De aproape jumătate de secol, Gheorghe Lămureanu face agricultură în același loc, la Agigea, în județul Constanța. De ceva ani, copiii muncesc alături de el în ferma de peste o mie de hectare. După cum știm, Dobrogea e lovită de secetă frecvent, cam la doi-trei ani agricultorii din această zonă a țării suferă din cauza lipsei de apă. Nu la fel de mult este, însă, afectat interlocutorul nostru, care reușește să irige circa 500 de hectare. Inginerul Gheorghe Lămureanu este unul dintre pionierii continuării irigaţiilor în România, nu numai al sistemului vechi, dar şi al sistemelor moderne de irigare. De-a lungul timpului s-a chinuit mult cu autoritățile, reușind totuși să aducă apa în fermele din Constanța și nu numai. De aceea, mare parte din interviul de față se referă la irigații. Vă invităm să-l citiți.

Reporter: Începem dialogul nostru într-o cultură de sămânţă de porumb, un lot de hibridare modern.

Gheorghe Lămureanu: Da, un lot de hibridare de porumb al unei firme specializate în producerea seminţei de porumb, cu care lucrăm foarte bine și cu plăcere. Fiind o fermă în care irigăm culturile de câmp, avem posibilitatea să facem şi acest lucru şi-mi pare rău că alţii nu pot s-o facă. Dacă am fi fost mai mulţi, probabil că lucrurile ar fi fost şi mai bune, şi mai bănoase pentru toată lumea, şi pentru furnizor, şi pentru cumpărător.

„Ne întrebăm de ce nu mai avem horticultură, de ce nu mai avem legumicultură, pentru că a dispărut irigatul. Nemairealizând culturi furajere, lucernă, trifoi, porumb siloz sigur că a dispărut şi vaca. Totul porneşte de la irigat.”

Reporter: În ultimii ani, am văzut cât de important este să poți iriga, având în vedere frecvența secetei...

Gheorghe Lămureanu: Regimul pluviometric şi clima s-au schimbat. Și zicătoarea agricultorilor dobrogeni s-a schimbat. Adică, noi aveam un an prost cam o dată la zece ani. Acum avem cam o dată la trei ani. Un an prost însemnând sărăcie de precipitaţii. În trecut, întreaga suprafaţă agricolă a Dobrogei era amenajată la irigat, acum avem jumătate amenajată la irigat şi, culmea, sunt unii, destui, care se împotrivesc irigatului, deşi această lucrare face parte clară din tehnologia de realizare a unei bune producţii de porumb, de exemplu, şi nu numai porumb, că nici soia nu poate fi cultivată fără apă. Bineînţeles că mai sunt şi alte culturi, legumele, care nu se pot realiza, fructele, horticultura în întregime. Ne întrebăm de ce nu mai avem horticultură, de ce nu mai avem legumicultură, pentru că a dispărut irigatul. De aceea a dispărut şi vaca, că nemairealizând culturi furajere, lucernă, trifoi, porumb siloz sigur că a dispărut şi vaca. Totul porneşte de la irigat. Un mare învăţat spunea că apa este esenţa vieţii şi fără hrană trăim vreo 20 de zile, fără apă mai mult de trei zile nu putem. Eu am înţeles asta mai demult, din fericire sunt o parte care-mi aprobă atitudinea, sunt o parte care nu sunt de acord cu irigatul, chiar acuzându-ne că primim nişte subvenţii pentru irigat pe care nu le merităm. Să ştiţi că nu e aşa de uşor la această oră să irigi, chiar dacă utilajele pe zi ce trece se modernizează şi se automatizează din ce în ce mai mult, însă la noi e o problemă şi cu asigurarea securităţii, şi cu montajul lor, şi cu forţa de muncă, tragi cu puşca să găseşti un om care să te ajute să încarci doi saci de grâu. Credeţi-mă că e una dintre marile probleme, iar la irigat este o meserie frumoasă, dar murdară şi grea.

Reporter: Cu greu găseşti oameni care să-ţi muncească, chiar pe bani mulţi pe zi?

Gheorghe Lămureanu: Foarte greu. Nu o spun ca să mă plâng, ci o spun ca să aduc mulţumiri celor care m-au ajutat să realizez această cultură, cred că pot continua şi anul următor să fac alt lot de hibridare şi să-l fac cu succes, sper să nu ne pară rău că am investit o groază de bani. Această cultură a primit patru ape din partea noastră şi una din partea Celui de Sus.

„Voi fi un adept întotdeauna al irigaţiilor şi al irigaţiilor profesional aplicate, pentru că n-ai să irigi niciodată o mie de hectare în acelaşi timp, dacă ai o mie de hectare.”

Reporter: Cred că în Dobrogea, județele Constanţa şi Tulcea, sunt aproape un milion de hectare pe care se face agricultură. Constanţa avea vreo 450.000 de hectare amenajate până în ’89 la irigat.

Gheorghe Lămureanu: 473.000 de hectare amenajate la irigat din 500.000. Restul erau păşuni…

Reporter: Am fost pe aproape. Sunteţi şi vicepreşedinte al Ligii Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii din România, sunteţi un reprezentant şi o voce a celor care au păstrat după ’90 sistemul de irigaţii cu mare greutate.

Gheorghe Lămureanu: Voi fi un adept întotdeauna al irigaţiilor şi al irigaţiilor profesional aplicate, pentru că n-ai să irigi niciodată o mie de hectare în acelaşi timp, dacă ai o mie de hectare. Primăvara irigi culturile de toamnă, după primăvară, în vară irigi culturile pe care le-ai semănat primăvara. Şi mereu trebuie să ai o echipă specializată în a iriga. Din păcate, irigăm destul de empiric, deşi nu sută la sută, avem scule destul de bune pentru irigat, acei tamburi de irigat, avem 10 tamburi şi 3 aripi mai moderne de ploaie, însă dacă nu faci acest lucru profesionist rişti, mai ales pentru un lot de hibridare, la care trebuie să revii măcar o dată la 10-12 zile cu apă de minimum 20-25 litri pe metru pătrat, deci rişti să compromiţi cultura. Noi am făcut tot efortul, vreau să vă spun că aceia care au lucrat la irigat cu mine anul acesta pot să spună că au fost ca şi condamnaţi la locul de muncă, timp de două luni, cât am irigat această cultură de porumb.

Reporter: Sunt doar două luni din douăsprezece, până la urmă, în care trebuie să munceşti activ. Pentru că avem acele perioade de iarnă în care angajaţii îi ţineţi în continuare angajaţi, pentru că alţii nu mai găsiţi. Forţa de muncă pe care o specializezi în ani de zile este greu să o pregătești din nou, să-l pregăteşti pe om şi apoi s-o iei de la capăt.

Gheorghe Lămureanu: Păcat că nu foarte multă lume este interesată de agricultură, nu cred că este cazul să subliniez cât de importantă este hrana pentru viaţa omului, cât de importantă este agricultura, şi o agricultură făcută din ce în ce cu mai puţine cheltuieli, pentru că, iată, grâul s-a dublat ca preţ, însă preţul îngrăşămintelor a crescut de 4-5 ori, la fel preţul fungicidelor. Sunt de acord şi nu sunt de acord cu diminuarea substanţelor fito şi a îngrăşămintelor chimice în agricultură, pentru că, aşa spunea un profesor de-al meu, nu poţi face economie la sărăcie cu o altă sărăcie.

„Aș prefera să investim în cercetare, în educaţie, să dăm bani pentru irigaţii şi nu bani pentru calamităţi şi pentru nenorociri care se întâmplă în ţară. Irigatul ar putea elimina cel puţin cu 50% aceste calamităţi.”

Reporter: Să rămânem la irigaţii. Sunt în acest moment o serie de fermieri, din Dobrogea, dar și din ţară, care au proiecte câştigate pe infrastructura secundară de irigaţii, pe Organizaţiile Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii, care au această infrastructură preluată şi trebuie musai să investească cu ajutorul fondurilor europene puse la dispoziţie de UE sau de Guvernul României. Preţurile au luat-o razna, mai ales în ultima jumătate de an, vorbim şi de energie, şi de combustibil, vorbim de tot ce înseamnă partea de echipamente, utilaje, ştiţi foarte bine cât costă, cât au crescut preţurile. Un proiect de un milion de euro nu mai face un milion de euro…

Gheorghe Lămureanu: Aşa este. Sunt unul dintre cei pe care i-aţi enumerat, adică sunt beneficiarul unui proiect cu fonduri europene pentru extinderea a încă 1.200 de hectare pe care să le punem la irigat, banii sunt veniţi, proiectul este gata, am făcut o parte din licitaţii, ne-am oprit, în condiţiile în care s-a mai cerut o evaluare să vedem dacă putem realiza ce ne-am propus cu banii. Aşteptăm răspunsul de la AFIR, să vedem cu cât ne-au suplimentat fondurile, dacă au suplimentat, ca să ducem la bun sfârşit acest proiect.

Reporter: Să vorbim concret, există o ordonanță de urgenţă, care vine şi spune că se suplimentează cu 30-33% această contribuţie din partea guvernului şi mai vine cu încă una pentru 2023, care vă ducea undeva la 40-50%. Ideea este că preţurile la unele au crescut de peste 50%, altele 60% şi aşa mai departe. Şi toată această investiţie nu duce decât la o creştere în medie clar undeva la 40% minimum a valorii întregului proiect, dacă e să-l implementezi la preţurile actuale. Ce-i de făcut?

Gheorghe Lămureanu: Probabil că se va ajunge la cei 40%, conform Ordonanţei, însă sunt specialişti la AFIR care studiază fiecare dosar în parte şi vor da atâţia bani cât să fie necesar pentru ducerea la îndeplinire a proiectului şi am încredere în ce vor hotărî ei, deşi unii ne spun că undeva pe la 20% ni se va aproba tuturor, caz în care nu vom ajunge să realizăm tot ce ne-am propus. Pericolul este să nu vină Curtea de control europeană, şi la mine au venit de două ori în control, şi să te pună să plăteşti din urmă totul, pentru că n-ai realizat. Cred că sunt la Ministerul Agriculturii oameni care pot să-şi dea seama de acest lucru, pentru că aproape toate produsele, inclusiv conducta de irigat, inclusiv conducta de plastic, toate s-au dublat, şi să-ţi dea voie să realizezi tot atât câţi bani ai. Nu ştiu cum ar trebui să fie mai bine, văd că sunt eforturi mari din partea ministerului, din partea primului-ministru şi din partea politicienilor chiar, deşi sunt unii cu mintea întunecată care sunt împotriva acestor irigaţii. Sunt destul de multe ferme în ţară, şi la noi în Dobrogea, care au început să irige pentru că au văzut că sunt rezultate mult mai bune şi mai sigure, te asiguri de rezultate mai bune şi să nu te duci la fund atunci când dă o nenorocire. Şi de ce să investim în plata daunelor şi a unei calamităţi totale, cum a fost acum doi ani, şi să nu investim în irigaţii? ANIF și MADR sunt obligate acolo unde s-a realizat un proiect de infrastructură secundară, bineînţeles să nu fie exagerat, să aducă apa fiecărei staţii, pentru că acest proiect a fost aprobat şi de ANIF, şi de minister, şi de toţi cei care erau factori de decizie.

„Doar politica agricolă coerentă poate influenţa în mod favorabil viaţa fermierului.”

Reporter: Să se ocupe, până la urmă, de infrastructura principală, este partea statului.

Gheorghe Lămureanu: Sigur, este miliardul acela şi jumătate de euro alocat acum 5-6 ani care poate aduce apă fiecăruia care realizează o staţie de infrastructură secundară.

Reporter: Pentru cei care nu au posibilitatea să investească în fosta infrastructură de irigații, acum se discută despre măsuri prin care să se aloce nişte bănuţi pentru sisteme de irigat locale, adică fiecare fermier să-şi facă un sistem de irigat local, cu lacuri, aşa cum se întâmplă prin Portugalia, Israel, Franţa, Italia sau puţurile forate. Deşi mulţi au fugit de ele, iată că ele ar putea fi o soluţie.

Gheorghe Lămureanu: Am vizitat nişte OUAI-uri în Franţa şi ei au sistemul de irigat total diferit faţă de al nostru. Ei iau apă de sus şi nu de jos. Au realizat atât de multe lacuri de acumulare pe munţi şi pe dealurile mai înalte, acumulând absolut toată apa din topirea zăpezii şi din ploile care vin în extrasezon. Acolo, într-un singur an, de la Napoleon încoace, n-a ajuns apa din lacurile de acumulare şi a trebuit ca fermierii să mai facă nişte puţuri. Doar un singur an. Şi poate şi noi ar trebui să învăţăm, pentru că avem munţi, avem părţi ale ţării ploioase şi poate n-ar strica să gândim astfel de sisteme.

„Să facem nişte rezervoare pe munţi, nişte lacuri care să poată să adune apa şi să o aducă în ferme atunci când avem nevoie de ea.”

Reporter: Ba ne putem lăuda cu cel mai mare bazin hidrografic din Europa!

Gheorghe Lămureanu: Da, dar lăsăm întâi apa să se ducă în Dunăre şi după aia o luăm din Dunăre şi o dăm mai concentrată către canalele de irigaţii. Poate ar trebui să depozităm şi noi, şi avem bazinul hidrografic destul de bogat, în felul acesta doi iepuri am împuşca: am evita complet partea de inundaţii, o parte din inundaţii care se produc la ploile torenţiale repezi, şi pe de altă parte am avea apă în vară. Pentru că, e adevărat, noi suntem în cursul inferior al Dunării, dar dacă ceilalţi au secetă şi ei ca şi noi, iau şi ei apă din Dunăre, şi la noi vine mai puţină. Avem oameni deştepţi în ţara asta şi avem proiectanţi, cunosc câţiva proiectanţi care au lucrat pe la ANIF, nişte minţi luminate de te tai în mintea lor când vorbeşti cu ei. Deci nu există cred în Dobrogea loc să nu poată fi amenajat la irigat din vechiul sistem de irigaţii, pentru că nu mai avem conductele acelea de 6 metri metalice care se mutau. Acum instalaţiile au şi 1.000 de metri, deci din canalele principale şi pe canalele secundare se pot crea irigaţii la fel ca în Franţa şi în Italia. Sunt instalaţii-pivot de 1.000 de metri lungime care pot iriga direct din canal, cu pompe direct, prin cădere, cu pompe speciale care să creeze presiune, fără eforturi prea mari. Deci dacă s-ar crea şi s-ar realiza cât de cât infrastructura principală, oamenii ar fi gata să asculte sfatului celui mai bătrân agricultor şi celui mai cunoscut din România, să ude cu găleata şi cu cana. Ar fi în stare oamenii să care cu găleata şi cu cana, dar din canalele secundare se poate iriga şi se poate amenaja cel puţin 50% din suprafaţa Dobrogei. Eu îi cred şi pe ceilalţi care suferă de secetă, însă noi, Constanţa şi Tulcea, suntem polul secetei. Dacă ei au mereu 400-450 ml de apă media anuală, noi nu sărim niciodată de 220-230 şi suntem bucuroşi atunci când avem aceste cantităţi, deşi şi acestea le avem câteodată pe toate odată. Toate pe capul nostru deodată. Însă nu zicem „nu” nici la asta, să mai vină şi din astea. Eu zic că implicând şi partea de proiectare irigaţii a acestor oameni pe care nu ştim să-i folosim, am putea Dobrogea s-o facem în următorii cinci ani, cel puţin jumătate, adică 300.000 de hectare să fie la irigat.

„Anul acesta, se decapitalizează fermierul, deoarece preţul la cereale aproape că s-a dublat în unele locuri, însă cheltuielile s-au triplat sau sunt de patru-cinci ori mai mari.”

Reporter: Domnule ing. Gheorghe Lămureanu, întotdeauna cu dvs. e o plăcere să vorbim, să discutăm despre ce a fost în agricultura României, ce este şi ce ar trebui să fie, nu sunteţi un tinerel în ale agriculturii...

Gheorghe Lămureanu: Sunt 49 de ani de când sunt aici, de când lucrez aici, de 49 de ani sunt în același loc. Dacă vreți să vorbesc de tineri, vorbesc şi de tineri. Cred că sunt ferma cu angajaţii cei mai tineri de pe teritoriu, mi-am implicat familia, amândouă fetele, am şi doi gineri care lucrează alături de mine şi vă spun, cât am terminat recoltatul, am terminat și aratul. După patru ani în care am întors an de an 350-400 de hectare de rapiţă şi am dat o pierdere de cel puţin 3-4 miliarde lei vechi, încerc să semăn atunci când am condiţii. Eu am dat anul trecut şi acum doi ani apă la rapiţă, 200 de hectare de rapiţă. Dar a meritat. Şi acum doi ani, şi anul acesta. Când faci 4.500-4.600 kg la hectarul de rapiţă, când bieţii oameni în alte părţi, tot din cauza secetei, n-au realizat două tone de grâu, e ceva. Îţi dă un impuls.

Încerc să-mi cointeresez copiii, să lucreze toţi în domeniul acesta, fie că lucrează din birou, fie că lucrează pe câmp, şi să ştiţi că au înţeles copiii şi văd că mulţi fermieri şi-au implicat copiii în procesul ăsta de dare-primire a unei ferme agricole, fie că e de 200, fie că e de 500, fie că e de o mie de hectare.

Reporter: Ce ar trebui să spună un părinte copiilor, pentru a rămâne în agricultură?

Gheorghe Lămureanu: Ei văd că sunt câte o săptămână când nu mă întâlnesc cu ei, plec la 4 dimineața, vin la 10 seara, când plec îi las dormind, când vin îi găsesc dormind, dar îmbucurător este faptul că nu ce le spun eu sau ce fac eu este important. Ei văd că se poată trăi şi din agricultură. Dacă toată lumea ar iubi pământul cum l-am iubit eu şi cum am lucrat eu, şi cum lucrează copiii mei acum, vă spun că i-ar fi bine. Copiii mei sunt atât de implicaţi, că văd doi norişori pe cer și mă sună: „Tata, la tine a plouat? Aici burează...”. Deci au început să sufere şi ei, să se bucure și ei de tot ce înseamnă agricultura. Dacă am pierdut toată industria asta, de ce să nu dezvoltăm agricultura? Putem trăi bine de pe urma agriculturii.

Reporter: Din păcate, am pierdut industria, şi cea care era constructoare de maşini agricole.

Gheorghe Lămureanu: Devenim, noi, fermierii, foarte buni clienţi ai fabricilor din străinătate.Vestul a adus şi bune, şi mai puţin bune, nu zic rele, din respect pentru ei. Fără ei, n-am fi ajuns să facem producţii de 7, 8, 10 tone de grâu la hectar, eu în viaţa mea n-am visat să fac vreodată, când la noi cu 7 tone s-a luat titlul de „Erou al noii revoluţii agrare” înainte de ’89. Şi numai noi ştim cum s-a luat şi ăla... 7 tone erau teoretic. Nu se putea face mai mult de 5-6 tone şi aveam toată suprafaţa irigată. Deci am primit genetică, am primit scule...

Reporter: Ai genetică, poţi veni cu toate celelalte verigi şi atunci sigur că obţii producţie.

Gheorghe Lămureanu: Sigur. Producţie de 20 de tone făceam şi noi la porumb în ştiulete, dar acum la 20 de tone de porumb boabe – dacă îi dai două-trei ape şi tot ce-i trebuie, şi densitatea care trebuie. Nu sper niciodată să fac o producţie medie pe fermă, însă excelăm şi noi la anumite culturi, suntem specializaţi şi în producţia de seminţe, de la muştar până la coriandru, de la grâu, orz, mazăre, năut şi porumb, şi floarea-soarelui, loturi de hibridare şi la porumb, şi la floarea-soarelui, însă tot ştiinţa ne poate ajuta şi educaţia în special. Dacă ar fi şcolile profesionale care să facă mecanizatori, şi vă spun, e o plăcere să lucrezi pe un tractor de 300-400 CP, care are aceleaşi condiţii ca un autoturism care merge pe şosea, care are precizie şi uşurinţă în a lucra şi în a te orienta, şi poţi să lucrezi zece ore mult mai uşor decât lucram odată zece ore cu U650. Nu că U650 n-ar fi fost încă bune, dacă le-am fi avut. Pentru că avem lucrări pe care le mai facem cu U650, neputându-le face cu aceste tractoare mari. Însă, pe lângă irigaţii, ştiinţa şi educaţia ne‑ar ajuta extraordinar de mult în a depăşi momentele acestea pe care le avem anul acesta. Sunt oameni foarte trişti în ţară. Am colegi în toată ţara, sunt câţiva chiar veniţi la mare aici, vin ca să uite de necaz şi de problemele pe care le au, pentru că efectiv ar trebui să înnebunească atunci când se gândesc că au investit 50-60 de miliarde de lei în toamnă şi nu scot decât 25-30 de miliarde acum. Deci asta înseamnă faliment, ruină, case pierdute, executări şi toate celelalte necazuri care urmează de aici. La asta ar trebui să se gândească guvernanții. Aș prefera să investim în cercetare, în educaţie, să dăm bani pentru irigaţii şi nu bani pentru calamităţi şi pentru nenorociri care se întâmplă în ţară. Irigatul ar putea elimina cel puţin cu 50% aceste calamităţi. Doar politica agricolă coerentă poate influenţa în mod favorabil viaţa fermierului în general.

Anul trecut, când am avut producţii frumoase, efectiv am fost jefuiţi prin acordarea de preţuri extraordinar de mici. Anul acesta, avem norocul că am realizat o producţie mai valoroasă, dar cu cheltuielile de toamnă mai puţine, de anul trecut. Însă cele de primăvară şi cele pe care le vom face în toamna aceasta să ştiţi că o să fie foarte greu la primăvară să mai asigurăm minimul necesar, dar poate că chiar asta se şi vrea, să nu mai avem bani să mai investim, să diminuăm aportul acela de îngrăşăminte şi de produse chimice pământului, Vă spun că noi, din sărăcia pe care o dăm acum la câmp, nu mai putem face altă economie. Anul acesta, n-am dat nici măcar 50% din ce am dat anul trecut şi, ca atare, nici producţiile nu s-au ridicat chiar la înălţimea aşteptărilor. Însă vă spun, anul trecut, am fost jefuiţi, anul acesta, încă o dată zic că se decapitalizează fermierul, pentru că preţul la cereale aproape că s-a dublat în unele locuri, însă cheltuielile s-au triplat sau sunt de patru-cinci ori mai mari. Nu mai vorbesc de forţa de muncă, care s-a scumpit extraordinar de mult. Eu am înfiinţat patru OUAI-uri şi am 16 oameni angajaţi acolo cărora le plătesc salariile și taxele către stat, chiar dacă ei lucrează 2-3 luni pe vară. Contribui la bugetul statului prin aceste plăţi, însă mi-ar fi mai uşor şi aş investi şi eu mai mult, mi-ar rămâne mai mulţi bani să investesc dacă n-aş mai plăti atâtea angarale, dacă statul mi-ar da niște facilități. Lumea trebuie să înțeleagă că toată Europa nu se va mai putea uda decât prin intermediul organizaţiilor utilizatorilor de apă pentru irigaţii.

„Copiii văd că se poată trăi şi din agricultură. Dacă toată lumea ar iubi pământul cum l-am iubit eu şi cum am lucrat eu, şi cum lucrează copiii acum, vă spun că i-ar fi bine.”

Reporter: Şi dacă eşti pe o zonă unde nu a existat sistem de irigaţii, şi tu vrei să-ţi faci sistem de irigaţii propriu? Ce facem? Facem o organizaţie cu cine? Că până la urmă investiţia trebuie să fie pe fermă, adică sprijin pentru fermierul care vrea să-şi facă un sistem propriu.

Gheorghe Lămureanu: Nu vreau să dau sfaturi celor din afara judeţului nostru, însă pentru Constanţa, vă spun, pe mai mult de jumătate se poate realiza în cel mult patru-cinci ani. Să se simplifice modul de constituire a unei Organizaţii a Utilizatorilor de Apă. Să facem, cum am zis, nişte rezervoare pe munţi, nişte lacuri care să poată să adune apa şi să o aducă în ferme atunci când avem nevoie de ea.

Articol scris de: MIHAELA PREVENDA & ȘTEFAN RANCU

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), prin Agenția Națională a Zonei Montane (ANZM), acordă finanțare pentru investiții în zona montană. Bugetul alocat pentru anul 2022 este de aproximativ 220 milioane de lei.

Cele trei programe de sprijin lansate se adresează locuitorilor din zona montană pentru înființarea de:

• Centre de colectare și/sau prelucrare a laptelui în zona montană;

• Centre de colectare sau de colectare și prelucrare a fructelor de pădure, a ciupercilor şi/sau a plantelor medicinale şi aromatice din flora spontană şi/sau de cultură în zona montană;

• Stâne montane.

Suma alocată programelor este de 219.640.000 lei din bugetul național, iar valoarea proiectelor diferă în funcție de tipul de investiție care se realizează.

Toți cei interesați trebuie să știe că principiul după care funcționează accesarea programelor este „primul venit – primul servit”, din acest motiv MADR încurajează rapiditatea în depunerea proiectelor. Cele trei programe de investiții se vor derula până la sfârșitul anului 2022, iar plățile aferente se pot realiza până la data de 29 decembrie 2023.

Proiectele se depun accesând site-ul www.azm.gov.ro, iar ghidurile solicitanților se găsesc aici: https://azm.gov.ro/ghidurile-solicitantilor/.

Sesiunea de depunere se va închide în data de 21 noiembrie 2022, ora 23:59.

„Crescătorii de animale pot accesa programul pentru stâne montane și centre de colectare lapte, iar producătorii agricoli pot accesa programul pentru centre de prelucrare lapte și centre de prelucrare fructe de pădure, ciuperci, plante medicinale/aromatice. În cazul investițiilor pentru înființarea de centre de colectare fructe de pădure, ciuperci, plante medicinale/aromatice beneficiari eligibili sunt doar producătorii de fructe de pădure, ciuperci, plante medicinale/aromatice”, precizează MADR.

Crescătorii de animale și producătorii agricoli pot lua finanțare pentru a înființa un centru de colectare, iar statul oferă o finanțare nerambursabilă ce poate ajunge la o intensitate de 90% din valoarea totală maximă eligibilă, iar pentru cei care doresc să înființeze o stână montană sau un centru integrat de colectare-prelucrare, intensitatea finanțării este de 50%.

Principala condiție de eligibilitate este ca investiția să fie realizată în zona montană de către solicitanți care desfășoară activități în domeniul agricol și/sau industrie alimentară, iar în funcție de programul accesat există și condiții specifice.

Mai multe informații despre programele de sprijin destinate locuitorilor zonei montane se regăsesc pe pagina de internet a Agenției Naționale a Zonei Montane, www.azm.gov.ro, în secțiunea Programe de investiții.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html