La Șăulia, în județul Mureș, a avut loc o reuniune a reprezentanților cooperativelor și asociațiilor din sectorul de creștere a vacilor de lapte care au încercat să-și însumeze problemele pe care le au și să caute posibile rezolvări. În rândurile care urmează, trecem în revistă câteva dintre problemele care au fost ridicate la această întâlnire. 

Seceta care afectează România și în acest an, spunea un specialist și un observator al fenomenului agricol de pe la noi, va genera foarte multe falimente printre fermieri, dar, adăuga el, asta nu înseamnă că pământul va rămâne necultivat, pentru că alții cu capital disponibil vor prelua fermele și vor continua producția. Nu același lucru putem spune despre fermele zootehnice, care pot fi desființate, pur și simplu, pentru că există un disponibil de produse pe piața intracomunitară sau internațională care să acopere necesarul pieței românești. Pierderea ar fi totală pentru noi toți. Nu credem că este nevoie de prea multe cunoștințe de economie ca să înțelegi că sprijinul acestui sector agricol înseamnă, de fapt, o investiție pe termen lung.

Problemele zootehniei ar trebui în permanență monitorizate pentru a se putea găsi rezolvări, fie legislative, fie financiare. Din păcate, se pare că nu se prea întâmplă asta. Nu numai că nu le urmărește nimeni, dar nici nu prea există multă disponibilitate pentru a recepționa plângerile fermierilor direct afectați. 

O legislație aplicată parțial

De pildă, Mihai Horvat, președintele Cooperativei Agricole Someș-Arieș, ne semnalează că deși sunt niște reglementări care ar ajuta la monitorizarea situației de pe piața laptelui din România, nu se știe mare lucru despre aceasta. „Observatorul laptelui e o propunere făcută de ceva ani, care cumva funcționează și la care până astăzi fermierii sau mediul asociativ din partea noastră, a producătorilor de lapte, nu are acces. Deci practic nu există un acces al unui reprezentant al nostru și noi să avem informațiile acestea. Știm că se aduc mașini, le vedem pe drum, peste tot, vedem că vine lapte din altă parte, dar concret, să avem niște date, nu le avem”.

Mihai Horvat

Iar Daniel Frei, președinte Uniunea de Ramură a Cooperativelor din Sectorul Taurin - BOVICOOP, completează pe aceeași temă: „În privința Observatorului laptelui, pe partea de control, ANPC-ul și cei de la ANSVSA, eu zic că-și fac treaba, deci merg și fac controale, dar pe partea astalaltă, de a avea date, de a centraliza datele, aici vedem noi că este o problemă mare. Cum a precizat și colegul, nu știm exact ce cantitate de produse intră, începând de la cașcaval, lapte, alte produse gata ambalate, gata făcute pentru piața din România, nu știm ce cantitate de lapte intră din țările comunitare, nu știm ce cantități de lapte schimbă procesatorii între ei, care este cantitatea de lapte cumpărată de pe piață, deci toate aceste date încă nu se regăsesc. Deci o parte a Legii laptelui funcționează, dar o parte lasă de dorit. Dacă până acum ne plângeam că se aduce lapte din stânga și din dreapta, și că ne afectează pe noi, ca producători, acum, dacă ne uităm la un raft într-un supermarket, ne dăm seama că foarte mult vine deja gata ambalat, practic și industria e afectată, industria procesatoare, pentru că laptele nici măcar nu mai trece prin mâna unui lucrător din România. Practic, vine direct în cutie sau în ambalaj”.

Daniel Frei

Decapitalizarea, principala problemă

Ionel Arion, președintele Federației Naționale a Producătorilor din Agricultură, Industrie Alimentară și Servicii Conexe din România – PRO AGRO, ne-a rezumat aspectul că principalele probleme sunt financiare. „Faptul că le lipsește finanțarea, că le lipsește accesul la piață face ca aceste ferme, ca acești antreprenori din zootehnie și nu numai, ci și vegetal, pentru că sunt ferme mixte, majoritatea, să fie decapitalizați. Cele mai multe probleme, din ceea ce am înregistrat noi azi de la colegii noștri fermieri, crescători de vaci de lapte, au fost legate de piața laptelui, faptul că o mare parte din ei au probleme în a-și mai desface propria producție, faptul că azi procesatorii reduc arbitrar prețul sau cantitatea de lapte pe care o colectează, deși fermierii au contracte ferme cu acești procesatori. O parte din fermierii prezenți azi au semnalat că încă nu au încasat ajutoarele naționale tranzitorii sau alte forme de sprijin, atât din bugetul european, cât și din bugetul național.”

Ionel Arion

Probabil, procesatorii nu reduc chiar arbitrar prețul de achiziție, pentru că și asupra lor de multe ori pune presiune comerciantul. Oricum este o mare discrepanță între prețul cu care pleacă de la producător și cel care este plătit de consumator. Acest lucru reprezintă principala nemulțumire legată de această piață a laptelui. Mai ales că fără materia primă, care este laptele ce provine de la vacile crescute de fermieri, nu ar exista produsul finit care ajunge la raft și că păgubiți sunt, pe de o parte, fermierii, care primesc un preț foarte mic, și pe de altă parte, cumpărătorii, care plătesc un preț foarte mare. Atâta timp cât acel preț este plătit înseamnă că există disponibilitatea de a-l plăti, dar ar trebui să se vadă această disponibilitate și în buzunarul crescătorilor, nu doar al intermediarilor, susțin fermierii.

„Nu este o problemă că prețul la fermieri este mic, dar atunci să se afișeze și pe rafturi un preț mai mic. Nu este o problemă că prețul laptelui este mare pe raft, dar atunci vrem să vedem și noi un rezultat la fermier. Când eram eu copil, mă trimitea bunicul meu la lăptărie, dacă mai țineți minte cum era, era centru de colectare lapte în sat, și mi-aduc aminte că bunicul meu vindea laptele cu 1,8 lei și mai îmi aduc aminte că vecinii mei de la bloc cumpărau laptele cu 2,50 lei din magazin. Pentru că nu mai erau atâția terți, nu mai era atâta logistică și totuși era un profit și pentru procesator, și pentru vânzător. Dar era o diferență foarte mică. Asta se întâmpla cu 30 de ani în urmă”, spune Ionel Chirilă, director executiv al Federației Crescătorilor de Bovine din România – FCBR. 

Când supraproducția și subconsumul se suprapun

Legat de prețul laptelui s-a ridicat și aspectul fluctuației cantităților produse și vândute. Directorul executiv al FCBR, Ionel Chirilă observa că, „din păcate, pe perioada de vară, după cum știți, în marea majoritate a fermelor tradiționale animalele ies la pășune. Automat apare un surplus de lapte care bulversează piața laptelui pe perioada de vară, de aceea mai demult erau două prețuri, preț de iarnă/preț de vară. Se pare că nu putem depăși acel moment, din cauza naturii fermelor pe care le avem încă în țară, sunt foarte multe ferme de familie, și atunci avem aceeași problemă”.

Ionel Chirilă

La această criză periodică de supraproducție se suprapune una, tot periodică, de subconsum. „Dacă ne uităm în istoric, cel puțin noi, (Bovicoop) de 11 ani, Someș-Arieșul de 12 ani, suntem înființați ca și cooperative și suntem foarte mulți fermieri care colaborăm și din punct de vedere economic, noi vindem laptele împreună, putem observa în cei 11 ani că este o perioadă a anului, din mai până prin sfârșitul lui iunie, când nu este cerere de lapte pe piață și procesatorii nu reușesc să-și vândă produsele procesate, și, bineînțeles, la rândul lor, nu achiziționează de la noi laptele”, ne explică Daniel Frei, președintele BOVICOOP. Este greu să găsești rezolvare, deși s-a tot încercat. „La MADR, în urmă cu un an, am dezbătut aceeași situație și din păcate nu s-a ajuns la nicio soluționare, pentru că fabrici de lapte praf în România avem doar una care mai funcționează, iar pentru înființarea unei fabrici noi de lapte praf există costuri enorme și nu știu cine și le asumă. Plus, după aceea, cheltuielile care apar pentru procesarea laptelui. Sunt niște costuri fantastice. O soluționare reală, discutată astăzi, nu pot să zic că a fost găsită. Din păcate, pe timpul verii nu mai funcționează nici programul laptele pentru școli”, menționează Ionel Chirilă una dintre încercările de a soluționa problema supraproducției.

De altfel, soluția unei fabrici de lapte praf a fost ridicată și cu ocazia discuției de la Șăulia, dar calculul a fost nefavorabil realizării ei. „Una dintre soluțiile pe care am propus-o ar fi fost realizarea de lapte praf din laptele surplus și practic tot noi să-l folosim ulterior, în toamnă, la viței, când practic cererea de lapte crește și laptele muls să meargă către fabrici, iar laptele surplus de acum să meargă la viței. Practic, am făcut niște calcule matematice, dar astăzi cum stă piața nu prea este fiabilă propunerea, ca atare cam cade această propunere. Dar, dacă ar veni o intervenție a statului sau un alt factor care să mijlocească și care să ducă la un cost mai mic al procesului de uscare al laptelui…”, ne explică Daniel Frei cum ar fi ajutat transformarea surplusului în lapte praf. Tot domnia sa ne informează că au fost păreri care au propus subvenționarea stocării, la un moment dat. „Dacă în rest, în celelalte nouă luni, România este deficitară în producția de lapte și în aceste trei luni vedem că este un surplus, cum am zis, cresc și fermierii cu producția, nu trec lactatele, poate ar trebui gândită o subvenție în acest sens. La un moment dat s-a dat pentru stocare, știu că au luat fabricile mari, erau până în 500.000 de euro, bani pe care aveau posibilitatea să-i acceseze, la vremea aceia. Din câte știu, nu toți procesatorii au accesat, dar poate o idee de genul: în perioada asta, deci în perioada în care este surplus, să se transforme în lapte praf și să vină o subvenție strict pentru perioada asta, strict când este surplus.”

O altă soluție ar fi, susține domnul Frei, acordarea unor subvenții mai mari pentru formele asociative cu ajutorul cărora acestea să își poată face unități de procesare. „Dacă am reuși să ne procesăm noi, să facem noi, de exemplu, o telemea în perioada asta și să vindem în toamnă, n-o să reușim tot laptele să-l procesăm, dar poate e posibil ca să reglăm cumva surplusul de lapte. În momentul în care nu se cere la procesator, să avem noi posibilitatea în fabricile noastre sau într-o fabrică comună a cooperativelor în care să procesăm acest lapte, să facem ceva cu termen de valabilitate mai lung sau chiar să congelăm și undeva în toamnă, când se solicită, înainte de sărbători, să putem să ieșim cu acele produse. În rest să putem să ne vindem și noi laptele”, precizează președintele BOVICOOP.

Se cer măsuri înțelepte

Probabil că aceste soluții nu sunt ideale, dar pot fi îmbunătățite și aplicate cumva prin intervenția administrativă a statului. Trebuie să înțelegem că nu orice fel de intervenție este dăunătoare. Din contră, neintervenția ar putea fi. Evident că piața este un spațiu economic în care nu este bine să intervină nimeni, pentru a nu crea dezechilibre artificiale, dar sunt situații în care pot să apară dezechilibre provenite din natura firească a economiei. Pe baza unui principiu specific, anume „maximizarea profitului”, unii dintre agenți devin atât de puternici, încât sufocă piața, subjugând-o. În asemenea cazuri, a nu interveni nu mai este folositor. Iar în fața unor forțe economice foarte mari, singurul care poate să facă față este statul, care prin pârghiile administrative, poate să-i protejeze pe cei mai slabi pentru a păstra diversitatea. Este ca atunci când ai lăsa să se dezvolte, fără intervenție, niște plante invazive care prin capacitatea lor de penetrare ar distruge toată flora specifică a unui areal. Este, fără îndoială, un proces natural, dar dăunător, iar a interveni este de dorit. 

De asemenea, trebuie ca intervenția să fie făcută cu înțelepciune, pentru ca efectul să fie cel scontat, altfel poate să se întâmple ca în situația pe care ne-a semnalat-o Daniel Frei: „Statul a încercat să intervină prin plafonarea unor produse, din păcate tot reculul a venit pe noi, pe producători. În momentul în care a trebuit să plafoneze la raft, retailerii s-au îndreptat către procesatori, procesatorii către noi și noi am fost cei care am suferit pentru toată plafonarea. Asta se vede, piața laptelui în Europa nu a scăzut în această primăvară, în timp ce noi avem în România tot mai mulți fermieri care se plâng că le este scăzut prețul la poarta fermei”.

Foarte pertinentă mi s-a părut observația lui Mihai Horvat, care remarca faptul că a aduce laptele de la distanțe mari pentru a-l procesa și apoi să îl distribui iar la distanță nu faci decât să accentuezi amprenta de carbon despre care atât de mult ne văităm în ultima perioadă. „Laptele să vină pe lanțul alimentar scurt, ceea ce ar fi în strategia UE, «de la fermă la furculiță», cumva trebuie gândită și amprenta de mediu, pentru că în momentul când aduci laptele din Ungaria, îl procesezi undeva în zona Mureșului și iar să-l distribui în zona Sătmarului sau chiar în altă parte, se arde foarte multă motorină”, punctează Mihai Horvat. 

E nevoie de o portavoce în Guvern

Încă un aspect pe care l-au discutat fermierii prezenți la reuniune a fost desemnarea unui reprezentant care să comunice mai bine și mai constant cu Guvernul. „Decizia noastră a fost să stăm la o discuție mai profundă și să  vedem cum ne putem organiza să avem o persoană continuu acolo care să se ocupe doar cu treaba asta, pentru că eu sunt atât director executiv la Federație, cât și fermier activ, și, pe deasupra, mai am o familie de care trebuie să am grijă. Deci nu aș putea să le fac pe toate. Mă consideră pe mine copiii că aș fi Superman, dar nu e chiar așa. E destul de greu. Însă, pe lângă persoana care credem noi că o vom găsi și ne va reprezenta la maximum acolo, vom sta și noi zi de zi, pentru că altfel nu vom ști care sunt problemele curente, mai ales în teren. Deci va trebui să fie o persoană care să se dedice sută la sută și să aibă cunoștințe din sectorul zootehnic, din mediul vacii cu lapte, ca să știe ce să vorbească, să știe despre ce să vorbească și să facă o legătură sută la sută între fermieri și minister”, a arătat Ionel Chirilă.

Este utilă această decizie pe care probabil că ar fi trebuit să o ia mai de mult, dar să nu uităm că atât timp cât nu există receptivitate din partea guvernanților, nici acea persoană despre care ne-a vorbit domnul Ionel Chirilă nu va putea să facă mai mult. 

Oricum, cercetarea mediului economic este un atribut care, în mod logic, intră în portofoliul guvernelor. Nu văd de ce fiecare segment din economie ar trebui să își posteze o portavoce în Guvern atât timp cât acesta din urmă și-ar face treaba pentru care este plătit. Doar faptul că există această inițiativă dovedește impotența sau nepăsarea celor chemați să guverneze. 

Este tulburător faptul că fermierii au ajuns să se autoculpabilizeze pentru ceva ce nu ar trebui să facă. „Trebuie să ne asumăm și noi o parte din vină, faptul că zootehnia nu a fost reprezentată la nivel național așa cum ar fi trebuit, faptul că noi nu am reușit să punem presiune sau să mergem cu problemele, dar și cu rezolvările la problemele noastre, pentru că de cele mai multe ori mediul asociativ nu merge doar cu probleme în fața decidentului public, merge și cu rezolvarea acestor probleme. De cele mai multe ori, în legislație au fost implementate și propunerile noastre, dar, așa cum au semnalat și colegii noștri, faptul că legislația se schimbă foarte des și de cele mai multe ori este și ambiguă creează probleme în sector și, da, este necesar să se facă corecții, ajustări, și acestea se fac în cunoștință de cauză”, ne spune Ionel Arion. Probabil că rostul principal al acelui reprezentant ar fi mai degrabă cel de a informa constant fermierii despre dinamica legislativă. Pentru că altfel fermierii nu au cum să ofere totdeauna soluții la nivel macroeconomic, pentru că nu este menirea lor. Această sarcină o are statul, care, prin specialiștii pe care ar trebui să îi aibă, este chemat să cerceteze care sunt problemele celor implicați în economie, să le analizeze, să caute soluții echilibrate și să le legifereze, astfel încât niciuna dintre părți să nu muncească în zadar.

