Analiștii Comisiei Europene (CE) au ajuns, recent, la concluzia că epidemia de pestă porcină africană (PPA) din China şi tranziţia spre proteinele pe bază de plante în diete ar putea modifica pieţele agricole din Uniunea Europeană (UE) în următorii zece ani, ducând la o fluctuaţie a preţurilor la carnea de porc şi la o cultivare mai mare de leguminoase şi soia.

Într-un raport publicat marţi, 10 decembrie 2019, Executivul european susţine că exporturile anuale de carne de porc din blocul comunitar ar putea ajunge la un nivel maxim de peste patru milioane de tone, în jurul anului 2022, în funcţie de cât de rapid vor fi refăcute efectivele de porci din China, comparativ cu exporturi în valoare de aproximativ 2,7 milioane de tone, anul trecut. Ulterior, exporturile de carne de porc se vor mai reduce, până la 3,4 milioane de tone, în anul 2030, dar, chiar şi aşa, va fi vorba de un volum superior celui înregistrat înainte de epidemia de PPA care a făcut ravagii în populația de suine din China.

„Preţurile ar urma să rămână la un nivel ridicat, până când îşi revine producţia chineză şi ar putea să scadă brusc, în funcţie de viteza cu care va avea loc revenirea şi cât de mult va creşte producţia competitorilor UE”, a apreciat CE, referindu-se la SUA, Brazilia şi Canada.

Executivul comunitar atrăgea atenţia că există şi un element de incertitudine cu privire la posibilitatea ca principalii exportatori de carne de porc din UE (Germania, Spania, Danemarca şi Franţa) să fie afectaţi şi ei de epidemia de PPA, descoperirea oricărui focar major riscând să le afecteze exporturile. În prezent, un număr de zece state membre UE sunt afectate de epidemia de pestă porcină africană, pe primele poziții fiind Bulgaria şi România.

Conform sursei citate, orice scădere a preţului cărnii de porc este puţin probabil să stimuleze cererea în Europa, care este dominată de produsele ieftine din carne de pui. Consumul de carne de pui este în creştere constantă, iar Comisia se aşteaptă ca această tendinţă să continue, în condiţiile în care îngrijorările consumatorilor cu privire la sănătate, mediu şi bunăstarea animalelor vor duce la diminuarea cererii pentru alte tipuri de produse din carne.

Va crește suprafaţa cultivată cu leguminoase în UE

Aceleaşi îngrijorări ar urma să ducă la creşterea culturilor cu un conţinut bogat în proteine. Astfel, suprafaţa cultivată cu leguminoase, în Uniunea Europeană, ar urma să se extindă până la 2,5 milioane de hectare, în 2030, comparativ cu 1,5 milioane de hectare, în acest an, în timp ce suprafaţa cultivată cu soia boabe va creşte până la 1,3 milioane de hectare de la un milion de hectare.

Culturile cu conţinut bogat în proteine ar putea beneficia şi de creşterea cererii pentru produse lactate de la animale care nu au fost expuse la substanţe modificate genetic, ceea ce înseamnă că ar putea înlocui soia modificată genetic în furajele animalelor, adaugă Comisia.

Rapiţa va rămâne cea mai importantă cultură de oleaginoase, având vedere valoarea sa în rotaţia culturilor şi posibilitatea utilizării sale în hrana animalelor ca furaj ce nu conţine substanţe modificate genetic, adaugă executivul comunitar.

Pentru anul viitor, analiștii Rabobank apreciază că importurile de carne de porc ale Chinei vor atinge un nivel record, de până la 4,6 milioane de tone, în condiţiile în care cel mai mare consumator mondial de carne de porc va avea nevoie de cinci ani pentru a-şi reface efectivele de porci devastate de epidemia de pestă porcină africană (PPA).

Oficialii Rabobank au precizat vineri, 8 noiembrie 2019, prin intermediul unui document oficial, că importurile Chinei de carne de porc vor stabili un nou record încă din acest an, ajungând undeva între 3,1 şi 3,3 milioane de tone, incluzând aici şi importurile de organe de porc, în creştere faţă de 2,1 milioane tone, anul trecut.

Previziunile în cauză survin după ce o epidemie de PPA s-a răspândit în ţara cu cele mai mari efective de porci ale lumii, milioane de porci au fost sacrificaţi, iar mulţi fermieri au fost descurajaţi în a-şi reface fermele.

Cu toate că majorarea preţurilor în ultima perioadă i-a stimulat pe marii producători să înceapă să îşi refacă efectivele, analiștii Rabobank afirmă că șeptelul de scroafe va începe să producă abia anul viitor, iar oferta de carne de porc îşi va reveni începând din 2021.

Specialiștii olandezi susţin că importurile de carne de porc ale Chinei se vor situa, anul viitor, undeva între 2,3 şi 2,6 milioane de tone, adică un sfert din comerţul mondial, la care se vor adăuga importuri de organe de porc de 1,5 până la 2 milioane de tone. În paralel, se estimează că producţia de carne de porc a Chinei va scădea cu un sfert, în acest an, comparativ cu 2018, până la 40,5 milioane de tone, şi cu încă 10-15% în 2020, comparativ cu 2019.

Anul trecut, o societate comercială de la noi din țară a reușit să exporte produse de origine animală către Republica Populară Chineză (R.P.C.) în cantitate totală de 108.480 de tone, în condițiile în care, cu doar un an în urmă, același producător român comercializa peste graniță, către aceeași destinație, doar 10.609 tone, a afirmat Robert Chioveanu, șef serviciu în cadrul Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), cu ocazia expo-conferinței „100 de ani de România | 100 de ani de tradiție | 100 de gusturi alese”, care a avut loc miercuri, 7 iunie 2018, la București.

În ceea ce privește susținerea exporturilor unor produse agroalimentare românești către state terțe, cum este și RPC, autoritățile competente de la București au solicitat în mod repetat sprijinul Ambasadei României la Beijing în vederea finalizării procedurilor de export la carnea de pasăre și ovine, produse din carne, lapte și produse lactate, respectiv produse din pescuit și miere.

Concret, în momentul de față, pe relația cu China, potrivit afirmațiilor lui Chioveanu, exportăm doar carne de porc congelată, o singură companie fiind abilitată și agreată de autoritățile statului (n.r. - AQSIQ) pentru a efectua export de astfel de produs.

Conform spuselor oficialului ANSVSA, responsabil cu siguranța alimentelor de origine animală, pe lângă majorarea semnificativă a cantității de carne de porc livrată către China, s-au constatat majorări ale cantităților la export și către alte țări terțe în ceea ce privește carnea de ovine și de caprine, dar și pe zona de carne de bovine.

„În 2017, în Bosnia-Herțegovina am exportat peste 799 de tone, comparativ cu 203 tone în anul 2016 (...). În Libia, dacă în 2016 am exportat 345 de tone de carne de bovină, în 2017 am exportat 804 tone”, a precizat Robert Chioveanu. „La carnea de porc, au crescut toate cantitățile pe toate relațiile, semnificativ. În comparație anul 2016 cu 2017 (...) mari cantități de carne de porc au fost exportate către China. Dacă în anul 2016 s-au exportat 10.609 tone, în anul 2017 s-au exportat 108.480 de tone. În Muntenegru, în 2016, s-au exportat 772 de tone, iar în 2017 o cantitate de 1.074 tone. În Moldova am comercializat 583 de tone, iar în 2017 – 808 tone. La carnea de ovine-caprine, exportul a crescut, de asemenea, semnificativ. Astfel, în Iordania s-au exportat în 2016 1.104 tone, iar în 2017 - 2.121 tone”.

El a adăugat că au apărut și alte noi țări terțe destinatare, în acest context oficialitățile din Hong-Kong solicitând omoloagelor lor de la București un chestionar bogat informativ, cu foarte multe detalii, de la condiții de sănătate animală, până la regiuni și indicații geografice. Ca urmare, a adăugat angajatul ANSVSA, s-a reușit ca, anul trecut, țara noastră să poată exporta carne de ovine în Hong-Kong în cantitate de 168 de tone.

Avem însă și reversul medaliei. Țara noastră a înregistrat și mici diminuări ale cantităților exportate pe diferite relații cu state extracomunitare. Concret, pe produse din carne, cantitatea exportată a scăzut pe relația cu Serbia, dar și cu Emiratele Arabe Unite (UAE).

„Dacă în 2016 exportam 121 de tone, în 2017 am exportat doar 61 de tone, iar pe Dubai, dacă în 2016 am exportat 529 de tone, în 2017 am exportat 0,57 tone”, a punctat reprezentantul ANSVSA.

Din punctul său de vedere, activând în cadrul direcției de siguranță a alimentelor de origine animală, Chioveanu consideră că tot ceea ce înseamnă produs din carne și carcasă reprezintă plusvaloare față de exportul de animale vii.

„De aceea, mai ales în ultimii ani, am acordat prioritate legăturilor și am făcut presiuni inclusiv pe ambasadele noastre și pe autoritățile din celelalte state pentru a agrea cât mai multe certificate pe tipuri de produse, pentru a se desfășura activitatea de export și pentru a se aduce plusvaloare în țară”, a afirmat angajatul autorității de profil.

„Niciun transport refuzat la graniță”

Același Robert Chioveanu a precizat în cadrul conferinței de joi că unul dintre rezultatele vizibile ale muncii autorităților sanitare-veterinare române este și acela că, în toți acești ani de când au fost impuse noi reguli și o nouă conduită, nu a existat niciun transport cu carne și produse din carne care să fie refuzat la graniță și să fie reîntors în România pentru că nu îndeplinea anumite condiții sau nu respecta anumiți parametri.

În acest context, el a explicat că au fost stabilite proceduri clare de export cu Republica Coreea, Japonia, Vietnam, Hong Kong și Arabia Saudită.

„Solicitând mai multe informații despre modalitatea cum operatorii din România sunt controlați (și sunt niște etape procedurale care implică efectuarea analizelor de risc și evaluarea chestionarelor privind sistemele de control oficial), autoritățile din aceste țări ne cer în mod constant o cantitate importantă de informații pe care noi trebuie să le punem la dispoziție, ca autoritate competentă, iar apoi să agreăm cu acestea un model de certificat, astfel încât producătorii și procesatorii să-l folosească și să se poată desfășura activități economice și de export”, a adăugat oficialul ANSVSA.

Pentru a comercializa produse alimentare într-o țară terță, un operator din România trebuie să fie în primul rând autorizat sanitar-veterinar de către ANSVSA. Robert Chioveanu a explicat că producătorul în cauză este în primă instanță listat și apoi postat pe site-ul autorității, iar această listă este publicată în toată Europa.

„În momentul în care el este autorizat, acesta poate efectua schimburi extracomunitare și export de produse de origine animală în toate țările terțe. Și pentru că el este supus controlului sanitar-veterinar și că își desfășoară activitatea într-o țară europeană, el poate exporta oricând și poate efectua schimburi intracomunitare”, a mărturisit reprezentantul ANSVSA.

El a vorbit și despre cei care sunt înregistrați la nivel local pentru a comercializa produse care sunt obținute cu caracteristici tradiționale din România și care și-au exprimat dorința de a le comercializa pe piețe din interiorul UE, dar și din afară.

„Pentru cei care sunt înregistrați la nivel local, cei care dețin un document de înregistrare sanitară-veterinară, știu că s-a pus de multe ori întrebarea la nivelul autorității dacă pot merge cu produsele lor în Italia, în Spania, în Anglia (...) și să comercializeze produsele care sunt obținute cu caracteristici tradiționale în România sau au un atestat tradițional – nu. Toți aceia care sunt înregistrați sanitar-veterinar (n.r. - în aceste condiții) nu pot comercializa produsele acolo, mai exact nu pot face obiectul schimburilor intracomunitare sau nu pot fi comercializate în țări terțe”, a conchis acesta.

În momentul de față, în România există 173 de abatoare autorizate sanitar-veterinar. Din toate aceste unități, unele sunt de capacitate mică, astfel încât animalele să poată fi sacrificate la nivelul fermei, iar carnea rezultată să fie pusă în consum doar local – măcelării, carmangerii, restaurante, pensiuni. În plus, în țara noastră funcționează și acele abatoare de capacitate mare care sunt undeva la 35-40 ca număr și care, în prezent, lucrează la o capacitate de 35-40 la sută.

Noi demersuri ale ANSVSA pentru facilitarea exporturilor de produse agroalimentare românești în RPC

Preşedintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), dr. Geronimo Brănescu, participă, alături de o delegație de specialiști din cadrul instituției, la cea de a treia ediție a „Conferinței pentru Controlul Calității, Inspecției și Carantinei”, care se desfășoară în Ningbo, Republica Populară Chineză, în perioada 6 – 8 iunie.

Invitația de participare a fost adresată Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) de către Administrația Generală pentru Controlul Calității, Inspecției și Carantinei din R.P. Chineză (AQSIQ), a anunțat instituția citată miercuri, 6 iunie 2018, printr-un comunicat de presă.

Organizatorii doresc prin această conferință consolidarea colaborării cu autoritățile pentru siguranța alimentelor și carantină aflate de-a lungul „Noilor Drumuri ale Mătăsii” și în particular cu țările Europei Centrale și de Est (ECE), în vederea dezvoltării relațiilor de import - export cu alimente și produse agricole dintre China și țările ECE.

La această reuniune sunt prezenți specialiști din mai multe țări, alături de România fiind reprezentate alte state, dintre care menționăm: Lituania, Croația, Polonia, Slovenia, Polonia, Ucraina, Bulgaria etc.

Participarea reprezentanților ANSVSA la această conferință este importantă, atât pentru continuarea discuțiilor tehnice bilaterale pentru accelerarea procedurilor de export aflate în derulare, cât și pentru faptul că la ediția din acest an sunt invitați și reprezentanți ai mediului de afaceri.

Până în prezent, se derulează exportul din România în Republica Populară Chineză de material genetic bovin și embrioni bovini, este aprobată o unitate de abatorizare pentru a exporta carne de porc congelată, iar negocieri avansate sunt pentru exportul de miere, carne congelată de pasăre, oaie și vită, lapte și produse lactate, pește și produse din pește și produse procesate din carne.

Reamintim că, la sfârșitul lunii noiembrie a anului trecut, președintele ANSVSA, dr. Geronimo Brănescu, a semnat, alături de Zhi Shuping, ministrul Administraţiei Generale pentru Supravegherea Calităţii, Inspecţie şi Carantină a Republicii Populare Chineze (AQSIQ), Protocolul privind condițiile sanitare veterinare şi fitosanitare pentru exportul de lucernă românească în Republica Populară Chineză.

În demersul nostru de a afla mai multe despre ce anume înseamnă să fii producător de usturoi, l-am contactat pe viceprimarul vestitei comune Copălău („Patria” acestei legume și condiment, deopotrivă), Constantin Bălineanu, și am aflat de la el că se poate obține marfă „curată” pentru piață chiar și de pe un hectar, în ciuda faptului că pentru acest sector nu există, deocamdată, un program de sprijin, cum este în cazul tomatelor, al cărnii de porc, al lânii etc., iar forța de muncă lipsește aproape cu desăvârșire.

Recunoaștem că interviul survine la doar două zile de la întâlnirea de lucru de la sediul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) la care au participat principalii producători de usturoi din zonele consacrate, printre care și Copălău (Botoșani), Teleorman, Dolj, Mehedinți, Iași și Timiș, precum și reprezentanți ai ministerului de resort, ai marilor importatori din România, interesați de contractarea unor cantități mari și constante de marfă produsă autohton, respectiv reprezentanți ai direcțiilor de specialitate din cadrul MADR și ai Direcției Măsuri de Piață și Comerț Exterior din cadrul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA).

Am vrut să trecem dincolo de un simplu comunicat care preciza sec că, la noi în țară, suprafața cultivată cu usturoi în anul 2017 a fost de 9.936 de hectare, cele mai multe suprafețe fiind mici și foarte mici, exploatate de ferme de familie și de mici fermieri.

Voiam să aflăm mai multe decât generalitățile din comunicat referitoare la dificultățile întâmpinate de cultivatorii de usturoi (costuri mari de producție, deficitul de sămânță din soiuri autohtone, gama de mașini și utilaje necesare eficientizării acestei culturi, slaba asociere a micilor producători, valorificarea producției către piață, depozitarea, păstrarea și ambalarea corespunzătoare, astfel încât să fie satisfăcute nevoile pieței).

De asemenea, nu eram pe deplin lămuriți de fraza din documentul de presă potrivit căreia „interesul comercianților de a încheia contracte ferme cu producătorii, în contextul în care preferințele consumatorilor români sunt tot mai mult orientate spre produsele autohtone de o calitate ridicată”, în condițiile în care ne-am săturat de usturoi adus din Asia și aproape doar acest tip de marfă găsim în retailul românesc.

Eram curioși de ce MADR a recunoscut atât de târziu că „este pentru prima dată când instituția a așezat la aceeași masă producătorii de usturoi, importatorii și autoritățile pentru a sprijini eficientizarea culturii usturoiului, care a pierdut tot mai mult teren în România din cauza importului masiv din țări terțe”. Povestea usturoiului străin nu este de ieri, de azi.

Discuția cu viceprimarul fermier Bălineanu a fost lungă, dar vă asigurăm că interesantă (am redus la maximum din informațiile obținute). Pentru a vă provoca la lectură, vă spunem doar că singura reprezentantă a importatorilor la ședința de la MADR este de baștină dintr-o comună vecină cu Copălăul, dar a prezentat invitaților pretențiile atât de mari ale celor pe care i-a reprezentat, încât producătorii au plecat dezamăgiți de acolo, dar și că tinerii refuză salarii de 2.000 de lei, preferând să fie „sclavi” printre străini.

Atât, deocamdată. Despre prețuri, suprafețe, desfacere, nevoi, în cele ce urmează.

Revista Fermierului: Domnule viceprimar Constantin Bălineanu, ați fost prezent marți, 10 aprilie 2018, la sediul MADR, la întâlnirea de lucru pe filiera usturoiului românesc. Cu ce impresie ați plecat de la această primă reuniune?

Constantin Bălineanu: Am purtat o primă discuție pe subiect. Pentru a vă răspunde la întrebare, de la întâlnirea aceea am plecat cu un oarecare optimism. Rămâne să vedem ce și cum se vor concretiza cele discutate acolo, așteptăm rezultatele. (...) La prima impresie, ministrul Agriculturii, Petre Daea, ne dă speranțe. Mie, cel puțin, din ce discuții am avut cu domnia sa până acum, mi-a dat speranțe că începem s-o luăm pe drumul cel bun.

R.F.: Care vă sunt debușeele de desfacere a usturoiului obținut pe terenurile dumneavoastră din Copălău?

C.B.: Personal, în prezent am parafat un contract destul de bun cu un retailer care a intrat însă destul de greu în piață, abia anul trecut (...), în condițiile în care cu Agrocoop Copălău eu am pornit de vreo cinci ani și mai bine. N-am găsit însă înțelegere la lume de la bun început. Îi adunam la masă, discutam, totul era OK, iar când ieșeau de acolo, lucrurile se schimbau.

R.F.: Poate privesc în urmă la cooperativizarea forțată. N-ar fi o noutate pentru România.

C.B.: Pot vorbi doar despre mine - personal, am luat-o pe cont propriu. Azi am mai avut o discuție cu celălalt asociat și i-am spus că avem nevoie de încă doi parteneri pentru a porni la drum cu Agrocoop Copălău. (...) Singuri, ne este greu. Nu mai avem forță de muncă, nu mai avem cu cine lucra, am devenit cerșetori pe la poarta muncitorilor, astfel încât să îi aduci la muncă. Deja este foarte greu.

R.F.: Revenind la ședința din 10 aprilie 2018, cu această ocazie, oficialitățile au vehiculat o cifră de 9.936 ha însămânțate cu usturoi, anul trecut. La o medie de cinci tone de usturoi la hectar, unde sunt cele 50.000 de tone de marfă? În supermarket, găsim usturoi chinezesc...

C.B.: La noi, în Copălău, în prezent sunt însămânțate 90 de hectare cu usturoi. (...) Așa cum ați menționat și dumneavoastră, să mergi la minimum, la cinci tone la hectar, facem un calcul și vedem unde suntem. Este o aberație cifra! Nu cred. Copălăul, cât este el, și tot s-a ajuns ca suprafața cu usturoi să fie diminuată până la o treime din tot ceea ce era înainte.

La adunarea care s-a făcut la MADR, când am auzit că sunt unii care au și 500 ha însămânțate cu usturoi... m-am mirat. Unde se vinde toată marfa asta? Care sunt piețele de desfacere? Noi când mergem prin piețe, ne mai cunoaștem unul cu celălalt, producătorii între noi. Dar din Banat? Am rămas surprins. Cineva de la masă a vehiculat cifra aceasta și aproape că m-a bufnit râsul.

R.F.: Noi știm însă că, în cazul dumneavoastră, situația este tocmai inversă. Ați sărit de la 40 de ari însămânțați cu usturoi, în 2016, la peste un hectar, în toamna lui 2017.

C.B.: Da, sezonul acesta a lăsat de dorit. Cu toate acestea, eu am semănat un hectar cu usturoi și am făcut niște calcule. Până anul trecut, însămânțam 30-40 de ari (3.000 – 4.000 de metri pătrați). Anul acesta, am pus un hectar, să vedem ce se întâmplă, care sunt cheltuielile exacte și cât vom pierde.

În ceea ce privește însămânțările pe cooperativă, anul viitor, ne-am propus să semănăm 20 ha.

R.F.: Și? Ați reușit să gestionați costurile în mod eficient? Sau ați fi avut nevoie de sprijin de la stat?

C.B.: Măcar dacă statul ne-ar da și nouă cum dă prin programul guvernamental „Tomate în spații protejate”, să ne susțină măcar trei-patru ani, cât să ne punem pe picioare, și tot am putea să le demonstrăm și celorlalți producători că se poate. Până nu văd ceea ce trebuie să vadă, și anume realitatea din teren, deocamdată fiecare produce usturoi cât știe că poate comercializa.

R.F.: Am avea o șansă să-i oprim pe tinerii din Copălău să emigreze și să-i susținem să producă usturoi în România?

C.B.: Asta cu plecatul în străinătate nu se va rezolva. Dacă ar fi să ni se dea un ajutor, cum a fost în cazul tomatelor, tind să cred că 20 la sută dintre ei ar rămâne totuși în România. Pentru unii, este mai ușoară sclavia; s-a învățat. Credeți-mă, știu. Am fost fost și eu sclav opt ani, cât am fost în Grecia.

Apropo de forța de muncă, eu mai lucrez cu cineva și sunt nevoit să-i dau 15 la sută din încasări! Pe el nu-l interesează că eu am investit 35.000 de euro în tractor, în sculele necesare, când se strică, n-are treabă. El vine și spune că vrea 15 la sută. Am încercat să le ofer emigranților un salariu de 2.000 de lei pe lună și n-a mers. Preferă să tragă la bălegar pe 500 de euro în alte țări.

R.F.: Chiar și cu sprijin guvernamental, tot n-am văzut prea multe tomate românești în toate supermarketurile, chiar și în vârf de sezon. În cazul dumneavoastră, unde vă putem găsi, ținând cont de faptul că, deocamdată, statul nu vă sprijină? Ajungeți cu usturoiul de Copălău și în piețele bucureștene?

C.B.: Noi prin piețele bucureștene nu ajungem. Nici nu avem loc în ele. Dacă mă duc într-o piață, eu merg acolo unde se vinde marfa. Pe piața bucureșteanului este greu de intrat. Sunt și la noi samsari, dar au decență în ei. La București este „pe rupere”.

R.F.: La ședința de la minister au fost prezenți retaileri sau doar importatori?

C.B.: Din câte îmi aduc aminte, la întâlnire a fost prezentă o reprezentantă a importatorilor, o doamnă blondă, de baștină chiar de pe lângă Copălău, din Sulița. Am rămas însă dezamăgit de cerințele celor pe care îi reprezenta. Aceștia vor marfa aproape pusă la raft. (...) Eu, cu cine am încheiat contract, nu mi-a cerut altceva decât 200 de tone de usturoi, iar eu am semnat documentul și le-am și livrat 40 de tone de produs. În plus, nu mă pot apuca să produc cantități mari până nu am contracte ferme, o hală de stocare, forță de muncă, utilajele necesare. Apropo, pe noi ne omoară lipsa utilajelor. În comuna Copălău, dacă am avea un set de utilaje, cel puțin o semănătoare care să-mi pună usturoiul calibrat, altfel ar sta treaba.

R.F.: Vi-o permiteți de unul singur sau este nevoie de o finanțare?

C.B.: Ne-o putem permite doar printr-un program de finanțare. Asta este și discuția. De asta am ajuns și la Ministerul Agriculturii. Chiar asta i-am spus și ministrului, să ne ofere o direcție din două: - fie ne îngropăm de tot, ne luăm gențile și plecăm, fie primim un ajutor. Pachetul acela de utilaje nu l-aș folosi numai pentru Agrocoop Copălău. Numai așa poți să-i dezvolți și pe ceilalți.

R.F.: Cât ar costa acest pachet de utilaje?

C.B.: Cred că undeva la 100.000 de euro. Vorbim de o semănătoare, o prășitoare și o mașină de recoltat. Apoi, ne-ar trebui o hală pentru depozitarea producției.

R.F.: Care este media productivității la usturoi în exploatația familiei dumneavoastră?

C.B.: Am avut ani și cu trei tone producție, cu două tone etc. În toamna lui 2016, am lăsat-o mai moale cu însămânțările, drept pentru care am obținut în iunie-iulie 2017 doar vreo 200 de kilograme, pe care le-am dat sub formă de obligații și diverse. Anul trecut însă, în toamnă, am semănat un hectar întreg. În plus, am vreo două loturi experimentale de un ar, două.

R.F.: Pentru a exemplifica, vă rugăm să ne spuneți care este media cheltuielilor cu înființarea, întreținerea și recoltarea unui hectar cu usturoi?

C.B.: O tehnologie completă de cultură, inclusiv cheltuielile cu recoltatul, poate atinge un total de 24.000 – 25.000 de lei. Asta înseamnă să-i dai usturoiului tot ce are nevoie și să obții șapte-opt tone la hectar. Este posibil ca randamentul să fie și mai mare dacă nu avem atac de boli.

În ceea ce privește cazul meu, până la ora actuală nu am cheltuit bani cu bulbii și nici cu mecanizarea, ci doar cu manopera, cu motorina și cu restul de bulbi. Toate acestea m-au costat cam 8.000 de lei pe tot hectarul (fără recoltat).

Revista Fermierului: Ne-ați mai împărtășit un „secret”, și anume acela că în anul 2018 veți recolta un usturoi mai curat. Vă așteptați la diminuări de randament?

Constantin Bălineanu: În acest sezon – toamnă 2017 - vară 2018 – nu i-am aplicat culturii mele nicio formă de tratament, ci doar un complex în toamna anului trecut și un azotat în primăvara această, fără fungicide. Și da, când produci usturoi curat, cum îi spuneți dumneavoastră, unul fără tratamente, ai diminuări de producție. Dacă recoltez în această vară patru tone de usturoi de pe acest hectar însămânțat în toamnă, consider că sunt „tare”. Mizez pe precipitații, care să-l facă mai mare.

R.F.: În calitate de viceprimar, ne puteți spune câți producători de usturoi sunt în Copălău, cu aproximație?

C.B.: Mulți, asta vă pot spune. Pentru a detalia puțin, din 4.050 de locuitori ai comunei, jumătate sunt plecați. La 1.000 de familii, cam pe fiecare curte tot găsim 10-20 de ari însămânțați cu usturoi. Alții pot avea un hectar, o jumătate de hectar, cinci ari, trei ari... Să ținem totuși cont că lumea rămasă este îmbătrânită. N-am însămânțat cu usturoi niciun ar în plus peste 90 ha.

R.F.: Cam care ar fi producția medie la hectar în Copălău?

C.B.: Aproximativ cinci tone de usturoi la hectar.

R.F.: Și cu cât se vinde usturoiul la recoltă?

C.B.: La noi, kilogramul de usturoi se vinde la un preț de 11-12 lei vrac, cu coadă cu tot. Frăncuit însă, cumpărătorul câștigă 100%. Într-adevăr, este de muncă la el. Trebuie căutat, împletit, transportat, vândut la piață.

R.F.: La un calcul simplu, asta ar însemna că, în vara aceasta, fermierii din Copălău ar urma să obțină aproximativ 450 de tone de usturoi.

C.B.: Dacă vorbim de marfa pentru piață, totalul ar fi de cam 400 de tone (50 de tone se mai strică), iar 100 de tone rămân pentru sămânță. Astfel, 300 de tone tot pleacă pe piețele din Bacău, Iași, Suceava, fiecare pe unde își are locul de valorificare.

Personal, vă pot spune că am vândut mult usturoi și prin curierat.

R.F.: Prin comenzi online?

C.B.: Am păstrat un anunț postat cu ani în urmă și oamenii continuă să mă sune. Așa cum văd lucrurile, pentru micii producători asta este soluția – livrarea pe comandă. Din ce ne dăm noi seama, cam acesta este viitorul.

R.F.: Dacă ați putea, ați vrea să vă extindeți suprafețele cultivate?

C.B.: Noi avem un italian aici, în zonă, iar din 2.000 ha suprafață agricolă a comunei, 700 sunt vândute lui. Dacă aș vrea să cumpăr un hectar de teren și să mă extind și mai mult, în prezent, nu mai am de unde. (...) Ar trebui să umblu după acte și proprietari, pentru suprafețe foarte mici.

R.F.: Să înțelegem că aveți și suprafețe de cultură mare?

C.B.: Dețin aproximativ 12 ha pe care le cultiv cu floarea-soarelui, cu grâu... fac rotație. (...) Majoritatea materiei prime produse pe zona de cultură mare este dusă în piață. (...) Am avut unde vinde, am dus și în Comcereal (...), însă tot din usturoi trăim. Aceasta este sursa de venit a comunității, în afară de cei care au plecat să muncească în străinătate.

Dacă Animals International - ONG cu sediul central în Australia (unul dintre cei mai mari exportatori de carne ai lumii) -, reprezentat la nivel european de Gabriel Păun, cere României să sisteze exporturile de ovine către țări terțe din Orientul Mijlociu, motivând că acestea sunt sacrificate în mod barbar, cu încălcarea standardelor internaționale, și propune în schimb abatorizarea autohtonă și livrarea de carne refrigerată sau congelată către cumpărătorul final, Sorin Minea, președintele Romalimenta și Angst, mărturisește că ar achiziționa carne de oaie de la noi din țară, pe sortiment, fără a fi nevoit să cumpere animalul pe de-a-ntregul pentru tranșare.

Pentru că, din păcate, pentru procesatorul român de carne este mult prea costisitor să tranșeze bovine, dar mai ales ovine românești, pierderile fiind mult prea mari (incapacitatea de valorificare a lânii, a oaselor, precum și a altor subproduse), el a ales să importe direct ceea ce are nevoie din Noua Zeelandă.

În susținerea celor de mai sus, Minea dă ca exemplu chiar unități de abatorizare din statul în care a fost înființat ONG-ul citat anterior – Australia –, entități care reușesc să valorifice inclusiv oasele ovinelor către zone din Asia.

„Sunt unul dintre vânzătorii de preparate și în HoReCa și nu numai în HoReCa, ci și în magazinul unde lucrez, de carne de oaie. Comercializez cotlete, pulpă, ce se poate vinde din oaie; sursa - Noua Zeelandă. De ce Noua Zeelandă? Pentru că eu am vorbit și cu ciobani și le-am spus că aș cumpăra și de la ei, dar am nevoie de două chestii: când cer, să mi se dea același lucru de fiecare dată și nu să mi se vândă toată oaia, pentru că nu am ce face cu toată oaia. Eu, astăzi, vreau cotlete, vineri vreau pulpă, poimâine vreau carne-lucru; (...) să tranșezi oaia și să-mi vinzi pe piesă. «E greu!» Știu că este greu și atunci aduc oaia din Noua Zeelandă la un preț care îmi convine. Aș dori să aduc și din Irlanda, este fantastic de bună, dar este puțin cam scumpă pentru piața românească. (...) Nu aduc miel, ci oaie. Ca gust, este asemănătoare cu oaia românească. Am făcut de două ori tentativa. Am și lucrat la un moment dat cu carnea de oaie, dar tranșarea oii mă duce la pagubă, pentru că n-am ce face cu toate acelea. Am fost în Australia și am văzut un abator de oaie. Acela vindea și oasele, în China. Acesta este negoțul. Nu trebuie să mă obligi pe mine să cumpăr toată oaia, dacă eu am nevoie de limbă; îmi cumpăr limba”, a afirmat Sorin Minea în cadrul Romanian Food&Agribusiness Conference, care a avut loc joi, 23 noiembrie 2017, la București.

Românii își vând animalele pe mai nimic

La doar două zile distanță de afirmațiile șefului Romalimenta, șeful ONG-ului al cărui sediu-mamă se află în Australia (unul dintre principalii exportatori de carne congelată și refrigerată către statele arabe către care România trimite animale vii), Gabriel Păun, a mărturisit cu amărăciune în glas că, din păcate, atât fermierii români, cât și cei din țările de destinație pierd bani, în timp ce traderii câștigă de fiecare dată partea leului.

Potrivit datelor vehiculate de liderul asociației, românii vând berbecuții cu șase lei kilogramul în viu, în timp ce la destinație carnea se vinde chiar și cu șase euro/kg. Mai mult, atât de bine s-ar fi dezvoltat această rețea de export de „materie-primă”, încât jucătorii din piață au închis cercul inclusiv prin achiziții de exploatații agro-zootehnice la noi în țară.

„Cele mai multe firme care realizează export de animale din România, pe care le-am urmărit până acum, nu sunt din România, ci sunt firme arabe și din Israel. (...) Ne îngrijorează faptul că aceste firme de export fac bani (n.r. - traderi, firme de import-export), câștigă din toată această afacere și toți ceilalți pierd: statul român, fermierii români, fermierii din țările de destinație etc. Românii își vând animalele pe mai nimic. Vin din piață acum. Am fost și am discutat cu fermieri din România, cu președinți de federații de crescători de animale, cu toții sunt disperați. Au căzut într-o capcană din care nu mai pot ieși fără ajutorul Ministerului Agriculturii. Au ajuns să-și vândă oițele în viu, la șase lei kilogramul, iar în țările de destinație prețul să fie mult mai mare. Și asta nu doar pentru că se adaugă costul transportului. În acest an, de Festivalul Sacrificiului, carnea de oaie în țările terțe se vindea cam la șase euro kilogramul. (...) Sunt firme care dețin absolut tot lanțul de producție. Sunt firme străine care au pus mâna pe CAP-uri vechi din România, care dețin animalele, dețin culturi de câmp, dețin camioanele, dețin vapoarele și dețin și piața din țările de destinație. (...) Am petrecut foarte mult timp la țară să discut cu fermierii din Bucovina, din Țara Bârsei, din Banat, din Maramureș. Aceștia sunt foarte nefericiți, foarte dezamăgiți de politicile agricole din România, nu își doresc să exporte animalele vii, toți au spus asta, și știu că sunt într-o capcană în care au picat”, a punctat Gabriel Păun.

De asemenea, directorul UE al Animals International a precizat că nu înțelege de ce România a ajuns în situația să exporte miei și viței care ar putea foarte bine să fie îngrășați și sacrificați la noi în țară, astfel încât să putem exporta produse cu valoare adăugată (n.r. - carne congelată și/sau refrigerată) și nu locuri de muncă și bani, așa cum facem în prezent. În plus, potrivit informațiilor obținute de investigator, țările de destinație se gândesc mai întâi la latura economică, față de cea religioasă, astfel că exportul de astfel de produse ar fi mai benefic pentru România.

„Înlocuirea exportului de animale vii cu carne congelată și refrigerată nu se poate întâmpla de pe o zi pe alta. Este un proces de lungă durată. Nici Australia nu este încă acolo, dar procesul de schimbare a început în 14 ani, odată cu scandalul (n.r. - momentul în care astfel de imagini au ieșit în mod public): obligarea exportatorilor pentru a se asigura de bunăstarea animalului, punerea unui veterinar pe vapor, trimiterea animalelor doar în abatoare autorizate, încurajarea fermierilor din țara exportatoare să-și țină animalul mai mult la îngrășat, dezvoltarea de facilități de congelare în țările de destinație – Orientul Mijlociu, Nordul Africii”, a mai declarat oficialul ONG-ului. „Nu există o problemă de acceptare a cărnii congelate la destinație, ci este vorba de a fi competitivi la preț. Din punct de vedere religios, nu este vorba ca liderii religioși să-și vadă oamenii că-și sacrifică ei singuri animalul, ci de a se asigura că acesta a fost sacrificat conform religiei lor. Sunt foarte multe țări, inclusiv în România, unde se discută să se deschidă abatoare certificate halal sau koșer pe teritoriul Uniunii Europene. Se permite acest lucru din punct de vedere legal și cred că este puțin mai ieftin să trimiți un inspector halal în România, decât milioane de animale pe vapor.

Cu peste 1,5 milioane de viței și oi livrate în fiecare an (în principal către destinații din Libia, Iordania și Israel), țara noastră este cel mai mare exportator de animale vii către țări terțe din Uniunea Europeană.

Potrivit instantaneelor înregistrate de Animals International în ultimii doi ani, în state cum sunt Egipt, Turcia, Liban, Palestina, Israel și Iordania, acestea prezintă animale românești înspăimântate, pe deplin conștiente, manipulate și legate brutal cu frânghii și lanțuri sau chiar ridicate spre tavan de unul sau două picioare, înainte de a fi sacrificate prin tăieturi multiple în condiții neigienice, într-un mediu care prezintă riscuri pentru sănătatea umană.