Atunci când ne planificăm mesele, mulți dintre noi avem o diversitate de opțiuni. Datorită comerțului, ne bucurăm de acces la produse proaspete pe tot parcursul anului, indiferent de locul în care trăim. În timp ce majoritatea oamenilor din țările cu economii avansate nu își fac griji cu privire la accesul la hrană, mulți din alte regiuni nu sunt la fel de norocoși. Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO) estimează că 733 de milioane de oameni suferă de foame severă.

În urma perturbărilor lanțului de aprovizionare cauzate de pandemia de COVID-19 și a războiului Rusiei împotriva Ucrainei, atenția s-a îndreptat către importanța producției locale și controlul alimentelor în Europa Centrală și de Est. Fermierii joacă un rol esențial în menținerea aprovizionării globale cu alimente, asigurând că alimente proaspete și nutritive ajung pe piețele locale și internaționale.

Ziua Mondială a Alimentației, sărbătorită anual pe 16 octombrie, subliniază problema critică a securității alimentare globale și rolul esențial al fermierilor în susținerea sistemelor noastre alimentare. În drumul lor către cultivarea alimentelor sănătoase și gustoase de care depindem cu toții, fermierii trebuie să facă față provocărilor economice, de reglementare, agricole și comerciale. Cea mai bună cale de a depăși aceste provocări este prin soluții inovatoare, bazate pe știință, care oferă o nouă perspectivă asupra a ceea ce este posibil în agricultură. Produsele biologice ajută la crearea acestui drum, sporind performanța, făcând culturile mai rezistente și protejându-le potențialul, contribuind în același timp la sustenabilitatea economică și de mediu.

Majoritatea produselor biologice au în compoziție materii de origine naturală. Unele sunt organisme vii, cum ar fi bacteriile benefice. Altele, cum sunt enzimele, sunt derivate din materiale naturale. Multe produse biologice susțin procesele pe care plantele le realizează în mod natural. Ele pot ajuta la îmbunătățirea performanței, la construirea rezilienței în fața stresului abiotic (precum condițiile meteorologice nefavorabile) și, în unele cazuri, protejează potențialul unei plante împotriva dăunătorilor.

Produsele biologice, în general, nu persistă în mediul înconjurător și au de obicei reziduuri minime sau inexistente. Ele pot fi folosite singure, dar cercetările și experiențele din teren arată că sunt deosebit de eficiente atunci când sunt combinate cu produsele convenționale de protecție a culturilor.

Astăzi, știința produselor biologice este mult mai avansată decât în urmă cu 30 de ani, când aceste produse naturale au început să câștige teren pe piață. Datorită progreselor științifice recente în domenii precum știința deciziilor, bioinformatica, genomica și biologia moleculară, avem o înțelegere mai profundă a modului de acțiune al acestor produse, cum să le maximizăm performanțele și să le prezicem eficiența. Compania globală de știință și tehnologie agricolă Corteva Agriscience și-a consolidat poziția de lider mondial în domeniul produselor biologice prin achiziția Symborg și Stoller. Aceste achiziții reflectă angajamentul Corteva de a oferi fermierilor noi instrumente pentru practicile agricole durabile și integrate. Corteva a adus deja inovații fermierilor din Europa Centrală și de Est, inclusiv un produs optimizator de eficiență a nutrienților, care captează azotul din aer și îl transformă în amoniu, cunoscut sub numele de BlueN™ sau UtrishaN™. Ingredientul activ din acest produs, M. symbioticum SB23, este extrem de eficient în furnizarea de azot culturilor care, în mod obișnuit, consumă cantități mari de azot pentru a-și produce recoltele. Fermierii pot folosi acest produs pentru a crește eficiența utilizării azotului, luând în considerare diferitele surse de azot ca nutrient pentru plante.

Produsele biologice reprezintă o frontieră nouă în agricultură și necesită o nouă modalitate de gândire. Combinând produsele biologice cu cele convenționale de protecție a culturilor, fermierii au la dispoziție mai multe pârghii pentru a-și crește productivitatea, a se diferenția pe piață și a asigura hrana pentru o populație globală în creștere.

Autor: ANDRE NEGREIROS, Liderul Unității Comerciale Europa Centrală și de Est Corteva Agriscience

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Ziua internaţională de conştientizare a risipei alimentare, sărbătorită pe 29 septembrie, a fost inițiată de Organizația Națiunilor Unite pentru a sublinia importanța reducerii pierderilor alimentare la fiecare etapă a lanțului de aprovizionare, de la fermă la farfurie. Prin urmare, în fiecare an în această zi este punctată necesitatea tot mai mare de a reduce risipa alimentară și de a asigura rezervele globale de hrană.

Organizația pentru Alimentație și Agricultură (FAO) a raportat că 733 de milioane de oameni din întreaga lume s-au confruntat cu foamete în 2023, conform raportului „The State of Food Security and Nutrition in the World” pentru 2024¹. Mai mult, în timp ce aproximativ nouă milioane de oameni mor în fiecare an din cauza foametei și a bolilor asociate², aproximativ o treime din toată hrana destinată consumului uman este pierdută sau risipită.

„The Food Waste Index Report 2024”³ arată că aproximativ 1,05 miliarde de tone de alimente au fost risipite la nivel global în 2022 și evidențiază importanța măsurilor pentru dezvoltarea unor strategii eficiente de reducere a fenomenului.

La nivel local, conform Indexului Global de Securitate Alimentară publicat în 2022, dezvoltat de Divizia de Cercetare și Analiză a Grupului Economist (UE) și sponsorizat de Corteva Agriscience, România s-a clasat pe locul 29 din 113 țări evaluate, cu un scor de 92,9 comparativ cu media de 75,5 pentru criteriul pierderilor alimentare. Indexul atrage atenția asupra decalajului sistematic și a acțiunilor necesare pentru a accelera progresul către al doilea Obiectiv de Dezvoltare Durabilă al ONU până în 2030, eradicarea foametei în lume.

Gestionarea sănătății plantelor și prevenirea pierderilor

Risipa alimentară devine o problemă urgentă pe măsură ce populația globală crește. În timp ce consumatorii încep să reducă risipa acasă, provocarea mai mare se află în sectorul agricol, unde pierderile alimentare apar chiar înainte ca recoltele să fie strânse, în principal din cauza buruienilor, dăunătorilor și bolilor. Spre exemplu, bolile fungice au un impact semnificativ asupra cantității și calității recoltelor, contribuind la pierderile alimentare și afectând securitatea alimentară. Pentru a face față acestei provocări, fermierii pot folosi fungicide inovatoare ca una dintre cele mai eficiente metode de protecție a plantelor și de reducere a pierderilor. Fungicidele nu doar protejează culturile de boli, ci contribuie și la obținerea unor producții mai mari și a unei calități mai bune, crescând astfel cantitatea de alimente care ajunge la consumatori.

Pentru a proteja și salva culturile pentru sezonul de recoltare, fermierii din România pot alege produse precum fungicidele bazate pe substanța activă Zorvec™ din portofoliul Corteva Agriscience.

Zorvec™ oferă o combinație specială de consistență și control, permițând fermierilor să gestioneze mai bine culturile și să îmbunătățească randamentul și calitatea prin recolte mai bogate și mai abundente. Zorvec™ Endavia^® este fungicidul recomandat pentru a fi aplicat preventiv în obținerea eficacității maxime în combaterea manei la culturile horticole, iar Zorvec™ Zelavin^® Bria este soluția revoluționară în lupta împotriva manei la vița-de-vie, oferind cea mai lungă perioadă de protecție.

Constantin Merei, fermier din județul Prahova (25 ha viță-de-vie): „Folosesc Zorvec™ Zelavin^® Bria de mulți ani cu rezultate foarte bune. De când l-am aplicat prima dată, l-am folosit exclusiv până la înflorire și l-am păstrat ca parte esențială a strategiei mele de gestionare a rezistenței la mana viței-de-vie. Prin includerea Zorvec™ Zelavin^® Bria, am redus eficient pierderile alimentare, asigurând vițe-de-vie mai sănătoase și mai rezistente, ceea ce contribuie la minimizarea risipei și la maximizarea randamentului culturilor. Această abordare a fost esențială în gestionarea sănătății plantelor și prevenirea pierderilor, chiar și în condiții meteorologice dificile, datorită rezistenței ridicate la spălare a produsului, la mai puțin de o oră după aplicare”.

Alte soluții eficiente din portofoliul de protecție a culturilor Corteva Agriscience, cu acțiune de lungă durată, sunt Talendo^® și Verben™.

Produsul Talendo^® este specializat în combaterea făinării la cereale și viță-de-vie prin acțiunea biochimică de inhibare a viabilității sporilor și stimularea mecanismului natural de protecție al plantei.

O altă soluție pentru culturile de cereale de toamnă și de primăvară, Verben™ este fungicidul sistemic cu spectru larg pentru controlul bolilor, cu o creștere calitativă și cantitativă a recoltelor.

Cosmin Iancu, fermier din județul Ilfov, manager SC Picmar Prod: „Am decis să aleg Verben™ datorită celor două substanțe active inovatoare care ajută planta să combată bolile, în special făinarea. Prin utilizarea Verben™, am redus eficient pierderile alimentare, menținând culturi de cereale mai sănătoase și reducând risipa pe ferma mea. Pot spune cu încredere că Verben™ va fi întotdeauna o parte esențială a schemelor noastre de tratament pentru cereale, deoarece oferă performanțe constante și abordează eficient provocările, contribuind astfel la reducerea pierderilor alimentare și, în același timp, la îmbunătățirea randamentului culturilor”.

Autor: ANDREI DORU, Category Marketing Manager Fungicide, Insecticide și SAT Corteva Agriscience RO & MD

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Pe Valeriu Tabără, președintele Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești”, l-am mai avut invitat în paginile revistei noastre, de mai multe ori, dar personalitatea, experiența și erudiția bine-cunoscute ne determină să ne dorim să îi aflăm opinia în cât mai multe chestiuni pe care le întâlnim azi în agricultură, de aceea ne bucurăm ori de câte ori va fi de acord să stea de vorbă cu noi. 

Reporter: Ce reprezintă astăzi cercetarea agricolă? Sunt 63 de institute și stațiuni de cercetare, care au mai rămas, urmează reorganizare?

