Sectorul agroalimentar european este îngrijorat din cauza unui regulament al Uniunii Europene care ar urma să se aprobe și care va afecta sectoarele agricol și forestier. Este vorba de actul delegat de completare a Regulamentului (UE) 2020/852 al Parlamentului European și al Consiliului pentru stabilirea criteriilor tehnice de screening, pentru determinarea condițiilor prin care o activitate economică se califică drept o contribuție substanțială la climă, reducerea schimbărilor climatice sau adaptarea la schimbările climatice, și pentru a determina dacă această activitate economică nu cauzează vreun prejudiciu semnificativ oricăruia dintre celelalte obiective de mediu.

Reprezentanții sectorului agroalimentar susțin că actul delegat ia o poziție puternică și disproporționată față de sectoarele agricol și forestier, care, cu siguranță, nu sunt beneficiarul principal al produselor financiare pe care se concentrează Regulamentul 2020/852. Toate organizațiile naționale membre ale Copa-Cogeca sunt îngrijorate cu privire la viitor. Alianța pentru Agricultură și Cooperare, membră Copa-Cogeca, anunță că a fost transmis un document de poziție către instituțiile europene cu rol de decizie în acest dosar. „Am comunicat, de asemenea, tuturor autorităților române implicate riscurile și repercusiunile pentru sectorul agroalimentar și pentru România ale aprobării acestui act delegat și am solicitat retragerea acestuia. Nu suntem de acord nici cu lipsa de reprezentativitate din grupul de experți tehnici și de pe platforma nou-creată. Privitor la activitățile economice bioenergetice, criteriile tehnice sunt nepractice, nefezabile și, mai presus de orice, necesită eforturi disproporționate. Dacă actul delegat ar fi aprobat în forma prezentată, producătorii din sectorul agroalimentar, silvic și nu numai vor putea accesa finanțări doar dacă se respectă simultan toate criteriile menționate în anexa actului delegat”, precizează reprezentanții Alianței pentru Agricultură și Cooperare.

Practic, prin actul contestat se creează două sisteme paralele și constrângeri suplimentare față de prevederile Politicii Agricole Comune. Producătorii din sectorul agroalimentar și cooperativele agricole vor avea costuri mult mai mari pentru finanțare sau vor avea din ce în ce mai greu acces la finanțare. Producătorii reamintesc că, în România, deja au un acces limitat la finanțare și costuri mai mari decât media europeană.

„Producătorii din sectorul agroalimentar și cooperativele trebuie să se poată baza pe sprijin pentru a continua să investească în metode de producție mai durabile, în tehnologii și afaceri mai inteligente, prin măsuri de adaptare. Garantarea accesului la resurse financiare este cheia, inclusiv la cele alocate în vederea recuperării în urma pandemiei de COVID-19. Este important ca în acest proces să se realizeze un bilanț și să se aibă în vedere legislația deja existentă, precum și munca agricultorilor, a proprietarilor de păduri și a cooperativelor, în ameliorarea durabilității în agricultură și silvicultură”, transmit reprezentanții sectorului agroalimentar românesc.

Punctele de vedere ale autorităților și organizațiilor profesionale din țările membre UE în legătură cu actul delegat de completare a Regulamentului (UE) 2020/852 sunt așteptate până mâine, 18 decembrie 2020.

Foto: Titan Machinery România

Commoditrader, platformă digitală de comerț cu produse agricole, lansează în România CommodiCarbon, un program de certificare a CO₂ care încurajează și recompensează tranziția fermierilor spre o agricultură conservativă. Pe lângă beneficiile majore aduse mediului înconjurător, se așteaptă ca această inițiativă să diversifice sursele de venit ale fermierilor și să le ridice marja de profit cu până la 70%.

Commoditrader a încheiat un parteneriat strategic cu Asociația Producătorilor de Porumb din România (APPR) pentru proiectul CommodiCarbon, prin care să ofere fermierilor sprijinul necesar în tranziția spre o agricultură conservativă, oferindu-le consultanță în adoptarea noilor practici agricole.

„Suntem încredințați că, prin colaborarea cu Commoditrader, vom putea oferi beneficii suplimentare membrilor noștri, punându-le la dispoziție un model de afaceri mai adaptat nevoilor lor, dar totodată aliniat la exigențele societății. Politica Agricolă Comună ar putea juca un rol major în recompensarea practicilor agricole durabile, inclusiv C-farming”, a declarat Cristina Cionga, director pentru afaceri europene al APPR.

Metodele de producție și de cultivare, cheia reducerii semnificative a emisiilor de gaze cu efect de seră

Agricultura este unul dintre cele mai afectate sectoare de schimbările climatice și totodată, una dintre industriile care pot face cea mai mare diferență prin absorbția de CO₂ din atmosferă și îl pot stoca în sol prin fotosinteza plantelor. Soluția în ambele cazuri este agricultura conservativă, care se bazează pe reținerea resturilor vegetale de la culturile anterioare, lucrările minime ale solului și rotația adecvată a culturilor. De asemenea, este cunoscut faptul că încălzirea globală este determinată și de emisiile gazelor cu efect de seră, motiv pentru care este necesar un management rațional al solului și al culturilor agricole, ceea ce transformă fermierii în eroii din prima linie în protejarea mediului înconjurător.

„Metodele de producție și de cultivare sunt cheia unei reduceri semnificative a emisiilor de gaze cu efect de seră și se estimează că o restructurare totală a întregii agriculturi europene poate duce la o micșorare cu 11%-23% a nivelului de GES în atmosferă,” menționează Ida Boesen, fondator Commoditrader.

CommodiCarbon va permite fermierilor să planifice o conversie completă sau parțială către agricultura conservativă, prin care se captează carbonul în sol și se reduc emisiile deCO₂. Evaluarea conversiei și cuantificarea emisiilor reduse de CO₂ se realizează în fiecare an, având în vedere că CO₂ se stochează anual atunci când se implementează agricultura conservativă. În urma acestora se eliberează certificatele de carbon, care pot fi vândute mai departe organizațiilor cu obiective climatice ambițioase, iar fermierii sunt recompensați anual.

„Fiecare hectar de teren agricol are un potențial mediu de stocare anuală de la 3 până la 7 tone de CO₂ , ca rezultat al implementării în totalitate a practicilor agriculturii conservative. Cu alte cuvinte, un fermier cu 100 de hectare poate înregistra și stoca amprenta de carbon a 25 de gospodării - în fiecare an, timp de 15-20 de ani. Agricultura are astfel posibilitatea de a face o mare diferență în lupta climatică și, în același timp, de a obține sprijin financiar pentru tranziția în sine,” continuă Ida Boesen.

Valoarea certificatului este estimată la 10-15 euro, însă variază în funcție de măsurile adiționale adoptate de fermier de la an la an, în procesul agriculturii conservative. Comparativ cu alte țări europene, potențialul României de a face agricultură conservativă este mai mare, datorită solului înalt calitativ și climei favorabile din țara noastră.

Beneficii ale agriculturii conservative

Certificatele de carbon pot fi considerate ca un plus de recoltă, care este valorificată la sfârșitul sezonului de producție și, la fel ca în cazul culturilor obișnuite, beneficiile încep să apară pe măsură ce se dezvoltă plantele. Pe lângă veniturile de pe urma vânzării certificatelor de carbon, se obțin și alte câștiguri, prin diminuarea semnificativă a cheltuielilor de producție, deoarece prin metodele agriculturii conservative se diminuează costurile cu combustibilul, cu forța de muncă și cu întreținerea utilajelor, cu până la 50%. Totodată, reținerea resturilor vegetale la suprafața solului duce la sporirea cantității de nutrienți benefici și apa înmagazinată în sol, un avantaj major având în vedere seceta de anul acesta, dezastruoasă pentru agricultura României, ce a condus la o scădere cu 14,5% a recoltei de cereale față de anul anterior.

Inspirația pentru această inițiativă vine din SUA, unde legătura dintre agricultura conservativă și un comerț activ cu certificate de carbon provenite de la fermele locale funcționează excelent. Marele avantaj al certificatelor de acest fel este trasabilitatea directă și, deci, marea lor credibilitate din perspectiva tranzacționării. Metoda și algoritmii de calcul din spatele CommodiCarbon se bazează pe cercetările recunoscute la nivel internațional, ghidurile IPCC (ONU Climate Panel) și modelelor dezvoltate de universități europene de vârf.

În spatele Commoditrader sunt fermierii, unul dintre ei având investiții într-o mare fermă din România

Fermier și investitor în Commoditrader, Kim Kjær Knudsen a făcut parte, în ultimii ani, din echipa Commoditrader și a fost primul fermier care a sprijinit în mod activ dezvoltarea companiei și, mai mult decât atât, a făcut investiții și într-o mare fermă din România, JD Agro Cocora. El consideră că proiectul ajută la deschiderea drumului către un viitor durabil pentru agricultură.

„În opinia mea, nu mai trebuie să fim doar producători de alimente pentru o populație mondială în creștere, ci trebuie să fim, de asemenea, o piesă centrală în rezolvarea provocărilor climatice. CommodiCarbon este un mare pas în această direcție și, ca fermieri, îl susținem!”, punctează Kim Kjær Knudsen.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Chiar dacă ne-am obișnuit să considerăm evenimentele de prezentare de la sfârșit de campanie agricolă ca pe o sărbătoare, anul acesta am fost nevoiți să lăsăm rutina la o parte și să privim cu tristețe recolta obținută, prea mică pentru niște investiții așa de mari. Nu doar că nu a avut ce prezenta în această a unsprezecea ediție a Zilei Porumbului de la Orezu fermierul Nicolae Sitaru, dar a fost nevoit să o facă online, știute fiind restricțiile unui an de pomină.

Anul 2020 va rămâne în memoria multor fermieri nu doar ca un an al pandemiei, al restricțiilor de circulație și comunicare directă, ci și unul dintre cei mai secetoși ani pe care i-au trăit. Și nu vorbim doar de cei tineri. Bine ar fi dacă se vor putea măcar trage câteva învățături de minte. Să păstrăm, să nu distrugem ceea ce avem, indiferent ce amintire ne provoacă construcția respectivă, și mă refer, evident, la sistemele de irigații pe care mulți s-au repezit să le distrugă pentru că fuseseră făcute de „odiosul regim”. La vreme de ananghie bun ar fi fost. Fără îndoială că și nepăsarea celor 30 de ani, de după, au așternut ruina peste ele. Unii au mers împotriva curentului și le-a folosit efortul. Alții nu sunt decât victime. Preiau de-a gata o stare de fapt. Și ar mai fi o învățătură de minte care s-ar cuveni să o avem, aceea de a pune bani albi, deoparte, pentru zile negre, precum cele de azi. Iar cei cu pâinea și cuțitul să înțeleagă că cei care muncesc trebuie să primească și atunci când munca lor s-a năruit și nu a adus folos nimănui. Nu-i iei posibilitatea de a trăi, căci nu va mai avea cine să lucreze în locul lor. Cam astea sunt concluziile unor discuții purtate cu prilejul a ceea ce ar fi trebuit să fie sărbătoarea porumbului.

Din păcate, așa cum spunea organizatorul, Nicolae Sitaru, a venit vremea să prezentăm și părțile mai puțin bune. „În 10 ediții totdeauna am avut ce arăta, chiar dacă uneori a fost porumb mai puțin, anul ăsta avem și hibrizi care au producție de sub o tonă la hectar – vorbim de condiții la neirigat, așa cum s-a întâmplat în fiecare an –, dar am vrut neapărat să ținem Ziua Porumbului, chiar dacă sunt condițiile astea vitrege, pentru că trebuie să arătăm și bunele, și relele, și întotdeauna trebuie să fim onești, să spunem lucrurilor pe nume și să vedem, dacă anul ăsta am fost în această situație, poate că în viitor mai putem fi în situații delicate și trebuie să încercăm să învățăm din asta, să vedem ce e de făcut. Și sunt multe lucruri de făcut și nu neapărat cu bani mulți.” Și în discuția pe care am purtat-o cu domnia sa chiar a venit cu câteva propuneri, pe care cei în măsură să le pună în aplicare, ar trebui să le ia în seamă. (Propunerile le-am evidențiat la finalul textului)

Alexandru Stănescu, care și-a exprimat opiniile în calitate de fermier și nu de președinte al Comisiei pentru agricultură din Camera Deputaților, spunea că „e trist ceea ce vedem astăzi aici la domnul Sitaru, am înțeles că producția de porumb este undeva în jurul cantității de două tone. Mi-am adus aminte că am participat și anul trecut la Ziua Porumbului, atunci într-adevăr a fost o zi de sărbătoare, deși Nicolae Sitaru, la vremea respectivă, spunea că e puțin nemulțumit, că prin unele locuri nu prea a plouat, dar făcea producții între 9 și 12 tone. Și încă spunea că e nemulțumit... Bineînțeles că acum nu mai vorbim de mulțumire, că n-ai cum să fii mulțumit cu două tone la hectar, care reprezintă undeva la 10-15% din cheltuiala pe care a făcut-o aici în aceste lanuri de porumb”.

Un alt fermier prezent fizic la eveniment, Mihai Afiliu, spunea că „nu prea e bine ce vedem, în 23 de ani de agricultură așa ceva nu am mai văzut și nu-mi închipuiam că la noi în țară pot fi asemenea culturi”. Mai ales că domnul Afiliu, fermier din zona Buzăului, este din aceeași categorie cu gazda evenimentului, a celor care investesc fără reținere în tehnologia completă a unei culturi.

Situația de prin ferme

Despre propriile producții Nicolae Sitaru nu are doar vorbe de supărare, deși nu lipsesc, pentru că zice că a avut și niște suprafețe ceva mai plouate, la porumb. La grâu însă... „Păioasele au fost afectate mai ales de un îngheț în noaptea de 15-16 martie, pe lângă lipsa totală de apă din sol, un îngheț foarte puternic, venit pe fondul unor culturi nepregătite pentru astfel de șocuri. Deci înghețul a fost cauza care le-a distrus în primă fază și pe urmă n-au avut apă și n-au putut să plece din nou. Spre exemplu, eu am întors 500 de hectare de grâu și pe celelalte 500 am făcut o tonă la hectar. Iar la porumb eu sunt unul dintre fericiții posesori ai unor suprafețe care au fost și plouate mai mult. Și pe suprafețele alea fac ceva porumb și-mi va îmbunătăți media la hectar. Dar am vecini, în imediata apropiere, care nu au cules grâu, nu culeg nici porumb, și sunt mulți. Aici, în județul Ialomița. Dar în Dobrogea nu s-a cules nimic!”

Legat de cauza dezastrului de la păioase, și Mihai Afiliu susține că principala cauză a fost înghețul din primăvară. „Dacă discutăm de păioase, cum a fost aici, cu sub o tonă la hectar, așa a fost și la noi. A fost înghețul ăla... După părerea mea, nu numai lipsa de precipitații a dus la distrugerea culturilor de păioase, de rapiță, ci și înghețul acela. E părerea mea, ca specialist în agricultură.”

Fermierul din județul Buzău, Mihai Afiliu lăsa impresia că e mulțumit că dezastrul în zona lui era mai mic decât ce văzuse aici. „La Buzău e un pic mai bine, în partea de nord a județului, sub dealuri, e un pic mai bine. Și la mine în fermă am așa, dar foarte puțin, am și mai frumoase. Au fost alte precipitații și temperaturile... Dar nu numai acestea au produs fenomenul de distrugere a culturilor, ci și vântul, care în Bărăgan e mai cald și uscat, pârjolind mult mai mult culturile decât la noi în zonă, acolo fiind un pic mai la adăpost. La irigat aproape că sunt normale producțiile.”

Și pentru că a venit vorba despre irigații, am remarcat replica sa de om victorios, care și-a simțit încununat efortul cu acest prilej. „După ce am pățit în 2003, mi-am dat seama că fără sistem de irigații nu pot rezista. Și de atunci am investit continuu, pentru că m-am așteptat la seceta asta. Sincer, nu mă așteptam în halul acesta. Și am reușit să montez de-a lungul timpului 31 de pivoți, irig peste 2.000 de hectare și prin faptul că irig și cu zootehnia pot să mai învârt un an, adică cât de cât... sper să închei în picioare.”

Despre irigații a opinat și Alexandru Stănescu. „Tot timpul am plecat cu speranță, că vă dați seama, când investești în jur de 4000 de lei pe hectar trebuie să ai speranțe și în niciun caz nu să te gândești că anul viitor va mai fi un an ca acesta. E o vorbă românească: după bine vine rău, după rău vine bine, considerăm că anul 2020 a fost un an rău din punct de vedere agricol, sperăm ca anul 2021 să fie un an bun, totuși nu trebuie să mergem numai pe speranțe și trebuie să găsim soluții să irigăm culturile, pentru că, vedeți bine, e posibil să avem alți câțiva ani cu secetă. Și, apropo de irigat, ieri am fost în județul Buzău, am fost la un fermier curajos, zicea el, puțin nebun, care iriga în jur de 70 de hectare de porumb prin picurare. Vă dați seama, s-a întins pe 70 de hectare de porumb, să întinzi instalație de picurare. Era o variantă, era chiar bucuros, pentru că dacă în zona neirigată, în zona lor acolo, făceau tot 2-3 tone la hectar, el spera să închidă, și sigur se închidea, pentru că am văzut și eu cultura irigată, undeva la 14-15 tone la hectar.” Despre o astfel de instalație am scris și noi în revistă, chestiunea este că soluția e cam costisitoare, deși are multe avantaje din punct de vedere ecologic și poate o formă de sprijinire pe viitor s-ar integra la cerințele Uniunii Europene. Poate nu, dar ar fi de studiat.

În ceea ce îl privește pe Mihai Afiliu, care am văzut că se ocupă și cu zootehnia, el are o nemulțumire legată de aceasta, pe care o au, cu siguranță, și alți crescători de animale. „Discutăm de vaca cu lapte, care este specialitatea mea. Vă pot spune că se vrea, dar nu se vrea. Adică, se vrea să facem zootehnie, se vrea să facem vaca cu lapte – care e cea mai grea, „industria grea” a zootehniei, dar la subvenții... eu iau subvenții pe 4% din laptele pe care-l predau. A fost cu data de 2013, atunci dădeam 94.000 de litri de lapte, acum dau 20.000 de litri de lapte.”

Într-adevăr, acestei situații ar trebui găsită grabnic o rezolvare, pentru că sunt și dintre cei care nu mai au vaci, dar primesc în continuare subvenția. Iar următoarea remarcă, ce îi aparține, este justificată și îngrijorătoare: „Rugăm decidenții politici, decidenții țării, să rezolve situația, pentru că... să vă spun, și dvs. știți: unde se câștigă bani, toată lumea vrea să investească, unde se pierd, nu mai investește nimeni.” Iar noi adăugăm că fără subvențiile acestea care echilibrează diferența dintre efortul financiar depus de fermieri și prețul pieței, nu se prea poate rezista și nu e deloc onest să produci lapte și subvenția să o ia altul. În ceea ce privește prețurile, inegalitatea subvențiilor pe o piață liberă duce la un dezechilibru artificial. El crede că și numărul celor care ar produce ar crește, dacă ar fi corect subvenționați. „Nicăieri nu sunt prețurile bune la lapte. Problema e de subvențiile fiecărei țări. De ce noi luăm lapte de la unguri și polonezi? Pentru că acolo sunt subvențiile adecvate și la noi nu. Aici sunt simple lucrurile, dar noi le complicăm. Cum fac ăia lapte? Fac pentru că au subvenții. Dacă eu, care dau 20.000 de litri de lapte, am o subvenție bună, nu v-ați apuca și dvs. din 10.000 de litri să dați 15.000 sau 100.000 de lapte pe zi? Deci toată lumea caută să câștige bani – ce să ne dăm că... dar ați observat și dvs. că noii politicieni cam nu îi suportă pe cei cu fermele mari. Nici n-au venit bine la putere și ne-au vorbit de plafonare – ceea ce s-a renunțat. Deci vă repet: fiecare dacă este subvenționat pentru cât produce, ar fi o ok și toată lumea ar produce în țara asta.”

Prin chichițele asigurărilor

Revenind la Nicolae Sitaru, acesta spune că a avut asigurate culturile înființate în toamnă, dar sunt probleme și aici, o dată în ceea ce privește posibila rambursare din partea Uniunii Europene a 70% din prima de asigurare și a doua oară cu asigurarea propriu-zisă. „Pentru rambursare nici măcar n-am depus actele. N-am putut să depun actele, pentru că întotdeauna când o regulă pare că-i bună trebuie să găsim noi o soluție s-o încurcăm. Pentru că acum, spre exemplu, anul ăsta de grație, 2020, la noi au intervenit niște modificări în declarația de la APIA. Adică, am declarat inițial cum am semănat în toamnă și în primăvară, și după ce am întors culturile respective, până la sfârșitul lui iunie am avut posibilitatea să facem modificările la APIA. Acum, când vrem să depunem aceste cereri de rambursare a 70% pe anumite porțiuni, că nu-i peste tot, a primei de asigurare, softul de la APIA nu recunoaște suprafețele, că trebuia să fii asigurat pe toată suprafața, or, noi am asigurat suprafețele care erau semănate până pe 30 aprilie, că până atunci se face asigurare pentru secetă,  mai târziu nu ți-o mai face. Și dacă eu am modificat în iunie cererea de la APIA, acum softul de la APIA nu recunoaște și nu primește cererea. E românească chestia. Nu putem să declarăm și o să ne împingă la fel ca anul trecut în ultima zi cu declarațiile că modifică pe grabă, și-n ultima zi i se blochează softul și nu mai poți să declari, și gata. Banii de la Uniunea Europeană nu mai vin.”

În ceea ce privește banii de la asigurător, spune că deja a primit niște sume pe o suprafață cu daună totală. Dar e o chestiune care ar trebui studiată pe viitor: „La daună totală – e un truc aici, dar ăsta e produsul și nu vreau să-l critic, că sper să fie și la anul. Toată lumea caută să-și minimizeze riscurile și e normal să facă ceva, e cu franciză 30%, dar problema este următoarea: că franciza aia rămâne la suma asigurată și o asiguri la producție, dar dacă e daună totală scade din deviz franciza aia mare, din producție. Și atunci, dacă spre exemplu eu am cheltuieli directe de 3000 de lei, și-mi scade de la 5500, cât am asigurat eu, franciza de 30%, de la 3000 de lei îmi scade 1650 și rămâi cu 1350. E o chestiune care trebuie reglată, în viitor”.

Oricum speră să mai aibă parte de asigurare pe secetă și la anul, pentru că se teme că fiind o singură companie care a făcut astfel de asigurări, s-ar putea să nu le mai convină. „Din păcate, din ce am discutat cu ei, faptul că anul ăsta nu s-au asigurat decât cei din zona afectată și practic ei sunt în proporție de aproape sută la sută chemați la daune, nu știu la anul dacă le mai vine să mai facă asigurări, dacă vor mai avea acest produs în raft la vânzare.”

Criza va trece, dar cum?

În ceea ce privește demersurile pentru ajutorul pe care îl sperau fermierii din partea statului, Nicolae Sitaru crede că puteau fi și altfel realizate, numai că acum, când e nevoie de ele. „Sigur că e un an complicat și noi înțelegem asta, c-a fost și criza asta Covid, că sunt încasări foarte proaste, dar noi, dacă vrem să avem o continuitate în activitatea agricolă, trebuie să ne uităm la mediul agricol din România și trebuie făcut ceva. Că, altfel, noi vom trece peste criza asta, indiferent ce face guvernul, anul ăsta și la anul, dar depinde cum trecem: trecem cu toate suprafețele lucrate și cu speranța unor producții mari la anul sau trecem cu jumătate din suprafețe lucrate și jumătate nelucrate? Că am mai trecut prin din astea, a mai avut România 4 milioane de hectare nelucrate. Deci noi vrem ca și fermele mai slabe, și fermele mai bune să fie ajutate să treacă peste momentul ăsta greu și poate că soluții erau mai multe. S-a optat pentru soluția asta de ajutor. Se putea opta și pentru o garanție dată pe un termen la fermier care să poată să împrumute și să treacă peste anii ăștia. Datoriile sunt datorii și trebuie plătite, nu neapărat rostogolirea datoriilor vechi. Trebuie văzut ce facem ca fermierii să mai aibă acces la niște resurse, pentru că semănatul din toamnă până la primăvară trebuie să trăiască și, tot așa, le trebuie resurse noi. Și trebuie văzut cum îi trecem dintr-o parte în alta. Și trebuie să fii inventiv și să găsești soluții, că altfel de trecut trecem, dar rămânem cu suprafețe nelucrate sau lucrate prost, și atunci producția de la anul va fi foarte afectată, dacă va fi un an normal, dacă va ploua. Dacă nu va ploua, oricum va fi foarte complicat.”

În final, o părere a noastră, chiar dacă nu e concluzivă. Nu zice nimeni să nu lași piața să decidă ce este valoros și eficient în plan economic, dar nici să te faci că nu vezi dezechilibrele care apar, din varii motive, pe care ai putea să le corectezi intervenind legislativ și administrativ. Este ceea ce toată lumea așteaptă de la un stat responsabil.

Propuneri ale fermierului Nicolae Sitaru

„Cred că reumplerea Bărăganului cu perdele de protecţie ar putea fi făcută fără bani de la stat, dar ca în orice activitate trebuie pus ceva: trebuie pus un zăhărel, trebuie stimulat cumva. Şi eu m-am gândit că s-ar putea face asta dacă am avea nişte reguli stabilite în aşa fel încât perdeaua de protecţie să fie considerată ca orice cultură – ca grâul, ca porumbul, ca soia – pe care o pui şi o desfiinţezi ori de câte ori e nevoie. Pentru că prima condiţie ca să putem face perdele este să nu ceri acordul proprietarului. Dacă mă pui să cer acordul proprietarului, e lucru încheiat – nu se mai face nicio perdea de protecţie. Statul are, de vreo 15 ani, un proiect prin care să împădurească aceste suprafeţe şi n-a împădurit niciun metru, tocmai din cauza faptului că în unele sole trebuie să iei acordul de la sute de proprietari. Și nu acordul ar fi problema, că oamenii nu se opun neapărat, problema este că foarte mulţi nu mai sunt pe aici, sunt plecaţi, şi foarte mulţi proprietari nu au dezbătute succesiunile şi n-ai cui să ceri aprobarea.

Sunt fermieri care au plantat şi au înfiinţat perdele forestiere şi eu sunt unul dintre ei, și acum este primul an în care am putut declara perdelele. Eu am 15 hectare de perdele, poate că până acum puteam să înverzesc toată ferma, dar m-am oprit pentru că nu puteam să declar la APIA suprafeţele pentru care plăteam şi arendă şi pe care le-am şi întreţinut, şi tot timpul ni s a spus că salcâmul este o specie invazivă şi că nu e încurajat să o punem. Anul ăsta, am reuşit să declarăm, s-au modificat nişte lucruri la APIA şi am putut să declarăm.

E un lucru bun şi la înverzire. Dar ca să pui, să dai un imbold plantării acestor perdele, ar trebui să fie considerat de trei ori un hectar de pădure înverzit. Adică pentru un hectar de perdea să-ţi pună trei hectare de înverzire, şi în felul ăsta susţii plantarea pomilor fără să te coste nimic.

Şi mai e un motiv pentru care spun asta: Bărăganul tot este înverzit prin culturile care se înfiinţează de toamna, ele oricum acoperă cel puţin 40% din suprafaţă. Şi înverzind cu culturi în ogor propriu, completând înverzirea cu perdele de protecţie, tot spaţiul ăsta pustiu va fi mobilat altfel şi va arăta mult mai bine. Deci asta ar fi o primă măsură care n-ar costa nimic statul, doar ar pune zăhărel într-o activitate, adică: uite, vă dăm şi o bombonică dacă voi faceţi un efort.”

„Anul ăsta, a fost o secetă pedologică extremă. Dacă ar fi fost să se irige cele 3 milioane de hectare care au fost înfiinţate pe vremea lui Ceauşescu în zonă şi în ţară, precis n-ar fi fost apă. N-ar fi fost apă nici pentru 800.000 de hectare, pentru că anul ăsta s-au irigat abia 200.000 de hectare şi astea au avut sincope. Au fost şi 7-8 udări consistente pe aceeaşi suprafaţă. Şi atunci, dacă e să ne gândim că în viitor frecvenţa anilor secetoşi să fie mai mare, ar trebui să ne gândim la irigaţii într-o altă paradigmă: fie să facem nişte acumulări de apă, să acumulăm iarna şi să avem nişte rezerve în nişte locuri pe care să le folosim vara, ca, de exemplu râul Ialomiţa, care a fost anul ăsta la cotă minimă istorică, dacă puneam toţi motopompe n-aveam ce să tragem. Şi din Dunăre, sub un anumit nivel nici nu-ţi dă voie să scoţi apa. Şi atunci noi ar trebui să gândim un sistem care să creeze nişte rezerve, pe care să le facem când e apă multă şi să le folosim când e apă puţină. Sau să ne gândim la sistemele de irigaţii care folosesc apă mult mai puţină, adică picurare sau asta, dar astea sunt deja mult mai scumpe.

Dar până să ajungem la irigaţii, trebuie să lămurim anumite lucruri: anul ăsta, ni s-a reproşat de către minister că „v-am pus apă pe lângă 800.000 de hectare de teren şi fermierii n-au irigat decât vreo 200.000 de hectare”. Şi ar trebui găsit răspunsul la întrebarea de ce 600.000 de hectare nu s-au irigat, dacă era apă? Poate că n-au avut echipamente, poate că un fermier care trebuie să investească până la 3000 de euro pe hectar se gândeşte de o sută de ori înainte să facă investiţia, că investiţia n-o face pe terenul lui, de regulă, o face pe terenul altuia; la fel ca şi la perdele, ca să treci cu o ţeavă prin pământul altuia trebuie să-i ceri acordul şi n-ai de unde să-l iei, şi e o problemă asta...

Pe urmă, arenda ar trebui să fie un instrument care să încurajeze fermierii să investească, pentru că arenda este un contract care, respectat în mod facultativ, sigur, nu te îmbie nimeni să zici: eu mă apuc de sistem de irigaţii; şi când o pun în funcţiune, vine nea Gheorghe şi zice: măi băiete, ai pământul la irigat, mie fie îmi dai dublu arenda, fie îmi dai pământul şi îl lucrez singur – şi ţi-a stricat tot sistemul de irigat. Deci, înainte să ne gândim să ne apucăm să cheltuim, trebuie să ne apucăm să facem nişte reguli care să ne permită ulterior, când avem apă, să putem să o folosim, să putem face investiţii.”

„Și pentru contractul de arendă ar trebui găsite nişte formule. Adică pe de o parte ne cramponăm de o legislaţie care tot timpul pune piedici celor care vor să facă ceva, sigur că unii n-au ţinut cont şi au făcut, şi nu s-a întâmplat nimic.

Contractul de arendă trebuie să respecte cumva o perioadă în care să-ţi recuperezi măcar investiţia, că dacă te apuci să faci o investiţie şi eşti cu gândul că e incertă recuperarea ei, n-o faci. Şi atunci ar trebui să vorbim de un contract de o perioadă minimă. De 10 ani măcar, adică să ai timpul în care să poţi să recuperezi şi să fie clar că, aşa cum contractul de arendă e titlu executoriu, aşa şi în partea cealaltă să zică: ai făcut contract? 10 ani, nu mai avem ce discuta! Că acum sunt situaţii de genul: vine cineva şi zice: maică, eu am semnat pentru contractul de arendă, dar, uite, mi s-a întors copilul din Spania... şi eşti om, şi înţelegi, şi-i dai pământul, că poate are dreptate. Dar de multe ori pune un motiv ca să facă un transfer de arendă de la unul la altul, ceea ce e oarecum nefiresc. E adevărat că sunt ţări, cum e Franţa, spre exemplu, în care nivelul arendei e stabilit în funcţie de bonitatea terenului, în funcţie de zonă şi e un nivel de arendă la fel pentru toată lumea, şi atunci nu mai există competiţia asta între fermieri ca să fie un soi de competiţie pe arendă. Sigur că nu strică nimănui competiţia şi e bine că există, dar în anumite cazuri poate fi periculos, pentru că se ajunge încet-încet în zone nesustenabile, de ineficienţă economică, adică să nu mai fie tentant să lucrezi pământul, că dacă tot câştigul îl dai numai într-o parte... Firesc ar fi ca undeva să fie împărţit profitul, multianual, că sunt şi ani din ăştia în care noi pierdem nişte bani, mulţi, şi-i vom recupera în câţiva ani de acum încolo. Şi atunci trebuie multianual să fie cumva împărţit câştigul cu proprietarul de pământ. Dar lucrul ăsta ar fi putut să fie făcut de un organism independent şi să stabilească nivelul arendei în funcţie de bonitatea terenului, de zonă şi atunci nu ar mai fi fost această problemă. Cum în Franţa nu e problema asta, e stabilit nivelul arendei, toată lumea plăteşte și nu are de ce să rezilieze contractul decât dacă vrea să-şi lucreze pământul şi atunci nu e nicio problemă.”

„Întotdeauna, în toate organizaţiile în care am activat, fermierii care au făcut parte din conducerea asociaţiei niciodată n-au fost retribuiţi. Adică, ei au făcut nişte activităţi care au fost în folosul lor şi era firesc să nu fie, şi aşa consider şi acum. Noi am retribuit doar stafful executiv, care e firesc să fie plătit pentru munca prestată. Din păcate, nu toţi fermierii înţeleg că trebuie să construim împreună activitatea asta şi foarte mulţi fermieri îşi aduc aminte de asociaţii doar când le e greu. Eu le zic tuturor celor care sunt nemulţumiţi de organizaţiile care există pe piaţa agricolă din România să vină, în oricare dintre ele, să le întărească şi în felul ăsta să fie mai bune. Să le întărească cu susţinere, şi materială, şi umană, pentru că într-o organizaţie trebuie să aloci nişte timp, să aloci nişte resurse, ea nu se ţine doar cu zâmbete sau înjurături, şi atunci trebuie să participăm cu toţii la construirea acestor organizaţii. Şi organizaţiile au fost foarte importante de-a lungul timpului, că fără ele niciodată nu ar fi fost corectate anumite măsuri, anumite reguli şi nu ar fi fost posibilă niciodată susţinerea unor momente complicate din activitatea agricolă, pentru că, de regulă, de la organizaţiile profesionale a venit chemarea către autorităţi.”

Articol publicat în Revista Femierului, ediția print - noiembrie 2020

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Piața cerealelor (grâu, porumb, soia și floarea-soarelui), la data de 14 decembrie 2020, un raport realizat de Casa de Trading a Fermierilor, prin Cezar Gheorghe – consultant senior și analist.

GRÂU

Piața românească este una apatică în aceste zile, susține Cezar Gheorghe. Cumpărătorii afișează prețuri, însă loturile tranzacționate nu sunt efervescente. „Este firesc în contextul în care așteptările sunt diminuate pe fondul scăderii prețurilor și astfel oferta (ASK) este mult diferită față de cerere (BID). Suntem în momentul în care și piața internă este acoperită din punct de vedere al consumului pentru următoarele două luni calendaristice, decembrie 2020 și ianuarie 2021, iar sărbătorile de iarnă, chiar dacă se vor desfășura cu restricțiile generate de pandemie, aplatizează comerțul.”

Potrivit raportului USDA din decembrie 2020, în planul recoltelor viitoare, previziunile actuale arată UE + Marea Britanie la un nivel de 147.000.000 tone, cu circa 2.000.000 tone mai mult decât sezonul 2018-2019. În regiunea Mării Negre, Rusia a semănat cu grâu un total de peste 19.000.000 hectare, mai mult decât anul trecut cu circa 800.000 de hectare, însă întâmpină dificultăți din cauza lipsei acute de precipitații și a frigului. „Estimările actuale sunt de pierderi de producție, față de acest sezon când au înregistrat un record de producție de circa 85.000.000 tone, iar aceste pierderi pot fi între 9.000.000 și 12.000.000 tone grâu. SUA întâmpină, de asemenea, probleme serioase. Lipsa precipitațiilor conduce spre secetă, iar efectele La Nina se conturează deja în recolta americană de grâu a anului viitor. Avem deci un interval de observare, între 15 decembrie 2020 și 20 februarie 2021, timp în care estimările se pot coagula sau disipa, în funcție de condițiile meteorologice, apă și zăpadă versus deficit, iar acest factor este definitoriu pentru prețurile mărfurilor în sezonul următor”, spune analistul.

Cotațiile de astăzi în paritatea CPT Constanța sunt în jurul valorii de 170 euro/tonă pentru recolta nouă NC (New Crop).

Comparativ cu luna noiembrie, producția globală crește cu 1.280.000 tone din următoarele surse:  Rusia cu 500.000 tone, Australia cu 1.500.000 tone și Canada cu 200.000 tone. Totul se balansează cu țările în care producția a scăzut, Argentina fiind principala locație care a diminuat producția.

Consumul a crescut cu 5.000.000 tone față de luna precedentă, cu 3.000.000 tone creștere adăugată Chinei prin consum zootehnic și rezidual. Diferența se împarte între Australia și UE, creșterea consumului provenind tot din zootehnie și rezidual.

Stocurile la nivel mondial scad față de noiembrie cu circa 4.000.000 tone, de la 320.000.000 la aproximativ 316.500.000. „Ne aflăm în decembrie și această scădere a stocurilor se va reflecta, cu siguranță, în piață în decursul lunii ianuarie, ținând cont și că decembrie este o lună de consum generat de sărbătorile de iarnă”, punctează Cezar Gheorghe, analistul concluzionând că, după o perioadă flat, cu o scădere a prețului în medie de 4-6 USD/tonă, grâul începe să recapete valențe în preț. „Bursele au reacționat în consecință și creșterea înregistrată de USDA a fost de 2 euro/tonă în Euronext, cotație martie 2021 (MAR21), până la nivelul de 204,75 USD/tonă. În acest moment, cotația MAR21 este de 209,25 USD/tonă. Prețurile grâului vor avea o traiectorie pozitivă în următoarele două luni, stocurile diminuate și consumul crescut sunt cei doi factori care agregați vor constitui nucleul de energie care va alimenta prețul. La acestea se mai adaugă tangențial faptul că Republica Chineză cumpără grâu franțuzesc cu mare apetit, însă nimeni nu ia astăzi în seamă acest lucru, deși impactează cu circa 2.000.000 tone în volum de tranzacții.”

PORUMB

Piața de export românească este pur și simplu tăcută. „Cumpărătorii din paritatea FOB Constanța lipsesc, mutându-se în zona de originare mai ieftină, adică SUA, unde prețul este mai mic cu circa 10 USD/tonă, în contextul în care ajutorul unui dolar slab acționează ca un combustibil în accelerarea exportului din Statele Unite. Cu logistica Golfului și cu ajutorul canalului Panama, ruta spre China și Asia este facilă. De aceea, cotațiile la porumb sunt reduse în aceste zile. Traficul comercial se efectuează la nivel de nave coaster și handy 5.000-10.000 tone capacitate, pentru Grecia în mod special”, precizează Cezar Gheorghe.

Orientativ, 184-187 euro/tonă CPT Constanța este indicația de preț.

În același timp, din Ucraina răzbat informații cum că procesatorii interni doresc să fie restricționat exportul la porumb din cauza dimensiunii reduse a recoltei.

Conform raportului USDA din decembrie 2020, față de luna noiembrie, există un deficit de producție la nivel global de circa un milion de tone. Acest lucru este generat de balanța creată între nivelul de producție din Ucraina (+ 1.000.000 tone) și Argentina (-1.000.000 tone) și Uniunea Europeană cu minus 500.000 tone.

Consumul crește cu 1.500.000 tone la nivel global, pentru zootehnie și uz rezidual. China este cotată cu 17.000.000 tone cotă de import, estimându-se 23.000.000 tone import porumb de către China.

Stocurile la nivel mondial scad față de luna trecută cu 2.500.000 tone, lucru care va avea ecou în cotațiile bursiere, dar nu imediat.

Concluziile analistului Casei de Trading a Fermierilor: „Porumbul va reprezenta în continuare un pol de interes. Cumpărătorii, astăzi absenți din bazinul Mării Negre, se vor întoarce la originare în bazin din două motive: potențialul de export american și brazilian se va diminua, iar acest lucru va genera prețuri mai mari; Bazinul Mării Negre va trebui să suplinească și Uniunea Europeană, care are un potențial anual situat între 17.000.000-22.000.000 tone, impactat fiind de pandemia Covid-19. Februarie ar trebui să fie luna în care cumpărătorii să fie prezenți efectiv în bazinul Mării Negre. Prețurile vor crește, cu siguranță. Cererea Chinei va dezechilibra în continuare prin creșterea prețului, piața porumbului. SUA are ca țintă de export 67.000.000 tone. Terminalele din Golf lucrează sub presiune spre a suplini serviciile de transbord. Ucraina, în schimb, reduce costul de transbord la 5-7 USD/tonă din cauza deficitului de materie primă oferită spre export. Brazilia a recepționat circa 50 de litri de apă în ultimele zile, însă această cantitate nu este suficientă. Câmpurile au nevoie de precipitații în perspectiva celei de-a doua recolte de porumb.”

SOIA

Comparativ cu luna noiembrie, se înregistrează un minus de 600.000 tone la nivel global din cauza scăderii de producție în Argentina (minus 1.000.000 tone), contrabalansată parțial cu surplusul din Canada și Uruguay, arată Cezar Gheorghe. „De acest aspect beneficiază soia americană, care își menține ritmul de export. Producția braziliană rămâne la nivelul de 133.00.000 tone.”

Consumul crește față de luna trecută cu 700.000 tone, „bazat pe cererea chinezească, în ciuda faptului că au existat câteva contracte care au avut parte de wash-out din cauza cumpărătorilor chinezi, care au considerat prețul prea mare”.

Stocurile, de la lună la lună, scad cu 880.000 tone, lăsând mai puțin loc de gândire în perspectiva aprovizionării.

„Soia este în ceea ce privește relația dintre cele trei componente (producție, stocuri și consum). Orice schimbare în sens negativ va genera costuri mai mari de aprovizionare în viitorul apropiat”, concluzionează specialistul.

FLOAREA-SOARELUI

Unitățile de procesare sunt acoperite din punct de vedere al materiei prime pentru Q1. „Cotațiile porturare au scăzut în același trend. Oferta pentru livrare în port se situează în jurul nivelului de 575 USD/tonă. Tranzacții spot se mai derulează în țară. Loturi de 2.000-3.000 de tone s-au tranzacționat la nivel de 595 USD/tonă DAP procesator, cu livrare și plată în ianuarie 2021. Rusia a impus taxe de export la semințele de floarea-soarelui de 30%, dar nu mai puțin de 165 euro/tonă”, încheie Cezar Gheorghe.

Pentru raportul complet al Casei de Trading a Fermierilor, din data de 14 decembrie 2020, privind piața cerealelor, accesați link-ul: https://cfro.ro/raport-piata-cereale-14-decembrie-2020/

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Foto: Titan Machinery România