178 - REVISTA FERMIERULUI
Căutare - Categorii
Căutare - Contacte
Căutare - Conținut
Căutare - Fluxuri știri
Căutare - Etichete
Căutare - articole

Ca urmare a unei schimbări subite în legislația sanitară-veterinară din Republica Moldova, aspect care nu ar fi fost comunicat autorităților de la București pe canalele obișnuite, 178 de suine sunt blocate în zona dintre vămile româno-moldovene de la Albița, anunță Asociația Crescărorilor și Exportatorilor de Bovine, Ovine, Porcine din România (ACEBOP) printr-un comunicat de presă.

Potrivit informațiilor organizației, cele două mijloace de transport care au o încărcătură de 178 de capete porcine a primit permisiunea din partea DSVSA Vaslui pentru trecerea spre Republica Moldova. Fără prea multe detalii, vama moldovenească a decis să respingă transportul din motive comerciale, explicând că au interdicție să primească porci din UE.

ACEBOP susține că ar fi vorba despre un ordin apărut peste noapte, care nu a fost adus la cunoștință autorităților din România. Asociația citată ar fi contactat toate instituțiile responsabile și solicită intervenția de urgență a ministrului Petre Daea pentru rezolvarea acestui caz „fără precedent în istoria comunitară a României”.

„Suntem în alertă de două zile pe fondul situției revoltătoare din vama Albița, unde s-a blocat un export de porci, fără a se lua în considerare ce se întâmplă cu animalele din camion. Ca urmare, din cauza unui vid legislativ și a unui sistem informatic care nu permite redirecționarea animalelor, circa 200 de porci se află în situația de a muri de frig, foame și sete, cu pierderi însemnate pentru fermierul român. În urmă cu patru zile, același fermier a mai făcut un transport de porci în Republica Moldova. Nu înțeleg cum este posibil ca în doar câteva zile porcii proveniți din același lot, de la același furnizor să nu mai fie acceptați pentru livrare pe teritoriul țării vecine”, a afirmat Mary Pană, președinte ACEBOP. „Suntem deja asaltați de întrebări din partea ONG-urilor, pentru că vorbim aici de bunăstarea animalelor și de felul în care sunt tratate pe timpul transportului. Fermierul nostru este disperat că nu reușește să înțeleagă ce se intâmplă, animalele fiind blocate între cele două granițe. În același timp, autoritățile române spun că sistemul informatic TRACES nu permite reorientarea animalelor pe traseul spre un abator din România în vederea abatorizării. Până la această oră, nu avem o rezolvare; situația ne depășește. Știm că animalele au fost totuși descărcate în vama românească. Încercăm să rezolvăm problema alături de autorități, dar multe telefoane sunt închise, responsabilitatea pare o noțiune greu de înțeles. Să nu uităm totuși că sunt porcii României, care se află pe teritoriu românesc”, mai completează președintele ACEBOP.

Material în curs de completare.

Publicat în Zootehnie

newsletter rf

Publicitate

ROMANIA AGRIMAX FORTIS BANNER mai 2026

aisr

Banner Andermatt Insecticide 04 300x2050px

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

Banner_Profesional_agromedia_RF_300x250_px 

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista