Ediția de primăvară a festivalului RO-Wine București 2025, care aniversează primii zece ani de existență, a confirmat încă o dată succesul Salonului Gustul Italiei, organizat de ICE - Agenția Italiană pentru Comerț Exterior, Biroul de la București. ICE sprijină constant companiile italiene în demersul lor de internaționalizare către noi piețe și obiective. De punctat că, în 2024, exporturile totale de produse agroalimentare italiene către România au depășit un miliard de euro, plasând țara noastră pe locul paisprezece ca țară de destinație pentru produsele italiene.
În perioada 16-18 mai, la RO Wine - International Wine Festival of Romania, 21 de companii italiene au prezentat excelența agroalimentară a Italiei, înregistrând un interes puternic din partea pieței românești și internaționale pentru produsele Made in Italy.

Producătorii italieni prezenți la Salonul Gustul Italiei, care au prezentat o selecție de vinuri și produse alimentare tradiționale, convenționale și ecologice, au fost: Agriment Italia, Audarya, Aziende Agricole D'Addario, Bakes'N'Grains, Azienda Agricola Bianchin Alessandro, Cantina Colle Moro, Cantina Valpolicella Negrar, Cantina Ventiventi, Cantine Bosco, Collefrisio, Divolio, Feudo Solarìa, Fontanassa, Giuliani Vino Italiano, Il Poggio, J.Rose, Pastificio Minardo, Ridolfi, Silvio Carta, The Wine Net, Vasari 1628.
Cu ocazia Salonului Gustul Italiei, producătorii sosiți special din Italia pentru a-și prezenta produsele experților din sectorul enogastronomic românesc au oferit un plus de valoare autentica evenimentului. Pentru o mai bună prezentare a calității și tradiției italiene, a fost amenajată o zonă specială show area, animată timp de trei zile de profesioniști, care au ghidat publicul în descoperirea produselor italiene.
Momentele culinare, coordonate de chef Marco Favino și de maestrul pizzaiolo Giovanni Santarpia, au cucerit vizitatorii cu o selecție de specialități menite să însoțească vinurile prezentate și să scoată în evidență caracteristicile acestora, punând în valoare ingredientele tipice ale tradiției italiene.
Prezent în sală pe parcursul celor trei zile a fost și somelierul Aurelian Luca, care a evidențiat calitățile extraordinare ale vinurilor italiene.

Printre cele mai apreciate momente s-a numărat degustarea ghidată „Viaggio in Italia: Paese di Grandi Formaggi” (n.r. Călătorie în Italia: Țara marilor brânzeturi), desfășurată vineri, 16 mai, la Sala Masterclass de la Fratelli Studios și care le-a oferit participanților o experiență senzorială printre cele mai bune produse ale tradiției italiene în domeniul brânzeturilor.
Moderată de experta în enogastronomie, Marinela Ardelean și susținută de maeștrii degustători ai ONAF - Organizația Națională a Degustătorilor de Brânzeturi - Marco Benedetti și Giorgio Telmon, sesiunea s-a desfășurat conform metodologiei oficiale ONAF, prezentând principalele tipuri de lapte (de vacă, oaie, bivoliță și capră) și ilustrând regiunile de origine ale acestora. Brânzeturile oferite spre degustate au fost: Fontina DOP – Valle d’Aosta (lapte de vacă); Gorgonzola picantă DOP – Lombardia (lapte de vacă); Pecorino Romano DOP – Lazio (lapte de oaie); Mozzarella di Bufala Campana DOP – Campania (lapte de bivoliță); Brânză de capră maturată – Sardinia (lapte de capră).

„Suntem foarte mândri că am însoțit pentru al patrulea an consecutiv excelențele italiene la RO-Wine din București, un eveniment ce confirmă a fi una dintre vitrinele pentru promovarea Made in Italy în sectorul vinicol și agroalimentar. Participarea celor 21 de companii italiene demonstrează vitalitatea și calitatea companiilor italiene, capabile să se adapteze și să înțeleagă piețele internaționale cu intenția de a construi relații solide pe piața românească. Succesul acestei ediții confirmă importanța muncii noastre cotidiene în sprijinirea internaționalizării IMM-uri italiene care produc mult, de înaltă calitate și respectând standarde ridicate de sustenabilitate. Vom continua pe această cale cu și mai multă energie și pasiune”, a declarat Micaela Soldini, directorul ICE - Agenția Italiană pentru Comerț Exterior, Biroul de la București.