Ionel Arion este chiar mai explicit decât noi: „Este rolul statului să devină arbitru nu în piață, ci în legislație, în aplicarea legislației. Legislație există, însă autoritățile statului – îmi pare rău s-o spun, am mai spus-o, mă repet – sunt populate azi cu oameni care au atribuțiuni, dar nu înțeleg aceste atribuțiuni, d-apoi să le mai și aplice sau să le implementeze. Din păcate, se perpetuează acest trend, faptul că azi noi nu alegem să ocupăm anumite posturi prin concurs, statul român practic a uitat de concurs și doar prin numiri, or, persoanele nepotrivite numite într-un astfel de domeniu care are rolul de arbitru sau rol de a reglementa sau rol de a supraveghea anumite derapaje nu pot lua decizii, fiindcă sunt în necunoștință de cauză”.

Atât timp cât situația este de natură să decapitalizeze unul dintre pioni, toată economia va avea de suferit. Iar dacă ne putem lipsi de una sau de alta, dintre cele nevitale, nu același lucru se poate spune despre mâncare. Să nu uităm că trăim o epocă în care amenințarea războiului este reală, iar securitatea alimentară ar trebui să fie prioritară. 

Articol de: ADRIAN NEDELCU & VICTOR MIHALACHE

CITEȘTE ȘI: Socotelile crescătorilor de vaci, date peste cap

Consiliul Laptelui s-a reunit în ferma Afiliu din județul Buzău 

La Șăulia, în județul Mureș, membri ai Federației Crescătorilor de Bovine din România s-au întâlnit pentru a discuta despre problemele sectorului, dintre care cea mai gravă era cea legată de sprijinul care ar trebui să vină din partea autorităților. Am fost prezenți la întâlnire și am reținut câteva opinii legate de acest lucru, dar și despre alte probleme conexe.

Situația acestui sprijin este, după cum se știe, controversată. Pe de o parte, cuantumul a scăzut continuu, iar pe de altă parte, modul de atribuire a determinat o situație nefirească, adică, primesc bani cei care au avut animale la un moment dat, în condițiile în care ei nu le mai au, iar cei care le au acum nu primesc nimic. Profitându-se de conjunctura creată de alocarea unor fonduri pentru cei afectați de criza economică provocată de pandemia de Covid-19, s-a stabilit, de comun acord cu fermierii, ca subvenția pe cap de animal să fie minimizată, iar ajutorul să fie primit în mod real pe calea ajutorului de covid. Numai că acesta nu vine sau vine destul de greu. În momentul discuției, se punea încă problema cui se va acorda acest ajutor, ce dimensiune trebuie să aibă ferma care să primească ajutor și pe ce criterii să se stabilească această valoare. În federație sunt și fermieri care au animale de ordinul sutelor de capete, dar și dintre cei care nu depășesc 10, 15 capete sau chiar mai puțin.

Fermieri mici, fermieri mari

De altfel, există o polemică la nivelul agricultorilor, care împarte societatea acestora în fermieri care au performat peste un anumit prag, susținând piața cu produsele lor, numindu-i fermieri mari, și cei care nu reușesc să participe la piață cu mare lucru, având un randament mai scăzut, numiți, evident, fermieri mici. Unii susțin că cei dintâi ar trebui ajutați, pentru că ei generează progres și pentru restul societății, realizând, pe lângă producția propriu-zisă, locuri de muncă și resurse financiare la buget, prin plata de taxe și circulația TVA-ului. Aceiași susțin că direcționarea fondurilor către susținerea celor mici reprezintă o risipă și că nu ar trebui să se facă asta. De cealaltă parte, argumentele sunt legate de procentul foarte mare reprezentat de fermierii mici care, dacă nu ar fi susținuți, ar determina o diminuare majoră a producției în sine, dar și o presiune accentuată pe susținerea socială, pentru că aceștia vor rămâne fără nicio sursă de venit.

Aceste două abordări sunt, putem spune, cele radicale. Fermierii, între ei, mici și mari, au perspective mai puțin dure. Fiecare înțelege că și celălalt trebuie să trăiască, dar este afectat în primul rând de propria situație. Iată câteva opinii ale unor crescători de vaci de lapte, participanți la dezbatere.

Iako Tibor, crescător de vaci din Bodoc, județul Covasna, care are un efectiv de 97 de animale, jumătate din ele, de carne, Angus, și jumătate de lapte, Bălțată Românească și Holstein, care este și președintele Asociației județene a crescătorilor de bovine din județul Covasna, o asociație cu 1300 de membri, crescători și mici, și mari, ne explică motivul venirii la Șăulia: „Astăzi am venit pentru ca să vorbim despre subvenții. Cea mai mare problemă este că ajutorul de stat nu l-am primit pentru Registre și asociații, n-am mai primit bani din noiembrie și nu mai putem să dăm salariile la oameni. Cu ANT-ul (Ajutorul Național Tranzitoriu, n.r.), iar nu știm ce vor. Am primit cei 5 lei pe bovină și ne-au promis că o să ne dea în loc de ANT un ajutor de covid, de 140 de lei pe bovină și 235 lei pe tona de lapte. Dar n-au aprobare, oamenii așteaptă. După câte am înțeles, au zis că n-o să le dea celor care au datorii la stat, dar datorii la stat din ce cauză au? Tot din cauza asta au datoriile, că nu și-au primit banii la timp”.

El susține că în interiorul asociației nu sunt discuții legate de cine să primească și cine nu subvenții. „La noi nu sunt probleme cu fermierii mici sau mari, problema e că nu primim subvențiile la timp, nu primim subvenții care să ne scoată din impas, prețul laptelui este mic, pe lângă asta mai avem probleme cu urșii, acum pentru cei care au ieșit la pășune sunt foarte multe probleme: le omoară câinii, în primul rând, după aceea animalele”, ne aduce Iako Tibor în atenție o problemă despre care nu se prea discută și continuă puțin malițios la adresa unor presupuse directive de protejare a urșilor venite de la Bruxelles: „Stăm foarte bine cu urșii. Ar trebui să dăm și la ceilalți, adică în Uniune, pentru că nimeni din Uniune nu vrea să primească urși. Ar trebui să primească și ei, să vadă cum e să ții animalele pe pășune și să vină ursul să le mănânce. Avem probleme mari și la porumbul siloz, și la porumbul normal. Intră urșii și ne strică, intră și pe sub „păstorul electric”, își face groapă și intră pe sub el și n-are nicio treabă”.

