Luna martie vestește venirea primăverii. Schimbarea anotimpului aduce schimbări în Asociația Producătorilor Agricoli (APA) din județul Brăila, pentru că joi, pe 2 martie 2023, fermierii membri ai acestei organizații profesionale aleg o nouă conducere. Martie este și luna în care se sărbătorește femeia, iar una din doamnele vocale din agricultura românească și-a depus candidatura la președinția APA Brăila, județ în care deține o fermă vegetală pe care o manageriază împreună cu soțul. Nina Gheorghiță, căci despre ea e vorba, își dorește să preia frâiele asociației brăilene membră a Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), organizație în care îndeplinește funcția de vicepreședinte. În cursa pentru președinția APA Brăila s-a mai înscris un fermier, Bogdan Furfurică, iar actualul președinte, inginerul Vasile Datcu nu și-a mai depus candidatura, dorindu-și să-și dedice mai mult timp fermei și pasiunilor sale.

Și pentru că suntem în „luna femeii”, să amintim că femeia zilelor noastre este tot mai prezentă în activități care până nu demult erau considerate a fi pentru bărbați. Întâlnim femei care conduc tractoare, femei care fac vin, tot mai multe femei conduc mari afaceri. Azi, agricultura nu mai este o lume doar a bărbaților, iar femeile demonstrează de multe ori că sunt mai puternice, mai determinate, mai organizate și poate de aici succesul activității desfășurate.

Să revenim la vicepreședintele LAPAR, Nina Gheorghiță. Este femeie, este mamă, soție, prietenă și, fapt dovedit, un bun manager. Domana Nina Gheorghiță a devenit mai cunoscută publicului larg prin ieșirile publice legate, de obicei, de problemele agriculturii și fermierilor. De fiecare dată a oferit și soluții, și argumente, iar părerile, pertinente de altfel, și le-a susținut cu nonșalanță.

Acum, vrea funcția de președinte al asociației din care face parte ca fermier. De ce? Pentru că: „Puterea unei organizații stă în puterea membrilor și determinarea liderului. Mi-am depus dosarul de candidat pentru funcția de președinte APA Brăila având în minte următoarea misiune, să-mi cresc forța organizației de la bază spre vârf. Dacă-mi va reuși asta, obiectivele pe care le vom valida împreună, începând de-a doua zi, în cazul în care voi fi aleasă președinte, nu vor avea cum să nu fie atinse într-o perioadă mai scurtă sau mai lungă de timp, în funcție și de miza obiectivului. Sigur, nu mă puteam prezenta în fața colegilor din organizație fără să pun pe hartie niște obiective măsurabile, numai că sunt cumva ca o agendă a mea, care sunt sigură că e și agenda colegilor, dar va trebui validată, întrucât suntem cu toții fermieri în cultură vegetală, în special. Validarea se va face la Adunarea Generală, când mai putem adăuga împreună obiective sau putem șterge dintre cele setate de mine”.

Nina Gheorghiță este activă în APA Brăila din decembrie 2019, iar din 2021 face parte din Consiliul Director al asociației brăilene. „M-am decis destul de târziu să mă înscriu în această cursă, în urma experienței trăite toamna trecută după ce a apărut Ordonanța cu despăgubirile la seceta pentru culturile de toamnă. Atunci am realizat că eu determinare am, ca lider, dar n-am puterea membrilor alături. Faptul că membrii APA Brăila nu mă cunosc personal, în sensul că nu am stat de vorbă cu fiecare dintre dumnealor, poate fi un dezavantaj, dar și un avantaj, depinde din ce unghi privesc lucrurile”, povestește Nina Gheorghiță, care își va prezenta programul în Adunarea Generală din data de 2 martie 2023.

Programul dumneaei se sprijină pe trei piloni: dezvoltarea organizației APA Brăila; consolidarea poziției asociației județene ca partener de dialog în elaborarea strategiilor de dezvoltare locală/regională și națională; apărarea intereselor membrilor în raport cu legislația și cadrul financiar elaborate de organele statului, cu strategia de dezvoltare a agriculturii românești care să permită dezvoltarea tuturor sectoarelor agricole, tipurilor și mărimilor de ferme ținându-se cont de cadrul natural și condițiile socio-economice ale României.

„Activez de aproape un an ca vicepreședinte LAPAR, ceea ce mi-a oferit posibilitatea să particip în diferite grupuri de lucru la nivelul Ministerului Agriculturii și să reprezint interesele noastre ca fermieri. În tot acest timp am constatat, cu mare regret, că toate așa-zisele consultări nu sunt nimic altceva decât niște întâlniri, în format online sau fizic, de luare la cunoștință despre intențiile autorităților cu privire la implementarea unor măsuri legislative sau financiare. Am convingerea că documentele de poziție transmise nu sunt niciodată analizate, întrucât nu primim un feedback ca să știm de ce nu s-a ținut cont de recomandările și sugestiile noastre. Această abordare a Ministerului Agriculturii trebuie schimbată, iar vocea noastră trebuie luată în considerare.

Ca lider, pot susține cauza noastră întrucât consider că am competențele necesare, energie și voință, dar n-am să reușesc să mă pot impune dacă n-am în spate puterea membrilor. Astăzi, ministerul, așa cum ne manifestăm, ne percepe că suntem slab organizați, ca mediu asociativ, liderii nu sunt cu adevărat conectați la membrii organizațiilor, motiv pentru care decidenții politici, dar și funcționarii statului, nu simt nici o  presiune din partea noastră și de aceea își văd de propriile interese și nu de interesul agriculturii, așa cum ar fi normal.

Cred cu tărie că este obligația morală a generației mele să preia de la seniorii noștri ștafeta organizației, să ducă mai departe tot ce s-a făcut bun, să învețe din greșelile trecutului organizației și s-o propulseze la nivelul următor. Brăila este un județ cu agricultură performantă, un județ care a contribuit substanțial la dezvoltarea mediului asociativ agricol, motiv pentru care trebuie să rămână un model de urmat. Asta îmi doresc să construiesc, o organizație puternică, animată de același spirit, de apărător al drepturilor fermierilor, ca acum mai bine de 15 ani, așa cum mi-a povestit domnul Vasile Datcu, actualul președinte, care a decis să se retragă și să-și dedice timpul fermei, cărților și scrisului. Va rămâne în organizație și-i va fi mentor, cu siguranță, celui care-i va urma în funcția de președinte.

Mărturisesc, deschis și sincer, că și în cazul în care nu voi fi aleasă să conduc organizația din care fac parte, determinarea mea pentru apărarea drepturilor noastre, ale fermierilor, va rămâne aceeași. Îmi propun să mă străduiesc mai mult să conving la următoarele alegeri. Mi-am setat zece ani, în 2020, pentru a încerca să aduc o schimbare, în bine, la nivelul mediului asociativ. Altă miză nu am. Doi ani s-au dus, mai am opt ani, exact cât două mandate la APA Brăila, conform statutului”, explică Nina Gheorghiță decizia de a candida la funcția de președinte al APA Brăila.

La final, îi urează succes contracandidatului ei, Bogdan Furfurică, pe care îl asigură de toată susținerea dacă va fi ales președinte.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Societatea umană este foarte posibil să fi fost atinsă în acest an de cea mai puternică formă de modelare a sistemului de valori existențial și comportamental, înregistrată de la marea revoluție industrială a sfârșitului de secol XVIII și primele decenii din secolul al XIX-lea. Ca și atunci, acum se întrevăd deja în societate germenii schimbărilor profunde care stau să vină, dar în același timp se imaginează și creionează de către specialiști multe alte forme de viitor ale acestor transformări comportamentale ale individului, familiei, organizațiilor și societății în ansamblul lor.

O nouă revoluție a comunicării prin toate formele actuale (telefonie, date mobile, rețele de socializare, media etc.) era în curs de manifestare înainte de criza medicală din acest an și se aștepta să se impună definitiv în manifestarea socială a indivizilor, deoarece schimbările comportamentale deja erau percepute pe scară largă și mai ales în rândul tinerilor, dar încă nu exista accepțiune de prezență universală și definitivă.

Dar această criză medicală globală determinată de pandemia de COVID-19 a adus pe tapet și un alt concept global care poate influența comportamentul indivizilor, într-un  mod imprevizibil și de necontrolat în foarte multe cazuri – securitatea, iar acesta se poate manifesta sub foarte multe forme, securitatea medicală, securitatea militară, securitatea alimentară, securitate personală etc.

Din păcate, s-a văzut în această perioadă de criză medicală, chiar dacă s-a încercat păstrarea aparențelor, că lipsa securității de orice natură duce la manifestări egoiste, protecționiste și, în anumite cazuri, chiar manifestări de instincte animalice, aspecte menționate ca fiind posibile și de așteptat în anumite condiții, de către literatura de specialitate în domeniul studiului comportamental al individului și al grupurilor de indivizi.

Noi încercăm să aducem în discuție, fără a avea pretenția abordării largi, complexe și pe toate fațetele problemei, conceptele de securitate alimentară, siguranță alimentară (sau a alimentelor) și impactul lipsei unei strategii asumate de stat asupra modului de implementare și asigurare a acestora în cadrul societății românești. 

Conceptul de securitate alimentară a căpătat conținut și definiție  pentru prima dată în cadrul dezbaterilor Organizației pentru Agricultură și Alimentație (FAO), când a fost lansat la Roma în 1963 celebrul manifest „Proclamația dreptului fiecărui om de a mânca pentru a-și astâmpăra foamea”.

Acest concept este dezvoltat simplu și eficient într-un material apărut în revista INTELLIGENCE (6 martie 2013), care arată ce semnifică, dar și ce implicații sociale poate avea – „Securitate alimentară = asigurarea cantităţii de alimente necesare oamenilor = lipsa convulsiilor sociale = securitate naţională”.

De ce este important acest concept în agricultura zilelor noastre și cum ne poate influența în bine sau rău modul de implementare a acestuia?

Scriam acum puțin timp, într-un material, că securitatea alimentară trebuie să fie unul din pilonii de bază ai unei viziuni de securitate românești, alături de securitatea medicală și de cea militară și de ordine publică.

Regretabil este faptul că până la acest moment, în decurs de 30 de ani, nu s-a înțeles efectiv la nivel politic că aceste sectoare trebuie să beneficieze de o atenție sporită, iar implementarea strategiilor în aceste domenii trebuie să fie transpartinică și constantă.

În primul rând, poate este bine să lămurim o confuzie care este din ce în ce mai des întâlnită, respectiv diferența între securitate și siguranță alimentară. Este foarte adevărat că dacă ne gândim la semnificația strictă a cuvintelor conform definiției DEX, poate fi aleasă situația în care să însemne același lucru, dar în realitate lucrurile sunt un pic diferite, deoarece conceptul de securitate se referă la asigurarea cantitativă, iar siguranța se referă în acest caz la calitatea produselor.

Dacă dezvoltăm un pic și ne gândim practic, în cazul securității alimentare vorbim de nevoia totală cantitativă de produse pe categorii și atribuită în anumite cantități pe fiecare individ, adică dacă am gândi un exemplu simplu de genul un om mănâncă o pâine pe zi, adică avem nevoie de 19 milioane de pâini pe zi în cazul unei calamități de orice fel la nivel național.

Siguranța alimentară se referă la ce calitate trebuie să aibă pâinile mai sus menționate, să fie produse controlat organoleptic și să asigure anumite cerințe nutriționale în raport cu nevoile determinate ale individului. 

Trecând peste acest preambul și revenind la agricultură, poate că ar trebui să ne gândim la câteva afirmații enunțate din ce în ce mai frecvent și care ar ține de securitatea alimentară a țării, și aici le-aș avea în vedere pe cele legate de sistemul de irigații, dar fără a avea pretenția epuizării subiectului.

Poate acest an, care s-a dovedit dezastruos pe o mare parte din suprafețele agricole din Dobrogea, Bărăgan și Moldova, ar trebui să ne aducă în atenție cum putem asigura securitatea alimentară a României în caz de calamitate.

În acest moment, începem să visăm, la nivel guvernamental și nu  numai, la investiții de miliarde de euro așteptate a se realiza prin Programul de Reziliență, prin care se gândesc reabilitarea și modernizarea sistemului de irigații și desecare- drenaj.

Dar oare modernizarea sistemului de irigații contribuie la securitatea națională sau la cea comunitară? După opinia mea, după cum stau lucrurile în acest moment, și am în vedere inclusiv legislația internă și comunitară, sistemul de irigații românesc contribuie la realizarea unei securități comunitare, nu naționale.

În cazul unei crize alimentare la nivel comunitar, noi, ca stat, nu putem bloca legal exporturile de produse agricole și alimentare către celelalte țări comunitare, deoarece suntem o piață unică, deci înseamnă că statele care au bani vor mânca mai bine și la timp, iar cele fără bani vor mânca mai prost și când vor putea. Dacă ne uităm la recenta criză de aprovizionare cu materiale sanitare, exact așa s-a întâmplat, cei care au avut bani au cumpărat primii, iar restul au așteptat frumos la coadă până le-a venit rândul.

Poate la televiziuni ar trebui să ruleze pentru câteva luni, ca să priceapă tot românul, în fiecare seară înainte de știri, imaginile din SUA în care categoriile defavorizate stăteau la cozi interminabile la depozitele de alimente și care mai mereu erau aproape goale, și unde? La cel mai mare producător mondial de hrană, care sunt convins că dacă situația s-ar fi înrăutățit și-ar fi permis luxul să ia orice măsură de orice natură, inclusiv de nerespectare a unor înțelegeri contractuale. Noi, ca stat, nu cred că ne putem permite așa ceva în cazul unei crize alimentare, dacă avem de onorat contracte de produse agricole cu firme din Germania, Franța sau chiar din Italia sau Spania.

Acum câteva luni, am blocat, ca stat, exportul extracomunitar de produse agricole, iar după o săptămână s-a ridicat interdicția, fiindcă în caz contrar cred că ministrul Agriculturii ar fi fost răstignit pe troița de la Universitate la presiunea diferiților actori din piața agricolă. Nu comentez aici dacă decizia luată a fost bună sau rea, dar mă gândesc ce vom face atunci când poate o astfel de situație de blocare a exporturilor va fi necesară? 

Sistemul comunitar de protecție civilă și agențiile naționale de rezerve de stat și-au arătat limitele și, ce este mai grav, nu toată lumea înțelege pericolul care se perpetuează până la viitoarea criză de orice fel, fiindcă în mod cert aceasta nu a fost ultima.

Dacă sistemul de irigații românesc în aceste condiții nu asigură securitate alimentară națională, ce facem cu el și cum îl justificăm în fața populației, după criterii de costuri și rezultate? În acest moment încep să apară, din ce în ce mai clar, limitele acestor sisteme care nu sunt infailibile și care, în plus, generează anumite frustrări, chiar între fermierii din zonele irigate și cei din zonele neirigate.

Aici încep să se arate problemele cauzate de lipsa unei strategii unitare și articulate pentru agricultură, industrie procesatoare, securitate și siguranță alimentară, care de 30 de ani lipsește cu desăvârșire la nivel de decidenți politici și autorități de stat. În toată această perioadă, fiecare echipă ministerială a venit doar cu păreri, idei și interese de grup, cuplate cu o lipsă de organizare crasă a unei opinii colective din partea fermierilor, care să ajute la impunerea unei direcții strategice, dar și din cauza unei lipse de consistență în definirea conceptului de securitate națională la nivel de CSAT.

Lipsa strategiei se vede și în modul de manifestare a crizei din agricultura românească, care pe zi ce trece merge doar pe drumul unei „selecții naturale” a fermierilor care rămân activi și a celor care vor închide porțile, ministerul fiind incapabil de mai mult decât niște măsuri dezlânate și justificate de bugetul mult prea sărac, dar și prost gestionat.

Poate acum, la începutul unui nou ciclu, al unei noi politici agricole comune, ar fi trebuit să punem pe masa discuțiilor comunitare câteva subiecte care au nevoie să își găsească răspuns, cum ar fi :

• Modul de gestiune al unei crize alimentare la nivel comunitar și modul de distribuire a resurselor. Cum se vor manifesta solidaritatea și întrajutorarea?

• Poate că ar trebui să se gândească o agenție de gestionare a unei rezerve strategice comunitare și care să coordoneze în anumite limite rezervele de stat din fiecare țară.

• Poate că ar trebui să se gândească că orice sistem de irigații într-o țară comunitară contribuie la asigurarea securității alimentare colective și poate că de aceea ar trebui instituit un sistem de susținere colectivă a acestor sisteme la nivel comunitar.

• În altă ordine de idei, cred că și pe plan intern trebuie găsite soluții care să permită o gestiune rapidă a unor crize alimentare și pentru care cred că trebuie analizate câteva formule pregătitoare pentru a fi implementate, cum ar fi :

• O legislație de raportare a producțiilor și stocurilor strategice în timp real, dar fără a deveni o formă birocratică. Aici am în vedere un sistem de raportare în fiecare lună pentru luna anterioară a producțiilor agricole, a fabricațiilor de produse alimentare și a stocurilor pentru categoriile de produse care se regăsesc și în structura Rezervei de Stat, cum ar fi grâu, făină, mălai, conserve de diverse tipuri etc.;

• O reorganizare a Rezervei de Stat și a stocurilor deținute de aceasta, care, de exemplu la grâu, după diferite afirmații din presă ale unor oficiali actuali sau foști, sunt calculate pentru un consum de trei luni, dar poate ar trebui mărite la șase luni în primă fază și într-un orizont de timp poate chiar la o durată mai mare;

• Administrarea Rezervei de Stat din punctul de vedere al stocurilor de către Ministerul Agriculturii și doar din punct de vedere logistic și al distribuirii, de către Ministerul Afacerilor Interne;

• O reorganizare a logisticii de depozitare și transport în caz de nevoie a produselor din Rezerva de Stat la populația calamitată;

• O campanie de educație a populației de gestiune preventivă a unor astfel de situații, în sensul existenței în permanență în stocurile familiei a anumitor produse de primă necesitate, în caz de nevoie. 

Cred că este foarte important să înțelegem să gândim real problemele pe care le avem sau pe care le putem avea în diferite scenarii, iar politicile agricole să fie asumate sub forma unei strategii naționale. În plus, cred că este timpul să încercăm să ducem propriile probleme și pe agenda europeană, fiindcă mai sunt și alte state care s-ar putea să se afle în situația noastră, iar lucrurile trebuie lămurite acum, când cu toții suntem calmi.

Revenind la sistemul de irigații, trebuie să fiu clar că sunt adeptul modernizării și existenței acestuia în mod clar, dar nu pot să fiu de acord că va fi o soluție de protecție universală și fiabilă în condițiile actuale, fiindcă gândim lucrurile prost, plecând de la ipoteze greșite.

Din ce în ce mai mulți specialiști ridică anumite probleme conceptuale legate de funcționarea acestui sistem, cu toate acestea ascult și citesc în continuare că decidenții politici în afară de reamenajarea a circa 1,4-2,4 milioane de hectare cu alimentare din Dunăre altceva nu au reușit să gândească. Poate că ar fi bine să citească o strategie propusă de academicienii Hera, Otiman și colab, care în 2014 spuneau – „Pe termen mediu şi lung, satisfacerea cerinţelor de apă ale populaţiei, industriei, agriculturii şi altor folosinţe nu este posibilă în România, în principal, din Dunăre. Fără realizarea unor lucrări hidrotehnice de anvergură, care să acumuleze şi stocheze apa căzută în perioadele abundente în precipitaţii şi care să fie redistribuită în toate anotimpurile, în timp şi spaţiu, din resursele hidrologice (baraje, lacuri de acumulare, acumulări temporare, derivaţii interbazinale de debite)...”.

Încerc să înțeleg de ce nu vrem să ne uităm, de exemplu, la Franța, care, ca și noi, a traversat în acest an o secetă groaznică și, mai mult, a fost obligată în foarte multe departamente să dispună interzicerea irigațiilor, deoarece nu era suficientă apă pentru nevoile populației. Oare poate înțelege lumea sentimentul să ai sistem de irigații și să nu îl poți folosi pentru binele colectiv, și acela relativ?

Folosirea sistemului de irigații doar ca formă de salvare universală nu va face decât rău, dacă nu va fi integrat într-o strategie globală pentru agricultură, iar la un moment dat este posibil ca noi, ca nație, să plătim prețul prostiei și al incompetenței de a mai gândi și altfel decât acum.

Articol scris de: DR. ING. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ - FERMIER

Publicat în Revista Fermierului, ediția print - octombrie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Anul agricol 2019-2020 a început bine pentru foarte mulți fermieri, pentru că au văzut verzi culturile înființate în toamnă, adică răsărite, și promiteau, la vremea respectivă. Însă n-a fost să fie așa, pentru că a trecut o iarnă dificilă din punct de vedere hidrologic, seceta continuând și în perioada de pandemie, mai prin tot sud-estul României, estul și sudul Moldovei, acolo unde sunt 1,3 milioane – conform statisticii MADR – de hectare calamitate de cereale, cele înființate în toamnă. Însă vin din urmă culturile înființate în această primăvară, evident, de fermierii care au avut curaj. Stăm de vorbă cu un prieten al revistei noastre, pentru că mai ales în ultima vreme am avut multe de discutat pe tema calamităților, a secetei și a faptului că în România se mișcă lucrurile nu greu, ci foarte greu sau, cum spune moldoveanul, „noi avem trei viteze: încet, încetișor și tăt pi loc”. Cred că suntem pe loc și înapoi față de ceea ce ar trebui să se întâmple. 

Reporter: Domnule Ștefan Gheorghiță, în sfârșit ne-au dat și nouă voie să mergem pe teren și să vedem ceea ce vorbeam și nu se vedea, nenorocirea care s-a abătut asupra agriculturii românești, inclusiv într-un județ care se spune că este cel mai irigat din România. 

Ștefan Gheorghiță: Este un an pe care eu personal îmi doresc să-l văd cât mai repede trecut și de care aș dori să nu-mi mai amintesc, este un an în care avem niște culturi execrabile, nici măcar nu pot să le spun proaste, execrabile, în fiecare zi când mă trezesc îmi vine să bag discul în ele, efectiv să le întorc, fiindcă nu merg de nicio culoare. După cum vedeți, suntem într-o solă de grâu unde am reînsămânțat porumb, cred că a fost o decizie proastă, ca să nu zic foarte proastă a mea, este un porumb care săracu’ a răsărit, i-am dat deja o apă fiindcă am făcut eforturi să reabilităm această tarla pentru irigat, destul de greu, cu multe probleme, avem probleme în continuare cu aceste reamenajări, reparații, readaptări, re... fel de fel de re, și situația se prezintă extrem de prost. Acesta este un porumb supraînsămânțat după o fostă cultură de grâu calamitată, care, după cum vedeți, doar la faza de iarbă a rămas, am avut și un grâu ceva mai mărișor, vorbim de câțiva centimetri în plus, adică să nu-și imagineze lumea că avea... ăsta la 10 cm, altele s-au dus la 15 cm, maxim. 20. Spic n-am văzut anul ăsta, din păcate nici noi, nici vecinii noștri, nici colegii din zonă, mulți nu vor vedea. E un an foarte greu. Vizavi avem cultură de mazăre care, la fel, a rămas la 15 cm și parcă e dată cu glifosat, avem culturi de porumb semănate mai târziu, este adevărat că noi am încercat să mergem pe o idee de a semăna mai târziu, în speranța că poate vor veni niște ploi și n-au venit, și totuși am mers mai departe și am zis: hai totuși să însămânțăm, că așa e fermierul, zice: să însămânțăm, să însămânțăm că poate, poate va veni, poate ne va da Dumnezeu, și nu ne-a mai dat. Asta-i viața și n-am făcut decât să ne adâncim pierderile. Pierderile care se cumulează, se adună, și problema este nu numai cu pierderile, vii într-un an din acesta în care te gândești la soluții și la moduri de a rezolva pentru viitor problema și nu este ușor. Și nu este ușor nu numai din punct de vedere investițional, fiindcă și asta este o problemă, dar nu este ușor când nici măcar legea nu te ajută. Și sunt multe de spus, noi am discutat foarte multe și cred că o să mai discutăm. 

Reporter: Ce suprafață calamitată a constatat în acest moment comisia? 

Ștefan Gheorghiță: La mine sunt 203 hectare de grâu, fiindcă doar grâu am avut cultură de toamnă, calamitat 90%. 

Reporter: Să înțeleg că mazărea n-a intrat. 

Ștefan Gheorghiță: Pentru mazăre am făcut deja înștiințări, așteptăm deplasarea comisiei, dar e sută la sută fiindcă nu vom aduna niciun bob, pentru că nu a făcut niciun bob. 

Reporter: La nivel de județ...?  

Ștefan Gheorghiță: La nivel de județ, din informațiile mele, avem circa 110.000 de hectare, în condițiile în care, așa cum spuneați mai devreme, vorbim de cel mai irigat județ din România. Adică situația este dramatică. Tot ce a fost la neirigat s-a cam dus. E adevărat, sunt alte județe mult mai afectate, din Dobrogea mai ales, Constanța, Tulcea; la vecinii din Ialomița, Galați, Buzău, sunt zone care suferă foarte mult și s-ar putea să mai sufere, fiindcă schimbarea climatică e din ce în ce mai prezentă, se manifestă din ce în ce mai puternic și lucrurile nu se rezolvă. 

Reporter: Și de ieri vremea stă tot așa, chipurile, cod galben că plouă, și uite că... 

Ștefan Gheorghiță: Da, e al cincilea cod galben pe care l-am avut în ultima lună jumătate. Aici este din păcate o altă problemă și e o problemă de modalitate de prezentare. Eu am încercat s-o sesizez mereu. Când se dă starea vremii, se anunță cod galben cum avem și acum, pe toată țara, dar fără să se precizeze că vara ploile nu sunt precum cele de toamnă sau primăvară devreme, pe zone largi, pe fronturi largi care acoperă o jumătate de țară. Nu, sunt ploi punctiforme. Că arealul în care se pot manifesta e în toată țara, asta e altceva. Dar ploile în general sunt punctiforme. Vă dau un exemplu pe care îl discutam și mai devreme: la mine în fermă, care se află la 1500-2000 de metri de aici, a plouat 44 de litri. Aici unde ne aflăm și unde am terenurile, a plouat cumulat în ultimele 3 luni aproape 14 litri. Aproape. Cu indulgență. 

Reporter: Și când stai și discuți de o ploaie care să aibă într-adevăr un beneficiu pentru o cultură, trebuie minim... 

Ștefan Gheorghiță: minim. 10 litri, eu așa am învățat. 10 litri odată. 

Reporter: Adică, nu adunat. 

Ștefan Gheorghiță: Da, și eu am avut adunat cam în trei ploi și un pic. 

Reporter: Din păcate, lucrurile nu stau deloc bine, pentru că odată ce s-a făcut constatarea în urmă cu vreo două luni, și cunoaștem lucrul acesta pentru că am ținut legătura destul de des, nu aveți nici acum procesul-verbal. Pe lângă asta, de atâta vreme, abia săptămâna trecută, în urmă cu câteva zile, avem și statistica la nivel de țară. Ca atare, nu avem nici măcar acel ordin prin care să se despăgubească fermierii, însă avem o lege care așteaptă să fie semnată de președinte. 

Ștefan Gheorghiță: Dacă nu va fi contestată. 

Reporter: Iată că parlamentul s-a mișcat mai repede, a făcut mai repede o lege, față de un ordin de ministru, să spunem, sau o ordonanță de urgență care se putea face de azi pe mâine. 

Ștefan Gheorghiță: Așa este. Din păcate, la noi gândirea este: ce este de interes pentru această activitate. Vorbim în primul rând de calamități. S-au mobilizat comisiile destul de bine – aici, din punctul meu de vedere, e meritul prefectului, care a fost foarte receptiv la problemele pe care noi le-am întâlnit, dl Boboc – și pe 30 martie noi am avut ordinul de prefect pentru pornirea activității de constatare a calamității în condițiile în care Ordinul 97, care aproba regulamentul, nu era încă adoptat. A fost, într-un final, adoptat. Am reușit, ușor-ușor, pe lângă adoptare, să se facă și niște modificări din mers, nu este forma cea mai reușită, dar este un mare pas înainte. Au venit comisiile, au constatat, au trecut aproape 2 luni, nu zic peste, nici acum nu avem procesele-verbale de calamitate. De ce spun treaba asta? S-au scris prima dată de mână, n-au fost bune de mână, acum le batem la mașină – sau la calculator, mai nou – și așteptăm să se mai adune, iar toată lumea să le semneze și așa mai departe. Mâine-poimâine, s-ar putea să vină ANAF-ul în control. Ce prezentăm? Mâine-poimâine, avem discuții cu firmele furnizoare de inputuri. Spui că ai o situație – trebuie să i-o demonstrezi cu documente. Cu ce documente? Cu vorbe e cam greu. 

Legat de lege, aici este o situație puțin mai nuanțată. Eu personal mi-am dorit foarte mult această lege, a ieșit, am participat și la dezbateri în Comisia de agricultură din partea LAPAR-ului, unde sunt membru, și suntem bucuroși că amendamentul LAPAR-ului a fost inclus în lege, respectiv la modul de despăgubire. Chiar dacă acum foarte multă lume o critică, că nu ar fi bună, cred că trebuie să privim, nu de unde vine, de la parlament, de la un partid, de la o persoană, ci dacă este aplicabilă sau nu. Această lege în esență privește două lucruri: unu, se despăgubește pe bază de cheltuieli, adică pe bază de facturi, de documente, nu de vorbe, și asta înseamnă că despăgubiți sunt cei care demonstrează că au avut niște cheltuieli și au problemă, și doi: despăgubește 70% din totalul cheltuielilor. Și încă una, trei, adică, ceea ce iarăși e foarte important, nu este o lege doar pentru anul 2020, că lumea nu prea subliniază treaba asta. Este o lege-cadru care se va aplica în fiecare an în care avem această problemă. Am fost acuzați că n-a fost notificată înainte la Comisia Europeană, că nu a fost anunțată suma, că n-a fost calculată – nu. Suma se calculează pe baza unor documente contabile. Legat de notificare – asta este o omisiune, ca să nu zic o minciună grosolană. De ce? Fiindcă prevederile regulamentului și orientările Comisiei Europene prevăd notificare înainte de aplicare, nu înainte de adoptare, pentru că n-ai ce să notifici înainte de adoptare, fiindcă nu există. 

Reporter: Nu spui că „vreau să fac!”. 

Ștefan Gheorghiță: Exact. Notifici după ce ai făcut-o și înainte să aplici. Lucrul ăsta putea fi verificat de cei care vorbesc acum, indiferent ce poziție ocupă, în Ordonanța de guvern 45 din 2015, când s-au dat despăgubiri și, la fel, s-a aprobat ordonanța și a intrat în vigoare după sosirea deciziei Comisiei Europene, lucru care se întâmplă și acum. La vremea aia, pe ordonanță era dl Achim Irimescu, care acum este la Bruxelles. Dacă nici dânsul nu știe birocrația de la Bruxelles, noi degeaba mai vorbim.  

Dar să ne întoarcem la oile noastre. Avem o lege. Acum nu este bună legea fiindcă a venit de la „ăia!”. Vrem să dăm altceva. Oameni buni, fermierii au nevoie de bani, au nevoie de soluții, nu au nevoie de dispute politice, că vine alegerea lu’ ăla, lu’ ăla. Nu discutăm de alegeri și de populism. Nu. Nouă ne trebuie soluții. Eu mi-aș fi dorit să-i văd pe toți la masă împreună, câți ar fi fost, că-i guvern, că-i parlament, că-s partide, să găsească soluții. E ușor acum să spui că aia nu-i bună și vrem asta și asta. Noi ce să facem mai departe? 

Acum, legat de suma forfetară, eu sunt perfect de acord. Indiferent că-i sumă forfetară, că e procent, că e cum doresc unii și alții, sunt de acord cu toate formulele. Problema este să fie formule reale, care să treacă de analiza comisiei. Eu vin și-mi pun următoarea întrebare: pentru un fermier care n-are niciun document, cum justificăm la comisie că-i dăm ajutor? Fiindcă cine poate să cuantifice cât este pierderea? Întreb. Poate s-o putea, nu știu. Doi: dacă vrem să mergem pe sumă forfetară, de ce nu venim altfel?, zic eu mai logic: vrem să despăgubim suma X pe hectar, în funcție de cultură – A, B, C, D, E. Asta e suma, așteptăm să se cuantifice suprafața și ne dă bugetul. La noi se facem altfel, din ce se discută „pe surse”, avem un buget de circa 250 milioane de euro, se vorbește, și acum așteptăm să vedem care e suprafața, ca să știm la cât să împărțim. Pe de o parte a venit prima oară dl. Scarlat, acum vreo lună, și a aruncat cifra de 175 de euro, a crescut suprafața – că atunci erau vreo 800.000. Eu mi-aduc aminte de vreo lună jumătate că noi discutam și spuneam că va fi vorba de un milion jumătate. Și-mi mențin previziunea, și se va îndeplini. Între timp a mai crescut suprafața. A venit dl Stângă, președintele Comisiei de agricultură de la Senat, acum a diminuat-o la 150 euro minimum. Așteptăm peste două săptămâni – nu știm unde vom ajunge: 130, 100 de euro, habar n-am. Dar nu este în regulă, nu așa trebuie făcut, fiindcă oamenii nu mai știu ce să înțeleagă. Va fi 175?, va fi 150?, va fi 130? Trebuie spusă odată suma care va fi în realitate. 

Reporter: Așa cum am mai spus, ne aflăm în cel mai irigat județ, dar nici aici lucrurile nu merg cum ar trebui. Din punct de vedere legislativ lucrurile trebuie clarificate, pentru că nu poți să faci proiecte, chiar dacă au fost bani, pentru a reabilita sistemele de irigații. Degeaba se dau acei bani dacă nu ai semnătura proprietarilor, pentru că iarăși este o chichiță legislativă lăsată și, așa cum dumneavoastră aici aveți 600 de hectare, sunt mii de hectare în jur care pot fi irigate, dar nu se irigă decât foarte puțin. Să dezvoltăm puțin subiectul ăsta, pentru că până la urmă ăsta este cel mai important: să se dea posibilitatea fermierului ca el să poată să-și dezvolte un sistem de irigații propriu, dacă cel vechi nu se poate reabilita, tocmai din cauza legislației proaste. 

Ștefan Gheorghiță: Da. Eu, din punctul ăsta de vedere, chiar dacă mi-am atras, îmi atrag și-mi voi atrage critici, nu sunt adeptul ajutoarelor pentru fermieri, ca principiu. Sunt de acord acest an și voi mai fi de acord în continuare ca persoană, ca reprezentant al fermierilor, din alt motiv: fiindcă nu avem o legislație care să permită fermierului să se protejeze. Dacă această legislație ar exista, atunci fermierul trebuie să se protejeze prin propriile măsură. Una dintre măsuri este cum spuneți dumneavoastră: un sistem de irigații. Nu trebuie să privim doar sistemul care există acum cu alimentare din Dunăre, trebuie să gândim mai larg. Ce putem să facem la nivel de România afară de acest sistem? Poate putem să dăm o legislație cadru pentru foraje, astfel încât fermieri și din zone neirigate să-și poată amenaja sisteme de irigații locale mai mici, mai mari, fiecare cum poate, dar are o șansă, are o legislație, știe că poate gândi un program de investiții pentru acest lucru. Sunt cursuri de apă secundare prin țară, mai mici, mai mari, care pot fi incluse într-un sistem de amenajări și de folosință locală, comunitară, astfel încât să avem alte suprafețe irigate. Chiar și pe sistem. Noi de exemplu suntem la treapta a 5-a. Eu am și prezentat un material acum ceva timp și am spus: costurile sunt foarte mari. Hai să ne gândim să îmbunătățim. Să nu înțeleagă cineva că eu sunt contra irigațiilor și trebuie să oprim irigațiile. Din contră: trebuie să le dezvoltăm, dar trebuie să le dezvoltăm strategic, cu o gândire și economică. Dacă pot să aduc apă din Dunăre, dar pot – de exemplu – să fac și foraje locale, care-s mai ieftină, și apa din Dunăre să o folosesc doar din completare, de ce să n-o fac? Dar eu nu pot să sap pe malul canalului, fiindcă nu-i terenul meu, e al ANIF-ului, trebuie o legislație, trebuie o gândire cum să facem ca acest lucru să fie posibil. Dar poate sunt și alte idei... 

Reporter: Mulți s-ar întreba și se întreabă acum: de ce să săpați lângă canal, pe malul canalului? Vă întreb și eu: de ce? 

Ștefan Gheorghiță: Fiindcă nu avem toate terenurile în proprietatea noastră și pentru că sistemul subteran începe de acolo, că am fost acolo și am discutat la fața locului. Nu pot să sap aici la 1000 de metri de canal și să gândesc un sistem să duc apa până la canal ca să o aduc înapoi. Iar începem cum am făcut cu Dunărea? Vine apa de la munte și o cărăm înapoi la deal. Nu se poate! Adică trebuie făcută o gândire. Eu sunt ferm convins că sunt oameni, specialiști care se pricep la treaba asta. Noi emitem niște idei, alții pot să facă gândirile și planurile necesare, dar trebuie început acest proces: cum să facem noi? Noi suntem, de exemplu, într-o zonă în care, cum vă spuneam, anul ăsta ne-am chinuit să o reabilităm. Cu foarte mari dificultăți: terenul nu este al nostru. Orice proprietar poate să vină mâine, i se termină contractul de arendă și zice: eu vreau terenul pe amplasament. Avem situație care s-a întâmplat în comuna noastră. A luat și a obturat antena de irigat. Ce faci? Te uiți la apă, până te judeci? Mă judec – durează 4 ani până termin toate procesele în instanță, până la o decizie finală și irevocabilă, și care nu se știe dacă e și favorabilă. Ce fac 4 ani? Mă duc în fiecare zi sau în fiecare an la Ministerul Agriculturii cu mâna întinsă să cer o pomană. Eu nu vreau să cer o pomană, eu vreau o legislație care să-mi permită să mă pun la punct, să pot să repar. Nu distrug terenul, eu vreau să repar un sistem de irigații. Dar vreau să‑l repar legal, nu pe niște înțelegeri la „capul podului”, cum se fac la noi. 

Reporter: Și acum vine următoarea întrebare legată de posibilitatea de a face investiții mari, astfel încât ele să se amortizeze pe o perioadă lungă: care este perioada maximă a contractului de arendă? 

Ștefan Gheorghiță: La noi, maxim nu există. Dacă te înțelegi. Dar minimă e 6 luni. Numai în România poți să faci un contract pe 6 luni! Dacă ne uităm în Codul civil... 

Reporter: Cum 6 luni? 

Ștefan Gheorghiță: Foarte simplu: se prevede că poți să închei un contract de arendă pentru o cultură până la obținerea recoltei. Dacă eu vin în luna martie și închei cu dumneavoastră un contract de arendă și dumneavoastră semănați mei, are o durată de vegetație 90 de zile, după ce ați recoltat eu vin... 

Reporter: Eu vin și vă spun: dacă dumneavoastră faceți investiții în irigații, înseamnă că sunteți nebun! 

Ștefan Gheorghiță: Exact! Corect. Asta spun și eu, asta țip și eu! Și toată lumea zice: ai tu ceva... n-am nimic cu nimeni, dar vreau să fie un cadru corect! Nu pot să investesc 250-300.000 de euro să amenajez – să nu mă înțeleagă cineva că amenajez sistemul, nu, cumpăr doar utilajele pentru a deservi 200-300 de hectare, și după un an să mă trezesc că nu le mai pot folosi! 

Reporter: De ce nu accesați fonduri europene pe organizație? 

Ștefan Gheorghiță: Foarte simplu. Noi aici aveam o organizație – și nu e singura, din păcate, fiindcă oamenii care citesc trebuie să înțeleagă un lucru: în toată țara au fost două tipuri de organizare, IAS-urile și CAP-urile. IAS-urile în general, în momentul când s-au privatizat, s-au privatizat cam în grup, cu fel de fel de metode mai bune sau mai proaste, dar în general terenurile au rămas comasate. Au fost exploatate comasat, s-au împărțit oarecum comasat, s-au retrocedat comasat și sunt lucrate comasat. Lucrurile au fost ținute mai în frâu. Aici unde au fost cooperative – din păcate nu se mai vorbește acum – oamenii au împărțit și cărămizile din grajduri! 10 unu, 10 altul, 10 altul și tot așa, și le-au dus acasă. Au furat toate țevile, au furat toate motoarele, totul este distrus. Am fost mai devreme și ați văzut cum arată un canal de irigații, așa-zis canal de irigații. Se pierde apă prin toate găurile, prin toate crăpăturile. Noi vrem să le reabilităm. Am un OUAI care are datorii foarte mari. Așa a fost moștenit, din perioada când se plătea apa, fiindcă nu putea să reziste la treapta a cincea, că era un preț prohibitiv. A acumulat, a acumulat, acum avem acele datorii, el nu funcționează de peste 10 ani. Noi am vrea să luăm, el deservește 6000 de hectare, eu nu am decât 600 de hectare – ce să fac cu restul? Mie îmi trebuie doar o stație din cele cinci. 

Reporter: Spuneați că sunt fermieri care nu vor să irige, nu-i interesează. 

Ștefan Gheorghiță: Da! 

Reporter: Chiar dacă, iată, anul acesta le-a demonstrat că este mare nevoie. 

Ștefan Gheorghiță: Știți de ce? Ori se gândesc la alte sisteme, și eu să știți că până la un punct îi înțeleg: foarte mulți gândesc sisteme mai simple. Cu motopompe, cu tamburi. Fiindcă toată lumea zice „hai să facem”. Este o problemă: se fură tot în țara asta. Noi nu punem pe tapet și nici nu vrem să discutăm cu cărțile pe masă. Ne plângem că zootehnia nu merge – haideți să discutăm o frază doar de zootehnie. Iei 100 de oi, trebuie să ai doi paznici. Doi paznici înseamnă un miliard – păi ăla e câștigul tău! Dar poți tu să lași oile în România cu gard electric pe câmp, nesupravegheate? Nu găsești nici iarba de sub ele, d-apăi iarba și gardul! Deci despre ce vorbim? Eu am vrut să-mi cumpăr liniară. Știu, tehnic este mai bună pentru irigat. Conform legii, trebuie să am trei paznici, fiindcă e 5 zile pe săptămână plus weekendul, și zi și noapte asta este. Trei paznici. Trei paznici înseamnă un miliard jumătate. Dar nu am cu cine să mă asociez și nici n-am cum să duc până la fermă, că până la fermă sunt 2 km și trebuie să trec pe șosea prin sat. Nu se poate, că nu se deplasează atât. Și așa mai departe. Am colegi aici care au lipsit două ore de lângă stația de punere sub presiune și le-au dispărut motoarele cu totul! Au venit controale, poliție, bineînțeles, nu s-a găsit nimic. Cred că avem cel puțin 6-7 acțiuni în ultimii trei ani – bineînțeles, niciun vinovat. Nu mai vorbesc de faptul când vii și faci reclamație, jandarmeria spune că n-are jurisdicție, poliția e doar pe localitate, nu are și canalul de irigații, ANIF-ul spune să apelăm la poliție și tot așa, suntem plimbați de la Ana la Caiafa. Și atunci ce să facem? Acum trei zile, am un vecin aici, i-au furat aspersoarele de la antena de irigat. A venit dimineață și n-a mai găsit aspersoarele! 

Reporter: Și antena mergea! 

Ștefan Gheorghiță: Și antena mergea, bineînțeles. Fiindcă a avut altul nevoie de aspersoare! 

Reporter: Corect, și-a făcut completare cum era în armată. 

Ștefan Gheorghiță: Asta este. Și atunci noi despre ce vorbim?  

Reporter: La începutul anului speram că va fi mai multă înțelegere între organizații, iată că nu se întâmplă, și nu există o voce unitară care să pună pe tapet fiecare dintre probleme, pentru că ele trebuie spuse și rezolvate unitar, dar nu pentru azi, ci pentru 10-20 de ani de aici înainte, pentru ca să ai o viziune. Să îți faci un proiect pe termen mai lung. În acest moment eu nu știu ce se va întâmpla în agricultura României, nu știu, dacă dumneavoastră vedeți, ca fermier, eu, ca om de presă, nu‑mi dau seama ce se va întâmpla în viitor. 

Ștefan Gheorghiță: Ce fermier spune că ele vede ce se va întâmpla, nu, el bănuiește sau poate ridică o ipoteză, un vis, o viziune. Fiindcă niciun fermier nu poate controla procesul legislativ, iar fără un proces legislativ clar, predictibil, nu ai ce să previzionezi. Eu vă spun situația cum este la ora actuală: vrei să amenajezi, nu ai un contract de arendă pe termen lung, nu poți să faci o investiție; vrei să investești în anumite lucruri – nu le poți păzi. 

Reporter: S-a discutat – acum s-a făcut la 7 ani la pășune contractul de concesiune, însă era discuție de acum vreo 15 ani de minim 10 ani ca să poți să faci investiții chiar și pe pășuni, sau să le reabilitezi. Așa și în cazul acesta: un fermier nu poate să facă investiții, că dacă face un credit trebuie să-l faci pe minim. 5-7 ani ca să poți să faci... 

Ștefan Gheorghiță: Culmea știți care e? Inclusiv Ministerul nu-și respectă propriile standarde, indiferent cine e la butoanele ministerului. Eu nu vorbesc  de o culoare. De ce spun asta? Fondurile europene, suntem la sfârșit de ciclu, impuneau să ai contract minim pe 5 ani. Dacă cineva este curios, poate să studieze raportul privitor la modul de implementare făcut de specialiștii AFIR și ai Guvernului, și care spun că una dintre principalele cauze este proasta gestionare a reglementărilor contractului de arendă. N-o spunem noi, o spun ei! Și spun, din cauza asta au fost foarte mulți fermieri care n-au putut accesa!  

Reporter: Sunt curios ce se va întâmpla, fiindcă sunt 43 de milioane de euro acum, deci vreo 43 de proiecte care se vor depune pe măsura asta, am văzut că a apărut deja punctajul, ce vor face, cum vor lua ei semnătură de la fiecare proprietar pe terenul căruia trece coloana care va fi reabilitată. 

Ștefan Gheorghiță: Da, este o problemă cu semnăturile, este o problemă cu arenda, este o problemă cu investițiile în irigații, vorbesc de tot ce se poate gândi pe irigații, este o problemă cu un fond de asigurări pentru despăgubiri, fiindcă în fiecare an noi vorbim să ne asigurăm, să ne asigurăm. Cum am mai discutat: avem o singură firmă care a asigurat anul ăsta pentru secetă 200-250.000 de hectare, din ce se vehiculează, și restul...? Și noi avem 3 milioane de hectare numai floare și porumb! Nu mai vorbim de faptul că alte culturi: ovăz, mazăre, soia, nu sunt asigurate, nici n-au intrat! Deci floare și porumb. Bun, ce să facă fermierul, la cine să se ducă să se asigure? Fiindcă e ușor să apărem la televizor, la radio sau în presă: fermierii să se asigure, că noi subvenționăm, noi facem. Unde? De ce nu spunem adevărul? Fiindcă este ușor să inducem... este un război mediatic. Din păcate fermierii n-au timp să se organizeze, de multe ori nici nu știu cum s-o facă, să se organizeze, să facă o politică de marketing, de comunicare. Ei se pricep la altceva, să lucreze pământul. Și atunci se profită de lucrul ăsta. Uitați-vă de când a apărut anul ăsta problema: ministerul întotdeauna a indus, subliminal, faptul că nu se irigă și faptul că nu se asigură... 

Reporter: Nu vor fermierii să irige! 

Ștefan Gheorghiță: Nu vor fermierii. Domnule, dar irigațiile oricum nu asigură toată suprafața pe care noi o avem afectată! Le-au trebuit două luni să ajungă la o concluzie pe care noi o discutam de acum două luni! Noi le spunem de acum că vor avea încă 2 milioane de hectare – zic eu și mă hazardez să spun – culturi de primăvară afectate. Nu cred încă – e treaba dânșilor. Dar ce vor face? 

Reporter: Am văzut în Dobrogea cultura de floarea-soarelui deja terminată, așa că urmează porumbul dacă nu plouă. 

Ștefan Gheorghiță: Da, și deja apar primele înștiințări. Ce facem, încotro ne ducem? Cine va subvenționa în fiecare an? Fiindcă ceea ce trebuie să înțeleagă ministerul, banii pe care-i dau pentru despăgubiri nu sunt banii dânșilor, sunt bani din taxe și impozite și noi trebuie să explicăm oamenilor: de ce dăm în fiecare an despăgubiri sau vom da în fiecare an? Fiindcă nu suntem capabili să facem o strategie, să facem o gândire astfel încât acești fermieri să poată să-și rezolve treburile și să nu mai vină la noi! De fapt asta vrem noi, sau eu cel puțin: vreau o strategie să nu mai fiu obligat să merg și să stau cu mâna întinsă! Să-mi iau măsurile: îmi plătesc asigurare – primesc despăgubiri. Nu-mi plătesc – îmi asum riscul, inclusiv falimentul. Asta e viața! Vreau să investesc în irigații – să pot s-o fac. Nu investesc – la fel, îmi asum riscul. Vreau să fac nu știu ce amenajări sau investiții – foarte bine. Nu? Piața te va scoate la pensie. 

Reporter: Avem în sfârșit și legea vânzării terenurilor scoasă, dar sunt discuții, că așa e la noi, când ceva se face, trebuie să apară cineva și să spună că nu e bine făcut, că avea el o altă soluție, niște articole mai bune pe care să le fi băgat în lege. Ideea este că, bună-rea, așa cum e, s-a modificat. Unii spun că e dezastru. De ce? 

Ștefan Gheorghiță: Fiindcă nu-i a dânșilor. Așa se interpretează la noi. Dar eu vreau să rememorez un pic faptele, prima modificare privitor la introducerea dreptului de preemțiune după modificarea Codului civil a fost Legea 17/2014, semnată de prim ministru Victor Ponta și de Daniel Constantin, ministru al agriculturii. Ca o paranteză, cred că domnul Daniel Constantin parcă este la PNL, așa, ca o înțelegere. Este important contextul. Deci nu a fost o gândire de stânga, a fost o gândire de dreapta care a inițiat. În acea lege a fost o clauză extrem de interesantă și lumea a uitat rapid: se prevedea înființarea unei autorități de reglementare și supraveghere a tranzacțiilor cu terenuri, prevedere care a fost respinsă de președintele de la acea dată, domnul Băsescu, și a fost retrimisă la reexaminare și s-a renunțat, a fost scoasă. De menționat că această lege a fost adoptată într-o perioadă când la putere era USL-ul, adică PSD+PNL. Deci erau împreună. Au gândit-o, au făcut-o. Foarte bine. După aceea a venit domnul Dacian Cioloș și care a ridicat pentru prima oară problema, urmat de domnul Achim Irimescu, și au zis: trebuie să mai umblăm și să mai strângem șurubul cu vânzările terenurilor, fiindcă avem probleme și să copiem alte state. Și eu prima oară l-am văzut pe dl. Cioloș că a cerut termen cât mai mare pentru revânzarea terenurilor, dacă se vinde mai devreme să se pună impozit. Comunitățile să fie favorizate. Păi eu vin și întreb acum un lucru: dacă noi prevedem la persoană fizică, că pe lângă cei care erau preîntorși înainte, coproprietari, vecinii, arendașii și așa mai departe, vorbim de oameni care au domiciliul în localitate. Păi nu înseamnă că este vorba de oameni din comunitatea locală? Nu-i același lucru cu ceea ce zicea domnul Cioloș prin stimularea comunităților locale să cumpere? Dacă vorbim de o firmă care să aibă activități în România și minim 75% activități din agricultură, care este problema? Dar de ce nu spunem noi acum, și cei care sunt francofoni, în Franța nu poți să cumperi un teren dacă nu ai autorizație de exploatare prealabilă. Iar această autorizație nu poți s-o obții dacă nu ești în capacitate profesională, adică nu ai documente că ești agricultor, ori tu faci dovada că angajezi agricultor de meserie, adică cu studii. Și la noi de ce nu se poate? Dacă vrei să fii notar, noi doi putem să fim notari? Nu, fiindcă nu avem pregătire. Putem noi doi să fim doctori?  Nu. Putem noi doi să fim farmaciști? Nu. Dar de ce putem noi doi să fim agricultori dacă nu ne pricepem? Fiindcă noi ne mirăm că avem pesticide în produse, că nu controlăm lanțul alimentar – oameni buni!, agricultura produce mâncare! Și noi lăsăm pe toată lumea care nu se pricepe să se ocupe de așa ceva? Toată lumea să se joace cu otrăvurile? Și pe urmă ne mirăm de ce se întâmplă! Ne mirăm de reziduuri, ne mirăm de concentrații, de nitriți, de pesticide și așa mai departe! 

Reporter: Recent Comisia Europeană, și ați rămas și dumneavoastră probabil siderat, ca și mine de altfel, că am apărut cu strategia asta „de la fermă la consumator”, era cea veche „de la furcă la furculiță”, în care se asigura trasabilitatea produsului agroalimentar până la mine în farfurie de la fermă, așa și asta acum, de la fermă la consumator – ce să spun, mare chestie! – dar se impune reducerea folosirii pesticidelor cu 50%, 20% a îngrășămintelor, creșterea cu 25% a suprafeței agricole și așa mai departe. Green-Deal-ul ăsta nu știu dacă e o soluție care să-l pună din nou pe același palier pe fermierul european cu fermierul din alte state terțe, deci din afara Comunității. 

Ștefan Gheorghiță: Vedeți dumneavoastră, acum este o problemă foarte importantă. De multe ori, diferența dintre agricultura din toate statele comunitare și birocrația de la Bruxelles este foarte mare. De multe ori acolo se fac anumite trocuri politice care nouă nu ni se prezintă. Noi trebuie să înțelegem un lucru: am pierdut tratamentul la sămânță pe bază de neonicotinoide din cauza unor deal-uri politice. Germania a trebuit să-și facă un guvern împreună cu ecologiștii – au acceptat acest deal, fiindcă pe ei nu-i afectează foarte mult. 

Reporter: Păi la ei, la cât folosesc, dacă luăm media europeană a produselor cu siguranță dacă au avut vreodată tanymecus a dispărut. 

Ștefan Gheorghiță: Exact. Oricum n-au avut și nu au. 

Reporter: Oricum, au dispărut multe plante în Germania, Franța și așa mai departe. 

Ștefan Gheorghiță: Și nu mai vorbim de faptul că dacă la ei apare un mistreț în Pirinei sau un lup, deja oierii ies în stradă și spun că ei nu se mai duc la muncă, la noi se distrug mii de hectare și nu e nicio problemă. Ei nu mai au niciun mistreț, dar ne spun nouă... 

Reporter: Se răspândește o boală infecto-contagioasă extrem de gravă – iarăși nu-i nicio problemă. 

Ștefan Gheorghiță: Ei n-au mistreți, n-au lupi, și ne spun nouă să-i protejăm. Dar întreb și eu un lucru: dacă sunteți atât de preocupați, vă dăm vouă vreo mie de bucăți! Două! Gratis. Luați-i și puneți-i la voi și conservați-i cum doriți. Că așa, la alții, e simplu. Nu vreau să se înțeleagă că eu nu sunt proeuropean. Sunt proeuropean, dar nu înțeleg o birocrație, nu înțeleg niște lucruri care să se întâmple la ei și nu la noi! Și acum revenim. Vin și spun: dacă ei susțin că pot să facă aceste reduceri, cum? E adevărat că în Franța dacă un an nu lucrezi un teren, cresc 5-6 buruieni pe hectar. La noi, dacă l-ai lăsat o lună e deja cum se vede mazărea, care nu e tratată fiindcă asta îmi cere la înverzire, că n-am voie să tratez. Și atunci e numai buruiană, și uite, nici nu mai știi ce e, mazăre sau buruiană! Deci sunt multe lucruri care le facem așa. Am scos tratamentul la sămânță – este un subiect pe care văd că multă lume nu-l abordează la noi. Noi avem o industrie producătoare de sămânță importantă, vorbesc ca unul care am lucrat în sistem mulți ani și cred că măcar la atâta lucru mă pricep. Vom pierde această producere de sămânță care se va disloca către Ucraina, fiindcă Ucraina, subit, a fost repusă pe tapet pentru a fi recunoscută certificarea semințelor produse în Ucraina, care vor putea să intre în comunitate. Noi nu mai putem să susținem această industrie, neavând tratament la sămânță. Și ce facem cu rățișoara? Bun. Cu ce ne-a ajutat lobby-ul pe care l-am făcut? Cu nimic. Noi trebuie să înțelegem un lucru: trebuie să ne căutăm aliați politici și trebuie să înțelegem ce se dorește. Dacă noi credem că ne vom duce la Bruxelles și vom bate cu pumnul în masă și banii germanilor și olandezilor îi vom folosi noi cum credem, ne înșelăm. Asta e părerea mea. Nu s-a întâmplat... și să-mi arate mie cineva, în afară de declarații sforăitoare, că așa s-a întâmplat. Nu, se întâmplă ceea ce vor ei, că e pe banii lor! Noi trebuie să înțelegem și să ne adaptăm. Chestiunea este la ce ne adaptăm și cât putem să acceptăm. Putem să facem alte alianțe? Noi n-avem alianță cu nimeni. Uitați-vă, de exemplu, la problema secetei, și o abordăm din contextul ăsta. În toate regulamentele europene se prevede ca riscuri climatice care nu trebuie notificate pentru ajutor, cum ar fi: tornadă, uragane – ați văzut dumneavoastră uragane în Europa și n-am văzut eu? – alunecări de teren, avalanșe – ce treabă are avalanșa cu agricultura? Avalanșă e în timpul verii și-mi strică porumbul? – dar astea sunt trecute. Seceta nu e trecută. De ce? Fiindcă noi n-am fost capabili ca țară să ne aliem cu Italia, cu Spania, cu Portugalia, țări care au aceeași problemă ca noi, și să impunem și seceta. Și atunci noi seceta trebuie s-o notificăm, și ei ne răspund când cred de cuviință, când au timp și când consideră că merită să ne dea ceva. Asta e situația, așa se întâmplă și acum! Reducem – bun, reducem, ce facem? Suntem pregătiți pentru treaba asta? Eu sunt foarte curios... 

Reporter: Păi nu, dar luând media la nivel național care se autorizează și este statistica IPROM-ului, și asta este clar că acolo și programele astea cu finanțare europeană unde se adună toate bidoanele utilizate de fermieri, știți foarte bine că trebuie să le păstrați, să le dați înapoi și așa mai departe, deci practic se cunoaște exact cât s-a utilizat într-un an ca produs și media la nivel de România este de 700 mg pe hectar, față de media europeană de peste 2 kg la hectar – cred că 2,5 kg dacă nu mă înșel – unde stăm? Unde suntem? Atunci cine să reducă? Și de ce? 

Ștefan Gheorghiță: Exact! De ce? ca să fim un piculeț mai controlabili. Noi trebuie să înțelegem că aceste lozinci că suntem toți egali, sunt doar așa, pentru cine chiar nu vrea să citească o carte. Niciodată nimeni nu e egal cu altcineva sută la sută, sunt diferențe. Asta este structura... 

Reporter: Am înțeles. Ferma animalelor.... 

Ștefan Gheorghiță: Dacă noi am fi o societate egalitaristă n-ar fi unul mai bogat, unul mai sărac, unul mai la stânga, unul mai la dreapta. Nu, am fi toți de un fel – dar nu suntem! Nu mâncăm toți la fel, nu ne plimbăm toți cu aceeași mașină, nu plecăm în aceleași vacanțe, și atunci de ce credem că politic ar fi altfel? Chiar nu vrem să pricepem că nu suntem în aceeași ligă cu cei mari? Nu, noi suntem mai la anticameră și așteptăm din când în când să fim invitați. Din păcate ne-o facem de multe ori cu mâna noastră. 

Reporter: Lucrurile totuși ar trebui să se schimbe, pentru că nu poți să stai tot timpul, așa cum aminteați și dumneavoastră, cu mâna întinsă, poate ne pică și nouă ceva.  

Ștefan Gheorghiță: Și aici este o problemă, nu este o problemă care să-mi placă dar este un subiect care este real. Noi ca organizații ne batem să fim la Bruxelles, fiindcă e plăcut. Ne urcăm în avion, ne ducem, bem o cafea, ne întoarcem și vedem cum e lumea acolo. Dar noi nu suntem în stare să convingem Ministerul nostru să voteze cum vrem noi! Atunci pentru ce mă duc să fac lobby acolo? Fiindcă nu noi fermierii votăm, votează guvernul. 

Reporter: Da, din păcate sunt iar două lucruri care sunt, aș spune, de „noaptea minții”, că până acum nu s-a discutat niciodată în România. Da, vehement, că suntem de acord cu plafonarea. N-a existat niciodată! N-a fost vreodată o discuție ca acum. 

Ștefan Gheorghiță: Uitați-vă că și acum e foarte multă liniște. Prea multă liniște. Afară de fermieri, mulți dintre ei neînregimentați, ca organizații, ca structuri asociative, ei sunt mai vocali și iau poziție acum. Pe când poziția unitară, o spun cu regret, sunt membru într-o asociație, s-a făcut o alianță. Afară de niște declarații de genul „vrem să contribuim la dezvoltarea agriculturii” – asta o știam, nu trebuia să o mai scriem o dată!, întrebarea mea este cum? Cu subiect și predicat. Care este programul? Setul de măsură: trei, cinci, zece, hai să le punem una sub alta și să le urmărim și să ne batem pentru ele. Facem câte o comisie. Trei inși se ocupă de arendă, trei inși se ocupă de asigurări, trei inși se ocupă de irigații, și cu astea să mergem. După ce le închidem le bifăm și trecem la următoarele, mai punem încă trei. Nu, noi vorbim doar pompieristic: „vrem să ne ocupăm de noul program pentru 2021-2027”. Bun, și? Noi îl votăm și nu știu eu? Păi dacă noi nu suntem în stare să convingem ministerul să adopte o lege ultranecesară, cum ar fi arenda, sau o lege ultranecesară, cum ar fi un Fond de despăgubiri pentru calamități, credem noi că-i lămurim și-i convingem să facă un nou program cum credem noi? Au mai încercat și alții acum 7 ani și a ieșit ce a ieșit. Și să nu ne îmbătăm cu apă rece, rezultatele nu sunt așa de bune. Am tot stimulat micii fermieri – și? Am umplut câmpul de pepeni și dovleci! Domnule, ți-e și frică toamna să mai circuli pe drumuri că dai din dovleac în dovleac, că ăia se cultivă și rămân pe câmp. Că așa i-a obligat la fonduri europene! Dar partea de valorificare, plusvaloarea unde este? Afară de faptul că a pus dovleci pe câmp... despre ce vorbim? Și am dat bani cu nemiluita, am făcut fel de fel de fermieri balconiști... 

Reporter: Păi nu, și mici fermieri instalați. Tineri fermieri instalați. 

Ștefan Gheorghiță: Exact, și avem tineri fermieri care săracii chiar se chinuiesc și nu reușesc să meargă înainte și nu-i ajută nimeni. În schimb, îi ajutăm pe cei care doar pe hârtie sunt. Și sunt multe situații, și nu se dorește să se vadă, cu toate că se știe, inclusiv în rapoartele ministerului există aceste afirmații făcute de echipele lor de specialiști, nu de mine sau de dumneata. Și atunci de ce nu vrem să înțelegem și să facem și altfel? Vorbim de fonduri europene. Afară de cei care au avut o armată de specialiști care să facă birocrația, cine a luat? De ce trebuie să am neapărat un consultant cu capul mare și care să-mi facă trei topuri de hârtii pentru a obține niște bani? De ce nu pot să fac mai simplu? Ce o fi așa de complicat să cumperi un tractor, de trebuie să faci trei lucrări de doctorat pentru asta? Înțeleg, dacă fac niște construcții, niște amenajări de îmbunătățiri funciare mai complicate, cu proiecte de arhitectură, dar să cumpăr o semănătoare trebuie să fac trei dosare? Fiindcă am depus pentru AFIR la subvenție, de cinci ori mi-au cerut aceleași documente! În condițiile în care le scanează și le bagă în sistem! Dar cei de la Brăila nu văd ce au scanat ăia de la Constanța; ăia de la Constanța nu văd Bucureștiul și așa mai departe, și tu te plimbi cu hârtiile! Mă pune să dau semnătură electronică – dau, deci pe proprie răspundere. După aia mă mai cheamă și cu documentele în original. De ce? De ce mi-am mai asumat răspunderea? Nu era mai simplu din prima să mă chemi cu documentele în original? Îmi cere confirmare de la bancă că este adevărat contul pe care eu îl dau. Păi ce, eu sunt tâmpit să dau contul dumneavoastră, să vă intre dumneavoastră banii care mi se cuvin mie? Chiar așa față de prost am încât nici să nu știu ce cont am la firmă, ca să-mi intre banii de la AFIR? Păi ce, eu îi trimit în altă parte? Nu-i normal să-i iau pentru societate? 

Deci avem fel de fel de situații de genul ăsta. Ne pun să aducem hârtii de la Registrul Agricol cu cei de la APIA. Registrul Agricol lucrează cu hărțile de la Cadastru, APIA lucrează cu hărțile satelitare. Bineînțeles că sunt diferențe – nu e vina noastră, fiindcă APIA recunoaște doar ce se lucrează, nu cât este perimetrul. Apar diferențe – nu ești eligibil. De ce? Dar întreb și eu: de ce nu se folosește aceeași hartă pentru toate? Fiindcă ambele sunt instituții de stat, nu sunt instituțiile domnului Rancu sau ale lui Gheorghiță, sunt de stat! Și noi plătim inadvertențele dintre ei! Noi suntem declarați neeligibili fiindcă aceste autorități nu-și fac treaba! Și alții, peste aceste autorități, nu sunt în stare să-i controleze și să-i pună să-și facă treaba! Și atunci noi despre ce vorbim? Eu sincer m-am săturat de toate aceste echipe. Vine o echipă și o ia de la zero și îi trebuie un an sau doi până învață despre ce e vorba. Dar cât au stat în opoziție de ce n-au pus mâna pe Monitorul Oficial să vadă: la agricultură s-a dat un ordin, s-a dat o ordonanță, s-a dat o lege – nu-mi place această lege. Scrie-o, domnule, și când ai venit în funcție, în 3 luni implementează și hai să ne apucăm de treabă! Noi stăm să bâjbâim: aia e a lui domnu’ Rancu și nu-mi place, aia e a lui Gheorghiță și e proastă, aia e a lui ăla și nu-mi convine – și înainte când mai mergem? 

Reporter: Și tot așa din „nu-mi convine” în „nu-mi convine”... 

Ștefan Gheorghiță: ...din prost în prost mergem! 

Reporter: ...nu mai ajungem nicăieri. Însă de vom întoarce, pentru că acum suntem la mijloc de iunie 2020 și vreau să reluăm aceste probleme care sper eu într-o lună-două să nu mai fie probleme, dar tare mi-e teamă că vom fi în același loc... 

Ștefan Gheorghiță: Ce pot să vă zic este că anul ăsta vă primesc cu mare drag oricând, că am o vacanță prelungită - e umor negru, dar cum zic psihologii, este o fază premergătoare nebuniei... fiindcă efectiv aici ajungem. Eu le-aș mai sesiza celor care se perindă pe la guvernare un lucru, și să se uite că în foarte multe țări comunitare a apărut un flagel: problema sinuciderilor între fermieri. Este un subiect macabru, dar din păcate nu cred că foarte mulți de la minister știu că în Franța rata sinuciderilor între fermieri este cea mai mare dintre toate meseriile franceze. În Germania, în Belgia, în Anglia, în Cipru, în Malta, fenomenul a început să crească. De ce? Fiindcă noi credem că lucrurile sunt foarte simple. Nu. Și mai ales se manifestă între micii și mijlociii fermieri. Păi nici nu mi-e greu să înțeleg. Păi dacă eu, ca o firmă bancabilă, care nu am o problemă să trec peste acest an, trec, eu ceea ce îmi doresc este o modificare legislativă, dar cei mici și mijlocii, care se chinuiesc cu 10-15-20 de hectare, ce vor face? Dacă vrem să-i ajutăm, cum îi ajutăm? Îngropându-i? Stimulând ce? Fiindcă nu avem nicio strategie, nu avem nicio gândire! Ce vrem să facem cu ei, să-i punem pe butuci? Hai să o spunem și să ne-o asumăm! Vrem să-i dezvoltăm? – la fel, s-o spunem și să ne-o asumăm. Eu nu spun ce este bine sau nu, că nu eu conduc. Eu ceea ce spun este că trebuie să ne asumăm ceea ce vrem să facem, într-un fel sau altul. Ca să ieșim odată din această bâlbâială în care ne învârtim de 30 de ani.

Reporter: E o generație! Chiar mai mult. 

Ștefan Gheorghiță: Da, din păcate. Și noi nu înțelegem un lucru: ceea ce simbolizează foarte mult agricultura românească este că percepția pe care o trimitem celor care ne urmează este, o frază pe care o știe toată lumea: „nu pui mâna pe carte? O să ajungi la vaci! O să ajungi să sapi câmp!” – ce-o fi așa de rău? Ăsta e respectul pe care-l arătăm fermierului? Ăla e amărâtul ăla care pune mâncarea pe masă, și nu vorbesc ca amărâtul în sensul că n-ar duce-o bine sau rău sau altfel, nu vorbesc de condițiile de viață. Vorbesc de munca pe care o are. 

Reporter: Dar problema e că nu mai găsim să mai vină oameni să lucreze în agricultură. 

Ștefan Gheorghiță: Aia e! Păi de ce să vină? Ce să facă? Care este respectul instituțional pe care-l primește? Vrem să plătim mai bine oamenii din agricultură? Foarte simplul. Dar ministrul cu Parlamentul și Guvernul, pe de-a întregul, ar trebui să se întrebe: au habar – întreb și eu, chiar dacă pare dur – au habar de ce înseamnă o fermă de 50-60 de hectare? Cu 100 de vaci? Le spun eu, foarte simplu: 100 de vaci ca să le duci la pășune înseamnă doi paznici, înseamnă un miliard. Ca să faci brânza îți mai trebuie un om – încă 500 de milioane – de ăia vechi vorbim. Trebuie să plătești contabilitatea, trebuie să plătești firmă de PSI și SSM, trebuie să ai sisteme de pază, trebuie să-ți plătești paznici, trebuie să nu uite domnul ministru și de la interne că noi de la fermieri, dacă ni se sparge, după ce că suntem prăduiți și ni se fură, mai suntem și amendați că n-am avut trei paznici! Domnule, unde o să vedeți dumneavoastră în Franța, în Belgia, în Polonia trei paznici la o fermă, doi paznici la animale? Sunt cinci oameni – înseamnă două miliarde jumătate! Ăia sunt banii care trebuiau să-i rămână fermierului! Una era dacă avea un singur îngrijitor, îi dădea un salariu decent, dar el trebuie să țină cinci, fiindcă așa-l sufocă legislația! Fiindcă tot tu ești de vină că ți s-au furat pesticidele, tot tu ești de vină că ți s-a furat porumbul de pe câmp, tot tu ești de vină că ți se fură motoarele de la irigații, tot tu ești de vină că se fură tot! Domnule, dar poliția chiar n-are nicio vină? Parchetul care-i prinde și le dă drumul, chiar n-are nicio vină? Că de justiție – ce să mai vorbim? Stăm până ieșim la pensie sau se prescrie faptele. Despre asta vorbim. Și atunci, care este realitatea? 

Interviu publicat în Revista Fermierului, ediția print - august 2020.

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Vara lui 2020 s-a anunțat a fi una dificilă pentru agricultori, începând încă din toamna lui 2019, urmată de o primăvară uscată. Adrian Oros, ministrul Agriculturii, a declarat la finele lunii mai că România are calamitate de secetă peste un milion de hectare de culturi agricole. Cel mai afectat județ este Constanța, cu 416.000 ha calamitate și irigate doar 13.000 ha. Agricultorii au nevoie de susținere, irigații și planuri concrete pentru a face față schimbărilor climatice și altor amenințări.

Pandemia împreună cu seceta i-au adus pe agricultorii români într-o situație extrem de sensibilă. De la inginerii constănțeni Dumitru Manole și Valentin Petre am aflat ce fac în noua realitate, dacă vom mai avea sau nu cereale în acest an, lipsit de precipitații până spre luna iunie și fără posibilitatea de a iriga în majoritatea zonelor agricole ale țării.

Dumitru Manole studiază de zeci de ani acest fenomen, seceta, și implicit influența perdelelor forestiere asupra culturilor agricole, chiar și într-un an ca acesta. Spune că nici acum 74 de ani nu a trecut România printr-o astfel de perioadă. „Istoria spune că la 1660, pe timpul lui Ștefăniță Vodă, din cauza secetei, oamenii mâncau trestie, papură și de aia i-a rămas numele de Papură Vodă. Observ că cele 484.000 de hectare de teren arabil ale județului Constanța, dintre care 194.000 de hectare sunt cultivate cu grâu și 60.000 de hectare cu orz și orzoaică, nu prea interesează pe nimeni. Ori această resursă extraordinară este dinamică în contribuția la PIB care era o țintă, de 6,5%, acum 8%. Dar, după cum se poate observa, majoritatea suprafețelor este calamitată, după cum se vede în arealul perdelelor forestiere pe care le-am hulit”, ne-a zis Dumitru Manole, pe când vizitam la Amzacea o solă de 120 de hectare cultivată cu grâu, a exploatației agricole a inginerului constănțean. El ne-a povestit cum, pe la 1921, prin Decret regal al regelui Ferdinand, nu s-au mai plantat perdele forestiere, dar că începând din 2007 s-a ocupat de acest aspect și a ținut simpozioane pe tema „Dobrogea în contextul deșertificării”. „Am plantat 14 hectare de perdele forestiere și nici până acum, în SAPS, plata unică pe suprafață, nu primesc subvenție pentru ele!”, exclamă Dumitru Manole.

E nevoie de perdele forestiere!

Problema este că din suprafața cultivată, 90% a fost declarată calamitată. Întrebarea sa este unde sunt cele zece hectare necalamitate. „Din suta de hectare mi-au lăsat zece hectare, iar restul de 90 de hectare sunt calamitate! Eu întreb: unde sunt cele 10 hectare necalamitate din 100 ha? Or, să fim serioși, pentru că spunea Albert Einstein «cea mai mare criză e criza de incompetență!». De ce? Pentru că eu trebuie să aplic procentul de 90% la toată suprafața, dar se referă la producția care urmează a fi realizată. Să înțeleagă toată lumea!”, exclamă Dumitru Manole, care ne-a arătat o solă pe care se vede lipsa perdelelor forestiere. Timp de 30 de ani nu s-a plantat nimic și asta îi afectează acum pe toți agricultorii. „Perdelele forestiere care erau în județul Constanța până în 1962, când a început programul de desțelenire și redarea către circuitul agricol a celor 4.084 de hectare, erau scuturi împotriva deșertificării și a secetei pe care anul 2020 o înscrie nemaipomenit. În toamna lui 2019, care și el a fost un an secetos, am adunat din octombrie până în decembrie 81 mm de apă, iar de la 1 ianuarie până la 9 iunie n-am avut decât 120 mm. De ce am făcut referire la 2019? Noi am trăit ani de zile pe baza a ceea ce se acumula în lunile de toamnă. Or, fiind secetoase, nu am mai avut rezervă de apă în sol”, arată fermierul, care adaugă că această cantitate de 200 mm de precipitații și cu temperaturile de 32° C ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru toată lumea. Lipsa apei se traduce în migrație mai târziu și atenția trebuie sporită pentru a securiza generațiile viitoare.

Calamități de până la 100% și în arealul Costinești

Valentin Petre spune că și în arealul Costinești unde își desfășoară activitatea se confruntă cu aceeași situație și că influența mării, despre care se spune că mai aduce câte o ploicică, este doar un mit. „În condiții normale, poate mai aveam niște beneficii, dar în condițiile acestui an sunt declarate calamitate culturile între 90% și 100%, ca și la domnul Manole. Sper, dacă tot ajungem la calamități, să se stabilească odată despăgubirile și să ajungă banii cât mai repede la fermieri, pentru că anul acesta avem mare nevoie”, ne-a spus fermierul.

Valentin Petre a înființat circa 700 de hectare cu grâu și circa 200 de hectare cu orz și orzoaică, cu un procent de calamitate între 90% și 100%. Astfel, și el are estimat că de pe zece hectare va obține o medie de producție de cinci tone.

Se vehiculează despăgubiri ce nu reflectă realitatea

Fermierilor care au suferit pierderi din cauza secetei li s-a promis că vor primi o sumă forfetară, iar schema de despăgubire va fi notificată la Comisia Europeană.

„Ministerul a făcut Ordinul 97 în 2020, cu toate că trebuia făcut din 2017. Constatăm pagubele. Ca să putem să despăgubim, trebuie să avem o centralizare a suprafețelor afectate de calamități și după aceea cu siguranță vom notifica schema aceasta de despăgubire la Comisia Europeană și vom acorda, pentru a nu intra sub mecanismul acesta de pierderi-venituri în care să verificăm contabilitatea fiecărui fermier, o să acordăm o sumă forfetară fiecărui fermier care a suferit pierderi generate de secetă”, a afirmat secretarul de stat din MADR Emil Dumitru.

În prezent, avem Legea antisecetă aprobată în Parlamentul României prin care se stabilesc procentele de despăgubire din valoarea investiției făcute de fermier într-o cultură, plus o extindere până la 18 luni a împrumuturilor sau a datoriilor pe care le au fermierii către bănci. S-au vehiculat mai multe ipoteze din partea Ministerului Agriculturii. Una este calcularea investiției la nivel de țară, cu cifre de la 150 de euro până la 170 euro/ha de cultură înființată și calamitată, fără a se avea în vedere procentul de calamitate și investițiile făcute de fermieri. „În momentul în care am depus acele înștiințări, au venit comisiile formate din reprezentantul Direcției Agricole și cel al APIA, împreună cu Primăriile de pe raza unde avem terenurile agricole; dânșii au venit cu niște sume, 2.400 și ceva de lei la grâu, 2.300 și ceva de lei la orz, din care s-au stabilit acele procente de despăgubire. Sperăm ca măcar aceste sume să ne fie rambursate sau măcar să se ia în calcul, să știm că avem ceva de primit”, a specificat Valentin Petre, care subliniază că dincolo de pierderea culturilor, au de plătit furnizorii de inputuri și să achiziționeze sămânță pentru a reînsămânța, plus creditele sau leasingurile existente.

Despăgubiri conforme cu producția, nu cu suprafața

Dumitru Manole ne spune că nu este simplu să faci aceste calculații. Un motiv îl reprezintă faptul că fenomenul de secetă pedologică extremă nu a fost, în toate arealele geografice ale României, de o asemenea agresivitate ca în județul Constanța. Dar chiar și doar la nivelul unui județ, diferențele sunt mari între areale, în Constanța existând zone unde se produc undeva la două tone de grâu pe hectar.

Apoi, sunt diferențe mari între sumele cheltuite de fiecare fermier în parte pentru un hectar. „În condițiile exploatației noastre, cheltuielile din toamnă, mă refer la producția neterminată, au fost 2.011 lei pe hectar, care au inclus: lucrările de pregătire, sămânță, semănat, aplicare pesticide, tratament sămânță. Am ajuns până la data de 1 aprilie – dincolo de care n-am mai aplicat tehnologie pentru că nu mai aveam de ce –, când aceste cheltuieli au ajuns undeva la 2.800 de lei. La care trebuie să adăugăm arenda, al cărei contract are caracter executoriu. Eu am spus să aplicăm o arendă liniară, 800 de lei – cu toate că sunt foarte multe situații cu 1.000 de lei, cu 1.200 lei, de la caz la caz – și în felul ăsta la cei 2.800 se adaugă 800, fac 3.600 lei, care înmulțit cu 70% ce prevede legea, ne dă o sumă”, arată specialistul, care a propus o altă schemă de calcul. „Dar am o altă propunere, care e mult mai ușor de realizat: luăm producția medie realizată în ultimii trei ani la nivelul fiecărui județ, o înmulțim cu prețul mediu de vânzare. Și, ca să fiu mai la subiect, bunăoară în Constanța producția medie pe ultimii trei ani a fost de 5.011 kg/ha la grâu, înmulțită cu prețul stabilit de specialiști, dar zicem acum un preț de 680 de lei, că așa s-a vândut – și atunci ne dă undeva o cifră de 3.411 lei. Înmulțit cu 70% vezi cât rămâne”, a continuat Dumitru Manole, subliniind că toate sumele vehiculate până acum de autorități sunt departe de a fi un sprijin real pentru fermieri. Trebuie păstrată stabilitatea exploatațiilor agricole din România, iar sumele trebuie să țină cont de realitățile din teren.

Irigațiile au devenit obligatorii

În acest moment, după datele Direcției Agricole Județene, în Constanța sunt aproximativ 480.000 de hectare, din care s-au înființat în toamnă 194.000 de hectare cu grâu și 60.000 de hectare cu orz și orzoaică. Adică 254.000 de hectare de cereale păioase de toamnă.

Oficial, sunt declarate calamitate circa 1.300.000 de hectare la nivel național, din 2.800.000 de hectare. Soluția? Irigațiile! „Dar în Constanța, din 194.000 de hectare cu grâu, eu spun că 170.000 de hectare sunt calamitate în diverse procente. Am organizat două asociații de udători acum doi, a apărut ordinul de ministru și nici până acum nu a ieșit preluarea patrimoniului de la ANIF – care, scuzați-mă, nici nu mai există! Dar hai să trecem la fapte mai repede, nu la vorbe, birocrație, pentru că uite ce e în 2020!”, ne-a spus Dumitru Manole supărat că acum 30 de ani, pe când la Amzacea existau echipamente de irigații de ultimă tehnologie, lipsea apa, pentru că „cineva a spus atunci la Stația Basarab Pădure că mai bine importăm grâu decât să plătesc energie electrică”.

Schimbările climatice progresează, iar agricultura nu se poate limita la apa venită din ploaie. „Ultimul an în care s-a irigat în zona noastră a fost 2003. Dar de atunci, a fost distrus progresiv tot sistemul de irigații, nu mai există”, a spus și Valentin Petre, care a avut recent o întâlnire cu cei de la ANIF Constanța, pentru a demara înființarea unei Organizații a Utilizatorilor de Apă pentru Irigații. „Sunt de acord că trebuie să înceapă de jos (programul pentru irigații, n.r.), și de la noi de la fermieri, să începem să facem peste tot aceste asociații de udători. Dar mai departe urmează și partea guvernanților, în care ar trebui să se investească în canalele principale, să le impermeabilizăm, să investească în stațiile de pompare. Apoi și noi, cu ajutorul banilor europeni, putem să refacem instalațiile secundare, să le luăm de la zero, pentru că nu mai există absolut deloc. Tot ce a fost – antene, vane, hidranți – a fost smuls din pământ, dar nu de către noi, de fermieri, care am încercat fără succes să le păzim, să le protejăm”, a completat Valentin Petre.

Tristețea agricultorilor este cu atât mai mare cu cât în vecinătate se află canalul Dunăre–Marea Neagră.

La nivelul întregii țări se irigă în prezent, potrivit ministrului Adrian Oros, 222.121 de hectare.

Județele cu cele mai mari suprafețe calamitate:

-         Constanța: 416.000 ha

-         Tulcea: 129.000 ha

-         Ialomița: 123.000 ha

-         Brăila: 97.000 ha

-         Buzău: 75.000 ha

-         Galați: 61.000 ha

Suprafețe irigate în cele mai calamitate județe:

-         Constanța: 13.000 ha

-         Tulcea: 13.000 ha

-         Ialomița 25.000 ha

-         Brăila 100.000 ha

-         Buzău 7.000 ha

-         Galați 27.000 ha

Proiectul de Ordonanţă de urgenţă pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat acordat producătorilor agricoli care au înfiinţat culturi în toamna anului 2019, afectate de seceta pedologică poate fi consultat aici:  detalii proiect (pdf)

Despre cuantumul despăgubirilor pentru fiecare cultură am scris aici: https://revistafermierului.ro/din-revista/stiri/item/4564-despagubirile-pentru-seceta-in-septembrie-intre-772-lei-ha-si-1-002-lei-ha.html

 Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print – iulie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Seceta cu care întreaga țară se confruntă a afectat și comuna Calopăr din județul Dolj, o comunitate cu aproximativ 4.000 de locuitori și unde în anii trecuți găseam doar culturi frumoase și sănătoase. Anul acesta, lucrurile stau diferit, orzul este calamitat în proporție de 100% pe anumite parcele, iar grâul, de până la 90%. Fermierii sunt disperați și cer ajutorul autorităților.

Sorin Epure, fermier: „Grâul a răsărit frumos, în martie arăta extraordinar de bine, dar nu mai este niciun fel de frate, a murit tot! În situația asta am 500 ha. Orzul e și mai grav.”

În comuna doljeană Calopăr, terenul agricol reprezintă cam 6.000 de hectare, marile suprafețe fiind exploatate de cinci fermieri mari. Sorin Epure, inginer agronom de meserie, lucrează peste o mie de hectare. Fermierul ne-a dus într-o tarla de grâu sârbesc, soiul Renesansa, care la ora respectivă (spre jumătatea lunii mai) trebuia să aibă deja 1-1,20 m, dar ajungea doar la 30 cm. Cine e de vină? Lipsa apei, desigur. „Eu am pluviometru și măsor peste tot. Și anul trecut a fost secetă în zona asta. Nu știu ce se întâmplă, a fost cod roșu, cod portocaliu, avertizări, dar nu ploua. Iar anul ăsta, în afară de faptul că în martie a venit cât a venit o ploicică, toamna a fost secetoasă. Grâul a răsărit frumos, în martie arăta extraordinar de bine, dar, dacă observați, nu mai este niciun fel de frate, a murit tot! Și spicul e mic. Poate să vină Dunărea peste grâu și nu se mai poate întâmpla nimic... Și în situația asta am 500 de hectare de grâu. Orzul e și mai grav, pentru că are o perioadă mai scurtă de vegetație și avea și el nevoie de apă mai multă”, arată Sorin Epure, care nu a semănat deloc rapiță toamna trecută, după ce anul trecut a întors 250 de hectare. „Din cauza secetei, insectele nu au nici ele apă și atacă ce prind verde. Degeaba am intrat la stropit, chiar de două ori, spicul nu mai are aparat foliar, nu mai are nimic”, a adăugat fermierul.

Primarul comunei Calopăr ne-a confirmat că 80-90 % din suprafețele cultivate arată prost sau foarte prost, cu excepția terenurilor de la Cervina, unde a plouat. „Fermierii au făcut sesizare, noi am făcut demersurile la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) și la Prefectură și așteptăm să vină comisia de constatare a calamităților”, a precizat primarul Marin Catalina. Din comisie trebuie să facă parte, cu convocarea prefectului, reprezentanți ai Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) și ai Direcțiilor Agricole Județene.

Potrivit Ordinului Ministrului Agriculturii publicat în Monitorul Oficial la data de 16 aprilie a.c., proprietarii de terenuri agricole ale căror suprafețe cu culturi agricole vegetale au fost afectate în procent de peste 30% depun înștiințări scrise la unitatea administrativ-teritorială pe a căror rază teritorială se află terenul, în format fizic sau prin mijloace electronice, în termen de trei zile de la momentul distrugerii.

Fermierii doresc o accelerare a procesului de constatare a calamitării din partea organelor abilitate, dar se tem că li se va reproșa că nu au aplicat corect tehnologiile și că poate acesta e motivul pentru care culturile arată astfel. „Întotdeauna, asigurătorii, împreună cu autoritățile statului, găsesc motive să nu ne despăgubească, astfel că noi, agricultorii, niciodată nu câștigăm”, e de părere Sorin Epure.

Despăgubirile trebuie să ajungă rapid la fermieri, care au în continuare cheltuieli cu întoarcerea culturilor, input-urile etc.

Pierderile sunt foarte mari, agricultorii spun că la orz sunt de 100%, la grâu cam 90% și deja nu cred că vor mai intra la recoltat, pentru că nu merită.

Floarea-soarelui e singura cultură care arată mai bine în prezent, chiar dacă a început să apară costreiul. În zona în care ne-am deplasat, mai bine arătau culturile dinspre Segarcea, acolo unde sunt perdele forestiere. „Au avut un aport de apă mai mare de anul trecut. Deci efectiv acolo plouă, mă uitam și aici nimic”, ne-a spus fermierul doljean.

Agricultorii se tem că nu vor rămâne cu nimic

Fermierilor le e teamă că nu vor rămâne cu nimic, mai ales că majoritatea a semnat contracte futures, în speranța unor prețuri mai bune. În trecut, seceta i-a mai făcut probleme fermierului Sorin Epure, care niciodată nu a primit despăgubiri pentru culturile distruse. „E o forțare aiurea cu asigurările. Se zice asigurare în caz de secetă. E fals! Că îți dă o perioadă, să zicem 15 aprilie – 31 mai, să te încadrezi în 27-30 de litri. Și unde sunt stațiile meteo? De obicei, unde plouă: pe Craiova, unde-s pietre și diferență de temperatură, de la clădiri, și nori și imediat acolo plouă, față de noi. Să-mi spună un fermier că a luat bani despăgubire de secetă sau, dacă a luat, reprezintă 1%, ca la Caritas. Practic, legea e făcută pentru asigurători și nu primești nimic. Dacă, de exemplu, dă 20 de litri, care înseamnă nimic, asigurătorii fac diferența: între 20 și 27 e 7%! După care taie ei cu franciza și practic nu mai iei nimic, și te lipsești, până la urmă”, susține Sorin Epure, care anul acesta și-a făcut asigurare pe producție. Conform măsurătorilor sale, la Calopăr au fost 13 l/m², iar la Craiova, 30 l/m².

Anul acesta e unic în peisajul ultimilor 70-80 de ani. Dacă anul trecut fermierii au crezut că nu se face niciun bob de grâu, pentru că abia spre primăvară a răsărit, anul acesta a fost invers, grâul, frumos în toamnă, a cunoscut un trend descendent din cauza lipsei zăpezii și a ploilor. „Eu pot să vă arăt pluviometre, că le am montate peste tot și fac o sumă. În toamnă am avut vreo 60 de litri de apă adunați, dar pe fondul secetei din urmă, de neimaginat, a răsărit, a înfrățit o frumusețe, așa că în iarnă am zis Doamne-ajută! Dar n-a venit cu niciun fel de precipitație. Am fost invitat la un simpozion, prin februarie, și ningea la București într-o veselie! Și sunam în zona mea: „Cât e?”. Când am revenit, am pus după ce s-a terminat cu zăpada să se topească din pluviometre: 7 litri – 9 litri, în funcție de zonă. În total până acum în luna mai, cred că am avut parte de vreo 130 l/m²”, ne-a povestit fermierul Sorin Epure.

Orzul de pe cele 200 de hectare pe care le-a însămânțat doljeanul la finalul lunii septembrie 2019 are spicul la un sfert, cu toate că a avut o pornire bună în vegetație. Ca la grâu, înființarea unui hectar de orz costă tot în jur de 3.000 de lei. Bani posibil pierduți.

Cultura de floarea-soarelui este singura care arăta mai bine, la momentul vizitei noastre, dar și ea avea nevoie de apă, deoarece pământul era crăpat. Aici, fermierul a folosit doar utilaje care să îl ajute să păstreze apa în sol. „Am băgat combinatorul, să nu scot apa. Am cultivat floarea-soarelui în perioada 1-3 aprilie 2020, am erbicidat-o și preemergent… cam degeaba, că produsul, scump, nu și-a făcut datoria, încă vezi costreiul în cultură. Am erbicidat-o a treia oară și sper să se usuce buruiana, că floarea are posibilități de regenerare mai mari”, a menționat fermierul.

O legislație care să-i protejeze, asta-și doresc fermierii

Problema mare o reprezintă ratele la bănci și fermierii vor doar să nu se trezească fără producție, dar și fără utilajele cumpărate pe credite.

Ce-și doresc fermierii? O legislație care să îi protejeze și care să le dea șansa să-și lucreze în continuare terenul, mai ales în condițiile în care au rate mari, deoarece tendința este de a achiziționa utilaje tot mai mari, pentru a compensa lipsa forței de lucru.

Din cei aproximativ 4.000 de locuitori ai comunei Calopăr, mulți sunt plecați în afară, lucrează în agricultură sau la Craiova, datorită proximității. Din cauza noului coronavirus, mulți s-au întors acasă, 160 au stat în izolare, fără cazuri confirmate de COVID-19, dar acum așteaptă să plece iar. S-a implementat și în mintea cetățeanului ideea de «tractorist». „Dar tractoristul nu mai e cu U650, să stea toată ziua murdar. Ai acolo un calculator, bagi pe GPS, aer condiționat”, crede primarul Marin Catalina. De aceeași părere este și fermierul Sorin Epure: „Din cei care au revenit din străinătate, 90% nu au de gând să rămână. Deci chiar nu au gând să stea”

Nici măsuri de sprijin pentru angajarea lor nu au fost luate de autorități și vina aceasta pentru fuga din agricultura românească pare a avea mai mulți factori.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print. Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Adrian Oros, ministrul Agriculturii, a anunțat că Submăsura 17.1. – Prime de asigurare a culturilor, animalelor și plantelor, din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2020, va fi lansată pe la jumătatea lunii mai, cel mai probabil pe 11 mai 2020. De asemenea, procedurile de accesare au fost simplificate, iar intensitatea sprijinului, pentru toți fermierii, indiferent de mărimea exploatației, este de 70% din polița de asigurare. Totodată, a specificat ministrul, toate cererile eligibile vor fi finanțate, neaplicându-se selecția proiectelor, iar sesiunea de depunere a proiectelor este deschisă pe tot parcursul anului, pentru toate tipurile de culturi sau pentru toate speciile de animale.

Submăsura 17.1 are o alocare disponibilă de circa 40 milioane de euro.

Ministrul Agriculturii consideră că prin această măsură din PNDR 2020, prin noile condiții de accesare, fermierii sunt încurajați să-și asigure culturile, plantele și animalele. Și, totuși, în realitate lucrurile nu sunt chiar simple, fermierii reclamând faptul că societățile de asigurare-reasigurare nu acceptă asigurarea factorilor care provoacă probleme mari fie în sectorul vegetal, fie în cel zootehnic, cum sunt de pildă seceta ori înghețul, fenomene care nu sunt acceptate de niciun asigurator. Probabil că acesta e unul dintre motivele pentru care Submăsura 17.1. – Prime de asigurare a culturilor, animalelor și plantelor nu prea a avut succes. „Deși a existat această formă de sprijin, Submăsura 17.1, prin care agricultorii erau încurajați să facă asigurări, ministerul plătindu-le până la 70% din prețul poliței de asigurare, am constatat că s-au semnat doar 998 de contracte de finanțare, deși au fost 1.077 de cereri și s-au cheltuit 1,75 milioane euro. Am simplificat mult procedurile pentru a face mai atractivă submăsura și am adus modificări la Ghidul solicitantului. Prin urmare, o modificare este acordarea unei densități unice pentru toți, adică 70%, știut fiind că până acum fermierii mici primeau o intensitate a sprijinului de 70% și cei mari - 55%. Am decis deschiderea unei singure sesiuni, care să fie anuală, deschisă tot anul, pentru toate tipurile de cultură sau specie de animale. Am simplificat Ghidul solicitantului. Am renunțat la trei piese din cele șapte care erau la dosar, rămânînd doar contractul de asigurare cu anexe, documentul care atestă plata a cel puțin 50% din valoarea primei de asigurare, actul de identitate și documentul cu codul IBAN. Beneficiarii nu mai sunt obligați să prezinte documente ștampilate, extrasul din registrul agricol și să completeze suprafețele asigurate pentru fiecare parcelă, acum existând și posibilitatea ca beneficiarii să prezinte documente aferente plăților prin POS”, a precizat ministrul Adrian Oros.

Criza generată de COVID-19 afectează afacerile fermierilor și, în același timp, schimbările climatice, fenomenele extreme, seceta pedologică sau înghețul târziu afectează culturile agricole și necesită măsuri de asigurare a accesului cât mai extins al agricultorilor la instrumentele de gestionare a riscurilor. Un astfel de instrument fiind Submăsura 17.1. – Prime de asigurare a culturilor, animalelor și plantelor. „În condițiile în care nu există un Fond Mutual în agricultură, prin care România ar putea beneficia de finanțare de la Comisia Europeană, iar asigurările în agricultură acoperă în proporție de 28-30% suprafața arabilă a țării (conform datelor disponibile la nivelul anului 2019), considerăm deosebit de importantă facilitarea accesului fermierilor la sprijinul oferit de Submăsura 17.1. – Prime de asigurare a culturilor, animalelor și plantelor, prin subvenționarea de către AFIR a primelor de asigurare pentru fiecare cultură/poliță de asigurare. Evidențiem faptul că agricultura este domeniul cu cel mai mare grad de risc în ceea ce privește realizarea obiectivelor economice. Planurile de afaceri ale fermierilor sunt multianuale, performanțele realizate depind în egală măsură de capacitățile de organizare și acțiune puse în joc, dar și de factorii impredictibili de mediu și climă, care pot să afecteze major atingerea obiectivelor”, arată Florian Ciolacu, directorul executiv al Clubului Fermierilor Români pentru Agricultură Performantă. (despre problemele și soluțiile privind Submăsura 17.1. – Prime de asigurare a culturilor, animalelor și plantelor am scris aici: https://revistafermierului.ro/din-revista/eveniment/item/4473-asigurarea-pe-bani-europeni-o-masura-pndr-care-are-nevoie-de-modificari.html)

Ce spun fermierii

Ciprian Olteanu, jud. Călărași: „Asigurarea de secetă nu e subvenționată în acea măsură. În încercarea de a afla dacă merită sau nu să fac asigurare împotriva secetei am descoperit că voi fi despăgubit dacă precipitațiile din perioadele de vegetație sunt cu 70% sub medie, și de aici încep să curgă procentele de despăgubire. Atenție, doar 0 precipitații aduc 80% despăgubire. Restul de 20% reprezintă despăgubire pentru caniculă, aici primești o perioadă de aproximativ 50 de zile, din care undeva la 33 trebuie să fie caniculă (peste 33 la umbră) ca să poți recupera și cei 20%. Concluzie, păstrezi banii de asigurare, cumperi 6/49 și ai șanse mai mari să recuperezi pierderea.”

Paul Fulea, Crama Histria – jud. Constanța: „Este nevoie să fie asigurată și vița-de-vie împotriva secetei. Momentan, acest risc nu se acceptă de către societățile de asigurari. Nu știu de ce, însă refuză în mod constant să asigure riscul de secetă. Dupa cum refuză să asigure gerul puternic din timpul iernii, temperaturi mai mici de minus 20 grade Celsius.”

Constantin Mihalache, jud. Călărași: „Acum, nicio societate de asigurări nu asigură riscul numit secetă!”

ŞTEFAN GHEORGHIŢĂ, FERMIER, ADMINISTRATOR TRIAGROEXIM – JUD. BRĂILA:

Agricultura românească este afectată pe suprafeţe întinse din Moldova, Bărăgan si Dobrogea de o secetă pedologică cruntă, rezerva de apă fiind la nivelul de secetă pedologică extremă și puternică (după evaluarile ANM) pe o zonă ce reprezintă circa 4 - 4,5 milioane de hectare. După unele opinii, o astfel de secetă nu a mai fost văzută în ultimii 30 - 40 de ani, iar lucrurile par a deveni și mai negre decât sunt în acest moment.

La ora actuală, sunt din ce în ce mai mulţi fermieri care analizează întoarcerea culturilor de cereale păioase de toamnă şi rapiţă, iar în unele cazuri începe să se ia în calcul şi întoarcerea culturilor de mazăre sau lucernă nou-înființate, iar semănatul florii-soarelui și porumbului se face sub auspicii dintre cele mai nefavorabile.

Timid, au început, organizațiile profesionale sau unii oameni politici care au legătură cu domeniul, să facă propuneri, unele de luat în seamă, dar altele nu au legătură cu subiectul secetă. Cred cu tărie că măsurile de contracarare a efectelor secetei nu pot fi amestecate cu alte subiecte, nici legate de pandemia de COVID-19, nici cu o agendă de subiecte cu un orizont mai lung de timp până la implementare, aşa cum au prezentat asociaţiile profesionale.

Personal, am promovat (în presă, la asociaţia profesională din care fac parte, la autoritățile locale, la partide etc.) și promovez o agendă simplă de trei grupe de măsuri pentru intervenţie în limitarea cauzelor secetei şi repornirea activităţii fermelor, dar fără a avea pretenția deținerii adevărului absolut. M-aș bucura dacă și aceste idei ar fi preluate de către organizațiile profesionale.

Stabilirea unui plafon de intervenție financiar pentru zonele calamitate, prin aplicarea a două măsuri:

1. Linie de credit cu garanții de stat (pentru 80% din valoarea acestora), pentru o durată de 36 de luni, fără reevaluare bancară intermediară și cu dobândă subvenționată 100% - anul întâi, dobândă subvenționată 70% - anul doi și fără subvenție - anul trei.

2. Acordare ajutor nerambursabil sub formă de cupoane pentru inputuri (metoda Remeș) – semințe certificate, pesticide, îngrășăminte, motorină.

După părerea mea, valoarea liniilor de credit ar trebui să reprezinte circa 70% din valoarea costurilor directe pe o tehnologie realizată de ASAS ca medie pentru toate regiunile, iar valoarea cupoanelor nerambursabile diferenţa de 30%.

Aceste linii de credit şi cupoanele nu ar putea fi folosite decât pentru achiziţionarea de inputuri pentru noile culturi. Garanţia fermierului pentru cei 20% suportaţi să fie reprezentată de un BO avalizat în nume propriu și eliberat de societate/II/IF/PFA.

Ca şi cheltuieli directe luate în calcul pentru valoarea culturilor calamitate, am în vedere costurile cu semințele, pesticidele, îngrășămintele, motorină, piese de schimb, salarii, iar acestea să fie demonstrate cu facturi fiscale pentru produsele achiziţionate, bonuri de consum pentru seminţele produse în exploataţie.

Impactul financiar estimat al ajutorului sub formă de cupoane pentru culturile de toamnă ar fi de circa 100 - 120 euro/ha, adică aproximativ 100 milioane - 170 milioane euro pentru culturile de toamnă. Dacă vor fi afectate şi culturile de primăvară, valoarea ajutorului s-ar dubla.

Valoarea dobânzilor şi comisioanelor subvenţionate aferente liniilor de credit garantate s-ar cifra la aproximativ 15  milioane - 20 milioane euro în primul an, estimând o suprafaţă calamitată pentru culturi de toamnă de vreo 1 - 1,5 milioane ha (o primă estimare se poate face în două săptămâni pentru culturile de toamnă), iar valoarea garanţiilor s-ar ridica la 250 milioane - 300 milioane euro, iar dacă vor fi compromise şi culturile de primăvară valoarea dobânzilor şi comisioanelor subvenţionate s-ar ridica în primul an la 50 milioane - 70 milioane euro, iar valoarea liniilor garantate s-ar ridica la circa un miliard euro la o suprafaţă calamitată estimată la un total de 3,5 - 4 milioane de hectare.

Aceste măsuri nu trebuie confundate cu măsurile pentru depăşirea efectelor epidemiei, deci nu au legătură cu protejarea locurilor de muncă, ci doar cu repornirea ciclului economic şi sunt limitate pentru zonele calamitate.

Adoptarea unor măsuri legislative

Emiterea unui ordin de ministru al agriculturii pentru aprobarea Regulamentului de funcționare a comisiilor de constatare a calamităților, care ar trebui să reglementeze modul de efectuare a constatărilor, de emitere a proceselor-verbale, de raportare și centralizare a pagubelor etc. De menționat că, în acest moment, comisiile nu au un regulament de funcţionare.

Modificări ale art 31 din OUG 3/2015 privind invocarea stării de forţă majoră în raporturile dintre fermieri și APIA, după cum urmează:

Art. 31 - propunere modificare:

• Cazurile de forţă majoră şi circumstanţele excepţionale se notifică în scris APIA, în 5 zile lucrătoare de la apariția situației de forță majoră, iar notificarea va fi însoțită de copie de pe cererea depusă la sediul administrativ teritorial pe raza cărora se află terenurile, bunurile, clădirile, utilajele sau animalele calamitate sau la firma de asigurări care are polița emisă pentru respectivul risc.
• Furnizarea de dovezi relevante privind situațiile de forță majoră se va face în 15 zile de la încheierea proceselor-verbale de constatare a calamităților de către autoritățile de stat competente sau firma de asigurări, doar dacă riscul este asigurat.
• În cazul situațiilor în care din comisia de constatare a calamităților dispuse de Instituțiile Prefectului sau alte autorități de stat centrale sau locale fac parte și angajați ai APIA, prevederile alin. 2 nu se mai aplică.
• În cazul în care situațiile de forță majoră sunt constatate de firme de asigurări, depunerea la APIA a procesului-verbal încheiat care să ateste calamitatea se face în 15 zile de la încheierea acestuia, dar nu mai mult de 6 luni de la depunerea notificării de anunțare a situației de forță majoră.
• Cazurile de forță majoră privind culturile și/sau animalele calamitate și care îndeplinesc condițiile de mai jos pot fi considerate ca fiind existente în analizarea condițiilor de eligibilitate pentru acordarea subvențiilor, îndeplinind condițiile următoare:
• pentru culturile înființate în toamna anului anterior și cu recoltarea în anul de depunere a cererii;
• animalele calamitate cu cel mult 4 luni înainte de termenul final de înregistrare a cererii unice.

Această modificare ar permite să se ia în calcul pentru diversificare şi/sau înverzire şi culturile calamitate înainte de depunerea cererii unice.

Un alt aspect important, în opinia mea, și care ar clarifica modul de reglementare al invocării situaţiei de forță majoră, astfel încât fermierul să nu fie penalizat dacă comisia de constatare a calamităților nu întocmește procesul-verbal în 15 zile de la producerea calamităţii.

O altă măsură legislativă pe care o propun, reglementarea rambursării TVA cu control ulterior pentru exploatațiile agricole (cultură vegetală, zootehnie, legumicultură etc.) pentru sumele mai mici de 250.000 - 300.000 lei.

Plan de monitorizare și control al suprafețelor de producere de sămânță

• Acordarea de derogări de certificare pentru suprafeţele de cereale păioase unde s-a semănat C1 şi nu s-a cerut înscrierea la multiplicare.

• Valoarea înscrierii, controlului în câmp şi certificării semințelor de cereale păioase, leguminoase pentru boabe şi leguminoase perene să se facă gratuit pentru acest an.

Dacă cu toții am fi de acord asupra acestor propuneri de măsuri, care pot suferi modificări, completări sau nuanţări, am avea o şansă să ne revenim rapid în perioada care urmează. Dar pentru asta trebuie să renunţăm la ambiţii şi orgolii şi să căutăm soluţiile aşteptate de cei mulţi.

ŞTEFAN GHEORGHIŢĂ, FERMIER, ADMINISTRATOR TRIAGROEXIM – JUD. BRĂILA:

În data de 16 martie 2020, ulterior în data de 23 martie şi apoi în 27 martie, Administrația Națională de Meteorologie a transmis comunicate însoţite şi de o hartă detaliată, în care arăta: ,,La data de 27 martie, rezerva de umiditate pe adâncimea de sol 0-100 cm, în cultura grâului de toamnă, prezintă valori scăzute (secetă pedologică moderată) şi deosebit de scăzute (secetă pedologică puternică şi extremă), în Dobrogea, pe suprafețe agricole extinse din Moldova și Muntenia, local în sud, est, izolat centrul și nord-vestul Transilvanei, sudul Olteniei și nordul Banatului”.

După aprecierea mea simplă, verificabilă, de altfel, am identificat judeţele din harta ANM afectate de secetă pedologică puternică şi extremă și am adunat suprafețele agricole de la statistică şi a rezultat că suprafeţele totale (includ şi ogoarele, plantaţiile pomicole și viticole) afectate de secetă se ridică la circa 4,5-4,7 milioane de hectare şi noi încă dezbatem dacă este sau nu este secetă?

Acum vreo două săptămâni şi eu am început să constat pe teren că la cultura de grâu a trecut faza de suferinţă datorată lipsei de apă și am ajuns la faza în care această cultură se usucă, iar astăzi procentul de ofilire ireversibilă a depăşit 30%.

Am început să semnalez şi eu şi soţia, acest lucru colegilor, care în prima fază au privit cu scepticism informaţia şi situaţia au pus-o pe seama gerului, pe seama diferenţelor de temperatură, până gluma s-a îngroşat şi acum din păcate toţi au depuse adrese la Primării prin care solicită comisii de constatare a calamităţilor, lucru pe care l-am făcut şi eu de altfel, deoarece grâul şi celelalte culturi de toamnă se usucă văzând cu ochii, indiferent de genetică sau tehnologie.

Demersuri am făcut peste tot, dar la început lumea doar că nu ne spunea, ,,doar voi aveţi secetă”, în condiţiile în care lângă noi apăreau alţi fermieri care spuneau ca totul este impecabil şi doar pe la ultimul rând ale interviurilor pe care le dădeau, rând pe care nu îl mai citeşte aproape nimeni, aminteau de secetă. În multe din cazurile unde situaţiile erau așa-zis bune, erau la fermieri care anul trecut au irigat sau au avut parte de ploi locale mai importante, iar în acest caz rezerva de apă din sol este un pic mai ridicată, dar în perioada următoare dacă nu va ploua vor fi în aceeaşi situaţie. Mă întreb când se prezintă situaţia la televizor sau în presă de ce nu se analizează şi aceste aspecte ? De ce nu se prezintă problema în adevăratul context, astfel încât alţi fermieri dar şi autorităţi care semnalează lucruri reale şi grave să nu fie „uşuiţi” deoarece li se ,„năzare” seceta?

Aceeaşi neîncredere am întâmpinat-o şi pe la unele „uşi mai răsărite”, ale autorităţilor sau organizaţiilor profesionale de unde am aşteptat sprijin, dar aşteptările au fost înşelate de ultimele luări de pozitie publice, unde subiectele au fost altele, gen „soia și derivatele ei” sau „nivelul plafonului achiziţiilor prin licitaţiile SEAP”? Eu nu spun că subiectele nu sunt de interes, dar acum în acest moment, noi despre asta vorbim? O putem realiza mâine sau astăzi ? Dar cu urgenţele care au apărut şi sunt specifice agriculturii cum facem?

Dar la un moment ne-am întrebat, oare eram noi primii care semnalam aceste lucruri? Astfel am încercat să văd care era situaţia şi am constatat că primele semnale erau trase încă de la începutul acestui an, din ianuarie.

Stau şi mă întreb, de ce oare nu continuăm (în cadrul organizaţiilor profesionale) luările de poziție pe care, de exemplu, le-a avut fostul lider LAPAR, Gheorghe Albu, care din ianuarie menționa: „Producția agricolă din acest an va fi cu cel puțin 30% mai mică decât ne așteptam. Semnalul de alarmă este tras de fermieri, în condițiile în care anomaliile meteorologice din ultimele luni au afectat culturile de orz, grâu, rapiță și floarea-soarelui. În 40 de ani de experiență nu am mai întâlnit o asemenea vreme iarna, cu plus 10 grade Celsius ziua și minus 4 grade noaptea”, declara la RFI, fermierul Gheorghe Albu, atunci președintele Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România. El atrăgea atenția că, în lipsa precipitațiilor, culturile vor fi serios afectate. „Dacă sistemul de irigații ar fi fost dezvoltat la nivel național, altfel ar fi stat lucrurile”, afirma reprezentantul fermierilor pe 28 ianuarie 2020. Deci, dacă este un „fost preşedinte” înseamnă că nu mai ştie ce vorbeşte, sau i-a dispărut toată experienţa de până atunci? Oare mereu vom fi condamnaţi să vină noi presedinţi, cu noi programe şi din nou să căutăm „apa caldă” pe care nu o mai găsim de 30 de ani (mențiune importantă, nu îl cunosc personal pe Gheorghe Albu).

Până şi ministrul actual al agriculturii recunoştea în ianuarie 2020 că este secetă puternică „Seceta care se înregistrează în România este o problemă gravă pentru agricultură, afirmă ministrul de resort, Adrian Oros. Aflat astăzi la Sibiu, el a declarat că, în acest an, se va încerca mărirea suprafeţelor irigate şi chiar experimentarea folosirii staţiilor antigrindină” (RADOR 30.01.2020). De atunci ne-a inundat ploaia şi chiar nu a văzut-o nimeni, fiindcă măsuri eu personal nu am văzut, afară de vechile metehne pompieristice prin care mereu am mai făcut ceva cu irigaţiile, dar nu le mai terminăm niciodată?

Aşa cum spunea domnul Costică Măcelaru, fermier din Brăila, într-o intervenţie în presă: „De agricultură se mai ocupă careva? Știți că se usucă grâul din cauza secetei și a gerului? Oare ASAS ce face, de ce nu vine cu soluții? Ministerul Agriculturii ce face? Toată lumea nu vede decât coronavirus, dar ce mâncăm la anul?”, întreabă Costică Măcelaru, fermier din județul Brăila (Revista Fermierului www.revistafermierului.ro, 22.03.2020).

De ceva timp am început împreună cu colegii din Asociația Producătorilor Agricoli (APA) Brăila demersurile pe lângă autorităţi, alte organizaţii, partide politice, oricine am crezut că ne poate ajuta, din dorinţa de a atrage atenţia că seceta aduce în discuţie o problemă foarte grea pentru noi fermierii şi care blochează orice altă iniţiativă de ajutor viitoare - lipsa cadrului legislativ pentru constituirea comisiilor locale care să constate calamităţile în agricultură.

Unii fruntaşi ai administratiilor locale ne-au contrazis invocand existenţa Ordinului 459/2019 privitor la aprobarea „Regulamentului privind gestionarea situațiilor de urgență generate de fenomene hidrometeorologice periculoase având ca efect producerea de inundații, secetă hidrologică precum și incidente/accidente la construcții hidrotehnice, poluări accidentale ale cursurilor de apă și poluări marine în zona costieră, din 07.03.2019”, dar care se referă doar la seceta hidrologică și care este definită ,,seceta hidrologică - este un fenomen complex, generat de instalarea unui regim puternic deficitar la nivelul apelor de suprafață, apelor subterane, un volum insuficient în lacurile de acumulare, care determină imposibilitatea asigurării debitelor de apă pentru toți utilizatorii autorizați”, deci nu are legătură cu seceta din agricultură, ci se referă la aprovizionarea populaţiei sau a altor consumatori cu apă.

Fără aceste comisii locale nimeni nu va putea demonstra starea de forţă majoră nici în contractele „futures pentru produse agricole, nici în raport cu ANAF care s-ar putea să nu recunoască dreptul de rambursare al TVA pentru culturile calamitate, nici la APIA, care s-ar putea să nu recunoască înverzirea în cazul calamitării la mazăre, nici în cazul AFIR dacă nu vom avea bani să derulăm contractele cu fonduri europene.

Propuneri APA Brăila

APA Brăila a înaintat deja către autorităţile locale şi către LAPAR un material mai amplu cu unele din propunerile de rezolvare a situaţiei pentru reglementarea comisiilor locale, doar să ne asculte şi să ne ajute cineva şi, cine ştie, poate vom şi reuşi ceva, dacă nu, ca de obicei, doar Dumnezeu să ne ajute.

Încercăm să gândim şi alte propuneri de care fermierii au nevoie să ştie că există şi că la un necaz le pot accesa sau îi vor apăra, cum ar fi:

• Linii de credit de urgenţă garantate de stat pentru cei care înregistrează calamităţi naturale (asta dacă vom reuşii reglementarea comisiilor care să constate acest lucru);

• Dobândă subvenţionată pentru liniile de credit de urgenţă;

• Modificarea și adaptarea prevederilor legale privind invocarea evenimentelor de forţă majoră la contractele din agricultură, deoarece nimeni nu poate convoca o comisie ca în 3-5 zile să constate calamitaţile în agricultură şi să obţină apoi şi certificatul de la Camera de Comert;

• Introducerea unui contract cadru de arendă, cu o durată minimă de 5 ani şi condiţii clare de derulare, inclusiv gestionarea calamităţilor agricole.

Dar când se va întampla acest lucru, adică calamitatea (ceea ce nu doresc nici celor care ar trebui sa facă ceva pentru a schimba acest lucru), să ne aducem aminte ce înseamnă să vorbeşti şi să nu gândeşti (popular se spune altfel).

Mai jos mi-am permis un mic colaj cu declarații ale unor persoane care au semnalat seceta, unele încă din luna ianuarie anul curent, şi îmi cer scuze pentru alţi mulţi fermieri care au semnalat şi ei acest lucru dar nu i-am menţionat.

Prin urmare, nu sunt singurul nebun care vede seceta!!!

 „Pentru agricultură, temperaturile mai ridicate de ceva vreme pot determina uşoare revigorări în ceea ce priveşte pornirea mult mai devreme în vegetaţie a culturilor însămânţate în toamnă sau înmugurirea la speciile cele mai timpurii, cais, piersic, care în general sunt sensibile la ferestrele calde din anotimpul de iarnă. La acest moment, vorbim pentru cele două decade de o cantitate medie de numai 2,8 l/mp, faţă de o normă climatologică de 33,6 l/mp. La un interval mare de ani, iată că vorbim de încă un record. Vom vedea cum vor evolua lucrurile. (…) Vom vedea cât de mult va ploua. Fenomenul de secetă e prezent pentru că şi toamna a fost foarte secetoasă.” - Elena Mateescu, director executiv al ANM (Fantik.ro – 29.01.2020)

„Raportările Direcţiei Agricole Buzău indică, pentru luna ianuarie 2020, o cantitate de apă în sol de 7,8 litri/mp, adică de zece ori mai mică decât necesarul estimat de agricultori. Lipsa precipitaţiilor şi diferenţa mare dintre temperaturile diurne şi cele nocturne a dus la îngălbenirea grâului, în timp ce cultura de rapiţă este compromisă pe hectare întregi.” (Bursa – 24.01.2020)

„Culturi de toamnă, precum grâul și rapița, sunt afectate de seceta prelungită. Cantitatea redusă de precipitații va reduce producțiile din 2020, așa cum s-a întâmplat și anul trecut. Fermierii se feresc, deocamdată, să avanseze cifre exacte, dar recunosc că există posibilitatea ca pierderile să se ridice la 25-30%, în absența precipitațiilor. Și culturile de primăvară, cum este cea de cartof, ar putea fi afectate, deoarece lipsa ploilor și a ninsorilor duce la secarea bazinelor subterane de apă din sol.” (Reporter Global 30.01.2020)

„Din punct de vedere al caracteristicilor agrometeorologice, conținutul de umiditate de la nivelul solului între 0 și 100 de centimetri va prezenta cele mai scăzute valori și sunt în continuă scădere. În privința culturilor de toamnă, acestea prezintă, de asemenea, cele mai scăzute valori, iar seceta pedologică ajunge la valori extreme și rezervele de apă din sol vor ajunge la o limită foarte scăzută. Ce instrumente are Comisia Europeană la îndemână pentru a veni  în sprijinul fermierilor care sunt afectați de seceta pedologică și cum ar putea să-și salveze fermierii culturile de toamnă?” - Daniel Buda, europarlamentar (interpelare Parlamentul European – 21.02.2020)

„Din păcate, anul agricol nu a început prea bine, din cauza secetei care îşi face tot mai acut simţită prezenţa. Culturile de grâu înfiinţate în toamnă au început să sufere din cauza lipsei de apă din sol. Seceta provoacă deja probleme, iar pentru a o contracara este nevoie de irigaţii. Fermierii încă nu au început să irige, dar vor începe în curând. Pregătirile pentru irigaţii sunt în plină desfăşurare”, - Traian Cişmaş, directorul Direcţiei Agricole Brăila (Obiectiv Vocea Brailei – 27.03.2020)

Pentru abonamente, Revista Fermierului - ediția print: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html