buzau - REVISTA FERMIERULUI

La Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Pietroasa, județul Buzău, are loc, pe 2 martie 2024, a doua ediție a concursului „Cel mai bun viticultor din România”, organizat de Wines Of Romania, platformă dedicată vinului.

Prin această competiție națională de tăiat vița-de-vie în uscat se dorește susținerea și promovarea rolului viticultorului în provocatoarea călătorie a vinului de la strugure în pahar.

Așa cum bine știm, vinul bun începe în vie. Prin urmare, Concursul „Cel mai bun viticultor din România” s-a născut din dorința de a aduce în prim plan o categorie de specialiști aflați rareori în lumina reflectoarelor, dar a căror muncă în vie este extrem de importantă pentru tot ceea ce înseamnă obținerea vinului.

„Pentru a le onora munca atât de importantă pentru rodul viei, platforma Wines of Romania a lansat competiția dedicată viticultorilor români, un concurs de tăiat vița-de-vie în uscat. Dacă inițial ne-am propus să ne deplasăm și să fim prezenți în fiecare an la o altă universitate, pentru că SCDVV Pietroasa aparţine de USAMV București, ne-am hotărât să rămânem la Pietroasa, pentru că este aproape de București și pentru că are o plantație suficient de generoasă pentru a putea găzdui un concurs cu o asemenea amploare. Ca la ediția precedentă, și în 2024 profesioniștii și amatorii care iubesc via și vinul se vor întrece în concursul „Cel mai bun viticultor din România”. Menționez că, participanții vor utiliza foarfecile proprii, cu condiția să fie exclusiv foarfeci mecanice, nu electrice, pneumatice sau hibride”, a precizat Marinela Ardelean, fondatorul platformei Wines Of Romania (www.winesofromania.com), expert în vinuri și spirtoase, co-organizator al festivalului RO-Wine.

marinela pietroasa

Competiția are două secțiuni, una dedicată profesioniștilor, a doua rezervată studenților, iar fiecare lucrare din cele două secțiuni, va fi analizată și apreciată de un juriu internațional, format din specialiști recunoscuți pe plan mondial.

Specialistul în viticultură Marian Ion este și la această a doua ediție președinte al juriului care desemnează „Cel mai bun viticultor din România - 2024”. Marian Ion are peste 30 de ani de experiență, este inginer și doctor în științe, coordonator de proiecte de cercetare viti-vinicolă, organizator de sesiuni științifice și dezbateri naționale, workshop-uri și microsesiuni la SCDVV Valea Calugărească.

marian ion

Mai multe detalii, în link: https://winesofromania.com/concursviticultura/

banita

Foto: Wines Of Romania

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în România Viticolă

Asociația Grupul de Acțiune Locală „Crivățul de Sud-Est” anunță că a semnat, la finalul lunii ianuarie, o convenție de colaborare cu Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, în conformitate cu prevederile Legii nr. 34/1998 privind acordarea subvențiilor asociațiilor și fundațiilor române cu personalitate juridică implicate în înființarea și administrarea unităților de asistență socială.

Potrivit convenției, GAL „Crivățul de Sud-Est” acordă asistență socială pentru un număr mediu lunar de 45 persoane. Mai exact, bugetul obținut este pentru acordarea de îngrijire a persoanelor vârstinice la domiciliu. De menționat că, Asociația activează deja de trei ani în domeniul asistenței sociale.

„Această colaborare reprezintă un pas semnificativ în sprijinirea comunității noastre și a celor mai vulnerabile categorii sociale. Prin această inițiativă ne angajăm să contribuim la îmbunătățirea condițiilor de trai pentru cei care au nevoie de sprijinul nostru. Mulțumim Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Buzău, pentru încrederea acordată și suntem convinși că, prin eforturile noastre comune, vom face o diferență pozitivă în viețile celor aflați în dificultate”, a declarat Ionuț Lucian Cercel, președinte Asociația Grupul de Acțiune Locală „Crivățul de Sud-Est”.

Teritoriul pe care îl reprezintă GAL „Crivățul de Sud-Est”, asociație care funcționează de aproximaitv zece ani, se întinde de la partea de nord-vest a județului Brăila, respectiv comuna Racovița, până în partea de est a județului Buzău - respectiv limita de vest a teritoriului GAL - comuna Ziduri.

Teritoriul are o suprafață totală de 632,17 km2, o populație de 30.593 locuitori și cuprinde nouă comune din județul Buzău (Balta Albă, Boldu, Ghergheasa, Bălăceanu, Ziduri, Râmnicelu, Puiești, Vâlcelele și Valea Râmnicului) și o comună din județul Brăila (Racovița).

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Știri

A vorbi despre germinația semințelor și capacitatea acestora de a rezista timpului înseamnă a avea credință că viața continuă printr-o inginerie perfectă!

Este recunoscut la nivel mondial faptul că biodiversitatea este în prezent grav amenințată de o serie de factori vătămători, cum ar fi distrugerea habitatelor, degradarea și fragmentarea, supraexploatarea, introducerea speciilor exotice și schimbările în practicile agricole și în utilizarea terenurilor. Cu toate acestea, impactul preconizat al schimbărilor climatice este probabil să fie catastrofal în ceea ce privește pierderea anumitor specii și diversitatea genetică intraspecifică. La nivel global, Hilton-Taylor et al. (2008) estimează că, începând cu anul 1500, 115 specii de plante au dispărut sau au dispărut în sălbăticie, alte 8.457 de specii de plante sunt expuse riscului de dispariție, iar aproximativ două treimi din plantele evaluate sunt în prezent amenințate. 

 

Importanța semințelor și a germinării acestora

 

Germinarea semințelor este baza pentru proliferarea plantelor care se reproduc sexuat, producția eficientă a culturilor și un program de cercetare de succes pentru îmbunătățirea culturilor. Duritatea stratului semințelor, depozitarea, temperaturile extreme și repausul semințelor sunt unii dintre factorii care pot influența germinarea la anumite specii.

Importanța semințelor și a germinării acestora datează din timpurile pre-agricole, când oamenii au descoperit știința fascinantă a perpetuării plantelor.

Pentru speciile care se reproduc sexuat, semințele mature vor germina și vor deveni o nouă plantă. Această constatare a dus la începutul unei noi ere de domesticire și cultivare a plantelor, permițând omenirii să se stabilească și să evolueze. Dar, ce se întâmplă dacă semințele nu germinează?

În timp ce semințele sunt o formă vitală de dispersie și propagare a plantelor în mediu, ele a trebuit să dezvolte mecanisme în circumstanțe nefavorabile pentru a asigura conservarea generației următoare. Una dintre adaptările majore de supraviețuire a semințelor este repausul. Acest fenomen permite semințelor să întârzie și să coordoneze germinarea în funcție de condițiile de mediu, fiind esențial pentru conservarea și proliferarea unei specii. 

În general, semințele latente încep sau reiau în mod natural procesul de germinare, odată ce detectează semnale de mediu care indică condiții adecvate pentru dezvoltarea plantelor, cum ar fi fluctuațiile de temperatură, disponibilitatea apei și chiar fumul. Dacă condițiile nefavorabile persistă și semințele nu germinează pentru o lungă perioadă, îmbătrânirea ar putea avea un impact negativ asupra acestui proces.

Modificările în structura semințelor, cum ar fi tegumentul dur, pot afecta, de asemenea, germinarea. Adesea denumit repaus fizic, semințele dure sunt impermeabile la apă și împiedică schimbul de gaze și absorbția apei de către embrion.

Embrionul dintr-o sămânță matură conține radicula, hipocotilul, epicotilul și două cotiledoane. Cotiledoanele sunt sursa de energie pentru germinare și dezvoltarea timpurie a răsadului. În condiții normale de mediu, semințele încep procesul de imbibiție prin calază și apa se mișcă prin acțiunea capilarelor spre partea opusă, ascuțită a seminței, denumită micropil. Acest aport de apă difuză înmoaie stratul de semințe și construiește o rezervă de umiditate pentru embrion, pentru cazul în care apa este insuficientă în timpul germinării.

Pe măsură ce apa este absorbită, sămânța se umflă provocând o ruptură pe stratul de semințe la capătul micropilului. Axa embrionară se alungește, radicula apare, apoi crește în jos. În timpul acestui proces, oxigenul este, de asemenea, absorbit prin stratul de semințe care inițiază respirația. În condiții favorabile, sămânța va intra în plină activitate metabolică și va dezvolta o nouă plantă.

Vigoarea plantelor și stabilirea cu succes a unui nou individ depind în mare măsură de acele procese fiziologice și biochimice primordiale care apar în semințe. O perturbare a oricăreia dintre aceste activități metabolice ar putea împiedica sau preveni în întregime procesul de germinare, reducând creșterea plantulelor.

 

Factorii care afectează germinarea semințelor 

 

Temperatura, umiditatea solului, starea de depozitare, conținutul de umiditate a semințelor, permeabilitatea stratului de semințe, toate pot afecta germinarea.

De-a lungul anilor, calitatea semințelor și toleranța la solicitările de mediu s-au îmbunătățit odată cu dezvoltarea de noi soiuri, tratamente pentru semințe și tehnici de reproducere, la fel și ratele de germinare.

Una dintre caracteristicile ereditare ale fiecărei specii cultivate sau endemice o reprezintă starea de repaus, stare prin care aceasta își asigură continuitatea și forma de apărare față de condițiile improprii de supraviețuire, precum și menținerea ei în ecosistem. Din punctul de vedere al fermierilor, această stare poate fi considerată uneori un neajuns, alteori un act favorabil păstrării recoltelor într-o anumită calitate în fața adversităților naturii.  

Starea de repaus a semințelor poate fi cauzată de numeroși factori și se manifestă în cicluri sezoniere în funcție de factorii determinanți de mediu și este în general definită ca eșecul unei semințe viabile de a germina în condiții favorabile. 

Există două distincții larg acceptate în ciclul de repaus, repausul primar și repausul secundar.

Prevenirea germinării la semințele mature proaspăt recoltate cauzate de acidul abscisic în timpul dezvoltării semințelor este exprimată în starea de repaus primar. 

Pentru a declanșa procesele germinative la înființarea culturilor este necesar, de obicei, mai ales la speciile nonortodoxe, o combinație de evenimente pentru a restabili activitatea metabolică completă, cum ar fi schimbările de temperatură, variația umidității sau pur și simplu trecerea timpului.

Cu toate acestea, semințele dispersate, chiar dacă au ieșit din starea de repaus primar, ar putea reintra, de asemenea, într-o a doua stare de inactivitate atunci când factorii de mediu nu sunt la fel de favorabili germinării, cunoscută și sub numele de repaus secundar.

Deși poate părea dezavantajos în culturile agricole, la o primă vedere, ca semințele proaspete să nu poată germina, acest mecanism adaptativ ar putea preveni o circumstanță numită preîncolțire, în care semințele germinează prematur în timp ce sunt încă atașate de planta mamă, provocând pierderi economice enorme, așa cum se întâmplă în cazul grâului mai ales în anii în care plouă în perioada  maturării depline a boabelor în spic.

Odată cu studierea pe scară largă a comportamentului semințelor diferitelor specii și cu aprofundarea fiziologiei acestora, au fost studiate metode de provocare a germinației, astfel că în momentul de față se cunosc mai multe strategii de tratare a semințelor pentru ruperea repausului.

De-a lungul anilor, mai ales pentru speciile  exotice și sălbatice, cercetătorii și cei care se ocupă de cultivarea plantelor au căutat diferite strategii de provocare a germinației, în scopul obținerii de plante sănătoase, viguroase și productive.

Una dintre cele mai importante metode constă în păstrarea semințelor în condiții corespunzătoare de temperatură și umiditate pentru o anumită perioadă.

 

Depozitarea semințelor

 

Cel mai mare randament de semințe în agricultură se atinge în condiții normale de nutriție şi de mediu. Potențialul de stocare a semințelor este legat de stadiul lor de deteriorare (starea de vigoare) la începutul perioadei în stocare. Dacă mediul de depozitare expune semințele la condiții de stres (de exemplu, modificări de temperatură sau umiditate relativă, în condiții de depozitare necontrolată), loturile de semințe cu vigoare sporită vor putea rezista mai bine acestor stresuri de mediu şi vor scădea calitatea într-un ritm mai lent decât la loturile de semințe cu vigoare mai redusă. Chiar și în condiții controlate de depozitare (adică, temperatură scăzută şi conținut scăzut de umiditate a semințelor), performanța după depozitare depinde de starea de vigoare a  semințelor.

Utilizarea containerelor sigilate ermetic, a desicanţilor și a temperaturilor scăzute îmbunătățește stabilitatea, deoarece mai multe procese şi produse fiziologice şi biochimice sunt reglate în timpul depozitării uscate.

Îmbătrânirea accelerată a semințelor indusă de câteva zile de expunere la temperaturi ridicate şi umiditate este recunoscută drept un indicator exact al viabilității şi al stocabilităţii semințelor.

Unele dintre efectele dăunătoare ale îmbătrânirii sunt asociate cu deteriorările care apar la nivelul membranelor, acizilor nucleici şi proteinelor. Standardizarea condițiilor adecvate de condiționare, ambalare şi depozitare a semințelor ar putea asigura o calitate satisfăcătoare a semințelor de ceapă în momentul însămânțării.

Rata de deteriorare a semințelor este influențată de factori de mediu şi biologici confuzi. Temperaturile ridicate în timpul depozitării sporesc deteriorarea semințelor, ca şi conținutul ridicat de umiditate a semințelor. Efectele relative ale conținutului de umiditate a semințelor şi ale temperaturii asupra longevității diferă în funcție de specie şi de compoziția structurală şi biochimică a semințelor.

Un model complet de pierdere a viabilității ar putea fi înțeles pe baza umidității semințelor şi a temperaturii de depozitare. Vârful potențialului germinativ apare de obicei la scurt timp după recoltare și scade exponențial cu timpul de depozitare pe termen lung.

Majoritatea speciilor de semințe își păstrează viabilitatea cel mai bine atunci când sunt uscate și depozitate cu un conținut scăzut de umiditate.

Cu toate acestea, semințele  care sunt depozitate în condiții extrem de uscate și conținutul de umiditate a semințelor scade sub 6% au o probabilitate crescută de a deveni greu de însămânțat și germinarea va fi afectată. Un conținut de umiditate de aproximativ 12% în semințe este necesar pentru germinare și obținerea de plantule viguroase.

Depozitarea semințelor la rece la temperaturi scăzute (0-5 °C) este, de asemenea, de dorit pentru păstrarea calității semințelor.

Prin urmare, condițiile adecvate de depozitare a semințelor sunt esențiale pentru menținerea stocului de semințe. Condițiile improprii de păstrare pot ucide embrionul sau pot provoca consecințe negative pe termen lung plantei în creștere, cum ar fi rădăcina principală nedezvoltată, maturitatea întârziată și, în cele din urmă, producții mici.

                

Articol scris de: dr. ing. MATILDA POPESCU, Banca de Resurse Genetice Vegetale pentru Legumicultură, Floricultură, Plante Aromatice și Medicinale – Buzău

 

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print – februarie 2023
Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Publicat în Horticultura

Wines of Romania, platformă dedicată vinului, organizează prima ediție a concursului „Cel mai bun viticultor din România - 2023”, prin care își propune să susțină și să promoveze rolul viticultorului în provocatoarea călătorie a vinului de la strugure în pahar. Înscrierile se pot face până pe 28 februarie 2023, inclusiv, concursul fiind limitat la un număr de 40 de candidați, înregistrați în ordinea înscrierii. Prima competiție națională de tăiat vița-de-vie în uscat va avea loc pe 11 martie, în plantația Stațiunii Didactice de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură și Pomicultură Pietroasa – Istrița, județul Buzău.

Concursul „Cel mai bun viticultor din România - 2023” reprezintă o inițiativă care s-a născut din dorința de a aduce în prim plan o categorie de specialiști aflați rareori în lumina reflectoarelor, dar a căror muncă în vie este extrem de importantă pentru tot ceea ce înseamnă obținerea vinului. Pentru că, așa cum bine știm, vinul bun începe în vie.

„Pentru a le onora munca atât de importantă pentru rodul viei, platforma Wines of Romania lansează prima competiție dedicată viticultorilor români, care debutează cu un concurs de tăiat vița-de-vie în uscat. Sâmbătă 11 martie 2023, de la ora 10:00, profesioniștii și amatorii care iubesc via și vinul se vor întrece în prima ediție a concursului „Cel mai bun viticultor din România - 2023”, găzduit de plantația Stațiunii Didactice de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură și Pomicultură Pietroasa – Istrița, județul Buzău, locul în care se formează viitorii profesioniști în horticultură, absolvenți ai Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară București. Așadar, dacă ai peste 18 ani, lucrezi sau ai lucrat o suprafață înregistrată în Sistemul Informatic Național al Viei și Vinului (SNIVV) și ai domiciliul/ești rezident în România, poți demonstra că ești cel mai bun viticultor din țară. Menționăm că, participanții vor utiliza foarfecile proprii, cu condiția să fie exclusiv foarfeci mecanice, nu electrice, pneumatice sau hibride”, a precizat Marinela Ardelean, fondatorul platformei Wines of Romania (www.winesofromania.com), expert în vinuri și spirtoase, co-organizator al festivalului RO-Wine.  

Juriul concursului este format din experți recunoscuți la nivelul comunității vitivinicole internaționale: Marian Ion - România, director general ICDVV Valea Călugărească; Fabio Sorgiacomo - Italia, manager agronom în cadrul Giotto Consulting; Vicenç Canals - Spania, conduce Academia de Poda (Academia de tăiere a viței-de-vie).

Pentru mai multe detalii accesați link-ul: https://winesofromania.com/concurs-inscriere/

Publicat în Eveniment

Cercetătorii de la Banca de Resurse Genetice Vegetale (BRGV) - Buzău, sub coordonarea academicianului Costel Vînătoru, vor prezenta soiul de varză „Licurișca” la Congresul Mondial de Horticultură, organizat în Franţa în perioada 14−20 august 2022.

„Licurișca” este un soi vechi de varză de Buzău, care a contribuit la obținerea mai multor varietăți autohtone valoroase. Prima apariție în literatura de specialitate datează din 1926 și, datorită studiilor de restaurare, soiul este readus în atenția cercetătorilor din întreaga lume.

varzavarza

„Reabilitarea soiului este un proces anevoios care presupune studiul originii sale, documentare de lungă durată, descoperirea și conservarea caracteristicilor tipice. Așadar, „Licurișca” îşi găseşte originile în renumita varză de Buzău, unul din cele mai vechi soiuri care provine de la populația autohtonă stabilită în proximitatea Mării Negre şi Mediteraneene”, precizează Costel Vînătoru, directorul Băncii de Resurse Genetice Vegetale Buzău.

Soiul reabilitat poate fi introdus în viitor în producţie şi are potenţial de comercializare datorită culturii timpurii, aspectului uniform şi plat, conţinutului suculent sau frunzelor subţiri şi fine. „Toate aceste calități făceau ca varza Licurișca să fie apreciată pentru că se așeza bine cu forma aceasta puțin plată la murat”, arată academicianul.

varza jumatati

„Licurișca” este doar una dintre cele patru lucrări pe care cercetătorii români le vor prezenta în faţa reprezentanţilor din 200 de ţări, care constituie elita lumii ştiinţifice în horticultură, transmite Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).

La ultima ediţie a Congresului Mondial de Horticultură, organizat în 2018 la Istanbul, studiul despre tomatele româneşti prezentat de Staţiunea de Cercetare – Dezvoltare pentru Legumicultură (SCDL) Buzău a primit „Premiul pentru Tinerii Cercetători”.

Foto: MADR & Bănca de Resurse Genetice Vegetale Buzău

 

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Horticultura

Chiar dacă ne-am obișnuit să considerăm evenimentele de prezentare de la sfârșit de campanie agricolă ca pe o sărbătoare, anul acesta am fost nevoiți să lăsăm rutina la o parte și să privim cu tristețe recolta obținută, prea mică pentru niște investiții așa de mari. Nu doar că nu a avut ce prezenta în această a unsprezecea ediție a Zilei Porumbului de la Orezu fermierul Nicolae Sitaru, dar a fost nevoit să o facă online, știute fiind restricțiile unui an de pomină.

Anul 2020 va rămâne în memoria multor fermieri nu doar ca un an al pandemiei, al restricțiilor de circulație și comunicare directă, ci și unul dintre cei mai secetoși ani pe care i-au trăit. Și nu vorbim doar de cei tineri. Bine ar fi dacă se vor putea măcar trage câteva învățături de minte. Să păstrăm, să nu distrugem ceea ce avem, indiferent ce amintire ne provoacă construcția respectivă, și mă refer, evident, la sistemele de irigații pe care mulți s-au repezit să le distrugă pentru că fuseseră făcute de „odiosul regim”. La vreme de ananghie bun ar fi fost. Fără îndoială că și nepăsarea celor 30 de ani, de după, au așternut ruina peste ele. Unii au mers împotriva curentului și le-a folosit efortul. Alții nu sunt decât victime. Preiau de-a gata o stare de fapt. Și ar mai fi o învățătură de minte care s-ar cuveni să o avem, aceea de a pune bani albi, deoparte, pentru zile negre, precum cele de azi. Iar cei cu pâinea și cuțitul să înțeleagă că cei care muncesc trebuie să primească și atunci când munca lor s-a năruit și nu a adus folos nimănui. Nu-i iei posibilitatea de a trăi, căci nu va mai avea cine să lucreze în locul lor. Cam astea sunt concluziile unor discuții purtate cu prilejul a ceea ce ar fi trebuit să fie sărbătoarea porumbului.

Din păcate, așa cum spunea organizatorul, Nicolae Sitaru, a venit vremea să prezentăm și părțile mai puțin bune. „În 10 ediții totdeauna am avut ce arăta, chiar dacă uneori a fost porumb mai puțin, anul ăsta avem și hibrizi care au producție de sub o tonă la hectar – vorbim de condiții la neirigat, așa cum s-a întâmplat în fiecare an –, dar am vrut neapărat să ținem Ziua Porumbului, chiar dacă sunt condițiile astea vitrege, pentru că trebuie să arătăm și bunele, și relele, și întotdeauna trebuie să fim onești, să spunem lucrurilor pe nume și să vedem, dacă anul ăsta am fost în această situație, poate că în viitor mai putem fi în situații delicate și trebuie să încercăm să învățăm din asta, să vedem ce e de făcut. Și sunt multe lucruri de făcut și nu neapărat cu bani mulți.” Și în discuția pe care am purtat-o cu domnia sa chiar a venit cu câteva propuneri, pe care cei în măsură să le pună în aplicare, ar trebui să le ia în seamă. (Propunerile le-am evidențiat la finalul textului)

Alexandru Stănescu, care și-a exprimat opiniile în calitate de fermier și nu de președinte al Comisiei pentru agricultură din Camera Deputaților, spunea că „e trist ceea ce vedem astăzi aici la domnul Sitaru, am înțeles că producția de porumb este undeva în jurul cantității de două tone. Mi-am adus aminte că am participat și anul trecut la Ziua Porumbului, atunci într-adevăr a fost o zi de sărbătoare, deși Nicolae Sitaru, la vremea respectivă, spunea că e puțin nemulțumit, că prin unele locuri nu prea a plouat, dar făcea producții între 9 și 12 tone. Și încă spunea că e nemulțumit... Bineînțeles că acum nu mai vorbim de mulțumire, că n-ai cum să fii mulțumit cu două tone la hectar, care reprezintă undeva la 10-15% din cheltuiala pe care a făcut-o aici în aceste lanuri de porumb”.

Un alt fermier prezent fizic la eveniment, Mihai Afiliu, spunea că „nu prea e bine ce vedem, în 23 de ani de agricultură așa ceva nu am mai văzut și nu-mi închipuiam că la noi în țară pot fi asemenea culturi”. Mai ales că domnul Afiliu, fermier din zona Buzăului, este din aceeași categorie cu gazda evenimentului, a celor care investesc fără reținere în tehnologia completă a unei culturi.

Situația de prin ferme

Despre propriile producții Nicolae Sitaru nu are doar vorbe de supărare, deși nu lipsesc, pentru că zice că a avut și niște suprafețe ceva mai plouate, la porumb. La grâu însă... „Păioasele au fost afectate mai ales de un îngheț în noaptea de 15-16 martie, pe lângă lipsa totală de apă din sol, un îngheț foarte puternic, venit pe fondul unor culturi nepregătite pentru astfel de șocuri. Deci înghețul a fost cauza care le-a distrus în primă fază și pe urmă n-au avut apă și n-au putut să plece din nou. Spre exemplu, eu am întors 500 de hectare de grâu și pe celelalte 500 am făcut o tonă la hectar. Iar la porumb eu sunt unul dintre fericiții posesori ai unor suprafețe care au fost și plouate mai mult. Și pe suprafețele alea fac ceva porumb și-mi va îmbunătăți media la hectar. Dar am vecini, în imediata apropiere, care nu au cules grâu, nu culeg nici porumb, și sunt mulți. Aici, în județul Ialomița. Dar în Dobrogea nu s-a cules nimic!”

Legat de cauza dezastrului de la păioase, și Mihai Afiliu susține că principala cauză a fost înghețul din primăvară. „Dacă discutăm de păioase, cum a fost aici, cu sub o tonă la hectar, așa a fost și la noi. A fost înghețul ăla... După părerea mea, nu numai lipsa de precipitații a dus la distrugerea culturilor de păioase, de rapiță, ci și înghețul acela. E părerea mea, ca specialist în agricultură.”

Fermierul din județul Buzău, Mihai Afiliu lăsa impresia că e mulțumit că dezastrul în zona lui era mai mic decât ce văzuse aici. „La Buzău e un pic mai bine, în partea de nord a județului, sub dealuri, e un pic mai bine. Și la mine în fermă am așa, dar foarte puțin, am și mai frumoase. Au fost alte precipitații și temperaturile... Dar nu numai acestea au produs fenomenul de distrugere a culturilor, ci și vântul, care în Bărăgan e mai cald și uscat, pârjolind mult mai mult culturile decât la noi în zonă, acolo fiind un pic mai la adăpost. La irigat aproape că sunt normale producțiile.”

Și pentru că a venit vorba despre irigații, am remarcat replica sa de om victorios, care și-a simțit încununat efortul cu acest prilej. „După ce am pățit în 2003, mi-am dat seama că fără sistem de irigații nu pot rezista. Și de atunci am investit continuu, pentru că m-am așteptat la seceta asta. Sincer, nu mă așteptam în halul acesta. Și am reușit să montez de-a lungul timpului 31 de pivoți, irig peste 2.000 de hectare și prin faptul că irig și cu zootehnia pot să mai învârt un an, adică cât de cât... sper să închei în picioare.”

Despre irigații a opinat și Alexandru Stănescu. „Tot timpul am plecat cu speranță, că vă dați seama, când investești în jur de 4000 de lei pe hectar trebuie să ai speranțe și în niciun caz nu să te gândești că anul viitor va mai fi un an ca acesta. E o vorbă românească: după bine vine rău, după rău vine bine, considerăm că anul 2020 a fost un an rău din punct de vedere agricol, sperăm ca anul 2021 să fie un an bun, totuși nu trebuie să mergem numai pe speranțe și trebuie să găsim soluții să irigăm culturile, pentru că, vedeți bine, e posibil să avem alți câțiva ani cu secetă. Și, apropo de irigat, ieri am fost în județul Buzău, am fost la un fermier curajos, zicea el, puțin nebun, care iriga în jur de 70 de hectare de porumb prin picurare. Vă dați seama, s-a întins pe 70 de hectare de porumb, să întinzi instalație de picurare. Era o variantă, era chiar bucuros, pentru că dacă în zona neirigată, în zona lor acolo, făceau tot 2-3 tone la hectar, el spera să închidă, și sigur se închidea, pentru că am văzut și eu cultura irigată, undeva la 14-15 tone la hectar.” Despre o astfel de instalație am scris și noi în revistă, chestiunea este că soluția e cam costisitoare, deși are multe avantaje din punct de vedere ecologic și poate o formă de sprijinire pe viitor s-ar integra la cerințele Uniunii Europene. Poate nu, dar ar fi de studiat.

În ceea ce îl privește pe Mihai Afiliu, care am văzut că se ocupă și cu zootehnia, el are o nemulțumire legată de aceasta, pe care o au, cu siguranță, și alți crescători de animale. „Discutăm de vaca cu lapte, care este specialitatea mea. Vă pot spune că se vrea, dar nu se vrea. Adică, se vrea să facem zootehnie, se vrea să facem vaca cu lapte – care e cea mai grea, „industria grea” a zootehniei, dar la subvenții... eu iau subvenții pe 4% din laptele pe care-l predau. A fost cu data de 2013, atunci dădeam 94.000 de litri de lapte, acum dau 20.000 de litri de lapte.”

Într-adevăr, acestei situații ar trebui găsită grabnic o rezolvare, pentru că sunt și dintre cei care nu mai au vaci, dar primesc în continuare subvenția. Iar următoarea remarcă, ce îi aparține, este justificată și îngrijorătoare: „Rugăm decidenții politici, decidenții țării, să rezolve situația, pentru că... să vă spun, și dvs. știți: unde se câștigă bani, toată lumea vrea să investească, unde se pierd, nu mai investește nimeni.” Iar noi adăugăm că fără subvențiile acestea care echilibrează diferența dintre efortul financiar depus de fermieri și prețul pieței, nu se prea poate rezista și nu e deloc onest să produci lapte și subvenția să o ia altul. În ceea ce privește prețurile, inegalitatea subvențiilor pe o piață liberă duce la un dezechilibru artificial. El crede că și numărul celor care ar produce ar crește, dacă ar fi corect subvenționați. „Nicăieri nu sunt prețurile bune la lapte. Problema e de subvențiile fiecărei țări. De ce noi luăm lapte de la unguri și polonezi? Pentru că acolo sunt subvențiile adecvate și la noi nu. Aici sunt simple lucrurile, dar noi le complicăm. Cum fac ăia lapte? Fac pentru că au subvenții. Dacă eu, care dau 20.000 de litri de lapte, am o subvenție bună, nu v-ați apuca și dvs. din 10.000 de litri să dați 15.000 sau 100.000 de lapte pe zi? Deci toată lumea caută să câștige bani – ce să ne dăm că... dar ați observat și dvs. că noii politicieni cam nu îi suportă pe cei cu fermele mari. Nici n-au venit bine la putere și ne-au vorbit de plafonare – ceea ce s-a renunțat. Deci vă repet: fiecare dacă este subvenționat pentru cât produce, ar fi o ok și toată lumea ar produce în țara asta.”

Prin chichițele asigurărilor

Revenind la Nicolae Sitaru, acesta spune că a avut asigurate culturile înființate în toamnă, dar sunt probleme și aici, o dată în ceea ce privește posibila rambursare din partea Uniunii Europene a 70% din prima de asigurare și a doua oară cu asigurarea propriu-zisă. „Pentru rambursare nici măcar n-am depus actele. N-am putut să depun actele, pentru că întotdeauna când o regulă pare că-i bună trebuie să găsim noi o soluție s-o încurcăm. Pentru că acum, spre exemplu, anul ăsta de grație, 2020, la noi au intervenit niște modificări în declarația de la APIA. Adică, am declarat inițial cum am semănat în toamnă și în primăvară, și după ce am întors culturile respective, până la sfârșitul lui iunie am avut posibilitatea să facem modificările la APIA. Acum, când vrem să depunem aceste cereri de rambursare a 70% pe anumite porțiuni, că nu-i peste tot, a primei de asigurare, softul de la APIA nu recunoaște suprafețele, că trebuia să fii asigurat pe toată suprafața, or, noi am asigurat suprafețele care erau semănate până pe 30 aprilie, că până atunci se face asigurare pentru secetă,  mai târziu nu ți-o mai face. Și dacă eu am modificat în iunie cererea de la APIA, acum softul de la APIA nu recunoaște și nu primește cererea. E românească chestia. Nu putem să declarăm și o să ne împingă la fel ca anul trecut în ultima zi cu declarațiile că modifică pe grabă, și-n ultima zi i se blochează softul și nu mai poți să declari, și gata. Banii de la Uniunea Europeană nu mai vin.”

În ceea ce privește banii de la asigurător, spune că deja a primit niște sume pe o suprafață cu daună totală. Dar e o chestiune care ar trebui studiată pe viitor: „La daună totală – e un truc aici, dar ăsta e produsul și nu vreau să-l critic, că sper să fie și la anul. Toată lumea caută să-și minimizeze riscurile și e normal să facă ceva, e cu franciză 30%, dar problema este următoarea: că franciza aia rămâne la suma asigurată și o asiguri la producție, dar dacă e daună totală scade din deviz franciza aia mare, din producție. Și atunci, dacă spre exemplu eu am cheltuieli directe de 3000 de lei, și-mi scade de la 5500, cât am asigurat eu, franciza de 30%, de la 3000 de lei îmi scade 1650 și rămâi cu 1350. E o chestiune care trebuie reglată, în viitor”.

Oricum speră să mai aibă parte de asigurare pe secetă și la anul, pentru că se teme că fiind o singură companie care a făcut astfel de asigurări, s-ar putea să nu le mai convină. „Din păcate, din ce am discutat cu ei, faptul că anul ăsta nu s-au asigurat decât cei din zona afectată și practic ei sunt în proporție de aproape sută la sută chemați la daune, nu știu la anul dacă le mai vine să mai facă asigurări, dacă vor mai avea acest produs în raft la vânzare.”

Criza va trece, dar cum?

În ceea ce privește demersurile pentru ajutorul pe care îl sperau fermierii din partea statului, Nicolae Sitaru crede că puteau fi și altfel realizate, numai că acum, când e nevoie de ele. „Sigur că e un an complicat și noi înțelegem asta, c-a fost și criza asta Covid, că sunt încasări foarte proaste, dar noi, dacă vrem să avem o continuitate în activitatea agricolă, trebuie să ne uităm la mediul agricol din România și trebuie făcut ceva. Că, altfel, noi vom trece peste criza asta, indiferent ce face guvernul, anul ăsta și la anul, dar depinde cum trecem: trecem cu toate suprafețele lucrate și cu speranța unor producții mari la anul sau trecem cu jumătate din suprafețe lucrate și jumătate nelucrate? Că am mai trecut prin din astea, a mai avut România 4 milioane de hectare nelucrate. Deci noi vrem ca și fermele mai slabe, și fermele mai bune să fie ajutate să treacă peste momentul ăsta greu și poate că soluții erau mai multe. S-a optat pentru soluția asta de ajutor. Se putea opta și pentru o garanție dată pe un termen la fermier care să poată să împrumute și să treacă peste anii ăștia. Datoriile sunt datorii și trebuie plătite, nu neapărat rostogolirea datoriilor vechi. Trebuie văzut ce facem ca fermierii să mai aibă acces la niște resurse, pentru că semănatul din toamnă până la primăvară trebuie să trăiască și, tot așa, le trebuie resurse noi. Și trebuie văzut cum îi trecem dintr-o parte în alta. Și trebuie să fii inventiv și să găsești soluții, că altfel de trecut trecem, dar rămânem cu suprafețe nelucrate sau lucrate prost, și atunci producția de la anul va fi foarte afectată, dacă va fi un an normal, dacă va ploua. Dacă nu va ploua, oricum va fi foarte complicat.”

În final, o părere a noastră, chiar dacă nu e concluzivă. Nu zice nimeni să nu lași piața să decidă ce este valoros și eficient în plan economic, dar nici să te faci că nu vezi dezechilibrele care apar, din varii motive, pe care ai putea să le corectezi intervenind legislativ și administrativ. Este ceea ce toată lumea așteaptă de la un stat responsabil.

Propuneri ale fermierului Nicolae Sitaru

„Cred că reumplerea Bărăganului cu perdele de protecţie ar putea fi făcută fără bani de la stat, dar ca în orice activitate trebuie pus ceva: trebuie pus un zăhărel, trebuie stimulat cumva. Şi eu m-am gândit că s-ar putea face asta dacă am avea nişte reguli stabilite în aşa fel încât perdeaua de protecţie să fie considerată ca orice cultură – ca grâul, ca porumbul, ca soia – pe care o pui şi o desfiinţezi ori de câte ori e nevoie. Pentru că prima condiţie ca să putem face perdele este să nu ceri acordul proprietarului. Dacă mă pui să cer acordul proprietarului, e lucru încheiat – nu se mai face nicio perdea de protecţie. Statul are, de vreo 15 ani, un proiect prin care să împădurească aceste suprafeţe şi n-a împădurit niciun metru, tocmai din cauza faptului că în unele sole trebuie să iei acordul de la sute de proprietari. Și nu acordul ar fi problema, că oamenii nu se opun neapărat, problema este că foarte mulţi nu mai sunt pe aici, sunt plecaţi, şi foarte mulţi proprietari nu au dezbătute succesiunile şi n-ai cui să ceri aprobarea.

Sunt fermieri care au plantat şi au înfiinţat perdele forestiere şi eu sunt unul dintre ei, și acum este primul an în care am putut declara perdelele. Eu am 15 hectare de perdele, poate că până acum puteam să înverzesc toată ferma, dar m-am oprit pentru că nu puteam să declar la APIA suprafeţele pentru care plăteam şi arendă şi pe care le-am şi întreţinut, şi tot timpul ni s a spus că salcâmul este o specie invazivă şi că nu e încurajat să o punem. Anul ăsta, am reuşit să declarăm, s-au modificat nişte lucruri la APIA şi am putut să declarăm.

E un lucru bun şi la înverzire. Dar ca să pui, să dai un imbold plantării acestor perdele, ar trebui să fie considerat de trei ori un hectar de pădure înverzit. Adică pentru un hectar de perdea să-ţi pună trei hectare de înverzire, şi în felul ăsta susţii plantarea pomilor fără să te coste nimic.

Şi mai e un motiv pentru care spun asta: Bărăganul tot este înverzit prin culturile care se înfiinţează de toamna, ele oricum acoperă cel puţin 40% din suprafaţă. Şi înverzind cu culturi în ogor propriu, completând înverzirea cu perdele de protecţie, tot spaţiul ăsta pustiu va fi mobilat altfel şi va arăta mult mai bine. Deci asta ar fi o primă măsură care n-ar costa nimic statul, doar ar pune zăhărel într-o activitate, adică: uite, vă dăm şi o bombonică dacă voi faceţi un efort.”

„Anul ăsta, a fost o secetă pedologică extremă. Dacă ar fi fost să se irige cele 3 milioane de hectare care au fost înfiinţate pe vremea lui Ceauşescu în zonă şi în ţară, precis n-ar fi fost apă. N-ar fi fost apă nici pentru 800.000 de hectare, pentru că anul ăsta s-au irigat abia 200.000 de hectare şi astea au avut sincope. Au fost şi 7-8 udări consistente pe aceeaşi suprafaţă. Şi atunci, dacă e să ne gândim că în viitor frecvenţa anilor secetoşi să fie mai mare, ar trebui să ne gândim la irigaţii într-o altă paradigmă: fie să facem nişte acumulări de apă, să acumulăm iarna şi să avem nişte rezerve în nişte locuri pe care să le folosim vara, ca, de exemplu râul Ialomiţa, care a fost anul ăsta la cotă minimă istorică, dacă puneam toţi motopompe n-aveam ce să tragem. Şi din Dunăre, sub un anumit nivel nici nu-ţi dă voie să scoţi apa. Şi atunci noi ar trebui să gândim un sistem care să creeze nişte rezerve, pe care să le facem când e apă multă şi să le folosim când e apă puţină. Sau să ne gândim la sistemele de irigaţii care folosesc apă mult mai puţină, adică picurare sau asta, dar astea sunt deja mult mai scumpe.

Dar până să ajungem la irigaţii, trebuie să lămurim anumite lucruri: anul ăsta, ni s-a reproşat de către minister că „v-am pus apă pe lângă 800.000 de hectare de teren şi fermierii n-au irigat decât vreo 200.000 de hectare”. Şi ar trebui găsit răspunsul la întrebarea de ce 600.000 de hectare nu s-au irigat, dacă era apă? Poate că n-au avut echipamente, poate că un fermier care trebuie să investească până la 3000 de euro pe hectar se gândeşte de o sută de ori înainte să facă investiţia, că investiţia n-o face pe terenul lui, de regulă, o face pe terenul altuia; la fel ca şi la perdele, ca să treci cu o ţeavă prin pământul altuia trebuie să-i ceri acordul şi n-ai de unde să-l iei, şi e o problemă asta...

Pe urmă, arenda ar trebui să fie un instrument care să încurajeze fermierii să investească, pentru că arenda este un contract care, respectat în mod facultativ, sigur, nu te îmbie nimeni să zici: eu mă apuc de sistem de irigaţii; şi când o pun în funcţiune, vine nea Gheorghe şi zice: măi băiete, ai pământul la irigat, mie fie îmi dai dublu arenda, fie îmi dai pământul şi îl lucrez singur – şi ţi-a stricat tot sistemul de irigat. Deci, înainte să ne gândim să ne apucăm să cheltuim, trebuie să ne apucăm să facem nişte reguli care să ne permită ulterior, când avem apă, să putem să o folosim, să putem face investiţii.”

„Și pentru contractul de arendă ar trebui găsite nişte formule. Adică pe de o parte ne cramponăm de o legislaţie care tot timpul pune piedici celor care vor să facă ceva, sigur că unii n-au ţinut cont şi au făcut, şi nu s-a întâmplat nimic.

Contractul de arendă trebuie să respecte cumva o perioadă în care să-ţi recuperezi măcar investiţia, că dacă te apuci să faci o investiţie şi eşti cu gândul că e incertă recuperarea ei, n-o faci. Şi atunci ar trebui să vorbim de un contract de o perioadă minimă. De 10 ani măcar, adică să ai timpul în care să poţi să recuperezi şi să fie clar că, aşa cum contractul de arendă e titlu executoriu, aşa şi în partea cealaltă să zică: ai făcut contract? 10 ani, nu mai avem ce discuta! Că acum sunt situaţii de genul: vine cineva şi zice: maică, eu am semnat pentru contractul de arendă, dar, uite, mi s-a întors copilul din Spania... şi eşti om, şi înţelegi, şi-i dai pământul, că poate are dreptate. Dar de multe ori pune un motiv ca să facă un transfer de arendă de la unul la altul, ceea ce e oarecum nefiresc. E adevărat că sunt ţări, cum e Franţa, spre exemplu, în care nivelul arendei e stabilit în funcţie de bonitatea terenului, în funcţie de zonă şi e un nivel de arendă la fel pentru toată lumea, şi atunci nu mai există competiţia asta între fermieri ca să fie un soi de competiţie pe arendă. Sigur că nu strică nimănui competiţia şi e bine că există, dar în anumite cazuri poate fi periculos, pentru că se ajunge încet-încet în zone nesustenabile, de ineficienţă economică, adică să nu mai fie tentant să lucrezi pământul, că dacă tot câştigul îl dai numai într-o parte... Firesc ar fi ca undeva să fie împărţit profitul, multianual, că sunt şi ani din ăştia în care noi pierdem nişte bani, mulţi, şi-i vom recupera în câţiva ani de acum încolo. Şi atunci trebuie multianual să fie cumva împărţit câştigul cu proprietarul de pământ. Dar lucrul ăsta ar fi putut să fie făcut de un organism independent şi să stabilească nivelul arendei în funcţie de bonitatea terenului, de zonă şi atunci nu ar mai fi fost această problemă. Cum în Franţa nu e problema asta, e stabilit nivelul arendei, toată lumea plăteşte și nu are de ce să rezilieze contractul decât dacă vrea să-şi lucreze pământul şi atunci nu e nicio problemă.”

„Întotdeauna, în toate organizaţiile în care am activat, fermierii care au făcut parte din conducerea asociaţiei niciodată n-au fost retribuiţi. Adică, ei au făcut nişte activităţi care au fost în folosul lor şi era firesc să nu fie, şi aşa consider şi acum. Noi am retribuit doar stafful executiv, care e firesc să fie plătit pentru munca prestată. Din păcate, nu toţi fermierii înţeleg că trebuie să construim împreună activitatea asta şi foarte mulţi fermieri îşi aduc aminte de asociaţii doar când le e greu. Eu le zic tuturor celor care sunt nemulţumiţi de organizaţiile care există pe piaţa agricolă din România să vină, în oricare dintre ele, să le întărească şi în felul ăsta să fie mai bune. Să le întărească cu susţinere, şi materială, şi umană, pentru că într-o organizaţie trebuie să aloci nişte timp, să aloci nişte resurse, ea nu se ţine doar cu zâmbete sau înjurături, şi atunci trebuie să participăm cu toţii la construirea acestor organizaţii. Şi organizaţiile au fost foarte importante de-a lungul timpului, că fără ele niciodată nu ar fi fost corectate anumite măsuri, anumite reguli şi nu ar fi fost posibilă niciodată susţinerea unor momente complicate din activitatea agricolă, pentru că, de regulă, de la organizaţiile profesionale a venit chemarea către autorităţi.”

Articol publicat în Revista Femierului, ediția print - noiembrie 2020

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Din fermă-n fermă!

Un anunț-surpriză al Grupului AGRINVEST, transmis redacției Revista Fermierului, pune pe jar piața de agribusiness românească. Noul manager de dezvoltare al grupului este nimeni altul decât Ștefan Gheorghiță, o figură extrem de cunoscută în agribusiness și revenită public mai ales în ultimul an, prin numeroasele luări de poziție privitoare la problemele fermierilor afectați de secetă.

Pentru cei care nu știu, Ștefan Gheorghiță - fermier din Brăila, este fostul manager de top al mai multor companii importante din piață, în ultima poziție ocupată fiind directorul general pentru estul Europei al unui important producător de semințe francez, fiind și artizanul aducerii și implementării lui în această zonă, ducându-l în final pe una din pozițiile fruntașe ale clasamentului pieței de profil.

După ce Ștefan Gheorghiță a părăsit funcția de manager general și de acționar al companiei franceze, s-a retras pentru a se ocupa de ferma proprie din județul Brăila, unde exploatează circa 600 de hectare, în toată această perioadă stând deoparte de prim-planul pieței de profil și activând în mod discret și pentru o scurtă perioadă de timp ca și consultant al unei firme de agribusiness din Republica Moldova.

Începând cu luna martie a acestui an, Ștefan Gheorghiță a demarat o campanie surprinzătoare prin amploarea pe care a căpătat-o, de conștientizare a pericolului unei secete pedologice care se prefigura la acel moment și care apoi din păcate s-a concretizat, situație care este încă prezentă și care aduce multor fermieri probleme deosebite privind supraviețuirea în viitor a acestor afaceri.

Colaborările cu presa de profil au fost numeroase și astfel multe probleme ridicate de fermierul Ștefan Gheorghiță au devenit subiecte pentru clasa politică și agricultori, cum ar fi arenda, asigurările agricole, sistemul de irigații, programe de finanțare pentru fermieri și multe altele.

În același timp, Ștefan Gheorghiță este și colaboratorul revistei noastre, unde are în grijă rubrica ,,Gânduri de fermier”, care își va continua existența și după această numire, iar analizele acestuia privind problemele din agricultură vor continua să fie prezente în edițiile print Revista Fermierului, precum și pe site-ul www.revistafermierului.ro.

Reamintim și că fermierul brăilean a fost solicitat de președintele PRO AGRO – Ionel Arion, să fie consultantul federației pe problemele generate de construirea noului Program Național Strategic pentru punerea în aplicare a viitoarei Politici Agricole Comune.

Grupul AGRINVEST cu sediul în Buzău activează în domeniul distribuției de input-uri pentru fermieri, comerțului cu cereale, având capacități de depozitare în tot sudul țării de peste 250.000 de tone, exploatând o suprafață de circa 5.000 de hectare de teren agricol. Totodată, grupul, prin intermediul AGRINVEST IFN, finanțează fermierii. Cifra de afaceri AGRINVEST depășește 55 milioane de euro.

Ambițiile grupului, prin această cooptare a lui Ștefan Gheorghiță, pe poziția de responsabil de dezvoltare și strategie, sunt evidente și asumate, după cum se arată în comunicatul transmis redacției: „Credem că activitatea Grupului AGRINVEST va crește ca volum și eficiență, plus că suntem siguri că ne vom dezvolta piețele pe care activăm, dar intenționăm și deschiderea de piețe noi, astfel încât programul de dezvoltare dorit a fi realizat până în 2025 să ducă la poziționarea noastră ca unul din cei mai importanți jucători pe piața de profil și să avem capacitatea de a răspunde cerințelor din ce în ce mai complexe ale partenerilor noștri de afaceri și de a-i ajuta pe aceștia în provocările noii politici agricole comunitare.”

Rămâne să urmărim efectele acestei numiri în evoluția viitoare a Grupului AGRINVEST și să vedem amprenta fermierului Ștefan Gheorghiță asupra modului de dezvoltare viitor.

Revista Fermierului îi dorește sănătate și succes lui Ștefan Gheorghiță! Cu siguranță, „Gândurile de fermier” îi vor fi sprijin și de aici înainte.  

Publicat în Știri

Agricultura din România se bucură și astăzi la fel cum se bucura și ieri de tinerii săi dezvoltatori. Tineri care, pe lângă puterea de muncă și spiritul întreprinzător și inovator al acestei generații, au întreprins și pasiunea de a face această industrie să fie productivă. Acesta este și cazul lui Valentin Plătică, un tânăr fermier din comuna Glodeanu Sărat, sat Pitulicea, din județul Buzău, care la vârsta de 35 de ani administrează cu succes ferma preluată de la bunicul său. Am ajuns de curând în ferma Glia Prest Simion SRL, unde am discutat cu tânărul fermier despre povestea acestei exploatații agricole de circa 700 de hectare. Absolvent al Facultății de Management în Agricultură din cadrul USAMV București, Valentin Plătică a decis să se întoarcă acasă lângă bunicul său pentru a nu lăsa ferma de familie să se stingă.

Valentin Plătică: „Astăzi e greu să te apuci de agricultură de la zero.”

Reporter: Sunteți un fermier tânăr, reprezentați noua generație de agricultori ai României. Ce vă atrage în acest domeniu?

Valentin Plătică: Pasiunea s-a născut în familie. Începuturile acestei ferme sunt legate de bunicul meu. Tataia a fost mereu un întreprinzător, chiar și înainte de Revoluție avea sere cu flori și solarii cu roșii, fiind primele astfel de sisteme din comună. După 1990 a avut curajul nebunesc să facă un împrumut la bancă pentru a înființa o moară care să producă făină și mălai. La fel ca serele din perioada comunistă, și această moară era unică în zona noastră. Totodată, a făcut o brutărie și s-a dedicat și culturii mari, făcând prestări servicii prin sat cu tractorul românesc pe care îl avea. Fiind priceput, a avut succes și a mai achiziționat două tractoare U 650 și o combină cu care a continuat să lucreze terenurile tuturor celor din zonă.

Reporter: În ce perioadă a făcut aceste achiziții?

Valentin Plătică: Aceste lucruri se întâmplau prin anii 1992-1993. În acea vreme cei mai mulți începeau, rând pe rând, să lase pământurile pârloagă. Astfel, i-au cerut bunicului meu să le preia pământul în arendă. Bunicul meu a fost sceptic la început, nedorind „să se lege la cap”. A continuat cu prestarea de servicii până în 1994, înființând o firmă de prestări servicii. A mai achiziționat câteva tractoare, ajungând la un număr de patru tractoare românești U 650, angajase și doi operatori și a continuat să lucreze pământul celor care încă mai făceau ceva. Inevitabil, a început să ia și pământ în arendă, iar prin 1997 a mai cumpărat o combină SEMA. A continuat în așa fel încât până în 2000 a ajuns să aibă zece tractoare românești U650, cu care lucra aproximativ 600 ha.

Au venit câțiva ani dificili, 2001-2002, cu secetă mare, lucru care a dăunat destul de mult fermei, pentru că am acumulat datorii mari. Apoi am tras așa cum s-a putut de această afacere până în 2005-2006. În acest timp, am început să mă implic și eu, ca tânăr student. În 2007, împreună cu bunicul, am achiziționat două tractoare și un plug în leasing și ne-am propus să mai cumpărăm utilaje cu ajutorul fondurilor europene.

Anul trecut, unul bun

Reporter: Dincolo de provocarea de a vă implica în afacerea de familie, ce anume v-a făcut să lăsați Bucureștiul, un oraș mare și foarte dinamic, mai ales că sunteți tânăr?

Valentin Plătică: Îmi doream foarte mult să pot să-l ajut pe bunicul meu, mai ales că situația ajunsese să-l depășească. Din această dorință am ales acest domeniu de studiu (n.r., studii agronomice), pe care l-am parcurs timp de șapte ani. În această perioadă, veneam și-l ajutam pe tataia la lucrările pe care le avea. Cu toate acestea, nu-mi plăcea deloc situația, tractoarele fiind vechi, activitatea deosebit de îngreunată. În 2007, după ce am terminat facultatea, am făcut un proiect european pentru câteva utilaje pe FEADR: o combină cu hedere, un disc de patru metri, o semănătoare de prășitoare și una de păioase. Din această cauză tataia a fost nevoit să treacă ferma pe numele meu și s-a lăsat destul de greu convins, pentru că eram lipsit de experiență, fiind foarte tânăr. Prima dată mi-a trecut 50%, iar după ce am fost să depun actele, mi-au spus că este nevoie să am 100%, apoi, mai mult de nevoie decât de voie, mi-a trecut ferma pe numele meu integral.

Reporter: A riscat cu această decizie?

Valentin Plătică: A riscat mult. E adevărat că eram un tânăr absolvent care prelua o întreagă activitate. La început am făcut proiectul și, spre surprinderea noastră, s-a aprobat. Am început foarte greu cu finanțarea, pentru că atunci firma era într-o situație grea, cu datorii. Băncile m-au refuzat din prima, mi-au spus să vin peste un an, în funcție de cum evoluează firma. Am fost la vreo trei bănci în acea perioadă. Am vorbit cu contabila, am văzut ce e de făcut, iar într-un final am reușit să o scoatem pe profit în anul următor. M-am întors la bancă și am obținut un împrumut în euro, dar cu dobândă mai mare, respectiv 9%. Am început să plătim utilajele luate în leasing și să dezvoltăm activitatea.

Reporter: Ce mărime avea în acel moment ferma și ce tip de cultură aveați?

Valentin Plătică: Vorbim de aproximativ 700 ha și cultivam grâu, porumb și floarea-soarelui. Cu utilajele noi achiziționate până în 2010, s-au văzut imediat rezultatele în productivitatea de lucru și mai ales la recoltă. Acela a fost momentul când am devenit din ce în ce mai determinat să dezvolt această fermă, să pun și mai mult suflet.

Reporter: Și lucrurile nu s-au oprit aici. Din contra, au avut o traiectorie ascendentă de atunci și până în prezent.

Valentin Plătică: Da, deși suprafața agricolă a rămas aceeași, am continuat să ne dezvoltăm constant pe verticală, să exploatăm la maximum toate instrumentele de lucru. Am cumpărat în continuare utilaje și am încercat să modernizez ferma cât de mult am putut. Pe atunci aveam în jur de zece angajați, iar acum am ajuns la cinci angajați care reușesc să facă totul în fermă, fără probleme. Am reușit să fidelizez angajații, am reușit să cultiv în ei această pasiune – agricultura, pregătindu-i să folosească la potențial maxim toate instrumentele de lucru din fermă.

Reporter: Care este structura culturilor în ferma dumneavoastră și cum a fost anul agricol trecut?

Valentin Plătică: Anul trecut am avut grâu pe 130 ha. Deși a fost secetă, a avut o ieșire spectaculoasă în primăvară. Am avut o producție de vreo șase tone la hectar. Am fost mulțumit, raportat la seceta din toamnă și la problemele legate de înfrățirea insuficientă. Pe de altă parte, am însămânțat cu floarea-soarelui 170 de hectare și am obținut trei tone și ceva la hectar. Am avut ploi în primăvară și frig, apoi vara a fost uscată. Am semănat porumb pe 400 de hectare și am obținut o producție de vreo opt tone. Ne-am plătit datoriile și am avut, una peste alta, un an bun.

Raportul preț/calitate, factorul determinant în alegerea mărcii Case IH

Reporter: Când a început colaborarea dumneavoastră cu Titan Machinery România? Cu ce utilaje a început acest parteneriat și câte aveți în momentul de față?

Valentin Plătică: Aveam nevoie de niște roți înguste pentru unul dintre tractoarele pe care le aveam în fermă și l-am contactat pe Vali (n.r., Valentin Albu – manager de vânzări regional), cerându-i o ofertă. Acesta a fost practic începutul colaborării noastre. Un an mai târziu, am început discuțiile pentru achiziționarea unui tractor Case IH Magnum 340, model pe care l-am luat în 2018. Tot atunci, am discutat și de o combină Case IH Axial-Flow 6140 cu un heder de opt rânduri pentru prășitoare – Olimac Drago GT și unul pentru păioase Case IH de 7,6 metri. Am mai cumpărat și un plug cu 8 trupițe lamelar Gregoire Besson, un cultivator Väderstad Top Down de trei metri și un scarificator de la Gaspardo de trei metri cu șapte ancore. În primăvara anului trecut (n.r., 2019), m-am decis să cumpăr și un tractor mai mic, de 115 CP – Case IH Farmall 115 C.

Reporter: De ce Case IH și nu alți producători?

Valentin Plătică: Am fost și m-am interesat peste tot, dar raportul calitate-preț a fost factorul determinant pentru care am ales să cumpăr Case IH. M-am gândit că, decât să plătesc câteva zeci de mii de euro în plus pentru un tractor de altă marcă, mai bine cumpăr și un agregat pe care să-l folosesc la tractorul Case IH ales. Bineînțeles, a contat și faptul că aveți un vânzător bun pe zonă, Vali, care m-a ajutat foarte mult (n.r., Valentin Albu – manager de vânzări regional).

Înainte să cumpăr combinatorul Top Down, intram de două ori cu discul și apoi semănam, acum intru o singură dată cu Top Down și-mi pregătesc terenul pentru semănat. Consumul este, de asemenea, redus. În ceea ce privește tractorul Case IH Magnum 340, timpul de lucru la semănat a devenit foarte scurt, acest tractor este suficient pentru cele două semănători de precizie pentru plante prășitoare.

Tractorul l-am luat „hight specs” (n.r., dotat cu toate opțiunile disponibile), pentru a nu întâmpina vreo nevoie apărută pe parcurs. Prin comparație cu alte tractoare de aceeași putere, am constatat un consum mai redus la Magnum. La lucrările de cultivat din primăvară, la care am folosit Väderstad Top Down, am avut un consum de 17 l/ha, iar la arat: 20-22 l/ha.

Reporter: Cum descrieți combina de recoltat pe care o aveți?

Valentin Plătică: La combină mă impresionează și azi sistemul de rotor cu flux axial, deși la început am fost reticent. Valentin Albu, managerul regional de vânzări, a avut răbdare cu mine pentru a mă convinge. Pot să spun că am riscat puțin, dar imediat cum am intrat cu ea în lucru, recolta a fost impecabilă, fără boabe sparte/fisurate, fără pierderi, totul, foarte curat. Bineînțeles că sunt importante și reglajele pe care le faci.

Reporter: Cum descrieți colaborarea cu departamentele de service și piese de schimb din cadrul Titan Machinery România?

Valentin Plătică: În principiu am o relație bună cu echipa de service de la Brăila. M-au ajutat de fiecare dată când am avut nevoie, iar această relație bună m-a încurajat să mai cumpăr atât piese, cât și utilaje. Iar relația cu Valentin Albu este una de prietenie, chiar dacă sunt afaceri la mijloc, s-a legat o relație destul de strânsă și ne ajutam reciproc cum putem.

Reporter: Ce planuri de viitor aveți?

Valentin Plătică: Intenționez să mai achiziționez câteva utilaje, dacă vremea va fi bună, o semănătoare de păioase și una de prășitoare de la Väderstad, care să fie echipate cu toate sistemele de ultimă generație. Este posibil să diminuez lucrările în câmp și să maximizez profitul, pentru că acum vedem că apa din sol e foarte prețioasă și cel puțin în vară nu mai vreau să intru cu plugul, iar în toamnă doar ar sau scarific. Cât pot, o să încerc să reduc lucrările de pregătire.

Reporter: Încurajați și alți tineri să îmbrățișeze această meserie?

Valentin Plătică: Agricultura este o meserie frumoasă astăzi, mai ales atunci când ai toate instrumentele necesare s-o faci productivă. Nu știu dacă pot să-i încurajez. În ziua de azi este greu să te apuci de agricultură de la zero, să devii fermier, pentru că sunt investiții mari. În schimb, îi încurajez pe toți tinerii care au oportunitatea de a prelua agricultura de la părinți sau bunici să ducă mai departe ceea ce au făcut dumnealor.

BOGDAN CONSTANTIN, SPECIALIST PR & COMUNICARE TITAN MACHINERY ROMÂNIA

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print – mai 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Din fermă-n fermă!

Joi, 12 septembrie 2019, Guvernul Dăncilă a adoptat o hotărâre pentru înființarea Băncii de resurse genetice vegetale pentru legumicultură, floricultură, plante aromatice și medicinale Buzău.

Viitoarea entitate va avea ca scop explorarea, inventarierea, colectarea, cercetarea și conservarea resurselor fitogenetice.

„În ședința de Guvern de astăzi (n.r. - joi, 12 septembrie 2019), la propunerea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a fost adoptată o hotărâre de Guvern foarte importantă privind înființarea băncii de resurse genetice vegetale pentru legumicultură, floricultură, plante aromatice și medicinale Buzău. Este, practic, o decizie istorică, România a mai încercat să creeze o astfel de bancă în anii '80. Nu s-a finalizat. Iată că am reușit, de această dată, să creăm această bancă de resurse genetice vegetale care, practic, va pune la adăpost fondul de gene din România, în domeniile de care vă spuneam: legumicultură, floricultură și plante aromatice”, a menționat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu, la finalul ședinței Executivului.

Oficialul guvernamental a mai precizat că România are cea mai mare varietate de plante regionale și tradițioanle din Europa, în acest moment și, neavând până acum această bancă, de-a lungul timpului, s-au pierdut foarte multe semințe, devenind dependentă de importul de semințe pentru o serie de plante.

„Este o măsură așteptată de toți legumicultorii care, bineînțeles, va contribui, pe termen lung, la asigurarea securității alimentare a României”, a continuat Barbu.

Banca va conserva patrimoniul genetic vegetal aflat, în acest moment, la stațiunea legumicolă din Buzău și pe cuprinsul țării, care cuprinde peste 10 000 de soiuri de legume, plante medicinale și aromatice pe cale de dispariție.

Publicat în Știri

Mai bine de 3.000 de hectare de viţă-de-vie din Podgoria Dealul Mare, aparţinând judeţului Buzău, au fost afectate de grindina căzută zilele trecute.

Grindina nu a căzut uniform, potrivit specialiștilor din teren, dar a cuprins întreaga podgorie, de la Năeni, la Verneşti. Aceștia spun că sunt suprafeţe afectate în proporţie de 10 la sută, dar se ajunge în altele la un grad de afectare de 90 la sută, în zona Breaza-Năeni. În acelaşi areal viticol sunt şi plantaţii care au înregistrat pierderi insignifiante.

O parte din plantaţiile viticole se vor reface, cu condiţia aplicării unor tratamente specifice, au adăugat aceiași specialiști.

Ei mai spun că este necesară aplicarea în regim de urgenţă a unor tratamente pe bază de cupru, care au rol de cicatrizare şi de stopare a evoluţiei infecţiei organelor vegetative lovite de grindină.

Publicat în Horticultura
Pagina 1 din 2

newsletter rf

Publicitate

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

BKT BANNER APRILIE

T7 S 300x250 PX

Banner Agroimpact Viballa 300x250 px

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista