Poate fi o afacere profitabilă? Argumentele preşedintelui ACBT sunt solide, inclusiv de ordin economic. În plus, este vorba de o nişă de piaţă cu un mare potenţial, chiar la nivel mondial, în condiţiile în care doar 80% din necesar este acoperit. Pe ce mizează? Pe faptul că bubalinele trăiesc în jur de 28 de ani şi au o viaţă economică de circa 15 ani, în comparaţie cu taurinele care trăiesc 16 ani şi au o durată de viaţă economică de aproximativ 6 ani.
Animalele nu sunt pretenţioase la hrană, fiind printre cele mai sănătoase care trăiesc pe planetă, au autoprotecţie la boala vacii nebune, bruceloza, leucoza si TBC. Un alt motiv convingător ar fi carnea mai gustoasă şi faptul că laptele nu are colesterol, este dietetic şi bun pentru afecţiuni interne, osoase şi recomandat pentru copii. Nu în ultimul rând, pentru această specie nu există cote de lapte impuse de UE, aşa cum se întâmplă la vacă, astfel că producţia, dar şi piaţa de desfacere a produselor lactate obţinute sunt nelimitate.
Procesarea, marea problemă
În urmă cu vreo 20 de ani, România era una dintre ţările cu cele mai mari efective de bubaline din Europa. Lipsa unor măsuri de susţinere a sectorului din partea statului, dar şi a unor unităţi de procesare, a făcut ca interesul fermierilor pentru aceste animale să scadă continuu. S-a ajuns astfel de la un efectiv de 228.000 de capete în 1990 la circa 15.000 capete în prezent, principalele zone unde se cresc bivolii fiind judeţele din partea de nord a ţării - Cluj, Sălaj, Bistriţa-Năsăud, Maramureş sau Braşov. Cea mai mare parte a efectivelor se găsesc în gospodăriile populaţiei (majoritatea fermierilor deţin 1-3 capete, iar cu 10 capete mai sunt relativ puţini).
Mai există însă şi câteva microferme de 20-30 de capete. Din păcate, la noi nu există un registru al bivoliţelor, aşa cum se întâmplă prin alte părţi şi nici o altfel de evidenţă clară a efectivelor de bubaline şi a performanţelor acestora, motiv pentru care nu putem raporta la FAO o astfel de evidenţă. Începând cu 1995, specia bubalinelor nu mai este nici măcar consemnată în vreo situaţie statistică a statului român, respectiv în cele de la FAO, fiind inclusă în specia bovine, termen care este eronat şi inadecvat folosit deoarece cele două specii fac parte din două genuri complet diferite.
În momentul de faţă, se ţine doar o evidenţă la ANARZ a bivoliţelor aflate în controlul oficial al producţiei, iar în 2009 mai erau 648 capete. Iar pentru că nu există o astfel de distincţie între cele două, crescătorii primesc aceeaşi subvenţie de la stat (570 lei pe cap de animal în 2009, iar din 2010 aceasta va fi redusă la echivalentul în lei a 100 de euro), deşi este vorba de specii diferite, aşa cum am precizat mai sus.
Bivoliţe mai puţine în România, dar tot mai multe peste hotare
Creşterea bivoliţelor a intrat în regres în special după 1989. Laptele de bivoliţă s-a colectat împreună cu cel de vacă, deoarece fabricile nu mai procesau laptele separat. Preţul primit de crescători a fost foarte scăzut, deşi calităţile laptelui de bivoliţă sunt superioare - o bivoliţă dă pe zi circa 6 litri de lapte, cu un conţinut de grăsime între 7,2-8,6%, dublu faţă de cel de la vacă. Pe piaţa externă, crescătorii primesc pentru un litru de lapte între 1 şi 1,3 euro, iar exemplul poate fi piaţa italiană, unde creşterea bubalinelor a devenit de mult o activitate rentabilă.
Dovadă este şi mărirea semnificativă a numărului de animale, în ultimii ani, de la 57.000, la 370.000 de capete. Si englezii sunt interesaţi de acest sector, ba mai mult au luat animale de la noi şi au făcut ferme în Marea Britanie. Chiar şi prinţul Charles, un susţinător al tradiţiilor din Transilvania, a venit să vadă bivolii noştri. Astfel că nu se poate spune ca materialul genetic local n-ar fi bun, ţinând cont că efectivele de bivoli ale foarte multor ţări din Comunitatea Europeană au la bază Bivolul Românesc (au fost exportate din România mai mult de 50.000 de capete în ţări precum Marea Britanie, Elveţia, Germania, Ungaria, Italia, Scoţia, Irlanda sau Franţa). Chiar şi italienii au fost surprinşi de performanţele Bivolului Românesc, susţine Călin Zanc, rasă omologată la noi încă din 1987, la iniţiativa prof. univ. dr. Constantin Velea, însă din 1995 aceasta nu mai este trecută în evidenţele FAO.
Proiecte pilot
Preşedintele ACBT spune că soluţia pentru rezolvarea acestor probleme ar fi cointeresarea crescătorilor din asociaţie. Practic, este vorba de realizarea de microferme şi implicit de fabrici de procesare a laptelui de bivoliţă. Pasul următor ar fi ieşirea pe piaţă cu produse tradiţionale. Crescătorii care participă la proiect ar putea deveni acţionari. Trebuie însă ca fermierul să simtă că este rentabil să crească bivoli, să fie conştient că eficienţa se poate obţine doar când se trece de la ferme de subzistenţă (1-2 capete) la microferme de minimum 30 de animale. Investiţia ar fi de circa 100.000 euro, iar o parte din bani s-ar putea obţine prin proiecte europene.
În plus se pot folosi spaţii existente ce ar putea fi modificate cu costuri mult mai mici. Si Călin Zanc participă la un proiect pilot la Dej - un program derulat prin intermediul firmei Global Distribution Group, la care este acţionar. Practic, în cadrul proiectului a fost înfiinţat un centru de colectare a laptelui de bivoliţă în Dej prin mai multe puncte de colectare înfiinţate în zona Maramureş-Sălaj unde se cresc bivoli, dar şi o microfermă cu 30 de capete. În prezent, cantitatea de lapte colectată prin aceste puncte se ridică la circa 2.000 de litri pe zi, urmând să ajungă la 5.000 de litri în 2011. În prezent, Călin Zanc împreună cu echipa sa lucrează la înfiinţarea unei fabrici pentru prelucrarea laptelui de bivoliţă şi obţinerea de produse tradiţionale, investiţie care se ridică la aproximativ 1 milion de euro. Are în plan chiar o reţea restrânsă de magazine - de ce nu şi în Capitală - unde să-şi promoveze produsele tradiţionale proprii, cum ar fi iaurt, brânză, telemea, caşcaval. Si-a înregistrat şi marca “Ţarina” la OSIM.
Concluzia este una singură: doar procesarea ar putea face rentabilă creşterea bivolilor în România. Asta, în condiţiile în care diferenţele între preţurile obţinute de fermierii locali, raportat la cele practicate pe plan extern, sunt foarte mari. La noi, un bivol de 7-10 ani din gospodăriile populaţiei se vinde cu 2.500-3.500 de lei (adică între 600-800 euro), în timp ce în Italia, de exemplu, se ajunge şi la 2.500 de euro (în magazinele din peninsulă carnea se vinde cu 28 euro pe kilogram).
Ce vor crescătorii - Specia să fie nominalizată şi tratată ca atare, distinct de specia bovine, iar în toate hotărârile, ordinele, actele normative în care se fac referiri la specia bovine, aceasta trebuie înlocuită cu denumirea corectă a fiecăreia dintre cele două specii;
- Accelerarea procesului de ameliorare genetică a efectivelor de bubaline concomitent cu asigurarea unor condiţii mai bune de întreţinere;
- Extinderea şi modernizarea controlului oficial al producţiei, în special în sectorul privat pentru mărirea populaţiei active şi, implicit, a intensităţii de selecţie şi progresului genetic;
- Adaptarea programelor de ameliorare la condiţiile specifice economiei de piaţă, vizând creşterea efectivelor de bubaline în ferme mici şi mijlocii;
- Acordarea de prime, alocaţii şi subvenţii de minim 0,65 lei pe litrul de lapte de bivoliţă şi minimum 1.200 lei pe cap de animal înscris în Registrul Genealogic sau 800 lei pentru cele înscrise doar în registrul teritorial,
- Importuri organizate de material biologic de reproducţie cu potenţial genetic ridicat;
- Sprijinirea de către stat a asociaţiilor de creştere a bubalinelor.
O nişă cu potenţial
Domesticite cu peste 5.000 de ani în urmă, bubalinele s-au impus prin forţa de tracţiune, dar şi prin producţia de lapte şi carne. Privitor la localizarea în timp a pătrunderii bivolului în Europa există numeroase studii şi teorii, care însă în unanimitate atestă provenienţa asiatică a acestuia şi stabilesc ca moment de răspândire secolul al IV-lea î.e.n. În ţara noastră a pătruns în secolul al V-lea e.n., odată cu migraţia hunilor sau avarilor, prin sud, din Bulgaria.
În timp, aria de răspândire şi efectivul de bubaline a suferit numeroase modificări, în prezent peste 90% din acesta găsindu-se în Transilvania. Bubalinele reprezintă aproximativ 11% din numărul total de bovine, iar 97% din efective se cresc pe continentul asiatic. Folosite şi pentru muncile gospodăreşti, direcţia prioritară de exploatare pentru principalele producţii cu caracter alimentar diferă de la o zonă la alta. În judeţul Sibiu, Braşov, Cluj ş.a. direcţia principală de exploatare este pentru lapte, iar în judeţele Sălaj şi Bihor pentru carne şi lapte. De fapt, se relevă per total în ţară o tendinţă de creştere mai mult pentru producţia de lapte, tineretul fiind în general sacrificat la vârste timpurii şi la mase corporale scăzute.
Potrivit renumitului prof. univ. dr. Constantin Velea, bubalinele reprezintă a doua specie ca importanţă în obţinerea laptelui pe plan mondial. Trebuie remarcată dinamica de creştere a producţiei de lapte, care în ultimele trei decenii ale secolului trecut a realizat un ritm mediu anual de aproximativ 11%. În acelaşi timp, producţia de carne reprezintă 1,27% din producţia mondială şi 5,08% din cea de bovine. Comparativ cu producţia de lapte, ritmul mediu anual de creştere a producţiei de carne este mai scăzut, de doar 7,5%.
