administratie - REVISTA FERMIERULUI

Au trecut peste 30 de ani de la Revoluție și învățământul românesc se îndepărtează pe zi ce trece de realitățile lumii moderne. Lipsa de performanțe ale acestui sector încep să se simtă acut de ceva ani, astfel fiind în situația deloc plăcută în care cronicizarea acestei probleme începe să producă efecte nocive pentru activitatea economică și starea socială a țării.

În preambulul articolului din numărul trecut al publicației Revista Fermierului anunțam intenția de a ridica în atenția oricui este interesat un set de șase subiecte, pe care personal le consider de natură strategică (dar fără pretenția de a fi singurele) pentru viitorul agriculturii românești și implicit a întregii societăți. Mai mult, sper ca aceste subiecte, alături de multe altele care există deja „în piață”, să intre măcar în reflecția și dezbaterea celor care vor să se implice în alegerile de anul viitor și să activeze ulterior, în caz că vor primi mandat, în autoritățile de stat care se vor ocupa de destinele agriculturii pe mai departe.

Normal ar fi ca orice astfel de subiect să treacă prin filtrul cât mai multor persoane sau instituții interesate, care să îl analizeze, discute, argumenta sau contraargumenta, așa încât la final să putem spune că avem o direcție de urmat cât mai serioasă și profundă ca formă și conținut.

Peste tot în media, în fel de fel de dezbateri și reuniuni ale autorităților de stat sau ale mediului privat, în documente oficiale sau academice, lipsa forței de muncă este unul dintre aspectele care pune în pericol pe termen scurt și mediu dezvoltarea economică a României, lucru care cel puțin declarativ este acceptat de toate palierele societății românești.

Dacă lipsa forței de muncă ca număr de persoane nu are legătură cu învățământul, lipsa unor categorii socio-profesionale obligatorii a exista, dar care din păcate lipsesc cu desăvârșire, este și problema sectorului educativ românesc, la care mai trebuie adăugată și calitatea profesională a celor care absolvă, aici incluzându-i și pe cei din domeniul agricol în general.

În acest material mă voi opri la percepțiile unui antreprenor din agricultură în raport cu ce face (sau nu face) învățământul și pentru afacerea lui, dar și pentru sector în ansamblu.

Dar înainte de a derula firul problemelor pe care doresc să le abordez, este bine, pentru a așeza lucrurile în matca firească, să facem o precizare care nu va fi chiar foarte bine primită de unii dintre cei care activează în acest domeniu, în sensul că ,,artizanii” de până în prezent ai situației învățământului românesc sunt în cea mai mare parte profesori universitari și cercetători (a se vedea enumerarea de la finalul materialului), cu vreo 4-5 excepții puțin notabile și ca nume, și ca durată, care nu aveau astfel de grade universitare, iar dintre aceste excepții, două au asigurat doar interimatul funcției pe termen scurt între două numiri de miniștri.

Înainte ca multă lume să se inflameze că ar fi vezi Doamne un atac la adresa profesorilor, lucru total neadevărat, observația mea (fără să fiu eu primul care a făcut-o) are la bază o explicație banală, în sensul că un excelent specialist într-un domeniu tehnic, artistic, drept, economie sau artă, la nivel de activitate universitară sau cercetare nu înseamnă că în mod automat ar fi un foarte bun și eficient manager al unui domeniu, incluzând aici și funcția de ministru.

Să nu uităm că Nicolae Iorga este poate cel mai mare istoric român, dar mandatul său de prim-ministru în plan administrativ nu a avut anvergura celui al lui Lascăr Catargiu, un moșier cum erau mulți alții, dar un excelent administrator al treburilor țării, iar astfel de exemple sunt numeroase atât în istoria românească, cât și în cea europeană.

Explicația este simplă și are în vedere în mod exclusiv natura diferită a celor două activități care cer, la rândul lor, aptitudini diferite, astfel un profesor de înalt nivel științific în domeniul său are o activitate specifică cu o disciplină dusă la extrem, aparent monotonă în ochii celor care nu pot sta zi după zi cu ochii în cărți pentru a citi, analiza, interpreta, recompune forme și teorii și apoi pentru a scrie mii de pagini până la reușita realizării și publicării unei lucrări științifice, cărți sau tratat.

Un asemenea intelectual este ultraspecializat pe domeniul său, dar îi lipsește timpul, deprinderile și poate dorința de a avea și dezvolta abilitatea ,,comercială și administrativă” necesară funcțiilor de conducere a unor activități diverse, unde lucrurile se fac altfel, în sensul că administrarea (managementul) este un cumul de concepte din științe diferite (comercial, marketing, management, drept, resurse umane, contabilitate și altele), care se întrepătrund în proporții diferite și dau fluența (sau lipsa acesteia) pentru a obține rezultatele dorite, în baza unei strategii și a unui program economic foarte clar definit, dar care în permanență este adaptat la turbulențele mediului economic.

Dacă ne gândim la cei care au luat premiul Nobel pentru economie, o să vedem că aproape niciunul dintre aceștia (asta, ca să nu fiu absolut în afirmație) nu este vreun om de afaceri de anvergură mondială și să dețină vreun fond de investiții care să administreze câteva sute sau mii de miliarde, cum ar fi cazul lui Warren Buffet, al cărui fond a depășit o mie de miliarde de dolari administrați, sau cazul lui Rob Kapito și Larry Fink, fondatorii BlackRock, cel mai mare fond de investiții din lume cu active administrate de peste opt mii de miliarde de dolari.

La fel, putem să ne uităm și în domenii privind tehnologia informatică, metalurgie, mașini, utilaje agricole, industrie alimentară și ce mai dorim, unde la fel vom vedea că pot fi doar cazuri absolut izolate de oameni de știință care să dețină astfel de afaceri, asta deoarece lucrurile sunt ,,incompatibile” între științific și managerial.

Când fac astfel de afirmații nu mă gândesc la fel de fel de situații existente frecvent în SUA, Marea Britanie sau China, unde fel de fel de antreprenori de mare succes sunt invitați să țină prelegeri diverse ca teme și număr în universități și uneori primesc titulatura de profesori asociați sau invitați din partea acestora.

În altă ordine de idei, poate și cei care acceptă sau sunt puși în situația dacă acceptă sau nu astfel de demnități publice ar trebui să aibă capacitatea și verticalitatea unei analize pertinente și unde să își răspundă în mod corect dacă au calitățile manageriale necesare postului de ministru, dacă au echipa de specialiști necesară, dacă au acceptul și susținerea reală a partidului pentru echipa propusă și pentru programul pe care îl aure în vedere pentru a-l implementa.

Revenind la agricultură și învățământul specific, sunt de acord cu numeroasele voci care afirmă că avem o lipsă cronică de resurse, în special financiare, lucru absolut corect și în opinia mea, doar că lipsa acestora este dată pe de-o parte de lipsa unei finanțări corespunzătoare atât de la bugetul de stat, cât și lipsa unei deschideri către surse de finanțare din mediul privat.

Poate ar trebui să ne gândim care sunt o parte din problemele specifice legate de învățământul agricol și unde, fără a avea pretenția că ar fi singurele, eu le-aș ridica în rândurile următoare după cum urmează.

 

Profesionalizarea fermierilor

 

Agricultura, ca orice alt domeniu economic, are nevoie de profesionalizare, dar de una care să nu se facă cu risipă de resurse, să fie eficientă și adaptată nevoilor concrete din agricultura de azi și mâine.

O necesitate majoră a acestui deziderat este dată de faptul că o breaslă a fermierilor bine pregătită are câteva avantaje foarte importante, și am în vedere viteza de diseminare și implementare a noutăților tehnice și manageriale, apoi reducerea erorilor tehnice cu consecințe de mediu și economice, o mai bună comunicare către societate a problemelor specifice sectorului, dar și înțelegerea corectă a cerințelor consumatorilor.

Dar în spatele acestor explicații generale este bine să traducem și pe înțelesul tuturor, adică avem fermieri care fac agricultură fără să lucreze pe calculator, dar dacă ar ști să facă acest lucru, accesul lor la informații tehnice și economice ar fi mult mai facil, accesarea unor utilaje foarte performante, dar și foarte informatizate ar fi la îndemână, ceea ce ar duce la reducerea costurilor, cu impact pozitiv asupra profitabilității.

Un fermier care ar avea cunoștințe mai largi de economie, drept, marketing sau management, pe lângă cele specifice de natură tehnică, ar putea mult mai ușor să sesizeze problemele sectorului, dar și oportunitățile, ar putea să înțeleagă nevoia unui buget și a unei solvabilități bancare, importanța unui abonament la un avocat, dar și nevoia de a avea un contabil care să îl și sfătuiască pe lângă ținerea contabilității, despre nevoia și avantajul participării la o cooperativă agricolă.

 

Funcțiile suport pentru agricultură

 

Acest aspect este o altă mare problemă, în sensul că este foarte greu la ora actuală, și în scurt timp va fi chiar imposibil, de a mai găsi anumite categorii profesionale indispensabile, cum ar fi tehnician veterinar, mecanizator, electromecanic irigații, ifronist (încărcătoare frontale), tehnician culturi de câmp sau horticole, contabili activitate primară (economiști de fermă) în agricultură.

Pentru toate aceste poziții nu mai există forme de școlarizare, iar acolo unde teoretic cică ar mai exista, ceea ce rezultă nu are nicio legătură cu realitatea cerută de respectiva poziție.

Îmi aduc aminte cu plăcere că la un moment dat am cunoscut un antreprenor marocan, proprietar al unei firme de distribuție de inputuri pentru agricultură în Maroc, Tunisia și Senegal, familie influentă și cu acces facil la Curtea Regală din țara sa și care era foarte mândru că, după rege, era cel de-al doilea proprietar al unei ferme de oi rasa Ile de France și avea diploma de ,,berger”, cioban în românește, diplomă obținută în Belgia și ținută pe perete la loc de frunte. Doar că respectiva diplomă însemna de fapt un tehnician care știa tehnica furajării oilor, modul de exploatare pentru lapte, tehnici veterinare pentru intervenții la fătat sau bolile mai întâlnite, reguli privind monta dirijată pentru tinerea rasei în registru și multe altele.

 

Logistica învățământului agricol de toate nivelurile

 

Din păcate, în domeniul agricol cerințele specifice de desfășurare a activității pot fi destul de greu de standardizat și de aceea trebuie găsite căi de adaptare de la caz la caz. În primul rând, nu cred, de exemplu, că poți face școli de tehnicieni în horticultură oriunde, ci în mod clar trebuie să faci în regiunile unde se și găsesc aceste activități. Altfel, nu poți pregăti un tehnician horticol fără să aibă acces la culturi legumicole, viticole sau pomicole, cum la fel nu poți pregăti tehnicieni veterinari fără să ai zonă cu zootehnie.

Un alt aspect care ar putea contribui la formarea sistemului specific acestei forme de învățământ este reformularea implicării fermierilor atât ca asigurare a bazei de practică și pregătire, cât și în calitate de colaboratori în formarea profilului profesional al viitorilor absolvenți, adaptat la cerințele concrete din domeniu.

Nu poți ieși doctor sau asistentă fără să ai un spital de practică, lucru care ar trebui să fie și la agronomie, adică locuri de practică în ferme cu specializări și dotări diferite, tocmai pentru a acumula experiențe diferite.

La ora actuală, pentru învățământul agricol românesc se poate pune problema lipsei unei conduceri duale, așa cum este în Franța și Belgia, unde învățământul agricol este condus în duet de Ministerul Educației și Ministerul Agriculturii, lucru absolut normal în condițiile în care învățământul agricol are nevoie de o bază specifică, așa cum este și la medicină, de exemplu.

Școlile franceze de agricultură (ESA) sunt organizate în parteneriat cu organizațiile fermierilor, care participă inclusiv în consiliile de administrație, dar se implică și în organizarea de schimburi de experiență pentru studenți în țară și străinătate, organizarea de dotări ale facultăților, participă la realizarea profilului profesional al viitorului specialist și participă într-o anumită măsură la finanțarea acestor instituții, care le pregătesc consultanții de mâine din camerele agricole și nu numai.

Să ai un student în practică pe durata verii pentru una-trei luni, să îi asiguri cazare, masă, un venit și o anumită socializare este ceva acceptat și considerat ca un efort necesar pentru sectorul în care activezi tu, ca antreprenor, dar în același timp și pentru cel care vine în practică, care vine să lucreze efectiv după o programă clar stabilită, astfel încât și fermierul să perceapă o mulțumire pentru efortul pe care îl face. Este o linie fină între stagiu de practică și exploatarea unei forțe de muncă ieftine, dar au găsit calea de a evita abuzurile.

 

Redefinirea nevoii și locului inginerului agronom

 

Sunt conștient că acest subiect va suscita comentarii numeroase, ceea ce este bine, doar că îmi doresc ca acestea să fie însoțite și de argumente pertinente.

Dar revenind la enunț, la ora actuală avem o risipă de resurse importantă în învățământul agricol universitar, prin care pregătim absolvenți pentru meserii unde nevoia nu este stringentă, ca să nu spunem că nu ar fi necesară, iar pe de altă parte avem nevoie de o reformulare a structurii sectorului agricol.

Ca să înțeleagă toată lumea la ce mă refer, o să povestesc o mică experiență în acest sens, din perioada în care mă ocupam de activitatea în Europa de Est a unei foste companii de semințe. În acea perioadă am constatat cu surprindere, pentru momentul respectiv, că la toate firmele de semințe care activau în Franța (lucru întâlnit și în Spania, Germania, Belgia sau Austria), dar și la alte companii cum ar fi cele de pesticide, mașini și utilaje agricole sau fertilizanți, numărul celor cu studii superioare era extrem de redus și se întâlneau cu predilecție în conducerea laboratoarelor de cercetare, șeful de producție și de dezvoltare, directorul financiar sau economic, managementul de vârf și alte câteva poziții-cheie. În rest, pozițiile de reprezentanți vânzări, responsabili de loturi semincere, de testare și dezvoltare, de contabilitate primară, responsabili de marketing, administrativ, logistică și multe altele erau ocupate de absolvenți de liceu cu specializare în domeniul respectiv sau școli postliceale de tehnicieni. Este drept că la noi aceste instituții și-au pierdut identitatea, iar altele lipsesc cu desăvârșire, ,,meritul” fiind al doamnei Ecaterina Andronescu, care a considerat că între a asigura numărul de studenți și implicit normele didactice ale unor profesori, nu cei mai de vârf, indiferent de nevoia pieței, și pregătirea unor oameni în meserii extrem de cerute, s-a mers pe prima variantă.

Explicația vestului european ,,retrograd” era simplă, dacă te ocupai de facturare nu trebuia să deții cunoștințe de calculare a indicatorilor de solvabilitate bancară a unei companii, dacă erai reprezentant de vânzări nu trebuie să stăpânești noile tehnici genomice, iar dacă erai responsabil de marketing cu realizarea (nu conceperea) de fișe de prezentare a produselor sau realizarea de gadgeturi promoționale, nu trebuia să îl fi citit pe Kotler.

Acum hai să ne gândim cum este la noi. Dacă ai nevoie de cineva la facturare, trebuie să fie absolvent de ASE, minimum doi ani de experiență, engleza obligatoriu și franceza constituie un avantaj. La fel, dacă ai nevoie de un asistent manager, ceea ce la noi este fosta biată secretară, care pentru a ține o agendă de întâlniri, a se ocupa de protocol, activitățile de secretariat (corespondență, administrative etc.) și câte o cafea din când în când, trebuie să fie specialistă în psihologie sau litere, limbi străine cât mai multe și dacă se poate la nivel nativ. Un reprezentant de vânzări semințe, pesticide, fertilizanți sau mașini agricole trebuie, la fel, să fie doldora de diplome și hârtii, dar oricum ceea ce va spune pe viitor va învăța în cadrul firmei, deoarece foarte puțini au o pregătire prealabilă ca să poată schimba un discurs de marketing și vânzări al unei firme, iar dacă o pot face, vor ocupa poziții de management.

Pornind de la aceste considerente, se estimează pe ici pe acolo, fără a fi la nivel oficial, fiindcă nici universitățile și nici ministerul nu sunt preocupate de analize privind gradul de inserție profesională a absolvenților în primii 1-3 ani măcar, deoarece în acest mod s-ar constata dimensiunea exactă a dezastrului, în care mai mult de 50% din absolvenții de învățământ universitar agronomic nu profesează meseria pentru care au învățat.

Concluzia parțială a acestor afirmații nu este că aceste meserii pot fi făcute de oricine, doar că modul de instruire a acestora trebuie să aibă la bază un alt format, mult mai puțin costisitor pe partea de resurse și mult mai aplicat la cerințele practice.

Inginerul agronom, cum ar trebui să fie absolventul de învățământ superior și în alte domenii, ar trebui să fie dedicat activităților de cercetare și didactice, celor de consultanță, dacă am fi în stare să facem niște camere agricole funcționale și aplicate nevoilor din agricultură, activităților de reflecție și strategie din diferite companii private sau autorități de stat, dar nicidecum să facă planificarea camioanelor la încărcat, facturarea produselor sau baterea țărușilor la loturile demonstrative de pe marginea drumurilor. Nu este o rușine să muncești, dar este o prostie de a folosi forță de muncă supercalificată pentru astfel de activități simple.

Sunt situații în care avem ingineri care conduc ferme de dimensiuni mari și este decizia acestora, dar poate în destul de multe situații un tehnician agronom ar fi fost suficient, doar că nu avem de unde să îl luăm.

Poate vor fi și voci care vor zice că nu este nevoie de pregătire, deoarece sunt exemple de alte meserii care au reușit în agricultură, cum și agronomii au reușit în alte meserii. Doar că nu trebuie ca una, două reușite să fie considerate normalitate, fiindcă nu este și nici nu are cum să fie astfel, ci sunt doar niște excepții date de niște persoane cu abilități native mai dezvoltate și cu noroc mai mult în viață, plus disponibilitate de a fi autodidact în domeniul respectiv.

 

Legislația învățământului agricol

 

Venim după foarte multe experimente nereușite privind legile Educației și din păcate nu se văd niciun fel de perspective îmbucurătoare, deoarece dialogul real între părțile interesate nu există.

Pe de o parte, clasa politică vrea să schimbe pe ici, pe acolo, fără a se apleca asupra părților fundamentale, pentru a mima că a făcut ceva important și, când este posibil, să răspundă și unor interese de grup. Dar și cealaltă parte interesată, respectiv societatea civilă, participantă prin toate categoriile de actori, respectiv părinți, dascăli, beneficiari din mediul privat, cercetare, autorități de stat, participă la aceste dezbateri doar pentru a bifa, cu alocuțiuni lungi, dar fără consistență, făcute de la locul de muncă până la locul de desfășurare a reuniunilor, spunând generalități și balast fără importanță.

Ministerul Agriculturii din Franța sau Belgia, în schimb, urmărește modul de inserție a absolvenților în sectoarele profesionale, determină numărul de locuri necesare, valoarea costurilor pentru pregătire și pune umărul direct din bugetul propriu al ministerului, plătind tot personalul aferent instituțiilor de învățământ agricol profesional și universitar, dar și toate utilitățile. În plus, ministerul este activ în adaptarea panelului legislativ pentru alinierea acestor instituții la cerințele sectorului care îl deservesc.

Poate și noi ar trebui să ne gândim dacă vrem învățământ de stat sau privat, sau, dacă vrem privat, cum facem să asigurăm accesul tuturor la studii, prin existența unor credite specifice pe termen lung, cum beneficiază foarte mulți tineri în Marea Britanie, inclusiv cei care nu sunt britanici.

Alocarea fondurilor guvernamentale către universități să se facă pe criterii de performanță, cum ar fi rata de inserție a absolvenților în profesii pentru care s-au pregătit, apoi indicatoare de feedback ale studenților privind cursurile absolvite, clasare onorabilă în topurile europene și mondiale de profil, nivelul de pregătire al cadrelor didactice, notorietatea profesorilor asociați/invitați, personalități care au absolvit instituția și multe altele care pot fi definite fără probleme.

În plus, poate trebuie gândită o mai mare delegare a modului de formare universitară prin crearea unui trunchi obligatoriu de maximum 3-5 materii pe an, plus alte 2-3 materii opțional obligatorii (adică obligatoriu trebuie să alegi dintr-o listă de materii opționale) la alegerea studentului, dar dintr-un număr mai mare disponibile.

Nu avem o serie de materii importante în structurile programelor universitare și mă refer că nu avem, de exemplu, biologia solului, în condițiile în care mai toată lumea își dă cu părerea despre agricultura conservativă/regenerativă, dar mulți au evitat participarea la aceste cursuri în facultate, care și astăzi sunt facultative.

La fel, nu facem discuții de legislație agricolă, care nu este deloc simplă, dar este foarte necesară, apoi la contabilitate în loc să discutăm despre complexitatea unor decontări, mai bine am vorbi de gestiunea efectivă a fermei și de interpretarea bilanțului.

 

În loc de concluzii

 

Subiectul este prea vast ca teme pentru a fi expediat într-un simplu material, dar sper și îmi doresc ca abordarea problemelor efective ale învățământului agricol să devină o temă pentru MADR, ASAS, organizații profesionale ale fermierilor, parlamentari și oricine altcineva ar fi interesat de acest subiect.

Se pot face lucruri importante și cu resursele pe care le avem, dar printr-o altă alocare și pe alte criterii, astfel încât sectorul să devină din ce în ce mai eficient. Dar cine va pune osul la treabă?

În rest, numai de bine.

ministrii inv

 

Articol scris de: dr. ing. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ, fermier (jud. Brăila) și membru LAPAR

 

Publicat în Revista Fermierului, ediția print – noiembrie 2023
Abonamente, AICI!
Publicat în Gânduri de fermier

Cu pași repezi se duce și 2022, iar, normal, ca orice om care are o aplecare spre trecerea timpului din ce în ce mai apăsată, dată mai mult de vârstă decât de înțelepciune, mă gândesc ce a fost bun și ce a fost rău din felia de timp care se pregătește de neantul trecutului.

Pentru mulți dintre noi, cei care robotim în agricultură, 2022 este un an ca oricare altul, mai bun sau mai rău, în funcție de pe unde ne-a hărăzit Dumnezeu să ne desfășurăm activitatea noastră de fermieri, și poate acesta ar trebui să fie cel mai important lucru care ar trebui să ne călăuzească judecata. Dar, din păcate, cred că asta nu este de ajuns dacă dorim să ne referim la agricultură ca la un ocean care trebuie să ne ofere condiții de viață cât mai bune tuturor.

 

PNS, fără nicio viziune

 

Dacă ar fi să ne gândim la cel mai important moment al acestui an pentru viitorul agriculturii în următoarea perioadă, poate pe primul loc ar fi faptul că agricultura a avut un examen de licență în 2021 și, din păcate, am fost departe de a avea o prestanță onorabilă, fiind la limita repetenției, în condițiile în care abia pe ultima sută de metri, cu răsuflarea șuierând, am reușit să încropim un amărât de Plan Național Strategic (PNS), fără nicio viziune de dezvoltare (cu o intenție, din păcate, nereușită în cazul ministrului Chesnoiu), fără dorință de reformare și fără căi de a aduce agricultura în rândul sectoarelor care să asigure esența supraviețuirii noastre ca națiune cu drept de a respira și gândi pe această planetă.

Pentru cei care poate nu înțeleg sau nu vor să o facă, agricultura este singura activitate care permite oamenilor să aibă luxul de a se manifesta și altfel decât sub forma unor apucături animalice, știind că un om flămând nu poate pricepe sau crea forme de artă, tehnice, sportive sau de orice altă natură, adică, mai pe românește, cu burta goală nu prea poți să te deosebești de maimuță.

Totuși trebuie să menționăm și o ,,calitate deosebită” a PNS-ului, care este iubită și glorificată de toată clasa politică, respectiv pomana socială, criteriul majoritar care a stat la baza acestui document, de altfel fapt recunoscut și în expunerea de justificări a acestuia, dar într-un limbaj mai cosmetizat ca pentru urechile fine ale birocraților bruxellezi.

Revenind la PNS-ul nostru, cel de toate zilele, acesta a avut trei moașe, și toate trei miniștri, plus o întârziere la naștere, dar, din păcate, toate cele trei moașe nu au avut capacitatea de a impune realizarea unui program cu adevărat strategic și care să ducă la realizarea unui mediu potrivit pentru nașterea și dezvoltarea acestui bebeluș, reprezentat de viitorul agriculturii românești. Asta din diferite motive, unii nu au putut, alții nu au fost lăsați de partid sau alții nu au vrut, dar în toate cazurile, din nefericire, rezultatul a fost același.

O primă măsură necesară, în opinia mea, ar fi fost reformarea structurii administrative a agriculturii și industriei alimentare românești, iar cu titlu de exemplu ne putem gândi la mult clamata și nerealizata reformare a agențiilor subordonate care duduie de ,,rezultate” – și am în vedere în special cazul ANSVSA și numeroasele ,,bătălii câștigate” de aceasta în asanarea pestei porcine sau AFIR-ul, care este un exemplu de ,,dezvoltare” a sistemelor birocratice la nivel de artă renascentistă târzie, la fel de întârziată ca viziunea conducerii perindată sau existentă acolo, sau, nu în ultimul rând, ADS-ul cu al său rol de dezvoltare a tinerilor fermieri cu nivel de arendă care reprezintă echivalentul a 2-2,5 ani de plată a arendei în țări precum Franța, Belgia, Germania sau Polonia (mă refer la programul tinerilor cu 50 ha).

Un alt exemplu poate și mai interesant, dar și mai dramatic, în același timp, îl constituie modul de organizare și activitatea depusă de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale de la noi, în comparație cu omologul său francez, de exemplu, care este intitulat Ministerul Agriculturii și Suveranității Alimentare (numai titlul, și este o imensă schimbare de înțelegere și asumare), lucruri care ar fi trebuit văzute și analizate de zeci de ani de demnitarii noștri dâmbovițeni, care atunci când au bântuit prin Franța precum stafia lui Dracula, au fost ocupați cu discuții filozofice despre mici și plachia de crap de Dunăre, acompaniată de Aligote de Niculițel, plus imaginații cu minunatele folcloriste românești, în loc să îi fi preocupat să vadă și să înțeleagă cum s-ar putea reforma birocrația administrației  românești, pentru a putea fi mai eficienți și pe bani mai puțini.

Dar situația în care ne găsim, chiar dacă ne este greu să acceptăm, a fost posibilă fiindcă demnitarii noștri nu aveau o bază de înțelegere, adică, mai pe românește, nu au avut și nu au pregătirea managerială de bază necesară (le mai lipsesc multe altele, dar nu este subiectul de acum). Ce este mai rău, nici nu sunt conștienți de aceste lipsuri și nici nu vor să învețe ceva, iar de a aduce pe unii mai pricepuți pe lângă ei ar fi fost de-a dreptul blasfemie de partid. În schimb, la protocol am fost la nivel înalt și am reușit să lăsăm o puternică impresie și atât.

 

Suntem departe de civilizația europeană

 

Ce face MADR la noi cam știm și ce este mai rău simțim în activitatea de zi cu zi, dar să vedem cu ce se ocupă ministerul de resort francez, dintr-o țară unde orientările de stânga sunt foarte puternice, adică aplecarea este foarte puternică spre micul și mediul fermier.

Deci vorbim despre un minister al agriculturii, dintr-o țară, Franța, care are circa 28 de milioane de hectare de teren arabil, adică de circa 2,2 ori mai mult decât România, și care are un număr de doar 457.000 de exploatații agricole, toate, cu personalitate juridică, adică o suprafață medie de circa 62 ha/exploatație.

Mai mult, Ministerul Agriculturii francez se ocupă, pe lângă activitățile regăsite și la omologul românesc, și de multe altele suplimentare, cum ar fi: de păduri (gestionarea și exploatarea acestora), de ape, de industrie alimentară, de organizarea teritoriului în mediul rural, de învățământul agricol liceal, profesional și superior, de cercetare (singur sau în cooperare cu ministerul cercetării, după caz), dar realizează și legislația muncii pentru activitățile din sectorul pe care îl patronează sau activitățile de promovare la export.

Ca să înțelegem mai bine complexitatea activităților conduse de ministerul francez, trebuie să știm că, de exemplu, educația agricolă este reprezentată de 806 unități de învățământ agricol (în special licee agricole și școli profesionale), dar includ și 19 școli superioare de agricultură (care pregătesc ingineri), iar în fiecare an sunt școlarizați peste 210.000 de elevi și studenți, plus studiile doctorale.

Tot Ministerul Agriculturii francez gestionează activitatea de cercetare, singur sau în comun cu Ministerul Cercetării (dacă vorbim de celebrul INRAE), iar ca să aibă preocupări, se ocupă și de legislația muncii în domeniul agricol sau, mai mult, împreună cu Ministerul Muncii, administrează casa de ajutor social, deoarece agricultura are o importanță esențială în conceptul administrativ francez.

Apropo, ca să fie mai edificator, vorbim de aceiași funcționari francezi care, printre altele, administrează o zootehnie care doar la vacă produce 25 de miliarde de litri de lapte anual, adică 16% din producția europeană, sau cresc doar acolo un pic peste 19 milioane de bovine, sunt primul producător european de cereale și semințe, al patrulea în domeniul pescuitului european, al doilea producător mondial de vin și administrează o cifră de afaceri a sectorului agricol, și procesării aferente, reprezentat de insignifianta valoare de doar 167 de miliarde de euro (producție agricolă + alimentară), asta comparativ cu ,,locomotiva estului agricol” din țărișoara noastră cu mecanicii aferenți (în caz că i-ați uitat, sunt afișați pe peretele interior al ministerului, pentru ce realizări deosebite au avut), unde reușim și noi să realizăm vreo 15-17% din valoarea francezilor.

Când eu vă spun mereu ce nepricepuți sunt francezii ăștia, plus germanii, care sunt tot cam pe acolo cu realizările, nu vreți să înțelegeți.

În schimb, în România vorbim (conform INS în 2020) de circa 12,6  milioane ha și de circa 2,887 milioane de exploatații agricole (adică, de aproape zece ori mai multe decât în Franța), din care 2,862 milioane de exploatații sunt pe persoană fizică și doar 25.000 de exploatații sunt cu personalitate juridică (aici se includ și II, și PFA), iar în zece ani am reușit ca țară creșterea suprafeței medii de la 3,45 ha la impresionanta valoare de 4,42 ha, cifră care ar fi fost ok dacă vorbeam de legume sau de alte culturi intensive.

În plus, să nu uităm de alte ,,realizări de seamă” ale MADR, care a reușit punerea pe butuci a zootehniei, în special la porc, și urmează cu pași repezi și la vacă, unde eforturile sunt considerabile, industria alimentară se descurcă cum și pe unde poate, iar de alte activități nici că sunt interesate autoritățile statului.

 

Funcționarul român, incapabil și rupt de realitate

 

Dar să ne aplecăm asupra unei alte comparații, care de multe ori la noi, atunci când este adusă în discuții, duce la reacții agresive din partea demnitarilor MADR, asta dintr-o lipsă crasă de cunoaștere a realităților, plus a lipsei noțiunilor elementare de management, adică să discutăm despre numărul angajaților care ,,acișica” la  noi este de peste 15.000 de angajați și plus alții fără număr ascunși pe ici, pe colo, precum steagurile lui Pristanda, în timp ce la ,.amărâta” de agricultură franceză sunt în total 31.059 de angajați din care (ATENȚIE) 18.796 de persoane sunt cei care lucrează în învățământul agricol, majoritatea ca profesori, adică asta înseamnă că efectiv de administrarea sectorului se ocupă doar 12.263 de persoane, care administrează o suprafață de 2,2 ori cât a României, plus pădurile, plus învățământ și cercetare agricolă, plus pescuitul (ăla oceanic, că de bălți și iazuri plus cormoranii aferenți ne ocupăm noi), plus o ,,amărâtă” de industrie alimentară formată din 17.000 de unități și având o cifră de afaceri de peste 120 de miliarde de euro, care ,,piere în fața mamutului industrial carpato-danubian” condus cu mână forte de efemerii miniștri ai agriculturii românești.

Mă gândesc dacă miniștrii agriculturii (și nu numai) de la noi ar fi citit Codul Muncii și ar fi înțeles că una din sarcinile lor ar fi fost să se îngrijească să se realizeze indicatori de performanță pentru funcționari, dar nu de tipul celor cum arăți din față și profil și dacă coafura rezistă, nici de genul cât de mic te faci în fața șefului, ci poate niște indicatori mai simpli, de genul care este plusvaloarea adusă de banii europeni accesați, alta decât proiectele de pepeni și dovleci de am umplut câmpurile, sau care  sunt măsurile de creștere a suprafețelor udate prin reformarea organizării din teritoriu, sau poate modul de stimulare a creșterii transformării produselor de bază în cele cu valoare adăugată mare.

Dar poate pentru asta ar trebui să ne întrebăm (și să îi întrebăm și pe alții) de ce avem o serie de unități de procesare realizate acolo unde nu avem materie primă sau unde infracționalitatea a fost prezentă, acestea stând închise de la darea în funcțiune, așa cum sunt o serie de făbricuțe de lapte, de mori sau cum este și bursa de pește de la Tulcea.

Tot aici, putem discuta despre pensiunile făcute pentru a fi case de locuit după perioada de  monitorizare de cinci ani sau despre altele care au devenit conace pe la fel de fel de domenii viticole sau pomicole, cu toate că la bază finanțarea a avut alt scop.

Poate că miniștrii agriculturii de pe la noi ar fi trebuit să se întrebe, și pe ei, dar și pe consilierii lor (nu cei care au fost în funcții numiți pe criterii de răsplată politică, că oricum nu puteau să-i ajute cu ceva), asta dacă ar fi avut pregătirea de a răspunde, cum se face că noi, cu 15 mii și mulți alți funcționari nu facem decât vreo 15-17% din ce fac în Franța doar vreo 13.000 de funcționari, fiindcă acolo diferența de 17.000 de funcționari este reprezentată de profesori care se ocupă de pregătirea viitorului, activând în învățământul agricol.

Dar oare de ce merge „așa rău” agricultura franceză? În primul rând, se lucrează pe strategii, una națională și apoi cele sectoriale, care se bazează exclusiv pe studii și legități economice, iar gargara de pe internet a tuturor neaveniților nu este luată în calcul și nici nu este un factor care să influențeze politica agricolă franceză.

Toate țările vestice au investit în informatizarea serviciilor și reducerea personalului, aspect despre care oricine ar fi avut o minimă preocupare de documentare ar fi aflat că atunci când personalul este supradimensionat, acesta devine factor de frânare a deciziilor și de reducere a adaptabilității la condițiile concrete.

Cred că este de notorietate și este inadmisibil când tu pentru dosarul de despăgubire la secetă, în care este și un membru de la APIA în comisia de constatare, trebuie să depui copie după cererea pe suprafață fiindcă statului i-a fost indiferentă o astfel de investiție în informatizarea sistemelor sau pentru că aceia care conduc de zeci de ani aceste instituții nu au avut timp de realizare a acestor aspecte.

Sau la fel de nejustificat este faptul că pentru a-ți fi rambursați banii pentru primele de asigurare, trebuie să aduci de la bancă o adresă prin care confirmă că ai cont deschis la ei și este același cu cel declarat de tine, ca și cum tu ai fi fost tâmpit să declari contul vecinului de bloc. Oare răspunde de asta funcționarul AFIR sau reprezentantul firmei? Cât de incapabil și rupt de realitate să fii ca funcționar, când faci astfel de reguli, și cât ar trebui să mai avem răbdare cu astfel de ,,specialiști”?

 

Reformarea, imposibil de realizat de actuala clasă politică

 

Un alt aspect avut în vedere de țările vestice este că ministerele agriculturii se ocupă de dezvoltarea economică a sectorului, nu de măsuri sociale, deci toate deciziile sunt luate pe baza unor elemente economice. Astfel, au înțeles că dezvoltarea se poate baza pe educație și cercetare agricolă, deci au avut în vedere să preia aceste activități în administrare, dar nu doar să fie la număr, ci chiar să performeze și să le permită construirea unui segment de resursă umană foarte bine pregătită, care să îi ajute apoi în implementarea măsurilor de viitor.

În această idee a fost și măsura luată în Franța, unde de legislația muncii în domeniul agricol se ocupă ministerul de resort, dar pentru asta au adus specialiști care știu măcar că o măsură legală nu se aplică retroactiv, așa cum încerca să facă ministerul de la noi sub conducerea ministrului Oros prin 2020 cu ordonanțele despre secetă.

Nu în ultimul rând, ar trebui să mai menționăm un lucru extrem de important în administrația din vestul Europei, anume transparentizarea deciziilor și a modului de cheltuire a banilor publici, Astfel, pe site-ul ministerului francez se regăsește anual un material care are între 240 și 300 de pagini, în funcție de an, și este intitulat bilanț social.

În acest material, ministerul prezintă, cu cifre, grafice, tabele, toată resursa umană de care dispune ministerul francez, atât la centru, cât și în teritoriu, pe regiuni și departamente, câți lucrează în administrație și câți în învățământ, câți au avansat, câți sunt angajați noi, câți au ieșit la pensie. Tot acolo se găsesc care sunt salariile, cu cât au crescut, pe segmente și pe tipuri de funcționari, care este ponderea între femei și bărbați, atât la nivel de funcționari administrativi, cât și tehnici, în învățământ sau cercetare.

De pildă, în 2019 aflăm din acest raport că în 2008 erau angajați 36.081 de funcționari (inclusiv profesorii), iar în 2019 au scăzut la 30.097 de funcționari, adică mai puțin cu circa 6.000 de funcționari. Tot aici, găsim că în învățământul liceal sunt angajate 9.512 femei și 6.327 de bărbați, iar în învățământul superior sunt 1.676 de femei și 1.147 de bărbați sau regăsim informația că în Guadeloupe sunt 75 de profesori, iar în Bretagne sunt 1.413 profesori.

Importanța acestor rapoarte rezidă din faptul că așa societatea este informată ce se face cu banul public, află despre importanța activităților desfășurate de minister, plus că orice încercare de deturnare a unor posturi pentru diverse cumetrii și sinecuri politice apar și se văd acolo, iar societatea poate să ia poziție. Mai mult, aceste informații permit specialiștilor realizarea diferitelor analize și scenarii pentru viitor, care pot duce la găsirea de noi soluții de optimizare a activității ministerului și a agențiilor subordonate.

Idei și soluții mai pot fi multe, dar oare chiar credem că ar exista voință politică și pregătire managerială pentru o astfel de reformă, raportată la clasa politică actuală, unde opoziția pe agricultură este inexistentă, sau când se manifestă vin cu fel de fel de idei năstrușnice rezultate ale unor coșmaruri de noapte dorite a deveni realitate? Unora ne place să credem că da, chiar dacă această convingere se mai clatină în anumite momente și după anumite discuții cu autoritățile, dar spiritul acestor schimbări ar trebui să persiste.

Poate pentru mulți pare o glumă că o reformă a aparatului birocratic și realizarea unor indicatori de performanță, informatizarea sistemului, realizarea unei baze de educație agricolă și a unei cercetări aferente pot fi o mare realizare, dar eu susțin că pentru agricultura românească ar fi o revoluție mai mare decât ajungerea lui Armstrong pe Lună.

Dar cine o poate realiza? În niciun caz actuala clasă politică, indiferent că vorbim de putere sau opoziție, fiindcă nici aceasta nu are la bază o educație economică și managerială. Singura speranță este dincolo de gard, adică în rândul celor care activează în agricultură și sunt pregătiți pentru a face aceste lucruri, mulți sau puțini, dar aici nu mă refer la cei care cred că răgetul de măgar pe net înseamnă automat patalama de cunoaștere și cunoștințe.

În rest, numai de bine.

 

Articol scris de: DR. ING. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ, fermier (jud. Brăila) și membru LAPAR

Publicat în Revista Fermierului, ediția print – decembrie 2022
Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Publicat în Gânduri de fermier
Joi, 08 Decembrie 2022 13:42

Botanică şi societate

Cititorul din mediul antreprenorial privat, care parcurge acum aceste rânduri, a înțeles, de fapt, cu mult înainte și independent, cum ar trebui să meargă societatea românească. O privire nouă nu strică şi redundanţele pot fi, sper, iertate.

În „sectorul bugetar” (nu intră în microanaliza de față profesorii, medicii, cercetătorii, ci „amploaiații” din administrație, reglementare etc.), cei care nu citesc nimic în afară de scripțogăraia oficială sunt mulți.

Oricum, acești funcționari sunt foarte liniștiți. Ei nu fac nimic (ad litteram!).

Mai avem o categorie din sector. Cei care citesc articolele „dușmănoase”. Mai informați, mai nervoși, mai aroganți. În afară de a pune cu greu pe făgaș câte o modificare de normă/formă (elaborată de frații mai mari, parlamentarii), nici aceștia nu fac nimic, deși, dacă ai avea timp să îi asculți, ei „analizează”, ei „propun”, ei „susțin” și tot ei… „dau” nerecunoscătorilor.

Avem o replică de ecosistem mangrovian (așa să îi rămână numele!), adaptat la fluxurile și refluxurile politice, opus, însă, pădurii de mangrove în termeni de  (bio)utilitate.

Legile țării pleacă din încâlceala rădăcinilor sistemului și se întorc (spre aplicare) tot în acest loc. De aici și lungimea ciclurilor controlate în totalitate de smârcul parazitar al capitalismului nostru… deosebit.

Permiteți-mi să vă ofer un exemplu de costuri ale inutilității sau în ce constă, în realitate, stagnarea României.

În timp ce la Timișoara un proiect medical vital pentru operarea copiilor pe cord „stă” în 3 milioane de euro, orice Oficiu, orice Direcție, orice Agenție (de Stat & stat) toacă acești bani cât ai spune „rezistență la reformă”. Și, de parcă nu ar fi suficient că ne aflăm  în această situație, atenție!, sunt propuse la înființare și alte „entități” care, în numele nostru (dar fără să ni se ceară acordul sau să fim măcar consultați), se vor angaja că ne rezolvă problemele economice, sociale ș.a.m.d. Nișe sau câmpuri largi de activitate sunt acoperite de organizaţii particulare, ONG-uri, institute funcționale, structuri reale din viața reală care, însă, nici nu pot visa la patrimoniul și salariile oferite excrescențelor de „mangrove”. Cine a gestionat, cine gestionează, cine va gestiona aceste „comitete și comiții” inventate de stat şi plătite din banii noştri? Oameni fără valoare profesională, „numiți” prin concurs (construcţie antitetică?!… ei, știți că se poate...), cu suficient de mult timp liber pentru a se grefa la desișul „protector” (Baudelaire însuși n-ar mai fi scris Les Fleurs du mal,  confruntat cu un asemenea subiect, Les racines... du mal fiind un titlu cu mult mai potrivit).

Ramificațiile sub şi supraterane vor găsi argumente – întotdeauna – pentru „oportunitate” și „utilitate”, chiar dacă toți banii alocați se vor duce doar pe apa... salariilor (cu defluenții – sedii/birouri, mașini, telefoane, delegații).

Nu e o noutate ceea ce spun eu aici. O știu până și adolescenții care, teoretic, pot fi păcăliți mai ușor. Practic, scârbiți de ceea ce se întâmplă aici, în România, și-au setat un AMR („au mai rămas” X zile; termen folosit în stagiul militar obligatoriu sau în īnchisoare) și numără clipele până când vor părăsi țara.

Dintre cei rămași, mulți vor înlocui sau vor îngroșa rândurile aparatului de... stat prin grija mămicii /tăticului şi a fertilizantului PCR din pădurea mangroviană neadormită. Culmea, unii părinți sunt dintre cei care poate au creat ceva bun în țara asta, dar care au început să-şi pună mari întrebări de ce arată balanţa vieţii că demnitate = înfrângere, iar cameleonism = trai dulce.

Apropo de demnitate... (Chiar, de ce s-or fi numind demnitarii „demnitari”?!)

Cunosc personaje puternice din zona antreprenorială. Cum intră în contact direct cu un ministru, devin alți oameni. Aplecați spre față cu măcar 15 grade mai mult decât ar cere-o până și o severă durere de spate, servili, umili, yesmeni, gata „să pună și la portbagaj”, dispuși să facă și o donație pentru partid (chiar dacă „politica nu e de el”).

Fraților, în afara fondării firmei în termeni... de inexactitate în raport cu legea (sau cu morala?), ce te poate pune în postura de dominat în relație cu un ministru, un om care nici nu prea apucă două recolte în fruntea ministerului? A, poate dorința de a extrage foloase dintr-o eventuală discriminare pozitivă („pozitivă”... fiind un fel de a spune), atragerea unui avantaj imediat doar pentru sine. La fel ca aprovizionarea cu gaz a țărilor europene, pe protocol individual, „eu mai deștept decât ceilalți”. Până la acest moment, modelul părea că funcționează. Dar, iată, a venit nota de plată. În acest context (dramatic), Europa își proiectează ca un întreg viitoarele negocieri pentru energia de care are nevoie. Altfel spus, ceea ce a părut ieftin (ca salvare individuală)... se dovedește a fi foarte scump. Așa și la noi. Să dezambiguizăm: plecarea de mâine a copiilor e o plată scumpă pentru un azi neasumat, tratat prost în termenii colectivităţii.

