Nu toate poveștile de succes încep spectaculos. Unele pur și simplu se întâmplă. Pornești într-o direcție și te lași purtat de oportunități și dintr-odată vezi că lucrurile s-au legat. Este povestea familiei Bîcu din Unirea, județul Alba.

Dificultatea călătorului nu constă în a alege unde să ajungă, ci la ce să renunțe. Ce să lase în urmă? De multe ori, totul. N-ai cum să ajungi prea departe dacă nu ai libertatea de a te desprinde. De a renunța la obiceiuri, la dorințe, la proiecte mai vechi. Să ai libertatea și curajul de a păși în necunoscut, de a accepta noul, oricum ar fi el. Și zic călător oricărui dintre noi, pornit fiind pe drumurile vieții. Iată de ce unii au succes, ajung departe, alții nu. Poate ar trebui să punem în această rețetă și o doză de șansă. Dar fără libertate și curaj, șansa e inutilă.

Când vorbim despre cineva care a realizat ceva, care a reușit într-un domeniu, ne imaginăm un moment zero în care acela a fost determinat de un vis, de o mare pasiune, de o solidă credință în biruință, cu ambiție și tenacitate. Realitatea este însă, uneori, altfel. Cheia nu este începutul, ci continuarea, parcursul. Lucrul bine făcut, inteligența, deschiderea către nou și către noi direcții, atitudinea, abilitatea de a ține frâiele unei afaceri pe care ai început-o, fie și din întâmplare, sunt caracteristicile succesului familiei Bîcu, din Unirea, județul Alba.

Marius Bîcu senior a fost chimist și, după ce și-a petrecut toată viața în cercetare, a început, în primii ani de după '90, o afacere în domeniul chimiei, împreună cu fratele său. Produceau săruri de decapare pentru industria metalurgică, în baza unui invenții proprii. Au achiziționat un teren la Unirea, al unui vechi CAP, pentru a face un depozit în care să poată stoca produsele pe care le făceau spre vânzare.

Marius Bîcu junior

Faptul că nu avea experiență de vreun fel în agricultură sau zootehnie nu l-a împiedicat să investească, ai putea spune, într-un hobby. De fapt, a fost mai mult decât un hobby, a fost o oportunitate pe care a simțit-o ca fiind de viitor. Atributul principal se pare că a fost altul decât priceperea în domeniul agricol, anume capacitatea de a mobiliza oamenii. Oameni pricepuți, evident. „Tatăl meu a fost chimist și a lucrat o viață întreagă în cercetare, și a lucrat o viață întreagă cu oameni și este un lider înnăscut. Întotdeauna a avut zeci de oameni în subordine și întotdeauna i-a iubit, și întotdeauna oamenii l-au iubit pe el, și am învățat asta de la el, copil fiind, că în jurul nostru și în casa noastră era plin de oameni, și când tata ridica o problemă erau zece oameni care să ne ajute. Și târziu am aflat că ăsta e un semn se leadership extrem de bun și tata nu l-a învățat din carte, că s-a născut cu el”, ne-a spus Marius Bîcu junior.

Un „matelot” priceput

Unul dintre oamenii pe care i-a mobilizat a fost și Marius Ganea. Tânărul absolvent de facultate venise cu trenul din Câmpia Turzii în căutarea primului loc de muncă și a ajuns la ferma de la Unirea pe 3 august 1999. De atunci, a rămas și a crescut împreună cu ferma. Aflăm de la el că în primii ani ferma avea un efectiv de doar zece vaci, pe care le-au cumpărat de la o fermă din Liebling, județul Timiș.

La început, efectivul era format în cea mai mare parte din rasa Bălțata Românească, dar, încetul cu încetul s-a făcut o transformare înspre rasa Holstein, ceea ce a dus la o îmbunătățire semnificativă a producției de lapte. „Și acum mai avem Bălțate, dar mai puțin, undeva la 25% din efectiv, restul sunt Holstein și Montbeliarde. Mare parte a efectivului a fost creată pe niște importuri pe care le-am făcut în 2016 din Franța, vaci în lapte, am adus cam 150 de capete de vaci în lapte și 35 de juninci gestante din Olanda”, ne explică Marius Ganea, care e inginer-șef al fermei încă de la început.

Marius Ganea

Se vede treaba că și el este un om curajos, pentru că experiența altora arăta că este riscant să aduci animale din alte țări, dar în cazul acestei ferme, toate animalele s-au acomodat foarte bine. „Ce s-a întâmplat aici a fost un pic atipic, la mine toate animalele pe care le-am adus s-au acomodat foarte bine. Chiar și cel cu care am adus importurile din Franța era foarte mirat, pentru că în foarte multe ferme în maximum jumătate de an pierdeau undeva la 80% din animale. Eu pot să vă arăt acum că la momentul de față, din ultimul lot de animale pe care l-am adus în 2021, am pierdut două animale din 35 de capete, din diferite probleme medicale care au fost inerente, și restul sunt animale care deja au intrat în producție, au fătat aici, au rămas gestante, iar au fătat și n-au nicio problemă”, ne explică cu mândrie Marius Ganea.

Este convins că reușita ține de managementul fermei și de felul în care te ocupi de ele. „Este adevărat că în prima lună trebuie să fii un pic mai atent cu ele, să ai răbdare cu ele, pentru că suferă, mai ales dacă aduci vaci în lactație. La juninci nu este așa problemă mare, dar la vacile în lactație e destul de complicat cu ele.”

Hrana e asigurată din propria fermă vegetală. „Mare parte din furaje le producem în regie proprie, bineînțeles cumpărăm inputurile, partea de furaje proteice, șroturi, premixuri, vitamine, minerale, dar cam atât. Restul este produs în regim propriu, aici, la noi în fermă, pe cele 800 de hectare pe care le deține ferma în momentul de față”, ne detaliază Marius Ganea.

Generația următoare

Deși Marius Bîcu senior avea în gând, încă de la început, să facă și procesare, după cum ne mărturisește tot Marius Ganea, fabrica a fost construită ulterior. Marius Bîcu junior s-a apucat de construcție prin 2002 și a finalizat-o prin 2004. S-au ajutat de fonduri SAPARD.

Este foarte interesant că nici băiatul domnului Bîcu nu avea afinități cu domeniul în care avea să performeze. „Eu am venit să construiesc fabrica, nu s-o conduc. Am construit-o, aveam business în construcții, atunci mi-a fost destul de ușor să înțeleg mersul lucrurilor și am terminat, era autorizată și voiam să predau cheia. Dar tata a zis: «Dacă tot ai făcut-o, tu știi fiecare colțișor, fiecare robinet, eu nu prea știu ce e aici… nu rămâi să o conduci?». Și am zis «da»”. Chiar dacă susține că nu s-a născut cu flerul tatălui său pentru afaceri, pentru că a trebuit să învețe din cărți ce alții din generația precedentă simțeau, noi credem că a moștenit în mod evident talentul. Școala nu te face mai priceput, ci doar capabil să înțelegi ceea ce simți. „Toată lumea cumpăra terenuri, case și apartamente, și el lua tractoare, camioane, mai făcea un grajd, mai făcea încă o investiție și, la fel, cred că s-a născut cu un fler fantastic pentru business. Eu n-am avut norocul ăsta, eu a trebuit să învăț din cărți și cred că majoritatea antreprenorilor din anii ’90 care și-au ținut afacerile până în ziua de astăzi, majoritatea, sunt născuți pentru business, majoritatea sunt lideri extraordinari și toți au avut fler pentru treaba asta. Unii zic noroc, dar eu cred că au fost născuți pentru asta”, ne spune cu admirație Marius Bîcu junior, dând astfel dovadă de o calitate care l-a ajutat în activitatea sa. Cel ce-i poate admira cu sinceritate pe alții dă dovadă de smerenie, iar aceasta este cheia deschiderii către nou. Poți să accepți că nu știi tu mai bine, că sunt alții care vin cu ceva nou. Ești capabil în felul acesta să delegi cu încredere responsabilitățile, devenind mai eficient.

Împreună, dar neamestecat

Dând dovadă de înțelepciune, pentru că a eliminat din start orice posibil conflict între generații, Marius Bîcu senior a decis ca ambele afaceri să fie de sine stătătoare. „Tata a fost așa de deștept atunci și a zis: «Tu te ocupi de ea (de fabrică, n.r.), eu mă ocup de fermă, nu intrăm unul peste altul. Dacă vii, asta e regula… ăsta e businessul tău, ăsta, al meu». Am făcut conturi separate, am făcut parteneriate separate, nomenclatoare de furnizori… Acum nu știu dacă este o rețetă de succes, în general, să fie două firme, să fie trei, să fie un grup de firme, să fie unite sau nu. Din punctul meu de vedere, pentru moment asta e cel mai bine. În viitor cred că vom schimba lucrurile și va trebui să facem un grup de firme. Dacă mai intervine și altă activitate, și dau un exemplu, dacă facem un magazin propriu, atunci trebuie să fie alt SRL. Nu cred că e bine să fie al fermei…”, concluzionează Marius Bîcu junior, subliniind importanța împărțirii responsabilităților și a organizării clare a afacerii pentru a asigura succesul acesteia pe termen lung. 

În acel moment, în care a fost inaugurată fabrica, s-au definit două entități economice distincte: Unilact Transilvania, care realizează producția vegetală și pe cea de lapte, și „Ferma cu omenie”, care reprezintă fabrica de procesare și comercializare, cu un depozit logistic și birouri în Cluj. „Sunt două companii care au crescut împreună, care se dezvoltă în continuare împreună frumos, anul trecut a fost cel mai bun pentru ambele companii și suntem tare recunoscători pentru treaba asta, pentru că în vremuri dificile și tulburi, cu mii de provocări, cu schimbări majore, noi am reușit să avem două companii bune, care au crescut frumos.”

Cu ochii spre viitor

Așadar, au făcut și au văzut că este bine. Și pentru că este bine, nu vor să se oprească aici. Deși contextul macroeconomic actual i-a determinat să-și reevalueze planurile de expansiune și să se concentreze asupra consolidării businessului existent, realizarea unei noi fabrici, pentru care deja achiziționaseră un teren, nu a fost abandonată. Se lucrează la masterplan, în așteptarea unei oportunități de investiții cu fonduri europene.

În ceea ce privește fabrica actuală, Marius intenționează să facă investiții în tehnologie și energie verde. „Vrem doar să schimbăm niște utilaje și să eficientizăm din punct de vedere energetic, prin panouri solare și panouri de producere a apei calde. Vrem să investim în niște utilaje pentru fabrică, utilaje de ambalat, niște tancuri de recepție a laptelui, ca să ne putem crește capacitatea fabricii actuale”, arată Marius Bîcu.

Tânărul Bîcu are și un plan pentru a completa lanțul scurt de producție și a-și extinde afacerea în zona de vânzare directă către consumator „Avem un proiect că ni s-a aprobat, fiind un proiect european pe măsura 16-4, o investiție în marketing, astfel încât businessul să-și completeze componența de lanț scurt cu ultima verigă, aceea de a vinde direct – local, prin comerțul online și prin rețelele de magazine din jurul nostru, pe o rază de 50 km – care va fi făcută în următoarele 15 luni”. Primul magazin va fi deschis chiar anul acesta, la Cluj-Napoca, urmând încă două, în următorii doi ani – câte unul pe an –, în Alba Iulia și Târgu Mureș.

De asemenea, compania va investi în schimbarea softului de gestiune și va optimiza magazinul online deja existent – www.delaferma.com – pentru a-și livra produsele rapid și eficient. Are deja logistica de livrare cu frig națională.

Și pentru că am vorbit despre magazinele proprii, să spunem că există și acum unul, chiar la poarta fermei, care are o poveste interesantă: „Aveam în holul unde facem livrările, pe unde intră camionul, un frigider vechi pentru sucuri și în frigider puneam din ce produceam și veneau oamenii că «hai că vreau să cumpăr și eu» și, după ceva vreme, ne-am pus casă de marcat, după aia am făcut magazin, după aia am făcut și plata cu cardul, după aia am făcut și livrări la domiciliu, și magazin online, și iată așa, din nimic, dintr-un frigider vechi de suc, ne-am trezit că avem un magazin care e în Top Ten clienți, cam pe acolo se mișcă, pe locurile 8, 9, 10. Și noi avem clienți în toată Europa, avem clienți în retailul modern, avem clienți mari, dar magazinul nostru contează. Eu cred că e frumos și sănătos să vii la fermă să îți cumperi mâncare, e și o conexiune umană, nu doar comanzi ceva”, ne istorisește Marius Bîcu junior.

Un nume de poveste

Și tot de la el am aflat și de unde provine numele atât de interesant, „Ferma cu omenie”. Inițial, vindeau produsele sub brandul „Unilact”, iar cu vreo 12 ani în urmă l-au schimbat, cu ajutorul unei firme din Germania, în „De la fermă”. Dar diversificarea gamei de produse i-a determinat să încerce un nou rebranding, motiv pentru care au apelat la un specialist în packing și branding din București. De aici îl las pe Marius să povestească: „A venit la noi în vizită pentru că a zis «nu pot să lucrez cu voi dacă nu vă cunosc» și a venit la noi să ne cunoască. Și a vizitat ferma, a vizitat fabrica, a văzut tehnologia, a măsurat – chestiuni tehnice la început, apoi a venit ora mesei, și la ora mesei pe atunci mâncam la mama acasă, și i-am zis: mergem să mâncăm la mama. Am mers să mâncăm și când am venit înapoi am făcut o masă mare, am pus toate produsele noastre ambalate, toate produsele desfăcute, le-am degustat și păreri, au fost 12-15 în jurul mesei, toți colegii implicați în proiectul ăsta, și după întâlnirea asta Ianoș s‑a ridicat și a zis: «Eu cred că faceți o brânză de burduf extraordinară, e mult peste necesarul din piață, este prea bună. Brânza de telemea e o telemea care se făcea mai de mult, nu cred că e adaptată la cerințele de acum. Cerințele de acum sunt cu apă mai  multă, să se topească în gură, aici ori lucrăm să ne ducem spre ce vrea piața, ori rămâneți pe o nișă de telemea tradițională. Aici trebuie să discutăm. Și apoi faceți un cașcaval care e cam nemâncabil…» și atunci toți am rămași așa, de produsul nostru… dar omul a spus ce avea pe suflet. A spus «asta să nu mai faceți, să nu mai faceți brânză din asta, că le strică pe celelalte două». N-am zis nimic, bine… și colegii ziceau «ce arogant, cum să zică ăsta așa ceva de noi?», «și ce-ai fi vrut, să nu ne zică?». Și a avut dreptate. Cașcavalul nu se ridica la nivelul la care făceam brânza de burduf și telemeaua și în vreo două luni am și desființat linia aia, am scos utilajele de cașcaval și n-am mai făcut, nici nu reprezenta un volum mare din afacerea noastră și ocupa mult loc în fabrică. A fost un șut în fund să scăpăm, să luăm decizia mai ușor. Și după câteva zile am primit un e-mail de la Ianoș care-mi zice așa: «Am fost în vizită la tine, mulțumesc că m-ai primit, și vreau să-ți spun ce am simțit. Voi aveți o fermă, funcțională, o administrează taică-tău, să-i dea Dumnezeu sănătate, animale faine, îngrijite bine, dar ferma aia nu e de pus în poză, nu e la poalele Alpilor, n-are pădurea în jurul ei. Nu o putem pune pe ambalaj. Am fost în fabrică. Curățenie super. Totul îngrijit, oamenii lucrează relaxat, zâmbesc, vorbesc deschis, nu-s speriați. N-ai tehnologie de ultimă oră, n-ai roboți, nu e de pus pe ambalaj ce tehnologie ai, au alții mult mai mult decât ai tu. Nu putem pune asta». Și ultima frază a fost: «Ce am văzut la tine n-am văzut la nimeni. Nimeni nu m-a dus, de când sunt, la mamă-sa acasă la masă. Și oameni ca la tine să fie deschiși, să vorbească, să zâmbească n-am văzut niciodată. Animalele îngrijite cum trebuie, chiar dacă n-au cel mai fain grajd și cea mai faină casă. Și atunci, dacă vrei să scriem De la ferma cu omenie pe ambalaj, lucrăm. Dacă nu, să fii sănătos! Și ce am făcut până acum nu te costă nimic». Și am stat, m-am uitat, mi-a plăcut și am zis: da, mergem înainte”. Șoc și groază ar fi fost pentru mulți dintre noi. Un discurs peste care nu poți trece decât cu multă modestie. Și așa cum am mai spus, aceasta este calitatea care te face să biruiești. Evident, dublată de curaj și îndrăzneală. Nu a pregetat să renunțe la o linie tehnologică în care cu siguranță investise nu doar bani, ci și pasiune, oameni instruiți, credința că produsul e bun, până a venit cineva să le spună că nu e.

Așadar, brandul sub care vinde marfa în România este „De la ferma cu omenie”, iar în străinătate, unde trimite jumătate din producție, este folosit brandul „Pachet de acasă”, pentru că se adresează, în principal, românilor din diaspora. 

Poate am fi putut povesti și despre ceilalți oameni care dau „omenia” fermei de la Unirea, dar spațiul nu ne permite. Oricum, după cum sunt „căpitanii”, așa sunt și „mateloții”. „Cine se aseamănă se adună”, spune o vorbă românească. Așa s-au unit și oamenii în localitatea ce poartă un nume atât de sugestiv.

Articol scris de: ADRIAN NEDELCU & ȘTEFAN RANCU

Până la data de 1 februarie 2023, beneficiarii ajutoarelor acordate în baza HG nr. 1053/2022 privind acordarea unor ajutoare excepţionale producătorilor agricoli, crescători din sectoarele suin şi avicol, care nu au accesat Măsura 14 – Bunăstarea animalelor, au obligația depunerii documentelor care fac dovada menţinerii activităţii până la data de 31 decembrie 2022, transmite Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA).

Documentele justificative pentru perioada 1 august – 31 decembrie 2022 sunt mişcarea cumulată a efectivelor de suine, respectiv fişa urmăririi activităţii la păsări, inclusiv situaţia incubaţiei, după caz, însuşită prin semnătură de conducătorul unităţii, cu excepţia celor care se află în una dintre următoarele situaţii: faliment, lichidare, forţă majoră sau deţin exploataţii supuse restricţiilor sanitare veterinare privind mişcarea animalelor cauzate de bolile prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. a) din Regulamentul (UE) 2016/429 al Parlamentului European şi al Consiliului din 9 martie 2016 privind bolile transmisibile ale animalelor şi de modificare şi de abrogare a anumitor acte din domeniul sănătăţii animalelor („Legea privind sănătatea animală”). Întreaga documentație se depune la Centrele judeţene ale APIA, respectiv al municipiului Bucureşti unde s-au depus cererile de solicitare.

Fermierii care au accesat Măsura 14 – Bunăstarea animalelor nu mai depun documentele justificative prevăzute de HG nr. 1053/2022 dacă au depus decont justificativ pentru trim.III și/sau trim.IV sau documente de forță majoră.

APIA precizează că în cazul în care se constată nerespectarea condiţiei mai sus prevăzute, beneficiarii schemei sunt obligaţi la restituirea contravalorii ajutorului excepțional.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

În ședința Guvernului din data de 21 septembrie 2022 au fost aprobate plafoanele alocate schemelor de sprijin cuplat în sectorul zootehnic, precum și cuantumul acestora, pentru anul de cerere 2022.

Prin actul normativ adoptat se aprobă plafonul de 185.483.810 euro, care se acordă crescătorilor de animale pentru anul de cerere 2022, pentru schemele de sprijin cuplat în sectorul zootehnic, repartizat astfel:

a) 1.680.000 euro pentru specia bovine, categoria bivolițe de lapte;

b) 13.125.000 euro pentru specia bovine, categoria taurine din rase de carne;

c) 71.300.000 euro pentru speciile ovine/caprine;

d) 99.324.810 euro pentru specia bovine, categoria vaci de lapte;

e) 54.000 euro pentru specia viermi de mătase.

Cuantumul sprijinului per unitate pentru schemele de sprijin cuplat în sectorul zootehnic se calculează de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin raportarea plafoanelor menționate anterior la efectivul de animale eligibile/kg gogoși crude de mătase eligibile.

„Crescătorii de animale care beneficiază de sprijinul cuplat în sectorul zootehnic vor primi, în premieră anul acesta, avansul APIA. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a făcut demersuri în acest sens, iar Comisia Europeană a aprobat, astfel încât în anul 2022 avansul pe care îl pot solicita fermierii noștri este de 70% din suma cuvenită”, a declarat ministrul Petre Daea.

Resursele financiare se asigură de la bugetul de stat, cu rambursare din FEGA, în limita sumelor aprobate cu această destinație MADR pentru anii 2022 și 2023.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Inteligent, ambițios aproape de limita încăpățânării, la numai 40 de ani, Leo Labancz a reușit să dezvolte de la zero o fermă zootehnică complexă, de circa 500 de vaci de carne și peste 1000 de oi. Și asta nu e tot, pentru că exploatează în regie proprie pășuni pe o suprafață totală de 1.700 de hectare. Tânărul fermier a fost încântat să ne fie gazdă în exploatația sa din satul Fodora, comuna Așchileu, județul Cluj, unde ne-a împărtășit, așa cum un ardelean știe să o facă, multe dintre poveștile lui.

Reporter: Agricultura este o moștenire din familie sau este o pasiune pe care ați dezvoltat-o treptat?

Leo Labancz: Familia mea nu a avut tangență cu agricultura. M-am născut aici în Cluj, mai am un frate mai mare care de asemenea este implicat în această afacere, lui îi datorez dezvoltarea fermei. Este arhitect, dar l-am molipsit și pe el cu zootehnia, de la mine a luat microbul. El proiectează și anexe zootehnice. Grajdul pe care îl vedeți în fermă a fost proiectat de el și construit de noi, prin firma de construcții pe care o avem. După un timp a venit și el în agricultură, în această afacere, și a investit bani. Mai am o fermă la 50 km distanță, unde am început primul și m-am străduit timp de zece ani să meargă, după aceea l-am bătut la cap să vină și el, iar într-un final a venit și a investit în ferma de aici, din satul Fodora. Este destul de greu să te dezvolți. Noi am ajuns la stadiul la care suntem aici în vreo trei ani. În 2018 am cumpărat aici ferma și am început să construim de la zero.

Ceea ce fac este clar o pasiune. Încă de când eram mic, mi-am dorit să am fermă de animale. Nu provin dintr-o familie de fermieri, nu am avut niciun fel de experiență în familie. Mi-a plăcut școala, mi-au plăcut animalele și agricultura. Și mi-am dorit ca atunci când voi fi mare să am o fermă de animale. Iar acum am două ferme de animale și mult teren agricol.

„Creștem doar taurine Aubrac, o rasă de carne din Franța, e una dintre cele mai bune rase de carne. Este rustică, rezistentă, nepretențioasă.”

Reporter: Ce suprafață agricolă exploatați?

Leo Labancz: În total, exploatăm aproape 1.700 ha, din care 400 ha plante de nutreț și restul pajiști permanente și pășuni. În mare parte suprafața totală este în arendă, avem doar 200 ha în proprietate. Dar dorim să mai cumpărăm. Tot ce este de vânzare și ne putem înțelege cu proprietarul, cumpărăm. Din suprafața totală, 1.200 de hectare sunt aici, în Fodora. Terenurile sunt compacte, adunate pe o rază de 6-7 km. Și mai am o fermă care este la 50 km distanță, dar și acolo am 400 ha, suprafață compactă și am o parte din tractoare și acolo.

Reporter: Când ați început să faceți agricultură?

Leo Labancz: Am început la vârsta de 20 de ani, cu oi. Se întâmpla prin 2001. După vreo trei ani, am dat faliment. Nu am știut cum funcționează sistemul. Am avut 20.000 de euro și am cumpărat oi de toți banii. Le-am dus acasă și apoi m-am întrebat ce fac eu cu ele. Îmi trebuie o colibă, îmi trebuie câini, îmi trebuie un cojoc, îmi trebuie fân. Și n-am avut bani. Eu cumpărasem de toți banii oi. Am luat bani împrumut să pot să merg mai departe.

La un an după ce am luat împrumutul, am vândut oile și am achitat datoriile. Ajunsesem practic la aceeași situație - iar fără bani. Și a trebuit să merg din împrumut în împrumut să văd ce fac. Am abandonat totul, dar am și realizat că nu pot trăi fără acest business. Iar peste șapte ani m-am reapucat de zootehnie și de atunci nu m-am mai lăsat. Dar am gândit altfel tot businessul. Acum, de la oi am trecut la vaci de carne. Dar am încă și oi. Mi-am dat seama că am nevoie de tractoare.

Reporter: Primii trei ani au însemnat practic rodajul dumneavoastră în această afacere. Ați avut foarte mult curaj și încredere.

Leo Labancz: A doua oară, am procedat altfel. Dacă am 50.000 de euro, investesc doar 25.000 și 25.000 de euro îi păstrez pentru a putea să supraviețuiesc cu ei un an, pentru ca mai apoi să pot să pornesc afacerea. Într-un an, doi, trei, trebuie să poți să te autosusții. Pentru că altfel te blochezi financiar. Dar eu eram tânăr, nu am știut, le-am cumpărat și am zis că văd eu ce fac cu ele.

Am avut curaj, și acum am curaj, și nu mă dau bătut. Acum vreau să ajung să țin 600 – 700 de vaci de carne. Sunt o persoană foarte ambițioasă, verticală, nu mă dau bătut niciodată. Nu există „nu se poate”, ci numai „nu vreau”. Fac ceea ce mi-am dorit să fac dintotdeauna și nu voi renunța până nu voi realiza ceea ce mi-am propus.

Reporter: Așadar, ați reînceput afacerea prin anul 2009.

Leo Labancz: Am regândit afacerea total. Nu m-am blocat deloc, am ținut-o tot timpul pe producție. Am avut noroc că am găsit într-o comună o pășune foarte mare. Am început direct cu 350 de hectare de teren și a fost un start bun, care m-a făcut să prind curaj. Am avut posibilitatea să iau subvențiile pe teren ca să pot să dezvolt mai departe afacerea și am crescut foarte repede. În 2-3 ani am ajuns la 1.600 de oi. În primii doi ani am cumpărat tot fânul. După aceea mi-am dat seama că nu este bine și că trebuie să îmi cumpăr un tractoraș.

Am mers la Agraria (n.r., târgul anual de agricultură de la Jucu - Cluj), m-am urcat în toate tractoarele, am testat toate tractoarele de pe piață și m-am hotărât la un Case IH - mai exact, un tractor Case IH Farmall 115 A. Și de la un tractor Case IH am prins drag și acum am numai tractoare Case IH. Asta se întâmpla în 2016.

Reporter: Să revenim la ferma zootehnică, câte animale aveți în prezent și ce rase?

Leo Labancz: Am început cu 25 de văcuțe și când am văzut diferența în ușurință între vaca de carne și oaie, atunci am zis să mă dezvolt mai mult pe creșterea vacilor de carne și să las oile mai puțin, mai ales că este grea creșterea oilor din cauza personalului și a prețurilor foarte scăzute din ultimii ani. În acest moment, avem puțin peste 1.000 de ovine și vaci, cu tot cu tineret, avem circa 500 de capete.

La vaci creștem doar rasă Aubrac, o rasă de carne din Franța, e una dintre cele mai bune rase de carne. E o rasă rustică, rezistentă, nepretențioasă. Această rasă ne-a plăcut cel mai mult. Cu această rasă am mers de la început, încă de când ne-am cumpărat primele 25 de capete. Înainte am mers să studiem mai multe rase, dar acestea ne-au plăcut cel mai mult și am spus să mergem pe Aubrac, o rasă pe care nu merge multă lume.

Din punctul meu de vedere, este cea mai bună rasă pentru că se întreține foarte ușor. N-am avut niciodată probleme cu aceste vaci. Nu am avut animale bolnave, nu am avut șchioape, nu am avut probleme la fătări. Orice le dai să mănânce, le merge bine.

La oi am avut și am în continuare Țurcane. Această rasă se pretează cel mai bine pentru România și pentru zona de deal și de munte, cum este aici, la noi. Și mi-au plăcut cel mai mult.

„Cu vaca de carne este o afacere foarte grea. Este un business pe circa 5 ani, îl cumperi acum, până îți crește, până se montează, până îți fată, până îți crește produsul, ai nevoie de 3-4 ani să intri pe producție.”

Reporter: În ceea ce privește zootehnia, aveți de gând să vă dezvoltați și mai mult?

Leo Labancz: Momentan, nu prea am vândut, doar foarte puțin, pentru reproducție. Am avut puține mame, am avut mult tineret și am în continuare mult tineret, care acum trebuie să fete prima oară, să intre pe producție. În total, în acest moment avem în jur de 100 de mame, 60-70 de viței mici și juninci tinere cu vârsta de până la 2 ani.

Vreau să ajung să țin 600-700 de capete, deși este foarte greu, pentru că sunt foarte scumpe și durează câțiva ani să poți să le înmulțești, să cumperi, să le aduci să te ocupi de ele. Există cerere pentru ele, numai să ai ce vinde, altfel nu este problemă. Problema este să ai ce să vinzi.

Numărul de oi nu mai vreau să-l măresc. Am avut 1.500-1.600 până la 2.000. Dar nu mai vreau pentru că nu am cu cine și nu mai am timp fizic să mă ocup de toate.

Reporter: Cum vă descurcați cu forța de muncă?

Leo Labancz: Sunt trei persoane angajate la o fermă și două persoane angajate la cealaltă fermă. Ne descurcăm, suntem suficienți. Dacă trei tractoare lucrează non-stop, vara facem față cu ele. Aici mă includ și pe mine. Toată vara, de dimineața și până seara stau numai în tractor. Am operat toate tractoarele Case IH pe care le am până acum.

Două persoane sunt întotdeauna pentru schimb. Nu e rău să ai mai multe persoane, dar trebuie să te uiți și la costuri. Pentru că dacă le pui pe toate pe hârtie, sunt costuri foarte mari de întreținere. Să plătești toți angajații, să-i plătești lunar cu salarii destul de mari, au salarii cuprinse între 800 de euro și 1.000 de euro net lunar. Și dacă îi plătești non-stop 12 luni și lucrează doar patru luni vara, este destul de greu. Mai ales când îți dorești să intri pe producție, să poți să vinzi. Momentan, cam 50% e autofinanțare.

Reporter: Simțiți că statul vă ajută?

Leo Labancz: Noi primim subvențiile, dar dacă tragem o linie, nu acoperim cheltuielile fermei. Dacă ai cinci angajați plătiți cu carte de muncă, ajungi la 6.000 de lei cu un angajat. Iar dacă ar fi șase oameni, ar fi 30.000 de lei pe lună. Și dacă calculați pe un an întreg, sunt 180.000 de lei doar oamenii. Și dacă pui și arenda, și motorina, ai ajuns la cheltuială de 200.000 de euro pe an. Pe lângă aceste lucruri, sunt multe alte cheltuieli. Doar din subvenție, nu poți să supraviețuiești. Trebuie să produci. Dacă nu ai avea angajați și nu ai investi ar fi ok, dar noi tot ceea ce am încasat din subvenții am reinvestit.

De la cele mai simple la cele mai complexe tractoare

Reporter: Din 2016 și până astăzi câte tractoare ați cumpărat?

Leo Labancz: Începând cu 2016 și până astăzi, am achiziționat șapte tractoare noi. Toate tractoarele sunt cumpărate de la Titan Machinery România. Am început cu tractoare Case IH Farmall, apoi am trecut la Case IH Maxxum, urmat de Case IH Puma 165. Am un Case IH Farmall 115 A, un Case IH Farmall 75 A, un Case IH Farmall 95 A, Case IH Maxxum 115, Case IH Maxxum 150, încă un Case IH Maxxum 150. Urmează să mai achiziționez un Case IH Puma 150.

Am început cu gama de tractoare mici, tractoare mai simple, am prins încredere în ele și am început să urc tot mai mult, pe măsură ce se dezvoltă și ferma. Am vrut să-mi cumpăr un tractor mecanic, simplu, să nu aibă probleme, pentru că toată lumea se sperie de problemele tractoarelor. Dar nu este așa. Am început de la tractoarele simple și am mers până la cele mai complexe. Acum îmi doresc să achiziționez tractoare și mai performante de atât, cu cât mai multe dotări.

Reporter: De ce ați ales Case IH?

Leo Labancz: Din punctul meu de vedere, raportul calitate-preț este cel mai bun. Eu așa le văd. Și eu am încredere în lucrurile făcute în Austria, mai multă decât în cele produse în alte țări. M-am urcat în 20 de tractoare, dar acestea mi-au plăcut cel mai mult - configurare, confort, calitate, culoare etc. M-am gândit și la service, e aproape de noi, la aproximativ 20 km.

Reporter: Cum apreciați tractoarele din punct de vedere al unui operator? Cum le descrieți din punct de vedere tehnic și al confortabilității?

Leo Labancz: Când mă urc într-un tractor nu-mi mai vine să mă dau jos. Nu-mi mai vine să mă duc acasă. De dimineața până seara stau numai în tractor, îmi place ceea ce fac și fac cu drag. Probleme și dificultăți sunt în orice afacere, în orice domeniu, dar dacă faci ceva cu drag nu simți greutățile, sau le simți mai puțin și nu le bagi în seamă.

Reporter: Ce ne puteți spune despre colaborarea cu Titan Machinery?

Leo Labancz: De când colaborăm nu au fost probleme. Eu am studiat bine tractoarele Case IH și am solicitat tractoare cu configurații personalizate, care să mă ajute. Am comunicat cu Rareș (n.r. Rareș Vădan, Manager de Zonă Titan Machinery) și am găsit tot timpul cele mai bune soluții. Comunicarea cu Rareș este foarte bună. Știu că nu depinde totul numai de el, e și normal să fie așa. Lucrurile depind și de logistică, transporturi, facturare etc. Orice lucru contează.

Tractoarele sunt ceea ce mi-am dorit, configurate cum mi-am dorit, nu am ce să reproșez. Dacă au mai fost câteva mici întârzieri, s-au rezolvat în timp util și nu ne-au afectat. Că nu s-a găsit o piesă pe stoc să monteze, cum mi-am dorit eu exact, pentru că am vrut ca toate tractoarele să fie cu încărcător frontal, cu funcția a 3-a, cu compresor de aer, lipsea pe stoc o piesă micuță de montat și se întârzia câteva zile, dar nu am avut o problemă.

Reporter: În ceea ce privește partea de service și de piese de schimb, ce experiență ați avut?

Leo Labancz: Probleme importante nu am avut cu tractoarele. Doar probleme minime, cum ar fi un senzor pentru un tractor, dar s-a rezolvat și am fost mulțumit. Am mai avut o problemă cu un Case IH Farmall, pentru că șoarecii mi-au ros câteva fire. Reacția service-ului a fost promptă. Nu au fost probleme, suntem și aproape, se pot deplasa repede. Dar vă spun că nu prea au fost probleme în general.

Reporter: Ce fel de lucrări agricole faceți?

Leo Labancz: Noi folosim cel mai mult tractoarele pentru a face lucrări la suprafața solului, într-o proporție de 80%, de exemplu, plante de nutreț (lucernă și mixturi de iarbă). Cultivăm în jur de 350 de ha de plante furajere.

Lucrările pe care le facem cu tractoarele sunt aratul, care este puțin, maximul 30 ha pe an. Avem un plug cu 4 brazde pentru a executa aceste lucrări. Avem semănătoare, freză după tractor, grapă cu discuri, freze de curățat pășunile, greble, cositori, balotieră, înfoliator baloți și transport baloți.

Reporter: Cum e vremea în zona dvs. și cum descrieți condițiile meteo de aici?

Leo Labancz: În ultimii ani a fost problemă. Am început târziu cositul. A plouat până în 18 iunie și trebuia să ne apucăm de coasă în 15 mai. Și am întârziat o lună cu lucrările și totul s-a decalat până în toamnă. Dacă nu începi cositul până pe 15 mai și începi o lună mai târziu, ți-a dat peste cap tot ciclul și pierzi o coasă care este foarte importantă. Aceasta a fost problema cea mai mare. Când plouă, plouă o lună încontinuu, când nu plouă, nu plouă deloc.

„Dacă mergi la serviciu numai pentru bani, atunci nu este în regulă. Orice lucru dacă nu-l faci cu drag e greu.”

Secretul e să nu renunți niciodată

Reporter: Ce ne spuneți despre producții?

Leo Labancz: În medie, pe an facem în jur de 5.000-6.000 de baloți. Teoretic puteam să fac și mai mulți, dacă mă lasă vremea, timpul și personalul. E bine să ai întotdeauna utilaje de rezervă.

În plus e bine ca la orice utilaj să ai rezervă, fie că ești în campanie și s-ar strica, de exemplu, un rulment sau o curea, sau ai nevoie de o piesă micuță și se întâmplă să nu fie pe stoc și să dureze 3-4 zile, să nu fie nevoie să stai pe loc - îl pui pe celălalt în locul lui.

Reporter: Care este viziunea dumneavoastră pe termen lung?

Leo Labancz: M-am gândit să cumpăr doar tractoare noi, pentru că încerc să fiu ca în Germania, la fiecare 4-5 ani să schimb utilajele, să am doar utilaje noi în tot acest interval. Așa mi-am propus, momentan așa am făcut. Acum se pierde puțin dacă le cumperi noi și le vinzi, dar decât să am neplăceri să rămân în campanie cu tractoarele pe câmp fără să poți să-ți continui lucrările, cum pățește de obicei foarte multă lume, mai bine le cumperi noi.

Sunt sisteme de finanțare foarte bune, cu dobânzi foarte mici, Titan oferă mulți ani de garanție, iar atunci eu zic că este ok să le cumperi noi, le plătești în 4-5 ani, le vinzi, îți cumperi altele, așa cum se face de fapt în străinătate. Străinii le țin 4-5 ani și își cumpără altele noi, noi le cumpărăm de la ei la mâna a doua și ni se strică nouă. Eu aș vrea să procedez altfel să le vând pe cele exploatate de nou-nouțe și să continui să-mi cumpăr numai nou-nouțe.

Reporter: Ce sfaturi aveți pentru tinerii care vor să intre în agricultură?

Leo Labancz: Să le placă și să aibă ambiție. Orice lucru dacă nu-l faci cu drag e greu, în orice domeniu. Dacă mergi la serviciu numai pentru bani, atunci nu este în regulă. Nu banii sunt totul. Este greu începutul pentru că totul este scump. Primul lucru trebuie să-ți placă, al doilea e să ai terenul unde să faci și ceva bani de investiții. Secretul este să nu renunți niciodată și să nu te sperii că este nevoie sa lucrezi weekend-urile, sărbătorile sau că plouă sau ninge.

Cu vaca de carne este o afacere foarte grea. Cu vaca de carne este un business pe circa cinci ani, îl cumperi acum, până îți crește, până se montează, până îți fată, până îți crește produsul, ai nevoie de 3-4 ani să intri pe producție. În această perioadă trebuie să te poți autosusține.

Dar, în general, trebuie să continui să faci ceea ce ți-ai propus. Dacă dai înapoi la primul hop sau la prima greutate, te oprești și îți spui „vai ce mă fac”, nu prea poți să faci în viață multe. Acesta este punctul meu de vedere. Acum mulți abandonează. Mulți au început cu agricultura, mulți au avansat. Sunt și perioade bune și perioade mai grele în care nu trebuie să renunți. 

Articol scris de: BOGDAN CONSTANTIN, SPECIALIST PR & COMUNICARE TITAN MACHINERY ROMÂNIA

Legea pentru completarea art. 23 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții prin care fermierii pot realiza construcții pe terenuri extravilane a fost promulgată.

Fermierii vor putea realiza construcții pe terenuri extravilane dacă acestea au ca destinație activități agricole, fără a mai fi necesar să le treacă în intravilan. Legea 50/1991 a fost modificată în sensul autorizării executării lucrărilor de construcții pe terenuri extravilane pentru construcțiile cu destinație agricolă, fără a mai fi necesară realizarea PUZ-ului de trecere în intravilan, o procedură extrem de anevoioasă și costisitoare.

„Modificarea legii era mai mult decât necesară deoarece multe construcții agricole fac obiectul unor proiecte de investiții finanțate din fonduri europene nerambursabile, existând pericolul blocării investițiilor în agricultură și neaccesarea acestor fonduri. Practica implementării proiectelor cu finanțare europeană ne-a dovedit cât de birocratice pot fi procedurile. Am reușit încă un pas important spre debirocratizare. Vor urma și alte măsuri în sprijinul fermierilor români”, a declarat ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

În urma modificărilor legislative aplicabile Campaniei 2021, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) transmite principalele noutăți privind normele de acordare a sprijinului din sectorul zootehnic.

Ajutoare naționale tranzitorii 7 și 8

În exploatația cu cod ANSVSA pentru care se solicită sprijin, la data cererii trebuie să existe minimum un animal, exclusiv din specia bovină, identificat și înregistrat în RNE (au fost eliminate celelalte specii: suine, ovine, caprine).

Sprijin cuplat zootehnic

La vaca de lapte a fost menținut pragul maxim de animale pentru care se va solicita sprijin - 250 capete – minimum 10 capete vaci de lapte, respectiv 5 capete în zona montană.

La taurinele pentru carne a fost eliminat tineretul de carne și metis cu carne, efectivul minim de 10 capete este format din vaci de carne + tauri carne (numai animale adulte, fără tineret). De asemenea, a fost introdusă reținerea de 6 luni pentru taurul de carne, similar cu vaca de carne. Taurul de carne trebuie sa fie prezent în exploatație la data depunerii cererii (s-a eliminat perioada de deținere de 8 luni anterior depunerii cererii). Totodată, pentru taurul de carne se acordă sprijinul cuplat dacă este înregistrat în Registrul genealogic, secțiunea principală. Vârsta maximă de 6 ani pentru taurul de carne se verifică la data-limită fără penalizări (17 mai 2021).

Categoria vaca metisă cu rase de carne a devenit – vaca de carne, înregistrată în Registrul Genealogic - secțiunea Suplimentară.

Ovine/caprine

A fost menținută condiția de raport de sexe respectiv 1 berbec/țap la 35 oi/capre.

A fost menținută condiția de acordare a sprijinului cuplat și pentru oile/caprele neînscrise în Registrul Genealogic, dar care asigură raportul de sexe cu masculi cu certificate de origine.

Adeverința eliberată de către asociații se poate depune până la 1 septembrie 2021, menținându-se derogarea de depunere ulterioară depunerii cererii.

Au fost menținute documentele specifice respectiv: adeverinţa eliberată de asociaţia/agenţia acreditată pentru înfiinţarea şi menţinerea Registrului genealogic al rasei, prin care se confirmă înscrierea berbecilor/ţapilor în Registrul genealogic al rasei, înscrierea/înregistrarea oilor sau caprelor în Registrul genealogic al rasei, pentru care se solicită sprijin cuplat zootehnic, şi respectarea raportului de sexe de minimum un berbec/țap înscris în Registrul genealogic al aceleiaşi rase, secţiunea principală, la 35 de femele ovine/caprine și/sau adeverinţa eliberată de biroul județean/oficiul pentru zootehnie judeţean, prin care se confirmă respectarea raportului de sexe de minimum un berbec/țap cu certificat de origine la 35 de femele ovine/caprine neînscrise şi neînregistrate într-un Registru genealogic.

A fost eliminată obligația ca adeverințele eliberate de către asociații pentru SCZ să fie vizate de Agenția Națională pentru Zootehnie (ANZ).

În ceea ce privește condițiile de acordare a sprijinului cuplat pentru bivolițe și viermi de mătase, APIA precizează că acestea nu au suportat modificări.

Campania de depunere a cererilor unice de plată aferente anului 2021 a început pe 1 martie, ultima zi de depunere fiind 17 mai 2021, deoarece anul acesta data oficială de închidere a campaniei, 15 mai, pică într-o zi nelucrătoare.

Reamintim că se completează o singură cerere unică de plată, chiar dacă se utilizează suprafeţe de teren în diferite localităţi sau judeţe.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

DLG InterMarketing, organizator al târgurilor Agraria și AgriPlanta, și Asociația Aberdeen Angus România lansează proiectul „Ora de Zootehnie”, în cadrul căruia se desfășoară un program e-learning, pe module, pentru crescătorii de taurine membri ai Asociației Aberdeen Angus România, cu acces ușor la noutățile din zootehnie, în vederea creșterii eficienței în ferme.

Raluca Mareș, director expoziții DLG InterMarketing, precizează că „Ora de Zootehnie”, cu dr. lect. univ. Radu Antohe – expert Zootehnica Show, este o inițiativă a cunoscutei companii organizatoare de târguri și expoziții, proiectul abordând tematici de interes pentru fermierii crescători de animale și ținând cont de specificitatea raselor.

Ora de Zootehnie are loc online, crescătorii de taurine din rasa Aberdeen Angus având ocazia, într-un cadru interactiv, să acceseze informaţii noi, cunoştinţe de specialitate privind creşterea şi bunăstarea animalelor, creşterea producţiei, să interacţioneze cu alţi fermieri, să afle cum influenţează Politica Agricolă Comună (PAC) şi Planul Naţional Strategic (PNS) sectorul zootehnic.

„Pe parcursul programului ne vom întâlni cu specialiști din domeniul ştiinţific, autorităţi publice, experţi, care vor pune la dispoziţia participanţilor soluţii de optimizare a condiţiilor de creştere eficientă a taurinelor din rasa Aberdeen Angus”, punctează Radu Antohe.

Programul este compus din următoarele module:

Modul 1: Aspecte sanitar-veterinare privind sănătatea animală în fermele de vaci de carne.

Modul 2: Nutriţie, managementul păşunilor şi al adăposturilor la taurinele din rasa Aberdeen Angus.

Modul 3: Genetică: ameliorarea şi selecţia taurinelor din rasa Aberdeen Angus.

Modul 4: Legislaţia de specialitate şi impactul Politicii Agricole Comune (PAC), a Planului Naţional Strategic (PNS) pentru taurinele de carne. Subvenţiile şi accesarea fondurilor europene.

Primul modul, Aspecte sanitar-veterinare privind sănătatea animală în fermele de vaci de carne, s-a desfășurat pe data de 18 februarie 2021 şi a abordat următoarele teme: Controlul BVD şi IBR – o abordare comună – eficienţa unui program de imunoprofilaxie;  Controlul bolilor respiratorii la tineretul bovin de carne. Imunizarea pasivă a viţeilor de carne – diareea neonatală a viţeilor şi managementul colostrului; Managementul reproducţiei la vaca de carne – analiza parametrilor de performanţă, în funcţie de fiecare categorie de creştere a taurinelor; Deparazitarea taurinelor de carne; Programul Strategic anual al ANSVSA.

Cum poți participa și ce se întâmplă după încheierea programului

Sesiunile au loc online, pe Zoom, şi sunt private. Accesul este gratuit, iar participanţii vor primi acces individual, prin e-mail sau telefon mobil (cod şi parolă). Linkul de acces poate fi accesat de pe calculator/tabletă/telefon mobil.

Grupele de participanţi sunt de 40 – 50 de persoane, formate pe zone geografice, cursul fiind organizat pe județe.

Între module, participanţii pot comunica în direct cu speakerii şi cu ceilalţi colegi, în cadrul grupului creat pe WhatsApp.

După încheierea programului, participanţii rămân conectaţi la comunitate, prin apartenenţa la grupul de WhatsApp creat și fiecare participant primește o diplomă de participare.

„DLG InterMarketing va continua comunicarea cu participanţii, prin experţii şi partenerii săi, participanţii vor putea adresa întrebări, solicita sfaturi concrete pentru fermă, vor împărtăși experiențe de business, schimb de idei”, punctează Corina Mareș, director general al companiei.

Pentru participarea la „Ora de Zootehnie” pot fi contactați:

Din partea Asociației Aberdeeen Angus România: David Eliza  – Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. 0720.064.930
Din partea DLG INTERMARKETING: Raluca Mareș – Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. 0734.584.291; Adrian Câmpean – Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. 0799.742.765; dr. Radu Antohe, expert tehnic Zootehnica Show – Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. 0758.252.781

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Guvernul a adoptat ieri, 17 decembrie 2020, Hotărârea pentru aprobarea plafoanelor alocate schemelor de sprijin cuplat în sectorul zootehnic, precum și pentru stabilirea cuantumului acestora, privind anul de cerere 2020.

Valoarea totală a plafoanelor aprobate este de 114.156.810 euro, echivalentul a 556.229.056,7 lei, anunță Ministerul Agriculturii.

Fondurile se acordă crescătorilor de animale şi sunt repartizate astfel:

• 1.680.000 euro, respectiv 8.185.800 lei, pentru specia bovine, categoria bivoliţe de lapte;

• 13.125.000 euro, respectiv 63.951.562,5 lei, pentru specia bovine, categoria taurine din rase de carne şi metişii acestora;

• 99.324.810 euro, respectiv 483.960.136,7 lei, pentru specia bovine, categoria vaci de lapte;

• 27.000 euro, respectiv 131.557,5 lei, pentru specia viermi de mătase.

Numărul estimat de beneficiari vizat de prezentul act normativ este de 18.845, iar sprijinul va fi acordat pentru un efectiv de circa 343.122 capete din care: 261.702 vaci de lapte, 70.942 taurine din rase de carne şi 10.478 bivoliţe.

Cuantumul sprijinului per unitate pentru schemele de sprijin cuplat în sectorul zootehnic se calculează de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.

Resursele financiare se asigură de la bugetul de stat, în limita sumelor aprobate cu această destinaţie Ministerului Agriculturii pentru anii 2020 şi 2021.

Plăţile pentru schemele de sprijin cuplat în sectorul zootehnic se fac în lei, la cursul de schimb de 4,8725 lei pentru un euro, stabilit de Banca Centrală Europeană la data de 30 septembrie 2020 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene din 1 octombrie 2020.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Am stat de vorbă cu fermierul Alexandru Baciu, printre vaci, în adăpostul construit anul trecut, spre toamnă, cu fonduri proprii, pentru că de cele europene, veți vedea în continuare, zice că s-a lecuit. Veți putea citi aici câteva dintre opiniile sale cu privire la creșterea taurinelor pentru producția de carne, la subvenții, asocierea producătorilor agricoli, viitoarele strategii europene, valorificarea producției agricole. Alexandru Baciu are, în județul Călărași, comuna Grădiștea, sat Cunești, o fermă mixtă – circa 3.000 ha de teren agricol și aproximativ 1.200 bovine. Totodată, sub brandul „Ferma Baciu”, fermierul călărășean, ajutat de fiul său – George, valorifică în propriile magazine produsele obținute în fermă.

Hrana pe care o oferă animalelor degaja un miros așa de frumos, că aproape mi se făcuse poftă, de aceea am și început dialogul cu această temă, hrana. Alexandru Baciu o consideră esențială, determinantă (au fost cuvintele lui) pentru a obține o carne de vită de calitate. Silozul reprezintă hrana de bază în fermă, silozul de porumb. „Are calități deosebite, porumbul a fost la irigat, a fost luat în timp optim, amestecat cu paie și ceva lucernă, concentrate. Dacă nu mănâncă o hrană de calitate în adăpost, pășunile, cel puțin din România, nu satisfac în totalitate necesitățile unui animal de carne. Cine spune că face animalul numai pe pășune și are nu știu ce calități e poveste, e pentru PR sau pentru reclamă. Dacă nu-i dai furaj concentrat, dacă nu-i dai lucernă, dacă nu-i dai siloz..., pe pășune... Care-s calitățile pășunilor din România? Pășunile din România sunt ținute numai pentru subvenție, de către unii...”

Și așa cum îi pasă cu ce își hrănește animalele, la fel se îngrijește și de un adăpost bun. Zice, argumentând observația pe care am făcut-o despre înălțimea acestuia ca fiind mai mare decât celelalte mai vechi, mai precis de 8,5 m la coamă, că vitele au nevoie de foarte mult aer „«Doctorul» unei ferme de vaci le reprezintă aerul și viteza vântului. Am ajuns la concluzia, având experiența celor făcute pe fonduri europene, volumul de aer nu este suficient de mare să asigure confortul animalelor.” Iată dovada că experiența contează, te ajută să vezi ce merge și ce nu. Ca și faptul că te costă mai mult și ai mai multă bătaie de cap dacă folosești fondurile europene, care, după opinia sa, nu sunt atât de avantajoase. „În himera asta cu fondurile europene, vreau să vă spun că ne amăgim prin faptul că, într-adevăr primim 50%, dar acel 50%, când tragi linia, de fapt nu mai este 50%. Eu am și renunțat să mai fac proiect pe fonduri europene, am făcut unul, când am tras linia în loc să luăm 50% am luat 32%. Atâta a rămas, din hârtii, contabilicește, atât a rămas, și diferența a trebuit s-o punem noi. Și atunci când ne-am extins, și am considerat că mai trebuie să construim un adăpost, am luat decizia să-l construim din surse proprii, în sensul că să cumpărăm toate materialele de construcții din România și am făcut totul în regie proprie, cu personalul propriu, și a ieșit un adăpost destul de ok, din toate punctele de vedere, al confortului pentru animale, îndeplinim toate condițiile de bunăstare”. În acest moment și-a adus aminte că s-ar cuveni ca în următorul PNS să se acorde un bonus pentru bunăstare și pentru crescătorii de vaci, după care a continuat cu prețul mare plătit la construcția primelor adăposturi. „A fost și foarte scump, foarte, foarte scump, fiindcă este o politică acum, a tuturor firmelor care livrează echipamente pe fonduri europene, să-și pună un adaos în preț mai mare, că, vezi Doamne, sunt pe fonduri europene. Dau un exemplu: sandvișul pentru acoperiș l-am luat pe fonduri europene cu 35 euro mp, c-a venit din Italia sau din Franța sau din Germania, iar pe ăsta pe care l-am luat din România l-am luat cu 13 euro mp., Culmea, făcut de aceeași firmă, dar în România, cu muncitori de la noi, cu taxe plătite aici etc. Acest adăpost a costat jumătate din prețul celuilalt grajd pe care l-am făcut pe fonduri, ăla m-a costat 575.000 de euro, iar ăsta m-a costat undeva la 210.000 – 215.000 euro. Adică acea contribuție pe care o aveam și la un proiect cu finanțare europeană. Am scăpat, și de birocrație, și de dureri de cap, și de „uite sandvișul – nu e sandvișul”, că nu e cu trei cute, că e cu cinci cute...”.

Am găsit la ferma lui Alexandru Baciu o rasă pe care nu am mai văzut-o prin alte ferme. Aveam să aflu că este o rasă de taurine pentru producția de carne, care se cheamă Aubrac, este o rasă franțuzească, care în Franța este consumată drept carne de lux, deoarece nu are culoarea roșie la sacrificare, specifică vacilor de carne, ci bate spre alb. Se pare că francezii o consideră carne albă, fiind foarte apreciată în restaurante și în măcelării. „Carnea care provine de la această rasă, este net superioară tuturor raselor de carne care mi-au trecut mie în acești ani prin grajduri și prin abator, în sensul că rata de randament, care este foarte importantă la abatorizare, este foarte mare. Are un volum mare de carne în detrimentul oaselor. Oasele sunt în cantitate foarte mică, randamentul pleacă de la 60% în sus, ceea ce pentru un abator este foarte bine. Eu nu am rasa respectivă ca matcă, cumpăr tăurașii, după ce se înțarcă, de la un coleg fermier din Sibiu, Ciprian Gherghel, de la Bruiu, are o matcă de 400 de capete numai din această rasă, paradoxul este că a crescut vaci de lapte-carne și a renunțat la ele pentru această rasă, care este mult mai prolifică; este o rasă semisălbatică, ne chinuim să strângem tăurașii de pe pășune, de prin pădure. Cam la 6 luni îi înțarcă, în jur de 200-250 kg. Sunt chiar foarte, foarte mulțumit.” Este mulțumit și pentru că poate să își țină standardul de calitate foarte sus. „Noi având și abatorul propriu, și magazine, și un mic restaurant, suntem interesați să oferim constant aceeași calitate. De aia nici nu fac achiziții de animale de la alte ferme, fiindcă gustul cărnii de vită este dat esențial de hrana pe care o consumă.”

„N-ar trebui să primim nimic de la stat”

Chiar dacă cei mai mulți îl cunoaștem pe Alexandru Baciu ca pe un fermier specializat pe zootehnie nu trebuie să uităm că deține și exploatează și teren agricol pentru a-și produce necesarul de furaje. De aici și perspectiva înțelegătoare pe care o are vizavi de cei care administrează ferme cu profil exclusiv vegetal. Opiniile lui fiind ale cuiva care trece solidar prin aceeași situație, în ciuda faptului că pentru el problema nu este atât de gravă.

Situația creată de secetă, dezastrul financiar prin care trec fermierii, care nu primesc un ajutor real de la stat, îl irită foarte mult: „Toți colegii mei care au și zootehnie să înțeleagă că zootehnia nu se poate dezvolta fără vegetal. Dacă nu pot să însămânțez în toamnă, nici grâu, nici orz, în primăvară n-o să am ce să dau, nici la porc, nici la pasăre, nici la vacă. Unul dintre colegii noștri și-a făcut el calculul că lui, dacă-i dă 80% și îi mai dă și 20%, el e mulțumit, îi ajunge. Îi ajunge lui, dar celorlalți colegi nu le ajunge! De ce? Eu am spus așa: am vândut laptele? L-am vândut. Cu preț mai mic, e adevărat, dar l-am vândut. Am vândut carnea? Tot așa. M-am chinuit, dar am vândut, am încasat niște bani. Dar cel care n-a avut ce să recolteze? Nimic a recoltat, nimic a vândut! De unde-și plătește salariații, de unde-și plătește ratele la bănci, leasingurile și ce o mai avea? Normal, dacă ar trebui să plătim cu aceeași monedă statului, ar trebui: „Bă, statule, n-am recoltat nimic, nici nu-ți plătesc nimic! Cum nici tu nu vrei să ai grijă de mine, că sunt cetățeanul tău, până la urmă, nu sunt al Bangladesh-ului, ai grijă de mine, că sunt contribuabilul tău, tu, stat, de pe umerii mei trăiești, din taxele și impozitele pe care le plătesc eu!”. Într-un alt context al discuției, aparent s-a contrazis, susținea că, din contră, statul nici n-ar trebui să îi ajute cu ceva, în mod concret, pretinzând o contribuție organizațională, un cadru legislativ: „Eu îmi plătesc taxele lună de lună, în condițiile în care de la stat nu prea primim nimic. De fapt, nici n-ar trebui, dacă am fi o societate normală, n-ar trebui să primim nimic de la stat. Statul ar trebui să ne creeze pârghiile necesare să ne desfășurăm activitatea în mod civilizat și eficient. Adică, atunci când tragi linia, să nu câștigi 300%, dar măcar acolo, în loc de un leu să ai unu virgulă unu, și atunci ar fi OK.”

Un alt aspect care îl deranjează, legat de modul cum abordează cei care decid în agricultura României, este disputa creată artificial între fermieri. „Eu am spus, și ați văzut că e în piață disputa asta între mici, mari, că-i mic, că-i mare. În primul rând, că este o treabă artificială, impusă de funcționarii statului, au pus în antagonism micul fermier cu «latifundiarii» cum le spune lor să ne zică, în condițiile în care el, stat, nu a definit ferma din România. Tipul fermei. Se pune problema că toată lumea trebuie să primească – sunt de acord, dar să vedem ambele părți ale monedei: cât încasează statul de pe urma tuturor agricultorilor, la buget? Că una este să plătești impozit pe venit și să ai salariați și toată nebunia, și una e să plătești impozit pe normă, pe persoană fizică – n-am nimic cu persoanele fizice, dar spuneți-mi și mie unde în Europa are o mie de hectare pe persoană fizică și încasează subvenție ca ăla care are societate cu o mie de angajați? Sunt persoane fizice în România care au 8.000 de hectare de pășune! Păi să vă fac eu calculul: 8.000 de hectare de pășune montană ori 300 sau 400 de euro, că-i zonă defavorizată, câți bani încasează pe persoană fizică? Și plătește pe normă de venit? Vi se pare corect? Mie nu mi se pare corect.”

Neseriozitate, neîncredere, neasociere

Își dorește să înființeze o asociație în zona sa, pentru a putea să-și desfacă marfa mai eficient, să poată să aibă un statut mai bun în negocierea cu supermarketurile. „Deși la mine afacerea este integrată cap-coadă, am magazinele mele, am abatorul meu, aș putea să zic: eu sunt mulțumit că am desfacerea asigurată, dar nu, n-am renunțat și încă cochetez cu ideea de a ne strânge mai mulți fermieri într-o cooperativă, într-un... ceva prin care să vindem în comun. Fiindcă, dacă suntem mai mulți pe filieră – unul face lapte, unul face carne, unul face roșii... – problema noastră cea mai mare este să găsim un lanț de magazine românești, mie nu-mi trebuie să fac eu șaptezeci de mii de magazine ale mele, că e o bătaie de cap în plus, dar dacă am găsi la capătul celălalt tot așa organizat un lanț de magazine românești care să ne primească cu marfa și să ducem și noi marfă de calitate, nu bălării, atunci ar fi un model de urmat.” Asta, pentru că pune preț pe seriozitate în relațiile de afaceri și crede că se pierde foarte mult atunci când aceasta lipsește, mai ales într-o asociere. Pentru că sunt mai mulți cei care sunt reprezentați într-o relație cu un lanț de magazine. „Faci contract cu ăla cu magazinele și-i spui: nu mai lua din Italia mere sau vinete, că-ți aduc eu, de la data de la data de, și când vine la tine «unde-s vinetele?», «Le-am vândut la marginea șoselei, că mi-a dat ăla un preț mai bun» și am băgat eu banii la teșcherea... deci să fim serioși. De nu suntem serioși, nu se va face nimic, să știți!”

De fapt această chestiune, a seriozității, este, în opinia sa, una din cauzele eșecului asocierii în general în România. Zice că oamenii au, pe de o parte, tentația de a nu fi cinstiți până la capăt și, pe de altă parte, ca o consecință a primeia, că nu au încredere. „Numărul mic de forme asociative vine din neîncrederea care există între noi, vine din egoismul pe care-l avem în noi, din faptul că toată lumea zice «lasă să facă Rancu, că dacă face Rancu poate mă lipesc și eu de el». Dar nu vine niciunul cu inițiativă să spună: «Eu fac pui – dau un exemplu –, tu ce faci?, roșii; celălalt ce faci?, brânză... Bun: brânza, puii și cu roșiile, găsim o formă să le vindem în comun?». Eu zic că am găsi. [...] Eu aș zice că mie nu-mi mai trebuie să mă unesc cu nimeni, dar eu chiar acum am un proiect la care lucrez și mental, și pe hârtie, să strâng câțiva colegi de aici din județ, să facem, chiar să înființăm o cooperativă din asta. Am zis prima dată să o înființăm și în paralel am și discuții cu niște lanțuri de magazine să vedem dacă putem să intrăm, să găsim seriozitate. Pentru că și la lanțul de magazine este o problemă, că el vinde oul meu, vinde laptele meu și este esențial să-mi dea și banul, că dacă aștept 60 de zile n-am făcut nicio afacere, că putem să ne cooperativizăm în 70.000 de cooperative, că înseamnă o decapitalizare a mea și o capitalizare a comerciantului, adică el rulează banii mei 45-50-60 de zile și când mi-i dă mie pe marfă, valoarea nu mai e... de aia vă spun de seriozitate, că trebuie să avem seriozitate. [...] Dacă am fi oameni, să nu ne mai gândim că ce-ar fi să ne șmecherim unul pe altul, ci să spunem că suntem cinci în ciorba asta, fiecare când semnăm acolo că facem cooperativa, dar semnătura poate de multe ori nu contează că ai dat-o pe o foaie de hârtie, semnătura din cap este cea mai importantă și cuvântul pe care-l ai, că dacă facem o cooperativă și eu produc carne de vită nu mă duc peste ăla cu lapte să mă bag peste el, el să-și facă, fiecare să-și facă în dreptul lui.”  

Puterea asociaților vine din finanțare

El consideră mai grav decât asta faptul că federațiile de asociații nu sunt capabile să facă ceva pentru fermieri. Asta, pentru că membrii din asociații nu sunt dispuși să susțină financiar organizația. „Dacă te-ai înscris într-o formă asociativă și vrei să beneficiezi de niște avantaje, trebuie să plătești și o cotizație, pe care noi nu o plătim.”

O problemă pe care o consideră gravă și crede că este o consecință a acestei lipse de finanțare este neputința de a transmite către Bruxelles dorințele lor. Zice că se rupe undeva comunicarea. Că ei transmit către minister ce își doresc, aduc și documentație pentru asta, ca argumente, dar acolo nu mai ajunge. Îl doare că nu pot merge ei, fermierii, prin reprezentanți direcți, acolo. „România, după cum bine știți, nu este prezentă cu nicio formă asociativă la Comisia Europeană la Bruxelles, fiindcă – ne întoarcem la cotizație: suntem nu știu câte asociații profesionale. Ca să fim prezenți, cum sunt polonezii, cehii, italienii, austriecii, nemții la masă, trebuie să contribui cu ceva!”

Nu își dorește să meargă el personal, nu consideră că ar fi de folos să fie reprezentați de unul dintre ei, ci să angajeze pe cineva foarte competent, care să aibă abilități de comunicare și să înțeleagă și agronomia, și economia, și dreptul. „Să meargă cu lecția învățată, cu toate documentele de la A la Z împreună cu funcționarul de la Ministerul Agriculturii. Și dacă vede că ăla o ia pe arătură, să-l tragă de mânecă să-i spună: nu‑i așa.”

Crede că ar fi mai bine dacă această contribuție ar fi obligatorie, impusă prin lege: „Măi, frate, încasezi bani de la stat, dă și ceva la o formă asociativă. Prin stat. Benevol nu va face nimeni, că vorba aia, românească, fă-i ceva românului care se duce de bună voie să plătească, aiurea. Și la urmă vine și mă trage pe mine la răspundere, sau pe tine, și zice: «Măi, n-ați făcut nimic sau nu faceți nimic!». Păi să gândim invers: ce ai făcut tu pentru asociația aia, ca să facă și ea ceva pentru tine?”.

I-am sugerat că poate schimbarea de generație ar produce și o schimbare de mentalitate, el zice că nu. Doar că legislația ar trebui să fie mai clară, mai coerentă și mai vizionară. „Generațiile care vin după noi cam iau năravurile noastre. Nu e nevoie de schimbarea generațiilor. Ar trebui făcut un cadru legislativ simplu, coerent, nu stufos, nu să vii, după ce ai dat o lege de 10 pagini, cu norme metodologice de aplicare de 500 de pagini, de nu mai înțelege nimeni, că până ajungi să citești ultimul alineat, deja primele alineate din norme nu mai au aplicabilitate. Aceste forme asociative – dacă ne referim la formele lucrative, de producție, nu profesionale – ar trebui făcute să coalizeze numai oamenii care nu gândesc pentru ziua de astăzi, care gândesc pentru ziua care va fi peste 10 ani. [...] Ce bine ar fi dacă am avea politici pe 20 de ani pe care le-ar respecta orice guvern, care ar veni și ar spune: ce dacă au dat-o ceilalți, e lege și atunci o respect!”

Și tot despre contribuția financiară, pe care ar vedea-o, de asemenea, obligatorie, ca și cea pentru asociație, mi-a vorbit și în contextul în care am amintit de camerele agricole. „Nu poţi vorbi în România de camere agricole, că nu ai două chestiuni absolut esenţiale, vitale: nu ai partea de finanţare prevăzută, nu scrie nicăieri cum se va face finanţarea camerelor agricole şi nu scrie pe undeva cum se va face înscrierea în aceste camere agricole. Trebuia să scrii tu, legiuitor: o facem voluntar sau obligatoriu, şi atunci era o treabă. Şi dacă scriai voluntar, era cine vrea, şi obligatoriu însemna că-i băgam pe toţi în camerele agricole. Iar partea de finanţare – cum e în Franţa, vă dau un exemplu, am auzit la colegi, eu n-am fost, dar în Franţa este aşa: 45% din impozitul pe terenul agricol pe care-l plătesc fermierii şi proprietarii de terenuri se duc la camerele agricole. La noi se duce la primării. Ce fac primăriile cu aceşti bani? Era o sursă de finanţare. Eu voiam să pună 50% din impozitul pe teren să se ducă către camerele agricole. Şi atunci ne duceam la altă Mărie, cu altă pălărie. Aveam bani pentru fondul de secetă, aveam pentru un fond de inundaţii – că se strâng bani mulţi! 9 milioane ori cât este impozitul pe teren... aduni... se strângeau suficient încât seceta sau o calamitate – o grindină nu este pe areale foarte mari, este zonală, şi atunci putea să-i despăgubească pe fermieri. Acum, dacă aveam camere agricole şi aveau putere financiară, nu trebuia să ne ducem la guvern să cerem un miliard pentru secetă, erau aici. Dar şi așa, ne întoarcem la cine va administra? Că e bătălie mare... cine ar fi administrat aceste camere agricole?”

Uniunea Europeană și noi

Îi e teamă că în noul Program Național Strategic se va întâmpla ca și în vechiul PNDR, nu se va ține cont de doleanțele asociațiilor profesionale și vor rămâne banii tot necheltuiți. „Păi au fost măsuri care n-au avut nicio consonanță cu realitatea economică! Am făcut fabrici de lapte unde n-aveam vacă de lapte, am făcut abatoare unde n-aveam vacă de carne. Iar dacă nu vii cu niște măsuri adecvate, ne paște pericolul non-agricolilor. Eu le spun non-agricoli celor care, deși n-au nimic de-a face cu agricultura, se gândesc că vin niște bani de la Uniunea Europeană, «moca», și zic: dar de ce să nu fac și la Popăuți, în vârf de deal, o fabrică de lapte? Dar n-ai nici măcar pădure de jur-împrejur, darămite vacă!”

Noua viziune pe care o are conducerea Uniunii Europene despre evoluția agriculturii pe termen lung, exprimată în Pactul Verde European, îl îngrijorează foarte mult. Și nu pentru că nu ar vrea să se împlinească obiectivele Comisiei Europene pentru o lume mai curată, mai ecologică, ci pentru că se cere reducerea procentuală a substanțelor, în condițiile în care nu plecăm de la aceeași valoare. Iar aici crede că ar trebui să intervină statul nostru, ca membru al Uniunii. „Eu nu sunt împotriva Uniunii, chiar sunt ferm convins că accederea României la UE ne-a adus foarte multe, dar, dacă luăm Carta Uniunii Europene şi ne uităm acolo, sunt nişte capitole de care România nu prea uzează, de exemplu Comisia Europeană lasă la latitudinea statului membru... Păi, mă, statule membru, dacă UE îţi lasă ţie la latitudine să iei nişte măsuri, ia nişte măsuri favorabile ţie şi du-te şi susţine-le! Spune-le de ce nu poţi să faci înverzirea cum vor ei, spune de ce tu nu poţi să foloseşti doar atâtea substanţe fiindcă tu eşti sub norma UE, suntem cu 0,700 g şi ei sunt cu 2 kg, spune că asolamentul, rotaţia culturilor se face în România de pe timpul lui Șișești! Asta trebuie să spună guvernul!”

E foarte interesantă observația sa în chestiunea asolamentelor versus monocultură. Uniunea solicită practicarea asolamentului în condițiile în care în urma unui studiu recent realizat într-una dintre țările mai vechi ale uniunii s-a constatat că practicarea monoculturii de porumb este bună. Fapt evidențiat și de practica fermierilor americani care fac o singură cultură de generații. Este bună la ei pentru că au folosit vreme îndelungată glifosatul. „Păi toată Europa care nu mai vrea acum glifosat l-a folosit la greu şi au terenurile supercurate, noi îl folosim de câţiva ani şi tocmai noi nu putem să-l mai folosim, unde rezerva de buruieni este fantastică, numai dacă ne referim în Lunca Dunării, terenurile care provin din desecări au rezervă de buruieni fantastică, şi renunţi la glifosat care nu s-a dovedit ştiinţific că este cancerigen, cum spun anumite ONG-uri, n-a murit nimeni de la glifosat, n-am găsit reziduuri în plante, şi nici albine care să moară în România de la glifosat şi nici de la neonicotinoide!”

Calitate versus ambalaj

Ceea ce am observat în dialogul cu Alexandru Baciu este frecvența cu care folosește cuvântul calitate, este un fel de laitmotiv al său. Crede că aceasta este, de multe ori, cea care face diferența, deși i se pare că peste ea mai mare impresie face ambalajul, care, la noi, nu prea e grozav. „Și dacă am găsit rețeaua de magazine – întrucât cea mai importantă este desfacerea, în România, nu producția –, măria-sa cumpărătorul, cum îmi place mie să spun, când vine la raft, marfa trebuie să-i încânte ochiul. Că știi de ce nu se vând mărfurile românești? Fiindcă nu avem întotdeauna un ambalaj corespunzător, fiindcă marfa, ca atare, nu întotdeauna îți încântă ochiul, spre deosebire de cele care vin de afară, frumos ambalate, etichetate... deși gustul și calitatea lor lasă de dorit, că acolo sunt 3-4 ciururi: pe ciurul unu rămâne marfa de cea mai bună calitate, pe al doilea mai puțin, iar pe ultimul ciur e marfa care vine în România, asta să știe consumatorii!” Cu siguranță că ne dorim să nu fie așa, adică să nu fim victimele a ceea ce se numește dublu standard, dar oricum ar fi, îndemnul cu care s-a încheiat dialogul nostru este unul mai presus de orice presupunere, este un apel la responsabilitate. „Asta vreau să vă mai spun: politica noastră așa este, de respect față de consumator 300% și întotdeauna am încheiat spunând că mărfurile puse de mine și, în general, de mulți dintre colegii mei sunt de foarte bună calitate. Consumatorul român să nu se ferească sau să nu ocolească un magazin unde vede produse românești, pentru că dacă alege să cumpere produse românești, ne ajută și pe noi, fermierii, iar banii rămân la noi în țară. Deci să aibă încredere să consume produse românești!” Subscriu și eu și sper că și dumneavoastră. 

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - octombrie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

În localitatea Valea Viilor, situată în nordul județului Sibiu, Vasile Floriciu are o fermă de bovine cu peste 40 de mame din rasele Aberdeen Angus și Bălțată Românească. Sibianul și-a făcut ferma în anul 2010 și spune că, deși în zootehnie lucrezi neîncetat, creșterea animalelor îi asigură un trai bun și liniștit.

Vasile Floriciu a crescut în iesle, unde îi dădea mama sa în fiecare dimineață „o cană de lapte de la vacă, proaspăt muls”. În 2010, după ce a vândut 15 capre, a început să se ocupe cu îngrășarea viţeilor și treptat a trecut spre vaci, în prezent mergând şi pe rasă pură, şi pe metisare. „Acum șase-șapte ani, aveam vaci Bălţată Românească și făceam metisare cu Albastru belgian, fiindcă produșii erau căutați. Și cineva care se ocupa de achiziţii îmi zice: domnule Floriciu, dar, dacă tot ai mamele, de ce nu lucrezi cu Angus? Metisare pe Angus, avem Karpaten Meat lângă noi... Şi atunci s-au mişcat rotițele în capul meu, am participat la câteva simpozioane şi conferinţe susţinute în ferma Karpaten Meat de la Marpod, am făcut metisare că n-am avut bani pentru rasă pură, şi apoi am ajuns şi am cumpărat şi rasă pură”, ne-a povestit Vasile Floriciu începuturile afacerii sale cu ferma de bovine.

Fermierul sibian spune că e o afacere bună să crești vaci din rasa Angus, în România cel puţin, în condiţiile de la noi, iar valorificarea nu e o problemă dacă știi cu cine să lucrezi. „Nu vreau să fac reclamă, dar am o colaborare foarte bună cu cei de la Karpaten Meat. În momentul când am început colaborarea cu dânşii, am cumpărat material seminal comercializat de ei, mi-am însămânţat vacile, am avut nişte viţei foarte frumoşi, avem contracte de răscumpărare şi restul stă numai la mine, adică eu trebuie să mă ocup de fermă, n-am grija desfacerii. Am viţei frumoşi, primesc preţ bun, am piaţă de desfacere şi pot să spun că vânzarea o am asigurată prin colaborarea cu Karpaten Meat”, a explicat fermierul.

Rasele de carne, ca orice altă rasă, au nevoie de o supraveghere zilnică, astfel că pentru fermierul din Valea Viilor nu trece nicio zi în care să nu le vadă de cel puţin de două ori. Teama este că în orice clipă poate apărea ceva la viţei și chiar la animalele mature. Dar munca intensă dă roade atunci când pui și pasiune. „La un efectiv de 40 de capete, dacă accesezi toate măsurile care se pot accesa, banii europeni, şi subvenţiile care sunt, poţi să ai un trai decent. Dar trebuie să lucrezi de multe ori două schimburi, nu un schimb”, ne-a zis Vasile Floriciu.

Pășunile, greu de adus la un stadiu optim

Pentru pășune a semnat, în 2014, un contract cu Agenția Domeniilor Statului şi a arendat vreo 46 de hectare de păşune, fâneaţă păşune, plus terenuri degradate, pe care le-a îmbunătățit cât de cât ca să poată să-și crească animalele. Are și o cotă parte din păşunea comunală. Spune că, nici după șase ani, pășunile nu au ajuns la potențialul lor și că încă are de lucru. „Fiindcă sunt infestate cu salcâm şi azi îl tai, mâine creşte iar. E foarte greu”, punctează Vasile Floriciu.

Iarna, își ține animalele în stabulație semideschisă, noaptea animalele putând să intre în adăpost, dacă vor.

Despre relația cu autoritățile din domeniu spune că-și dorește ca acestea să lase fermierii să-și facă în liniște treaba. „Îmi doresc să nu mai fie atâtea controale. Mă refer la controale care se fac inutil și mult prea des la mulți fermieri. Am avut până în 2017 foarte multe controale, am ajuns în audienţă inclusiv la miniștri, sunt lucruri mărunte pentru care te toacă mărunt, mărunt”, ne-a declarat crescătorul, care a accesat în urmă cu ceva ani fonduri europene și ajutoare de minimis.

Educația face diferența și în creșterea animalelor

Utilajele și echipamentele cu care este dotată ferma din județul Sibiu, de la Valea Viilor, au fost cumpărate cu fonduri proprii, Vasile Floriciu dorindu-și acum o îmbunătățire a dotărilor, poate cu ajutorul proiectelor europene. În anul 2000, actualul fermier a plecat să lucreze peste hotare și, cu banii strânși, s-a întors acasă și a cumpărat utilaje. „Nu mi-am cumpărat nici vilă, n-am fost nici în vacanţe, mi-am cumpărat utilaje. De când am mai multe animale, e mai uşor să investesc”, ne-a spus crescătorul, care lucrează singur, cei doi copii mai mari fiind plecați, iar cel mai mic e încă la școală.

Supărarea sa e că niciunul dintre băieți nu e interesat să ducă ferma mai departe. „Băiatul mare este de șase ani stabilit în Germania, unde lucrează, băiatul mijlociu lucrează în Italia, băiatul mic e la şcoală şi-l interesează mai mult fotbalul şi cartea”, arată Vasile Floriciu.

De studiat, studiază și dumnealui în continuare, citește foarte mult, inclusiv despre reproducţie la animale, având la activ un curs de însămânţător. „Când am ajuns la 20 de capete de mame, mi-am dat seama că se cheltuiește prea mult cu însămânţătorul şi de multe ori, n-am nimic cu ei, mulţi veneau numai pentru bani. Atunci am decis să rup două luni din activităţile mele, am făcut cursul de însămânţător şi n-am avut probleme. Acum mă descurc singur cu însămânțările artificiale”, a încheiat crescătorul de bovine din Valea Viilor, Vasile Floriciu.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print – iulie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html