Un lucru bun pe care îl remarcă este faptul că pot să negocieze puțin mai bine prețul de vânzare al laptelui. „Avem un centru de colectarea a laptelui, unde strângem laptele numai din comuna Bodoc, avem în jur de 3000 de litri de lapte pe zi. Asta este bine, că avem o cantitate destul de mare și putem negocia mai ușor cu procesatorul. Sunt mulți fermieri care primesc și acum 90 de bani, dar nu la noi la Bodoc, în alte comune. Cu banii ăștia nu este plătită munca omului... eu sper să mai reziste, dar nu cred.”

Practic, nu se mai face profit

Ovidiu Onișor are un efectiv de 700 de capete de vaci din rasa Holstein și lucrează o suprafață de 1600 de hectare, având 35 de angajați. Nu pare mulțumit de productivitatea pe care o are, de 8000 de litri pe cap de vacă, spunând că mai este mult până va ajunge la producțiile omologilor săi de pe continentul american, care au vaci care produc 12000 de litri. Sigur că această nemulțumire este legată și de conjunctura creșterii prețurilor la inputuri pe fondul stagnării prețului de vânzare a laptelui. „La ora aceasta, suntem la limită vizavi de profitabilitate, nu vreau să spun că acum suntem pe pierdere și că am fost pe pierdere și că tralala, dar afacerea nu mai devine rentabilă. Având în vedere că prețul cerealelor a crescut cu cel puțin 50-60%, pot să dau și niște exemple și cei care mă ascultă să-mi dea sau nu dreptate: porumbul de la 60 de bani a ajuns la 96 de bani, șrotul de rapiță a ajuns de la 1,12 la 1,65, tot ce înseamnă input – grâu, orz, triticale, orzul de la 60 la peste 90 de bani, toate s-au scumpit cu cel puțin 50%. Cerealele reprezintă cam 70% din prețul de cost. În momentul acesta, noi practic nu mai facem profit. Prețul laptelui, că despre asta poate fi vorba, a rămas fix sau nu s-a majorat de peste doi ani. Deci eu cu procesatorul cu care am contract nu mi-a mărit prețul de 2 ani și 8 luni. Nu vreau să dau numele procesatorului, ei spun: au fost probleme, HoReCa s-a închis, nu mai există desfacerea care exista în trecut, dar bun – și noi putem să mergem pe zero profit? Cât vom putea să rezistăm? Lucrurile sunt destul de grave, sincer. Eu nu sunt tipul care să se plângă, să spună că vine și face agricultura de hobby, că e un mod de viață – nu e niciun mod de viață! Agricultura trebuie s-o faci ca să-ți asigure un profit familiei și angajaților tăi, fiindcă de asta te duci dimineața la lucru, să faci bani, nu să pierzi bani. Dacă pierzi bani, mai bine stai acasă, vinzi și-ți vezi de treabă. Activitatea nu mai e sustenabilă în momentul de față la prețul acesta al laptelui, care rămâne constant foarte jos – că nu vreau să dau cifre fiindcă e vorba de cantități, eu produc peste 6500 de litri pe zi – nu mai e sustenabilă afacerea, în condițiile în care prețul cerealelor urcă, energia urcă, gazul urcă, salariile urcă, toate urcă, prețul nostru de vânzare al laptelui rămâne de trei ani fix.”

În permanență e nevoie de investiții

Făcând parte dintre fermierii cu performanțe și cu o viziune modernă asupra producției, calculul pe care îl face Ovidiu Onișor are în obiectiv investiția în dezvoltare, un proces care dacă lipsește este egal cu regresul. „Noi am făcut o socoteală, pe preț de cost față de 2019, fermierul român crescător de vacă de lapte pierde undeva la 400 de euro. Asta înseamnă că la 300 de vaci eu pierd 120.000 de euro. Până la urmă, suma era undeva la 450, dar hai să zicem cu ce or să mai dea, am ajustat-o la 400. Deci undeva sunt sume pe care n-ai de unde să le scoți din buzunar și în capitalismul ăsta sălbatic investiția e esențială. Nu investești – ieși din piață.”

Este de acord și cu investițiile pe fonduri europene, la care a recurs de multe ori, dar experiența l-a transformat pe Ovidiu Onișor într-un critic al acestor investiții: „Dacă vorbim de investiții de AFIR și din astea, păi astea le faci peste cinci ani! E ceva de neimaginat! Tu vrei să-ți faci un proiect prin care să-ți cumperi nu știu ce, să construiești nu știu ce și implementezi proiectul acesta de astăzi peste cinci ani. Cine mai are răbdarea asta? Se schimbă tehnologiile, până peste cinci ani! Până ți-l avizează, până ți-l autorizează, până faci licitația, până începi, până deschizi-închizi – eu nici nu mă mai simt în stare! Eu am făcut trei proiecte AFIR, unul a durat vreo 5 ani, unul vreo 3, unul vreo 2 – alea pe construcții te termină. Acolo n-ai nicio șansă. V-am spus, construcțiile gratis să mi le dea, că nu îmi mai trebuie. E foarte complicată povestea asta, birocrația asta. Și nu știu ce atâta frică? Că dacă nu folosește banul acolo, că-l folosește dincolo – și dacă chiar nu l-ar folos pentru grajdul ăla, ci pentru celălalt grajd, care-i problema? Că nu-și ia Jeep, nu-și ia barcă cu motor! Îl folosește tot în fermă, tot acolo se vor regăsi banii. Dă-i un plafon, «fă ce vrei cu ei, dar demonstrează că ai mărit producția de lapte, că ai creat locuri de muncă, că plătești mai multe impozite la stat și treaba ta ce faci cu ei!»”.

Subvenția, între eficiență și fairplay

Este printre criticii subvenționării fermierilor mici, care, consideră, ar trebui să fie ajutați altfel. „Se dau niște bani care nu se regăsesc în piață, să zici: «Domnule, la ce e bună subvenția asta?», «Simplu, ca prețul cerealelor, prețul mâncării – ca să nu discut pe toată filiera – să fie foarte mic». Cred că ăsta a fost scopul pentru care s-au creat subvențiile acestea. Și care-i rezultatul? Nu știu cât e de ieftină mâncarea, probabil că e ieftină, dar dă la cel care produce mâncare ieftină, dă la cel care creează locuri de muncă, dă la cel care asigură un trai mai bun, la care vezi că rămâne ceva după el. Vorba aia, că până la urmă și asta e o chestie, să rămână ceva după tine. Și asta e o satisfacție. Deci povestea asta că dă-i la cine are teren în proprietate n-are nicio relevanță. E o pierdere de vreme, bani pierduți, e ca și cum ai lua o cisternă de motorină și-i dai drumul aici pe lacul ăsta în jos. Și poluează, și folosește la nimic. Nu rămâne nimic după el, rămân doar bani aruncați. Plătiți de cine? Tot de noi! Sunt bani aruncați. Cel care – ca și colegul – face 4000 de litri pe cap de vacă, la ce să-i dai bani celui care face 4000 de litri pe cap de vacă? La ăla care face 3 tone de grâu? Bun, încurajează-l să facă mai mult, încurajează-l să ia credite cu dobânzi mici, încurajează-l să facă o școală, educă-l, fă ceva cu el! Și dă-i de la Agenția Statului teren, fă-i ceva, ridică-l și pune-l, aliniază-l cu ce se întâmplă în Europa, să concureze de la egal la egal cu fermierul străin. Nu poți să concurezi cu fermierul străin cu trei vaci și două hectare de teren!, că n-o să poți niciodată să faci o investiție să-ți iei un tractor, să-ți iei o combină, să-ți faci un grajd, oricum ți-ai face calculele”, explică Ovidiu Onișor.

În replică, Nicolae Stângă, care reprezintă asociația județeană din Sibiu, o asociație care are membri care dețin efective de la 5 capete în sus, este foarte nemulțumit, după cum și spune, de felul cum este privită majoritatea fermierilor pe care îi reprezintă: „Avem peste 80% care se încadrează între 20 și 40 de capete. Deci nu putem să venim să avem neplăcerea să-i dăm deoparte pe cei 80% și să mergem pentru 10-15-20% dintre fermieri care au sute, mii de capete, or, asta nu ne-ar face să fim fairplay față de ceilalți fermieri ai noștri. Sunt familii, și tinere, și mai puțin tinere, la care ăsta e venitul lor: 10, 20, 30 de capete, de pe urma cărora câștigă, se gospodăresc, își trăiesc viața, or, nu pot să fiu de acord ca ei să dispară și să reziste numai cei cu sute sau mii de capete. Asta este nemulțumirea mea”.

La aceasta se adaugă faptul că rasa pe care o cresc ei este una mixtă și nu atinge performanțele celor specializate, fapt care îi dezavantajează, în condițiile în care valorile respective devin parametrii luați în calcul la calculul subvenției. „Dorim să se plătească și performanța, dar să nu-i uităm pe cei mici. Nu dorim ca totul să se impună de la 7.000-8.000 de litri, mai ales că noi avem majoritatea animalelor Bălțată care nu se ridică la această cantitate mare de lapte, de 8000 de litri. Noi nu avem nimic cu cei care au și altă rasă, dar noi avem în zonă, și eu reprezint o zonă în care 80% sunt Bălțată românească, și atunci Bălțata românească, fiind o rasă mixtă, automat nu are caracteristicile unei Holstein sau ale unei Bălțate negre românești care să aibă 7.000-8.000 de litri de lapte. Și atunci a noastră începe de undeva de la 4500 și poate să ducă la 5000, 6000, 7000 care-s cele mai bune, dar majoritatea se încadrează la plus 4500 de litri de lapte”, arată Nicolae Stângă.

Crede că fermierii mici și mijlocii ar trebui să se asocieze în cooperative, pentru a putea să facă investiții comune, și chiar are intenția de a pune bazele unei astfel de cooperative în zona sa. „Urmează să punem bazele unor cooperative, sperăm să-i convingem pe fermierii noștri, pentru că le e și frică, dar cu timpul și văzând că unele au succes, sper să-i putem convinge, pentru că cooperativele pot să facă investiții, pot face în felul acesta și o mică procesare, pot să și primească fonduri, pot să primească din partea băncilor mai bine creditele, pot să acceseze și creditele care sunt pentru IMM-uri și pentru investiții, eu zic că e benefică”, punctează Nicolae Stângă.

Organizarea, motorul dezvoltării

Ionel Chirilă este un fermier care se autodefinește din „clasa celor mijlocii, pentru că ferma noastră este destul de măricică, aproximativ 150 de capete”. Spune că totul depinde de organizare. „Absolut totul depinde de cum ne organizăm, cum punem problema furajării animalelor, cum punem problema vânzării animalelor și în principal a producției pe care o obținem după ele. Din punctul meu de vedere, putem să zicem că devine profitabilă cu pași mărunți, dar este o chestie de viitor, o chestie care dă viață mai departe gândului tău. Asta, când ai investiții și investițiile sunt făcute în principal cu gânduri de dezvoltare, cu tehnologie nouă, cu tot ce se poate mai modern, pentru a ne ușura munca și a ușura tot ce există în fermă, atât munca ta în sine, cât și a angajaților. Atunci începi să devii profitabil și poți să-ți faci planuri de viitor”, precizează Ionel Chirilă.

Crede că se poate dezvolta și din resurse proprii, dar foarte încet. „Totuși, ar trebui apelat la un împrumut sau, în baza fondurilor, acestea trebuie investite cu foarte multă grijă și investite exact acolo unde trebuie, pentru a-ți optimiza lucrarea, pentru a-ți menaja sănătatea, pentru a face un plan de viitor viabil.”

Cel mai important e prețul de vânzare

Legat de dimensiunea fermei, Ionel Chirilă nu trece pe primul plan, ca importanță în profitabilitatea unei ferme, efectivul de animale, ci prețul laptelui, apoi pe cel al inputurilor. „Cel mai important și mai important este prețul de vânzare al laptelui, că de acolo pleacă toate. Dacă ai un preț bun de vânzare al laptelui, atunci poți să te gândești și la celelalte investiții. Un fermier care ține foarte mult la partea contabilă, partea economică, își face calculele atât pentru prețul de cost al laptelui pe care-l are în fermă, cât și pentru celelalte costuri. Iar atunci când ai un preț bun de vânzare al laptelui îți permiți ca să faci și achiziții, să-ți cumperi utilaje, să-ți modernizezi ferma, să-ți faci viața mai ușoară, cu alte cuvinte. Deci importanța majoră, vreau să menționez, o are în primul și-n primul rând prețul de vânzare al laptelui, pe care fiecare ar trebui să și-l negocieze cu procesatorul”. Fermierul susține că în ciuda atitudinii destul de rigide a procesatorilor care nu prea negociază cu producătorii, sunt și dintre aceia care țin cont de unele aspecte. „Unii procesatori țin cont și de evoluția fermei și atunci ei analizează: văd o fermă care are un viitor, o fermă viabilă, o fermă cu un pic de istorie, dacă putem spune așa, pentru că dacă te muți de la un procesator la altul, începi să pierzi din credibilitate, începi să pierzi...”

Ioan Pălășan are o fermă în comuna Saschiz, satul Cloașterf, de 300 de vaci, dar lucrează și aproape 500 de hectare de teren. El pune accent pe faptul că scumpirea inputurilor a dus la creșterea prețului de producție cu aproape 50 la sută. „Creșterea prețului de cost al laptelui din cauza scumpirii foarte mari, aproximativ cu 50%, a tuturor produselor pe care le achiziționăm noi; într-adevăr, cu ce producem noi ne mai ajută faptul că prețul de cost al produselor noastre n-a fost foarte, foarte mare anul trecut, și asta ne ajută să supraviețuim. Dar dacă ar fi să ne raportăm numai la prețurile la care au ajuns inputurile în agricultură anul acesta, cu greu am face față concurenței și cu greu am realiza profituri. Noi facem parte integrantă din Uniunea Europeană, cu toate avantajele și dezavantajele, că dacă primești niște bani trebuie să ai și niște obligații, nu numai drepturi, și practic suntem concurenții fermierilor foarte performanți din Occident, pentru că circulația e foarte rapidă a laptelui, a diferitelor cereale... și dacă nu vom reuși să ne modernizăm și să devenim performanți, în ceea ce privește cultura mare și respectiv laptele, nu vom mai putea face față și va trebui să ne lăsăm. Impresia mea e că foarte mulți așteaptă situația asta a noastră viitoare dificilă din punct de vedere financiar, tocmai ca să ne achiziționeze, să cumpere la prețuri de nimic.”

Grija pentru programele viitoare de dezvoltare

Petre Bordean este președintele asociației județene Brașov, fiind fermier în comuna Bod, cu o suprafață de vreo 30 de hectare și vreo 75 de bovine. Susține că ar trebui să se pună accent pe negocierea cu guvernanții în ceea ce privește situația programului următor de dezvoltare. „Am sugerat colegilor să punem problema și Programului național PNDR 2023-2027 sau 2028, care va fi, și-n acești doi ani pe care-i avem, de tranziție, eu am propus ca acești bani să fie foarte ușor accesați de fermierii mijlocii și mici, chiar de fermele de familie, fiindcă noi din producție nu putem face investiții în fermă, deci nu ne putem utila ferma, nu putem achiziționa furaje de bună calitate și altceva, fără să avem această posibilitate de a accesa proiecte. Și asta a fost ideea mea, să facem propunerea ca pentru sectorul bovin, acum având în vedere faptul că bovina nu e chiar ca porcul și pasărea, e un sector foarte greu, și noi dacă-l distrugem acum, anul ăsta, nouă ne trebuie 5-6 ani să revenim, fiindcă bovina devine productivă după trei ani, nu e ca pasărea și porcul. Deci trebuie să ținem cont de treaba asta. Foarte mulți fermieri acum încearcă să renunțe. Până acum n-au apărut în media vânzări de ferme – uitați-vă pe toate canalele media, găsim ferme la cheie de vânzare.”

Crescătorul este de părere că există o categorie de așa-ziși fermieri care fac proiecte doar ca să încaseze fonduri și subvenții fără a produce ceva, îi numește vânători de subvenții, pentru că, spune el, orice proiect vine și cu subvenții. „Să înlăturăm vânătorii de subvenții și de proiecte – că indirect sunt și vânători de subvenții, fiindcă ei, dacă accesează proiecte, acolo vin cu subvenții: fiecare proiect, în agricultură, implicit aduce și subvenții. Deci, una la mână, fură banii din proiect, fură banii și din subvenții și, doi la mână, ne dezavantajează pe noi, fermierii care muncim și ne chinuim. Noi avem mari probleme: avem probleme cu muncitorii. Dacă noi nu utilăm fermele, nu băgăm roboți de muls, nu ne facem săli de muls, nu achiziționăm utilaje – pentru că se pune problema forței de muncă, extraordinar de greu se găsește și nu e calificată, nu găsim personal calificat –, foarte mulți o să renunțăm”, arată Petre Bordean.

În loc de concluzii

Președintele interimar al Federației Crescătorilor de Bovine, Iacob Boca, cel care a fost și gazda de la Șăulia, concluzionează că întâlnirea a fost una echilibrată, între profesioniști. „Pot să spun că a fost o întâlnire în care fiecare și-a spus ce are mai greu pe suflet la ora asta, sperăm că o sinteză făcută cum trebuie o să fie un material serios pentru guvern, chiar pentru România și pentru viitorul colegilor mei, crescători de vaci cu lapte. Colegii s-au exprimat până la urmă corect, cinstit, fiecare n-a venit să întindă mâna, n-a venit să ceară, să se milogească, a venit să-și spună necazul care-i paște, pentru că sunt oameni conștienți care judecă că într-un viitor apropiat, dacă nu ne organizăm și statul nu vine cu măsuri, vor fi în poziția de a se destrăma, de a închide fermele.”

Iar reprezentantul ministrului Oros, la rându-i fermier, care a fost și primul președinte al federației organizatoare, Dorel Secară, spune că înțelege toate problemele ridicate și că le va susține mai departe: „Problemele pe care le-au ridicat fermierii le înțeleg foarte bine, în calitatea mea de fermier mă confrunt și eu cu aceste probleme, problemele pe care le-au ridicat colegii fermieri sunt probleme obiective, probleme reale, perioada pe care o traversăm acum este o perioadă dificilă pentru sectorul creșterii bovinelor din România, din mai multe considerente. Și aș vrea să vă spun faptul că majoritatea colegilor au explicat foarte clar, cu date clare, că prețul de cost a laptelui pe care-l produc, sau al kilogramului de carne pe care-l produc colegii care produc carne, prețul de cost a crescut foarte mult, iar prețul de vânzare al materiei prime, respectiv lapte, carne, stagnează de vreo trei ani, ceea ce le diminuează profitul până la dispariție. Și avem aici colegi care au exploatații performante, dotate tehnologic, unde fac tehnologie adevărată și nu fac amatorism. Eu mi-am permis să notez aici câteva probleme, doar le punctez foarte scurt:

•       sunt îngrijorați fermierii noștri de creșterea prețului la gaz, la motorină, la electricitate, ar dori aici niște compensații;

•       forța de muncă – pe modelul din construcții – sprijinită;

•       acciza la motorină este o problemă, ar fi de dorit chiar eliminarea sa;

•       subvențiile să fie legate, oarecum, și de producție;

•       cei care iau subvenții și nu lucrează pământul să fie eliminați;

•       facilități la proiecte – pentru că sunt interesați și de dezvoltarea fermelor, la rectificarea bugetară, foarte important, și aici colegii vor întreprinde               măsuri concrete;

•       revenirea la ANT-ul care a fost și sprijin covid pentru toate speciile, nu numai pentru bovine;

•       măsuri legislative legate de protecția produsului românesc și alte probleme”.

Paradoxul pe care nu reușim să îl elucidăm de atâta amar de vreme este: dacă înțelegem că problemele cu care ne confruntăm au cauze obiective și soluții rezonabile, oare de ce trebuie să așteptăm al doisprezecelea ceas pentru a căuta să înlăturăm acțiunile care le-au provocat sau să punem în aplicare acele măsuri capabile să le rezolve? Să fie rea-voință? Nu putem concepe. Nepăsare? Greu de spus. Neștiință? Puțin probabil, pentru că soluții se tot vehiculează. Oare ce ne scapă?

---------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Articol scris de: ADRIAN NEDELCU și ȘTEFAN RANCU

Publicat în Revista Fermierului, ediția print - august 2021

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Claudiu Frânc a demisionat din funcția de președinte al Federației Crescătorilor de Bovine din România (FCBR), ca urmare a nemulțumirii majorității reprezentanților asociațiilor membre ale federației în legătură cu faptul că a semnat, împotriva intereselor, voinței și mandatului acordat de FCBR, un document care a fost înaintat ministrului agriculturii sub sigla ProAgro, prin care se susținea eliminarea plafonului maxim de 250 de capete de vaci de lapte prevăzut de art. 75 din Ordinul 619/2015.

FCBR a menționat expres, în comunicatul pe care Adunarea Generală, întrunită pe 26 februarie 2021, la Șăulia, în județul Mureș, l-a dat publicității, și prin care anunța demisia președintelui Cladiu Frânc, faptul că „semnarea acelui document s-a făcut prin nesocotirea voinței asociațiilor membre ale FCBR, reprezentând exprimarea poziției pur personale a domnului Frânc. Federația Crescătorilor de Bovine din România nu a susținut vreodată ideea eliminării plafonului maxim de 250 de capete bovine, deoarece această măsură ar fi fost de natură să aducă grave prejudicii financiare fermierilor mici si mijlocii din România.”

Până la organizarea, în viitorul apropiat, a unei Adunări Generale a FCBR, în cadrul căreia va fi ales un nou președinte, înterimatul va fi asigurat de domnul Iacob Boca, președintele Asociației Crescătorilor de Taurine din județul Mureș.