angajamente - REVISTA FERMIERULUI
Căutare - Categorii
Căutare - Contacte
Căutare - Conținut
Căutare - Fluxuri știri
Căutare - Etichete
Căutare - articole

În 2025, pentru intervenția DR-02: Agro-mediu și climă pe terenuri arabile – Pachet 4 ,,Culturi verzi”, angajamentele aflate în derulare din Campania 2024 se adaptează (în perioada de depunere a Cererilor de plată) la condițiile prevăzute de Planul strategic PAC 2023-2027, transmite Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).

Potrivit APIA, angajamentele adaptate țin seama de îndeplinirea obiectivelor angajamentului inițial și prezintă cerințe superioare în domeniul mediului și al climei. Beneficiarii au obligația să îndeplinească angajamentul adaptat pentru restul duratei angajamentului inițial.

Astfel, începând cu anul 2025, trebuie să fie respectate următoarele cerințe specifice actualizate prevăzute în fișa intervenției DR-02, modificate față de anul 2024, respectiv:

  • Semănarea următoarelor culturi verzi: mazăre, măzăriche, muștar, rapiță, sulfină, ghizdei, trifoi, lucernă, fasole, soia, linte, lupin, năut, fasoliță, bob, sparceta se va realiza până la 15 octombrie în unitățile administrativ-teritoriale (UAT) cu altitudine medie de până la 600 m, respectiv până la 30 septembrie în UAT cu altitudine medie de peste 600 m (P). Culturile verzi pot fi semănate singure sau în amestecuri de specii din listă. În cazul amestecurilor în cultură a speciilor din listă cu alte specii, trebuie menținută o pondere predominantă a speciilor din listă care să le facă identificabile în cultură. (P) Cerințe a căror aplicare generează costuri suplimentare și/sau pierderi de venituri;

  • Cultura verde înființată trebuie să fie distrusă mecanic (fiind posibilă inclusiv încorporarea în sol) în primăvara anului următor până cel târziu la 31 martie (P);

  • Cultura verde înființată trebuie să fie menținută pe toată perioada iernii (decembrie – februarie);

  • Utilizarea fertilizanților chimici este interzisă, doar fertilizanții organici putând fi utilizați înaintea înființării culturilor verzi;

  • Beneficiarii țin o evidență a activităților agricole corelate cu implementarea cerințelor de agromediu.

Având în vedere modificările cerințelor specifice, beneficiarii care au deschis angajamente pentru Pachetul 4 al Intervenției DR-02 în anul 2024 pot reduce la cerere, în anul 2025, suprafața angajată inițial în cadrul acestui pachet, cu maximum 50%. Angajamentul ajustat, aplicat pe suprafața rămasă, trebuie menținut până în anul 2028 când se finalizează perioada inițială de 5 ani.

Pentru reducerea suprafeței angajate în anul 2025 nu este solicitată rambursarea sumelor plătite pentru cererile de plată depuse în anul 2024. Noua suprafață va fi înscrisă în declarația de suprafață din anul 2025 la depunerea cererii de plată sau la modificarea acesteia, până la 30 mai 2025.

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Știri

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) anunță că, în data de 18 martie 2020, a efectuat plățile aferente Măsurii M15 - Servicii de silvo-mediu, servicii climatice și conservarea pădurilor, submăsura 15.1 Plăți pentru angajamente de silvo-mediu, sesiunea 1/2017, anul 1 de angajament.

Suma totală autorizată la plată este de 266.552,01 euro, respectiv 1.209.879,57 lei, pentru un număr de 16 beneficiari care au accesat această formă de plată compensatorie în conformitate cu prevederile legislației europene și naționale în vigoare. Valoarea în lei este calculată la cursul de schimb de 4,5390 lei/euro stabilit de către Banca Centrală Europeană, în data de 31 decembrie 2016. Acordarea plăților compensatorii aferente Măsurii M15 - Servicii de silvo-mediu, servicii climatice și conservarea pădurilor, submăsura 15.1 Plăți pentru angajamente de silvo-mediu se realizează în conformitate cu Fișa Măsurii M15 din Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR 2014–2020).

Foto: APIA

Publicat în Știri

newsletter rf

Publicitate

ROMANIA AGRIMAX FORTIS BANNER mai 2026

aisr

Banner Andermatt Insecticide 04 300x2050px

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

Banner_Profesional_agromedia_RF_300x250_px 

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista