Joi, 18 iulie 2024, Executivul de la București a aprobat o Hotărâre privind alocarea unor sume din Fondul de rezervă bugetară al Guvernului pe anul 2024, pentru suplimentarea bugetului Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).
MADR informează că sumele solicitate în cuantum de 578.000.000 lei credite bugetare vor fi utilizate pentru asigurarea integrală a resurselor necesare pentru plata unor cheltuieli importante aferente programelor și măsurilor de sprijin destinate producătorilor agricoli afectați de inflație, de războiul din Ucraina și de condițiile pedoclimatice dificile din acest an. Pentru asigurarea acestor disponibilități financiare, prin actul normativ se suplimentează și creditele de angajament aferente în cuantum de 278.000.000 lei.
Astfel, sumele suplimentate au următoarele destinații:
100.000.000 lei credite de angajament și credite bugetare pentru obiectivele de investiții cuprinse în programul de investiții al Agenției Naţionale de Îmbunătățiri Funciare în cadrul Programul Național de Reabilitare a Infrastructurii Principale de Irigații din România. Acestea sunt necesare pentru respectarea graficelor de execuție conform contractelor cu lucrări în derulare, respectiv achiziția de echipamente și utilaje tehnologice pentru punerea în funcțiune sau reabilitarea stațiilor de pompare ce asigura livrarea apei către beneficiarii de terenuri agricole; realizarea de lucrări de impermeabilizare a canalelor de irigații și derularea Contractelor de proiectare, respectiv predarea documentațiilor aflate în diferite stadii de elaborare a acestora: studii de teren, Expertize tehnice, Documentații pentru Obținere avize acorduri, autorizații sau documentații de avizare a lucrărilor de intervenții, ce urmează a fi predate conform termenelor prevăzute în graficele aferente contractelor în derulare;
300.000.000 lei credite bugetare pentru susținerea activităților de investiții în sectorul creșterii suinelor și în sectorul avicol, reglementate de Legea 227/2018 și Legea 195/2018;
60.000.000 lei credite de angajament și credite bugetare pentru subvenționarea accizei pentru motorina utilizată în agricultură aferente activităților trimestrului 2;
45.000.000 lei credite de angajament și credite bugetare pentru plata ajutorului de stat la producția de usturoi, acordat în baza prevederilor Legii nr. 206/ 2024 pentru aprobarea OG nr. 13/2024;
33.000.000 lei credite de angajament și credite bugetare pentru încheierea de angajamente legale de către APIA în vederea actualizării ortofotoplanurilor pe o suprafață totală de cel puțin 48.425 kmp în anul 2024 și pentru servicii de dezvoltare ale sistemului informatic al APIA, pentru a nu periclita activitățile specifice pe fluxurile de dezvoltare și a pregăti realizarea plăților către fermieri, precum și etapele specifice de calcul pentru plățile în avans și nu în ultimul rând pregătirea plăților finale.
40.000.000 lei credite de angajament și credite bugetare pentru cheltuieli curente necesare desfășurării activității la nivel central și instituții subordonate.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
În ședința de Guvern din 16 mai 2024 s-a aprobat Hotărârea privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară pentru suplimentarea bugetului Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Astfel, s-a alocat suma de 1.000.000.000 lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2024, pentru menținerea nivelului sprijinului unitar de 100 euro pe hectar, respectiv 100 euro pe UVM (sectoarele suin și avicol), precum și pentru implementarea PNDR 2014-2020 și a PS 2023-2027, finanțate din FEADR.
„Pe fondul consecințelor economice suferite ca urmare a conflictului din Ucraina și a protestelor organizate în luna februarie 2024 de către reprezentanții tuturor sectoarelor din domeniul agriculturii și industriei alimentare, MADR a elaborat și a supus aprobării Guvernului o serie de acte normative ce vizează acordarea unor ajutoare de stat sub formă de granturi domeniilor cele mai afectate, respectiv creșterea suinelor și păsărilor, precum și sectorului vegetal primar (în cuantum de 100 euro/ha, respectiv 100 euro/UVM). Având în vedere că numărul estimat al beneficiarilor schemelor de ajutor de stat din momentul elaborării și fundamentării actelor normative a fost depășit de numărul de cereri de sprijin financiar depuse, a fost necesară suplimentarea prevederilor bugetare alocate acestor ajutoare de stat cu suma de 454.000.000 lei”, transmite Ministeul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Totodată, MADR gestionează alocarea financiară a României din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) pentru perioada 2014-2020, cât și pentru perioada de programare 2021-2027. În vederea implementării în bune condiții a PNDR 2014-2020 și a PS 2023-2027, finanțat din FEADR, în sensul încheierii contractelor de finanțare și efectuării plăților în cadrul angajamentelor legale către beneficiarii măsurilor de investiții gestionate de către AFIR și a celor de agromediu și climă gestionate de APIA, este necesară suplimentarea bugetului MADR cu suma de 546.000.000 lei, reprezentând componenta de cofinanțare de la bugetul de stat a sumei de aproximativ 1,15 miliarde de euro, fond extern nerambursabil FEADR, ce urmează a se plăti până la finele trimestrului 2 al anului 2024.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Plata subvenției de 100 euro/hectar, reprezentând ajutorul pentru sectorul vegetal pe cadrul de criză Ucraina, respectiv 100 euro/echivalent UVM pentru sectoarele suin și avicol, va demara pe 15 mai 2024, a anunțat Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).
„Așa cum am promis, fermierii vor primi 100 euro/hectar, respectiv 100 euro pentru UVM la porc și pasăre. Fermierii vor primi acești bani chiar dacă plafonul estimat inițial pentru plata despăgubirilor va fi depășit. În acest sens avem în vedere o suplimentare a bugetului, pentru a asigura cuantumul de 100 de euro tuturor beneficiarilor eligibili”, a declarat ministrul Florin Barbu.
Centrele județene ale Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) vor efectua plățile către toți beneficiarii eligibili imediat după aprobarea suplimentării bugetului necesar.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) anunță că plătește ajutorul excepţional acordat producătorilor din sectoarele suin şi avicol. Suma autorizată la plată este de 129.166.260,85 lei și se acordă solicitanților care au accesat această formă de ajutor de stat, în conformitate cu prevederile HG nr. 1053/2022.
66.094.375,68 lei sunt de la bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), iar 63.071.885,17 lei provin din finanțare externă nerambursabilă.
Valoarea totală acordată pentru fiecare beneficiar din sectorul suin s-a calculat în funcție de capacitatea de producţie în condiții minime de bunăstare deţinută, echivalent UVM, până la concurenţa plafonului echivalent în lei a 150.000 euro.
Valoarea totală acordată pentru fiecare beneficiar din sectorul avicol s-a calculat în funcție de capacitatea de producţie în condiții minime de bunăstare deţinută, echivalent UVM, până la concurenţa plafonului echivalent în lei a 100.000 euro.
Suma totală de 129.166.260,85 lei este defalcată astfel:
71.759.029,21 lei pentru creșterea și/sau îngrășare și/sau reproducția suinelor;
57.407.231,64 lei pentru creșterea și/sau reproducția și/sau incubația păsărilor.
Cursul valutar este stabilit la rata de schimb de 4,9489 lei pentru un euro.
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Fermierii din sectoarele suin și avicol vor primi ajutoare excepționale, conform unei hotărâri adoptate de guvern pe 24 august 2022. Beneficiarii din sectorul zootehnic pot fi crescători de suine sau păsări, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi familiale și/sau persoane juridice, care dețin exploatații comerciale autorizate sanitar-veterinar. Plata ajutoarelor excepționale trebuie să se efectueze până la data de 30 septembrie 2022.
Ajutoarele excepționale dedicate sectoarelor creșterii porcilor și păsărilor au rolul de a stimula producția românească, potrivit ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea.
Resursele financiare totale necesare implementării schemelor de ajutor excepțional în sectorul zootehnic au o valoare de 129.166.292 lei, echivalentul sumei de 26.100.000 euro, care se asigură astfel: 63.075.336 lei, echivalentul sumei de 12.745.324 euro, finanțare externă nerambursabilă; 66.090.956 lei, echivalentul sumei de 13.354.676 euro, de la bugetul de stat în limita prevederilor bugetare aprobate pe anul 2022 pentru MADR cu această destinaţie.
Valoarea totală a schemelor de ajutor excepțional în sectorul zootehnic este repartizată astfel: 71.759.050 lei, echivalentul sumei de 14.500.000 euro, pentru sectorul suine; 57.407.240 lei, echivalentul sumei de 11.600.000 euro, pentru sectorul avicol.
Cuantumul ajutorului excepțional care se acordă beneficiarilor din sectorul suin pe capacitatea de producție deținută este de:
a) 200 euro/UVM pentru capacitatea de producție animale de reproducție (scroafe și/sau scrofițe montate), unde 1 UVM reprezintă 2 capete;
b) 50 euro/UVM pentru capacitatea de producție suine la îngrășat, unde 1 UVM reprezintă 3,33 capete.
Cuantumul ajutorului excepțional care se acordă beneficiarilor din sectorul avicol pe capacitatea de producție deținută este de:
a) 50 euro/UVM pentru capacitatea de producție găini reproducție rase grele și/sau tineret de reproducție, găini ouătoare și/sau tineret de înlocuire, unde 1 UVM reprezintă 71,42 capete;
b) 20 euro/UVM pentru capacitatea de producție pui de carne, pui de curcă, precum și pui de găină eclozionați și/sau pui de curcă eclozionați pe serie, unde 1 UVM pentru categoria pui de carne, pui de găină eclozionați reprezintă 142,85 capete, iar 1 UVM pentru categoria pui de curcă, pui de curcă eclozionați reprezintă 33,33 capete.
Valoarea totală care poate fi acordată per beneficiar nu depășește echivalentul în lei a 150.000 euro în sectorul suine, respectiv 100.000 euro în sectorul avicol.
Condiții de eligibilitate
Ajutorul excepțional vizează circa 250 potențiali beneficiari în sectorul suin cu aproximativ 553.988 UVM capacitate de producție și circa 310 beneficiari în sectorul avicol cu aproximativ 2.243.643 UVM capacitate de producție.
Beneficiarii trebuie să îndeplinească următoarele condiții de eligibilitate:
a) să fie înregistraţi în registrul unic de identificare şi să deţină cod unic de înregistrare atribuit de către APIA;
b) să dețină exploatație comercială autorizată sanitar – verterinar;
c) să desfășoare activitate de creștere și/sau îngrășare și/sau reproducție a suinelor, ori activitate de reproducție și/sau incubație și/sau creștere a păsărilor, în perioada 24 februarie 2022 – 31 iulie 2022, cu condiția menținerii activității până la data de 31 decembrie 2022;
d) ajutoarele de adaptare excepționale se acordă pe capacitatea de producție deținută de beneficiar, echivalent UVM, în funcție de categoriile de suine sau păsări.
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html