Salonul Gustul Italiei nu este doar o vitrină a produselor de excelență, ci mai ales o platformă privilegiată pentru crearea de relații comerciale, având în vedere că numeroși reprezentanți ai sectorului HoReCa au participat activ la întâlniri, înlesnind conexiuni valoroase între producătorii italieni și operatorii din domeniu prezenți la târg.

Ambasadorul Italiei la București, E.S. Alfredo Durante Mangoni, a subliniat că: „În ultimii ani, am înregistrat o creștere semnificativă a poziției exporturilor agroalimentare italiene în România. Țara a urcat, în doar trei ani, de pe locul 17 pe locul 14 în clasamentul piețelor de destinație pentru exporturile noastre din acest sector. Observăm o creștere constantă atât în ceea ce privește produsele alimentare, cât și vinurile, în special Prosecco, produse care se situează, în general, în segmentul mediu-superior al pieței. În acest context, devine esențial să consolidăm prezența italiană în canale calificate de prezentare a ofertei noastre, pentru a menține o prezență solidă pe piață cu produse de calitate și o varietate în creștere, care să țină cont și de preferințele românilor rezidenți în Italia. Diaspora română, atunci când se întoarce în România, caută aceeași calitate și varietate disponibile în Italia. Alegerile și experiențele lor de cumpărare pot servi ca un catalizator pentru orientarea preferințelor de cumpărare ale unui public mai larg”.
România, piață strategică
În 2024, conform datelor Trade Data Monitor, exporturile totale de produse agroalimentare italiene către România au crescut cu 10,6%, depășind un miliard de euro, plasând România pe locul paisprezece ca țară de destinație pentru produsele italiene.
Anul trecut, Italia și-a menținut poziția drept al cincilea furnizor al României, cu o cotă de piață de 7,15% (+14,9% față de 2023) după Germania (cotă: 16,2%, creștere: +9,6%), Ungaria (cotă: 11,5%, scădere cu 0,32%), Polonia (cotă: 9,6%, creștere +6,5%) și Țările de Jos (cotă: 8,5%, creștere +13,2%).
Printre produsele cele mai apreciate de consumatorii români se numără cafeaua prăjită, produsele de panificație și brânzeturile proaspete și maturate.
Per ansamblu, piața alimentară românească s-a dovedit a fi dinamică, importurile totale de produse agricole și alimentare depășind 14,2 miliarde de euro în 2024, în creștere cu 4,7% față de 2023.
Piața vinului din România este, de asemenea, în continuă evoluție, existând un interes tot mai mare pentru produsele importate. După o încetinire temporară din cauza pandemiei, importurile de vin au început să crească din nou.

În perioada 2019–2024 a fost înregistrată o creștere semnificativă a importurilor românești de vinuri din lume: +110,9% în valoare și +69% în cantitate. În aceeași perioadă, importurile din Italia au crescut cu 171,4% în valoare și cu +134% în cantitate. Cea mai semnificativă creștere a fost înregistrată la importurile din Italia de vinuri spumante (inclusiv Prosecco), care au crescut cu 202% ca valoare și cu 171,8% în cantitate.
Deși ponderea importurilor este încă scăzută în valoare absolută, vinul italian se impune pe piață, datorită interesului tot mai mare al României pentru produsele italiene (a 27-a piață de desfacere în 2024), în special pentru vinurile spumante (a 18-a piață) și vinurile liniștite îmbuteliate (a 28-a piață).
