea și utilizare militară în caz de conflict.

Legat de eficacitatea acestor agenți de însămânțare sunt de reținut rezultatele cercetătorilor români (Bîrsan şi colab. 2019, citați de Pirani și colab. 2023), confirmate și pe plan extern, în care au comparat tehnicile de însămânțare pe bază de rachetă (agent cu iodură de argint), generatorul de la sol (iodură de argint amestecată cu agenți acetonă), aeronave (agenți de aerosoli) și tehnicile de însămânțare cu grindina (unde sonore) și ,,au identificat prima și a doua opțiune ca mecanismele cele mai eficiente, respectiv cel mai puțin eficiente din România.”

Ipoteza II - Fermierii suspectează că iodura de argint ,,nu este chiar atât de inofensivă”.

În materialul difuzat de DIGI24 (15 aprilie 2024), se lăsa să se înțeleagă că fermierii acuză fenomene de poluare în urma folosirii rachetelor antigrindină, ceea ce ar pune în pericol solul și sănătatea umană. Ce este drept, nu se menționează cine ar fi autorii acestor afirmații, dar asta până la urmă contează mai puțin.

Ca urmare a ridicării acestor aspecte, MADR a remis următorul punct de vedere la acuzațiile emise de către fermierii contestatari, arătând că: „Exploatarea infrastructurii operaționale din cadrul Sistemul național antigrindină și de creștere a precipitațiilor (SNACP) nu produce o creștere a emisiilor de poluanți în aer, apă sau sol. Tehnologia aplicată curent în SNACP nu este poluantă și respectă opțiunile de protecția mediului asumate de România în cadrul politicilor europene”.

Pornind de la cele două poziții de mai sus, sunt de reținut opiniile mai multor cercetători care arată că însămânțarea norilor nu prezintă niciun risc pentru mediu sau sănătate (Cooper și Jolly, 1970; Ćurić și Janc, 2013 citați de Kathri și colab. 2021), lucru reliefat într-un alt studiu și de Causape și colab. (2021) care susține că ,,rezultatele noastre arată că după 50 de ani de emisii de iodură de argint în atmosferă, acumularea de argint în apele și sedimentele zonelor joase, inclusiv în unele zone umede cu valoare ecologică ridicată, nu a fost semnificativă”.

În fapt, acest lucru a fost concluzia mai multor studii, unde se arată că acumularea de iodură de argint nu este periculoasă pentru oameni (Standler și Vonnegut, 1972: WMA, 2009, citați de Causape și colab. 2021).

Directivele internaționale publicate de Organizația Mondială a Sănătății (OMS, 2003) sau de Uniunea Europeană (CE, 2000; CE, 2006a; CE, 2006b) nu stabilesc praguri pentru conținutul de argint în apă și alimente, nici măcar nu includ argintul în lista poluanților care ar trebui controlați.

De fapt, și aici chiar este o parte haioasă, sărurile de argint sunt folosite pentru a controla poluarea cu bacterii din apa potabilă, dar și în anumite tipuri de fertilizanți foliari pentru agricultură, iar pragul de risc pentru sănătate este stabilit la 0,1 mg/L. Acest prag este, de asemenea, standardul secundar pentru argint stabilit de Agenția pentru Protecția Mediului din SUA (US EPA, 2015, citat de Causape și colab. 2016).

Aici se mai impune o mențiune legată de tehnica de însămânțare, deoarece în cazurile generatoarelor care ard emulsia de acetonă și iodură de argint, probabilitatea (demonstrată de studii) de a avea o acumulare în sol în apropierea generatorului este mai mare, lucru logic de altfel deoarece când se emit aerosolii unii se depun imediat pe sol sub influența vaporilor de apă din atmosferă.

Doar că la noi majoritar este sistemul bazat pe rachete unde depunerea pe și în sol este infimă, deoarece lansarea iodurii de argint se face la cca 8-10.000 de metri în atmosferă, iar vaporii se împrăștie pe suprafață mare, tocmai asta fiind ideea.

Ipoteza III – Sistemul antigrindină accentuează seceta prin reducerea cantităților de precipitații în arealele respective.

Referitor la această ipoteză (părere) aș începe cu ceea ce se afirmă de către Societatea Americană de Meteorologie și Organizația Mondială a Meteorologiei, care arată că au susținut credibilitatea științifică a însămânțării norilor. Astfel, pe baza dovezilor statistice, însămânțarea norilor poate crește precipitațiile sezoniere cu 5% până la 15% în programe concepute și conduse corespunzător (DeFelice și colab., 2014; Griffith și colab., 2009; Mason și Chaara, 2007; Rasmussen și colab., 2018; citați de Kathri și colab. 2021), dar trebuie ținut cont de faptul că succesul însămânțării norilor depinde de temperatură, de nucleele de apă și de gheață disponibile în atmosferă și de concentrațiile naturale de gheață și picături (NRC, 2004; Reynolds, 2015).

În continuare, propun cititorilor un studiu extrem de interesant realizat de Petit și colab. (2023), care analizează oarecum o situație similară cu cea înregistrată la noi.

Studiul are ca subiect un conflict deschis derulat în vara anului 2020, în Burgundia (Franța) între viticultori și crescătorii de vaci Charolaise, iar ceea ce a atras atenția cercetătorilor a fost un aspect social, în sensul că cei care se înfruntau făceau parte din același sector, adică cel agricol. Toată tărășenia a plecat, cum altfel, de la generatoarele de aerosoli pe bază de iodură de argint, amplasate de către viticultori în anul 2017 pentru protecția viilor, la distanțe de 10 km unul de altul și astfel formându-se o rețea, care a fost conectată la un sistem de radare operate de o firmă privată și care să le genereze informații legate de formarea celulelor convective generatoare de grindină. Doar că și pe acolo, ca și pe la noi sau în multe alte zone, se mai trezește câte unul să facă o afirmație, care nu-i așa, având tentă conspirativă este mai credibilă decât orice alte afirmații ale celor de meserie sau instituții de profil. Astfel s-a lansat în spațiul public și s-a preluat apoi de presă, ideea că instalarea generatoarelor ar avea ca efect secundar instalarea secetei, iar ca fatalismul să fie integral, această perioadă s-a suprapus pe o perioadă de trei ani secetoși, atât primăvara cât și vara, respectiv 2018, 2019 și 2020. După această perioadă, acuzațiile s-au copt și conflictul a izbucnit riscând să degenereze în mod violent, fapt accentuat și de intervenția asociațiilor de profil (recunoaștem asemănarea?), care s-au simțit obligate fiecare în parte să își susțină membrii, dar fără să mai reflecteze asupra motivelor conflictului și care ar avea dreptate, adică mai ca la noi prin Ferentari când se confruntă găștile, nefiind important cine are dreptate, ci al cui este. Doar că, autoritățile, mai pe fază decât la noi, au chemat pe unii mai pricepuți decât ei, adică cercetători pe partea tehnicilor de însămânțare, dar și sociologi, un mediator profesionist și tot ce a mai trebuit, pentru a face lumină asupra cazului.

Fără a lungi foarte mult povestea, rezultatele s-au referit la problemele tehnice și sociale și astfel prima concluzie arată că legat de „suspiciunile fermierilor cu privire la legăturile dintre utilizarea generatoarelor și secetă, analiza nu arată niciun efect al generatorilor asupra precipitațiilor în cele trei zone (A/B, C/D și F/E) studiate. Diferențele de precipitații observate între zonele cu și fără generatoare se datorează variabilității spațiale în distribuția precipitațiilor. Aceste diferențe sunt identice în zilele cu și fără utilizarea generatoarelor”.

O a doua concluzie interesantă și care din păcate și la noi puțini o cunosc și mai puțini o înțeleg, este legată de faptul că „secetele actuale ale umidității solului fac parte dintr-un context climatic mai larg. Dacă fermierii sunt obișnuiți să urmărească evoluția precipitațiilor, fiecare având un pluviometru în colțul grădinii, evaporarea datorată temperaturilor ridicate și uscăciunea solului cu impact asupra vieții solului sunt parametri mult mai greu de înțeles pentru ei și pentru care ei in general nu au informații”.

Privitor la cea de-a doua concluzie o să-mi permit un comentariu care sunt sigur ca îmi va atrage critici, dar cred că trebuie să înțelegem că în Franța nimeni nu poate fi fermier fără un minimum de pregătire CERTIFICATĂ, iar dacă acolo avem astfel de probleme de înțelegere, trebuie să fim înțelegători (dar să luăm măsuri) și cu situația de la noi. Totuși, pe de altă parte trebuie să pricepem că lipsa unei pregătiri de specialitate dublată de situații foarte grele cum ar fi seceta, va întuneca de multe ori și rațiunea, acolo unde presupunem că ar mai exista.

Studiul arată că astfel de situații au existat și în statul american Dakota de Nord, unde scenariul a fost relativ asemănător. De aceea se ridică în cadrul studiului și observația care trebuie reținută de autorități, dar și de organizațiile profesionale, că social lucrurile se dezvoltă asemănător.

În ambele cazuri (atât cel francez, cât și cel american), punctele comune ale problemelor sunt seceta, preocuparea crescătorilor de bovine ca victime ale secetei și utilizarea tehnologiilor (avioane de însămânțare a norilor sau generatoare) pentru a modifica vremea și a proteja împotriva grindinei. În toate cazurile, ipotezele și observațiile fermierilor au devenit certitudini (ne aducem aminte de argumentul invocat de FAPPR) și s-au transformat în zvonuri și mobilizări, care au avut ecou în presă. Astfel, în ambele cazuri, în timp ce alți actori, precum proprietarii de livezi sau viticultorii, se pot proteja, crescătorii de vite se simt neputincioși.

Legat de situația de la noi, poate merită să menționăm că, actualmente, sistemul antigrindină acoperă vreo 2,3 milioane de hectare, iar cele mai multe rachete anul trecut s-au tras pe zona Olteniei, unde producțiile au fost foarte bune, iar precipitațiile au fost în mediile multianuale. La fel sunt și alte zone unde situația este identică cu cea de mai sus. Atunci, se pune întrebarea de ce ar fi situațiile diferite dacă sunt cauzate de același sistem?

Poate că ar trebui să ținem cont că zona de est și sud-est a fost afectată de o secetă multianuală, lucru care nu ar trebui exclus și aici trebuie să ne gândim și la faptul că și regiuni neacoperite de scutul antigrindină au suferit de aceeași lipsă de apă.

Mai mult, acest sistem funcționează în România de mult mai mult timp, dar problemele au apărut doar în ultimii ani, când a fost și secetă extrem de puternică în mai mult de jumătate din țară.

Poate că ar trebui să avem în vedere dacă pornim de la premisa (nesusținută de argumente în opinia mea) că sistemul antigrindină provoacă probleme, atunci la Iași, Galați sau Vaslui de ce să nu ne gândim că ar putea fi un efect și al lansatoarelor din Republica Moldova, care acoperă 80% din suprafața agricolă și nu s-a plâns de secetă din această cauză. Distanța este de doar 100-200 km între zonele noastre și ale lor, iar studiile arată că efectul însămânțării poate dura și peste 100 km. Ce facem, trecem granița să le închidem și pe acelea?

Oare anii trecuți la Călărași a fost secetă din cauza lansatoarelor de la bulgari care, o parte, sunt lângă Dunăre? Ori, poate că ar trebui să mai analizăm serios și constructiv care este situația și realitatea?

Ipoteza IV - Sistemul antigrindină ,,generează efecte dezastruoase asupra activităților agricole din zonele de influență”.

Aici este de menționat că nu sunt sigur la ce efecte se referă afirmația, deoarece nu au fost detaliate, dar aș dori să menționez că Kathri și colab. (2021) citează mai multe studii care arată faptul că însămânțarea norilor nu prezintă niciun risc pentru mediu sau sănătate (Cooper și Jolly, 1970; Ćurić și Janc, 2013), este mult mai puțin costisitoare decât alte tehnologii de creștere a precipitaților și colectării apei și poate avea raporturi mari beneficiu-cost (Reynolds, 2015).

Un alt aspect, care consider că merită amintit, este faptul că nici un studiu nu arată că utilizarea acestor tehnici ar reduce precipitațiile și creșterea efectului de secetă, ci din contră, chiar și opiniile critice (Rivera și colab. 2020, citați de Pirani și colab 2023), care și acestea există, susțin că rezultatele acestor tehnici nu ar fi satisfăcătoare, iar rezultatele nu sunt statistic asigurate, dar nimeni nu afirmă că ar fi negative și ar crea alte efecte, ceea ce este o mare diferență.

Vă propun și un exercițiu simplu de gândire în care dacă ar fi să mergem pe teoria conspirației că acum ceva timp în Dubai am avut acele ploi abundente (care au fost între 120-254 mm/mp) ca urmare a însămânțării norilor, noi cum putem susține că la noi avem secetă mai puternică, principiul fiind identic între cele două tehnici aplicate?

De fapt, în mai multe studii, cum a fost cel realizat de Agenția națională de studiu și luptă contra evenimentelor atmosferice între 2000-2009 (Dessens și colab. 2016), unde se arată faptul, cel puțin pentru Franța și Spania, că dacă însămânțarea solului se efectuează începând cu trei ore înainte ca grindina să cadă la sol cu o rețea de generatoare AgI cu ochiuri de 10 km situate în zonele în curs de dezvoltare, fiecare generator arzând aproximativ 9 g de AgI pe oră, energia căderii grindinei din zilele cele mai severe de grindină este scăzută cu aproximativ 50%.

Alte studii (citate de Pirani și colab. 2023) confirmă aceste rezultate și aici am în vedere Istrate și colab., (2016), care au investigat însămânțarea norilor de rachete folosind iodură de argint și au arătat că a redus daunele cauzate de grindină în România, sau Columbié și colab. (2012), care au studiat operațiunile duale de însămânțare folosind materiale higroscopice și glaciogenice în Texas, SUA, și au descoperit că creșterile masei precipitațiilor ar putea fi mai mari decât cele observate în mod obișnuit în cazurile însămânțate și, nu în ultimul rând Radinović și Ćurić (2007) sau Abshaev și colab. (2021), care s-au referit, de asemenea, la impactul favorabil al suprimării grindinei folosind agentul de însămânțare glaciogen în studiile lor din Serbia și Rusia. 

Ipoteza V - Organizația Mondială a Meteorologiei ar afirma că nu sunt recomandate intervențiile în atmosferă.

Legat de acest aspect este de menționat că pe 9 decembrie 2023 a avut loc la Dubai în EUA, o conferință organizată de NCM sub egida Organizației Mondiale a Meteorologiei unde se arăta pe fișa de prezentare că: „Semnificația acestui eveniment secundar se extinde dincolo de domeniul meteorologiei și tehnologiei. Modificarea vremii, în special îmbunătățirea ploii și tehnologiile de însămânțare a norilor, joacă un rol crucial în contextul mai larg al atenuării schimbărilor climatice și al dezvoltării rezistenței la climă. Îmbunătățindu-ne capacitatea de a optimiza precipitațiile și de a gestiona mai eficient resursele de apă, facem pași în abordarea deficitului de apă indus de schimbările climatice. Capacitatea de a susține precipitațiile în regiunile aride poate ajuta la atenuarea impactului secetelor prelungite și poate contribui la refacerea ecosistemului. În plus, precipitațiile crescute pot ajuta la reîncărcarea acviferelor, reducând dependența de practicile nedurabile de extracție a apelor subterane. În acest fel, modificarea vremii nu numai că abordează provocările imediate legate de apă, ci și sprijină eforturile pe termen lung de rezistență la climă, făcându-l o componentă vitală a strategiei noastre de combatere a schimbărilor climatice și de a crea un viitor mai durabil pentru planeta noastră”.

Am menționat de altfel și anterior faptul că „Societatea Americană de Meteorologie și Organizația Mondială a Meteorologiei au susținut credibilitatea științifică a semănării norilor. Pe baza dovezilor statistice, însămânțarea norilor poate crește precipitațiile sezoniere cu 5% până la 15% în programe concepute și conduse corespunzător”, (DeFelice și colab., 2014; Griffith și colab., 2009; Mason și Chaara, 2007; Rasmussen și colab., 2018; citați de Kathri și colab 2021).

Personal, consider că aici nu ar mai fi nimic de spus.

În loc de concluzii

Poate ar mai fi multe de analizat și discutat pe aceste aspecte, dar eu cred că pentru un fermier am discutat destul și consider că poate toți cei implicați ar trebui să caute căi mai corecte de conlucrare.

A nu se înțelege că eu consider că sistemul antigrindină este infailibil, dar argumentele pro sau contra pot veni doar de la cercetare, iar noi fermierii am putea doar să sugerăm teme de analiză la care ulterior să primim răspuns.

Mai mult, cred că organizațiile profesionale, indiferent de numele lor, ar trebui să fie preocupate de soarta membrilor, dar în același timp trebuie să își fundamenteze mai cu grijă temele și revendicările, mai ales atunci când poate ai avut parte de o serie de eșecuri în ultima perioadă.

Nu în ultimul rând, cred că și la noi ar trebui să se facă un studiu legat de situația conflictuală legată de sistemul antigrindină, dar de institute și cercetători, nu de entități fără nume și chip, iar în paralel specialiștii de la SNACP ar trebui să fie obligați să comunice mai mult pe această temă, inclusiv prin campanii de explicare, prezentare de rezultate, invitarea unor omologi din alte țări, toate făcute în colaborare cu organizațiile profesionale și MADR.

În rest, numai de bine!

Referințe bibliografice

Articol scris de: dr. ing. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ, fermier (jud. Brăila) și membru LAPAR

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Plutella xylostella este prezentă în culturile de rapiță, cu densități diferite, funcție de zonă și condițiile climatice.

Primii adulți i-am observat în Timiș la data de 31 martie 2024 în unele culturi (nu peste tot). După această dată am amplasat capcane pentru monitorizarea dăunătorului. Diferențele de temperaturi înregistrate între noapte și zi au influențat negativ zborul în Câmpia Banatului. La această dată, în Banat putem observa în culturile netratate adulți, coconi, larve, ouă. Densitățile sunt scăzute și nu ar trebui să ne îngrijoreze.

În alte zone din țară (unde este mult mai cald) dăunătorul poate crea probleme dacă nu se intervine la timp. Pentru a putea combate eficient acest dăunător important al rapiței, vă punem la dispoziție date despre biologia, daunele produse, monitorizarea și managementul integrat.

Importanța economică

Molia Plutella xylostella este considerată specie invazivă, greu de combătut din cauza rezistenței la insecticidele actuale, cât și la biopreparatele pe bază de Bacillus thuringiensis [Tabashnik et al., 1990; Gong et al., 2014]. În multe zone din lume, această molie face parte dintre dăunătorii principali ai legumelor crucifere (varză, conopidă, broccoli), cât și ai rapiței și muștarului [Talekar & Shelton, 1993; Sarfraz et al., 2006; Furlong et al., 2013].

În țara noastră, Plutella xylostella este răspândită în zonele unde se cultivă varză, conopidă, rapiță. Creșterea suprafețelor cultivate cu rapiță în România a condus și la creșterea populațiilor de Plutella xylostella. Pe lângă asta, schimbările climatice actuale și-au pus amprenta asupra biologiei moliei. În literatura de specialitate se arată că primii fluturi apar primăvara în luna mai [Roșca et al., 2011]. Monitorizarea din acest an de la Stațiunea Didactică a Universității de Științele Vieții din Timișoara arată că primii fluturi au fost observați la sfârșitul lunii martie 2024.

Larvă și daună la rapiță

Impactul economic al acestui dăunător este greu de evaluat, deoarece în unele zone din lume produce pagube importante, iar în altele nu. Eventual pot fi calculate cheltuielile cu pesticide. La nivel mondial se constată că, combaterea dăunătorului este din ce în ce mai costisitoare [Zalucki et al., 2012].

Daunele produse pot ajunge chiar și la 50% din producție în anii cu infestări masive. Fermierii observă dăunătorul târziu, iar pagubele sunt inevitabile. Monitorizarea este indispensabilă și poate ajuta în stabilirea momentului optim de combatere.

Recunoașterea simptomelor

Imediat după eclozare larvele încep să se hrănească continuu, fiind recunoscute pentru lăcomia lor. În funcție de vârstă, ele se hrănesc diferit și produc simptome diferite, după cum urmează:

• În primul stadiu, au un mod de hrănire minier, consumând parenchimul frunzelor;

• După două - trei zile încep să se hrănească pe partea inferioară a frunzelor, rozând epiderma inferioară și parenchimul, cu excepția epidermei superioare (aspect de ferestruire);

• În următoarele trei stadii, larvele devin foarte lacome consumând frunzișul non - stop, lăsând găuri ovale de diferite dimensiuni în frunze, iar aspectul de ferestruire dispare [Talekar & Shelton, 1993; Castelo Branco et al., 1997; Roșca et al., 2011]. La infestări severe din frunze rămân doar nervurile;

• În urma hrănirii pe tulpini și silicve apare un simptom de albire în zona respectivă;

• Hrănirea cu muguri florali, flori și silicve tinere este poate cea mai păgubitoare. Semințele din silicvele atacate nu se vor mai umple și se pot deschide prematur. În cazul în care larvele consumă semințele în formare, producțiile vor fi scăzute [Canola Council of Canada, 2021].

Daune la frunze

Biologia dăunătorului

În România, Plutella xylostella prezintă trei generații pe an. În alte zone din lume, mai călduroase, poate ajunge la șase generații pe an și chiar mai mult. Dăunătorul iernează în stadiul de pupă în cocon pe frunzele atacate. În anul următor, primii adulți vor apărea spre sfârșitul lunii mai. Condițiile climatice au schimbat dinamica acestei specii, în unele zone din România apărând în acest an încă de la sfârșitul lunii martie (în Banat, de exemplu).

Cele trei generații se dezvoltă în următoarele perioade:

• În lunile mai - iulie se dezvoltă prima generație;

• În iulie - august, a doua generație;

• Generația a treia, din august până anul următor [Roșca et al., 2011].

Ciclul de viață are patru etape sau stadii: adult, ou, larvă, pupă. Durata fiecărui stadiu este condiționată de condițiile climatice (temperatura mai ales). Adulții sunt mici (cam 9 mm lungime) și au culoare predominant maro - cenușiu către ocru. Aripile au culoare variabilă de la ocru la maro, cu pete negre. Când sunt pliate, în partea superioară formează trei sau patru zone în formă de diamant de culoare alb - cenușiu. Din acest motiv i se mai spune „molia diamantată” [Talekar & Shelton, 1993; Golizadeh et al., 2007; Sarnthoy et al., 1989; CABI, 2015]. Adulții au activitate maximă la amurg și în timpul nopții. Dacă intrăm într-un lan de rapiță și atingem plantele, vom observa zborul în zig - zag al adulților.

Cocon

Imediat după apariția adulților, începe împerecherea. La câteva ore după împerechere, femelele încep depunerea pontei. O femelă poate depune 80 - 100 ouă. După unii autori, pot depune până la 200 de ouă pe parcursul a zece zile. Aproximativ 95% din femele încep să depună ouă la câteva ore după împerechere. Ouăle sunt ovale, au culoare gălbuie și aproximativ 0,5 mm. De regulă sunt depuse mai ales pe partea inferioară a frunzelor (lângă nervuri de obicei) și mai puțin pe cea superioară. În acest fel, ele sunt protejate de lumina directă, de vânt, de ploi [Silva & Furlong, 2012; Talekar & Shelton, 1993; Åsman et al., 2001].

După 3 - 5 zile de incubație (funcție de temperaturi) apar larvele care încep să se hrănească, fiind recunoscute pentru lăcomia lor. Ele trec prin patru stadii și se hrănesc pe frunze, muguri florali, flori, tulpini și silicve. Ajunse în stadiul patru, larvele nu mai consumă frunze și intră în stadiul prepupal. Acest stadiu durează între 1 - 3 zile, atunci când temperaturile sunt cuprinse între 10 - 20⁰C. Perioada pupală durează și ea între 3 și 20 de zile, funcție de planta gazdă și temperaturi (10 - 30⁰C). Suma de temperaturi necesară dezvoltării unui ciclu de viață este de aproximativ 260⁰C. Ciclul de viață al unei generații se poate întinde pe 60 - 80 de zile, în funcție de condițiile de temperatură ale zonei, pornind de la pragul de 7⁰C și o temperatură medie de 10⁰C. Dacă temperaturile sunt mai ridicate, numărul de zile necesare dezvoltării se reduce la jumătate [Golizadeh et al., 2007; CABI, 2015; Liu et al., 2002].

În zonele foarte calde din lume, această insectă are un ciclu de viață scurt, în jur de 18 zile, iar populația sa poate crește de până la 60 de ori de la o generație la alta [De Bortoli et al., 2011]. Studiile indică că moliile pot rămâne în zbor continuu câteva zile, putând zbura până la 1.000 km/zi. Nu se cunoaște încă cum reușesc moliile să supraviețuiască la temperaturi scăzute și la altitudine mare [Talekar & Shelton, 1993].

Larvă pe silicvă, 2024

Managementul integrat al moliei verzei

Din păcate, managementul actual al moliei Plutella xylostella (și nu numai) se bazează în mare măsură pe tratamentele chimice. Pentru un control mai bun și mai durabil pe termen lung, managementul acestui dăunător trebuie îmbunătățit, în așa fel încât combaterea să nu se bazeze strict pe aplicarea insecticidelor (mai ales la varză, conopidă).

Combaterea moliei Plutella xylostella se poate face printr-o serie de măsuri profilactice, chimice și biologice (sistemul integrat de combatere).

Cele mai importante măsuri profilactice sunt:

• Distrugerea buruienilor (a cruciferelor spontane mai ales);

• Efectuarea arăturilor adânci pentru îngroparea resturilor vegetale;

• Cultivarea soiurilor tolerante;

• Rotația culturilor. Cultivarea pe suprafețe mari a rapiței, practicarea rotațiilor scurte au dus la creșterea populațiilor de Plutella xylostella;

• Irigarea prin aspersiune (stresează adulții, larvele cad de pe frunze);

• Practicarea intercroping-ului (cu usturoi, salată verde);

• Înființarea de culturi capcană pe marginea culturilor [Shelton & Badenes-Perez, 2006; Roșca et al., 2011].

Tratamentele chimice pot fi eficiente doar dacă fermierii monitorizează dăunătorul. Pentru asta, cercetarea pe teren este necesară.

Capcanele cu feromoni pot fi utilizate pentru monitorizarea moliei și stabilirea curbelor de zbor. Curbele de zbor pot fi un bun indicator pentru alegerea momentului optim de combatere. Studiile efectuate în India arată că monitorizarea populațiilor de Plutella xylostella cu ajutorul capcanelor feromonale au dat rezultate foarte bune în combatere. Datele obținute au putut indica un moment optim de aplicare al tratamentelor, în așa fel încât populațiile au fost drastic diminuate și daunele reduse. Pe lângă asta, numărul de tratamente a fost și el redus [Venkata et al., 2001].

În același timp, câmpurile ar trebui verificate de cel puțin două ori pe săptămână. Controlul trebuie să se facă în mai multe puncte din lan sau cultură (cel puțin cinci). Se vor verifica în fiecare punct măcar 0,1 m². Pe această suprafață se vor număra larvele.

Larvă pe silicvă. Preferă silicvele mai mici

În funcție de planta gazdă, fenologie, există mai multe praguri de dăunare calculate, după cum urmează:

• La varză, PED-ul este de 8 - 10 larve/plantă [Tanskii, 1981]. Momentele de observație sunt: rozeta de frunze, începutul formării căpățânii;

• La rapiță, pragul economic de dăunare la care trebuie efectuat tratamentul este de 20 - 30 larve/m² [Canola Encyclopedia, 2015].

În cadrul sistemului de combatere integrată al acestui dăunător, măsurile chimice ocupă un loc fruntaș. În primul stadiu, larvele nu pot fi omorâte datorită modului minier de hrănire. Din stadiul doi ele pot fi combătute chimic.

În România sunt omologate câteva insecticide pentru combaterea moliei la varză: Cipermetrin; Deltametrin; Gama - cihalotrin; Emamectin benzoat; Clorantraniliprol + lambda - cihalotrin; Ciantraniliprol; Spinosad; Clorantraniliprol [Aplicația Pesticide 2.24.3.1, 2024].

Pentru rapiță nu sunt omologate produse în țara noastră, conform Aplicației Pesticide 2.24.3.1 din 2024. Dintre pesticidele recomandate, grupul chimic al piretroizilor este cel mai important și mai utilizat pentru controlul moliei P. xylostella.

Controlul chimic al P. xylostella se recomandă atunci când densitatea larvelor depășește pragul economic, care variază în raport cu stadiul de creștere al culturii și condițiile de mediu [Micic, 2005; Miles, 2002]. Utilizarea de multe ori incorectă a acestor substanțe chimice a crescut rezistența moliei verzei [Carazo et al., 1999; Castelo Branco et al., 2001]. Multe studii arată că, populațiile de P. xylostella sunt considerate foarte predispuse la dezvoltarea rezistenței la insecticide. De altfel, P. xylostella a fost primul dăunător raportat a fi rezistent la dicloro-difenil-triclor-etan (DDT), la numai trei ani de la începutul utilizării sale [Ankersmit, 1953]. Mai târziu a dezvoltat rezistență semnificativă la aproape orice insecticid aplicat, inclusiv la substanțe chimice noi [Sarfraz & Keddie, 2005; Ridland & Endesby, 2011].

Gestionarea populației de P. xylostella folosind metode de control chimice poate fi o strategie interesantă dacă este bine utilizată, datorită numărului mare de grupuri chimice cu ingrediente active diferite, care permite utilizarea alternativă a substanțelor chimice, prevenind dezvoltarea rezistenței. Aceste produse pot fi utilizate împreună cu alte tehnici de control pentru a reduce numărul de aplicații de pesticide și pentru a îmbunătăți calitatea producției.

Un aspect foarte important în alegerea produsului chimic este selectivitatea acestuia, deoarece multe substanțe chimice au o selectivitate ridicată pentru gazdă, dar nu și pentru agenții de control biologic, care contribuie la menținerea populațiilor considerate benefice pentru managementul integrat al P. xylostella.

Capcană cu feromoni

În combaterea biologică a moliei P. xylostella pot fi utilizate preparate pe bază de Bacillus thuringiensis subsp. kurstaki (tulpina PB 34). Managementul integrat al P. xylostella bazat pe controlul biologic cu bacteria entomopatogenă B. thuringiensis este o metodă importantă pentru reducerea densității populației acestui dăunător în culturile de Brassicaceae. Cu toate acestea, utilizarea acestui entomopatogen trebuie să fie bine planificată, deoarece această molie se află printre primele insecte care au dezvoltat rezistență la insecticidul biologic pe bază de Bacillus thuringiensis [Kirsch & Schmutlerer, 1988; Tabashnik, 1990].

De interes sunt și fungii entomopatogeni Metarhizium anisopliae și Beauveria bassiana pentru controlul P. xylostella. Beauveria bassiana este disponibilă ca produs pe piață pentru gestionarea insectelor dăunătoare. Utilizată în combaterea moliei verzei, a redus cu succes populațiile și s-a constatat că se răspândește eficient de la moliile contaminate la cele sănătoase [Sarfraz et al., 2005].

În mod natural, toate stadiile moliei Plutella xylostella sunt atacate de numeroși parazitoizi și prădători, parazitoizii fiind cei mai studiați. Peste 90 de specii parazitoide atacă molia diamantată [Goodwin, 1979].

Paraziții de ouă aparținând genurilor polifage Trichogramma contribuie puțin la controlul natural, necesitând eliberări frecvente de viespi în câmp. Paraziții de larve sunt cei mai predominanți și în același timp cei mai eficienți. De exemplu, în Brazilia au fost observate șapte specii de parazitoizi într-o populație de P. xylostella la culturile de varză, cele mai frecvente fiind două specii: Diadegma liontiniae și Apanteles piceotrichosus. Cotesia plutellae și Actia sp., mai numeroase în trecut, au devenit parazitoizi minori în prezent.

Parazitoizii din genul Trichogramma se numără printre agenții entomofagi care au fost mult studiați pentru P. xylostella. Specia T. pretiosum, tulpina Tp8, poate parazita aproximativ 15 ouă de P. xylostella în prima sau a doua generație atunci când sunt crescute în această gazdă în condiții de laborator, cu apariție de 100% și 10 până la 11 zile pentru apariția adulților [Volpe et al., 2006]. Mai mult, modalitatea optimă de a crește în masă acest parasitoid în laborator este de a folosi ouă lipite pe cartoane de culoare albastră, verde sau albă [Magalhaes et al., 2012].

Dintre prădătorii moliei Plutella xylostella, de interes este P. nigrispinus, care are un potențial mare de utilizare în controlul acesteia. P. nigrispinus a fost raportat că se hrănește cu P. xylostella în culturile de crucifere, consumând în medie 11 larve sau 5 - 6 pupe în 24 de ore [Silva - Torres et al., 2010; Vacari et al., 2012]. Despre adulții de Orius insidiosus există date care arată că pot consuma în jur de 6 ouă de Plutella xylostella în 24 de ore [Brito et al., 2009].

Numeroase studii se fac astăzi cu privire la utilizarea nematozilor entomopatogeni în combaterea moliei verzei Plutella xylostella. Cercetările efectuate până acum arată că, nematozii Steinernema carpocapsae pot fi utilizați în combatere mai ales atunci când insecticidele se dovedesc ineficiente [Schroer et al., 2005]. Pentru că molia depune ouăle pe suprafața inferioară a frunzelor iar larvele tinere se hrănesc în aceeași zonă, soluția cu nematozi trebuie direcționată cât se poate de mult acolo. Eficacitatea tratamentului depinde foarte mult de tehnica de pulverizare [Brusselman et al., 2012].

Insecticidele de origine vegetală sunt, de asemenea, un grup foarte important pentru gestionarea populației acestui dăunător. Dintre acestea, extractul de neem (Azadirachta indica) a prezentat rezultate semnificative în controlul P. xylostella [Myron et al., 2012].

Plutella la ceas de seară. După ce am curățat capcana, un fluturaș s-a așezat comod pe acoperișul capcanei

Bibliografie

Articol scris de: dr. ing. OTILIA COTUNA, șef lucrări Facultatea de Agricultură USV „Regele Mihai I” Timișoara, Departamentul de Biologie și Protecția Plantelor

Foto: Otilia Cotuna

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!