Începând cu anul 2001 şi până în prezent, mai mult de 200 milioane de hectare teren agricol au făcut obiectul tranzacţiilor, suprafaţa este de peste 20 de ori mai mare decât suprafaţa arabilă a României. Acest fenomen de cumpărare de terenuri agricole nu este nou însă criza economică a dus la accelerarea acestuia cu o cerere în creştere şi o presiune sporită exercitată asupra ofertei. Învestitorii se întorc din ce în ce mai mult spre achiziţia de terenuri arabile acestea devenind adevărate active strategice.
Fondurile de investiţii sunt interesate de achiziţionarea de terenuri arabile în ţările din Europa de Est, America de Sud şi Africa. Statele ale căror resurse funciare şi de apă dulce sunt limitate, iar creşterea demografică este o certitudine, caută soluţii pentru a-şi securiza aprovizionarea cu alimente, cumpărând sau luând în arendă terenurile arabile. În acest sens, un “conglomerat” din China a semnat, în luna ianuarie 2012, un memorandum de cooperare pentru exploatarea a 30.000 de hectare în nordul Sierrei Leone.
Această direcţie, cu caracter eminamente strategic, induce riscuri asociate ducând la finanţarea sectorului agricol, însă favorizând totodată şi comportamentele speculative asupra terenurilor şi pe cale de consecinţă la o volatilitate mai mare a pieţelor internaţionale ale produselor agricole. Deci, preţurile produselor agricole vor fi din ce în ce mai volatile!
Această direcţie pune şi întrebarea logică legată de administrarea pământului de către deţinătorii de terenuri arabile sau de capacitatea lor de a le cultiva reprezentând totodată ocupaţia de bază a populaţiei băştinaşe. Trebuie să existe posibilitatea ca populaţia din ţara respectivă să aibă prioritate la desfăşurarea activităţilor agricole pe aceste terenuri.
Liberalizarea neregulată a pieţelor produselor agricole nu reprezintă decât dezavantaje pentru agricultori, cu cât este mai liberalizată o piaţă cu atât veniturile producătorilor sunt mai mici. Astfel, înainte de relansarea negocierilor internaţionale asupra comerţului, trebuie să se discute şi de diferiţii factori care destabilizează astăzi comerţul internaţional, care nu au fost luaţi în calcul, în cadrul negocierilor din ciclul Doha.
În perioada următoare trebuie să se pună un accent mai mare pe securitatea alimentară, iar agricultura trebuie să fie o prioritate a agendelor de discuţii existente la nivel naţional, regional sau internaţional.
Este important ca în perioada următoare producţia agricolă să crească, trebuie să fie susţinuţi şi micii producători aşa cum trebuie să fie susţinuţi şi tinerii care vor să se instaleze în mediul rural, dar trebuie să se consolideze şi rezervele alimentare, deţinute de fiecare stat în parte.
Crizele economice, financiare şi alimentare din ultimii ani au avut ca efect aprofundarea modelelor de dezvoltare economică şi agricolă care au fost valabile până astăzi. Ele au clătinat credinţa, conform căreia, liberalizarea neregulată a schimburilor comerciale poate permite consolidarea securităţii alimentare mondiale, aşa cum se preciza în ciclul de negocieri de la Doha.
Dr. Ing. Daniel BOTĂNOIU
