Imprimă această pagină
Marți, 20 Ianuarie 2026 13:43

Uniunea Oierilor, o nouă organizație profesională constituită la nivel național Recomandat

Scris de

Crescătorii de ovine și caprine au din acest an o nouă organizație națională creată pentru a-i reprezenta, promova și a le apăra interesele, Uniunea Oierilor. Cunoscutul fermier Maniu Vonica este președintele Uniunii Oierilor.

Pe 18 ianuarie 2025, la Poiana Sibiului, a luat ființă Uniunea Oierilor. „Recentul eveniment de înființare a organizației naționale a avut loc ca urmare a unor demersuri începute anterior, concretizate în două întâlniri ale fermierilor spre finalul anului trecut. Prima s-a desfășurat pe 30 octombrie 2025 la București, unde peste 50 de forme asociative au dat curs invitației. Apoi, pe 5 decembrie 2025, la Sibiu au participat peste 120 de crescători de ovine și reprezentanți ai asociațiilor de profil din întreaga țară. Așa s-au pus bazele acestei organizații, stabilind direcțiile de acțiune, obiectivele și structura de conducere”, ne-a povestit fermierul Maniu Vonica, ales să conducă Uniunea Oierilor.

Noua organizație profesională a fost constituită de persoane fizice și persoane juridice, alături de asociații ale crescătorilor de ovine din întreaga țară, având calitatea de membri fondatori. „Aceștia provin strategic din mai multe regiuni ale României, printre care Arad, Timiș, Bistrița-Năsăud, Maramureș, Sibiu, Satu Mare, Vâlcea, Gorj, Constanța și Vaslui, fapt care confirmă caracterul reprezentativ și acoperirea națională a organizației încă de la momentul constituirii”, subliniază Maniu Vonica.

Conducerea Uniunii Oierilor este asigurată de un Consiliu Director format din 11 membri, „structură care garantează o organizare funcțională și o capacitate operațională adecvată obiectivelor asumate”.

IMG 20260120 WA0000

Maniu Vonica, ales în funcția de președinte al Uniunii Oierilor, este originar din Poiana Sibiului, fermier din tată în fiu, fiind cunoscut pentru atașamentul față de animale și pentru implicarea constantă în susținerea intereselor crescătorilor de ovine.

De asemenea, Maniu Vonica este membru în Consiliul Director al Clubul Fermierilor Români și a deținut funcția de președinte al Clubului în perioada ianuarie – iunie 2024, mandat exercitat prin rotație, pentru o durată de șase luni.

Experiența sa practică, acumulată direct în activitatea din teren, precum și implicarea în structuri asociative la nivel național, oferă Uniunii Oierilor o conducere solidă, conectată la realitățile sectorului ovin.

Uniunea Oierilor își propune să devină cea mai mare și reprezentativă organizație din domeniul ovin și caprin la nivel național. „În acest sens, în perioada imediat următoare, toți crescătorii de ovine și caprine care se regăsesc în obiectivele, scopul și valorile Uniunii sunt invitați să se alăture organizației și să devină membri activi. Prin coagularea tuturor crescătorilor din sector și unirea forțelor oierilor din România, Uniunea Oierilor urmărește să asigure o reprezentare unitară și o voce comună, capabilă să exprime clar și ferm interesele reale ale fermierilor, atât la nivel național, cât și în relația cu partenerii externi”, a precizat Maniu Vonica, președintele Uniunii Oierilor.

Obiectivele Uniunii Oierilor

  • Reprezentarea și apărarea intereselor crescătorilor de ovine și caprine în relația cu autoritățile publice, instituțiile statului, precum și cu organismele naționale și internaționale de profil.

  • Consolidarea sectorului ovin și caprin din România ca domeniu strategic al agriculturii naționale, prin politici coerente, dialog instituțional și cooperare între fermieri.

  • Creșterea competitivității fermierilor prin facilitarea accesului la finanțare, programe de dezvoltare, investiții și promovarea bunelor practici agricole.

  • Promovarea produselor românești din sectorul ovin și caprin pe piața internă și pe piețele externe, inclusiv prin protejarea denumirilor de origine, a indicațiilor geografice și a produselor tradiționale.

  • Susținerea dezvoltării durabile a exploatațiilor agricole, prin încurajarea practicilor responsabile față de mediu, respectarea bunăstării animalelor și utilizarea eficientă a resurselor.

  • Implicarea activă în elaborarea politicilor agricole și a cadrului legislativ care vizează sectorul ovin și caprin, în interesul direct al crescătorilor.

  • Promovarea formării profesionale și a transferului de cunoștințe către fermieri, în scopul creșterii nivelului de calificare și al adaptării la cerințele actuale ale pieței.

  • Valorificarea superioară a produselor și subproduselor rezultate din sectorul ovin prin susținerea procesării locale, creșterea valorii adăugate și dezvoltarea unor lanțuri scurte de comercializare.

  • Asigurarea și dezvoltarea piețelor de desfacere pentru produsele și subprodusele din sectorul ovin și caprin, prin crearea de parteneriate comerciale stabile și mecanisme funcționale de valorificare.

  • Uniunea Oierilor va acționa pentru susținerea exportului de animale vii și produse procesate, precum și pentru prevenirea și deblocarea situațiilor care pot afecta accesul fermierilor la piețele interne și externe, în vederea asigurării continuității activității economice în sector.

 

„O voce a celor care nu au voce, a celor care, de-a lungul timpului, au fost răsplătiți din belșug cu nedreptate și ignoranță.”

 

La evenimentul de înființare a Uniunii Oierilor a participat și primarul comunei Poiana Sibiului, Adrian Pavel Iovi, care a salutat și a susținut inițiativa crescătorilor de ovine, exprimându-și sprijinul concret prin punerea la dispoziție a unui spațiu destinat sediului și activităților de birou ale noii organizații profesionale.

Edilul a amintit, totodată, de importanța istorică a momentului, punctând că un eveniment similar a avut loc în anul 1925, tot la Poiana Sibiului, când s-a format Reuniunea economiilor de oi și a Economiilor în genere din Poiana, iar la 21 noiembrie 1935, la inițiativa învățătorului Nicolaie Munteanu din Poiana Sibiului, s-a desfășurat la Sibiu primul Congres al Oierilor din România unde s-a înființat o organizație similară, numită atunci Uniunea oierilor din toată țara.

1925. poiana v2

poiana 1

poiana 2

În intervenția sa, primarul a evidențiat importanța acestei inițiative pentru dezvoltarea economică locală și regională și și-a exprimat dorința ca Uniunea Oierilor, înființată la Poiana Sibiului, să devină „o voce a celor care nu au voce, a celor care, de-a lungul timpului, au fost răsplătiți din belșug cu nedreptate și ignoranță”.

Președintele Uniunii Oierilor, Maniu Vonica, a conchis: „Evenimentul de la Poiana Sibiului marchează un moment de referință pentru oieritul românesc și pentru continuitatea unei tradiții transmisă din generație în generație, prin asumarea unei reprezentări ferme, unitare și responsabile la nivel național”.

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Citit 687 ori
Mihaela Prevenda

Articole recente - Mihaela Prevenda

Articole înrudite