cereale - REVISTA FERMIERULUI

Deși este o cultură profitabilă și o bună premergătoare pentru cerealele de toamnă, rapița devine din ce în ce mai greu de cultivat în România, din cauza condițiilor climatice din toamnă, în special a secetei. Dacă în condiții normale s-au cultivat și 750.000 ha, acesta este al doilea an când suprafața estimată a se recolta este cu mult sub acest potențial, respectiv aproximativ 400.000 ha înființate în toamna 2020. Totuși, în multe zone, această cultură are o stare de vegetație destul de bună și se așteaptă producții ce vor satisface așteptările fermierilor.

Pe lângă condițiile climatice din toamnă, buruienile, bolile și dăunătorii constituie un alt grup de factori de risc care amenință cultura de rapiță, față de care trebuie acordată o atenție deosebită.

Compania Corteva Agriscience pune la dispoziția fermierilor soluția completă pentru protecția culturii de rapiță: combaterea buruienilor dicotiledonate - cu erbicidul KorvettoTM și controlul celor mai importanți dăunători ai acestei culturi – cu insecticidul Inazuma®.

KorvettoTM, noua soluție tehnologică pentru controlul buruienilor din cultura de rapiță

Noul erbicid postemergent KorvettoTM este destinat utilizării primăvara în cultura de rapiță de toamnă pentru controlul unui spectru larg de buruieni dicotiledonate (cu frunză lată).

Produsul conține noua substanță activă halauxifen-metil (Arylex™ Active) 5g/l și clopiralid 120 g/l, fiind omologat la doza de 1 l/ha.

Momentul aplicării este primăvara, de la faza de rozetă a culturii de rapiță (BBCH-30), până când mugurii florali sunt prezenți dar sunt încă acoperiți de frunze (BBCH-50).

KorvettoTM combate foarte bine buruieni dicotiledonate, precum turița (Galium aparine), buruiana care dă cele mai multe bătăi de cap fermierilor, atât în perioada de vegetație a culturii, concurând planta, cât și la recoltarea și valorificarea producției. Alte buruieni problemă foarte bine controlate de erbicidul KorvettoTM sunt: pălămida (Cirsium arvense), mușețelul (Matricaria spp.), loboda (Chenopodium album), macul (Papaver rhoeas), inclusiv macul rezistent la erbicidele sulfonilureice, susaiul (Sonchus arvensis), cornuții (Xanthium strumarium), măturica (Descurainia sophia).

Erbicidul KorvettoTM are o selectivitate foarte bună pentru cultura de rapiță și permite rotația fără probleme pentru toate culturile succesive care urmează după rapița tratată cu Korvetto™.

Produsul KorvettoTM este cea mai sigură metodă de a scăpa de buruienile dicotiledonate, atât anuale, cât și perene, care se poate aplica primăvara. Însă, atenție, nu se aplică toamna!

Inazuma®, insecticid complet pentru combaterea dăunătorilor din cultura rapiței

Insecticidul Inazuma® este compus din două substanțe active: acetamiprid, cu acțiune sistemică ce pătrunde rapid în plantă și este protejată de spălare, oferind astfel protecție de lungă durată împotriva insectelor cu aparat bucal de înțepat și supt; precum și  lambda cihalotrin-piretroid cu spectru larg de combatere, efect șoc și activitate reziduală.

Ambele componente fac ca insecticidul Inazuma® să ofere siguranța atât de mult dorită de cultivatorii de rapiță.

Când vine vorba de controlul dăunătorilor din cultura de rapiță, precum Gândacul lucios al rapiței (Meligethes aeneus), Gărgărița tulpinilor (Ceuthorhynchus spp.), Afide (Aphis spp.), Viespea rapiței (Athalia rosae) și Puricele rapiței (Psylliodes chrysocephala), produsul Inazuma® este soluția perfectă, fiind singura opțiune gata formulată la ora actuală ce are o acțiune și sistemică și de contact.

Insecticidul Inazuma® poate fi aplicat la rapiță, cu o cadență de 14 zile între tratamente și doze adaptate de 0,125 - 0,2 kg/ha pentru afide, viespea rapiței și puricele rapiței. Pentru gărgărița tulpinilor și gândacul lucios al rapiței, dozele de aplicare sunt cuprinse între 0,15 – 0,2 kg/ha, în funcție de presiunea de atac.

Se recomandă ca tratamentul de primăvară, împotriva Gândacului lucios al rapiței (Meligethes aeneus), Gărgărița tulpinilor (Ceuthorhynchus spp.), Afide (Aphis spp.), să fie făcut în perioada de instalare a dăunătorilor în cultură, în baza urmăririi atente a numărului de pupe, dar nu mai târziu de stadiul fenologic, respectiv buton verde BBCH 51.

Important, insecticidul Inazuma® nu se aplică în perioada înfloritului!

Articol scris de: ADRIAN IONESCU, CATEGORY MARKETING MANAGER FUNGICIDES &                                               INSECTICIDES CORTEVA AGRISCIENCE ROMÂNIA & MOLDOVA

                                        și

                           ALEXANDRA MARIA PETCUCI, CATEGORY MARKETING MANAGER HERBICIDES                                 CORTEVA AGRISCIENCE ROMÂNIA & MOLDOVA

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Protecția plantelor

Sistemul de servicii digitale de la Deutz-Fahr, Connected Farming Systems, include funcțiile SDF Guidance, SDF Fleet Management, SDF Data Management și alte servicii care funcționează în sinergie cu monitorul iMonitor și exploatează conexiunile Isobus și TIM, pentru a optimiza performanța echipamentelor tractorului. Deutz-Fahr a confirmat aderarea sa la platforma deschisă Agrirouter, informează specialiștii de la NHR Agropartners, companie care reprezintă marca Deutz-Fahr în România.

Cu noul sistem de servicii digitale Connected Farming Systems, Deutz-Fahr facilitează conceptul de Agriculture 4.0 pentru fermieri, oferind o gamă largă de servicii și componente digitale interconectate și permițând clienților să aibă control deplin asupra datelor lor. Oferta cuprinde trei secțiuni: exploatarea tractorului sau combinei, comunicarea de la și la echipament, precum și colectarea, gestionarea și evaluarea datelor care pot fi gestionate direct de la utilaje, prin intermediul software-ului dedicat pentru PC sau a aplicației MyDeutz-Fahr. Fermierii pot decide cu privire la gradul de digitalizare a funcționării lor utilizând diferite module. „Exploatarea tractoarelor și a combinelor devine mai simplă, iar munca devine mai ușoară, mai rapidă și mai eficientă pentru fermieri”, precizează Florin Neacșu, director general adjunct NHR Agropartners.

SDF Fleet Management, pentru controlul flotei de utilaje

Conducerea unei afaceri necesită adesea acțiuni complexe. Prin urmare, Deutz-Fahr dorește să ajute fermierii să își optimizeze operațiunile și să sporească eficiența. Soluțiile de conectivitate de la Deutz-Fahr îi mențin pe fermieri informați și întotdeauna în centrul acțiunii. „Conexiunea digitală între diferite terminale permite creșteri semnificative ale productivității. Conectarea utilajelor și a oricăror alte surse externe la o platformă digitală simplifică procesele de lucru, permițând gestionarea convenabilă a datelor relevante. SDF Connected Farming Systems oferă două module pentru aceasta, care pot fi instalate pentru a se potrivi cerințelor fermierului: Modulul Telematic de Bază (BTM), care permite conexiunea  Bluetooth la smartphone-ul fermierului și Modulul Telematic de Comunicare (CTM), cu o cartelă e-SIM integrată pentru a avea conexiune instantanee și continuă la internet”, explică Florin Neacșu.

Conectivitatea permite monitorizarea datelor de telemetrie și transferul altor informații importante, de exemplu, date privind activitatea de la iMonitorul utilajului pe telefonul și PC-ul fermierilor.

Pentru a satisface diferite nevoi ale clientilor, Deutz-Fahr propune două tipuri de servicii:

  • SDF Fleet Management Lite - prima soluție mobilă: SDF Fleet Management Lite oferă un nivel de accesare pentru transmiterea datelor utilajului către un dispozitiv mobil în cel mai simplu mod posibil. BTM (Modulul Telematic de Bază) transmite datele de telemetrie către un anume smartphone prin Bluetooth. Informațiile precum consumul de combustibil, utilizarea și productivitatea pot fi vizualizate comod printr-o aplicație instalată pe telefonul mobil.

  • SDF Fleet Management - monitorizare avansată a flotei online: SDF Fleet Management oferă toate datele importante ale utilajului dumneavoastră în orice moment. Vizualizarea hărții arată poziția și starea fiecărui utilaj sau a unei flote întregi în timp real. Istoricul locaţiei oferă informaţii utile. Fermierii pot, de asemenea, să vizualizeze toate datele privind performanța utilajelor lor, inclusiv consumul de combustibil, orele de funcționare, utilizarea motorului sau mesajele de avertizare. Acest lucru permite utilizarea maximă și economisirea optimă a combustibilului, ducând la reducerea costurilor de întreținere pentru fermieri. La cerere, așa-numitele garduri virtuale pot fi configurate astfel încât dacă un utilaj părăsește zona definită utilizatorul să primească un mesaj de avertizare. Aceasta se bazează pe localizarea prin GPS a utilajului.

SDF Data Management, o gestionare mai ușoară a datelor și cu o singură soluție

SDF Connected Farming Systems oferă soluții personalizate de gestionare a datelor pentru fermieri. „Lucrul cu formatele standard de fișiere este important. Un mare avantaj pentru fermieri îl reprezintă schimbul de date de la utilaj pe smartphone sau PC. Spre exemplu, se pot transfera date de referință, sarcini de lucru, hărți cu aplicații, linii de urmărire și limitele câmpurilor. Această operațiune se face semnificativ mai ușor și cu o singură soluție. SDF Connected Farming Systems funcționează cu formate de fișiere deschise și standardizate, ISO-XML, compatibilitate cu alți producători de utilaje agricole. Acest lucru asigură transferuri între diferite surse de date (utilaj, echipamente, stație meteorologică, senzor de câmp) și aplicații de birou. SDF Data Management este proiectat și certificat de Agrirouter”, arată specialistul NHR Agropartners.

Agrirouter, o platformă comună a mai multor producători de tractoare și echipamente agricole, este o platformă universală de schimb de date care permite fermierilor să facă schimb de date între utilaje și aplicații software agricole de la un număr mare de producători.

Agrirouter transferă date, dar nu le stochează niciodată. Aceasta simplifică schimbul de date și, prin urmare, procesele de lucru, reduce munca de birou și îmbunătățește eficiența economică. „În ultimă instanță, platforma de schimb de date rezolvă o problemă esențială a digitalizării în agricultură: le permite fermierilor să facă schimb de date între aplicațiile utilajelor și aplicațiile software agricole de la diferiți producători. Fiecare utilizator își poate crea propriul cont gratuit pe platforma Agrirouter și îl poate configura separat. Modul în care sunt transportate datele sunt definite numai de către utilizator în modulul de setări ale platformei. Cu contul Agrirouter, toate utilajele Deutz Fahr pot fi conectate la toate aplicațiile și utilajele de la partenerii Agrirouter”, punctează Florin Neacșu.

SDF Guidance, lucru precis, la centimetru

Sistemele de autoghidare devin din ce în ce mai consacrate ca standard pe tractoarele și combinele din multe ferme. Avantajele sunt evidente: economisirea resurselor, creșterea confortului și a productivității, precum și precizia fiabilă și repetabilă. Fermierul se poate baza pe o precizie ridicată chiar și în condiții dificile de lucru, cum ar fi ceața sau pe timp de noapte.

„Multe aplicații agricole de precizie se bazează pe navigația prin satelit. Receptoarele SDF utilizează semnale gratuite, disponibile pe plan internațional, care oferă niveluri diferite de precizie, în funcție de serviciul de corecție și de modelul de receptor. Cu trei tipuri diferite de receptor, fiecare fermier poate decide care sistem îndeplinește cel mai bine cerințele sale. Receptoarele GNSS inovatoare de la SDF sunt adaptate periodic la situații noi cu actualizări firmware”, a specificat reprezentantul NHR Agropartners.

AUTO-TURN simplifică întoarcerea

Această funcție permite tractoarelor sau combinelor să efectueze întoarceri automate pe terenul nelucrat. Șoferul decide pe care drum să întoarcă. În plus, sunt disponibile diferite modele, atât pentru a omite drumuri, cât și pentru însămânțarea parcelelor. „În afară de confortul suplimentar, acest proces este, de asemenea, delicat cu ogorul nelucrat și simplifică monitorizarea parcursurilor economisind și timp. Datorită întoarcerilor mai rapide, fermierii își pot crește cu ușurință productivitatea”, spune Florin Neacșu.

iMonitor3, controlul complet al tractorului și activității acestuia

IMonitor3 este elementul central de comandă pentru toate aplicațiile importante ale tractoarelor și combinelor. Acesta include setările tractorului, sistemele automate de autoghidare, controlul terminalului ISOBUS și gestionarea datelor.

Toate setările și funcțiile sunt afișate clar pe o interfață ușor de citit de utilizator. Funcționarea ecranului tactil de ultimă generație, opțional cu comandă MMI externă, integrată convenabil în cotieră, fac din iMonitor3 o interfață extrem de practică între tractor, echipament, șofer și fermier. Funcțiile integrate, cum ar fi ghidurile rapide și explicațiile simbolurilor, precum și o structură clară a meniului asigură o operare foarte simplă. Dacă mai există întrebări privind funcționarea, șoferul poate obține, de asemenea, suport prin intermediul unui serviciu la distanță.

În funcție de tipul tractorului și de nivelul opțiunilor, sunt disponibile două dimensiuni ale monitorului: cel mai mare terminal pentru tractoare de pe piață cu diagonală de 12” și o versiune puțin mai mică, de 8”.

XTend extinde afișajul la dispozitivele mobile

Deși toate funcțiile sunt deja afișate clar pe iMonitor, unele activități, cum ar fi operarea cu diferite funcții ale unui terminal ISOBUS, impun ca terminalul să fie monitorizat simultan. Ca alternativă la un al doilea monitor, funcția XTend poate fi utilizată pentru a conecta cu ușurință dispozitive externe, cum ar fi tablete la iMonitor cu o conexiune WLAN. Aplicația XTend poate fi utilizată fie pentru afișarea aplicației de orientare, fie pentru controlul complet al tuturor funcțiilor terminalului ISOBUS-UT. Un alt avantaj, conexiunea WLAN permite ca tableta să fie scoasă în afara cabinei, de exemplu atunci când se efectuează o încercare de calibrare la o semănătoare, arată specialistul NHR Agropartners.

Asistență la distanță

Dacă fermierul are nevoie de asistență rapid, de exemplu pentru setările funcțiilor direct pe utilajul său, dealerul poate utiliza pur și simplu serviciul de „Asistență la distanță” pentru a se conecta la iMonitor cu permisiunea șoferului și pentru a oferi asistență pentru optimizarea setărilor. Acest lucru permite minimizarea timpilor de nefuncționare, având asistență rapidă pentru a seta funcționalitățile și pentru a verifica funcționarea corectă a tractorului.

ISOBUS, productivitate mărită, consum de combustibil redus

Utilizarea dispozitivelor electronice face ca lucrările agricole și utilajele să fie mai sigure, mai puternice, mai precise și mai eficiente. „ISOBUS simplifică comunicarea între tractor și echipament ca soluție plug-and-play: un singur terminal pentru o mare varietate de funcții pentru echipamente, indiferent de producător. Acest lucru asigură un confort maxim de lucru şi îmbunătăţeşte vederea panoramică, deoarece în cabină nu sunt necesare monitoare suplimentare”, precizează Florin Neacșu.

Ca membru fondator al AEF, toate componentele și interfețele SDF sunt certificate de AEF. Acestea oferă premisele pentru funcțiile integrate suplimentare, asigurând compatibilitate maximă pentru fermieri. Specialistul ne dă un exemplu concret: controlul automat al secţiunii cu până la 200 de secţiuni sau controlul variabil al cantităţii care trebuie aplicate asigură distribuirea cu precizie a îngrăşămintelor şi a nutrienţilor în locul potrivit, la momentul potrivit şi în cantitatea corectă.

Noul standard AEF TIM permite automatizarea între tractor și echipamente. Rezultatul este mai mult confort și mai puțină oboseală pentru șofer.

Odată cu automatizarea proceselor de lucru, productivitatea poate fi mărită considerabil, în timp ce consumul de combustibil este redus. După certificarea TIM, utilajele Deutz-Fahr sunt compatibile cu diverse echipamente de la diferiți producători. Pot fi automatizate următoarele funcții: GPS, viteză, lanț cinematic, PTO, supape distribuitor.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Tehnica agricola

Pasionat din copilărie de agricultură, Dan Herțeg a reușit prin multă muncă să dezvolte ceea ce astăzi este una dintre fermele importante, model, din județul Arad. Fiind o persoană deosebit de calculată, adeptă a unei planificări minuţioase, știe că fiecare bănuţ investit trebuie să genereze profit. Ferma din localitatea Semlac are astăzi în exploatare 3.086 de hectare.

„Avem un parc de zece tractoare. Lucrăm cu șapte operatori. La randamentul pe care îl avem astăzi nu este nevoie de mulți operatori, ci puțini, bine plătiți și obligatoriu de calitate.”

Dan Herțeg (49 de ani) s-a apucat de agricultură în urmă cu 17 ani. „Nu mi-e rușine, ba chiar sunt mândru de faptul că am pornit de la două tractoare românești, un 450 și un 650, și am ajuns astăzi, așa cum urmează să vedeți, la o flotă mare de utilaje pe care le deținem, o parte din ele în leasing, mare parte din utilaje plătite. Lucrăm pe trei societăți. Societatea cea mare este Agro Raluca, înființată în anul 2004, pe care o conduc din poziția de director și în care sunt angajatul soției, dacă se poate spune așa. Am și eu un PFA, iar fiica mea, inginer agronom, are un SRL”, ne-a spus fermierul arădean încă de la începutul dialogului nostru.

Înainte de 1989, părinții lui Dan Herțeg cultivau legume în solarii. „Agricultura este o pasiune moștenită din familie. Eu am muncit de mic, de la 10-11 ani mergeam vara în vacanțe la irigat, nu e o rușine să muncești, cred că e un lucru care înnobilează omul.”

A început cu 117 hectare, iar în prezent, cele 3.086 de hectare sunt lucrate pe trei societăți, iar toamna, Dan Herțeg, pune peste o mie hectare cu grâu, cu rapiță încă o mie și ceva, iar primăvara însămânțează floarea-soarelui (pe vreo 150 ha) și porumb (în jur de 700 ha).

L-am întrebat cum se descurcă cu forța de muncă. „Avem șapte oameni care lucrează la noi de foarte mult timp, de 10-15 ani. Unul dintre ei a început cu tatăl meu, în 1993, și de atunci este la noi. Mai este câte unul care vine, învață un an sau doi, câștigă undeva la 10.000 de lei salariu într-o lună bună, apoi pleacă. Dar vin alții la fel de buni cu care ne descurcăm”, a răspuns Dan Herțeg.

În agricultură, încă sunt probleme nerezolvate

Dan Herțeg este adeptul sămânței din import. „Folosesc soiuri și hibrizi de la marii producători străini”, a punctat fermierul, care ne-a zis că și în anii agricoli dificili s-a descurcat destul de bine. „2018 a fost un an normal pentru zona noastră, în care am obținut 8.519 kg/ha la grâu, 11-12 tone/ha la porumb, peste 4 tone/ha la rapiță. În 2019 am avut o producție medie de grâu de 3.020 kg/ha. La rapiță am avut undeva la 2.700 kg/ha, iar în 2020 la rapiță am făcut aproape 4.000 kg/ha. Porumbul ne-a salvat în 2019, dar și 2020, an în care am obținut o producție medie de 10 tone/ha. Anul trecut, la grâu, de la semănat și până pe 26 mai, am avut circa 76 de litri de ploaie. Am primit apoi într-o lună circa 100 de litri de ploaie. Am obținut undeva între 3.800-4.000 kg/ha, foarte slab”, povestește fermierul.

A reușit să irige o suprafață de 346 ha, pe vechea structură de hidranți. Vrea să extindă suprafața irigată prin accesarea proiectelor europene, intenționează, de asemenea, să investească în echipamente pentru irigat. „Momentan, așteptăm să vedem ce se decide la Bruxelles, dacă ne plafonează subvențiile. Sunt mulți factori, multe elemente care contribuie la posibilitatea de a ne dezvolta sau a rămâne pe loc”, precizează Dan Herțeg, adăugând că de ani de zile fermierii cer ca subvenția pe societăți comerciale să nu mai fie înregistrată ca venit și impozitată ca atare, problemă care a rămas și azi nerezolvată. „Subvenția este un ajutor pentru prețurile foarte mici de la noi. Vedem că la noi se vinde 1 kg de grâu cu 55-60 de bani. În Europa 1 kg de grâu se vinde undeva la 90 de bani. Deci este o diferență de 40%. Primim o subvenție mai mică decât europenii cu 30-40%. Lucrez și pe raza a două orașe. Impozitele sunt undeva la 20 de euro. În toată Europa civilizată, impozitul pe un hectar de teren este de doi euro. Mi se pare și acest lucru o problemă de rezolvat. Motorina este subvenționată la 72 de litri. Sunt ani în care nu putem să ne încadrăm în 70 de litri, pentru că folosind o scarificare de 20-24 de litri, la o trecere cu disc, la un semănat, la fertilizat, recoltat, la transporturi tehnologice și la tot ce ai folosești peste 100 de litri. Cred că ar fi timpul ca după atâția ani aceste lucruri să se îndrepte.”

„Așteptăm să vedem ce se decide la Bruxelles, dacă ne plafonează subvențiile. Sunt mulți factori, multe elemente care contribuie la posibilitatea de a ne dezvolta sau a rămâne pe loc.”

Randamentul la tractoarele șenilate este foarte mare

Vizita noastră în ferma lui Dan Herțeg a trecut și prin parcul de utilaje agricole, fermierul amintindu-și că în anul 2004 a cumpărat de la târgul Agromalim Arad două tractoare din grupul CNH și două pluguri. „După care, într-un an ne-am dezvoltat. În momentul de față, avem un parc de zece tractoare. Lucrăm cu șapte operatori, suntem suficienți, poate chiar prea mulți. La randamentul pe care îl avem astăzi nu este nevoie de mulți operatori, ci puțini, bine plătiți și obligatoriu de calitate.”

În 2017, fermierul arădean a cumpărat un tractor articulat pe șenile, de la Titan Machinery. „Am un partener de suferință, un agricultor din județul Constanța, care din două vorbe m-a convins. Și-a cumpărat unul în 2016 și altul în 2017. Și îmi spunea că este de necrezut ce poate face acest utilaj și de aceea am luat decizia de a lua și al doilea tractor. Este vorba despre cel mai mare tractor articulat, pe șenile, Case IH Quadtrac 620. Adevărat că am luat decizia să achiziționez acest tractor pentru că știam că sunt cele mai bune din piață în ceea ce privește tractoarele pe șenile, Case IH având peste 25 de ani de experiență în tractoare șenilate.”

Nu doar experiența producătorului l-a convins pe Dan Herțeg să investească în tractoarele pe șenile, ci și faptul că aceste utilaje nu compactează solul, au o tracțiune mai bună, puterea motorului se aduce mai bine la nivelul solului. „Tractoarele pe roți, vara, în anii mai secetoși chiar aveau o problemă. Randamentul la tractoarele șenilate este foarte mare. Printr-o singură trecere poți face două-trei lucrări, consumul de motorină este foarte rezonabil, iar costul de producție pe hectar scade mult. Sunt lucruri importante în avantajul fermierului.”

„Dacă s-ar asocia, fermierii mici cred că ar avea o soartă mai bună, sunt bani europeni, sunt variante pentru ei.”

Dezvoltare prin asociere

Dialogul cu Dan Herțeg s-a încheiat cu viitorul, pentru că, având în vedere problemele actuale ale agriculturii românești, pe toți ne preocupă ce va fi, cum vor merge mai departe fermierii, ce e de făcut la ora actuală. „Fermierii mari probabil că s-au pregătit și se pregătesc, își vor diviza societatea mare în societăți mai mici. Probabil că vom face între noi grupuri de producători sau cooperative, cei mari. Cei mici, la fel, trebuie să înființeze cooperative, ca să se poată dezvolta. Sunt foarte mici, iar la nivel de inputuri nu au putere de negociere, la vânzare de produse și acolo pierd foarte mult. Dacă s-ar asocia, cred că ar avea o soartă mai bună, ar face niște silozuri, sunt bani europeni, sunt variante pentru ei. Noi, ăștia mari, nici bani europeni pe proiecte nu prea putem accesa. Sperăm ca la următorul exercițiu financiar 2021-2027 să avem și noi acces la banii europeni. Până acum nu am avut, fiind societăți mai mari, eram depunctați. Cei mai mici aveau puncte bonus, dar nu aveau săracii finanțare de la bănci, pentru că nu-i finanța nimeni că nu aveau cu ce gira, și așa s-a pierdut și din bruma de bani europeni.”

Articol scris de: BOGDAN CONSTANTIN, SPECIALIST PR & COMUNICARE TITAN MACHINERY ROMÂNIA

Publicat în Revista Fermierului, ediția print – februarie 2020

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Din fermă-n fermă!

Miercuri, 10 martie 2021, Executivul de la București a aprobat prelungirea Programului IMM INVEST pentru anul în curs, program care include și subprogramul AGRO IMM INVEST cu un plafon de un miliard de lei.

AGRO IMM INVEST reprezintă garantarea de către stat a creditelor acordate întreprinderilor mici și mijlocii din domeniile agriculturii, pescuitului, acvaculturii și sectorului alimentar de către instituțiile de credit. Subprogramul are un plafon de un miliard de lei.

Potrivit ministrului Agriculturii, Adrian Oros, prin subprogramul AGRO IMM INVEST va fi acordat un grant nerambursabil de maximum 10% din valoarea creditului garantat, cu condiția încadrării în plafonul de 120.000 de euro pentru fiecare întreprindere care îşi desfăşoară activitatea în sectorul pescuitului şi acvaculturii, sau 100.000 de euro pentru fiecare întreprindere care îşi desfăşoară activitatea în domeniul producţiei primare de produse agricole, respectiv 800.000 de euro pentru fiecare întreprindere care își desfășoară activitatea în sectorul alimentar.

Creditele se referă atât la capitalul de lucru, cât și la investiții. Sunt subvenționate 100% comisionul de risc, comisionul de administrare și dobânzile, iar perioada de grație este de maximum 24 de luni pentru rambursarea principalului, în timp ce rambursarea creditelor se face în cel puțin două rate pe an.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Știri

Începând cu 5 martie 2021, Adrian Sâmbotin este noul director comercial național al companiei ADAMA Agricultural Solutions. Reamintim că, încă de la începutul anului, au avut loc schimbări în managementul Adama, Gabriela Vila conducând operațiunile din România și Moldova ale ADAMA, din rolul de director general.

Adrian Sâmbotin, după ce a ocupat în trecut poziția de director comercial regional Vest și Centru, acum preia responsabilitățile comerciale. Cu o carieră de 14 ani petrecuți în zona comercială și de marketing în cadrul unor companii importante din piață, noul director comercial ADAMA vine cu experiența ultimilor patru ani petrecuți în cadrul companiei unde a avut o contribuție esențială la dezvoltarea businessului și adoptarea rapidă a noului portofoliu de produse Adama.

„Am acceptat această provocare profesională cu entuziasm și cu certitudinea că voi putea să conduc departamentul comercial ADAMA România spre un nou nivel de performanță. Mă bazez pe o echipă foarte bună, pe relațiile comerciale excelente cu partenerii noștri și, având în vedere serviciile foarte bune oferite de compania noastră, privesc cu optimism spre implementarea strategiilor de îmbunătățire a portofoliului de produse, de creștere a cotei de piață și a parteneriatului cu distribuitorii și fermierii”, a declarat Adrian Sâmbotin.

Experiența în domeniu și abilitățile sale sunt esențiale pentru noile prerogative în structura ADAMA. Printre acestea, un loc important îl are excelența în zona comercială, dezvoltarea de noi proiecte și a echipei – cea mai importantă legătură cu partenerii de afaceri, informează compania.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Știri

„Ghid practic de protecția plantelor pentru fermieri” este o carte care n-ar trebui să lipsească din biblioteca agricultorilor, ghidul conținând informații despre patogenii și dăunătorii din culturile de cereale. Circa 200 de exemplare vor vedea lumina tiparului în câteva zile, cartea putând fi comandată de la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Lovrin, locul în care-și desfășoară activitatea de cercetare autoarea – dr. ing. Otilia Cotuna, din poziția de șef Laborator Protecția Plantelor SCDA Lovrin - CS III, care este și cadru didactic, șef lucrări la Facultatea de Agricultură din cadrul USAMVB Timișoara.

„În această primă ediție veți găsi informații despre patogenii și dăunătorii din culturile de cereale. Informațiile științifice sunt însoțite de fotografii sugestive făcute în culturile de pe teritoriul SCDA Lovrin și nu numai. Aceste fotografii vă pot ajuta în identificarea patogenilor și dăunătorilor din culturile de cereale. Ghidul nu este complet, pentru că se bazează strict pe munca mea din cercetare. Pentru un plus de originalitate, am ales să utilizez doar fotografiile mele”, precizează dr. ing. Otilia Cotuna, care punctează că, la finele fiecărui an, ghidul va fi revizuit și adăugit. Noi patogeni și dăunători vor fi adăugați, atât din culturile de cereale, cât și din alte culturi, rapiță, soia, floarea-soarelui. „Așadar, acest prim ghid a dat startul pentru o serie de ghiduri ce pot face din fiecare fermier un mic cercetător în cadrul fermei pe care o gestionează”, arată autoarea.

Otilia Cotuna a ținut să le mulțumească tuturor celor care i-au fost alături în această realizare. „Această lucrare a fost posibilă cu sprijnul SCDA Lovrin. Îi mulțumesc directorului stațiunii, conf. dr. Marinel Horablaga, care mi-a acordat toată încrederea, susținându-mă în toate activitățile specifice protecției plantelor. Alături de mine, pe parcursul redactării acestei cărți a fost dr. Mirela Paraschivu, șef de lucrări, prietenă și colaboratoare de nădejde, căreia îi mulțumesc. De asemenea, le mulțumesc tuturor referenților pentru susținere.”

Foto: dr. ing. Otilia Cotuna

Publicat în Eveniment

Marți, 2 martie 2021, Alianța pentru Agricultură și Cooperare face un ultim apel disperat în numele fermierilor grav afectați de calamități, solicitând aprobarea amendamentului la Legea bugetului de stat, prin care să fie prevăzută suma de 1.093.000 mii lei, necesară plății despăgubirilor acordate producătorilor agricoli pentru culturile de primăvară calamitate și  restanțelor de la culturile de toamnă, în proporție de circa 10%.

Alianța reamintește că sumele propuse a fi acordate sub forma despăgubirilor, deși sunt maximum 35% din cheltuielile tehnologice efectuate, intră în circuitul economic, având efect benefic asupra întregii economii. „Ne aflăm în mijlocul unei crize globale, iar pe lângă sănătate, hrana trebuie să reprezinte o prioritate la fel de importantă. Stimate domnule premier, stimate domnule ministru al Agriculturii, stimate domnule ministru al Finanțelor, stimați parlamentari, vă rugăm, în ultimul ceas, să vă respectați promisiunile făcute Alianței, exprimate în întâlnirile cu fermierii și în mass-media. Nu vă jucați cu destinele sectorului agroalimentar și prevedeți în Bugetul MADR 2021 suma de 1.093.000 mii lei pentru acordarea despăgubirilor cuvenite producătorilor agricoli, aferente culturilor de primăvară 2020 calamitate de secetă și restanțelor pentru culturile de toamnă, la votul de azi, 2 martie 2021, din plenul Parlamentului”, precizează o ultimă scrisoare deschisă transmisă guvernanților de către Alianță.

Alianța pentru Agricultură și Cooperare a purtat în permanență un dialog cu autoritățile și a solicitat prin nenumărate adrese oficiale și publice, începând cu luna iulie 2020, aprobarea a două acte normative: OUG privind declararea stării de calamitate pentru fermierii cu procese-verbale de constatare și evaluare a daunelor provocate de seceta pedologică severă în conformitate cu gradul de dăunare, precum și OUG privind amânarea ratelor de credit/leasing pentru fermierii afectați de seceta pedologică 2020, pentru a preveni situația catastrofală în care au ajuns cei aproximativ 80.000 fermieri și familiile lor.

„Deși au trecut opt luni de când tragem semnale de alarmă și solicităm amânarea ratelor de credit/leasing pentru fermierii afectați de seceta pedologică severă, chiar și în martie 2021, dacă se legiferează acest subprogram de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii din domeniul agriculturii, pescuitului, acvaculturii și sectorului alimentar AGRO IMM INVEST și se alocă bugetul necesar, acesta va fi un program util doar pentru industria alimentară și fermierii care nu au fost afectați de seceta pedologică severă, sau cei care sunt calamitați cu un procent de dăunare minor și sunt bancabili/finanțabili. Trebuie să fim conștienți că acest subprogram reprezintă o necesitate, dar este o măsură complementară pentru sectorul agroalimentar, fiind o măsură pentru viitor, fiind posibil de accesat probabil din luna iunie 2021. Dacă ne referim strict la producătorii agricoli afectați de seceta pedologică severă la culturile de toamnă 2019 sau primăvară 2020, acest subprogram nu reprezintă o soluție imediată, așa cum urgența o impune pentru fermierii afectați de secetă, așa cum Alianța pentru Agricultură și Cooperare a solicitat în nenumărate rânduri. Fermierii afectați de secetă au probleme în special cu indicatorii bancari, nu mai au garanții și nu vor putea fi acceptați de instituțiile bancare și nebancare pentru accesarea finanțărilor. Dacă dorim să ajutăm fermierii afectați de secetă și care dețin procese verbale de constatare și evaluare a pagubelor la culturile agricole, aceștia pot fi considerați ca fiind titularii unei creanțe asupra bugetului de stat prin MADR, în cuantumul stabilit prin cererea de despăgubire (creanță = suprafață x cuantumul ajutorului de stat pe hectar). Printr-un mecanism de creditare și garantare similar programului IMM INVEST, dar printr-o procedură mult simplificată, fermierii afectați de calamități pot accesa de la bănci credite pentru capital de lucru, în limita sumelor cuvenite drept ajutor de stat pentru despăgubiri. Un astfel de mecanism poate fi implementat pe o perioadă de 8-12 luni, arată Alianța pentru Agricultură și Cooperare.

Publicat în Știri

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) din Cluj-Napoca anunță punerea în vânzare, la magazinele sale, a produselor certificate Bio din lapte de vacă provenite de la Stațiunea Didactică Experimentală „Ferma Cojocna”.

Certificarea Bio a fost obținută pentru lapte integral pasteurizat, sana, telemea, caș proaspăt și brânză burduf. „În urma certificării Bio pentru animale și culturi agricole, din 2020, am dorit ca produsele obținute din cultivarea cerealelor, respectiv cele obținute din creșterea animalelor, să primească plus valoare. Dacă inițial am primit certificarea ca produs ecologic doar pentru cereale, alături de carne și lapte crud de vacă/oaie, următorul pas a fost în direcția prelucrării acestor materii prime. În acest sens, am autorizat fabrica de procesare lapte într-un Centru independent de prelucrare lapte. Ținta a fost ca din produsul lapte crud certificat să obținem în urma prelucrării produse derivate cu o mare valoare biologică și nutrițională”, a declarat directorul Stațiunii Cojocna, dr. Doru Pop.

Cele cinci produse din lapte de vacă certificate Bio pot fi găsite la magazinele universității, în campus și la cel de la Stațiunea de Cercetări Horticole (SCH), iar prețurile de vânzare sunt: lapte de vacă - 6 lei/litru, sana - 5 lei/500 gr, telemea - 18 lei/500 gr, caș - 45 lei/kg și brânză burduf - 45 lei/kg.

„Punerea în vânzarea a produselor lactate Bio reprezintă rezultatul unui proces amplu de restructurare, reconversie și regândire a paradigmei USAMV Cluj-Napoca. În ultimii patru ani, efortul nostru s-a îndreptat înspre a implementa practicile de mediu pentru a ne alinia cu standardele necesare producerii de alimente sănătoase, care să contribuie pozitiv la sănătatea comunității clujene. Am țintit o alternativă sănătoasă a produselor lactate care se găsesc acum în comerț. Mai mult, în afară de faptul că sunt ecologice, sana și laptele produse în ferma Cojocna nu sunt degresate, păstrându-se valorile nutriționale intrinseci”, a precizat directorul general administrativ al USAMV Cluj-Napoca, ec. dr. Lucian Naș.

Pentru o suprafață de circa 500 de hectare de culturi agricole (grâu, porumb, floarea-soarelui, plante furajere), USAMV Cluj-Napoca a realizat, începând cu anul 2017, toate procedurile pentru reconversia acestora la agricultură ecologică (494,68 ha), iar recent a obținut certificarea acestor culturi ca produse organice. Alte 174,05 hectare se află în al treilea an de conversie (pomi fructiferi), cu proceduri în curs de obținere a certificării ecologice.

În ceea ce privește animalele deținute în cadrul Stațiunii Cojocna, s-a obținut certificarea de produse ecologice pentru toate bovinele și ovinele (284 bovine și 522 ovine). De asemenea, din cele peste o sută de tone recoltate în 2020, universitatea intenționează să scoată pe piață un alt produs obținut din culturile agricole, respectiv uleiul din floarea-soarelui BIO, presat la rece.

Foto: USAMV Cluj-Napoca

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Știri

Piața cerealelor (grâu, porumb, orz, rapiță, floarea-soarelui și soia) la data de 15 februarie 2021, un raport realizat de Casa de Trading a Fermierilor, prin Cezar Gheorghe – consultant senior și analist.

GRÂU

Prețurile grâului românesc recolta veche se situează în jurul valorii de 217-220 euro/tonă, livrat în portul Constanța, în condiția CPT. La nivel local, în fermele mici, în paritatea FCA, prețurile au coborât până la 195 euro/tonă. Cotațiile FOB în bazinul Mării Negre rămân la nivelul de 280 USD/tonă, la toți cei trei actori: Rusia, Ucraina și România.

Există o stare de calm generată de patru factori, unul intern și trei externi, care, împreună, conduc către această calmitate, afirmă Cezar Gheorghe. „Lipsa de apetit în achiziție a procesatorilor interni, va fi generată de o autosuficiență în aprovizionare. Acest aspect se va propaga pe parcursul a cel puțin 30 de zile, adică exact consumul necesar al României pentru o lună, circa 200.000 tone. Efectul raportului USDA, care a fost neutru și a compensat creșterea consumului rezidual cu scăderea stocurilor la nivel mondial, bazându-și estimările pe rezervele Chinei și ale Indiei, care, după cum știm din rapoartele trecute, nu pot fi certificate. China deține circa 50% din rezervele mondiale, iar India circa 10%, adică 160.000.000 tone, respectiv 32.000.000 tone. Valul rusesc de vânzări grâu a făcut ca prețul să coboare, în iminența zilei de 15 februarie 2021, dată din care se aplică primul nivel de taxare, cel de 25 euro/tonă. Fermierii ruși vând cât pot de mult, în speranța că mai pot capitaliza din potențialul netaxabil. Destinațiile sunt acoperite pentru moment. Desigur, vorbim despre cele tradiționale din Nordul Africii și Orientul Mijlociu. Acest fapt contribuie în mod direct la un preț mai mic, în contextul în care cererea aproape lipsește”, explică analistul, care notează, de asemenea, existența unor stocuri de grâu la anumiți comercianți, cu volume segmentate între 6.000 și 10.000 tone și 30.000-50.000 tone. „Mulți dintre ei nu au apreciat vârful de preț și au ignorat efectul taxei rusești, de bearish (de scădere a pieței). Exodul vânzărilor generate de panica provocată de legiferarea taxei a condus firesc spre această scădere a pieței. Dacă aplicăm un factor de multiplicare de 18 euro/tonă diferență de piață, ajungem la sume importante care nu au fost marcate ca profit brut.”

În ceea ce privește recolta nouă, aceasta este cotată la nivelul de 895-900 lei/tona de grâu livrat CPT port Constanța, echivalent cu 183,5-184,5 euro/tonă, cu o diferență negativă de 5-7 euro/tonă, în cazul în care nu întrunește condițiile calitative de grâu panificație.

Precipitațiile din toamnă și căderile de zăpadă înaintea sosirii valului de frig conduc spre o evaluare pozitivă a recoltei românești. „După unele surse, sunt însămânțate între 2.070.000 și 2.170.000 de hectare cu grâu. În orice format numeric, dacă primăvara va aduce regimul de ploi care este deja prognozat, cifra totală va depăși 10.000.000 tone de grâu”, punctează Cezar Gheorghe.

PORUMB

Porumbul românesc recolta veche este cotat la 205-207 euro/tonă în CPT Constanța, o indicație precaută, susține specialistul, în lumina ultimului raport USDA. „În condiția de livrare FCA ferme, stocuri de 100-600 de tone, la un preț de 185 euro/tonă este indicația precaută”, arată Cezar Gheorghe.

În ceea ce privește recolta nouă de porumb, indicațiile curente se situează la nivelul de 164-165 euro/tonă, CPT Constanța.

În acest moment, fermierii nu au intenție clară de vânzare. În general, începutul lui martie este un moment în care porumbul se mișcă dinspre ferme înspre cumpărători.

„Ce remarcăm însă pe piața europeană a porumbului este apropierea cifrată la 4 unități (euro) în cotațiile Euronext, între porumb și grâu. Diferența s-a micșorat destul de mult față de ultima noastră observație scrisă. Este, practic, o schimbare în utilizarea cu destinație furaj – în loc de porumb, se utilizează în rețetele de hrănire, grâu furajer”, a specificat consultantul Casei de Trading a Fermierilor.

ORZ

Este de notat o licitație câștigată în ultimele zile la un nivel de 260 USD/tonă, CIF Aqaba, de către Viterra, cu livrare 15-30 august 2021. Ceilalți ofertanți au fost Cargill (263,2 USD/tonă), CHS (262,98 USD/tonă), Bunge (267 USD/tonă) și Ameropa (273 USD/tonă).

„Analizând datele pe un singur importator, diferența între grâu și orz este de doar 10 USD/tonă, ceea ce ne aduce într-o poziție de a putea balansa mai bine ofertele pe care fermierii români le primesc pentru orz, versus grâu. În cifre concrete, vorbim de 8 euro diferență. Prin urmare, în condiția de livrare CPT Constanța, discountul orzului față de grâu, în acest moment, ar trebui să fie de 40 RON/tonă. Desigur, cele 300.000 hectare plantate cu orz în toamnă vor alimenta suficient cererea de export câștigată până acum, dacă vremea nu va mai crea problemele de anul trecut”, precizează analistul.

RAPIȚĂ

Rapița înregistrează creșteri majore, fiind alimentată de cotațiile pentru canola canadiană. „Energia a crescut peste nivelul de 63 USD/ baril în Brent, însă canola canadiană crește și trage în sus rapița europeană, pe fondul lipsei de lichiditate. Cotațiile pentru martie 2021 sunt la nivelul de 730,4 CAD/tonă (dolari canadieni). În plan intern, remarcăm creșterea Premium-ului. De la o cotație de 2-3 euro/tonă față de MATIF august 2021, el se întinde la niveluri de 5-7 euro/tonă, semn clar că piața reacționează și dorește  să păstreze marja brută de profit pe tonă rezultată în urma procesării. Este un efect firesc, fiindcă contractele de furnizare bio-diesel sunt semnate pe o perioadă de 2-3 ani și au o schemă de prețuri pe care nu o poți încălca în calitate de producător de bio-diesel. Portul Constanța rămâne la nivelul de MATIF august 2021, minus 2-3 euro/tonă. Experiențele trăite în ultimul an ne îndeamnă însă la cumpătare. În loc de riscul tentant de a încasa, să zicem, 6 euro/tonă în plus, la un lot de 1.000 tone, e de preferat să rămânem moderați și să vindem doar 500 tone, păstrând opțiunea de vânzare sau de păstrare pentru momentul când marfa există fizic. O diferență de piață de acoperit la rapiță, să spunem de minimum 20-25 euro/tonă, ne poate arunca sub linia verde în bugetul de venituri și cheltuieli din fermă. Și, bineînțeles, recomandarea este de a executa ceea ce semnăm, un semn de maturitate din partea unei piețe care își dorește să revină după un 2020 dezastruos”, arată Cezar Gheorghe.

FLOAREA-SOARELUI

Cotațiile semințelor de floarea-soarelui rămân constante, în jurul nivelului de 455-460 USD/tonă procesatori  și 470 USD/tonă CPT Constanța. „Dezvoltarea pieței este acum încetinită. Un volum consistent de marfă a fost deja semnat și acum piața este relaxată. Prognoza de recoltă (încă neplantată) indică cifre optimiste, dacă vremea va fi favorabilă”, spune consultantul.

SOIA

Pentru recolta 2021, indicația este de 470 USD/tonă CPT procesator, echivalent 1.900 lei/tonă. „În Argentina, prognoza de recoltă a boabelor de soia crește cu 2 milioane de tone în urma precipitațiilor căzute, ajungând astfel la un nivel de 49.000.000 tone. Argentina nu exportă boabele de soia, ci le procesează. Șrotul rezultat ia calea exportului. Brazilia rămâne aproximativ la același nivel de prognoză de recoltă, de 133.800.000 tone de boabe soia, cu o creștere de doar de 100.000 tone. Vânzările de soia din Brazilia au atins deja un nivel de 60%, comparativ cu 40%, februarie anul trecut. Soia braziliană se află însă în întârziere de recoltare, la un nivel de doar 6%, din cauza ploilor”, menționează Cezar Gheorghe.

Pentru raportul complet privind piața cerealelor, din data de 15 februarie 2021, accesați link-ul: https://cfro.ro/raport-piata-cereale-15-februarie-2021/

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Eveniment
Duminică, 07 Februarie 2021 20:41

Semănatul cu rată variabilă

Proiectul SMART FARM al companiei Titan Machinery România a intrat în etapa a III-a, respectiv însămânțarea grâului cu rată variabilă. Campania de semănat s-a desfășurat pe întreaga suprafață de 180 ha, însă variabil pe 103 ha din aceasta, diferența fiind semănată convențional pentru comparație.

Semănatul grâului a avut loc în localitatea Furculești din județul Teleorman, în perioada 19-21 octombrie 2020, și a avut la bază cele mai avansate sisteme și echipamente pentru agricultura de precizie.

Lucrările premergătoare operațiunii de semănat variabil au fost următoarele:

1.     Pregătirea patului germinativ – scarificare la adâncime de 20 cm cu Väderstad TopDown cu o lățime de lucru de 3 metri și discuit la adâncime de 10 cm cu Vogel&Noot Terra Disc 500;

2.     Cartarea Agrochimică împreună cu partenerul Cartagris, obținerea rezultatelor și a Planului de Fertilizare (n.r. vezi Revista Fermierului din luna noiembrie 2020, în care am publicat despre prima etapă a proiectului SMART FARM);

3.     Scanarea prin inducție electromagnetică a solului cu Senzor SoilXplorer, prelucrarea datelor și obținerea hărților VRA și VSR (n.r. vezi Revista Fermierului din luna noiembrie 2020, în care am publicat despre prima etapă a proiectului SMART FARM sau aici: https://revistafermierului.ro/din-revista/tehnica-agricola/item/4747-ferma-inteligenta-un-proiect-indraznet-cum-nu-s-a-mai-vazut-la-noi.html);

4.     Aplicarea de îngrășământ (compozit Fosfor și Azot) cu Rată Variabilă cu fertilizatorul Sulky X40 (n.r. vezi etapa a II-a a proiectului SMART FARM, despre care am publicat în Revista Fermierului din luna decembrie 2020 sau aici https://revistafermierului.ro/din-revista/tehnica-agricola/item/4799-fertilizarea-solului-cu-rata-variabila-smart-farm-etapa-ii.html).

Toate aceste etape au un rol esențial în cadrul SMART FARM, în virtutea atingerii obiectivelor propuse: producție maximă și costuri reduse!

Cea mai înaltă tehnologie de semănat precis în regim de mare viteză

Etapa a III-a a acestui proiect a pus din nou în prim-plan expertiza Titan Machinery România de Semănare cu Rată Variabilă, cu echipamentele inteligente de care dispune: semănătoarea ce beneficiază de cea mai înaltă tehnologie de semănat precis în regim de mare viteză, Väderstad Rapid A 600 (n.r. cu o lățime de lucru de șase metri), capabilă să aplice norme de semănat în b.g./m² (n.r. boabe germinabile / metru pătrat), respectiv tractorul Case IH Optum 270 CVX, echipat cu sistemul integrat de autoghidare ACCUGUIDE cu semnal de mare precizie RTK+, Terminal ISOBUX XCN 1050 CASE IH RTK +, pentru aplicarea Hărții de Variație.

Alături de Titan Machinery România ca și în anii precedenți, partenerii de la Limagrain au fost parte integrantă a acestei etape de semănare a soiului de grâu Avenue. Aceștia au livrat hărțile de semănat cu rată variabilă generate în platforma software Agrility-Easy VR. Ratele de variație s-au fixat în urma unor rapoarte detaliate cu privire la: evoluția culturilor premergătoare din ultimii cinci ani, suma temperaturilor şi precipitaţiilor înregistrate în aceeaşi perioadă pe aceste suprafeţe și caracteristicile solului, ținând cont totodată de particularitățile soiului Avenue.

Aceste hărți au fost prelucrate de către specialiștii Titan Machinery în programul AFS Software după care au fost introduse în Terminalul ISOBUS XCN 1050 Case IH. Folosind tehnologia unică SeedEye de la Väderstad a semănătorii Rapid, ratele fixe au fost setate în valori de „număr de seminţe pe metru pătrat”. Pe parcursul operațiunii de semănat, senzorii au măsurat precis numărul de seminţe ce trec prin fiecare tub de semănat. Prin combinarea acestor informaţii cu viteza de deplasare dată de sistemul de GPS RTK +, rata a fost ajustată automat pentru a menţine rata fixată în hartă.

Semănatul s-a făcut la o adâncime de 4 cm, cu viteză de înaintare de 14 km/h. Tractorul a transmis prin Terminalul ISOBUS către semănătoare normele de semănat prescrise în hartă. Prima parcelă a fost semănată cu densități cuprinse între 355 b.g./ m² până la 580 b.g./ m², iar martorul – semănat convențional Limagrain pentru comparație – 12 ha cu rată fixă de 390 b.g./ m². Cea de a doua parcelă a fost semănată cu densități cuprinse între 337 b.g./ m², până la 440 b.g./ m² și parcela convențională semănată de fermier – 53 ha, fără a cunoaște datele ratelor prescrise de Software Agrility, cu doza de 200 kg/ha.

Proiectul SMART FARM Titan Machinery reprezintă o premieră pe continentul european pentru RATA VARIABILĂ de semănat pentru cultura de grâu. Împreună cu colaboratorii Titan, vom implementa tehnologii pentru agricultura de precizie pe tot parcursul ciclului de producție. Ne vom folosi de cele mai inteligente sisteme existente în lumea agriculturii avansate: roboți, senzori, drone, imagistică satelitară, utilaje autonome. Ca atare, fii pe fază să vezi cum se face o agricultură titanică, inteligentă, cu costuri minime și rezultate maxime, cu cele mai inovative soluții de pe piață și de la cap la coadă. 

Articol scris de: BOGDAN CONSTANTIN, SPECIALIST PR & COMUNICARE TITAN MACHINERY ROMÂNIA

Publicat în Revista Fermierului, ediția print – ianuarie 2020. Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Tehnica agricola

newsletter rf

Publicitate

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

03 300px Andermat Mix 2

T7 S 300x250 PX

Banner Agroimpact Viballa 300x250 px

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista