Convorbiri cu ştreangul de gât - REVISTA FERMIERULUI
Căutare - Categorii
Căutare - Contacte
Căutare - Conținut
Căutare - Fluxuri știri
Căutare - Etichete
Căutare - articole

Sorin Minea, preşedintele Federaţiei Patronale Române din Industria Alimentară a declarat într-o dezbatere organizată de Reprezentanţa Comisiei Europene la Bucureşti că România ar trebui să nu mai importe soia modificată genetic atâta timp cât fermierii din ţara noastră nu au voie să o cultive. 'De ce suntem obligaţi să importăm soia modificată genetic, iar agricultorului român îi este interzis să cultive soia modificată genetic şi se spune că este dăunătoare sănătăţii consumatorului. Dacă produsele modificate genetic reprezintă un pericol pentru sănătate, trebuie să fie interzise importurile de produse modificate genetic, iar dacă se consideră că plantele modificate genetic nu sunt dăunătoare sănătăţii, trebuie să fiu lăsat să le cultiv. România are un potenţial uriaş la culturile de soia. La ora actuală, României i s-a creat, la nivelul Uniunii Europene, un dezavantaj major, prin interdicţia de a cultiva soia modificată genetic. România a fost un mare producător de soia în Europa, iar costurile de producere sunt net superioare ca avantaje, faţă de costurile la soia de import', a spus Minea. Importurile din Europa se ridică la 40 de milioane de tone conform statisticilor, în România intrând peste 500.000 de tone de astfel de produse, cu precădere porumb şi soia. De asemenea Comisia Europeană a aprobat propunerea privind reforma inustriei agroalimentare, legislaţia fiind mult mai compactă pentru unele sectoare acest lucru nefiind pe placul preşedintelui Uniunii Crescătorilor de Păsări din România care s-a arătat deranjat de faptul că revizuirea s-a făcut foarte repede fără a se da posibilitatea operatorilor români din domeniul agroalimentar să îşi expună punctul de vedere. 'Cred că timpul de la criza calului până la adoptarea noilor acte legislative a fost prea scurt şi nu am avut posibilitatea să prezentăm poziţia sectorului faţă de noile reglementări', a spus Ilie Van.

Dana Simion, șef Unitate Direcția Sănătate și Protecția Consumatorilor a Comisiei Europene a declarat că fructele și legumele sunt cele mai urmărite în comerțul intracomunitar. 'După cum se poate constata din Raportul anual pe 2012 al Direcţiei, fructele şi legumele, cu un total de 716 acţiuni, reprezintă categoria cu cel mai mare grad de urmărire în Uniunea Europeană. Pe locul doi se află peştele şi produsele de peşte, cu 373 de acţiuni. Urmează nucile şi alunele, produsele din nuci şi alune şi seminţele, cu 329 de acţiuni, şi carnea şi produsele din carne, cu 289 de acţiuni. De asemenea, 289 de acţiuni au privit urmărirea materialelor de contact alimentar, care pot dăuna sănătăţii consumatorilor', a arătat Dana Simion. De asemenea legislația europeană în domeniu a fost consolidată și simplificată aducându-le avantaje consumatorilor, operatorilor dar și procesatorilor. 'Revizuirea legislaţiei aduce avantaje la nivelul categoriilor de consumatori, cetăţeni, operatori şi procesatori. Avantajele privesc un mai bun control privind sănătatea cetăţenilor şi animalelor împotriva bolilor ce se pot transmite la om, printr-un control al riscurilor mai eficient, o mai bună protecţie a plantelor, o mai bună protecţie a peisajelor, a grădinilor publice şi private, utilizarea redusă a pesticidelor, emiterea paşaportului fitosanitar de către fermier, după obţinerea avizelor necesare, acordarea de compensaţii financiare sporite şi scutirea majorităţii agricultorilor de la taxe, în cazul controalelor oficiale. Avantajele îi privesc şi pe operatorii economici, prin regruparea pieţelor, crearea unui registru comun şi emiterea unui singur document de certificare care să combine paşaportul fitosanitar şi eticheta oficială. Procesatorii vor beneficia şi ei prin armonizarea conceptului de zonă protejată, care va fi aliniat la conceptul de zonă liberă. De asemenea, va fi introdus conceptul de bonus-malus, pentru operatorii care respectă normele. Organismele modificate genetic nu fac parte din revizuirea acestui act legislativ', a explicat oficialul european. Comisia Europeană a aprobat propunerea privind reforma inustriei agroalimentare, legislaţia fiind mult mai compactă pentru unele sectoare, ajungându-se de la 1500 de pagini la 500. 'Nu s-a renunţat la prevederi, prin revizuirea legislaţiei, ci mai multe directive vor fi introduse într-un regulament. Actele de bază nu mai cuprind toate detaliile tehnice, ci numai detaliile de bază, iar detaliile tehnice vor fi incluse în legislaţia suplimentară', a precizat Dana Simion. Reprezentanţa Comisiei Europene la Bucureşti a organizat o sesiune de informare intitulată "Animale, Plante, Controale oficiale: Norme mai inteligente pentru produse mai sigure" cu ajutorul căreia se dorește întărirea măsurilor de siguranță pentru tot sectorul agroalimentar.

Asociaţia Bio România a organizat o conferinţă de presă la care a participat şi ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, Daniel Constantin, aceasta având rolul de a prezenta noile măsuri ce vor sprijini agricultura ecologică dar şi ideea constituirii unei măsuri distincte, cu buget propriu, în cadrul noii Politici Agricole Comune pentru acelaşi sector. Membrii guvernului au adoptat un act normativ în ultima şedinţă care le vine în ajutor micilor fermieri astfel încât cuantumul pentru micile exploataţii (0,3-5 ha) va fi mărit de la 450 de euro la 540. Măsura are menirea de a-i ajuta pe aceştia să îşi acopere taxele de inspecţie şi certificare anuale. De asemenea fermierii care au exploataţii cuprinse între 0,5 şi 20 de hectare vor primi 611,43 euro, iar cei care au peste 21 de hectare vor primi 510 euro. "Aș dori să punctez două aspecte deosebit de importante pentru agricultura ecologică: în primul rând, față de anul trecut, sprijinul a crescut de la 4 milioane euro la peste 7 milioane euro, o creștere semnificativă dar insuficientă daca ne raportăm la numărul de operatori din sistemul ecologic, astfel încât facem eforturi ca de la an la an să mărim aceste sume și să răspundem nevoilor pe care le au fermierii; iar în al doilea rând, s-au echilibrat formele de sprijin între diferitele tipuri de exploatații", a declarat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin. Totodată noua Politică Agricolă Comună va cuprinde o măsură ce vizează procesul de înverzire pentru care subvenţia la suprafaţă va fi condiţionată în procent de 30% a mai spus ministrul.

Președintele Asociației Bio România, Marian Cioceanu a declarat că atât numărul producătorilor de produse bio cât și consumul lor a crescut semnificativ în țara noastră. De asemenea el a mai spus că dacă cele 3,5 milioane de ferme de subzistență din România ar accesa fonduri europene și ar fi ajutate și de Ministerul Agriculturii, ele ar putea să se transforme în ferme mici care să producă produse bio. Daniel Constantin a precizat că fermele care în afară de producție pun accent și pe procesare și marketingul mărfurilor proprii vor avea prioritate la finanțare cu ajutorul noului plan de dezvoltare durabilă.

Campania de informare ''PNDR VINE ÎN SATUL TĂU'' organizată în perioada 13 martie – 17 iunie 2013 de Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit a ajuns la finele primei părți. Caravana a trecut prin 1.520 de localități din 40 de județe informând peste 70.000 de persoane și înștiințându-i despre stadiul actual al implementării Programului Național de Dezvoltare Rurală – PNDR (plăți directe, măsuri active dar și cum se pot evita neregulile și fraudele). Echipa de 70 de promoteri au dezbătut probleme importante precum accesarea măsurii 241 „Plăți de agro-mediu'', cum se accesează un credit agricol pentru cofinanțare dar și derularea corectă a proiectelor. „La fiecare eveniment din cadrul campaniei, aducem împreună pe cei care au un rol important în dezvoltarea rurală, şi implicit în atragerea fondurilor europene pentru agricultură. Beneficiarii PNDR trebuie să fie în permanentă legătură cu autorităţile – nu doar cu reprezentanţii APDRP de la nivel central sau local, ci şi cu toate autoritățile publice cu atribuţii în dezvoltarea locală. Pot spune că am avut un sprijin real din partea tuturor factorilor locali, mai ales din partea primăriilor, și vreau să le mulțumesc tuturor pentru acest lucru. Campania noastră se află în plină derulare, iar etapa următoare va fi una consistentă și foarte importantă pentru o informare corectă și transparență instituțională", a declarat George TURTOI, Directorul General al APDRP. A doua etapă a campaniei se va desfășura în perioada iulie – noiembrie 2013.

O serie de ferme din judeţul Botoşani vor fi vizitate de membrii Comisiei de Agricultură din Camera Deputaţilor. Controlul vine în urma discuţiilor purtate cu autorităţile şi fermierii locali care au cuprins noua lege a apiculturii, administrarea şi exploatarea pajiştilor, dar şi liberalizarea pieţei terenurilor agricole. Reducerea TVA la pâine şi renunţarea impozitării terenurilor cu risc de alunecare au fost şi ele dezbătute în cadrul întâlnirii ce s-a desfăşurat la Prefectura din Botoşani.

Programul de dezvoltare rurală va sprijini în continuare modernizarea spaţiului rural românesc. Această susţinere constă în finanţări pentru servicii de bază şi reînnoirea satelor, însoţite de investiţii în infrastructură. Se va da o mai mare importanţă abordării de tip LEADER în pregătirea strategiilor de dezvoltare rurală, se vor acorda finanţări nerambursabile pentru înfiinţarea şi dezvoltarea de microîntreprinderi şi de întreprinderi mici cu activităţi neagricole în mediul rural şi în cele din urmă se vor lua măsuri de susţinere a investiţiilor în fermele mici, şi de promovare a produselor tradiţionale şi a organizării producătorilor.

Începând din anul 2014 odată cu intrarea în vigoare a reformei PAC, România va putea acorda o plată directă suplimentară zonelor defavorizate de până la 5% din pachetul financiar naţional pentru plăţile directe. Vor exista opt criterii biofizice ce vor delimita aceste zone care vor intra în vigoare până în anul 2018. De asemenea statele membre pot să definească 10% din terenurile agricole ca fiind zone defavorizate. În cadrul programului de dezvoltare rurală sprijinul pentru zonele montane pot ajunge pâna la 450 de euro pe hectar.

Înfiinţarea şi dezvoltarea organizaţiilor profesionale şi interprofesionale ce au caracter economic fac parte din noile măsuri ale noii politici agricole, iar anumite sectoare agricole precum cel al laptelui, al cărnii de vită şi al cerealelor vor avea parte de norme adaptate pentru situaţii specifice referitoare la concurenţă. De asemenea organizaţiile profesionale vor putea să îşi reprezinte membrii la eventuale negocieri şi chiar să semneze contracte de vânzare. Programul de dezvoltare rurală cuprinde finanţarea unui set de instrumente pentru gestionarea riscurilor-fondurile de asigurare şi mutuale ce vor asigura culturile împotriva fenomenelor meteorologice şi animalele împotriva bolilor. În cazul în care preţurile de pe piaţă scad brusc va exista opţiunea de stabilizare a veniturilor permiţând astfel o despăgubire de pâna la 70% din pierderi dintr-un fond mutual dacă venitul scade cu 30%.

Restructurarea şi modernizarea exploataţiilor agricole vor fi susţinute de programul de dezvoltare rurală. Inovarea şi cercetarea sunt elemente cheie ale reformei PAC, ţintele noi pentru cercetare vizând promovarea utilizării eficiente a resurselor, creşterea durabilă a productivităţii, creşterea valorii adăugate a produselor alimentare şi dezvoltarea benefică pentru climă. Cooperarea dintre agricultură şi cercetare vor face ca toate aceste lucruri să fie posibile iar transferul de tehnologie către fermieri să fie mai rapid.

Publicitate

ROMANIA AGRIMAX TERIS BENNER 2026

Banner_Revista_ferm_250x300

Banner Andermatt Insecticide 04 300x2050px

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

Banner_Profesional_agromedia_RF_300x250_px 

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

newsletter rf

Revista