Valeriu Tabără: Nu. Deocamdată, rămân așa. Sperăm să le putem păstra, pentru că numărul pe care-l avem, și, mai ales, locația lor sunt absolut necesare pentru a răspunde problemelor specifice pentru fiecare zonă, aș spune chiar microzonă, în parte. Sistemul de cercetare în agricultură a fost construit cu acest scop acum aproape o sută de ani, de-a lungul cărora s-a făcut simțit în evoluția agriculturii și a spațiului rural românesc, dar și în evoluția României în general, ca țară cu o economie în care agricultura joacă un rol determinant. Pe cele nouă secții pe care le avem noi, care sunt, de fapt, domenii de activitate ale agriculturii și cercetării științifice, avem institute și stațiuni și sunt formate colective de cercetare, cu preluarea unor problematici din generație în generație.

Așa se face că România dispune la această dată, cred că printre puținele din Europa, de experiențe de lungă durată, în special cele care privesc fertilizarea și evoluția însușirilor solului, dar și a unor însușiri de producție ale solului și nu numai, de peste 70 de ani. Doar Marea Britanie și Germania mai au ceva asemănător, dar nu la aceeași extindere. Nu mai vorbesc de restul băncii de date experimentale, adunate de-a lungul anilor, care sunt un adevărat patrimoniu pentru România, greu de găsit în alte părți.

„Dacă vrei să te dezvolți, nu o poți face cu import de cercetare. Sigur, în fazele inițiale sau în anumite momente de criză, poți să te bazezi pe import de materiale de cercetare sau pe rezultate de cercetare de afară, dar nu poți trăi prin ele ca să poți face performanță.”

Reporter: Ați vorbit de bănci de date și mi-a fugit gândul la băncile de gene. Avem la Suceava, parcă ceva, și mult-trâmbițata, discutata, de la Buzău.

Valeriu Tabără: Este o bancă de gene în toată regula la Suceava, sigur, nu la mărimea la care există în alte zone ale globului, dar este o bancă de gene care, prin efortul unei echipe excepționale și prin extrem de multe greutăți, începând cu activitatea dr. Mihai Cristea, pentru că el i-a pus bazele, și continuând cu actuala conducere, se încadrează în rețeaua internațională, este recunoscută de FAO și participă la absolut toate activitățile legate de ceea ce înseamnă specificul băncilor de gene la nivel mondial. Ceea ce este la Buzău este mai mult un depozit de semințe, pentru că o bancă de gene implică multe alte lucruri, o activitate specifică. Mai ales că nici n-am putea să ținem două bănci de gene cam pe același domeniu, pentru că și colecțiile de tomate și de legume, și de fasole, plante medicinale, plante furajere, nu mai vorbesc de cereale, se găsesc în Banca de gene de la Suceava. Sunt vreo 24.000 de astfel de forme și mai sunt în locație până la 50.000. Dacă se va pune problema, ne vom concentra atenția și susținerea astfel încât banca de gene de la Suceava să poată să continue cu succes procesul de colectare și de gestionare a genelor care se găsesc în România.

Sigur că avem probleme importante în alte două domenii, și anume în viticultură și pomicultură, unde, din păcate, n-am reușit să facem prea multe, deși avem colecțiile constituite, însă până la gestiunea corectă și conform regulilor unor bănci de gene mai este puțin timp. Facem demersuri, se pare că există receptivitate și la nivelul de conducere: a Guvernului, a Ministerului Agriculturii, la Parlament, în așa fel încât în perioada următoare să putem constitui și organiza banca de gene și în aceste două domenii, mai ales că a fost antamată o colaborare și cu colegii din Republica Moldova, să facem această bancă de gene pentru întregul spațiu românesc. Însă problema este că nu trebuie să întârziem prea mult. Dar una dintre problemele cele mai mari este Banca de gene din zootehnie. Și aici există anumite preocupări, se pare că foarte mulți n-au înțeles ce înseamnă o astfel de bancă de gene și faptul că în aceste schimbări climatice și în ce se întâmplă la această dată la nivel, și regional, dar și mondial, partea cea mai în pericol este zootehnia și, practic, animalele. Ele sunt cele care pot dispărea la un moment dat și să nu le mai poți reface.

Ucraina a avut un model de bancă de gene pe zootehnie. Din păcate, se pare că atunci, în prima perioadă a atacului rusesc, printre instituțiile distruse a fost și banca de gene de zootehnie de la Harkov. Noi am intrat imediat în contact cu ei, pentru că în cadrul Asociației Academiilor Europene suntem într-o relație bună cu ei, dar, din păcate, nu s a mai putut transporta nimic pentru a putea să aducem și să gestionăm la Suceava parte din ce aveau ei. Ceea ce este important acum este că Banca de gene de la Suceava este solicitată în câteva țări din fostul spațiu sovietic de a participa la organizarea unor bănci de gene – cazul Georgiei, de pildă.

„Seceta din România nu este egală cu cea din Spania. Seceta din Bărăgan sau din Dobrogea are anumite particularități, este foarte mult legată și de seceta atmosferică, de o anumită perioadă când apare, de tipul de secetă care apare și așa mai departe. Pentru aceasta trebuie să ai culturi noi. Evident, trebuie să ai și tehnologii, dar nu sunt suficiente, trebuie să ai și plante noi.”

Reporter: Să discutăm în continuare despre provocările cercetării agricole românești, având în vedere ultimele evoluții în ceea ce privește cercetarea, realizarea de soiuri și hibrizi pe plan european și mondial, biotehnologii, tehnici genomice.

Valeriu Tabără: În primul rând, vreau să spun ce am mai spus și altă dată: în orice economie, dacă vrei să te dezvolți, nu o poți face cu import de cercetare. Sigur, în fazele inițiale sau în anumite momente de criză, poți să te bazezi pe import de materiale de cercetare sau pe rezultate de cercetare de afară, dar nu poți trăi prin ele ca să poți face performanță. De ce? Pentru că rezultatele de cercetare, din orice domeniu, încep să fie din ce în ce mai scumpe. Urmărind multe dintre discuțiile internaționale, și nu de acum, sunt de foarte mult timp în ele, pot spune că cercetarea agricolă va fi fundamentul pentru ceea ce înseamnă viața pe pământ. Nu cred că e o problemă că populația crește, ci cum produci hrană pentru acești noi locuitori ai Terrei.

Părerea mea este că prin cercetarea care este la această dată, prin potențialul exploatat la nivel mondial, lumea are extrem de multe rezerve. Am pe masă, în lucru, activitatea lui Norman Borlaug, el fiind primul laureat al Premiului Nobel pentru Pace pentru realizări extraordinare în agricultură. A fost pentru prima dată în istoria lumii când un om, prin perseverență și aplicând rezultate de cercetare, a reușit să blocheze extinderea foametei în lume. Și nu numai atât, a făcut din țări, care erau de obicei abonate la foamete – India, Mexicul, țările din sudul Asiei, parte din țările latino-americane, țările africane –, chiar exportatoare de cereale – cazul Indiei, care este exportatoare de grâu și de orez azi; Mexicul este exportator de grâu. Ce s-a întâmplat atunci, în anii ’60-’70? Descoperirile din genetica moleculară, începute încă din prima parte a secolului 20, care au culminat cu descoperirea ADN-ului, au dus la două domenii de revoluție în lumea științei: în medicină și în agricultură. Realizarea unor soiuri de grâu mai pitice, cu capacitatea de a valorifica îngrășămintele, reducerea taliei la orez și creșterea cantităților de îngrășăminte, îmbunătățirea tehnologiilor, introducerea irigațiilor, a sistemelor de protecție, toate sunt elemente ale revoluției verzi.

Dar la această dată, problema numărul unu a țărilor care au potențial agricol este nu să se bazeze pe import de cercetare, ci să-și poată produce singure cercetarea. Și, mai ales, să producă cercetare care să aibă rezultate care să răspundă condițiilor climatice particulare fiecărei țări, dar și fiecărei microzone. Că aici este marea problemă a României, care nu este o țară oarecare la nivel european. Seceta din România nu este egală cu cea din Spania. Seceta din Bărăgan sau din Dobrogea are anumite particularități, este foarte mult legată și de seceta atmosferică, de o anumită perioadă când apare, de tipul de secetă care apare și așa mai departe. Pentru aceasta trebuie să ai culturi noi. Evident, trebuie să ai și tehnologii, dar nu sunt suficiente, trebuie să ai și plante noi. De exemplu, la porumb noi avem de obicei în fiecare an, cu tot Green Dealul european, la 1 iulie începe uscarea porumbului și a florii-soarelui în Bărăgan. Prin 15 august, de multe ori începem să recoltăm floarea-soarelui. La porumb aproape nu mai avem ce recolta. Problema nu este seceta pedologică, ci arșița atmosferică, indicele de ariditate — acel raport dintre temperatura aerului și umiditatea relativă a aerului, când umiditatea relativă a aerului se apropie de 30% planta de porumb nu mai are cum să reziste — și temperaturi foarte înalte — dacă patru zile stomatele la porumb nu se deschid, rămân închise, și așa rămân dacă temperatura se menține în aceste patru zile la valori peste 20°C, cum sunt în iulie-august, practic planta nu-și mai revine niciodată. Și asta e marea provocare, de a crea plante care să tolereze astfel de șocuri termice și de umiditate. De pildă porumbul, eu l-am asemănat întotdeauna cu sorgul, la care închiderea stomatelor începe la 38-40°, în timp ce la porumb începe la 28-30°. Această diferență de 10°C s-ar putea foarte ușor transfera printr-un schimb de gene sau anumite fracțiuni de genom, care să scoată porumbul de sub raza aceasta a secetei atmosferice. E un exemplu, sunt și altele, pentru că din păcate zona noastră, Bărăgan, Dobrogea, supusă deșertificării, nu este legată numai de porumb. Afectează pășunile. Ne punem problema: ce fel de zootehnie vom face în viitor?

„În lume, în timp ce au crescut performanța și gradul de adaptabilitate, s-au redus cheltuielile, pe când în Uniunea Europeană au crescut costurile, și producția nu e chiar la nivelurile cele mai înalte, ba de multe ori sunt și șocuri de greșeli tehnice sau chiar riscuri cu anumite produse agroalimentare cărora le dă drumul pe piața UE.”

Reporter: Deci ar trebui să vorbim despre biotehnologii, de noile tehnici genomice.

Valeriu Tabără: Noi nu prea vorbim în România, pentru că și aici intrăm cu zonele acestea de politică, de politizare, de decizii administrative, uneori e de neînțeles cum putem accepta așa ceva. Dar la nivel mondial, la această dată, sunt două tipuri de agricultură. Noi vorbim de agricultura Uniunii Europene, e adevărat, o agricultură care a fost și este în continuare o agricultură performantă, dar să nu uităm că în lume, în timp ce au crescut performanța și gradul de adaptabilitate, s-au redus cheltuielile, pe când în Uniunea Europeană au crescut costurile, și producția nu e chiar la nivelurile cele mai înalte, ba de multe ori sunt și șocuri de greșeli tehnice sau chiar riscuri cu anumite produse agroalimentare la care se dă drumul pe piața UE.

Reporter: Vă referiți la legislația care constrânge fermierul să utilizeze anumite tehnologii.

Valeriu Tabără: Din păcate, această legislație se duce prea mult pe constrângerea elementului de bază, care este producătorul și care este direct legat de natură. În restul lumii este o agricultură care se face pe mai mult de 300 de milioane de hectare. Și nu vreau să încep cu SUA ca performanță, sau cu Canada. Dar uitați-vă ce s-a întâmplat în Brazilia și Argentina, Brazilia devenind în ultimii 20 de ani cea mai mare producătoare de proteine din lume, și proteină vegetală, și proteină animală, și performanță în agricultură – carne. Argentina, la fel. Nu mai vorbesc de Australia, Africa de Sud, încep țările asiatice unele dintre ele, inclusiv Bangladesh, despre care nu prea a vorbit nimeni. Nu se spune că acolo există niște institute de biotehnologie excepționale, prezente la toate manifestările de anvergură mondială. În timp ce în Europa se pune un fel de restricție artificială, poate o cenzură mai dură decât cea care a fost în timpul Inchiziției, față de ceea ce înseamnă dezvoltarea – nu e vorba de a crea forme sau organisme noi care să fie împotriva naturii sau împotriva a ceea ce înseamnă preceptele de alimentație și așa mai departe, sau să fie în contradicție cu mediul. Pentru că venim cu două exemple. Soia zisă „modificată genetic”, obținută prin biotehnologii. În primul rând, soia nu are corespondent în natură, în zonele noastre, iar în al doilea rând, ea se polenizează cu floarea închisă, este o plantă cleistogamă, ca și alunele de pământ. Avem cartoful – cartoful modificat genetic. N-are corespondent în natură, n-are cu cine se încrucișa, deci se înmulțește vegetativ. Cum să-i impurifici?

Problema aceasta cu biotehnologia a început în 1996. Practic, atunci a fost generalizată în lume și a început extinderea culturilor de OMG-uri, în primul rând cu soia, porumbul, a urmat sfecla de zahăr, este o modificare excepțională la bumbac împotriva atacului de Helicoverpa armigera, de omida capsulelor; apoi este acea realizare senzațională pentru populația asiatică, orezul galben. 

O altă problemă: noi discutăm despre mediu, eliminarea pesticidelor. Păi nu le poți face în condițiile în care ai schimbări climatice, în care numărul și agresivitatea agenților patogeni și a dăunătorilor crește și tu să nu ai rezistență naturală. Nu mai poți apăra producția decât intervenind cu substanțe de combatere. Or, prin astfel de biotehnologii poți crea forme cu toleranță și cu rezistență artificială. Și am dat un exemplu existent în România: de pildă, Portulaca oleracea, iarba aceea grasă, este o buruiană căreia nu-i dai prea mare importanță. În Dobrogea, de pildă, o întâlnești exact în perioadele de secetă, pe terenuri foarte bătătorite, pe cărări chiar. Se face de un diametru până la un metru. Dacă o iei și o strângi, culegi un pahar de apă din ea, care este apă de băut. Cum Dumnezeu face această plantă să acumuleze, pe seceta aceea cumplită, unde la nivelul solului se ajunge până aproape de 60°C, ea acumulează apă și rămâne verde? Gena aceea, pe mine, ca ameliorator, cercetător, mă interesează s-o iau și s-o transfer, de pildă, la sfecla de zahăr sau la oricare altă plantă. Nu este nicio problemă, nu-mi aduce un lucru rău, ci unul bun. 

Și mai dau un exemplu, pentru că și noi, fitotehnicienii și botaniștii, spunem că sistemul radicular la cânepă e dezvoltat și dă rezistență la secetă. Nu e așa! Și frunza contribuie fundamental în reglajele acestea la metabolismul apei. Și vă dau cazul cânepei sălbatice, pe care o întâlnim în Dobrogea, în Bărăgan, în toate zonele unde este tăpșanul foarte călduros, pe marginea drumului. Rădăcina la cânepă este 8-12% din întreaga plantă – de ce rezistă la secetă? Pentru că frunza are mecanismele fiziologice diferite în a valorifica și a echilibra metabolismul apei și al celorlalte substanțe care intră în ea. Or, acest mecanism mă interesează. 

Uniunea Europeană prea se joacă și se joacă de mult. Ne-ați auzit aici, că ați fost mereu alături de noi. Prima dată în ultimii patru ani, când a apărut programul dnei Ursula von der Leyen cu Green Deal, aici stând și analizându-l cu creionul în mână, am spus că el nu va reuși. 

„Începând cu 1996, când în Uniunea Europeană s-a introdus principiul precauției, ca să nu se permită biotehnologiile, nu s-a întâmplat absolut nimic, nici măcar un mic accident, o tuse sau ceva, din cauza creațiilor de biotehnologii. Nu mai vorbesc de medicină, care trăiește la această dată din marile realizări în domeniul biotehnologiilor.”

Reporter: El a apărut fără să aibă în spate vreo analiză asupra impactului.

Valeriu Tabără: N-a avut suportul științific. Inclusiv chestiunea aceasta cu dioxidul de carbon este o chestiune discutabilă. Nu așa trebuie pusă problema. Pentru că de-a lungul secolelor, dacă ne uităm la proporția de dioxid de carbon din atmosferă, nu s-a modificat. Apoi, dioxidul de carbon este component de viață. El este primul care intră în crearea substanțelor organice. S-ar putea crea viață fără dioxid de carbon? Cum să se creeze? În procesul de fotosinteză, dioxidul de carbon este la fel de important ca oxigenul. Și aici sunt chestiuni de discutat, și ar trebui mult mai multă atenție dată științei – sigur, științei care nu intră în sistemul speculativ, pentru că și știința speculează. Dar eu vă dau un exemplu ca argument: începând cu 1996, când în Uniunea Europeană s-a introdus principiul precauției, ca să nu se permită biotehnologiile, nu s-a întâmplat absolut nimic, nici măcar un mic accident, o tuse sau ceva, din cauza creațiilor de biotehnologii. Nu mai vorbesc de medicină, care trăiește la această dată din marile realizări în domeniul biotehnologiilor. Schimbarea moleculelor sintetice din medicamente cu formule naturale. Vrem-nu vrem, ne va duce spre ceea ce înseamnă biotehnologie ca să pot să cresc substanța activă acolo. Dar de ce n-aș crește, de pildă, calitatea în grăsimile produse de soia? Aminoacizii. Sau structura uleiurilor din plantele vegetale. De ce nu am merge mai departe, pentru că biotehnologiile se pot aplica foarte bine și la animale. Noi vorbim prea puțin de problema aceasta a animalelor. A apărut doar „oaia Dolly”, dar am văzut astfel de realizări în China, de pildă. Pentru că acolo cercetarea nu stă pe loc. Sunt extensii, sunt dotări tehnice acum noi, sunt formări în universități pe specializări aproape de domeniul visului sau SF-ului. 

Mi-a mai scăpat o chestiune: fiziologie, genetică, ameliorare, dar nu facem microbiologie, într-o lume în care problema aceasta a microvieții este una de o importanță colosală. Inclusiv pentru sol, pentru plante.

Iată numai în domeniul brânzeturilor sau în domeniul vinurilor câte tipuri de fermenți și de microorganisme trebuie să ai ca să poți să dai calitate.

Reporter: Ce are cercetarea agricolă românească acum de valoare, astfel încât să ne batem de la egal la egal? Spre exemplu, soiurile de cereale românești au fost cele care au rămas la sufletul producătorului nostru și au avut procent bun de vânzare, peste 50%-70%, până în ultimii ani. 

Valeriu Tabără: Cel mai bun lucru pe care-l are România este că are un sistem organizat de cercetare în agricultură. Mai bine spus, în biologie aplicată. Care nu-i trebuie foarte mult ca să poată să se ducă spre zona de performanță. Apoi, încă are oameni formați din generațiile anterioare și care mai au capacitatea de a forma noi oameni, fără costuri foarte mari. Are, de asemenea, o oarecare dotare tehnică, o organizare a cercetării pe care nu foarte multă lume o are, pe sistemele moderne și pe cele care dau certitudine că se pot obține rezultate.

Ce nu are cercetarea? În primul rând, nu are prioritate în decizia politică și administrativă. Cercetarea, din păcate, în România, nu e vorba doar de cea agricolă, este pe ultimul loc în continuare, ca finanțare, ca atenție; uitați-vă și acum la sistemul de salarizare, este sub orice critică, când acest sistem de cercetare ar putea să fie nu colectorul, ci beneficiarul, odată cu întreaga economie, al vârfurilor produse de învățământul românesc, în principal. Șefii de promoție – unde s-au angajat în ultimii ani șefii de promoție? A interesat pe cineva? S-au dus afară. Unii nici măcar nu lucrează pe domeniile lor. Un realizator, un șef de promoție care-mi produce soiuri, care-mi produce tehnologii noi, care-mi produce un element nou este la fel de important, dacă nu mai important decât un sportiv care câștigă două-trei medalii de aur la olimpiadă. Pentru că acest om produce o viață întreagă într-un sistem. Noi am îndepărtat acești oameni. Asta nu are acum sistemul românesc: nu are oameni, resursa umană la nivelul la care ar putea să aibă. Dar revin: România are structura, are organizarea, are băncile de date, nu începe de la zero, are o bază materială care, chiar dacă nu este performantă, ea poate fi… și, sigur, lipsește o dotare tehnică la vârf și resursa umană care să fie stimulată să vină să fie formată pentru așa ceva. România nu ar trebui să fie importatoare de materiale de cercetare, ea trebuie să fie exportatoare.

Reporter: Care sunt posibilitățile de finanțare astăzi, pe care le are cercetarea, pentru a se dota și a reuși să atingă nivelul de performanță de care ați amintit?

Valeriu Tabără: Vă spun ca să știe multă lume, dar după 1990 finanțarea cercetării agricole a reînceput prin 2016. De prin 1990 până în 2016, practic cercetarea agricolă n-a fost finanțată. A fost lăsată la voia întâmplării, dar nu numai atât, i s-au luat și bazele care produceau surse financiare ca să poată să-și ducă cercetarea. 