Potrivit datelor din 2024, Italia și-a confirmat poziția de principal furnizor de vin pentru România, cu o cotă de piață de 31,3% și o creștere de 9,9% față de anul 2023, urmată de Republica Moldova (cu o cotă de 26,8%). Italia este și primul furnizor de vinuri spumante (inclusiv Prosecco), cu o cotă de import de 50,7%, în creștere cu 16,5% față de 2023. Pentru vinurile liniștite îmbuteliate, Italia este al doilea furnizor, cu o cotă de piață de 24,8% (în creștere cu 6,1% față de 2023), după Republica Moldova, cu o cotă de 43,6% din importurile românești.
Italia este, de asemenea, lider la mai multe categorii de produse importate în România, care reprezintă și cele mai achiziționate produse italiene din lume, fiind primul furnizor de roșii conservate (cu o pondere de 39,1% din totalul importurilor românești de astfel de produse), ulei de măsline (pondere de 37%) și paste făinoase (pondere de 32%). Se clasează pe locul 2 ca furnizor de cafea (cotă de 22%) și pe locul 3 ca furnizor de mezeluri și produse din carne uscată și conservată (șuncă, speck etc. – cotă de 19%), brânzeturi, produse lactate (cotă de 14,6%) și produse de panificație și patiserie (cotă de 13,6%).
Acest succes se datorează atât calității și varietății ofertei italiene, cât și reputației brandului Made in Italy, sinonim cu excelența în sectorul agroalimentar și enogastronomic (și nu numai!). Acest lucru este confirmat și de prețul mediu al vinului italian importat (3,75 euro/litru), net superior mediei globale (2,27 euro/litru).
România reprezintă pentru Italia o piață strategică în care să își consolideze poziția și să cucerească noi consumatori.

Italia și-a prezentat oficial candidatura pentru recunoașterea bogatei și variatei tradiții culinare drept Patrimoniu Imaterial al Umanității de către UNESCO. Această inițiativă istorică își propune să celebreze și să protejeze un element fundamental al identității culturale italiene, adânc înrădăcinat în istoria, practicile sociale și în know-how-ul comunităților sale.
Bucătăria italiană nu este pur și simplu o colecție de rețete. Ea reprezintă un complex cultural ce îmbrățișează: diversitatea teritorială, practicile și cunoștințele tradiționale, convivialitatea și socializarea, identitatea culturală. Rezultatul evaluării va fi făcut public în decembrie 2025.
RO-Wine București 2025 a marcat astfel un nou și răsunător succes italian, consolidând astfel rolul Italiei drept ambasador mondial al gustului, culturii și excelenței enogastronomice.
Prin rețeaua sa internațională și coordonarea activităților, ICE - Agenția Italiană pentru Comerț Exterior reprezintă un partener strategic pentru internaționalizarea companiilor italiene, promovând calitatea, inovația și tradiția pe toate piețele externe.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Agenția Italiană pentru Comerț Exterior (ITA) însoțește pentru al patrulea an consecutiv companiile italiene la RO Wine - International Wine Festival of Romania, festival care are loc în perioada 16 – 18 mai 2025 la Fratelli Studios din București. Vizitatorii au ocazia să cunoască companiile italiene din sectorul agroalimentar și vinicol, să le asculte poveștile și să se lase cuceriți de aromele autentice ale Italiei.
La această a zecea ediție RO-Wine, 21 de companii italiene sunt prezente în cadrul Salonului „Gustul Italiei” cu o selecție bogată de produse autentice: vinuri, uleiuri extravirgine de măsline, paste artizanale, făinuri pentru sectorul HoReCa și specialități ecologice. Companiile provin din zece regiuni diferite ale Italiei, oferind o imagine reprezentativă a diversității extraordinare și a bogăției gastronomice a peninsulei.
În prima zi a festivalului, pe 16 mai, va avea loc o degustare profesională de brânzeturi italiene ghidată de maeștrii degustători Marco Benedetti și Giorgio Telmon din cadrul Organizației Naționale a Degustătorilor de Brânzeturi (ONAF).
Pentru mai multe detalii accesați link-urile:
https://gustulitaliei.ro/evenimente/ro-wine-the-international-wine-festival-of-romania-2025/
https://romaniawinefestival.com/
CITEȘTE ȘI: 16 – 18 mai 2025: Festivalul RO-Wine sărbătorește 10 ani de pasiune și excelență în vinuri premium
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) își deschide porțile în perioada 14-17 aprilie 2022, printr-un eveniment dedicat sărbătorilor pascale. Este un bun prilej pentru vizitatori să redescopere tradiția și valorile românești autentice.

La Târgul de Florii sunt prezenți 28 de mici întreprinzători locali, membri ai Asociației „Produs de Cluj”, care participă pentru a treia oară la un eveniment organizat în incinta MADR. Astfel, din 14 aprilie, între orele 08:00-18:00, producători de preparate alimentare care păstrează tradiția locală și meșteri artizani expun publicului sortimente de produse tradiționale obținute după rețete proprii și obiecte realizate manual.



Printre produsele românești de la Târgul de Florii din acest an amintim gemuri, dulcețuri, compoturi, siropuri din fructe, zacuscă, uleiuri presate la rece, turtă dulce, ciocolată, pâine și prăjituri de casă, brânzeturi, produse din carne, băuturi spirtoase și vinuri.
Nu lipsesc costumele populare din zona Ardealului, cojoacele și curelele din piele, produsele cosmetice bio și cele din lavandă, articolele sculptate în lemn, precum și ouăle încondeiate.



Evenimentul de la MADR reunește pe lângă partenerii clujeni ai Asociației, mici întreprinzători din alte județe, invitați speciali, care expun, de asemenea, produse realizate manual.
În premieră, între expozanți se află Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca, iar la standul acesteia sunt prezentate spre vânzare produse provenite din fermele și stațiunile sale. Stațiunea Viticolă Apoldia Maior a adus la târg vinurile albe Docentus, Eruditus și Traminer Roz, precum și vin ambalat la Bag-in-Box servit la pahar. Ferma Cojocna este prezentă cu ulei presat la rece, iar din serele Universității sunt aduse roșii cherry.
„Mi-am propus ca organizarea unor astfel de evenimente în curtea MADR să devină o tradiție pentru a le oferi producătorilor români autentici posibilitatea să își valorifice produsele, iar consumatorilor prilejul să își procure produse de calitate. Avem produse românești extraordinare, iar rolul nostru este să venim cu soluții de sprijin și de promovare a lor”, a declarat ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu.

Foto: MADR
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Prețul previzionat pentru un kilogram de carne de miel în viu ar urma să varieze în intervalul 12-14 lei în perioada premergătoare Sărbătorilor de Paști, în creștere față de nivelul actual de 9-12 lei/kg, în funcție de zonă, a afirmat Mary Pană, preşedinta Asociaţiei Crescătorilor şi Exportatorilor de Bovine, Ovine şi Porcine (ACEBOP), miercuri, 10 aprilie 2019, în cadrul conferinței SIIC ‘19, organizată de Industria Carnii.ro.
Șefa ACEBOP a adăugat că pentru sectorul ovinelor reprezintă o problemă continuarea exportului de animale vii, iar abatorizarea să cunoască un reviriment.
„Ceea ce este negativ pe acest sector al ovinelor este că se continuă exportul de animale vii, iar abatorizarea a scăzut cu aproximativ 32,8 la sută. Vindem în continuare materie primă, fără să ne gândim că am câștiga mai bine vânzând produse cu valoare adăugată. Avem contracte cu Libia, urmează Iordania și Iranul”, a mai spus Pană.
Pe de altă parte, ea consideră că „nu este normal ca de ani de zile, abatoarele să facă prețul și să joace piața cum vor”.
ACEBOP se află pe primele locuri pe partea de producţie la carnea de pasăre şi porc, fiind şi principalul exportator de bovine din România. Membrii asociaţiei oferă peste 10.000 locuri de muncă în sector.
Seminarul Integrat Industria Cărnii (SIIC) 2019 – „Tehnologii moderne pentru industria cărnii din România” a avut loc pe 9 și 10 aprilie 2019, la Ramada Parc, din București. Evenimentul a reunit specialiștii și autoritățile din domeniu pentru a dezbate problemele care afectează sectorul.
Foto credit: Animals International
La patru zile de la comunicatul de presă al Animals Internațional, prin intermediul căruia erau prezentate „filmări șocante”, realizate în ferme din România și din Polonia, în care se produc ouă comercializate în magazinele rețelelor de retail, restaurante și hoteluri autohtone și în care păsările sunt ținute în cuști, Uniunea Crescătorilor de Păsări din România (UCPR) răspunde reprezentanților ONG-ului în cauză că țara noastră este printre „fruntaşele UE” în ceea ce priveşte numărul mic de găini crescute în cuşti îmbogăţite.
Și asta, în condițiile în care în multe state dezvoltate ale blocului comunitar, consumatorii au o putere de cumpărare foarte mare, față de cei din România.
Oul cel mai ieftin este cel obţinut de la găini care au trăit în cuști, iar cel cu până la de trei-patru ori mai scump este oul ecologic. Acesta este şi principalul motiv pentru care în UE, singura zonă economică din lume care marchează codul alfa-numeric pe ou, nu a crescut consumul de ouă ecologice (al căror cod începe cu cifra „1”), iar consumul de ouă provenite de la găini crescute la cuşcă se menţine, în continuare, la 50- 60% din total consum.
În prezent, doar aproximativ 5% din totalul ouălor consumate în întreaga UE sunt ouă ecologice, arată datele UCPR.
Reprezentanții uniunii precizează în acest context că sunt contrariați de reluarea atacurilor pe același subiect – găinile ouătoare crescute în cuști.
„Fermierii din România sunt surprinşi de reluarea atacurilor cu privire la producţia de ouă obţinute de la găini crescute în cuşti îmbogăţite. Trebuie să informăm opinia publică despre faptul că, atât în România, cât şi în ţări foarte dezvoltate, se folosesc aceleaşi tehnologii de creştere a găinilor în adăposturi cu microclimat dirijat, iar spaţiul alocat acestor păsări este ştiinţific determinat, astfel încât păsările să se simtă confortabil. Chiar dacă în unele adăposturi se foloseşte iluminatul artificial, intensitatea luminoasă şi durata iluminatului artificial sunt ştiinţific calculate, astfel încât păsările să se simtă confortabil şi din acest punct de vedere. Pentru specialişti, faptul că producţia de ouă a acestor păsări este la nivelul potenţialului genetic reprezintă un indicator că utilizarea unor astfel de tehnologii asigură păsărilor un confort maxim”, precizează reprezentanţii UCPR, citați de Agerpres.
Cei din UCPR consideră acțiunea ca fiind una premergătoare forțării închiderii afacerilor de profil de la noi din țară, astfel încât să devenim piață de desfacere pentru importurile intracomunitare, din state care utilizează aceleași sisteme de creștere prin cuști îmbogățite.
„Având în vedere că se repetă strategia de comunicare pe acest subiect şi este promovată de aceleaşi persoane, prin oferirea de informaţii false, nedovedite ştiinţific, fermierii din România nu înţeleg ce se urmăreşte. Se urmăreşte, oare, închiderea fermelor din România (dotate cu cuşti îmbogăţite) şi acoperirea necesarului de ouă pentru consum cu ouă provenite din state membre UE, care cresc păsările tot în sisteme de cuşti? Menţionăm că Polonia deţine cel mai mare număr de găini crescute la cuşcă din UE şi este cea mai mare exportatoare de ouă în România (circa 150 de milioane ouă pe an, care reprezintă 15% din producţia de ouă la cuşti în România). Ouăle importate din Polonia provin de la găini crescute în cuşti. De altfel, atragem atenţia asupra faptului că filmuleţul cu imagini din fermă, prezentat în media, este realizat într-o fermă din Polonia. Observăm, de asemenea că, în strategia de comunicare se face publicitate unor reţele comerciale, fapt ce ar putea fi catalogat ca publicitate înşelătoare”, mărturisesc reprezentanţii crescătorilor de păsări din România.
Cel mai mare exportator de ouă în România este Polonia, ţară care deţine cel mai ridicat număr de găini crescute la cuşcă din Uniunea Europeană. Polonia exportă anual în România circa 150 de milioane ouă, adică 15% din producţia de ouă la cuşti în România.
Găinile crescute în ferme industriale beneficiază de patru tehnologii de creştere şi anume: creştere la baterii îmbogăţite - 59,9%, iar la sol - 36,1%, creştere în adăpost şi în aer liber - 3% şi creştere în sistem ecologic - 1%. Numărul găinilor ouătoare crescute în ferme în baterii de cuşti îmbogăţite este de 4,79 milioane de capete, ceea ce, raportat la numărul total de păsări ouătoare din România de 32,55 milioane de capete, reprezintă 14,7%. Producţia de ouă obţinute de la găinile crescute la cuşti este de circa un miliard de ouă pe an, dintr-un total de 6,3 miliarde de ouă produse anual în România, ceea ce reprezintă 15,9% pe an. La nivel UE28, numărul total de găini ouătoare este de 397.346.885 capete, din care 53% crescute în cuşti îmbogăţite, 27% crescute în adăpost la sol, 15% crescute în adăpost şi aer liber şi 5% crescute în sistem ecologic.
Potrivit sursei citate, ouăle marcate cu cod alfa-numeric care începe cu cifra „3” sunt, în continuare, produse în UE şi, prin urmare, şi în România. Din 1 ianuarie 2012, niciun crescător de găini producătoare de ouă din UE nu mai are voie să folosească cuşti vechi, ci doar cuşti îmbogăţite, potrivit actelor normative în vigoare. Vechile cuşti au fost înlocuite, astfel încât păsările să beneficieze de un spaţiu mai mare, iar noile cuşti sunt deja dotate cu echipamente care cresc confortul păsărilor (cuibar, stinghii, covoraşe ș.a.m.d.).
Animals Internațional, interfața unor mari jucători din piața alimentară la nivel global?
„Campania Animals International în România face parte din efortul global inițiat de Open Wing Alliance care unește 59 de organizații de pe toate continentele într-un front comun pentru a elibera din cuști toate găinile din lume până cel mai târziu în anul 2025. Coaliția folosește în întreaga lume aceleași strategii, tactici și resurse pentru a atinge obiectivul de a elibera toate găinile din cuști. Nestle, Mondelez (fosta Kraft) și hotel Marriott sunt doar câteva dintre firmele care operează și în România și care s-au angajat să elimine ouăle de la găini ținute în cuști până cel mai târziu în anul 2025”, se precizează în comunicatul remis presei de Animals Internațional.
În același document se face referire în continuare la companii care ar susține acest demers și asupra cărora, se pare, a fost pusă presiune de reprezentanții acestui ONG.
„Înainte de a face publice aceste filmări, am purtat discuții vreme de un an cu mai mulți jucători de pe piață în legătură cu proveniența ouălor. Deocamdată putem spune că Lidl a eliminat ouăle proaspete de cușcă și chiar din alimentele procesate marcă proprie. De asemenea Carrefour, Mega-Image, Metro și Kaufland s-au angajat să elimine ouăle de cușcă până cel mai târziu în anul 2025. Sperăm să se miște chiar și mai repede. Am luat la întrebări și restaurantele și hotelurile. Vom publica curând și care sunt cele mai sensibile la bunăstarea animalelor, dar și pe cele care nu dau doi bani pe suferința lor”, a dezvăluit Păun.
În comunicatul de presă, cei de la Animals Internațional spun că filmările puse la dispoziția celor interesați au fost realizate în ferme din România și din Polonia. Acestea prezintă condițiile obișnuite din fermele unde animalele sunt ținute în cuști, deși opinia științifică universală confirm că aceste sisteme de creștere nu îndeplinesc nevoile sociale, de comportament și de bunăstare de bază a animalelor.
Întreaga lor viață, găinile sunt forțate să doarmă, să mănânce și să depună ouăle pe podeaua din grilaj metalic, unde spațiul alocat este cât o coală A4 de hârtie pentru fiecare animal, afirmă cei din ONG. În vreme ce la nivel global, industria s-a aliniat cu mișcarea anti – cuști, România a rămas în urma altor țări care au recunoscut cruzimea cauzată de creșterea animalelor în cuști.
„Cuștile sunt cea mai crudă formă de a ține un animal de fermă. Filmările vorbesc de la sine. Românii sunt consecvent înșelați de ambalajele și de reclamele care îi fac să creadă că animalele se bucură de o viață frumoasă sub cerul albastru și calcă pe iarbă verde. În realitate, păsările nu pot nici măcar să își întindă aripile. Cuștile împiedică animalele să se bucure de nevoile banale ale speciei pe toată durata vieții lor. Cerem companiilor să preia responsabilitatea, nu doar punând capăt acestei uriașe suferințe a milioane de găini, dar și reacționând la cererea consumatorilor care doresc să elibereze animalele din cuști. Deocamdată, doar 4% din găinile din România sunt crescute cu acces la aer liber”, a spus Gabriel Păun, directorul UE al Animals International.
Reprezentantul ONG-ului a adăugat că rețelele de retail oferă în prezent alternative la ouăle obținute de la găinile crescute în cuști. Totodată, el citează un studiu conform căruia 88 la sută dintre consumatorii români preferă ouă care provin de la găini care nu au trăit în cuști.
„Publicul din România a fost indignat acum aproape 10 ani când a aflat prima oară că cifra 3 de pe ștampila de pe ou înseamnă că găinile au fost ținute în cuști. După scandalul cu ouăle stresate din anul 2010, supermarketurile au început să ofere alternative la cuști. Aceste alternative de la găini care cresc liber sunt acum deja disponibile peste tot, dar din păcate majoritatea ouălor ieftine de pe piață provin de la animale care sunt torturate în cuști, cu toate că un studiu recent arată că 88% dintre români preferă să cumpere ouă de la găini care nu au trăit în cuști. Este îmbucurător și faptul că același studiu arată că 39% dintre români știu că ștampila de pe ou arată modul de creștere a găinilor, în comparație cu doar 1% acum 10 ani, înainte de scandal”, a adăugat Păun.
Consumatorii pot evita cu ușurință ouăle proaspete de la găini torturate în cuști mulțumită ștampilei de pe ou, afirmă cei de la Animals International. Fiecare ou are o astfel de ștampilă, iar cele provenite din cuști încep cu cifra „3”. Cele ținute în hale la sol cu cifra „2”, cele cu acces la aer liber cu cifra „1”, iar cele BIO, cu cifra „0”.
Problemele rămân la produsele procesate, precum pastele, dulciurile și sosurile, unde doar dacă producătorii sunt responsabili se poate ști modul de creștere a animalelor.
Statisticile Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), disponibile la sfârşitul anului 2018, relevau că în România erau 32,552 milioane de capete găini ouătoare, din care doar circa opt milioane de capete crescute în ferme industriale, restul fiind în gospodăriile individuale.
Potrivit ministrului Agriculturii, Petre Daea, în prezent sunt îndeajuns de mulți miei de proveniență autohtonă pe piață, câteva milioane, conform spuselor guvernantului, astfel încât să acopere cerințele consumatorilor români.
Deja, a precizat ministrul de resort în cadrul conferinței „Viitorul Politicii Agricole Comune în contextul noului Cadru Financiar Multianual”, eveniment care a avut loc vineri, 30 martie 2018, la Academia de Studii Economice, tot astăzi, în sectorul 4 s-a deschis Târgul de Miei din incinta pieței Apărătorii Patriei, mai exact, în șoseaua Berceni nr. 183 B.
