anfa - REVISTA FERMIERULUI
Căutare - Categorii
Căutare - Contacte
Căutare - Conținut
Căutare - Fluxuri știri
Căutare - Etichete
Căutare - articole

Afişez elemetele după tag: anfa

Miercuri, 21 Octombrie 2026 17:49

Femei care hrănesc România

Asociația Națională a Femeilor din Agricultură (ANFA), parte din Forumul APPR, a organizat pe 20 octombrie 2026, la The Villa din București, evenimentul „Femei care hrănesc România”, susținut de Bayer, cu sprijinul instituțional al Ambasadei Regatului Țărilor de Jos în România. Întâlnirea a marcat lansarea unei inițiative ANFA - Bayer care va cuprinde programe de formare și workshopuri dedicate femeilor din agricultură și agribusiness, începând din 2027.

image00001

Demersul urmărește să susțină femeile în dezvoltarea activității profesionale, în conducerea fermelor și a echipelor și în reprezentarea comunităților din care fac parte. Programele vor viza dezvoltarea competențelor de leadership și comunicare, precum și a competențelor tehnice, prin abordarea unor teme relevante pentru viitorul agriculturii.

Necesitatea unor astfel de inițiative este susținută și de datele europene. Potrivit Comisiei Europene, în 2023, femeile conduceau aproximativ 31% dintre fermele Uniunii Europene, în timp ce, conform Eurostat, gestionau 17,2% din suprafața agricolă utilizată a UE. Fermele conduse de femei tind să fie mai mici, iar participarea acestora la formare profesională este mai redusă decât în cazul bărbaților, ceea ce evidențiază importanța unor programe adaptate nevoilor lor.

În acest context, discuțiile au vizat accesul la resurse, educație, rețele profesionale și piețe, dar și schimbarea perspectivelor asupra rolului femeilor în agricultură. Încrederea în propriile competențe, recunoașterea experienței și posibilitatea de a contribui la decizii au fost teme centrale ale întâlnirii.

„Acest proiect a fost construit în timp, pornind de la nevoile pe care le-am identificat în comunitatea ANFA. Ne dorim ca fiecare activitate să aibă o utilitate reală și să le ofere femeilor din agricultură cunoștințele, instrumentele și încrederea de care au nevoie pentru a răspunde provocărilor din domeniul în care lucrăm. Pentru noi, impactul înseamnă ca ceea ce învățăm împreună să se regăsească în decizii mai bune, în ferme și în comunitățile noastre”, a declarat Alina Crețu, fondatoarea ANFA și director executiv al Forumului APPR.

image00004

Pentru stabilirea priorităților, ANFA consultă comunitatea printr-un chestionar dedicat nevoilor de dezvoltare profesională. Răspunsurile vor contribui la adaptarea trainingurilor și workshopurilor la situațiile întâlnite de participante în gestionarea afacerilor, în relația cu autoritățile, în comunicarea publică și în construirea de parteneriate.

În intervenția sa, Jennifer Gilberg, Country Division Head Bayer România, Bulgaria și Republica Moldova, a evidențiat „contribuția femeilor la dezvoltarea agriculturii și importanța recunoașterii unei munci adesea insuficient vizibile”. Mesajul său a subliniat necesitatea susținerii femeilor în asumarea unor roluri de decizie și în îndeplinirea propriilor aspirații.

Dimensiunea internațională a evenimentului „Femei care hrănesc România” a fost susținută de participarea Helmei Vermuë, președintele LTO Noord Vrouw & Bedrijf, și a lui Judith de Vor, fermier și membră a Global Farmer Network, ambele din Țările de Jos, alături de Mariana Pîslaru, vicepreședintele Asociației Moldova Fruct din Republica Moldova. Prezența acestora a adus în dialog experiențe din contexte agricole diferite și perspective asupra rolului femeilor în dezvoltarea fermelor și a comunităților.

În prezentarea sa, Helma Vermuë a pus accent pe „autocunoaștere, asumarea propriului rol în fermă și în afara acesteia, planificarea viitorului și dezvoltarea continuă”, evidențiind importanța sprijinului reciproc între femeile din agricultură.

image00003

Panelul moderat de Cristina Cionga, director adjunct al Forumului APPR, le-a reunit pe Jennifer Gilberg, Alina Crețu, Helma Vermuë, Iulia Blagu, președintele ANFA, Alina Filip, director de vânzări și manager de proiect la Ferma Generații, și Judith de Vor, fermier la Elihoeve și membră a Global Farmer Network.

Discuțiile au adus în atenție și importanța echilibrului între viața profesională și cea personală, precum și sacrificiile pe care femeile le fac pentru a răspunde responsabilităților din ferme, familii și comunități. Participantele au subliniat rolul sprijinului reciproc în păstrarea acestui echilibru și în urmărirea propriilor aspirații.

Iulia Blagu, președintele ANFA, a evidențiat ambiția femeilor din agricultură de a construi și de a se dezvolta, subliniind că „muncim cu un țel”.

Prin inițiativa lansată, ANFA și Bayer își propun să susțină această ambiție, oferind oportunități de învățare și colaborare care să se reflecte în activitatea fermelor și în dezvoltarea comunităților.

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Eveniment

Femeile sunt tot mai vizibile în agribusiness, în ruralul românesc. Duc mai departe tradiții, cresc afaceri, susțin familii și hrănesc comunități întregi. Femeile din agricultură au curaj, au răbdare, au puterea de a merge mai departe chiar și atunci când este greu.

ANFA - Asociația Națională a Femeilor din Agricultură a pornit de la un nucleu de femei care au crezut și au îndrăznit. Ceva ce părea un vis în urmă cu trei ani astăzi este un motiv de mândrie.

Da, femeile din agricultură pot avea o voce. Primesc zilnic reacții legate de prezența mea în online, majoritatea la nivel apreciativ. Dar sunt și oameni surprinși că femeile fermier încep să fie vizibile.

În agricultură, munca femeilor a fost mereu prezentă. Fie în câmp, în fermele de familie sau în spatele deciziilor grele și ale zilelor lungi. Dar mult mai rar pe scenele evenimentelor agricole, la microfon sau în dezbateri. Și totuși, ele sunt acolo. Din ce în ce mai mult, mai des.

Prezența femeilor nu este doar un gest simbolic. Este o necesitate. Femeile aduc o perspectivă diferită, echilibrată, orientată spre sustenabilitate, comunitate și viitor. Ele vorbesc despre continuitate, despre grijă față de sol, față de familie și față de generațiile care vin. Când femeile lipsesc din aceste spații, lipsește o parte esențială din adevărul agriculturii.

România este construită din oameni cu valori, cu principii și care depun eforturi reale. Care muncesc și clădesc zi de zi. O astfel de definiție li se aplică și femeilor din agricultură. Și ele sunt România.

Astăzi, populația țării noastre este puternic antagonizată de o elită politică care poartă alte interese decât unitatea acestei țări.

Cât de uniți mai sunt românii?

Sunt ani de când vorbesc despre puterea lui „împreună”, despre importanța asocierii și despre unirea noastră măcar la nivel profesional. Rămâne unul dintre crezurile mele cele mai de preț. Dar mă tem că nu suntem mulți de partea asta a baricadei. Patriotismul meu se manifestă în primul rând prin meseria pe care o practic, care are grijă de România rurală.

Dacă ne dorim o țară unită, trebuie să facem eforturi în acest sens. Fiecare dintre noi este dator cu empatie și iubire față de semeni, pentru ca acest țel să nu rămână un vis îndepărtat.

Fermierii trebuie să se gândească serios la asociere. Fie că vorbim de cooperative, asociaţii locale sau regionale, nu mai putem reuşi singuri. Doar împreună putem supravieţui. Indiferent de sex, cooperarea între fermieri este cheia pentru a depăși orice provocare.

Noi, femeile din agricultură, vrem să ne facem vocea auzită. Nu pentru a concura, ci pentru a completa. Nu pentru a demonstra, ci pentru a construi. Femeile din agricultură au povești reale, soluții practice și curajul de a spune lucrurilor pe nume. Agricultura are nevoie de aceste voci pentru a merge mai departe cu sens, echilibru și umanitate.

Asociația Națională a Femeilor din Agricultură – ANFA este o platformă în care milităm pentru exact acest drept și echilibru. Toate suntem, înainte de toate, mame, soții și femei-fermier. Și încercăm să dăm culoare agriculturii din țara noastră, chiar și când se strâng norii.

 

Editorial de: IULIA BLAGU - fermier, președinte ANFA

Publicat în Revista Fermierului, ediția print – martie 2026
Abonamente, AICI!
Publicat în Editorial

Publicitate

ROMANIA AGRIMAX TERIS BENNER 2026

Banner_Revista_ferm_250x300

Banner Andermatt Insecticide 04 300x2050px

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

Banner_Profesional_agromedia_RF_300x250_px 

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

newsletter rf

Revista