„Apar forme noi de agricultură. Agricultură urbană: noi nici nu discutăm despre ea. Agricultură pe verticală – noi nu vorbim despre ea. Agricultură aerobică… sunt niște lucruri colosale!”

Reporter: Vreau să discutăm și despre faptul că veniți din agricultură, dintr-o familie de agricultori, dintr-o zonă extraordinară a României, din Apuseni, de la Sălciua.

Valeriu Tabără: Da, din zonă de munte care n-a fost cooperativizată niciodată. Eu mi-am tăiat vârfurile de la opinci, pentru că eu am purtat opinci până în clasa a VIII-a, până am mers la liceu. Cu opincile mergeam la coasă, nu cu bocancii. Și atunci dimineața pe rouă te mai duceai un pic cu opinca, numai că era groasă, și îi tăiai vârful cu coasa… să cosești la o pantă de 45°, 50°, 60° nu e chiar simplu. Sau să încarci carul cu fân și să nu se răstoarne, de pe la 800 m altitudine, și să-l cobori.

Reporter: Singur la părinți?

Valeriu Tabără: Nu, trei frați. Dintr-o familie de țărani. Tatăl meu a fost și el muncitor necalificat, a lucrat la Baia de Arieș, în sistemul de acolo în care țăranul cu muncitorul era cam același lucru, adică noaptea se duceau la schimbul de noapte, iar dimineața, după o foarte mică pauză, punea mâna pe coasă, pe sapă, pe tot ce era gospodărește ca să-și ducă și munca de țăran.

Reporter: Deci v-ați născut într-o familie în care n-ați fost deloc menajat, ați fost introdus direct la treabă împreună cu frații.

Valeriu Tabără: Da, de la 5-6 ani ne trimitea cu vaca la pășune, cred că mai mult avea grijă vaca de noi decât noi de vacă, dar de pe la 7-8 ani am avut uneltele făcute special pentru noi, pentru copii, inclusiv coasă mai mică, o aveam în mână. Nu ne cerea nimeni să facem minuni, dar să dai cu ea să te înveți aia o făceai de mic, și nu o făceam numai noi. Aproape toți copiii de gospodari, indiferent unde lucrau părinții. Eu nu știu să fi fost cineva să fi rămas acasă. Toată lumea eram cu o anumită treabă de făcut. Practic, noi i-am învățat pe Eminescu și pe Coșbuc stând la vaci sau în pauzele de întors otava, fânul, de făcut clăile și așa mai departe.

Reporter: Și asta ați făcut-o tot timpul cât ați fost…

Valeriu Tabără: Da, până eram student, toate vacanțele, cu foarte mici excepții când eram student, le-am făcut acasă, la coasă, la fân. Și când m-au luat prima dată, de am ajuns ministru la Agricultură, m-au luat din brazdă, de la coasă.

Reporter: Credeți că perioada asta, comparând-o cu aceea, în care părinții își oblojesc copiii, nu-i mai duc la muncă, îi cocoloșesc, face bine?

Valeriu Tabără: Nu știu dacă-i cocoloșesc. Cred că le îngreunează viața. Pentru moment, pare că este o favorizare pentru copii, dar, pentru ceea ce înseamnă viitorul, nu cred. Pentru că eu cred sincer că un copil – și eu am doi copii, au crescut tot acolo la munte, la părinții mei și alături de părinți la fân, la tot felul de lucrări. Ei se obișnuiesc prima dată și vin în contact cu ceea ce înseamnă rosturile vieții. Toate elementele vieții, de la tinerețe și până la bătrânețe. Cred că un copil trebuie să știe toate lucrurile acestea, să nu-i fie ascunse. Cred că acolo când îi cocoloșesc sau când pe un copil nu-l lasă să iasă, sau pe tânărul de lângă tine, la contactul direct cu problemele vieții, nu fac decât să-i îngreuneze viața. Și eu cred că partea aceasta, și nu întâmplător, cred că au fost perioade când zonele rurale au dat oameni de foarte mare valoare tocmai datorită acestor contacte legate de viața reală de acolo. Mie-mi pare rău că școala la această dată și educația în mediul rural practic elimină din potențialul științific și nu numai, potențialul unei comunități întregi, partea aceasta de rural. 

De la Școala generală din Sălciua, în 1963, noi am intrat 14 numai în liceul din Baia de Arieș, 14 din aceeași clasă. Când am terminat liceul din Baia de Arieș, care se bătea cu liceele de la Cluj, Turda, din 32 de elevi, 28 am terminat studii superioare. Cu olimpiade, cu absolut toate concursurile posibile. Astăzi nu mai auzi de ele.

Reporter: Să mai facem un pas, apropo de pasiunea pe care ați avut-o întreaga viață și o aveți în continuare pentru agricultură. De la liceul din Baia de Arieș ați ajuns la agronomie. Cum? De ce a fost așa?

Valeriu Tabără: Eu n-aș spune că a fost o pasiune, pentru că vreau să vă spun un lucru pe care probabil copiii de la țară nu-l spun sau nu l-au spus. Noi abia așteptam să vină școala, să se termine vacanța. Atât era de greu în perioada de vacanță, pentru că lucrai de dimineața, de la patru, până seara la zece, erai în câmp cu tot ce trebuia. Adică, duceai gospodăria cu părinții alături sau uneori chiar îi înlocuiai. Eu nu spun că mi-a venit pasiunea de agricultură, că asta a fost. Eu am vrut să fac istoria. La Baia de Arieș însă m-am întâlnit cu un profesor, mie mi-a fost și drag, am și făcut cu el prima dată Capitolul 5 din biologie, care era genetica moleculară; până în 1965-1966 nu se predase, nu aveai voie să predai genetică moleculară. Era Miciurin & Lysenko, știința sovietică. Am făcut atunci, eram destul de bun la biologie și profesorul meu, care făcea parte din echipa de concurs sau făcea uneori parte la Facultatea de Agronomie de la Cluj, mi-a spus odată „tu dai importanță foarte mare istoriei, dar să știi că tu ai fi excelent pentru agronomie”. I-am spus: știți, eu mă pregătesc pentru istorie. Și am și dat admitere la Istorie universală, voiam să fac arheologia, istorie-filozofie cu cele două secții. Au fost 20 pe un loc la Cluj, la Babeș-Bolyai, la Facultatea de Istorie-filozofie, secția Istorie universală. Și am picat în primul an, nu la mare diferență, dar am picat. Ce înseamnă un destin… M-am dus și am făcut un an de tehnică financiară la Timișoara, care mi-a prins în viață senzațional. Aveam rude acolo, se înființase Facultatea de Științe Economice atunci, în 1967. N-avusesem timp să mă pregătesc. Când am ajuns acolo am văzut, era și concurență foarte mare, și am zis: mă duc și fac armata – pentru că noi, băieții, eram atunci imediat chemați – și mergând pe stradă m-am întâlnit cu o verișoară care-mi zice: de ce să te duci? Uite, se dă admitere la tehnică financiară postliceală, îți trebuie matematică și încă ceva, dar la nivel de uman, nu de real. N-aveam nicio problemă. M-am dus și am intrat al doilea sau al treilea. Și m-am înscris, am urmat un an, dar după un an, concomitent cu anul respectiv m-am pregătit și am dat admiterea la Agronomie la Timișoara. Mi-am revizuit partea de istorie, n-am mai revenit asupra ei, a rămas o pasiune, și acum fac istorie și am o bibliotecă extraordinară. Și m-am apucat de agronomie.

Am terminat Facultatea de Agronomie la Timișoara, am devenit unul dintre cei mai serioși. Pregătire bună la aproape toate activitățile studențești. Am fost împreună cu colegul Daea, că noi am fost colegi de an, și ne țineam de treabă. Și am hotărât în anul cinci că mă voi duce să lucrez în viticultură. Ăsta a fost țelul meu: fac agronomie, dar mă voi duce la viticultură. În anul doi eu m-am dus și m-am înscris la Cercul științific de vinificație-viticultură, în care se intra foarte greu, doar dacă aveai de la 8,50 în sus. Nu puteai intra altfel, nu te primea profesorul. Și de acolo am participat la tot ce însemnau lucrări în toate podgoriile Banatului – de atunci ne știam. Mi-am făcut lucrarea de diplomă, am făcut practica la Șagu Arad, în podgoria de la Șagu, am pregătit atunci struguri, c-am și lucrat. Și când a fost repartiția, eu mă pregăteam, pentru că aveam fermă unde să merg, era fermă la Jidvei, fără să fie aranjat. Dar au apărut două-trei ferme viticole în țară și dusesem tratative, că se făceau atunci un fel de avantaje: ca să mergi să lucrezi în Insula Mare a Brăilei, îți dădea locuință la Brăila sau în București și erai fermier acolo. Și mi-a stat în gând, pentru că eu nu provin dintr-o familie bogată, să merg. Dar în momentul în care m-am apropiat de final, apăruse un loc la Lovrin, pe repartiția guvernamentală, și toți profesorii mei spuneau: „Nu, în cercetare Valeriu, la Lovrin!”. Și s-a întrunit Consiliul științific al facultății, mi-au dat recomandare – pentru că nu puteai rămâne în învățământ sau în cercetare fără recomandarea Consiliului științific – și am plecat cu repartiție guvernamentală la Lovrin. Aia a fost o a doua etapă a vieții mele, într-un colectiv senzațional, în care n-aveai scuze: ori te autoeliminai, ori trebuia să ajungi la nivelul lor, să te pregătești și să devii ca ei. Și am ales a doua variantă, aceea de a fi ca ei, să învăț de la ei – că erau oameni grei de tot, oameni cu realizări fantastice în cercetare.

Reporter: Deci primul loc de muncă, Stațiunea de la Lovrin, în 1973. Tânăr cercetător. Deci ați bătut la porțile cercetării…

Valeriu Tabără: N-am bătut eu, cât mi-au deschis alții porțile și m-au împins pe ușă înainte. Eu zic că m-au împins, efectiv. Mă și căsătorisem, soția îmi promisese că vine cu mine, plecăm din Timișoara, ei, nu s-a întâmplat chiar așa…

Reporter: Soția bănățeancă sau tot din zonă? 

Valeriu Tabără: Soția mea a crescut la Timișoara, ea a rămas orfană de mică și tatăl ei a făcut parte din primul echipaj al Bricului Mircea. În 1939, când a fost adus de la Hamburg, a scris și un jurnal – marinar simplu – dar este în Muzeul Marinei la Constanța cu acel jurnal, o chestie extraordinară făcută de tatăl ei. Am cunoscut-o la Timișoara, ne-am căsătorit… adică nu ne căsătorisem încă, dar eram…

Reporter: Era studentă tot la agronomie?

Valeriu Tabără: Nu, era funcționară. Am plecat la Lovrin, la Lovrin în prima lună m-am întâlnit cu unul dintre marii directori ai agriculturii României, Emil Vlaicu. Făcea parte din cei șase selecționați de Regina Maria pentru domeniul de la Banloc, din Timiș. Ani de zile a fost directorul unui IAS în apropiere de Lovrin, cu rezultate senzaționale. Unul dintre marii agronomi, bun prieten cu Nicolae Josan, cu Mureșan, cu care cred că a fost și coleg la Cluj. Și când m-am dus prima dată acolo, era în primul rând bucuros că mergea acolo prima dată un ardelean. El era de la Dej, extrem de încântat de faptul că vine un ardelean după câțiva ani buni. Și era să devin protecționist. Eram la el în birou când vine un telefon de la București de la un om pe care nu-l văzusem niciodată, dar de care știam și care se numea academician Nichifor Ceapoiu, era șeful programului cânepă pe țară. Crease și soiul 153, primul soi, cu Carmaniola prin 1958-1960, și a scris una dintre cele mai bune monografii legate de cânepă, cred că la nivel mondial. Și sună telefonul de la București: „Ceapoiu la telefon. Domnule director, vedeți că trebuie să vă vină un tânăr absolvent de la Timișoara. Nu cumva să-l dați lui Șandru! E la mine la cânepă, la mine vine, la ameliorare la cânepă!”. Eu eram în fața biroului în picioare. Zice: „Ascultă, domnule, nu te pot da la Șandru – dar noi aveam oroare de Șandru, că știam că toți absolvenții din Timișoara nu se împăcaseră cu Șandru. Adică, mergeau și plecau…”. Și la cânepă am rămas. Am stat doi ani și jumătate, dar m-am pus la punct cu absolut toate problemele. Acolo m-am cunoscut cu domnul Iliescu. El vedea des la stațiunea Lovrin, când a fost mazilit în Banat, și eu înlocuiam pe cineva de la UTC care era în armată, și atunci participam la reuniuni. Dar nu eram comod, totdeauna aveam de spus câte ceva legat de situație. Și apoi s-a ivit o ocazie, la Universitate a crescut numărul de studenți și au avut nevoie de un asistent la fitotehnie. Și profesorul Fazekaș, care-mi fusese profesor la fitotehnie, i-a picat cu tronc să merg eu să dau concurs pentru postul de asistent. Și atunci, în 1976, în 19 decembrie – ziua când s-a născut fiu-meu – am dat concursul pentru postul de asistent. L-am luat. Dar nu te puteai duce când vrei, eu încă nu-mi terminasem stagiatura, eram inginer stagiar anul II, dar mi-a dat stafful științific, colectivul tot, mi-a dat recomandările și m-am dus la concurs. L-am luat, dar după aceea profesorul Josan, care era președintele Academiei, n-a mai fost de acord să plec de acolo, nu m-a mai lăsat să plec la Universitate. Avea nevoie de oameni, îl înțeleg. Niciunul după mine n-a mai plecat. Am făcut cu trei-patru colegi atunci și o grevă împotriva profesorului Josan și până la urmă am plecat de la Lovrin cu demisie. Dar am păstrat o relație extraordinară cu Lovrinul. Și nu mi-ar fi trecut vreodată prin minte, atunci, în 1973, în septembrie, când se duceau tratative cu mine să mă duc la Lovrin – că am fost aproape forțat, că „acolo te duci, nu în altă parte”, rectorul, decanul, toți după mine – că eu voi ajunge vreodată să mă lupt să salvez Lovrinul, care era o stațiune puternică de tot. Nu putea să-mi treacă prin cap că eu aș putea ajunge vreodată acolo. Că eu o să conduc cercetarea, ca eu să fac legea după care se va conduce cercetarea românească și să devin atât de atașat. Pentru că eu am renunțat la extrem de alte multe lucruri și avantaje, și ca politician. La un moment dat un ministru, când s-a făcut Legea 45, făcuse o lege care era extrem de vulnerabilă. Cercetarea era vulnerabilă. Dar nu îndrăznea să vină cu ea la Parlament, pentru că n-avea cum să treacă. Eu nu puteam trece o lege în care, cu știința mea, să vulnerabilizez sistemul de cercetare românesc. Dacă o lăsam așa, astăzi nu mai exista deloc. Și atunci am impus regula Legii 110/1997. Astfel încât nu s-a mai putut lua, nu s-a mai putut desface, foarte greu iei de la cercetare acum teren sau patrimoniu și numai prin niște legi speciale. Dar se putea face. Între timp am ajuns, stăteam și mă gândeam, că am coordonat o carte scrisă pentru Nicolae Josan…

Reporter: Cu care, povesteați mai devreme, ați avut conflict.

Valeriu Tabără: În 4 martie 1977 — eram în plină criză, dădusem concursul și nu mă lăsau să plec, și trebuia să vin în audiență aici — m-am întâlnit cu decanul Facultății de Agronomie, Gheorghe Catrina — făceam naveta la Lovrin, iar el mergea la stațiune – și s-a oprit la mine și-mi spune „ce facem?, că e nevoie…” – o jumătate de an nu avea cine ține cursul, orele de lucrări practice. I-am zis: „Domnule profesor, mâine aș vrea să merg la București, într-o audiență la dl prof. Josan, să văd dacă nu obțin...”. De obicei obțineam cam tot ce-mi propuneam, dar atunci așa era, era puternic domnul președinte. La care decanul spune: „Nu te duce tu, că mă duc eu în audiență la el” – se cunoștea cu Josan. Și a venit, și a murit la cutremur în blocul Dunărea. Pe atunci era rector Ștefan Romoșan, lucrase în Ministerul Agriculturii și pe la Partid când era regiunea Banat, tipul destul de puternic pe picioare, dar Josan nu mai voia nici să răspundă la adresele rectorului: „Aprobați transferul!” și așa mai departe, pentru că eram încă în stagiaturi. Îmi zice: „Tu vii prin demisie”, zic: „Vin, dar mă puteți angaja? Sau mă trimite la dracu’ în praznic, rămân la dispoziția ministerului și mă dau unde vor ei”. „Vino, că te angajez! Numai tu să vrei.” Pentru mine nu era nicio problemă, cât pierdeam? Doi ani și ceva? Până la urmă, nu s-au pierdut nici ăia. Mi-am dat demisia la 1 mai 1977 și în 15 mai am fost la primele ore de practică cu studenții. M-am mai întâlnit cu Josan, de mai multe ori, iar acum eu am coordonat o carte scrisă la adresa lui, am decis să facem o distincție „Nicolae Josan, Meritul științific al Academiei” și am toate argumentele de ce trebuie făcută, și mă gândeam: „Ce-ar fi zis profesorul să vadă cine-i face chestii din astea după atâția ani? Unul care s-a tamponat cu el” – și ne-am cam tamponat… Cred că m-ați auzit că-i pomenesc de foarte multe ori numele, în momente delicate, în care unii puteau să comenteze că, vezi, Doamne, a fost... – că el a murit atunci, imediat după ce l-au arestat în decembrie 1989, de inimă rea a murit Josan. Dar la 24 de ani Josan a avut curajul să scrie conducerii partidului de atunci – apropo de ce discutam la început – că România în cercetarea agricolă nu trebuie să urmeze cercetarea sovietică sau doctrinele sovietice, pentru că nu ăla e viitorul. Și venise proaspăt absolvent de doctorat de la Moscova. Când a ajuns materialul în mâna lui Moghioroș și l-a citit, să-i cadă din mână! L-a apucat tremurul, că așa ceva nu se putea scrie și putea să ajungă în fața zidului de execuție, în sensul că în 1953-1954 nu discutau cu tine… și ăla a luat materialul și s-a dus cu el la Dej: „Uite, tovarășe, ce scrie tânărul ăsta aici!”. Și Dej a luat materialul. Și: „Ia cheamă-l încoace!”. Toți au rămas surprinși: cum să scrii atunci că să nu urmezi doctrina sovietică, a lui Miciurin? Era în plin avânt știința zisă sovietică. Și s-a dus Josan și le-a spus: „Nu ăsta e drumul. Uitați-vă în Marea Britanie, în Anglia, în Statele Unite cum se lucrează acum și s-au făcut mari descoperiri în genetica moleculară, care vor revoluționa lumea. În primul rând agricultura, și poate să scoată de sub spectrul foametei omenirea prin această chestiune – era genetician, în genetică-și făcuse doctoratul – plus în medicină vor fi realizări extraordinare datorită acestor cercetări. Și numai ei le fac. Nu e așa cum zic sovieticii…”. La care Dej zice: „Ce-ar fi dacă te-ai duce tu în Statele Unite?”. Și i-a dat o bursă de un an și s-a dus la firma Pioneer, și s-a întâlnit cu Garst. Roswell Garst a fost unul dintre marii susținători, în anii ’50, inclusiv pentru Institutul de la Fundulea. Și la firma Pioneer Josan a învățat genetică moleculară, modul cum să producă sămânță, hibrizi, și s-a împrietenit cu Henry A. Wallace, care a fost genetician și unul dintre cei care au făcut echipă cu marii descoperitori din genetica moleculară, vicepreședinte al SUA. Și a venit de acolo și a înființat Institutul Fundulea. Și i-au dat americanii 200 de linii consangvinizate. Plus, se pare, semănătoarea SPC6. Semănătoarea SPC6 a fost adusă din SUA aici, a ajuns la Fundulea, apoi a fost multiplicată, la Piatra-Neamț, și așa a luat naștere semănătoarea românească SPC6, 9 sau 12.

Reporter: Din 1968 până în 1975 sau mai încoace, foarte mulți conducători de IAS-uri, ingineri agronomi au mers la studii în America, în fiecare an.

Valeriu Tabără: Păi când, în primul mandat de ministru, am luat niște decizii legate cu carnea de pui suspendată, lăsa impresia că eu am o atitudine antiamericană. Dar în discuția pe care am avut-o cu ambasadorul american, eu am descris atunci ce trebuie să facem ca să reluăm relații durabile, nu speculative de piață, cum era cu carnea aia de pasăre. 

Reporter: „Pulpele americane”.

Valeriu Tabără: Pulpele americane. În primul rând, i-am spus că vreau să reluăm pregătirile de specializare de prin anii ’70-’80, pentru că atunci inclusiv Angelo Niculescu a fost acolo. Toți marii agronomi pe care-i avem noi azi, Lucian Buzdugan, Dumitru Manole, Nițu și alții, au fost formați în SUA, au mers la niște lucruri extraordinare. Și asta aș vrea să refacem. Plus în învățământul superior: pe mine asta m-a atras. Cercetare – învățământ superior. Și acum mi-a rămas ideea. Acolo am o scrisoare către președintele nostru, să bage în Parteneriatul strategic și partea de agricultură, deci specializare învățământ superior, dar nu oricând: postdoctorat. Și cercetare științifică. Adică, să mă pot duce în SUA la institute și să fac șase luni de specializare, ca tânăr. Pentru că vă spun că învățământ superior de mare forță, cercetare științifică de mare forță în SUA se face, nu în Europa Occidentală. În Europa, exceptând Marea Britanie, nu se face ce trebuie. Se mai face acum în China. Pentru că în China, cei care formează acum, toți, au fost formați în SUA. Majoritatea sunt absolvenți de învățământ superior american sau britanic. Nu sunt din Germania sau Franța. Și sistemul de învățământ chinezesc, cu o disciplină mai de fier, este cu totul construit pe sistemul american.

Acum în lume nu se mai discută despre agricultură ecologică. Se discută despre sisteme echilibrate. Sistemul verde. Se vorbește la cele mai înalte congrese și forumuri științifice mondiale. Forumuri științifice mondiale în care intră numai academiile. Acolo nu se discută despre partea asta că nu dau aia și nu dau aia. Nu, trebuie să dau ca să fiu în echilibru, mai ales că apar forme noi de agricultură. Agricultură urbană: noi nici nu discutăm despre ea. Agricultură pe verticală – noi nu vorbim despre ea. Agricultură aerobică… sunt niște lucruri colosale! Noi discutăm: „Fără azot!” – cum să fie fără azot, când eu am nucleotidele care sunt pe bază de azot? Viața este pe bază de azot; „Fără dioxid de carbon!” – ca să măresc producția în seră și solarii, eu trebuie să măresc concentrația de dioxid de carbon! Asta nu înseamnă că oamenii nu produc și dezechilibre, dar dezechilibrele nu sunt produse așa... cum se spune de către unii... în mod speculativ sau politic.

Reporter: Domnule profesor, noi vă mulțumim, avem încă multe de discutat, mai ales despre perioada de după ’90, când vom vorbi despre Valeriu Tabără și ca om politic, și ca om care a condus Ministerul Agriculturii, și apoi acum este la al doilea mandat de președinte al ASAS. Vă mulțumim încă o dată foarte mult că am reușit să stăm de vorbă…

Valeriu Tabără: Am zis că am și eu trei greșeli mari în viață, trei. Una, când am acceptat o dată să fiu președinte de partid, mi-am luat din libertate – că mie mi-a plăcut întotdeauna să fiu liber; a doua, când nu am acceptat să fiu directorul executiv al Comitetului executiv al FAO, și am avut oferta pe masă, și nu o dată; și a treia greșeală făcută este că am acceptat al doilea mandat de președinte al Academiei.

Articol de: ȘTEFAN RANCU

De aproape o sută de ani, brandul Pioneer^® a demonstrat întregii lumi potențialul genetic ridicat al hizibrizilor și tot de atâta timp, domină topurile productivității cu hibrizii de porumb.

Porumbul marca Pioneer^® este, în mod firesc, pe primul loc și în preferințele fermierilor din România, iar peste 38% din fermieri aleg „certitudinea succesului”, cultivând hibrizii comercializați de Corteva Agriscience.

Faptul că în România avem o echipă dedicată de cercetare, la Afumați, demonstrează atenția cu care compania tratează fermierii și dorința de a aduce în piață produse adaptate condițiillor locale, care vor valorifica la maximum investițiile și încrederea acordată.

Hibridul P9889 demonstrează cele enumerate mai sus, iar în 2023 ocupă cea mai mare suprafață de porumb cultivată cu un hibrid în România.

Valorifică la maximum fiecare picătură de apă

P9889 este un hibrid ce aparține grupei 350 FAO, maturitate de interes pentru țara noastră, perfect adaptat pentru orice tip de tehnologie și zonă în care este cultivat. Acest hibrid de porumb reușește să valorifice la maximum fiecare picatură de apă, fiind etalonul hibrizilor Optimum^® AQUAmax^®, grupa cea mai cunoscută de hibrizi în toată lumea, ce au ca țintă valorificarea precipitațiilor, toleranța la arșiță, dar și un sistem prin care pierderea de apă este redusă considerabil.

Grupa Optimum^® AQUAmax^® reprezintă o necesitate pentru fermierii din România, unde lipsa precipitațiilor cauzează mari pierderi anual. Pentru a fi siguri de reușita în fermă, avem nevoie de minimum de investiții pentru a produce maximum posibil.

Productivitatea acestui hibrid este de neegalat. Practic, astăzi, în intervalul de maturitate 300 - 400 FAO, P9889 este imbatabil, cu un avantaj de minimum 500 kg/ha, atât în condiții nefavorabile, cât și în condiții perfecte.

Anul 2023 a fost un an dificil la porumb în toată țara, iar pentru a exemplifica potențialul excepțional al acestui hibrid, amintim producțiile obținute în trei ferme din de la noi și din Republica Moldova:

• Daneș, județul Mureș: 17.165 kg/ha, U - 15,5%

• Dorohoi, județul Botoșani: 11.753 kg/ha, U - 15.2%

• Varnița, Republica Moldova: 16.116 kg/ha, U – 8%

Locațiile pot fi confirmate de către fermieri și presa prezentă la recoltare, adică informație credibilă, obținută în condiții de fermă, cu tehnologia recomandată de Corteva Agriscience, de la erbicidare până la fertilizare.

P9889 a demonstrat că poate fi cultivat și în fermele în care fertilizarea cu azot este scazută (70 kg/ha N s.a.), hibridul reușind o producție de peste 9 t/ha în rotație cu cereale păioase pe o solă aflată în județul Constanța, unde precipitațiile au fost de circa 250 l/mp, de la semănat la recoltat. Evident, rezerva de azot de la cerealele păioase a ajutat, dar randamentul hibridului este incontestabil, indicele de utilizare al azotului fiind unul extraordinar. Pentru fermierii ce își propun fertilizări sub 100 kg/ha azot substanță activă, acest hibrid este recomandarea noastră numărul 1.

Condițiile meteo actuale ne îndeamnă către precauție, alegeri cumpătate, atenția la cele mai mici detalii și utilizarea experienței acumulate, pentru a avea un an reușit. Cu siguranță alegerea hibridului potrivit reprezintă un pas esențial către reușită, iar P9889 este definiția reușitei în cultura porumbului.

Aici, video despre hibridul de porumb P9889.

Articol scris de: ANDREI CIOCOIU, Category Marketing Manager Corn & Soybean Corteva Agriscience RO & MD

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

În fiecare an, pe 16 octombrie, aproximativ 130 de țări din întreaga lume celebrează Ziua Mondială a Alimentației, marcată de Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO) pentru prima oară în anul 1979, luna noiembrie, cu ocazia celei de-a XX-a Adunări Generale desfășurată la Roma. Cu acest prilej, la această dată în România a fost instituită Ziua Națională a Alimentației și Combaterii Risipei Alimentare începând cu anul 2016, prin Legea nr. 47/2016 publicată în Monitorul Oficial al României în același an.

Problema risipei alimentare este în centrul activităților de sustenabilitate din întreaga lume. Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO) calculează că aproximativ o treime din alimentele produse pentru consumul uman se pierd sau se irosesc, în timp ce aproximativ 690 de milioane de persoane, adică aproximativ 9% din populația lumii, suferă de foame.

Prin urmare, România, în calitate de semnatar al Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă adoptată de Organizația Națiunilor Unite, se aliniază eforturilor Uniunii Europene de a reduce risipa alimentară cu 30% până în 2025 și cu 50% până în 2030.

Utilizarea ineficientă a resurselor în cadrul sistemelor agroalimentare are un impact asupra populației din punct de vedere al mediului, pierderile și risipa de alimente contribuind la epuizarea resurselor naturale și la poluarea mediului. Mai mult, din punct de vedere social, pierderile și risipa de alimente pot submina securitatea alimentară prin reducerea accesului la alimente și a disponibilității acestora.

Potrivit Indexului Global al Securității Alimentare publicat în 2022, elaborat de Divizia de Cercetare și Analiză a The Economist Group (EUI) și sponsorizat de compania internațională de agricultură Corteva Agriscience, România s-a clasat pe locul 29 din 113 țări evaluate, cu un scor general de 72,4, iar de-a lungul anilor țara și-a menținut principalele puncte forte în rândul țărilor europene în ceea ce privește programele de securitate alimentară. Indicele atrage atenția asupra decalajelor sistematice și a acțiunilor necesare pentru a accelera progresul în vederea atingerii celui de-al doilea Obiectiv de Dezvoltare Durabilă al ONU până în 2030, eradicarea foametei în lume.

Risipa de alimente ocupă un loc important pe agenda publică, iar importanța sa continuă să crească odată cu necesitatea de a hrăni o populație în creștere. Un sistem alimentar mai puternic este, prin urmare, o prioritate pentru construirea unei lumi mai sigure din punct de vedere alimentar. În timp ce consumatorii încep să acorde mai multă atenție reducerii risipei alimentare personale, fermierii și companiile din întregul sistem alimentar lucrează, de asemenea, la soluții la scară largă.

Protecția culturilor, recolte mai bogate și mai generoase

Din aceste motive, principala preocupare a Corteva Agriscience este securitatea alimentară și implicarea în construirea unui sistem mai rezistent pentru a face față acestor provocări pe termen lung și scurt. Cea mai mare pierdere absolută de alimente potențiale în sistemul alimentar global are loc înainte de recoltare din cauza buruienilor, a dăunătorilor și a bolilor culturilor. Pentru acestea din urmă, agenții patogeni fungici au cel mai mare impact prin acțiunea bolilor fungice care afectează cantitatea și calitatea culturilor, cu consecințe importante asupra pierderilor de alimente și chiar a sănătății umane.

Fungicidele joacă un rol important în reducerea pierderilor de alimente și în hrănirea durabilă a unui număr mai mare de oameni, dar și de a oferi acestora siguranța alimentară prin evitarea consumului de produse agricole libere de micotoxine, fungi și bacterii care pot provoca îmbolnăvirea populației. Astfel, pentru a proteja culturile împotriva bolilor, Corteva Agriscience se angajează să ofere soluții diversificate și inovatoare pentru fermieri.

Bolile fungice sau micotoxinele pot afecta atât cantitatea (randamentul), cât și calitatea culturilor, ambele având consecințe importante asupra pierderilor de alimente. Din aceste considerente, în portofoliul Corteva România, produsele pe bază de Zorvec™ activ, oferă o combinație specială de consistență și control care nu este egalată de alte fungicide, astfel încât fermierii își pot gestiona mai bine culturile pentru a îmbunătăți randamentul și calitatea prin recolte mai bogate și mai generoase. Zorvec™ Endavia^® este fungicidul recomandat pentru a fi aplicat preventiv pentru a obține maximul de eficiență asupra apariției manei la nivelul culturilor horticole și Zorvec™ Zelavin^® Bria este soluția revoluționară în lupta împotriva manei la culturile de viță-de-vie pentru o perioadă cât mai lungă de protecție.

Portofoliul de protecție a culturilor include Talendo^® și Verben™, două fungicide inovatoare cu acțiune de lungă durată pentru evitarea apariției bolilor fungice cu consecințe cantitative și calitative asupra pierderilor de alimente. Talendo^® este specializat în combaterea făinării la cereale, viță de vie și pomicultură prin acțiunea biochimică de inhibare a viabilității sporilor și stimulare a mecanismului natural de protecție a plantei. Pentru culturile de cereale de toamnă și primăvară, Verben™ este fungicidul sistemic cu spectru larg de combatere a bolilor specifice păioaselor, acesta având un efect de creștere calitativă și cantitativă a recoltelor.

Fermierii implicați în acțiuni de control al risipei alimentare, pentru a susține un sistem alimentar cât mai sigur, folosesc fungicidele ca soluție cu un impact semnificativ asupra culturilor în această luptă. Pentru a-i ajuta, Corteva Agriscience este angajată într-un proces continuu de dezvoltare a cât mai multor opțiuni inovatoare pentru a maximiza cantitatea de alimente care ajunge din câmp în bucătăriile consumatorilor.

Articol de: ADRIAN IONESCU, Category Marketing Manager Fungicides, Insecticides, SAT & Biologicals Corteva Agriscience România & Republica Moldova

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Aurel Pană, un expert recunoscut în agribusinessul românesc, cu o experiență totală de 23 de ani în producția vegetală şi distribuția de inputuri agricole, s-a alăturat echipei Expert Agribusiness în poziția de director comercial, pe fondul creşterii accelerate a businessului, care a înregistrat o apreciere constantă a cifrei de afaceri în ultimii ani.

„Pentru mine este o provocare să activez într-o companie românească, care duce mai departe cercetarea agricolă în mediul privat, prin genetica proprie, 100% autohtonă, alături de o echipă tânără şi dinamică, fondată pe o structură de cercetători renumiți, cu experiență în agricultură. Targetul meu este să devenim un jucător important pe piața de semințe pentru cultura mare din România, având atuu-ul geneticii româneşti produsă de noi. Consider că orice fermier din țara noastră, în managementul integrat al riscului din ferma sa, trebuie să aibă în structura culturilor minimum 25% de semințe româneşti, ținând cont de contextul condițiilor pedoclimatice actuale. Aşadar, vom fi un partener serios al fermierilor, nu vrem să vindem simple produse, ci vrem să le propunem adevărate soluții, oferindu-le agricultorilor consultanță de specialitate pentru produsele Expert, aclimatizate perfect”, a declarat Aurel Pană.

Mariana Olteanu, director general al societății a menționat: „De la prima întâlnire cu Aurel Pană, am ştiut că este omul potrivit, care va face ca în această etapă la care a ajuns businessul nostru, activitatea să se desfăşoare planificat într-o strânsă legătură cu fermierii români şi, bazându-ne pe experiența şi profesionalismul lui, să ajungem acolo unde ne-am propus”.

De asemenea, Georgeta Dicu, pe care Aurel Pană o numeşte „port-drapelul cercetării româneşti aplicate din domeniul privat”, şi-a manifestat aprecierea la venirea noului coleg: „Sunt convinsă că puntea de legătură între Cercetare şi Fermieri se va realiza la un alt nivel, profesional, cu responsabilitate şi implicare, prin alăturarea în echipa noastră a lui Aurel Pană, un profesionist foarte bun, care a demonstrat dorință şi ambiție imediat. Eu îi mulțumesc că a acceptat această provocare, deloc uşoară. Mult succes, Aurel!”

Expert Agribusiness, Fundulea - județul Călărași, este o societate cu capital integral românesc care a fost fondată în anul 2010, fiind un producător autohton de top de semințe profesionale pentru cultura mare cu genetică proprie, creator de soiuri şi hibrizi ameliorați local. La această oră, compania posedă hibrizi proprii de porumb din toate grupele FAO şi floarea-soarelui cu rezistență la erbicidele pe bază de tribenuron-metil. Compania mai comercializează cu succes şi genetică de grâu românească, precum şi o gamă complementară de fertilizanți foliari şi produse fitosanitare. Nu în ultimul rând, Expert Agribusiness are şi o stație proprie de condiționat și tratat semințe, cu tehnologie modernă, dotată exclusiv cu utilaje de ultimă generație şi cu o echipă calificată şi dinamică, ceea ce asigură o capacitate de procesare care poate satisface exigențele de calitate ale oricărui beneficiar.

Abonamente Revista Fermierului, ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Pe 16 februarie 2022, la București, s-a desfășurat a VII-a ediție a Congresului „De la fermieri pentru fermieri”, eveniment în cadrul căruia Asociația Producătorilor de Porumb din România (APPR) premiază rezultatele excelente ale fermierilor membri.

Anul acesta, premiul „Porumbul de Aur 2021”, la categoria neirigat a mers către Marius Scarlat de la ferma Agralmixt, Andrieșeni – județul Iași.

Pe cele zece hectare înscrise la concurs, fermierul câștigător a utilizat o tehnologie performantă pentru a obţine o producţie de peste 14 tone/ha, cu o densitate la recoltare de 65.000 de plante pe hectar.

Hibridul semănat a fost DKC4943 - FAO 350-390.

În ceea ce privește fertilizarea, s-au folosit 80 kg/ha de substanţă activă azot, fosfor şi potasiu (NPK). A utilizat, de asemenea, Adengo (0.4 l/ha) în cadrul erbicidării preemergente şi Mustang (0.4 l/ha) pentru cea postemergentă. Cantitatea de precipitaţii în perioada ianuarie-august a fost de 525 mm, iar umiditatea la recoltare de 17%.

Fermierul Marius Scarlat, căpitan al echipei Agralmixt, plănuiește să câștige titlul de de campion la cea de a doua ediție a Campionatului Național de Fotbal al Fermierilor, un alt eveniment organizat de APPR. „Doar prin exercițiu ne putem perfecționa, iar echipa Agalmixt are avantajul de a fi conștientă de acest fapt”, a spus fermierul din județul Iași.

Abonamente Revista Fermierului, ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

QU DONGYU, DIRECTOR GENERAL AL ORGANIZAȚIEI NAȚIUNILOR UNITE PENTRU ALIMENTAȚIE ȘI AGRICULTUĂ (FAO):

Pandemia COVID-19 pune o presiune enormă asupra sistemelor publice de sănătate din întreaga lume, iar milioane de oameni din cele mai avansate economii ale lumii se află în diverse forme de carantină.

Știm că pierderile umane vor fi mari și că eforturile masive de a ține piept epidemiei implică costuri economice grele.

Pentru a reduce riscul de afectare și mai mare generat de o lipsă de alimente pentru milioane de oameni, chiar și în țările bogate, întreg globul trebuie să ia măsuri imediate pentru a reduce perturbările în lanțurile de aprovizionare cu alimente.

Este necesar un răspuns coordonat și coerent la nivel global pentru a împiedica această criză de sănătate publică să declanșeze o criză alimentară în care oamenii să nu aibă acces sau să nu-și poată permite să se alimenteze.

Deocamdată, COVID-19 nu a cauzat nicio tensiune asupra securității alimentare, în ciuda rapoartelor anecdotice ale asediilor asupra supermarketurilor aglomerate.

Deși nu este nevoie de panică, pentru că  există o cantitate suficientă de alimente pentru toți, trebuie să fim pregătiți să facem față riscului în care alimentele să nu fie disponibile acolo unde este nevoie.

Focarul COVID-19, cu toate blocajele însoțitoare, a creat o congestie logistică care a ricoșat pe lanțurile valorice ale economiei globale moderne.

Restricțiile de circulație, precum și refuzul din partea lucrătorilor pot împiedica fermierii să-și gestioneze fermele și procesatorii de produse alimentare (care se ocupă de majoritatea produselor agricole) să-și exercite atribuțiile. Lipsa de îngrășăminte, medicamente veterinare și de alte aporturi necesare ar putea afecta și producția agricolă.

Închiderea restaurantelor, cumpărăturile alimentare mai puțin frecvente diminuează cererea de produse proaspete și produse pescărești, afectând producătorii și furnizorii, în special fermierii mici, cu consecințe pe termen lung pentru populația din ce în ce mai urbanizată a lumii, fie că se întâmplă asta în Manhattan sau Manila.

Incertitudinea cu privire la disponibilitatea alimentelor poate determina factorii de decizie să pună în aplicare măsuri restrictive comerciale pentru a proteja securitatea alimentară națională.

Având în vedere experiența crizei globale a prețurilor la produsele alimentare din 2007-2008, știm că astfel de măsuri nu pot decât să agraveze situația.

Restricțiile la export instituite de țările exportatoare pentru a crește disponibilitatea alimentelor pe piața internă ar putea duce la perturbări grave pe piața alimentară mondială, ceea ce duce la creșterea prețurilor și totodată la volatilitatea acestora.

În 2007-2008, aceste măsuri imediate s-au dovedit extrem de dăunătoare, în special pentru țările cu deficit alimentar, cu venituri mici și pentru eforturile organizațiilor umanitare de a procura mărfuri alimentare pentru cei nevoiași și vulnerabili.

Cu toții ar trebui să învățăm din trecutul nostru recent și să nu facem de două ori aceleași greșeli.

Factorii de decizie trebuie să aibă grijă să evite restrângerea accidentală a condițiilor de aprovizionare cu alimente.

În timp ce fiecare țară se confruntă cu propriile provocări, colaborarea - între guverne și întreaga gamă de sectoare și părți interesate - este primordială. Avem o problemă globală care necesită un răspuns global.

Trebuie să ne asigurăm că piețele alimentare funcționează corect și că informațiile despre prețuri, producție, consum și stocuri de produse alimentare sunt disponibile tuturor în timp real. Această abordare va reduce incertitudinea și va permite producătorilor, consumatorilor, comercianților și procesatorilor să ia decizii în cunoștință de cauză și să nu admită un comportament de panică nejustificat pe piețele alimentare globale.

Efectele pandemiei COVID-19  asupra sănătății unora dintre cele mai sărace țări sunt încă necunoscute. Cu toate acestea, putem spune cu certitudine că orice criză alimentară care va rezulta ca urmare a unei politici slabe va fi un dezastru umanitar pe care îl putem evita.

Avem deja 113 milioane de oameni care suferă de foame acută; în Africa subsahariană, un sfert din populație este subnutrită. Orice perturbări în lanțurile de aprovizionare cu alimente vor intensifica atât suferința umană, cât și provocarea de a reduce foamea în întreaga lume.

Trebuie să facem tot posibilul pentru a nu lăsa să se întâmple acest lucru. Prevenirea costă mai puțin. Piețele globale sunt esențiale pentru atenuarea șocurilor ofertei și cererii în state și regiuni și trebuie să lucrăm împreună pentru a ne asigura că sunt reduse la minimum orice întreruperi în lanțurile de aprovizionare cu alimente.

COVID-19 ne amintește în forță că solidaritatea nu este caritate, ci simțul realității.

Foto credit: @FAO Pier Paolo Cito FAO

În perioada 1 februarie - 30 aprilie 2021 are loc la nivel național, în toate unitățile administrativ-teritoriale din România, Recensământul General Agricol (RGA). Se intenționează eliminarea formularelor pe hârtie, datele culegându-se electronic, cu ajutorul unor tablete. Pregătirea, organizarea și efectuarea recensământului agricol se vor face de către Institutul Național de Statistică, Ministerul Agriculturii, Ministerul de Interne împreună cu structurile din subordine, sub coordonarea și controlul Comisiei Centrale pentru Recensământ, cu suportul tehnic al Serviciului de Telecomunicații Speciale.

Astăzi, 10 martie 2020, la sediul Ministerului Agriculturii s-a desfășurat prima reuniune a Comisiei Centrale pentru Recensământul General Agricol, runda 2020. Întâlnirea a vizat discutarea și stabilirea aspectelor necesare privind pregătirea, organizarea și efectuarea recensământului agricol care va avea loc în perioada 2020-2022, cu an de referință 2020.

În deschiderea întâlnirii, ministrul Adrian Oros a afirmat că România, ca stat membru al Uniunii Europene, are obligația respectării legislației europene în domeniul statistic, precum și recomandările Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură - FAO, conform cărora fiecare stat membru trebuie să efectueze un recensământ general agricol o dată la zece ani. „Scopul fundamental al recensământului este de a oferi informații esențiale și de calitate atât pentru politicile naționale guvernamentale în domeniul agriculturii, cât și pentru definirea anumitor politici publice comunitare și, în același timp, permite elaborarea unor măsuri eficiente în vederea sprijinirii și menținerii structurilor agricole de mici dimensiuni. Rezultatele recensământului general agricol runda 2020 vor evidenția schimbările intervenite de la recensământul din anul 2010, evoluțiile referitoare la caracteristicile structurale ale exploatațiilor agricole, situația suprafețelor agricole utilizate, a celor care fac obiectul unor subvenții și care se află sub restricții de mediu, a efectivelor de animale, a adăposturilor pentru animale și a persoanelor care au lucrat în agricultură”, precizează un comunicat al MADR.

Conform legislației în vigoare privind RGA, perioada și momentul de referință ale recensământului sunt:

• anul agricol 2020, cuprins între 1 octombrie 2019 și 30 septembrie 2020 pentru variabilele privind terenurile și persoanele care au lucrat în agricultură și anul calendaristic 2020 pentru gestionarea dejecțiilor animaliere;
• 31 decembrie 2020 pentru efectivele de animale și adăposturi;
• ultimii trei ani pentru măsurile de dezvoltare rurală.

Organizația pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite (FAO) a declarat anul 2020 ca fiind Anul Internațional al Sănătății Plantelor. Astfel, se urmărește creșterea gradului de conștientizare a producătorilor și a consumatorilor cu privire la modul în care asigurarea sănătății plantelor prin folosirea produselor de protecție puse la dispoziție de industrie poate ajuta la scăderea gradului de înfometare a populației, la reducerea sărăciei, la protejarea mediului înconjurător și la stimularea dezvoltării economice.

Asociația Industriei de Protecția Plantelor din România (AIPROM), membră a Asociației Europene de Protecție a Culturilor (ECPA), dedică anul 2020 sănătății plantelor. Prin urmare, AIPROM anunță că evenimentele organizate în acest an se vor desfășura sub sloganul „2020 – anul internațional al sănătății plantelor” și vor avea ca principal obiectiv creșterea gradului de conștientizare a rolului pe care industria de protecția plantelor îl are în asigurarea sănătății plantelor, precum și contribuția industriei la furnizarea necesarului de hrană în continuă creștere a populației. „Astfel, politicile și acțiunile de promovare a sănătății plantelor sunt fundamentale pentru atingerea obiectivelor de dezvoltare durabilă”, se precizează într-un comunicat de presă al asociației.

Asociația Industriei de Protecția Plantelor din Romania a luat ființă în anul 2002 și reprezintă companiile care dezvoltă, formulează și reambalează produse pentru protecția plantelor. AIPROM reprezintă peste 85% din piața de produse de protecția plantelor din țara noastră.

Anual, pierderi de până la 40% din cauza dăunătorilor și a bolilor

AIPROM menționează că plantele de cultură reprezintă 80% din cantitatea de alimente pe care le consumăm și împreună furnizează 98% din oxigenul pe care îl respirăm. Odată cu evoluția cercetărilor în domeniul cultivării plantelor, au apărut boli și dăunători ce pun în pericol obținerea unor producții stabile.

În fiecare an, până la 40% din culturile globale se pierd din cauza dăunătorilor și a bolilor plantelor, iar pierderile anuale în comerțul agricol mondial sunt de peste 220 de miliarde de dolari. Tot aici pot fi însumate și milioane de oameni care nu au ce mânca, dar și afectarea gravă a veniturilor comunităților rurale sărace, unde singura sursă de venit este reprezentată de activitatea agricolă desfășurată.  

Schimbările climatice și activitățile umane intense modifică ecosistemele, reduc biodiversitatea și creează condiții în care dăunătorii pot prolifera. În același timp, călătoriile și comerțul internațional s-au triplat ca volum în ultimul deceniu și pot răspândi rapid dăunători și boli în întreaga lume, provocând mari pagube plantelor native și mediului.

„SCAPA de ambalaje”, gratuit

AIPROM se implică activ în protejarea mediul și a producătorilor agricoli. Acțiunile de protejare a mediului se concentrează în jurul proiectului SCAPA - Sistemul de Colectare a Ambalajelor de Pesticide, care presupune colectarea, transportul și valorificarea deșeurilor de ambalaje din plastic, metal și hârtie provenite de la produsele de protecția plantelor (PPP) importate sau produse în România de către companiile care susțin sistemul. Începând cu anul 2008, campania de colectare a ambalajelor se desfășoară la nivel național sub sloganul „SCAPA de ambalaje!”.

Toate serviciile de colectare prin SCAPA sunt gratuite atât pentru fermieri, cât și pentru distribuitorii produselor, cu respectarea strictă a condițiilor de preluare ale sistemului. Preluarea ambalajelor este realizată prin intermediul operatorului Ecorec Recycling, furnizorul serviciilor de inspecție, transport și valorificare a ambalajelor ridicate din cele 70 de Centre de Colectare răspândite în toate județele. „Orice fermier sau distribuitor care utilizează sau comercializează produse de protecția plantelor ale membrilor SCAPA poate preda gratuit cantitatea de ambalaje pe care o deține, respectând Condițiile de Preluare la cele 70 de Centre de Colectare SCAPA în timpul campaniilor de colectare. Cele două campanii de colectare anuale se desfășoară în perioadele mai-iunie, respectiv octombrie-noiembrie”, arată reprezentanții AIPROM.

Toleranță zero față de produsele contrafăcute

Pentru asigurarea sănătății plantelor se recomandă utilizarea de produse sigure, care provin de la producători autorizați. AIPROM se implică activ în combaterea utilizării de produse contrafăcute de protecția plantelor prin proiectul SCUT, susținut la nivel european de ECPA. Proiectul se adresează distribuitorilor și utilizatorilor de PPP în special, dar și autorităților și publicului larg. „Este important ca toți actorii implicați în acest proces, producători, formulatori, reambalatori, distribuitori, fermieri, autorități competente, să manifeste toleranță zero față de produsele contrafăcute de protecția plantelor”, spun cei de la AIPROM.

Important, echipament de protecție în timpul aplicării tratamentelor

Protejarea fermierilor la aplicarea tratamentelor de protecția plantelor este la fel de importantă precum este protejarea mediului. SUI – Utilizarea în Siguranță a Produselor de Protecția Plantelor reprezintă proiectul prin care Asociația AIPROM își propune să aibă grijă de sănătatea producătorilor agricoli prin îmbunătățirea cunoașterii principiilor corecte de folosire a PPP, a utilizării echipamentelor de protecție certificate, a respectării regulilor de transport, depozitare și aplicare. Echipamentul minim recomandat în timpul aplicării produselor de protecția plantelor trebuie să cuprindă: combinezon, mănuși, cizme, pălărie/șapcă, mască și ochelari de protecție. AIPROM lucrează cu furnizori acreditați de echipament de protecție și îi ajută pe cei interesați să intre în contact cu aceștia.

TOPPS, prevenirea poluării surselor de apă

Asociația Europeană de Protecție a Culturilor (ECPA) împreună cu AIPROM își propune să protejeze mediul, dar și sursele de apă, de contaminarea cu produse de protecția plantelor atât din surse punctuale (surse existente în cadrul fermei), cât și difuze (deviere, scurgere, drenaj). În acest sens a fost creat și implementat proiectul TOPPS (Pregătirea Operatorilor pentru Prevenirea Poluării de la Sursele Punctuale) în colaborare cu Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca.

TOPPS identifică și definește cele mai bune practici pe care, ulterior, le promovează prin recomandări, instruire și demonstrații în toată Europa.