„Pentru toți consumatorii din România sunt miei românești. (...) Sunt și mici, și mari, și tăiem în funcție de cerințe și, evident, de posibilitățile care sunt la fiecare fermă. (...) La această dată, sunt câteva milioane de miei care sunt pregătiți pentru piață. V-aș ruga să vă duceți în sectorul 4, să vedeți că, deja, a început acest eveniment pe care îl așteptați și cu care vă întâlniți în fiecare zi prin punerea de întrebări”, a răspuns oficialul guvernamental ploii de întrebări pe acest subiect. „Se fac și acum târguri, peste tot. Sunt târguri în țară, sunt târguri autorizate, acolo se prezintă producătorii cu mieii respectivi și, evident, o să vedeți și v-aș ruga să vă duceți să vedeți, și în lanțurile de magazine, carne de miel, pregătită, frumos, cum sunt pregătite și celelalte care vin din import, dar nu sunt atât de valoroase ca ale noastre, nu sunt atât de gustoase. Merită să vă duceți să vedeți și să cumpărați. Avem de toate pentru aceste sărbători pe care le așteaptă românul”.
În plus, el a precizat că deocamdată nu s-a gândit de unde anume va achiziționa carnea de miel pentru Paște, precum și că nu va apela pentru asta la prietenii oieri. În ceea ce privește prețurile tradiționale pentru masa de Paște, Daea a afirmat că acestea sunt relativ identice cu cele de anul trecut.
„Eu n-am oi, n-am nicio orientare de unde iau, dar de undeva trebuie să iau și eu. Toți ciobanii mei sunt prieteni, dar nu iau niciun miel de la niciun cioban, pentru că prietenii trebuie să-i ajuți și să nu le ceri din miei, că nu-i bine”, a mai menționat șeful MADR. „Și prețurile sunt bune. Am văzut acum. Prețurile sunt ca și anul trecut. Este adevărat că, la început, fiecare are o tendință, așa, când iese pe piață, să crească. Dar vremea îl potolește, cum de altfel, vedeți, s-a potolit vremea și afară nu mai este zăpadă”.
Târgul de Miei din incinta pieței Apărătorii Patriei este organizat sub coordonarea Agenției Naționale pentru Zootehnie, a Direcției pentru Agricultură a Municipiului Bucureşti, cu sprijinul SC Amenajarea Domeniului Public 4 (ADP4) SA, acesta fiind deja autorizat pentru funcționare.
Târgul de Miei din piața Apărătorii Patriei va funcționa în perioada 30 martie – 07 aprilie, iar sacrificarea mieilor se va face zilnic, în intervalul 07:00 – 17:00.
„Prin această acțiune, încercăm să aducem mai aproape de consumatori produse de calitate, solicitate în mod frecvent, rezultate în urma parteneriatului direct dintre crescătorii de oi şi consumatorii autohtoni”, se menționează într-un comunicat al ministerului de resort.
Conform unui studiu dat recent publicității și care cuprinde opiniile specialiștilor Uniunii Naționale a Cooperativelor Agricole de Producție Integrată (UNCAPI), ai Cooperativei „Țara Mea” și ai Asociației „Miorița”, ouăle ar urma să se ieftinească de Paște, carnea de miel va fi mai scumpă, „dar nejustificat”, iar prețul la carnea de pasăre ar urma să se păstreze constant, trendul acesta urmând să se păstreze și la alte alimente de bază.
În ceea ce privește subiectul scumpirii cărnii prin faptul că anul acesta Paștele pică mult mai devreme, iar mieii nu vor apuca să crească suficient, motiv pentru care unii crescători de ovine ar justifica eventuala majorare a prețurilor, în replică, Asociația „Miorița” afirmă prin vocile autorizate că prețurile ei la produsul în cauză vor rămâne constante și anul acesta, chiar dacă Paștele este la începutul lunii aprilie.
„În viu, prețul este ca anul trecut, 10-11 lei kilogramul. Carnea carcasă ar putea ajunge la 23-25 de lei, adică tot ca anul trecut. Cine vrea să vândă de Paște întotdeauna pune montele mai devreme și se pregătește. Se știe tot anul când pică Paștele”, conform spuselor lui Ion Branga, președintele Asociației crescătorilor de ovine și caprine „Miorița”.
O explicație a majorării prețurilor la carnea de miel ar fi și cea potrivit căreia anumiți crescători de oi păstrează mieii pentru export, astfel că totalul cantității livrate pe piață ar urma să fie mai mic, în comparație cu cererea din perioada sărbătorilor.