O plată pe care o simt și mai greu cei care nu au nicio vină şi care au militat pentru unirea forţelor românilor cu crez nealterat.

P.S.: semnalele de mai sus nu au nicio tangență cu vreo situație din viața personală. Fiica mea, Ruxandra, este drd. antropolog și rămâne aici, în România. Cercetează - printre altele - comportamentul uman și resorturile intime care îl generează. Evident, sper că, în viitor, va avea cine să valorifice rezultatele muncii ei.

Articol scris de: CĂTĂLIN PĂDURARU - Wine Ambassador, CEO VINARIUM-IWCB

 
Publicat în Revista Fermierului, ediția print – aprilie 2022
Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Publicat în Paharul cu... visuri

Seria a IV-a a programului „Tineri Lideri pentru Agricultură”, 2022 – 2023, a început pe 24 octombrie. Programul, derulat de Clubul Fermierilor Români, are înscriși 105 tineri fermieri dornici să-și dezvolte afacerile agricole și să se implice în reprezentarea fermierilor în relația cu autoritățile din România și de la Bruxelles. Compania Agricover susține financiar cursurile pentru cei 105 participanți, dintre care zece tineri fermieri sunt din Republica Moldova.

„Ne bucurăm că anul acesta avem un număr mult mai mare de tineri fermieri participanți la nivel național, din mai multe județe, ceea ce demonstrează că interesul pentru program a crescut. Tinerii au specializări diferite, cei mai mulți au absolvit facultăți cu profil agricol, într-adevăr, dar avem și absolvenți de economie, drept, medicină, ingineri și alte specializări. Participanții la program au posibilitatea de a se conecta, de a lucra împreună, de a face schimb de idei și de experiențe, de a afla informații noi și, foarte important, de a se conecta și integra în comunitatea tinerilor lideri fermieri pe care noi am construit-o prin acest program”, a declarat Florian Ciolacu, director executiv Clubul Fermierilor Români.

Programul „Tineri Lideri pentru Agricultură” pregătește generațiile viitoare de tineri fermieri pentru a continua afacerile familiei, pentru asumarea rolului de lider în propriile afaceri și în comunitate, dar și pentru a participa activ la mai buna reprezentare profesională a fermierilor în structurile administrației publice din România și de la Bruxelles. 

„Cunoașterea înseamnă putere. Am pornit această aventură de cunoaștere, căci știam că trebuie schimbată imaginea pe care o avea agricultura. Era vital să modificăm, sau, mai bine zis, să oferim o viziune modernă asupra unui subiect fierbinte: agribussines-ul și modul în care se face agricultură în secolul XXI”, a subliniat Jabbar Kanani, inițiatorul și arhitectul acestui program.

Nicolaie Apopi, președintele în exercițiu al Clubului Fermierilor Români, s-a adresat tinerilor: „Fără să învățăm tot timpul, nu putem să performăm. Când mă uit la dumneavoastră îmi amintesc de mine acum 22 de ani”.

Agricover a susținut încă de la început inițiativa Clubului Fermierilor Români privind pregătirea tinerei generații de fermieri și va continua și anul acesta prin acordarea de burse care acoperă integral cheltuielile de școlarizare pentru cei 105 participanți din seria 2022-2023.

lideri

„Le urăm bun venit tinerilor fermieri înscriși în cea de-a IV-a serie a programului Tineri Lideri pentru Agricultură. Ne bucurăm să le fim alături, convinși fiind că acești tineri valoroși au o contribuție importantă în definirea viitorului agriculturii românești. Continuăm să investim în formarea tinerilor lideri prin acordarea de burse, iar obiectivul nostru este ca în zece ani să susținem formarea a o mie de astfel de tineri pregătiți să ducă mai departe afacerile familiilor și să crească performanța fermelor românești”, a declarat Liviu Dobre, director general Agricover Holding.

 

Continuitate și noutăți. Cea mai bună idee de business, premiată

 

Programul „Tineri Lideri pentru Agricultură” este gratuit și se desfășoară în perioada 24 octombrie 2022 – 17 martie 2023. Prezența la cursuri este obligatorie, fiecare fermier participând la cursuri câte o săptămână pe lună, în fiecare lună în perioada menționată.

„Tineri Lideri pentru Agricultură” pregătește noua generație de antreprenori în agricultură, cu o viziune integrată de business, pentru a crește competitivitatea în acest domeniu și pentru asigurarea succesiunii afacerilor fermierilor.

Programul se adresează tinerilor cu vârsta până la 35 ani, absolvenți de facultate, tineri fermieri sau tineri proveniți din familii de fermieri implicați în activitatea din fermă, dornici să-și dezvolte competențele în managementul afacerii, să crească afacerea familiei și să se implice în comunitate. În program se pot înscrie tineri indiferent de facultatea absolvită, mărimea fermei sau tipul de afacere agricolă. Este necesar ca exploatația agricolă să fie înscrisă la APIA.

„Tinerii vor fi pregătiți în spiritul lansat de Club pentru schimbarea de generații pentru viitorul agriculturii și vor avea posibilitatea să se înscrie și să parcurgă dezvoltat de echipa noastră pe principii moderne, ancorate în realitatea din ferme. Munca bine făcută și responsabilitatea asumată generează valoare și energie care se transferă și celor cu care tinerii lucrează, pentru care pot fi adevărate modele personale și de business, contribuind astfel la schimbarea mult așteptată în agricultură pe termen mediu-lung”, punctează Florian Ciolacu.

Ca urmare a experienței dobândite în decursul primelor trei serii, a analizelor realizate și feedback-ului primit de la absolvenți, anul acesta programul a fost structurat pe următoarele trei module: (1) Leadership și management, (2) Reprezentare și comunitate, (3) Agribusiness prezent și viitor.

A fost introdus în programă un curs nou, „Lucru în echipe”, precum și proiecte pe care fermierii le dezvoltă împreună la finalul fiecărui modul și la finalul programului (trei la număr). Clubul urmărește ca tinerii să interacționeze unii cu alții, să lucreze în echipe, să aplice cunoștințele și să folosească abilitățile dezvoltate în timpul cursurilor și, în același timp, să beneficieze de interacțiune și feedback din partea trainerilor pe măsură ce dezvoltă aceste proiecte.

Cursurile se termină pe 17 martie 2023, iar tinerii vor avea o întâlnire în care vor prezenta proiectele de absolvire pentru care au lucrat organizați pe echipe. Va exista un juriu avizat, care va evalua proiectele în baza unor criterii bine definite și va premia cea mai bună idee de business.

Introduse la seria a III-a, continuă și în noua serie elaborarea planurilor de dezvoltare individuală și de business, precum și activitățile de mentorat.

Sub atenta coordonare a trainerilor și specialiștilor, tinerii vor dezvolta un plan individual de carieră și un plan de afaceri pentru propria fermă, care îi vor ajuta să măsoare progresul lor ca lideri și ca manageri, dar și progresului business-ului fiecăruia. Cele două instrumente sunt totodată utile pentru că tinerii fermieri au oportunitatea de a înțelege care este utilitatea și aplicabilitatea fiecărui curs.

Totodată, tinerii vor avea un mentor pentru planul individual de dezvoltare și un mentor care îi va sprijini permanent cu feedback și îndrumare pentru realizarea și aplicarea planurilor de business.

 

Curricula Program

 

Programul cuprinde cursuri de 1-3 zile, de pregătire în următoarele domenii: administrarea afacerii; management strategic; leadership; comunicare și vorbire în public; diplomație și protocol; vânzare și tehnici de negociere; marketing în agribusiness; resurse umane; simulare de business; succesiunea afacerii; asigurări agricole; comerțul cu cereale; reforma PAC și Pactul Ecologic European; fiscal-audit; tehnologie și digitalizare.

tineri lideri

În funcție de interes, participanții la program pot opta pentru stagii de internship la Bruxelles, la Reprezentanța României la Comisia Europeană, Comisia de Agricultură din Parlamentul European sau asociații europene ale fermierilor, în România la instituțiile responsabile din agricultură – MADR, APIA, AFIR, Comisiile de Agricultură din Parlamentul României sau la companii private mari de tehnologie și inputuri agricole sau utilaje agricole. Stagiile se derulează pe tot parcursul programului și sunt facilitate de Clubul Fermierilor Români în cadrul parteneriatului cu aceste instituții.

Programul ”Tineri Lideri pentru Agricultură” este dezvoltat de Clubul Fermierilor Români împreună cu Fundația Leaders, integrator al programului, și are ca parteneri educaționali companii de training renumite și apreciate în România precum Sfera Business, Smart Experience, Evolutiv Consultants Network, Attitude Training, alături de specialiști cu experiență în business, afaceri de familie, training și mentoring.

Foto: Clubul Fermierilor Români (https://cfro.ro/)

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Eveniment
Miercuri, 08 Iunie 2022 11:28

Botanică și societate

Cititorul din mediul antreprenorial privat, care parcurge acum aceste rânduri, a înțeles, de fapt, cu mult înainte și independent, cum ar trebui să meargă societatea românească. O privire nouă nu strică şi redundanţele pot fi, sper, iertate.

În „sectorul bugetar” (nu intră în microanaliza de față profesorii, medicii, cercetătorii, ci „amploaiații” din administrație, reglementare etc), cei care nu citesc nimic în afară de scripțogăraia oficială sunt mulți.

Oricum, acești funcționari sunt foarte liniștiți. Ei nu fac nimic (ad litteram!).

Mai avem o categorie din sector. Cei care citesc articolele „dușmănoase”. Mai informați, mai nervoși, mai aroganți. În afară de a pune cu greu pe făgaș câte o modificare de normă/formă (elaborată de frații mai mari, parlamentarii), nici aceștia nu fac nimic, deși, dacă ai avea timp să îi asculți, ei „analizează”, ei „propun”, ei „susțin” și tot ei… „dau” nerecunoscătorilor.

Avem o replică de ecosistem mangrovian (așa să îi rămână numele!), adaptat la fluxurile și refluxurile politice, opus, însă, pădurii de mangrove în termeni de  (bio)utilitate.

Legile țării pleacă din încâlceala rădăcinilor sistemului și se întorc (spre aplicare) tot în acest loc. De aici și lungimea ciclurilor controlate în totalitate de smârcul parazitar al capitalismului nostru… deosebit.

Permiteți-mi să vă ofer un exemplu de costuri ale inutilității sau în ce constă, în realitate, stagnarea României.

În timp ce la Timișoara un proiect medical vital pentru operarea copiilor pe cord „stă” în 3 milioane de euro, orice Oficiu, orice Direcție, orice Agenție (de Stat & stat) toacă acești bani cât ai spune „rezistență la reformă”. Și, de parcă nu ar fi suficient că ne aflăm  în această situație, atenție!, sunt propuse la înființare și alte „entități” care, în numele nostru (dar fără să ni se ceară acordul sau să fim măcar consultați), se vor angaja că ne rezolvă problemele economice, sociale ș.a.m.d. Nișe sau câmpuri largi de activitate sunt acoperite de organizaţii particulare, ONG-uri, institute funcționale, structuri reale din viața reală care, însă, nici nu pot visa la patrimoniul și salariile oferite excrescențelor de „mangrove”. Cine a gestionat, cine gestionează, cine va gestiona aceste „comitete și comiții” inventate de stat şi plătite din banii noştri? Oameni fără valoare profesională, „numiți” prin concurs (construcţie antitetică?!… ei, știți că se poate...), cu suficient de mult timp liber pentru a se grefa la desișul „protector” (Baudelaire însuși n-ar mai fi scris Les Fleurs du mal,  confruntat cu un asemenea subiect, Les racines... du mal fiind un titlu cu mult mai potrivit).

Ramificațiile sub şi supraterane vor găsi argumente – întotdeauna – pentru „oportunitate” și „utilitate”, chiar dacă toți banii alocați se vor duce doar pe apa... salariilor (cu defluenții – sedii/birouri, mașini, telefoane, delegații).

Nu e o noutate ceea ce spun eu aici. O știu până și adolescenții care, teoretic, pot fi păcăliți mai ușor. Practic, scârbiți de ceea ce se întâmplă aici, în România, și-au setat un AMR („au mai rămas” X zile; termen folosit în stagiul militar obligatoriu sau în īnchisoare) și numără clipele până când vor părăsi țara.

Dintre cei rămași, mulți vor înlocui sau vor îngroșa rândurile aparatului de... stat prin grija mămicii /tăticului şi a fertilizantului PCR din pădurea mangroviană neadormită. Culmea, unii părinți sunt dintre cei care poate au creat ceva bun în țara asta, dar care au început să-şi pună mari întrebări de ce arată balanţa vieţii că demnitate = înfrângere, iar cameleonism = trai dulce.

Apropo de demnitate... (Chiar, de ce s-or fi numind demnitarii „demnitari”?!)

Cunosc personaje puternice din zona antreprenorială. Cum intră în contact direct cu un ministru, devin alți oameni. Aplecați spre față cu măcar 15 grade mai mult decât ar cere-o până și o severă durere de spate, servili, umili, yesmeni, gata „să pună și la portbagaj”, dispuși să facă și o donație pentru partid (chiar dacă „politica nu e de el”).

Fraților, în afara fondării firmei în termeni... de inexactitate în raport cu legea (sau cu morala?), ce te poate pune în postura de dominat în relație cu un ministru, un om care nici nu prea apucă două recolte în fruntea ministerului? A, poate dorința de a extrage foloase dintr-o eventuală discriminare pozitivă („pozitivă”... fiind un fel de a spune), atragerea unui avantaj imediat doar pentru sine. La fel ca aprovizionarea cu gaz a țărilor europene, pe protocol individual, „eu mai deștept decât ceilalți”. Până la acest moment, modelul părea că funcționează. Dar, iată, a venit nota de plată. În acest context (dramatic), Europa își proiectează ca un întreg viitoarele negocieri pentru energia de care are nevoie. Altfel spus, ceea ce a părut ieftin (ca salvare individuală)... se dovedește a fi foarte scump. Așa și la noi. Să dezambiguizăm: plecarea de mâine a copiilor e o plată scumpă pentru un azi neasumat, tratat prost în termenii colectivităţii.

O plată pe care o simt și mai greu cei care nu au nicio vină şi care au militat pentru unirea forţelor românilor cu crez nealterat.

P.S.: semnalele de mai sus nu au nicio tangență cu vreo situație din viața personală. Fiica mea, Ruxandra, este drd. antropolog și rămâne aici, în România. Cercetează - printre altele - comportamentul uman și resorturile intime care îl generează. Evident, sper că, în viitor, va avea cine să valorifice rezultatele muncii ei.

Articol scris de: CĂTĂLIN PĂDURARU - Wine Ambassador, CEO VINARIUM-IWCB

Publicat în Revista Fermierului, ediția print – aprilie 2022
Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Publicat în Editorial

newsletter rf

Publicitate

FERMIERULUI ROMANIA AGRIMAXFACTOR BANNER 300x250px

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

03 300px Andermat Mix 2

T7 S 300x250 PX

Banner Agroimpact Viballa 300x250 px

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista