În weekendul 8-9 iunie 2024, iubitorii de vin au ocazia să deguste vinuri premium la Brașov, în cadrul Festivalului Vin la Munte. Cea de-a șaptea ediție a festivalului are loc la Hotel Kronwell.

Iubitorii de vin vor putea descoperi peste o mie de vinuri, din cele mai recente recolte, alături de ediții consacrate, din toate zonele vitivinicole din România, dar și din Macedonia de Nord, Moldova, Italia, Franța, Spania, Portugalia, Ungaria, Austria, Australia, SUA și Noua Zeelandă.

La Festivalul Vin la Munte vor avea loc lansări de carte, dar și lansări oficiale de noi etichete. De asemenea, în zilele de festival, iubitorii licorii bahice vor descoperi vinurile premiate în preziua festivalului, în cadrul tradiționalului Concurs Vin la Munte.

Festivalul de la Brașov, Vin la Munte, este un bun prilej pentru aprofundarea cunoștințelor despre lumea vinului și nu numai, oferind oportunitatea participării la masterclass-uri. Trei asemenea evenimente sunt deja confirmate până la acest moment: Iustin Urucu, oenolog Vinarte/IUSO - Vinurile Olteniei; Roberto Pieroni, Crama Delta Dunării/La Sapata – Vinurile bio din Delta Dunării; Trabucuri premium și superpremium cu Dorin Chițiba.

„Și, pentru că vinul înseamnă cultură, festivalul va găzdui, de asemenea, evenimente care să completeze și să complimenteze excursurile dionisiace”, punctează Daniel Bichir, organizatorul festivalului brașovean. Prin urmare, cei care Vin la Munte au ocazia să participe la: Conferința „Brașovul: centru comercial și cultural al românilor de pretutindeni”, susținută de prof.univ.dr. Ioan Vlad; Conferința „Vinul homeric”, susținută de prof.univ.dr. Adrian Lesenciuc; Recital de poezie susținut de membri ai Filialei Brașov a Uniunii Scriitorilor din România. Moderator: Adrian Lesenciuc.

Festivalul Vin la Munte este organizat de Le Sommelier Depot, compania cu cel mai divers portofoliu de vinuri din România, în parteneriat cu Selgros, Țiriac Auto, Design for Your Business, Dragon Star Courier.

Puteți descoperi lista completă a expozanților și partenerilor, precum și acces la bilete pe site-ul evenimentului, www.vinlamunte.ro și pe platforma https://www.bilet.ro/.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

În cadrul concursului Vin la Munte, desfășurat în avanpremiera festivalului omonim, 210 probe au fost supuse examinării juriului. S-au acordat 6 mari medalii de aur, 56 medalii de aur și 78 de medalii de argint.

Ca număr de medalii, crama Fautor, din Republica Moldova, conduce de departe topul celor mai apreciați producători de vin, cu 14 medalii, dintre care 6 de aur, din totalul de 16 probe trimise către jurizare. Ca procentaj, însă, micii producători continuă să aibe cele mai bune procentaje, la fel ca în anii trecuți: Crama Ferdi a obținut, cu două vinuri înscrise, o mare medalie de aur și una de argint, iar Familia Darabont, care și-a organizat și lansarea oficială în cadrul festivalului Vin la Munte, a obținut șase medalii (dintre care trei de aur) cu toate cele șase probe înscrise.

Nici importatorii nu au fost mai prejos, cu vinuri precum Piandimare Maja (Montepulciano d'Abruzzo) sau Vinicentani Santa Maria Pecorino 2021, vinuri care au fost selectate drept unice reprezentante ale producătorilor lor și care au obținut mari medalii de aur – Maja se află, de fapt, la al doilea asemenea titlu, cu același an de recoltă.

Concursul a fost plin de surprize plăcute, de la cele mai noi crame (Menessi din Miniș-Măderat, Crama Unu din Vrancea sau Serenum din Dealu Mare), la reconfirmările unor producători care au făcut performanță în ultimii ani (1000 de Chipuri, Familia Mitroi, Valeaeden, Crama Mennini, Crama Darie, Familia Vlădoi) – până la noile game ale unor producători consacrați, precum Naiv de la Casa de Vinuri Cotnari sau Quintessence de la Via Viticola Sarica Niculițel, alături de noile recolte Vinarte, Petro Vaselo, Avincis, La Sapata, Corcova Roy & Dâmboviceanu și multe altele.

Reamintim că, în zilele de 1 și 2 aprilie 2023, la Brașov, a avut loc cea de-a șasea ediție a festivalului Vin la Munte, eveniment al vinurilor premium și superpremium dedicate pieței HoReCa.

Iubitorii de vin au avut ocazia să deguste peste 700 de vinuri premium și superpremium de la 90 de crame din România și din Republica Moldova, Italia, Franța, Spania, Georgia, Armenia, Serbia, Austria și alte țări cu tradiție.

Festivalul Vin la Munte este organizat de Le Sommelier Depot, compania cu cel mai divers portofoliu de vinuri din România, în parteneriat cu Selgros.

Vinurile medaliate

Mari medalii de aur

• Menessy, Aszu Tokaj 2017

• 1000 de Chipuri, Shiraz 2018

• Crama Ferdi, Cuvee Francisc 2021

• Menessi, Cabernet Sauvignon 2020

• Piandimare, Maja, Montepulciano D'Abruzzo 2016

• Vinicentanni Santa Maria Offida Pecorino 2021

Medalii de aur

• Fautor, Illustro

• Familia Darabont, Urme, Cupaj Alb 2021

• Valeaeden, Feteasca Neagra 2020

• Beciul Domnesc, Miorita 18

• Fautor, Cuvee Blanca

• Chateau Cristi, Cuvee Rouge Royal 2020

• Serenum, Zero, Tămâioasă Românească

• Domeniile Panciu, Vinoteca, Riesling Italian 2017

• Fautor, Late Harvest Rhein Riesling 2019

• I-u-s-o, Demeter Fetească Neagră / Merlot

• Crama Darie, Cuvee Ruxandra Chardonnay

• Feudo Croce, Imperio LXXIV, Primitivo di Manduria 2019

• Crama Unu, Cavaliro Not4Males, Fetească neagră / Merlot

• Fautor, Late Harvest Sauvignon blanc B 2017

• Fautor, Late Harvest Traminer 2019

• Fautor, Tempranillo 2019

• Da Vinci, Romagna Metodo Leonardo Sangiovese 2021

• Domeniile Dealu Mare Urlați, Saac Feteasca Albă / Sauvignon Blanc 2022

• Crama de Piatra, Boian

• 1000 de Chipuri, Carpathia Heritage, Red Blend 2019

• Cramele Bolgiu, Spiritul Sfant 2016

• Bodegas Loli Casado, Polus, Graciano 2013

• Agape Arta si Natura, CabS, 2019

• Cramele Bolgiu, Iakov 2018

• Avincis, Rose 2022

• Familia Darabont, Merlot 2020+2021

• Via Viticola, Petit Matei, Merlot 2016

• La Sapata, Aligote 2022

• Purcari , Nocturn, Rara Neagra 2021

• Petro Vaselo, Melgis, Feteasca Neagra 2019

• Domeniile Panciu, Brut Blanc de Blancs 2016

• Domeniile Panciu, Editie Limitata Chardonnay 2022

• Domeniile Mitroi, Exclusive Proprietor Selection, Chardonnay 2021

• Crama Viisoara, David, Chardonnay Barrique 2021

• Fautor, Sauvignon blanc, Fumee Blanc 2019

• Via Viticola, Caii de la Letea, Sauvignon Blanc Fumee 2020

• Hafner, Finest Kosher Brandy, XO 15

• Crama Viisoara, Antik, Chardonnay 2021

• Beciul Domnesc, Sceptrus Chardonnay / Sauvignon Blanc 2021

• Crama Gabai, Miraz Rose, 2021

• Delobel, Angle Droit, Sauvignon Blanc 2022

• Familia Darabont, Pinot Gris 2021

• Da Vinci, I capolovori Dama con l'ermellino, Pinot Gris 2022

• Il Casato, Pinot Gris 2021

• Familia Vladoi, Anca Maria Sauvignon Blanc 2021

• Familia Darabont, Traminer 2021

• Otto The Sweet Blue, Muscat Ottonel 2020

• Vinarte Prince Mircea Negru de Dragasani 2020

• Avincis Vila Dobrusa, Negru de Dragasani 2019

• Vitis Metamorfosis, Viile Metamorfosis, Pinot Noir 2020

• Domeniile Franco Romane ,Vigneron, Pinot Noir 2018

• Loli Casado, Los Tapiales, Tempranillo 2019

• Amantia, Uva del Hielo, Tempranillo

• Fautor, Ice wine, Traminer/Muscat Ottonel 2016

• Crama Ferdi, Lady Black, Feteasca Neagra 2021

• Casa de Vinuri Cotnari, Naiv, Feteasca neagra 2019

• Beciul Domnesc, Grand reserve, Tamaioasa Romaneasca 2018

• Petro Vaselo, Maletine, Chardonnay 2021

Medalii de argint

• Valeaeden, Chardonnay 2021

• Vila Babiciu, Brut Muller Thurgau

• Hafner, Old Vienna, Brut Rose des Rouges

• Hafner, Old Vienna, Brut Gold Sparkling

• Familia Vladoi, Chardonnay 2018

• Chateau Cristi, Chardonnay 2020

• Tenuta Romana, Soliditas, White Blend

• Beciul Domnesc, Mirabilis Machina, Pinot Noir alb 2019

• Fautor, Vin Orange, Traminer 2021

• Fautor, Vin Orange, Rhein Riesling 2021

• Crama Delta Dunarii, La Sapata, Orange Feteasca Regala 2022

• Familia Darabont, Rose Burgund mare / Merlot 2021

• Valeaeden, Sauvignon blanc 2022

• Chateau Cristi, Bravoure, Malbec 2022

• Dorvena Rose 2022

• Licorna Winehouse, Francesca, Sangiovese 2022

• Domeniile Urlati, Saac, Feteasca Neagra 2020

• Menessi, Merlot 2020

• Fautor, Autore , Rara Neagra 2019

• Crama Andronic, Cabernet Franc 2020

• Corcova, Reserve Syrah 2017

• Crama de Piatră, Boian 2018

• Lafage, Double Passage 2019

• Dealu Dorului, Maestro, Cabernet Sauvignon /Merlot 2017

• Trantu, Daima Fetească Neagră 2020

• Crama Lupu, Regina Istriței, Tamâioasă Românească 2009

• Colesel, Prosecco Glera

• Crama Delta Dunarii, La Sapata, Fetească Regală 2022

• Vitis Metamorfosis, Viile Metamorfosis, Feteasca Regala 2021

• Fautor, Aurore , Feteasca Regala 2021

• Crama Viisoara, Antika, Sauvignon Blanc 2021

• Domeniile Panciu, Podgoria Domneasca, Sauvignon Blanc 2021

• Fautor, Vivienne Cuvee 2021

• I-U-S-O Demeter Fetească Neagră / Cabernet Sauvignon 2021

• Via Viticola Sarica Niculitel, Caii de la Letea, Fetească neagră, Pinot noir, Syrah 2021

• Dorvena, Pinot Noir 2017

• Crama Mennini, Paolo Mennini, Negru de Dragasani 2018

• Crama Viișoara, Antik, Feteasca Neagra 2019

• Crama Delta Dunarii, La Sapata, Feteasca Neagra 2021

• Licorna Winehouse, Anno, Feteasca Neagra 2017

• Crama Viișoara, Cuvee Ioan 2016

• Beciul Domnesc, Grand Reserva Cabernet Sauvignon 2016

• Familia Darabont, Cuvee 21, 2021

• Jota Flores Roble, 9 Meses, Tempranillo 2021

• Familia Darabont, Urme, Cupaj Rosu 2021

• Lebada Neagra, Egreta, rose 2021

• 1502 Da Vinci , Duomo di Paenza, Trebbiano 2022

• Domeniile Franco Romane, Vigneron, rose, Pinot Noir 2021

• Licorna Winehouse, Anno, Feteasca Alba 2022

• Domeniile Panciu, Spumant Dulce, Muscat Ottonel 2022

• Domeniile Averesti, Diamond Busuioaca de Bohotin, sec 2022

• Daniel's Wine, Feteasca Neagra 2020

• Beciul Domnesc, Rose Verite, Busuioaca de Bohotin demidulce 2022

• Gramofon Wine, Virtuoz Fetească Neagră / M 2018

• Crama Strunga, Nori, Busuioaca de Bohotin 2021

• Corcova, Lecram 2017

• Fautor, Barbaro 2019

• Via Viticola, Caii de la Letea, Volumul II Quintessence, Cupaj roșu

• Crama de Piatra, Boian 2020

• Domeniile Mitroi, Premier Rose 2021

• Crama Darie, Strabun, Chardonnay 2019

• Crama Darie, Strabun, rose 2020

• Crama Dealu Dorului, Maestoso, Burgund Mare 2019

• Petro Vaselo, Ovas 2019

• Beciul Domnesc, Sceptrus Cabernet Sauvignon / Fetească Neagră / Merlot

• Agape Arta si Natura, Fetească Neagră 2019

• Corcova, Rose 2021

• Crama Gabai, Feteasca Neagra 2019

• Dorvena, Feteasca Neagra 2019

• Familia Vladoi, Shiraz 2018

• Masso Antico, Le Anfore, Rosso Salento 2021

• Domeniile Panciu, Limited Edition Feteasca neagra, 2019

• 1000 de Chipuri, Feteasca neagra 2017

• Domeniile Franco Romane, Fetească neagră, 2021

• Crama Strunga, Velier, Cabernet Sauvignon Rose 2022

• Da Vinci din Romagna, Rocca di Cessena, Sangiovese 2019

• Domeniile Panciu, Limited Edition Babeasca Neagra, 2018

• Domeniile Urlati, Saac rose, 2022

• Crama Viișoara, Antik, Cabernet Sauvignon Rose 2021

• Crama Mennini, Moments, Pinot Noir / Negru De Drăgășani 2021

• Terra Valleverde, Sauvignon Blanc 2022

• Domeniile Mitroi, Cabernet Sauvignon Rose, 2021

• Domeniile Panciu, Muscat Ottonel 2021

• Purcari, Sapiens, Sauvignon Blanc 2021

• Avincis, Cramposie Selectionata 2022

• Mennesy, Moskotaly 2018

• Familia Darabont, Spumant Brut Median 2021

• Domeniile Panciu, Cuvee Prestige 2015

• Domeniile Mitroi, Premier alb 2021

• Purcari , Nocturne, 2022

• Domeniile Mitroi, Sauvignon Blanc 2021

• Crama Mennini, Moments, Sauvignon blanc 2021

• Hafner, Old Vienna, spumant brut, Gruner Veltliner

• Casa de Vinuri Cotnari, Naiv, Tamâioasă Românească 2021

• Casa de Vinuri Cotnari, Vibe, Francușă 2021

• Menessi, rose 2022

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

La Bod, în județul Brașov, Dan Luca administrează o fermă de aproximativ o mie de taurine pentru lapte, din rasa Holstein, precum și circa 600 de hectare de teren, suprafață care-i asigură furajele pentru animale. Crescătorul și-ar dori ca producția de lapte să-i aducă nu doar veniturile necesare pentru a-și plăti datoriile, dar și o sumă pe care s-o aloce dezvoltării. Însă, la momentul actual, ferma de vaci este la limită pe partea de profitabilitate. Partea vegetală face ca Dan Luca să nu fie pe pierdere și să continue cu zootehnia.

Dan Luca a înființat ferma în anul 2008 cu un nucleu de o sută de vaci din rasa Bălţată Românească și 300 de juninci gestante Holstein cumpărate din Europa. „Ulterior, am crescut efectivele şi le-am împrospătat doar prin reproducţie proprie în sistem intern, prin selecție. În prezent, avem 350 de vaci la muls, total efectiv în fermă aproximativ o mie de capete, de la viţei până la vacile de lapte. Tăuraşii îi păstrăm până la 500 kg, după care pleacă la abatorizare.”

Zootehnia rezistă datorită vegetalului

Ați spune că o așa fermă mare aduce și un profit pe măsură. Dar nu-i chiar așa. „Dacă nu aveam vegetalul să ne producem noi furajele, eram probabil pe pierdere şi închideam ferma de lapte. Dacă nu reuşeşti să-ţi produci singur furajele şi începi să cumperi cât mai multe, deja eşti foarte vulnerabil la schimbările de preţ. De exemplu, ce s-a întâmplat anul ăsta cu criza la nivel european, mondial, prețurile furajelor au crescut practic instantaneu, inclusiv la îngrăşămintele chimice. Norocul meu că pentru anul agricol o parte din ele le aveam deja cumpărate sau contractate înainte să vină criza. Din toamnă vine greul, trebuie să pregăteşti anul următor. Furajele şi şroturile, tot ce am avut de cumpărat, şroturile de soia, de rapiţă, de floare, îngrăşămintele pentru campania agricolă, prețurile la toate astea au crescut foarte repede, preţul la lapte a crescut cu paşi foarte mărunţi, foarte greu, şi încă n-a reuşit să compenseze creşterea inputurilor. Pentru cei care nu reuşesc să-şi facă nici producţia de masă verde deja e catastrofal şi probabil că e pierdere curată sau fermă neviabilă”, arată Dan Luca.

„Nu prea putem să influențăm prețul laptelui. Tot ce putem face noi, crescătorii de vaci, este să reducem costurile.”

Pe cele circa 600 de hectare pe care le lucrează, fermierul brașovean produce furajele de volum, siloz de porumb, fân de lucernă, fân de iarbă, paiele, inclusiv cerealele, porumb, grâu, triticale, cam tot ce are nevoie în fermă. „Cumpărăm doar partea de premixuri şi şroturile proteice. Căutăm să găsim o soluţie în viitor, că deja sunt foarte scumpe şi devenim vulnerabili efectiv la fluctuaţiile de piaţă din lume. Pentru producţia de lapte, sursa de proteină este esențială. Sursa proteică, la fel ca sursa energetică, trebuie să fie într-un echilibru optim, iar partea proteică vine din şroturile proteice, mai vine din lucernă, pe care trebuie s-o facem. Pentru la anul, vreau să producem şi un siloz de cereale care şi el vine cu un aport de proteine suplimentar, astfel încât să reducem dependenţa de şroturile cumpărate.”

În anul înființării fermei de vaci, 2008, Dan Luca a apelat la banii europeni pentru modernizarea adăposturilor și pentru sala de muls. Apoi, în 2015, a mai făcut un proiect pentru accesarea de fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană, bani cu care a modernizat baza furajeră, a construit silozuri în care depozitează cerealele, șroturile,  porumbul de siloz masă verde. Și-a făcut inclusiv o mini-fabrică de producere a furajelor concentrate.

Prețul mic pentru lapte, contracarat prin reducerea costurilor

Producția medie în ferma de la Bod este undeva la 27 de litri pe cap de vacă pe zi. Rezonabil, zice Dan Luca. „E loc de mai bine, clar, lucrăm la treaba asta, sper să reuşim mai bine.”

Marea problemă rămâne prețul laptelui, pe care fermierii noștri nu prea au cum să-l influențeze. „Faţă de anul trecut, a crescut cu vreo 40%, suntem la 2,4 – 2,5 lei/litru, în funcţie de parametrii laptelui. Și tot nu ne e uşor. Nu prea putem să-l influenţăm, cel puţin la nivel local fiecare fermier, e greu să negociezi cu procesatorii, să-ţi impui preţul de care ai nevoie. De aceea, tot ce putem face noi, crescătorii de vaci, este să reducem costurile. Planul nostru de bătaie este să ne asigurăm cât mai mult din furaje în producţie proprie, să scădem cât se poate de mult dependenţa de cumpărări. Asta ar fi soluţia pentru reducerea cheltuielilor.”

Dan Luca este unul dintre fermierii căutați de procesatori, datorită calității laptelui produs în ferma sa. „Avem un lapte bun, curat din punctul de vedere al impurităţilor, NTG-urilor, celulelor somatice, grăsimea este undeva la 4,2%, proteina e 3,6%, deci e un lapte bun.”

Și dacă tot am ajuns la calitatea laptelui, l-am întrebat pe fermier ce părere are despre discuțiile din spațiul public referitor la faptul că laptele ar fi cancerigen. „Laptele e sursa de hrană a tuturor mamiferelor. Deci e o prostie, sunt poveşti, este spectacol numai pentru presă şi pentru marele public. Laptele n-are cum să fie cancerigen decât dacă îl contaminezi cu bună ştiinţă sau din greşeală. Dar laptele este sursa primordială de viaţă pentru orice mamifer, n-are cum să fie cancerigen.”

În voia sorții

Din fericire, zona în care Dan Luca are afacerea agricolă nu suferă încă foarte mult din cauza secetei. Totuși, în ultimii ani se simte efectul încălzirii globale, iar fermierii trebuie să se gândească la cum să facă rost de apă pentru culturi. „Cred că va fi nevoie de irigaţii şi pentru noi. În zona noastră suntem mai puţin vulnerabili şi expuşi la partea de secetă. Sigur, se simte şi la noi, cel puţin pentru culturile de primăvară, porumb, floarea-soarelui, suferim de lipsă de apă, nu aşa de groaznic cum suferă fermierii de prin alte părți ale țării. În trecut au existat irigații și aici, dar pentru anumite culturi, pentru legumicultură, pentru cartof. Nu era nevoie. S-a schimbat clima. Din păcate, nu există o strategie pe termen lung care să fie agreată de toţi guvernanţii, de toate partidele... Nu ştiu, trebuie făcută o analiză pentru fiecare zonă cu particularităţile ei, dar eu cred că pentru noi, pentru zona în care-mi desfășor activitatea, funcţionează partea cu puţurile şi cu sisteme individuale de irigaţii.”

Anul agricol 2021 – 2022, una peste alta, a fost bunicel pentru crescătorul de bovine din județul Brașov. Culturile de toamnă au avut parte de o perioadă bună cu ploi la momentele potrivite, producţiile au fost acceptabile, cu beneficii care i-au permis lui Dan Luca să reia ciclul de producție. Culturile de primăvară au fost cele care au suferit din cauza lipsei de apă, însă nu atât de mult încât să fie compromise. „La nivel naţional, fermierii sunt foarte vulnerabili la capriciile vremii şi la capriciile pieţei mondiale, dovadă că suntem extrem de expuşi. România nu are absolut deloc putere şi se pare că nici planuri pentru a asigura producătorilor agricoli o stabilitate şi o predictibilitate, securitate alimentară nu prea există la noi”, a concluzionat Dan Luca.

Reportaj realizat de: ȘTEFAN RANCU

Articol scris de: MIHAELA PREVENDA

MSPD 2,5 este rezultatul cercetării agricole românești. Mașina de însămânţare pajişti degradate a fost concepută, realizată şi testată pe sute de hectare în cadrul Institutului de Cercetare - Dezvoltare pentru Pajişti (ICDP) Braşov. În spatele prototipului prezentat de ICDP Brașov există un brevet de invenţie, precum şi proiectele de execuţie pentru utilaj și pentru toate componentele maşinii. Invenția cercetătorilor români are nevoie de un constructor care să producă în serie mașina pentru supraînsămânţarea pajiştilor.

MSPD 2,5 este destinată îmbogăţirii covorului vegetal pentru pajiştile degradate, pentru supraînsămânţarea pajiştilor, aceasta fiind o lucrare de îmbunătăţire a pajiştilor prin lucrări de suprafaţă, lucrări minime. Având în vedere că o mare parte din suprafaţa pajiştilor din România se află într-o stare de degradare avansată, mașina de însămânţare pajişti degradate este o necesitate.

„Supraînsămânțarea este o lucrare necesară, care trebuie să fie făcută şi să respecte tehnologia de supraînsămânţare, adică să respecte verigile componente ale acestei tehnologii. Mașina de însămânţare pajişti degradate este realizată de noi, de Institutul de Cercetare - Dezvoltare pentru Pajişti. Suntem un colectiv mic, dar cu inimă mare, care vrem să realizăm lucruri mari chiar dacă noi suntem o echipă mai mică. Avem în dotare un atelier mecanic şi am încercat să facem aceste maşini care să răspundă cerinţelor agrotehnice impuse de lucrarea de supraînsămânţare, astfel încât rezultatul lucrării să fie unul pozitiv pentru pajiști. Nu avem capacitatea să producem utilajul la institut. Este un prototip aprobat şi, în același timp, cu brevet de invenţie pentru lucrarea aceasta. Vreau să accentuez că această maşină a fost concepută, realizată şi testată pe sute de hectare în cadrul institutului. Ar trebui ca întreprinderile constructoare de maşini agricole din țara noastră, câte mai sunt, să fie totuşi stimulate, astfel încât să preia ideile şi rezultatele cercetării româneşti şi să producă utilaje de înaltă performanţă. O mică întreprindere ar putea să producă aceste utilaje, după desenele noastre şi după proiectele de execuţie pe care le deținem. Fiindcă noi, în spatele brevetului de invenţie, avem şi proiectele de execuţie ale acestor maşini, ale tuturor componentelor utilajului”, a precizat cercetătorul și directorul științific al ICDP Brașov, Vasile Mocanu.

Pajiştea trebuie privită ca orice cultură din agricultură. „Are nevoie de utilaje specifice, atât pentru tehnologia de îmbunătăţire a pajiştilor prin lucrări radicale, adică prin distrugerea vechiului covor şi reluarea prin însămânţare, sau prin lucrări de suprafaţă, exact cum am accentuat, lucrarea aceasta de suprafaţă, una dintre lucrările de îmbunătăţire fiind prin supraînsămânţare. Deci este nevoie ca în domeniul pajiştilor să se folosească utilaje specifice, care răspund cerinţelor agrotehnice impuse lucrării respective pe pajişti”, a punctat Vasile Mocanu.

Cercetătorul a ținut să amintească importanța pajiștilor, care, peste tot în lume, reprezintă fondul de aur al zootehniei. Taurinele și ovinele sunt speciile care folosesc cel mai mult pajiștile, în procent de 60% - 80%. „Furajele de pe pajişte reprezintă un procent important în hrana acestor specii de animale.”

Cu toate greutățile sectorului, cercetarea continuă la ICDP Brașov, fiind în curs de omologare două soiuri de graminee perene de pajişti.

Totodată, cercetătorii de la institutul pentru pajiști își îndreaptă atenția către fermierii mici, pentru ca și aceștia să aibă posibilitatea să-și lucreze mecanizat suprafețele.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Aproape la limita dintre județele Brașov și Covasna, în localitatea Hărman din județul Brașov, există o fermă vegetală cu o tradiție îndelungată, afacere-model, dezvoltată cu minuțiozitate și cerebralitate. Ioan Benea, un personaj pitoresc, ajuns la venerabila vârstă de 76 de ani, conduce cu aceeași precizie pe care o avea în tinerețe întreaga activitate din această fermă.

Reporter: Pare că acest întreg ținut a fost însuflețit de dumneavoastră.

Ioan Benea: M-am născut aici, în Hărman, într-o familie de țărani așa cum suntem majoritatea, cărora nu le-a fost rușine să muncească. Am muncit în mod deosebit pământul și am crescut cu acest spirit cu mult timp înainte de 1989, trecând mai apoi la capitalism și ajungând astăzi la peste 30 de ani de activitate în această economie de piață cu această societate pe acțiuni, SC Hibridul.

Înainte de ’89 am avut un traseu mai sinuos, am făcut și școala profesională la Steagul Roșu, la camioane, după care am făcut liceul la seral și școala tehnică sanitară la zi, timp de 2 ani. În 1969 m-am îndreptat către Zootehnie, pentru că în acele vremuri Ceaușescu voia să facă un singur specialist pentru agricultură: zootehnistul.

Dar am făcut această facultate cu foarte multă dragoste pentru că mi-a plăcut. Astfel, în 1974 am terminat Facultatea de Zootehnie de la Institutul Agronomic „Nicolae Bălcescu” din București. După aceea am fost repartizat la CAP Purcăreni, unde am avut trei ferme de animale, 1.200 de vaci, 4.000 de oi și 1.500 de hectare bază furajeră. Le-am îngrijit pe toate, iar după o lună de stagiatură m-au promovat în funcția de șef de fermă.

„730 de hectare pe care le am acum sunt suficiente și sunt foarte bine exploatate.”

Reporter: Cum a luat ființă ferma pe care o conduceți astăzi?

Ioan Benea: A venit perioada de capitalism și a dispărut obiectul muncii. S-au desființat aceste complexuri, s-au desființat CAP-urile. Am înființat această firmă în 1992 cu mai mulți acționari. A evoluat fantastic firma, am ajuns de la 150 de hectare la 1.600 de hectare pe care le exploatăm (sfeclă, cartof, grâu, orzoaică). Până în anul 2000, această firmă a crescut mult din punct de vedere financiar, am avut o rată a profitabilității de 48-50%, iar acționarii au dorit la adunarea generală dividende. Eram mulți acționari, iar eu aveam 12% din acțiunile acestei firme, dar am condus-o de la început ca președinte și director general.

„Prefer să investesc, în loc să scot dividende și să mă distrez.”

Reporter: Cum ați rămas astăzi principalul acționar al companiei?

Ioan Benea: În anul 2000, când ne aflam la apogeul profitabilității, natura ne-a dat o lovitură puternică, printr-o secetă deosebit de severă, și ne-am prăbușit. Era gata să dăm faliment. În acea perioadă, spre deosebire de cei de la stat, noi nu am fost scutiți de plata datoriilor și am fost nevoit în aceste condiții să fac un credit ca sa plătesc datoriile la stat. L-am făcut și în timp l-am achitat, dar în situația asta nu mai puteam oferi dividende, pentru că aveam datorii. Acest lucru a schimbat soarta societății, pentru că majoritatea acționarilor și-au vândut acțiunile. Iar atunci am făcut eforturi și am cumpărat pe rând acțiunile și am rămas doar trei acționari: eu, soția și un partener fidel de la început. Și atunci a început modernizarea fermei. Din cauza schimbărilor climatice și a deficitului tot mai mare de apă, a trebuit să renunț la sfeclă, apoi am renunțat și la cartof, pe care totodată l-am și păstorit timp de 12 ani ca președinte al Federației Cultivatorilor de Cartofi.

Reporter: Și ați trecut și la cultură mare, grâu, porumb, rapiță?

Ioan Benea: Am schimbat structura culturilor cam după anul 2000 și am introdus rapiță în zonă, am introdus porumbul în zonă, iar acum am făcut și 6 tone de rapiță la hectar. Am avut ani buni, am avut 10 tone de porumb la hectar, ceea ce pentru această zonă din Țara Bârsei este foarte bine.

„Din cauza schimbărilor climatice și a deficitului tot mai mare de apă, a trebuit să renunț la sfeclă, apoi am renunțat și la cartof.”

Calitatea recoltei este dată de performanța combinelor

Reporter: Ce suprafață exploatați în prezent și cum este împărțită aceasta?

Ioan Benea: La ora actuală cultiv trei culturi mari și late: 250 de hectare de porumb, 260 de grâu și 220 de hectare de rapiță, în total, 730 de hectare. Ceea ce am acum este comasat, am parcele mari, tractoare cu utilaje tractate mari, rentabilitate maximă. Deși am avut un tractor românesc, U650, care încă funcționează, pot să spun că am avut tractoare Case IH de la început. Am luat primele două tractoare Case IH de 125 CP încă din 2006, după care am mărit flota. Astăzi exploatăm terenul cu patru tractoare Case IH: MXM 155 Maxxum, Farmall 95 C, Puma 165, Puma 230 CVX și două combine Case IH Axial-Flow: 5088 și 7240.

Reporter: Care au fost motivele care v-au determinat să alegeți utilaje Case IH?

Ioan Benea: M-am îndrăgostit de Case IH pentru că am avut cele mai puține probleme cu aceste tractoare. Când m-am hotărât să-mi iau tractor nou, am testat personal, pentru că îmi place, mai multe tractoare moderne și le-am studiat pe toate. Dar, în final, m-am convins că acest brand bate tot. De exemplu, tractorul Case IH MXM155 Maxxum de 125 CP din 2006 are peste 19.000 de ore de funcționare, celălalt l-am dat buy-back, când am cumpărat următorul tractor.

Un factor deosebit în realizarea și extinderea colaborării cu Titan Machinery l-a avut și relația mea cu domnul Stanson (n.r. George Stanson - Business Manager at CNH Industrial), pe care îl cunosc de foarte mult timp, iar colaborarea mea cu dumnealui înainte de revoluție s-a concretizat după aceea, eu devenind client Titan Machinery. El a fost unul dintre cei care m-au apropiat de Titan Machinery și de Case IH. M-a convins că sunt într-adevăr utilaje foarte bune și doresc să-i mulțumesc foarte mult pentru colaborare și pentru sprijinul pe care mi l-a acordat.

Reporter: Câți angajați aveți și cum sunt organizați aceștia în activitatea fermei?

Ioan Benea: Avem doi oameni foarte buni, doi mecanizatori, dar nu poți să-i mai numești mecanizatori. Sunt deja specialiști în folosirea și exploatarea acestor utilaje, pentru că nu mai poți face agricultură la ora actuală cu „tractoriști”. Trebuie să ai oameni calificați, iar eu spun că am cei mai buni oameni din România la ora actuală, în aceste condiții în care deservesc acești oameni atâtea utilaje.

Pentru că eu am urmat principiul conform căruia fiecare tractor are operatorul lui și exploatează utilajul și lucrarea particulară lui, de la arat, pregătit teren, semănat, tratamente, recoltat, toate aceste lucruri le fac acești doi oameni cu aceste echipamente de calitate din fermă.

„Ceea ce am acum este comasat, am parcele mari, tractoare cu utilaje tractate mari, rentabilitate maximă.”

Reporter: Am văzut în curte tamburi. Aveți și teren la irigat?

Ioan Benea: Din păcate astăzi nu mai irigăm, pentru că nu avem sursă de apă. Avem câțiva tamburi pe care i-am folosit mai demult, când am fost nevoit, pentru producția de sămânță de cartof. Din cauza costului mare al semințelor de cartof, am fost nevoit să irig cu apă potabilă la prețul de atunci, doar pentru a salva sămânța, nu pentru producție. Cu toate că astăzi putem face un sistem modern de irigare. Am plătit un studiu de fezabilitate de 80 de milioane (n.r., lei vechi), dar dosarul a murit prin sertarele Ministerului Agriculturii. Noi am avea mare nevoie de irigare, pentru că acest platou al Țării Bârsei în care exploatez eu are nevoie la ora actuală neapărat de irigații.

„Avem un secret în zonă. Chiar și acum, când sunt 30 de grade ziua, noaptea avem 3-10 grade și cade roua. Iar această rouă este o ploaie mai mică, este foarte bună.”

Reporter: S-a schimbat clima în această zonă agricolă?

Ioan Benea: S-a schimbat foarte mult. Noi aveam în jur de 550 de litri pe sezon apă, suficient pentru sfeclă, pentru cartofi, deoarece cartoful e mare consumator de apă. Iar precipitațiile erau repartizate destul de uniform în timpul perioadei de vegetație. Astăzi, poate să vină 100 de litri, mult, izolat, apoi niciun strop o perioadă lungă.

Degeaba torni 200 de litri odată, care poate distruge cultura și după aceea, trei luni, nu vezi o picătură de apă. De la 550 de litri cât aveam anual în perioada de vegetație, am ajuns la maximum 250 de litri. Și anul acesta avem un deficit în mod deosebit la grâu, deocamdată la porumb nu avem, dar să vedem ce va fi în continuare. Cum spuneam, porumbul nu a suferit foarte mult, pentru că nu a avut mare nevoie de apă până acum, dar urmează să aibă nevoie și e o plantă care absoarbe toată apa. Și mai avem un secret, în zonă avem rouă. Chiar și acum, când sunt 30 de grade ziua, noaptea avem 3-10 grade și cade roua. Iar această rouă este o ploaie mai mică, dar pentru porumb este foarte bună.

Reporter: Cum apreciați acest an agricol în contextul geopolitic care a generat creșterea prețurilor?

Ioan Benea: Anul acesta poate să fie un an profitabil, pentru că am făcut achiziții potrivite, cu costuri mai mici până acum, însă la prețul la care a ajuns motorina, mă îngrozesc ce va fi la recoltare, la transport și până unde vor ajunge costurile. Prețul la rapiță se preconizează foarte bun, sper să se mențină. Deocamdată nu am făcut contracte futures (n.r. angajamente la prețuri pentru mărfuri ce vor fi vândute în viitor) nici la rapiță, nici la grâu. Eu nu vând grâul la recoltare, îl depozitez pentru că am spații de depozitare, pentru a nu sta după camioane. După aceea este timp de vânzare, în funcție de cum îmi convine prețul. Iar porumbul deocamdată este iarbă, până nu-l vedem în hambar, nu ne putem pronunța. Suntem și asigurați, pentru că așa se întâmplă, când nu ești asigurat te lovește și Dumnezeu, dacă ești asigurat mai recuperezi ceva, în caz că te lovește.

Reporter: Cu ce tip de semințe lucrați?

Ioan Benea: În fiecare an fac un lot demonstrativ în care testez soiurile noi, iar hibrizii sau soiurile pe care le semăn sunt cele care confirmă. Pentru că țin evidența pe tarlale și știu cât am dat și cât îmi oferă. Combina înregistrează și-mi oferă toate datele de care am nevoie. Cei mai buni hibrizi sau cele mai bune soiuri le cultiv din nou.

Reporter: Cum e calitatea recoltelor în urma combinelor?

Ioan Benea: Nu vreau să exagerez și am fost întotdeauna sincer. Eu am afirmat că brandul Case IH este numărul 1. La combine aprecierea o face specialistul care vede greșelile pe care le-a făcut personal la tratament, atunci când trece prin lan, brazdă cu brazdă. Totul se vede, în combină. Apoi văd furnizorii de semințe calitatea și rezultatele produselor lor. Calitatea recoltei mai rezultă poate și datorită eficienței erbicidelor pe care le folosesc. Dar calitatea recoltei rezultă în primul rând datorită performanței combinelor, pentru ca nu am corpuri străine, n-am spărtură, la porumb este zero barat. Mulți concurează să încarce de la mine pentru că am tot timpul sub 1% corpuri străine în materia recoltată. Iar acest lucru se datorează combinei și specialistului. Combina cea mare - Case IH Axial-Flow 7240 este excepțională, avem sub 1% corpuri străine la rapiță și nu mai discutăm despre pierderi, care sunt minime.

„Nu vând grâul la recoltare, îl depozitez, pentru a nu sta după camioane. După aceea este timp de vânzare, în funcție de cum îmi convine prețul.”

Maximum de randament în perioade minime 

Reporter: Am observat că utilajele dumneavoastră sunt foarte curate. Mentenanța acestora se efectuează la timp?

Ioan Benea: Nu depășim niciodată orele de funcționare dintre revizii. Totul este disciplinat, notat de fiecare specialist, eu am toate datele înregistrate în calculator. Toate reviziile se fac la reprezentanță, numai cu piese de origine. Eu sunt o persoană pretențioasă și i-am învățat și pe băieții mei să fie așa. Pentru că știu că de la disciplină pornește totul în obținerea unor rezultate. Dacă îi vezi că se descalță de ghete și intră în șosete în cabină te minunezi, dar nu i-am obligat eu.

Am văzut primăvara, la unii dintre colegii mei, tractor cu noroi pe el rămas din toamnă, de la recoltare. L-a adus din câmp și l-a lăsat așa până primăvara, au zis că îngheață noroiul și cade de pe el. La mine nu se întâmplă așa ceva, la sfârșit de săptămână se curăță toate utilajele. Și acestea arată așa cum arată și sunt angrenate în toate activitățile, orele de funcționare sunt întinse la maximum.

Reporter: Cum apreciați consumul de combustibil la tractoarele și combinele Case IH?

Ioan Benea: Consumul mă surprinde. Mă costă hectarul de tratat 0,7 litri de motorină la hectar. Eu primesc aceste date la fiecare sfârșit de săptămână de la toate lucrările efectuate și specificațiile fiecăreia în parte. Evidența de alimentare este strictă și înregistrează câtă cantitate de motorină a costat hectarul de tratat, de recoltat ș.a.m.d.

Nu pot să spun cum este consumul mașinilor Case IH în comparație cu alte utilaje pe care le folosesc colegii mei, dar știu că aceștia îmi solicită să le efectuez lucrări. Eu totuși încerc să fac lucrările pe care le am eu de făcut cât mai bine, nu mă lăcomesc.

Reporter: Cum apreciați colaborarea cu reprezentanții Titan Machinery și cât de mult vă ajută faptul că Titan Machinery a deschis reprezentanța de la Brașov?

Ioan Benea: Colaborarea la ora actuală este de la foarte bine în sus. Au fost prompți, au fost pe fază, au în mine un client care știe să prezinte aceste utilaje și știe să le exploateze ca să arate bine. Reprezentanța de la Brașov este mult mai aproape, colaborăm foarte bine cu cei de acolo, inclusiv cu Ionuț Oltean (n.r. manager de zonă Titan Machinery România), pe care aș dori să-l onorez cu o vânzare mai substanțială în perioada următoare. Încercăm să ne echipăm pentru că dacă te echipezi și o poți face astăzi este esențial.

Timpul de execuție a unor lucrări este foarte comprimat, pentru că sunt atâtea schimbări climatice foarte rapide, ba este soare, ba este prăpăd, iar în aceste condiții trebuie să faci anumite lucrări într-un timp extraordinar de scurt. Oameni nu sunt prea mulți, ca atare trebuie să faci maximum de randament în perioade minime, mai ales când folosești și utilaje de ultimă generație. Eu prefer să investesc, în loc să scot dividende și să mă distrez.

Reporter: Ce planuri mai aveți?

Ioan Benea: Nu vreau să mă dezvolt mai mult decât până acum, nu am interes să mă dezvolt și vreau să le ofer oamenilor mei timp să trăiască, pentru că la ora actuală ei muncesc foarte mult. Dacă vrei să ai utilaje în orice moment apte, curate, funcționale 100%, și ei trebuie să fie 100% apți, pentru că sunt oameni. 730 de hectare pe care le am acum sunt suficiente și sunt foarte bine exploatate.

Utilajele au și 20.000 de ore de funcționare

Echipa de comunicare a Titan Machinery a avut prilejul de a discuta și cu unul dintre cei doi frați Chiriac, care se ocupă practic de tot ceea ce se întâmplă în această fermă.

Reporter: Viața dumneavoastră se confundă cu această fermă. Iubiți aceste utilaje...

Dorin Chiriac: Tatăl meu a fost primul mecanizator, primul tractorist din această fermă, iar eu și cu fratele meu am crescut de mici copii în această fermă. Tractoarele Case IH sunt ca tancurile, par că nu au moarte. Numai cu acest Case IH MXM 125 am făcut aproape 20.000 de ore. Am schimbat la el doar piulițele de la grupuri, semering, compresorul de aer, pompa de injecție și injectoarele la 8.800 de ore.

Combinele, la fel, sunt extraordinare, nu avem spargeri, pleavă, pierderile sunt minime. Din aceste motive am ales atunci combinele Case, mai ales că atunci făceam și prestări de servicii. Mitul că sunt combine foarte bune numai pentru porumb este greșit. Sunt la fel de bune și la semințe mici, și la semințe mari. La porumb combina se reglează aproape singură și îți scoate recolta curată fără să-i faci aproape nimic. Ți se oferă câteva repere în manualul de operare, de la care trebuie să pleci, iar dacă ții cont de acestea, ai rezultate.

La rapiță și la grâu, într-adevăr trebuie să faci reglaje, trebuie să vezi și cum arată cultura în fața combinei, să anticipezi despre ce este vorba. Una e vântul la o boabă de rapiță care are 9% umiditate și alta e când intri într-o zonă care are 3-5% umiditate. Este mult mai ușoară și o poate sufla în afară. Și tu tot timpul trebuie sa corectezi.

La noua generație de combine Case IH Axial – Flow seria 250 totul se reglează automat, dar tot în funcție de acești parametri, dar chiar și așa operatorii trebuie să monitorizeze constant ceea ce se întâmplă, să reducă viteza, când este cazul. Este exact ca la o sită, dacă bagi cantitate mare, aceasta nu poate să fie cernută rapid. 

Interviu realizat de: BOGDAN CONSTANTIN, specialist PR & Comunicare Titan Machinery România

Revista Fermierului a găzduit, în mai multe rânduri, adevărate foiletoane despre pajiști, în care un drag colaborator, experimentat și învățat – l-am numit pe dr. Teodor Marușca, care acum este director adjunct tehnic al Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Pajiști Brașov –, ne-a explicat ce este bine și ce nu în domeniu. E vremea să îl invităm să ne mai reamintească, pentru că este nevoie, iar și iar, că lucrurile nu stau deloc bine și că e important să punem un început bun.

Așa cum ne atrage atenția invitatul nostru, dr. Teodor Marușca, România s-a angajat cu ocazia intrării în Uniunea Europeană, adică în urmă cu 15 ani, ca acele 4,8 milioane de hectare de pajiști să fie menținute, ca suprafață, dar și să fie îmbunătățite calitativ. Din păcate, nu s-a făcut nimic în această direcție, dimpotrivă, au fost lăsate pradă degradării. „Cauzele degradării, pentru care suntem atât de neliniștiți, sunt multiple. În primul și în primul rând este faptul că numărul de animale care valorificau această bogăție, acest patrimoniu național, a scăzut la mai bine de jumătate din efectivul de dinainte de 1990. Pajiștile au fost, în bună parte, abandonate – în totalitate, în unele cazuri – și la altele s-a redus încărcarea cu animale sub limita posibilă. La un calcul al nostru, față de efectivele actuale de pajiști, unități vită mare, abia dacă se acoperă la nivelul țării 0,3 unități vită mare la hectar. Apoi, calitatea lor, pe lângă abandon, este foarte slabă și din cauza faptului că nu se întrețin. Adică lucrările anuale de curățire a lor nu se mai efectuează, de asemenea nu se fertilizează cu îngrășăminte chimice sau organice, târlirea care se face cu animale este și aceea făcută necorespunzător, în sensul că animalele staționează în târlă sau în stână în același loc și nu se face o târlire rațională. Sunt foarte multe alte aspecte negative.”

Domnia sa spune că s-au luat totuși niște măsuri, la nivel național, prin apariția Legii pajiștilor și a Ordonanței de Urgență a Guvernului 34, amândouă din 2013, prin care se prevede întocmirea unor amenajamente pentru ca aceste pajiști să fie îmbunătățite. De altfel, chiar instituția pe care o reprezintă a întocmit un Ghid pentru amenajamentele pastorale, care se află sau ar trebui să se afle pe masa tuturor celor care fac astfel de lucrări de amenajare. Zice că toate UAT-urile din România trebuiau, conform legii, încă din 2004, să aibă aceste amenajamente întocmite, dar de atunci, în fiecare an, au apărut noi și noi legi de amânare a amenajamentelor pastorale, a termenelor de depunere.

„În 8 ani, pe care i-am avut la dispoziție din 2014 până în 2021, suprafața pe țară care are amenajamente pastorale este de abia de 54,5%, la care se adaugă 16,6% în lucru, deci în total puțin peste 71%. Ele trebuiau să fie încheiate, cum s-a propus încă din 2014 – cei care au propus această dată n-aveau cunoștințe de cât de complicat este să faci un amenajament pastoral. Silvicii mi-au spus, ei fiind principalii executanți ai acestor amenajări pastorale, că este mult mai complicat să faci amenajamentul unei pajiști decât amenajamentul lor din silvicultură. Și mergând mai departe la situația pe țară, singurul județ care a întocmit și este de 100% realizare este județul Harghita, urmat de Prahova, Hunedoara, Alba, Sibiu, Argeș, care au spre 70%. Județe rămase foarte în urmă sunt Mureș, Arad, Cluj, Gorj, Suceava și Buzău, care au abia între 20-35% realizări.”

Nu ne pricepem sau nu ne pasă?

Ceea ce ne întristează foarte mult, dar nu ne surprinde, pentru că sunt circumstanțe pentru o astfel de stare de lucruri, este următorul argument pe care ni-l dă domnul Marușca vorbind despre proasta calitate a pajiștilor: „Acum care sunt cauzele? În primul rând, în echipele care întocmesc amenajamentele nu sunt oameni suficient de bine pregătiți pentru a întocmi amenajamentele. Calitatea amenajamentelor noastre lasă mult de dorit. Și am să vă spun și de ce. Eu am urmărit în multe părți din țară, eu lucrez cu amenajiștii și am mai și verificat unele dintre lucrările lor, și am găsit lucruri incredibile. Adică, unii n-au făcut decât să copieze de la vecin proiectul, uitând să șteargă și de la cine a copiat. Și am fost surprins să găsesc amenajament în care era scrisă, pe coperțile amenajamentului, o comună, iar în interior am găsit scrisă altă comună. Erau schimbate doar suprafețele. Pe principiul copy-paste. Și foarte mult copy-paste din Ghidul de întocmire a amenajamentelor pastorale întocmit de Institutul nostru. Ar trebui să existe la nivel național un organism care să instruiască pe cei care fac amenajamente – Institutul nostru s-ar putea angaja –, ca să nu facă oricine aceste amenajamente, ci doar cei abilitați să le facă, să aibă cunoștințe minime de botanică, de vegetație a pajiștilor”.

Trebuie să recunoaștem în această descriere și un aspect pe care domnul Marușca, din delicatețe, nu l-a exprimat. Este vorba și de multă nepăsare. Recunosc aici atitudinea elevilor chiulangii, care, neavând vreo atracție către carte, copiază tema sau extemporalul altuia cu tot cu numele aceluia. Și atunci, despre ce instruire să vorbim? Instruiești pe cel care se vrea instruit. Poate ar trebui să vorbim și de niște mecanisme de cointeresare a celor implicați. De ce nu, și de unele constrângeri legislative.

Cine-i învață pe verificatori?

Mai mult, nici cei care ar trebui să verifice se pare că nu prea o fac. Se pare că tot din nepricepere. „O altă problemă este verificarea aplicării amenajamentelor. Aici suntem complet… Agenția Națională pentru Zootehnie este chemată să facă aceste verificări. Acolo nu știu exact care este structura de specialiști, dar sunt mai mulți zootehniști, sunt mai mulți medici veterinari care n-au făcut nici botanică, nici amenajarea teritoriului, nu au făcut decât pasager probabil, cei de la zootehnie, cultura pajiștilor. Au un curs de producere a furajelor, dar este insuficient pentru a cuprinde complexitatea verificării. Acolo sunt formule de amestecuri de ierburi pentru înființarea unor pajiști semănate.”

Domnul Marușca își răspunde astfel negativ la doleanța exprimată de a se face, la nivel județean, o sinteză a tuturor amenajamentelor executate până acum, asupra cărora să se facă o analiză critică, pentru a se ști cât de bine sunt întocmite, pentru că e greu de presupus că fără o pregătire prealabilă cei care verifică pot să înțeleagă ceva. Oare cine ar trebui totuși să verifice? Domnia sa ne spune că există specialiști, absolvenți ai facultății de agricultură care activează în cadrul UAT-urilor și care ar putea fi consultați de către cei care întocmesc proiectele. „Ar trebui să vină și să-i întrebe, în condițiile UAT-ului, ce amestec e mai potrivit. Nu putem generaliza de la Institut, să spunem, pentru cele vreo 3.200 de UAT-uri, cât are România la ora asta, ce amestecuri să facă. Fiecare proiect trebuie să conțină aceste combinații. Și, pe lângă acestea, suprafețele care trebuie amendate cu amendamente calcaroase – vorbim de solurile acide – și rețetele de fertilizare cu îngrășăminte chimice, și altele. Local trebuie adaptate aceste soluții. Nu poți să generalizezi.” Dacă pot să consilieze, poate ar fi util să și verifice, în condiții legale, firește. Dacă nu, atunci cei care ar trebui să verifice ar trebui instruiți. Dr. Teodor Marușca spune că există o carte care ar putea sta la baza acestei instruiri pe care a publicat-o în colaborare chiar cu editura noastră, în 2016, după ce în prealabil a făcut obiectul unui serial ce s-a întins pe parcursul a 33 de numere din Revista Fermierului. Este vorba de cartea „Praticultura pe înțelesul tuturor”.

Nostalgia trecutului și admirația Vestului

Se pare că în trecut existau oameni mult mai bine pregătiți, cel puțin așa susține domnul Marușca: „Încă din 1933, după apariția legii din 1928, s-a prevăzut întocmirea amenajamentelor. Deci nu e o noutate ceea ce vă spun acum, în sensul că amenajamente s-au făcut și înainte de Al Doilea Război Mondial, ba chiar și în epoca noastră, după război, s-au făcut proiecte de îmbunătățire și exploatare a pajiștilor, care erau executate de întreprinderi specializate, și cunosc bine situația. La nivelul fiecărui județ, exista o astfel de întreprindere de îmbunătățire și exploatare a pajiștilor. Ele au dispărut după anii 1990 și este o mare pierdere, pentru că oamenii de atunci erau foarte bine pregătiți să le execute, la fiecare județ exista o întreprindere de îmbunătățiri funciare, dar și la nivel central. Întocmeau amenajamente pastorale, proiecte de îmbunătățire. Ele au dispărut și au fost lăsate în seama unor direcții agricole județene, a direcțiilor silvice și a altor organisme și instituții care nu sunt «de meserie»”.

Este în firea noastră să facem comparații cu alte țări, unde lucrurile stau vizibil mai bine, pentru că se vede din viteza mașinii, parcurgând drumurile europene. Această dispoziție a noastră de a face comparații nu este un aspect pe care să-l apreciez, considerând că ar trebui să luăm aminte la ce este bine pentru noi și să acționăm în consecință, dar nu putem să ignorăm experiența altora, reinventând roata. Din păcate, noi doar ne comparăm cu cei bine organizați, căinându-ne de cât de rău stăm, fără să preluăm absolut nimic din experiența lor sau a celor dintre noi care au învățat de la aceia. Este și cazul domnului Marușca. Domnia sa și-a petrecut mulți ani și a cules învățături de la cei cu rezultate remarcabile în domeniul culturii pajiștilor și, venind să le aplice la noi, s-a lovit de multă ignoranță și nepăsare. Zic cultura pajiștilor, dar la noi nici măcar nu se poate vorbi despre așa ceva, pentru că după cum ne spune chiar dr. Marușca, pajiștile nici măcar nu au fost luate în cultură. Ele sunt niște pârloage. „Dacă o pajiște n-o iei în cultură, n-o cosești în fiecare an, n-o cureți în fiecare an, nu-i dai îngrășăminte, nu îi dai o încărcătură normală cu animale, ea se degradează. Pentru că… ce e pajiștea? Un spațiu pe care omul l-a făcut, a defrișat pădurea ca să facă loc ierbii și să crească mai multe animale. De aceea au apărut aceste pajiști. Din păcate, la noi nu sunt întreținute pentru că avem impresia că este suficient să te duci cu animalele și să paști, atât. Peste tot, în vestul Europei, există mașinării care le întrețin, oameni care le-au luat în cultură, numai noi nu le-am luat încă în cultură. Noi suntem la stadiul de păstorit, fără să mai facem nimic. Ați văzut dvs. un crescător de animale care să aibă mașini de curățat pajiștile sau mașini de fertilizat? Nu găsiți așa ceva. Din păcate. Deci noi trebuie să creăm această civilizație pastorală și să întreținem pajiștile așa cum se cuvine.”

La munte e mai rău

Toate aceste probleme capătă accente dramatice dacă vorbim despre zona montană.

E de la sine înțeles că pajiștile cele mai multe se află în acea zonă. Verdictul specialistului preumblat prin acele locuri este cel care ne întristează. „Acestea sunt cele mai degradate!” Și ne explică de ce: „Pentru că sunt mai greu accesibile. Dacă înainte omul obișnuia să meargă pe munte cu samarul, punea pe măgăruș cât nu putea el duce, pe cai, cu căruța, acum, mai nou, folosește mașinile astea performante 4x4, iar unde nu ajunge mașina de acest tip, off-road, nu se mai instalează stâne. Asta înseamnă că multe din suprafețele de pajiști sunt abandonate”.

Am putea spune că multe s-au și împădurit. Ba chiar și unele zone accesibile cu acele off-road-uri. Asta, pentru că a scăzut dramatic și numărul de animale. Trebuie să îi dăm însă dreptate specialistului, care ne spune că fără aceste pajiști nu există viață pe munte. Viață economică, trebuie să precizăm și să reiterăm credința că dacă ne dorim ca munții să aibă în continuare viață, oamenii aceia ar trebui plătiți pentru că există. Teodor Marușca ne împărtășește iarăși din experiența sa de prin alți munți ai Europei. „În zona montană, pajiștile, care reprezintă peste 75-80-85% din suprafață, sunt motorul întregii activități de acolo. De aceea, unele țări din Europa dau foarte mare importanță acestui fapt. Recent, francezii au aniversat o jumătate de secol de la promulgarea legii pastorale la ei. Legea se referă, cea franceză zic, pentru că, vrem - nu vrem, din punct de vedere agricol și pastoral, Franța are niște priorități și este locomotiva Europei pentru agricultură. Și primul domeniu la care se referă legea pastorală franceză este favorizarea organizării crescătorilor de animale. Deci statul se interesează ca toți crescătorii de animale să fie organizați în asociații, federații etc., ca să creeze aceste grupuri pastorale care sunt autorizate de către stat. Al doilea domeniu, care la noi lipsește cu desăvârșire, este organizarea funciară a proprietarilor de teren cu destinație pastorală. Deci toți cei care dețin suprafețe de pajiști din zona montană sunt organizați în aceste asociații ale proprietarilor. La noi nu știu dacă există așa ceva, pentru că nu se cunoaște ale cui sunt pajiștile. Se cunoaște oarecum, dar nu în totalitate. Sunt unii care au obținut suprafețe imense din pajiștile românești, cu schimb de teren din câmpie. De ce? Ca să primească subvențiile care se dau pe pajiști. Ăsta e adevărul… Cel de-al treilea domeniu al legii franceze este facilitarea convențiilor plurianuale de păscut, adică îi adună pe crescătorii de animale cu asociațiile funciare ale proprietarilor de teren și fac convenții plurianuale între ei, astfel încât să se valorifice în integralitate iarba, dată de Cel de Sus sau făcută de ei. Și-și pun probleme și ei, în continuare, să perfecționeze această metodologie. Și mai spun ceva despre Franța: are un organism, se cheamă Cemegref, adică un centru de mecanizare a agriculturii, e și silvicultura aici, e și organizarea teritoriului, au un număr de 970 de agenți, din care 420 sunt cercetători științifici, și sunt organizați în 10 colective. Nimic nu se face în spațiul rural francez fără acest Cemegref, care deține în totalitate toate pârghiile. El știe unde-s conductele, care-i terenul; el face proiectele.”

Cemagref este un institut public de cercetare a cărui activitate se concentrează pe dezvoltarea durabilă în zonele non-urbane. Contribuie la conservarea și gestionarea acceptabilă a sistemelor de teren și apă, prevenirea riscurilor asociate și dezvoltarea activității economice durabile.

Evident că la noi sunt mai multe probleme decât soluții. De organizare, ce putem spune, lipsește cam de peste tot, de ce ne-am mira că lipsește de aici? Iar despre stimulare, nu doar că nu-i plătim, cum ziceam, ca să existe, dar le mai și facem viața grea punându-i într-o concurență total neloială cu crescătorii de animale de la șes. Iată cum ne spune domnia sa că rezolvă această problemă alte state cu zone montane: „Intervine ceva ce noi n-am reușit până acum să rezolvăm, respectiv preț diferențiat pe altitudine al producției animaliere. Nu este posibil ca laptele produs la câmpie sau la deal să aibă același preț ca acela produs la munte. Și am să vă spun că în Elveția, unde am făcut o specializare de 8 luni, în urmă cu 52 de ani, atunci, cu fiecare 250 m de altitudine, confederația plătea în plus producătorului de lapte 10%. Deci, dacă era un producător la 1.800 m altitudine și făcea 3.000 de litri de lapte de la vacile lui de-acolo, putea să concureze cu cel care era la altitudinea de 400-500 m din platoul elvețian, care făcea la vremea respectivă cam 5.500 de litri de lapte. La noi nu se întâmplă asta nici acum, deși eu am scris, după venirea din Elveția, în cărți și la reviste, de necesitatea prețului diferențiat pe altitudine, cel puțin al laptelui. Ajunsesem la concluzia că la noi ar trebui să fie o creștere de cel puțin 10% cu fiecare sută de metri altitudine în plus, ca să poată fi rentabil. Domnul academician Otiman a făcut un studiu, foarte interesant, pe baza datelor din zona montană, că la peste 700 de metri laptele trebuie stimulat ca preț, că altfel nu mai devine rentabil. Vă dați seama cum poate lupta un om în zona montană să supraviețuiască, dacă laptele lui, de la văcuța lui, de acolo, prețul este același cu al aceluia unde are condiții mult mai bune de lucru”.

Ecologia, un deziderat îndepărtat

Foarte interesantă este viziunea domnului dr. Teodor Marușca în privința modului cum ar trebui să evolueze acreditarea de agricultură ecologică. „Se vorbește acum că România ar trebui să ajungă la 25% din suprafață cu agricultură ecologică. Singura țară din Europa care a depășit acest cuantum de 25% este Austria. Dar vă pun întrebarea: pe ce anume se bazează Austria, de a făcut peste 25% agricultură ecologică? Pe pajiști, dragii mei! Și atunci, Institutul nostru, în cadrul unui proiect, a întocmit un Îndrumar de bune practici pentru agricultura ecologică montană, și mai departe, pajiști permanente și pastoralism. În această carte, ajunsă, la fel, în toate județele României, la minister, în sute de exemplare, care a fost prezentată, sunt toate legile apărute legat de agricultura ecologică și cum trebuie ea aplicată.” Cu toate acestea, nu crede că doar din pix se poate face asta, deși pășunile noastre probabil nu s-au întâlnit vreodată cu substanțele chimice de fertilizare. Dimpotrivă, crede că e nevoie de o etapă intermediară, de o cultivare convențională. „În primul și în primul rând, ideea pe care au lansat-o unii că e suficient că nu s-au dat pe pajiștile României, de secole, de zeci de ani, îngrășăminte și să le declarăm ecologice este o greșeală impardonabilă. Adică acestea nu sunt pajiști ecologice în bunul sens al cuvântului, pentru că au covorul ierbos degradat. Animalele nu consumă iarba, randamentul animalelor care pasc pe aceste pajiști degradate este extrem de scăzut, și atunci cum să te mai lupți cu agricultura convențională? În primul și în primul rând, trebuie să îmbunătățim pajiștile. Doi-trei ani, să le dăm îngrășăminte, să le refacem total, să semănăm alte specii mai valoroase prin reînsămânțare, să le folosim rațional și, după doi ani, de trecere, de conversie la agricultura ecologică, facem ecologic. Nu am găsit nicăieri pajiști degradate, când am umblat în Franța la specializare, toate au un covor extraordinar de bun. Nu. Nu se poate fără a trece printr-o fază de îmbunătățire. Sunt unele voci din România care nu sunt suficient de bine pregătite sau informate, și care sunt adeptele falsei idei că se poate face agricultură ecologică pe pajiști degradate. Se zice că avem îngrășăminte organice destule, târlim cu animalele. Nu e suficient. Din experiențele noastre, și vreau să spun că am experiență de 25 de ani în platoul Bucegilor la 1.800 de metri altitudine și am făcut experiențe, cât se poate târli cu animalele. Adică, țin animalele în mod corespunzător ca să se fertilizeze pajiștea, nu mai mult de 10-15%. Și ce fac cu restul suprafeței? O las tot așa? Deci ideea unilaterală că vom fertiliza organic e greșită. Fertilizăm organic după ce ducem mai multe animale sus, la conversie. Am făcut conversia, am animale mai multe, că au ce mânca, și atunci pot să fac și târlire cu animalele și să acopăr cât de cât necesarul de fertilizanți pentru iarba respectivă. Deci toate acestea se fac cu judecată și cu organizare.”

***

Așadar, am stat de vorbă cu unul dintre cei mai importanți specialiști în domeniul pajiștilor de pe la noi, despre trei aspecte foarte importante. În primul rând, e nevoie de o nouă abordare a pajiștilor, pe care nu putem să le mai privim ca niște nomazi care vin cu animalele, le satură și pleacă mai departe pe alte plaiuri. Au trecut mii de ani de când se întâmpla asta. Trebuie să venim în actualitate, să devenim cultivatori ai pășunilor. E foarte frumos cum apreciază chiar interlocutorul nostru această chestiune: „Dacă noi nu aplicăm ce este nou în domeniu, pierim. Degeaba ne uităm că-i verde peste graniţă, dincolo, pentru că alea sunt făcute pentru că au luat în cultură pajiştile. Ei sunt deja în civilizaţia europeană a pajiştilor. Haideţi să intrăm şi noi în ea!”. Într-adevăr, să intrăm în acea civilizație care are grijă de oamenii greu încercați ai muntelui, sprijinindu-i, ca să punctăm și a doua temă pe care am dezbătut-o aici. Cea de-a treia a fost transformarea pajiștilor în acea pondere ecologică pe care ne-o impune noua politică europeană. Dar nu oricum, ci în modul în care cercetătorii, precum cel cu care am vorbit, ne învață.

Articol scris de: Adrian Nedelcu; Documentare: Alexandru Băgescu

„Ziua Verde a Cartofului” se află la cea de-a 45-a ediție și are ca temă generală „Drumul cartofului de la sămânţă la consumator”. Evenimentul desfășurat joi – 14 iulie 2022, în comuna Hălchiu – județul Brașov, este organizat de Federația Națională „Cartoful” din România, Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Cartof și Sfeclă de Zahăr Braşov și Clubul Fermierilor Români.

Simpozionul Naţional „Ziua Verde a Cartofului” are ca obiectiv principal transferul rezultatelor ştiinţifice către producătorii de cartof, precum și abordarea unor aspecte stringente din activitatea fermierilor şi din activitatea de cercetare referitoare la problematica culturii cartofului în România.

În cadrul evenimentului se vizitează câmpurile demonstrative cu soiuri şi tehnologii specifice de cultivare a cartofului de sămânţă, consum şi industrial, de la societatea Manos Agro SRL Hălchiu - Braşov.

Modelele de bună practică în producția, condiționarea și ambalarea cartofului sunt discutate la „Ziua Verde a Cartofului”. Totodată, în cadrul evenimentului are loc conferința „O nouă abordare strategică și integrată a măsurilor de relansare a sectorului de cartof la nivel național – Prezent și Viitor”.

Participanții au ocazia să discute cu reprezentanți ai conducerii Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) cu privire la măsurile finanțate din bugetul PAC și cel național privind relansarea sectorului cartofului, ca domeniu agroalimentar prioritar.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Abatoarele au trecut printr-un proces de „curățare”, de când România a intrat în UE. Cele care nu îndeplineau condițiile au fost închise și în prezent există județe în care nu mai sunt abatoare specializate pentru vită, porc ori pentru oaie. Asociația Crescătorilor de Vaci Bălțată Românească tip Simmental (ACVBR-SIM), împreună cu Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Brașov, a realizat un proiect care include un abator mobil în valoare de 55.000 de euro plus TVA, preconizându-se că până la finalul anului 2019 vor fi finalizate 60 de unități. Mai mult, proiectul a fost extins și a fost adaptat pentru procesarea laptelui.

Am scris și în trecut despre ceea ce-și doresc crescătorii de animale din toate zonele unde nu există abatoare: un loc unde să-și sacrifice animalele, în condiții foarte bune de igienă și de securitate a produsului obținut.

De data aceasta, vorbim despre faptul că, la Brașov, Asociația Crescătorilor de Vaci Bălțată Românească tip Simmental a demarat împreună cu DSVSA din localitate un proiect complex care include și un abator mobil. „Noi am gândit un proiect, un concept integrat, unde în condiții sanitar-veterinare sigure se pot sacrifica trei specii de animale – ovine, bovine și suine –, în zile separate. Dar se poate comercializa 7 zile din 7 carne proaspătă către consumatori. Practic, sunt trei categorii câștigate: fermieri care vor avea plusvaloare, consumatori care vor avea carne proaspătă și, sigur, medicul veterinar care are un rol deosebit în toată această activitate, făcând acel control ante-mortem și post-mortem și garantând că la consumatori ajunge o carne bună”, a precizat Zoltan Haller, membru fondator și vicepreședinte ACVBR-SIM.

Concept integrat, cu posibilitate de finanțare

Costurile pe care gospodarii care creșteau câteva animale le aveau cu transportul până la un abator autorizat, eventual într-un alt județ, erau descurajante, astfel încât preferau să nu mai vândă carnea. Conceptul gândit de ACVBR-SIM schimbă această situație.

Acest proiect integrat, abatorul mobil, are trei părți componente: zona de așteptare, care din punctul de vedere al bunăstării animalelor respectă toată legislația europeană și națională, zona de abatorizare, amenajată într-un container, și zona de vânzare, care este mobilă și amenajată într-o rulotă. „Unitatea de abatorizare se autorizează drept centru de sacrificare. Este o unitate de capacitate mică, nu este o unitate în competiție cu vreun abator consacrat unde se pot sacrifica zeci, sute de animale pe oră. Aici vorbim de patru bovine tineret sau de 20 de ovine, 15 suine într-o zi – capacități mici, pentru o zonă relativ mică, la o comună sau două comune. E un proiect la care noi oferim inclusiv finanțare, prin partenerii pe care îi avem”, a explicat Zoltan Haller.

Practic, de la idee, la echipament și finanțare, asociația încearcă să pună la dispoziție o soluție integrată, iar fermierii sau asociațiile să decidă în cunoștință de cauză dacă o astfel de investiție le este utilă. În cazul în care sunt atrași de un astfel de proiect, ACVBR-SIM îi ajută să-l dezvolte.

Fermierii sau asociațiile, organizațiile care doresc doar partea de abatorizare, să aibă unde să sacrifice animalul, un certificat că acel produs a fost sacrificat în condiții de igienă și parafa medicului veterinar, fără partea de vânzare, trebuie să știe că pentru a se obține autorizația de funcționare trebuie respectat un anumit flux. „Din acel flux, nu trebuie să lipsească filtrul sanitar, care este, în cazul nostru, asigurat și amenajat în rulotă. Este destul de greu să ne imaginăm că se va obține o autorizație de funcționare în condițiile în care vreuna din cele trei componente pe care le-am amintit vor lipsi. Când am creat acest concept, l-am creat unitar, integrat, care să funcționeze împreună și sigur că, atunci când povestim, povestim de ceva unitar”, ne-a spus vicepreședintele ACVBR-SIM, subliniind că acest proiect este implementat cu brio în alte țări.

Valoarea unui astfel de proiect, a unui abator mobil, este de 55.000 de euro plus TVA. Cei interesați pot obține finanțări pe cinci-șapte ani, cu avans care poate să pornească de la 0% până la 25% și rate care pot fi corelate cu încasarea subvențiilor, rate anuale, în funcție de fiecare beneficiar.

Abatorul mobil, cum arată un astfel de punct de sacrificare

Prima zonă a unității mobile de abatorizare este gândită ca zonă de așteptare (aproximativ 30 mp, dar poate fi extinsă), acoperită și igienizată, cu o adăpătoare (ce ține de bunăstarea animalelor). Animalele sunt apoi preluate, urmând ca după un timp pentru odihnă să intre în procesul tehnologic de sacrificare.

După asomare, urmează partea de procedee tipice pentru sacrificare, respectiv sângerare, jupuire, eviscerare. În această zonă există și o macara pentru ridicarea pe țeava de transport. „Astea toate se întâmplă în zona murdară pe care o are unitatea noastră, după care carcasa intră în zona curată, se face toaletarea ei, șlefuirea. Din această zonă curată ajunge în camera frigorifică, unde temperatura se menține la 2°C. Pot fi ținute maximum cinci zile aici carcasele de la diferitele specii sacrificate”, a explicat Zoltan Haller.

Camera de refrigerare are o capacitate de 3.500 kg. Agregatul de răcire poate varia de la +5°C până la –10°C, în funcție de ce dorește beneficiarul, dar pentru refrigerare se va merge pe 2°C.

În zona curată are loc toaletarea carcasei, resturile necomestibile rezultate fiind eliminate. Aici se află o masă de lucru, sterilizator de cuțite, chiuvetă cu apă rece și caldă, cameră frigorifică, monitorizare temperatură refrigerare, grafic de monitorizare.

Beneficiarii vor primi și procedurile de asomare și tot ce ține de bunele practici, pe specii. Aceste proceduri sunt elaborate de medici veterinari, iar pentru buna funcționare a unității, procedurile trebuie respectate în mod obligatoriu.

Din zona de refrigerare-înghețare se poate trece ușor în următoarea încăpere, amenajată în rulotă. „Avem zona de tranșare și de vânzare. Rulota primește o autorizație suplimentară, sanitar-veterinară, care este pentru rulotă comercială tip măcelărie. Echipamentele sunt incluse în dotările unității și fac parte din preț. Se pot comercializa până în 3.000 kg de carne proaspătă pe săptămână sau produse proaspete, deoarece avem și un tocător de carne, pentru carne tocată, cârnat proaspăt sau alte produse proaspete”, a subliniat reprezentantul ACVBR-SIM.

Rulota comercială este independentă de apă-canal, pentru ca, în situațiile în care se merge în târguri sau piețe aflate mai departe de zonele locuite, fermierii să-și poată desface marfa.

Unitatea de frig se montează într-un loc fix, pentru că întreaga unitate primește un cod de exploatație, arondat unei adrese.

Unitatea mobilă de vânzare a produselor proaspete are vitrină frigorifică, fiind dotată cu un spațiu de depozitare. „Recomandăm ca mașina care va tracta această rulotă, abator mobil, să fie cu cameră frigorifică și mare parte din marfă să fie ținută acolo. Practic, sunt componente și, dacă se merge pe un proiect, foarte ușor aceste lucruri se pot adăuga, astfel încât să fie un proiect complet”, a menționat Zoltan Haller.

O astfel de unitate are nevoie de două persoane, plus un medic veterinar pentru care se va amenaja un birou. Având în vedere că există un cod de exploatație, va trebui să se facă trasabilitatea și intrările-ieșirile în urma abatorizării animalelor.

Unitatea mobilă de procesare a laptelui prinde contur

Pornind de la conceptul abatorului mobil, ACVBR-SIM dezvoltă un alt proiect. „Pornind de la această unitate de sacrificare mobilă, ne-am gândit mai departe și am făcut și o unitate de procesare lapte. Se adresează fermierilor care au animale unde procesatorii nu ajung ca să colecteze laptele și, sigur, au o problemă. Atunci, prin procesare, aduc un plus fermelor lor”, a detaliat vicepreședintele asociației, arătând că rolul organizației este de a prezenta soluții viabile pentru crescătorii de animale, care să se încadreze în cadrul legal.

Fermierii trebuie să știe că în noua Politică Agricolă Comună se pune accentul pe lanțul scurt alimentar și proiectele de acest gen vor fi finanțate cu un mai mare interes. „A fost o expoziție internațională la Frankfurt, unde cele mai multe unități de procesare-prelucrare au fost în containere amenajate. Practic, este o tendință pe plan european ca, pe unități mai mici, pe acest concept de lanț scurt alimentar, să se concentreze PAC în următorii cinci ani”, a completat Zoltan Haller.

Proiectul pentru procesarea laptelui este unul integrat și presupune recepția laptelui, pasteurizarea lui, prelucrarea laptelui și obținerea de produse lactate proaspete. Capacitatea zilnică este de aproximativ 1.500 de litri.

Pentru acest proiect, a fost gândită și o parte de școlarizare, astfel încât beneficiarii care vor achiziționa astfel de unități mobile de procesare a laptelui să știe cum să facă acele produse. Mai mult, rețetele pot avea îmbunătățiri, adăugiri, personalizări conforme zonei, pentru a se realiza produse căutate de consumatori.

Se urmărește și o schimbare de mentalitate, astfel încât consumatorii să aprecieze calitatea produselor realizate zonal. 

60 de unități, până la sfârșitul anului

Abatoarele mobile sau unitățile de procesare a laptelui puteau fi achiziționate prin PNDR, pe Măsura 4.2, care nu mai este activă în prezent. Cei interesați de achiziționarea lor prin fonduri europene trebuie să urmărească măsurile pentru zona montană, deoarece se vor lansa sesiuni noi în perioada următoare. „Există deja unități livrate, sunt în diferite faze de implementare, de construcție, iar în perioada următoare, și pe Măsura 4.2 sunt tot mai mulți beneficiari care au proiecte câștigătoare. Ca atare, aceste proiecte devin realități până la sfârșitul anului, când, cred eu, undeva la 60 de unități vor fi în funcțiune”, a încheiat Zoltan Haller, vicepreședinte ACVBR-SIM.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția 01 - 14 noiembrie 2019

În ciuda debutului secetos al anului agricol, producătorii agricoli din județul Brașov au înregistrat randamente medii de 24 de tone la hectar în cazul cartofului.

În cazul acestei culturi, au fost însămânţate şi recoltate 2 900 de hectare, de pe care s-au recoltat 69 600 de tone, reprezentând o producţie medie de 24 000 de kg de cartofi/hectar.

La porumb, au fost însămânţate 11 530 de hectare şi recoltate în această toamnă, până în prezent, 7 120 de hectare, obţinându-se o producţie de 48 416 kilograme/hectar.

La sfecla de zahăr, de pe 1 870 din 1 900 de hectare însămânţate s-au recoltat 72 200 de tone, producţia medie fiind de 38 000 de kg/hectar, iar la floarea-soarelui, de pe 495 de hectare s-au obţinut 1 386 tone, reprezentând o producţie medie de 28 000 de kg/hectar.

Suprafaţa cultivată cu tomate a fost de 85 de hectare, de pe care s-a obţinut o producţie medie de 19 000 de kg/hectar.

Însămânţările şi arăturile de toamnă au fost efectuate, anul acesta, în judeţul Braşov, pentru peste 20 000 de hectare de teren. Au fost însămânţate 14 550 de hectare cu grâu, 400 de hectare cu secară, 2 200 de hectare cu triticale, 550 de hectare cu orz, 3 250 de hectare cu rapiţă şi 520 de hectare cu plante de nutreţ.

Potrivit informațiilor puse la dispoziția presei de conducerea Direcţiei Agricole Judeţene (DAJ) Braşov, producţia de cartof a cărei recoltare s-a realizat, până în prezent, pe 40% din suprafaţa cultivată, va fi, în această toamnă, sub cea obţinută anul trecut, situaţii asemănătoare urmând să se înregistreze şi la porumb şi sfecla de zahăr din cauza secetei.

Mai exact, la cartof, producţia medie este de aproximativ 23 000 kg/ha, situându-se sub cea din 2018

Lipsa apei influenţează și lucrările de toamnă şi are efect negativ asupra culturilor semănate în perioada anterioară.

În această toamnă, agricultura se confruntă cu lipsa acută de precipitaţii, deficitul de apă din sol situându-se la aproximativ 150 l/mp.

În prezent, în Brașov au fost terminate lucrările la rapiţa de toamnă - 3 450 de ha, şi la orzul de toamnă - 580 de ha. A început semănatul la grâu, din cele       17 100 de ha programate fiind semănate circa 500 de ha, dar lucrările sunt în grafic.

Din cauza secetei, spun specialiștii DAJ Brașov, este foarte mult îngreunată pregătirea patului germinativ pentru culturile de toamnă, aratul, discuitul. De asemenea, se constată o răsărire slabă şi neuniformă la culturile semănate în perioada anterioară, respectiv la rapiţă şi orz.