Inflația, costurile tot mai mari și presiunea concurenței îi determină pe producătorii din țara noastră să își schimbe modelul de business. Prin urmare, nu mai vor să vândă doar materie primă, ci construiesc afaceri conexe, prin care pot controla mai multe etape ale lanțului, de la producție și procesare până la brand și distribuție. Antreprenorii salvează astfel locuri de muncă și reduc exportul de materie primă. În același timp, își îndreaptă atenția spre exportul de produse finite. Modelul seamănă tot mai mult cu o cooperativă integrată, în care valoarea adăugată rămâne cât mai mult în interiorul aceluiași ecosistem economic.
În loc să rămână concentrați pe o singură verigă a lanțului, tot mai mulți producători aleg să dezvolte activități complementare: procesare, ambalare, dezvoltare de produse, branding și distribuție. Motivația este în primul rând economică. Într-o perioadă în care costurile de producție, energia, transportul, forța de muncă și materiile prime pun presiune pe marje, simpla producție poate deveni insuficientă pentru susținerea unei afaceri. Prin integrarea unor etape suplimentare, producătorii încearcă să obțină o valoare mai mare din aceeași resursă și să reducă dependența de intermediari.
În același timp, modelul contribuie la dezvoltarea unor lanțuri economice locale. Laptele, carnea, fructele, cerealele sau strugurii pot fi transformate în produse finite, comercializate sub brand românesc, în loc ca valoarea economică să fie realizată în principal în afara țării.

De la lactate și carne până la produse organice și vin, antreprenorii din România investesc în capacități și businessuri complementare pentru a crește producția, a reduce dependența de intermediari și a transforma resursele locale în produse cu valoare adăugată. Exemple precum Cooperativa Agricolă Csengo (Frumoasa - județul Harghita), Safala Organic Farm (Șinteu – județul Bihor), Brânzeturi de Hoghilag (Dumbrăveni – județul Sibiu), Ribon Kiss of Nature (Mădăraș – județul Harghita), De la Bâlea - Abatorul Câmpulung (județul Argeș) sau Josef Wines (Ghioroc – județul Arad) conturează o tendință care depășește simpla producție alimentară: construirea unor ecosisteme românești capabile să păstreze mai multă valoare în economia locală.
Aceste exemple nu sunt întâmplătoare. Producătorii menționați fac parte din cercetarea și documentarea realizată de echipa Artisan Food Market în ultimii patru ani, perioadă în care au fost urmărite modele de business locale care reușesc să transforme producția într-un produs cu identitate, brand și valoare economică mai mare. O parte dintre acești antreprenori au fost identificați și aduși în premieră la București de Artisan Food Market, tocmai pentru a face vizibile modele care pot fi replicate și dezvoltate de alți producători.
Artisan Food Market este cel mai mare târg de produse artizanale gourmet din România, iar intenția organizatorilor este să-l facă cel mai important din Sud-Estul Europei. Ediția cu numărul XIII se desfășoară în perioada 16-18 octombrie la Biblioteca Națională a României din București și reunește de 3 ori mai mulți expozanți de la noi din țară față de edițiile anterioare, precum și o secțiune nouă de producători străini.
La actuala ediție, Cooperativa Agricolă Csengo, Ribon Kiss of Nature și De la Bâlea - Abatorul Câmpulung expun pentru prima dată la București, în cadrul Artisan Food Market. Alți producători incluși în această cercetare au fost prezenți în premieră la edițiile anterioare ale evenimentului. Dincolo de expunerea comercială, participarea lor urmărește să creeze un spațiu în care producătorii să poată vedea concret cum poate fi construit un business, pornind de la resursa locală și ajungând la un produs finit, recognoscibil și scalabil.
Astfel, Artisan Food Market își propune să aducă în prim-plan nu doar produse, ci și modele de dezvoltare. Experiențele acestor producători pot deveni repere de bună practică pentru alți antreprenori locali care caută soluții pentru procesare, branding, distribuție și extinderea afacerii. Într-o piață în care mulți producători încă vând, în principal, materie primă, exemplele celor care au reușit să construiască produse și branduri pot reprezenta puncte reale de orientare pentru următoarea etapă de dezvoltare.
„Made in Romania”, de la producție la produse cu poveste și valoare adăugată
Un exemplu relevant este reprezentat de producătorii care aleg să transforme materia primă în produse finite și să construiască în jurul lor un brand. În cazul cooperativelor agricole, asocierea poate permite accesul la resurse și capacități care ar fi dificil de susținut individual. În alte situații, producătorii investesc direct în procesare sau în afaceri conexe, construind treptat un lanț propriu. Modelele sunt diferite, însă au un element comun: încercarea de a trece de la statutul de producător de materie primă la cel de creator al unui produs cu identitate proprie și valoare adăugată.

„Pentru un producător român, următorul pas firesc nu mai este doar să producă mai mult, ci să învețe să păstreze mai multă valoare din ceea ce produce. Când laptele devine brânză, carnea devine produs finit, iar strugurele devine un vin cu identitate, cea mai mare parte a poveștii economice se poate întâmpla aici, în România. Este o schimbare de mentalitate: de la furnizor la producător integrat și, în final, la brand”, explică reprezentanții Safala Organic Farm din Șinteu, județul Bihor.
Creșterea costurilor îi determină pe antreprenori să caute soluții care să le ofere un control mai mare asupra afacerii.
„Integrarea verticală poate însemna investiții în procesare, depozitare, ambalare, logistică sau distribuție, dar și dezvoltarea unor produse noi pornind de la aceeași bază de producție”, transmit și cei de la Brânzeturi de Hoghilag, județul Sibiu.
Avantajul este dublu: compania poate captura o parte mai mare din valoarea finală a produsului, iar consumatorul poate avea acces la produse care păstrează o legătură mai clară cu locul și producătorul de origine.
În acest context, „made in Romania” începe să capete o semnificație economică mai amplă. Nu este vorba doar despre originea unui produs, ci despre cât din valoarea generată de acel produs rămâne în economia românească.
Integrarea, un răspuns la presiunea economică și un nou tip de economie locală
Extinderea acestor afaceri poate avea efecte dincolo de bilanțul unei singure companii. Un producător care procesează local generează activitate pentru furnizori, transportatori, angajați, ambalatori și alte servicii conexe. Pe măsură ce lanțul se dezvoltă, apare un ecosistem economic în jurul produsului.
„Credem că următoarea etapă pentru producătorii români este să construiască ecosisteme, nu doar produse. O fermă, o fabrică de procesare, un brand și o rețea de distribuție pot funcționa împreună și pot crea o valoare economică mult mai mare decât vânzarea materiei prime. Iar diferența este că această valoare se creează și se poate reinvesti aici, în România”, punctează Ciprian Dincă, organizatorul Artisan Food Market.
Pentru ca astfel de modele să poată fi multiplicate și să formeze o piață matură, antreprenorii au nevoie însă și de un cadru de dezvoltare coerent, adaptat realităților producătorilor artizanali. O eventuală reglementare dedicată sectorului ar putea oferi mai multă claritate în definirea, susținerea și dezvoltarea produselor artizanale românești, astfel încât inițiativele individuale să poată evolua într-un ecosistem economic predictibil.

Tendința arată și o schimbare în raportarea consumatorului la produsele locale. Originea, trasabilitatea, modul de producție și povestea din spatele unui produs devin elemente tot mai importante în procesul de alegere.
Pentru producătorii autohtoni, miza următorilor ani nu este doar creșterea volumelor, ci și capacitatea de a transforma resursele locale în produse finite, competitive și recognoscibile. Iar modelele care există deja în România arată că drumul de la fermă la brand nu este doar o poveste de marketing, ci poate deveni o strategie economică.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
În perioada 25 - 27 septembrie, 20 de artizani listați în magazinele Carrefour din comunitățile lor își vor prezenta produsele și poveștile pentru publicul larg din București, în hipermarketul Carrefour din incinta ParkLake Shopping Center. Astfel, Carrefour România, retailerul cu peste 2.000 de producători parteneri la nivel național, marchează un an de la lansarea proiectului „De aici, de aproape - Artizani Locali” printr-un târg dedicat producătorilor locali.
Lansat acum un an cu nouă producători din Piatra Neamț și Roman, programul „De aici, de aproape” a ajuns astăzi la mai mult de 530 de mici afaceri partenere, prezente în peste 240 de magazine Carrefour din România din 41 de județe și în peste 80 de orașe. În primul an, produsele artizanilor înscriși în program au înregistrat peste 1,78 milioane de unități de vânzare.
„La un an de la lansarea De aici, de aproape - Artizani Locali, cifrele confirmă o direcție corectă de business: peste 6.300 de produse create de artizani locali se află astăzi pe rafturile noastre, pentru că relevanța ofertei depinde direct de cât de aproape reușim să fim de comunitățile în care operăm. Prioritatea Carrefour România rămâne dezvoltarea continuă a unui canal de distribuție accesibil pentru afacerile mici de familie care, altfel, ar ajunge greu pe rafturile unui retailer național. Continuăm să investim în acest model pentru că am demonstrat că funcționează, atât pentru producători, cât și pentru clienți”, a declarat Gilles Ballot, CEO Carrefour România.
Prin „De aici, de aproape”, Carrefour România creează un canal de distribuție pentru micii antreprenori locali, oferindu-le acces la clienții din comunitățile în care activează. Programul a pornit de la un model de aprovizionare bazat pe proximitate, artizanii livrând inițial în magazinele Carrefour aflate pe o rază de până la 50 de kilometri de locul în care își desfășoară activitatea. Ulterior, 50 dintre aceștia și-au extins prezența și în alte județe.

Produse locale din București și din întreaga țară, disponibile la Carrefour ParkLake
Târgul aniversar organizat între 25 și 27 septembrie 2026 aduce împreună 20 de artizani din București și din țară, inclusiv producători din primul val al programului, precum AHA Craft Beer din Piatra Neamț, care livrează astăzi în 20 de magazine din București și din țară. Astfel, vizitatorii târgului vor putea descoperi poveștile producătorilor din București și regiuni precum Muntenia, Moldova, Oltenia și Transilvania.
Poveștile artizanilor sunt la fel de variate ca și produsele. La Băcănia lu' Nea Ticu, familia Marica duce mai departe, de trei generații, rețeta cârnaților de Pleșcoi cu Indicație Geografică Protejată (IGP). Din Eden aduce siropuri și sucuri presate la rece din Munții Parâng, iar Soculent vine cu socată fermentată lent din Transilvania.
Produsele de panificație sunt reprezentate de Brutăria Iosif, Sixty7Bakery și Covrigeii Dariei, lactatele de Lăptăria lui Andrei, iar conservele și dulciurile de casă de Pofta Focului, cofetăriile Un Băiat și o Fată și Honey Gold.
La băuturi, standurile reunesc AHA Craft Beer, Curentu, Distileria Botenilor, Crama Marcea și iKombucha și Furori. Lista de produse locale de la târgul artizanilor este completată de Abatorul Câmpulung, Delicii Vânătorești și Ferma Tudor din zona de preparate din carne, Boierescu, cu suc natural de mere, și Movi's, cu sărățele de casă.

Dezvoltarea programului „De aici, de aproape” este reflectată și în oferta permanentă a magazinului Carrefour ParkLake. Clienții hipermarketului regăsesc zilnic în magazin conceptele „De aici, din București și din împrejurimi” și „Colecție de artizani locali din România”, prin care afaceri mici din București și din țară își expun produsele pentru clienții magazinului. Proiectul a fost implementat în luna mai, iar clienții pot găsi în magazin produsele a 39 de artizani, dintre care 17 din București și împrejurimi.
Carrefour România are în prezent peste 2.000 de producători parteneri la nivel național, dintre care 95% dintre furnizorii de pe componenta alimentară sunt români. Susținerea producătorilor locali face parte din strategia Carrefour de susținere a producătorilor locali și de dezvoltare a unui lanț de aprovizionare în care afacerile locale să poată ajunge mai ușor la consumatori.
Carrefour România continuă să extindă rețeaua și invită artizanii locali interesați să se alăture programului să trimită intenția de colaborare pe adresa This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it. sau să se înscrie pe site-ul carrefour.ro.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Vă propunem o scanare a agriculturii din regiunea Moldovei, acolo unde inginerul agronom Ionuț Radu își desfășoară activitatea, în cadrul TCE Agricultura, județul Neamț.
Ionuț Radu, agronomul din județul Neamț care se pregătea cândva pentru admiterea la Stomatologie înainte ca o întâmplare să îl aducă la Agricultură, a discutat cu noi cu ocazia a două momente importante: semănatul porumbului și recoltatul rapiței. Am trecut în revistă lucrările pe care le-a făcut tânărul inginer agronom la TCE Agricultura, precum și cele mai importante decizii luate pentru sănătatea culturilor.

Irigatul, obligatoriu pentru loturile semincere
În fiecare an, loturile semincere ocupă o suprafață de circa 20-25% din suprafața totală a fermei. Marile companii producătoare de sămânță au înăsprit condițiile din contracte pentru loturile semincere cultivate în regiunea Moldovei. Zona s-a confruntat cu temperaturi mai ridicate în ultimii ani și cu precipitații mai scăzute, fapt care a determinat companiile să accepte doar contractele cu fermierii care se învoiesc să irige suprafețele. Decizia este valabilă și pentru județul Neamț, acolo unde Ionuț Radu își desfășoară activitatea.
,,Suntem furnizori pentru cei trei mari producători de sămânţă: Corteva Agriscience, Monsanto și KWS. Anual, producem porumb, floarea-soarelui şi soia, pe o suprafaţă cuprinsă între 1.000 și 1.500 de hectare, totul la irigat, cu consum mare de energie, de atenţie şi cu riscuri pe măsură.”
Locul a fost special ales pentru loturile semincere, datorită condițiilor climatice favorabile (temperaturi mai scăzute vara, vânt, punct de rouă prielnic). Atât inginerul agronom, cât și cei din jurul său s-au arătat încrezători în alegerea făcută. Acum doi ani, nimeni nu se aștepta la temperaturi de peste 40 de grade Celsius într-un loc aflat la câțiva kilometri de Ceahlău.

„Toată lumea privea cu încredere şi cu pozitivism amplasarea loturilor semincere, datorită temperaturilor în timpul verii puţin mai mici şi a vânturilor, a punctului de rouă, am avut o săptămână cu medii de peste 40°C, care au culminat în timpul polenizării, şi atunci lucrurile n-au fost în regulă nici măcar sub pivot. Asta ne-a făcut să ne îndreptăm spre a pregăti foarte devreme terenurile, a elimina trecerile suplimentare şi a gestiona cât mai bine resursele de apă din sol”, spune Ionuț Radu.
Sumele alocate pentru irigații depășesc 15-17 milioane de euro. Eforturile financiare nu s-au oprit însă aici, ci au continuat și cu investiția în perdele forestiere, care protejează culturile de vânturile puternice, dar previn și apariția impurităților la loturile semincere. „Vorbim de distanţe de izolare destul de stricte, vorbim de hibrizi multipli, pentru că companiile nu-şi mai permit să ne aloce hibrizi pe suprafeţe foarte mari şi atunci trebuie să spicuim aceste sole”, a explicat Ionuț Radu.
Acum și irigatul loturilor figurează printre cerințele obligatorii stipulate în contract. „Totodată, au venit condiţiile contractuale ale marilor producători de sămânţă, în care nu mai primesc loturi semincere în afara pivotului, nu vorbim de suprafaţa cadastrală. Deci nu se mai alocă sau nu se mai seamănă niciun hectar în afara perimetrului irigabil al solei. Lucrurile astea ne-au făcut să ne reorganizăm, să înţelegem importanţa apei, importanţa gestionării ei, de la importanţa gestionării în sol la importanţa gestionării apei de irigaţii, şi să reuşim să facem faţă provocărilor.”

Diferența mare, de peste 20 de grade, între temperatura din timpul zilei și cea din timpul nopții creează, de asemenea, probleme, pentru inginerul Ionuț Radu: „Anii s-au schimbat, temperaturile sunt fluctuante. Am avut, anul acesta, un start destul de întârziat, pentru că a fost foarte rece noaptea. Avem o amplitudine termică destul de mare. De pildă, am avut un maxim de 26°C ziua, iar noaptea temperatura a fost de 4°. Vorbim de o diferenţă de 22°, lucru care se resimte în gradele utile pe care le urmărim în acumularea porumbului şi semănarea etapizată”.
Cerințele aspre de mediu afectează culturile
Cu toate că nu este la fel de afectat ca fermierii din sudul României de interzicerea folosirii neonicotinoidelor, Ionuț Radu spune despre cerințele aspre de mediu că afectează și culturile din Moldova, acolo unde proprietarii de exploatații agricole încep să rămână și ei fără soluții de combatere a dăunătorilor, bolilor și buruienilor.
,,Ne confruntăm deja cu buruieni care au rezistenţă la anumite erbicide, cu dăunători care au făcut rezistenţă la insecticide. Cred că una dintre principalele probleme cu care ne confruntăm, nu atât de accentuată ca în sud, o reprezintă dăunătorii de sol, la care, din păcate, nu s-au mai obţinut derogări, nu mai avem soluţii […] În cadrul loturilor semincere, noi venim cu un insecticid granulat la sol, aplicat odată cu semănatul, însă costurile au fost ridicate cu aproximativ 360 de lei pe hectar, dar nu ne putem permite să pierdem din densitate.”

Gândul de a face economie este tentant atunci când cheltuielile par copleșitoare, dar agronomul insistă pe importanța alegerii unor produse de calitate. Uneori, a alege ieftin te poate costa mult mai scump.
Rapița, producție mulțumitoare
Pregătirea terenului, momentul semănatului și tehnologia aplicată sunt cruciale pentru toate culturile. Orice greșeală făcută în aceste prime faze mai poate fi reparată doar cu greu. Totuși, oricând este loc de îmbunătățiri.
„Pentru anul acesta, la rapiță, noi am optat doar pentru distanţa de 70 cm între rânduri, culturile arată foarte bine, ne-am dori să fie puţin mai ramificate, asta ar însemna să mărim distanţa între boabe pe rând şi să micşorăm distanţa între rânduri. Lucrul acesta îl vom încerca în această toamnă, pentru că vom începe semănatul în septembrie, nu în august. Vom micşora densitatea de plante semănate. Dacă anul trecut am mers cu 45 de boabe germinabile pe metrul pătrat, anul ăsta vom folosi 40 de boabe maximum, în funcţie de hibrid”, a precizat Ionuț Radu.

Deși cultura de rapiță i-a dat emoții în timpul iernii, deoarece anotimpul rece nu a prins plantele în cea mai bună formă, acestea au recuperat suficient încât să aducă o producție între 4 și 5,2 tone pe hectar, mulțumitoare pentru inginerul agronom de la TCE Agricultura.
Articol de: ANDREEA GHEORGHIȚĂ
Publicat în Revista Fermierului, ediția print – septembrie 2026
Abonamente, AICI!
Parlamentul României a adoptat modificările aduse Legii nr. 175/2026 și măsurile de clarificare a aplicării Legii nr. 176/2026 privind schemele de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul suin și din sectorul bovin, în anul 2026, în contextul crizei din Orientul Mijlociu.
Noile prevederi simplifică accesul fermierilor la sprijin și elimină situațiile în care cererile ar putea fi respinse ca urmare a unor interpretări restrictive.
Pentru sectorul suin, persoanele juridice constituite potrivit Legii nr. 31/1990 a societăților comerciale, sunt incluse explicit în categoria beneficiarilor și vor putea depune cererile în termen de 10 zile lucrătoare de la intrarea în vigoare a noii legi. După publicarea actului normativ în Monitorul Oficial al României, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) va comunica informațiile detaliate privind noua perioadă de depunere a cererilor, inclusiv termenul și modalitatea de depunere.
Pentru crescătorii de bovine se reglementează două norme de interpretare. Se clarifică prin lege că „exploatația în sectorul zootehnic” a unei persoane fizice/juridice cuprinde toate amenajările, construcțiile sau spațiile în aer liber unde animalele sunt deținute sau manipulate permanent ori temporar.
Totodată, se stipulează că prin noțiunea „utilizatorii Sistemului Naţional de Identificare și Înregistrare a Animalelor (SNIIA)” se înțelege și APIA, eliminând astfel obligativitatea fermierilor de a purta documente justificative între instituții, verificările făcându-se direct pe baza schimburilor de date.
CITEȘTE ȘI: Ajutorul de stat pentru crescătorii de porci, aprobat de Comisia Europeană
Ajutorul de stat pentru crescătorii de bovine, aprobat de Comisia Europeană
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Comisia Europeană a aprobat schema de ajutor de stat notificată de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale pentru sprijinirea crescătorilor de porci afectați de creșterea costurilor cu combustibilii și îngrășămintele, în contextul crizei din Orientul Mijlociu.
Schema, instituită prin Legea nr. 175/2026, are un buget total de aproximativ 59 de milioane de lei, echivalentul a peste 11 milioane de euro. Ajutorul se acordă sub forma unor granturi directe și urmărește compensarea parțială a costurilor suplimentare suportate de crescătorii de porci în perioada 1 martie - 31 decembrie 2026.
Cuantumul sprijinului este de 11,9 euro pentru fiecare loc de cazare destinat porcilor la îngrășat și de 13,7 euro pentru fiecare loc de cazare destinat animalelor de reproducție, respectiv scroafe și scrofițe. Valoarea totală acordată unei întreprinderi nu poate depăși echivalentul în lei al sumei de 50.000 de euro.
„În acest moment, avem acordul Comisiei Europene pentru ambele scheme de sprijin destinate sectorului zootehnic. După autorizarea ajutorului de 68 de euro pe cap de animal pentru crescătorii de bovine, anunțată la 14 septembrie, putem continua acum și implementarea sprijinului pentru sectorul suin. Toate etapele necesare pentru ca acest ajutor să ajungă cât mai repede la fermieri trebuie parcurse cu prioritate în perioada următoare”, a declarat viceprim-ministrul Tánczos Barna, ministrul interimar al Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
În spațiul public a apărut informația că se pregătește, pentru fermieri, o schemă de sprijin pentru achiziția de îngrășăminte, ajutor despre care cei interesați nu știu nimic. Alianța pentru Agricultură și Cooperare (AAC) solicită Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) clarificări privind măsura pregătită și modul în care România intenționează să utilizeze instrumentele europene disponibile.
Pe 26 august 2026, Alianța pentru Agricultură și Cooperare a transmis către MADR și APIA (Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură) o adresă prin care a solicitat clarificări privind două instrumente europene adoptate în contextul creșterii costurilor pentru fermieri.
Astfel, Regulamentul (UE) 2026/1894 pune la dispoziția României 29.977.500 euro pentru măsuri destinate fermierilor afectați de problemele economice generate de criza din Orientul Mijlociu. România poate acorda, în condițiile regulamentului, și un sprijin național suplimentar de până la 200% din această sumă.
Totodată, Regulamentul (UE) 2026/1768 introduce o intervenție distinctă pentru fermierii afectați de creșterea drastică a prețurilor îngrășămintelor, prin care poate fi acoperită o parte din costurile suplimentare generate de evoluția prețurilor începând cu 1 martie 2026.
„Tocmai de aceea, în adresa transmisă în 26 august, am solicitat să se clarifice dacă cele două instrumente pot fi utilizate complementar, pentru categorii distincte de fermieri sau tipuri distincte de costuri, cu evitarea supracompensării. Am solicitat, de asemenea, criteriile de eligibilitate, metodologia, cuantumul sprijinului, numărul beneficiarilor și modul în care România intenționează să utilizeze fondurile disponibile. Am solicitat și un dialog cu organizațiile reprezentative ale fermierilor înainte de definitivarea schemei și notificarea acesteia către Comisia Europeană. Până în prezent, nu am primit un răspuns oficial la aceste solicitări. În același timp, în data de 22 septembrie au apărut declarații publice potrivit cărora proiectul pentru sprijinul la achiziția de îngrășăminte este deja redactat și urmează să fie aprobat de viitorul Guvern sau, în anumite condiții, prin Parlament. În acest context, considerăm necesar să știm dacă proiectul pregătit de MADR este cel prin care România intenționează să pună în aplicare unul dintre aceste instrumente europene sau dacă are în vedere utilizarea ambelor mecanisme”, arată AAC într-o scrisoare deschisă transmisă autorităților noastre.
Regulamentul (UE) 2026/1894 prevede că România trebuie să notifice Comisiei Europene, cel târziu la 30 septembrie 2026, măsurile pe care intenționează să le aplice, inclusiv criteriile de eligibilitate, beneficiarii, cuantumurile și metodologia de distribuire.
„Suntem în 23 septembrie 2026. Mai sunt doar câteva zile până la acest termen, iar organizațiile reprezentative ale fermierilor nu au primit până în prezent informațiile solicitate oficial.”
Alianța pentru Agricultură și Cooperare solicită Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale să clarifice public, înainte de expirarea termenului de 30 septembrie:
Dacă proiectul privind sprijinul pentru achiziția de îngrășăminte este măsura pregătită pentru implementarea Regulamentului (UE) 2026/1894;
Care este forma și valoarea schemei pregătite;
Care sunt criteriile de eligibilitate, beneficiarii și metodologia de calcul și acordare a sprijinului;
Dacă România intenționează să utilizeze integral cuantumul de 29.977.500 euro alocat prin regulament;
Dacă România intenționează să utilizeze și posibilitatea acordării sprijinului național suplimentar de până la 200%;
Dacă, în elaborarea schemei, a fost analizată și utilizarea intervenției prevăzute la articolul 78b din Regulamentul (UE) 2021/2115, astfel cum a fost introdus prin Regulamentul (UE) 2026/1768;
Dacă cele două instrumente europene pot fi utilizate complementar pentru categorii distincte de fermieri sau costuri, fără supracompensare;
Care este calendarul concret pentru aprobarea și implementarea schemei.
Termenul de 30 septembrie se apropie, iar fermierii au nevoie de răspunsuri clare. Fermierii din țara noastră au nevoie să știe ce sprijin va fi acordat, în ce condiții, din ce surse și când va putea fi accesat.
„Alianța pentru Agricultură și Cooperare nu solicită măsuri în afara cadrului european. Solicităm ca toate instrumentele și flexibilitățile puse la dispoziția României să fie analizate și utilizate în mod transparent și eficient, astfel încât sprijinul să ajungă cât mai repede la fermierii care suportă în prezent presiunea creșterii costurilor de producție. De asemenea, considerăm necesar ca organizațiile reprezentative ale fermierilor să fie informate și consultate înainte de definitivarea unor măsuri cu impact direct asupra sectorului agricol.”
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
În România, creșterea vacilor pentru lapte nu doar că nu mai poate fi numită afacere, dar e posibil ca acest sector să dispară cu totul. Oricât s-ar chibzui fermierii, în această perioadă de criză e tot mai greu să reziste.
Laptele românesc se produce astăzi cu un cost pe care prețul de achiziție nu îl mai acoperă. Prețurile plătite fermierilor sunt între 0,70 și 1,90 lei/litru, în timp ce costul de producție al unui litru de lapte se situează între 2 și 2,40 lei. Prin urmare, aritmetica arată că fermierul din țara noastră pierde astăzi până la un leu la fiecare litru de lapte pe care îl livrează către procesare, către fabricile de lapte.
La raft, litrul de lapte ajunge la un preț de 6 - 10 lei și chiar peste. Ce constatăm? Că prima verigă a lanțului laptelui este singura care lucrează sub cost, adică ferma.
Potrivit unui raport al Consiliului Concurenței, din luna iunie 2026, România produce circa 4,4 milioane de tone de lapte pe an, dar numai aproximativ o treime ajunge efectiv la procesare. Suntem pe locul 10 în Uniunea Europeană la producție și abia pe locul 17 la colectare.
Importurile de produse lactate au depășit un miliard de euro, cu un deficit comercial de aproximativ 700 de milioane de euro, iar Ungaria a furnizat între 67% și 78% din importuri în ultimii zece ani.
Conform statisticii, numai în primul trimestru al lui 2026, importurile au ajuns la 84.000 de tone, în valoare de 47 de milioane de euro, cu 39,4% mai mult în volum decât în anul precedent. În 2025, importurile de lapte crud au totalizat 183.893 de tone, cu 13,2% mai mult decât în 2024.
Federația Crescătorilor de Bovine din România (FCBR) susține că efectivul național de bovine a coborât la aproximativ 1,08 milioane de capete, cu circa 10% sub nivelul anului 2014, iar aproximativ 75% dintre exploatații au sub cinci vaci de lapte. Producția medie pe vacă este de circa 3.540 - 3.580 kg/an, față de o medie europeană de peste 8.100 kg.
Și consumul intern este în scădere, acesta scăzând în ultimele șase luni cu 17% - 20%.
La prețurile actuale, decizia rațională a unui fermier nu mai este să investească, ci să reducă efectivul, să ducă animalele la abator. Avertismentele venite din interiorul sectorului de creștere a bovinelor arată că, până la iarnă, o parte importantă din efective ar putea dispărea. Și nu sunt deloc exagerări.
Fiecare fermă care se închide este o pierdere socială în mediul rural. Totodată, este o pierdere pentru fabricile de lapte din România, deoarece reducerea bazei interne de materie primă lasă procesatorul la mâna furnizorilor de peste hotare, ceea ce nu conferă întotdeauna stabilitate, siguranță.
O fabrică poate schimba furnizorul într-o lună. O fermă de vaci de lapte se reface în cinci-șapte ani, dacă se mai reface.
Înțelegem că statul român nu poate interveni în piața liberă, dar, cu siguranță, are pârghii pentru a acționa în așa fel încât să-și protejeze fermierii. Dacă vrea… Deja s-ar putea să fie prea târziu pentru mulți fermieri din zootehnie.
De cel puțin jumătate de an, inclusiv oficiali din Ministerul Agriculturii vorbesc despre situația critică din sectorul laptelui, despre prețurile scăzute în raport cu costurile de producție. La ultimele Consilii AgriFish, România a tot solicitat alocarea de sprijin financiar din rezerva de criză a UE pentru sectorul laptelui. Însă, până acum, n-a venit niciun ajutor de la Uniunea Europeană. Și nici de la noi din țară.
Lanțul laptelui e fracturat exact la bază, iar industria procesatoare nu pare să-și asume rolul doctorului. Fermierii vor să găsească un echilibru împreună cu fabricile. Doar așa, procesatorii își păstrează furnizorii, trasabilitatea și eticheta de origine. Altfel, nu peste mult timp, discuția nu va mai fi despre prețul laptelui românesc, ci despre prețul la care România importă laptele.
Editorial de: MIHAELA PREVENDA, redactor-șef
Publicat în Revista Fermierului, ediția print - septembrie 2026Abonamente, AICI!Pe 26 septembrie 2026, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca organizează Vinea Apoldia Maior Fest, la Apoldu de Sus, județul Sibiu. Evenimentul ajuns la a cincea ediție este dedicat vinului, gastronomiei locale și muzicii, într-un decor unic de toamnă.

Stațiunea Viticolă Apoldia Maior a USAMV Cluj-Napoca, din Apoldu de Sus - jud. Sibiu, va sărbători la final de septembrie recolta bogată de struguri. Participanții se vor bucura și de meniuri tradiționale, vinuri servite la pahar, zonă de mici producători și meșteșugari, plimbări și fotografii în plantația de viță-de-vie.
Studenți talentați și alți artiști invitați ai universității vor oferi recitaluri de muzică ușoară și populară, iar Ansamblul Tradiții Someșul Napoca al USAMV Cluj-Napoca și Asociația Culturală „Alexandru Fărcaș” vor completa programul festivalului cu momente pregătite special pentru această a cincea ediție a Vinea Apoldia Maior Fest.

Festivalul își va deschide porțile la ora 13.00, iar biletele vor putea fi achiziționate direct la locație, în ziua evenimentului, la prețul de 150 lei/persoană. De asemenea, vor fi disponibile și pachete de bilete cu reducere pentru grupuri de 4 persoane (500 lei), iar copiii sub 12 ani vor avea acces gratuit, în timp ce pentru cei cu vârste între 12-18 ani prețul biletelor va fi de 50 lei. Prețul biletului include accesul în festival și la spectacolele din program, vinul servit la pahar și mâncarea.
Pe durata festivalului, participanții vor putea achiziționa, la prețuri speciale, vinuri îmbuteliate la Stațiunea viticolă Apoldia Maior, precum și sucuri 100% naturale obținute din strugurii din plantație.

Achiziționată de USAMV Cluj-Napoca în anul 2020, Stațiunea Viticolă Apoldia Maior continuă tradiția viticolă a zonei Sebeș-Apold, valorificând condițiile de terroir și potențialul plantației pentru obținerea unou vinuri autentice, elegante și expresive.
Stațiunea reunește atât soiuri consacrate, precum Sauvignon Blanc, Traminer Roz, Pinot Gris, Muscat Ottonel și Riesling Italian, cât și plantații noi de Iordană, Fetească regală, Chardonnay, Pinot Noir, Fetească neagră, Syrah și Merlot, care completează diversitatea portofoliului Apoldia Maior.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
În perioada 24-27 septembrie 2026, Academia de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești” organizează Ziua Recoltei.
Cele mai recente rezultate ale cercetării agricole românești vor fi expuse și prezentate la „Ziua Recoltei” de către toate unitățile de cercetare-dezvoltare-inovare din rețeaua ASAS.
În cadrul evenimentului, pe 24 septembrie, între orele 11:30 - 14:00, va avea loc Bucharest Food Summit, ediția a IX-a, un punct de întâlnire al celor care modelează viitorul lanțului agroalimentar: agricultură, producție alimentară, industria băuturilor, retail, HoReCa, energie, banking, tehnologie și inovare.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat condițiile accesării fondurilor acordate prin Planul Strategic PAC 2023 – 2027 pentru exploatațiile agricole ale tinerilor fermieri.
Finanțarea se acordă prin intervenția DR-12 „Investiții în consolidarea exploatațiilor tinerilor fermieri instalați și a fermierilor cu vârsta de până la 45 de ani” și poate fi solicitată de fermierii care sunt șefi ai exploatației și care se încadrează în definiția „tinerilor fermieri”, având vârsta de cel mult 40 de ani (înainte de a împlini 41 de ani) la momentul depunerii cererii de finanțare. Pot solicita finanțare și fermierii care au beneficiat de finanțare prin submăsura 6.1 din PNDR (indiferent de vârsta pe care o au la momentul depunerii cererii de finanțare), precum și fermierii care au vârsta de cel mult 45 de ani (înainte de a împlini 46 de ani) la momentul depunerii cererii de finanțare.
Finanțarea nerambursabilă ajunge până la 200.000 de euro/proiect, iar sprijinul financiar este maximum 80% din costurile eligibile pentru investițiile făcute de tinerii fermieri care au vârsta de până la 41 de ani la momentul depunerii cererii de finanțare și de maximum 65% din costurile eligibile în cazul celorlalte categorii de beneficiari. Astfel, fermierii trebuie să asigure din surse proprii cofinanțarea privată de 20% dacă sunt tinerii fermieri până la 41 de ani sau de 35%, dacă sunt fermieri care au cel mult 45 de ani sau dacă au accesat submăsura 6.1.
Perioada de implementare a proiectului trebuie să fie de cel mult trei ani, la care se adaugă încă cinci ani de monitorizare a proiectului, iar fondurile pot fi utilizate de fermieri pentru realizarea sau modernizarea construcțiilor, inclusiv spații protejate pentru culturile agricole, cu dotările și utilitățile necesare desfășurării activității agricole.
Sunt eligibile și investițiile în unități de condiționare sau depozitare a produselor agricole obținute la nivel de fermă a căror capacitate se va corela cu capacitatea de producție a fermei, precum și înființarea și modernizarea fermelor pomicole, inclusiv în înființarea și reconversia plantațiilor pomicole.
Printre investițiile eligibile se numără și înființarea sau dezvoltarea unităților de condiționare și depozitare, precum și a unităților de procesare de la nivelul de fermei, inclusiv dotările aferente – doar ca o componentă secundară a proiectului, dar și achiziția de utilaje agricole, remorci și semiremorci tehnologice (specializate pentru activitatea agricolă, inclusiv cele utilizate pentru obținerea bazei furajere) și echipamente performante, inclusiv cele pentru gestionarea/utilizarea îngrășămintelor și/sau a produselor de protecție a plantelor.
Intervenția DR-12 „Investiții în consolidarea exploatațiilor tinerilor fermieri instalați și a fermierilor cu vârsta de până la 45 de ani” este inclusă în Planul Strategic PAC 2023 – 2027 (PS 2027) și este finanțată de Comisia Europeană prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală și de Guvernul României prin Bugetul de Stat. Planul Strategic PAC 2023 – 2027 este gestionat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, iar intervenția DR-12 este gestionată prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR).
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Ghidului solicitantului aferent intervenției DR-21 „Investiții pentru prevenirea răspândirii epizootiilor în exploatațiile zootehnice” a fost publicat pentru consultare publică pe pagina de internet a Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR). Astfel, până la data de 29 septembrie 2026 toți cei interesați pot transmite propuneri sau observații.
Sprijinul financiar aferent intervenției DR-21 „Investiții pentru prevenirea răspândirii epizootiilor în exploatațiile zootehnice” se adresează crescătorilor de ovine și caprine care dețin exploatații înregistrate cu cod ANSVSA și efective de minimum 150 de capete. Valoarea finanțării poate ajunge la 50.000 de euro pentru fiecare beneficiar, iar intensitatea sprijinului public nerambursabil este de 90% din valoarea totală eligibilă a proiectului.
Bugetul propus pentru viitoarea sesiune este de 9 milioane de euro, iar depunerea proiectelor va fi permisă până la atingerea unui plafon de 300% din alocarea disponibilă.
Vor putea fi decontate cheltuielile pentru:
Echipamente și instalații de decontaminare, dezinfecție și dezinsecție a mijloacelor de transport, personalului, suprafețelor și aerului;
Instalații și echipamente necesare înființării sau modernizării filtrului sanitar-veterinar;
Garduri de protecție și delimitare, inclusiv instalațiile necesare montării și demontării acestora, precum și sisteme pentru delimitarea, izolarea sau carantinarea animalelor;
Sisteme pentru controlul accesului în exploatație.
Potrivit Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), noua intervenție răspunde nevoilor sectorului de creștere a ovinelor și caprinelor, afectat de restricțiile impuse exportului de animale, având ca obiectiv consolidarea măsurilor de biosecuritate la nivelul fermelor.
Totodată, Ghidul a fost elaborat ca urmare a modificării Planului Strategic PAC 2023–2027, transmisă Comisiei Europene. Finanțarea va fi destinată investițiilor necesare prevenirii apariției și răspândirii pestei micilor rumegătoare și a variolei ovine și caprine.
„Protejarea fermelor de ovine și caprine în fața riscurilor sanitare este o prioritate. Prin DR-21 susținem investiții concrete în biosecuritate, care îi ajută pe crescători să prevină apariția și răspândirea bolilor și să își protejeze efectivele. Este prima formă de sprijin dintre cele discutate cu asociațiile de crescători pentru care avem deja acordul Comisiei Europene și care este pregătită pentru lansare. Am prevăzut un mecanism simplificat de selecție, astfel încât fondurile să poată fi accesate rapid, iar investițiile să fie realizate într-un timp cât mai scurt”, a precizat viceprim-ministrul Tánczos Barna, ministrul interimar al Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Guvernul a aprobat modificarea HG nr.1174/2014, pentru a asigura continuitatea schemei de ajutor de stat privind reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură. Astfel, bugetul total al schemei de ajutor de stat pentru anul 2026 este suplimentat cu suma de 149.366.000 lei, crescând de la valoarea inițială de 714.300.000 lei la un total de 863.666.000 lei.
Schema de ajutor de stat funcționează prin returnarea către fermieri a diferenței dintre acciza standard și acciza redusă aplicată în agricultură (stabilită la 106,72 lei/1.000 litri, adică 0,10672 lei/litru, echivalentul ratei minime europene de 21 euro/1.000 litri).
„Am asigurat astăzi continuarea plății subvenției pentru motorina utilizată în agricultură, pentru a-i sprijini pe fermieri în finanțarea lucrărilor mecanizate din sectoarele vegetal, zootehnic și de îmbunătățiri funciare. Suma suplimentară alocată schemei de sprijin ne permite să facem parțial plățile pentru al doilea trimestru, în limita bugetului disponibil. Pentru a achita restul sprijinului cuvenit pentru costurile cu combustibilul din trimestrul al II-lea, vom avea nevoie cât mai rapid de o rectificare bugetară. Agricultura are nevoie de cel puțin un miliard de lei pentru a asigura sprijinul necesar agricultorilor până la sfârșitul anului”, a declarat vicepremierul Tánczos Barna, ministrul interimar al Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Ajutorul de stat se va ajusta la valoarea prevăzută de OUG 24/2026 și potrivit dispozițiilor Legii 162/2026 privind declararea situației de criză pe piața țițeiului și/sau a produselor petroliere, reducerea temporară a nivelului accizei la motorină, instituirea contribuției de solidaritate, precum și pentru stabilirea unor măsuri de protecție a economiei, populației și de funcționare a pieței energiei, în funcție de nivelul diminuării temporare a accizei.
Procesarea și acordarea plăților către beneficiari se realizează prin intermediul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), încadrată în limitele bugetului aprobat prin acest act normativ.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
În ședința Guvernului de vineri, 18 septembrie 2026, a fost aprobată hotărârea prin care se acordă un sprijin financiar de urgență în agricultură producătorilor agricoli din sectorul vegetal ale căror suprafețe cultivate cu porumb și floarea-soarelui au fost grav afectate de seceta pedologică manifestată în anul 2025.
Sprijinul financiar este în cuantum de până la 333 lei/hectar (echivalentul a circa 63 euro/ha), iar culturile eligibile pentru acordarea ajutorului sunt porumbul și/sau floarea- soarelui.
Fondurile se acordă pentru suprafețele agricole care au fost afectate de seceta pedologică în procente cuprinse între minimum 30% și maximum 100% inclusiv, atestate prin procesul-verbal de constatare și evaluare a pagubelor. Schema se aplică pe întregul teritoriu al României.
Resursele financiare totale necesare implementării acestei scheme de sprijin se ridică la 155.361.520 lei (echivalentul a 29.600.000 euro, calculat la cursul de 5,2487 lei/euro).
Fondurile sunt asigurate din două surse: finanțare europeană nerambursabilă (50%) - 77.680.760 lei (echivalentul a 14.800.000 euro) prin Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA); precum și bugetul de stat (50%) - 77.680.760 lei alocați prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) pe anul 2026.
„Venim în sprijinul cultivatorilor de porumb și floarea-soarelui, culturi care au fost grav afectate anul trecut de seceta pedologică. Sprijinul financiar pentru suprafețele care au fost afectate în proporție de 100% în 2025 este de până la 333 de lei/hectar, echivalentul a 63 de euro, și se reduce treptat în funcție de gradul de afectare. Deși această sumă este sub cea solicitată inițial de Ministerul Agriculturii, ea reprezintă totuși o dublare, din bugetul de stat, a ajutorului de urgență acordat de Uniunea Europeană, iar prin adoptarea hotărârii de Guvern de astăzi asigurăm efectuarea plăților cel târziu până la sfârșitul anului”, a declarat vicepremierul Tánczos Barna, ministrul interimar al Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Toate plățile reprezentând acest grant vor fi procesate prin intermediul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), în limita bugetului aprobat. Termenul limită pentru efectuarea plăților către fermieri este 31 decembrie 2026.
Măsura este adoptată în baza Regulamentului (UE) 2026/1698 al Comisiei din 10 iulie 2026, care stabilește sprijinul financiar de urgență pentru sectoarele agricole afectate de fenomene climatice nefavorabile și dezastre naturale în mai multe state membre, inclusiv România.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
În Europa, cererea de combustibil sustenabil pentru aviație continuă să crească. Prin urmare, culturile intermediare, precum floarea-soarelui cu ciclu scurt de creștere, ar putea oferi fermierilor din țara noastră noi oportunități de piață, sprijinind în același timp dezvoltarea unor lanțuri locale de aprovizionare cu materii prime. Prin inovație în domeniul semințelor, expertiză agronomică și colaborare de-a lungul întregului lanț valoric, agricultura poate juca un rol important în atingerea obiectivelor de sustenabilitate și în consolidarea viabilității economice a fermelor.
Agricultura românească are potențialul de a sprijini piața europeană în creștere a combustibilului sustenabil pentru aviație (SAF), creând în același timp oportunități suplimentare pentru fermieri și contribuind la obiectivele de decarbonizare ale Uniunii Europene. Această oportunitate a fost în centrul dezbaterii organizată pe 15 septembrie 2026, în București, de compania internațională de știință și tehnologie agricolă Corteva Agriscience. Reprezentanți ai industriei au explorat modul în care culturile intermediare pot contribui la un lanț valoric mai sustenabil al biocombustibililor.
Moderată de Cristina Cionga, director adjunct al Forumului Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România (FAPPR), discuția a analizat rolul agriculturii în susținerea inițiativei ReFuelEU Aviation. Aceasta prevede creșterea treptată a ponderii SAF în combustibilul pentru avioane utilizat pe aeroporturile din Uniunea Europeană, de la 2% în 2025 la 6% în 2030 și până la 70% în 2050. Participanții au discutat despre modul în care culturile intermediare pot furniza materii prime pentru această piață, generând totodată oportunități economice pentru fermieri.
Un exemplu prezentat a fost floarea-soarelui cu ciclu scurt de creștere, cultivată după cerealele de toamnă pe terenuri care altfel ar rămâne neutilizate între două recolte principale. Astfel de culturi pot genera venituri suplimentare pe terenurile existente, pot contribui la menținerea acoperirii solului și pot crește oferta de materii prime oleaginoase sustenabile fără a afecta producția alimentară.

Etienne Bouquet, Lider Regional de portofoliu al Corteva Europa, a subliniat importanța alinierii cadrului de reglementare cu realitățile din teren: „ReFuelEU Aviation a creat o cerere pe termen lung pentru combustibilul sustenabil pentru aviație. Ceea ce determină dacă o cultură cultivată într-o fermă europeană poate contribui la această cerere este reglementarea, în special Directiva privind Energia Regenerabilă (RED III) și Anexa IX, care enumeră materiile prime eligibile pentru biocombustibili avansați. Culturile intermediare semănate între două recolte principale pe terenuri agricole existente sunt deja recunoscute în această anexă, însă definiția tehnică și regulile de certificare trebuie să reflecte mai bine practicile agricole reale. Dacă eligibilitatea este definită prea restrictiv, fermierii își pierd flexibilitatea de a alege hibrizi cu ciclu scurt de creștere adaptați climatului și rotației culturilor. Rolul Corteva este să ofere acești hibrizi, astfel încât o recoltă suplimentară de plante oleaginoase să devină o sursă stabilă de venit pentru fermă și o materie primă fiabilă pentru SAF”.
Discuția a abordat și dezvoltarea lanțurilor de aprovizionare necesare pentru susținerea ambițiilor europene privind SAF. Participanții au evidențiat rolul Etlas, societatea mixtă creată de Corteva și bp pentru a conecta producția agricolă cu piețele de biocombustibili. Compania intenționează să înceapă livrările inițiale în 2027 și își propune să ajungă la un milion de tone de materie primă oleaginoasă anual până la mijlocul anilor 2030, echivalentul a aproximativ 800.000 de tone de biocombustibil.
Referindu-se la oportunitatea pe care o are România în cadrul acestui nou lanț valoric, Ignacio Conti, CEO Etlas, a declarat: „Modelul începe cu fermierul și continuă prin agregatori, procesatori și parteneri din sectorul energetic. Combinând tehnologia semințelor Corteva cu capacitățile bp de rafinare și logistică, Etlas construiește o sursă trasabilă și scalabilă de materii prime agricole. România dispune deja de baza agricolă necesară pentru această piață. În 2025, a ocupat primul loc în Uniunea Europeană atât la suprafața cultivată cu floarea-soarelui, cât și la producția de floarea-soarelui, iar strategia sa energetică stabilește o pondere de 3,5% pentru biocombustibilii avansați până în 2030. Potențialul există dacă fermierii au acces la semințele potrivite, la tehnologie agronomică și la o piață sigură de desfacere. Unii fermieri români cultivă deja floarea-soarelui ca a doua cultură, iar mulți alții ar trebui să analizeze această oportunitate. Rolul nostru este să coordonăm întregul lanț, astfel încât fermierii, procesatorii și partenerii energetici să beneficieze de o sursă trasabilă de aprovizionare”.

Din perspectiva pieței, Cezar Gheorghe, fondatorul AGRIColumn, a evidențiat potențialul României de a deveni un furnizor important de materii prime pentru biocombustibili în Europa. „Piața uleiurilor este acum împărțită între sectorul alimentar și cel al biocombustibililor, iar floarea-soarelui cultivată ca a doua cultură reprezintă o etapă pe care nu o valorificăm în prezent. România trebuie să fie prezentă pe această hartă. Obiectivul este să păstrăm o valoare adăugată mai mare pentru fermieri”, a punctat Cezar Gheorghe.
O perspectivă practică a fost oferită de Costin Telehuz, fermier și președinte al Asociației Cultivatorilor de Cereale și Plante Tehnice (ACCPT) Ialomița. „Floarea-soarelui ca a doua cultură după orz sau grâu își are locul în sistem dacă hibridul este suficient de timpuriu încât să nu compromită următoarea cultură principală. Prima recoltă acoperă deja o mare parte din costurile fixe, astfel că această cultură suplimentară este evaluată prin ceea ce adaugă, nu prin ceea ce înlocuiește. Ca orice altă recoltă, succesul ei se decide în momentul valorificării”, a explicat Costin Telehuz.
ReFuelEU este baza legislativă care transformă decarbonizarea aviației dintr-un obiectiv voluntar într-o piață reglementată. Cherosenul verde, cunoscut sub acronimul englezesc SAF, se conturează ca una dintre cele mai promițătoare soluții pentru reducerea emisiilor din acest sector. „În esență, companiile aeriene și furnizorii de combustibil vor avea nevoie de cantități tot mai mari de SAF, iar aceasta creează, în amonte, cerere pentru materii prime sustenabile. Dezvoltarea pieței generează o cerere în creștere pentru materii prime sustenabile și noi surse de valoare de-a lungul întregului lanț agricol. Este România corect poziționată pentru a valorifica această oportunitate?”, întreabă Cristina Cionga.
Participanții au fost de acord cu faptul că aceste culturi intermediare pot completa producția alimentară, fără a concura cu aceasta. În timp ce cultura principală de cereale rămâne baza rotației, culturile oleaginoase intermediare pot valorifica perioadele care altfel ar rămâne neutilizate între recolte. În plus, șrotul de floarea-soarelui rezultat din procesare rămâne disponibil ca sursă valoroasă de proteină pentru hrana animalelor.

Floarea-soarelui în cultură dublă, hibrizii Pioneer observați în câmp
După dezbaterea din Capitală, participanții au vizitat loturile de floarea-soarelui cu ciclu scurt de creștere din cadrul fermei TotAgro din județul Giurgiu, deținută de Cătălin Corbea. A fost prezentată floarea-soarelui cultivată după o cultură de cereale de toamnă, demonstrând astfel modul în care culturile intermediare pot fi integrate în sistemele agricole comerciale.
Reflectând asupra experienței sale, Cătălin Corbea a declarat: „Acest interval reprezintă fereastra ideală pentru floarea-soarelui cu ciclu scurt. Ceea ce se schimbă este continuitatea sistemului. Terenul rămâne ocupat, solul nu este lăsat descoperit, iar cultura următoare pornește de pe un teren care a fost acoperit, nu lăsat pârloagă. Facem acest lucru după orz de ani de zile. Dacă privim ferma în ansamblu, sistemul funcționează”.
Cătălin Corbea lucrează 3.000 de hectare, din care 2.000 ha sunt irigate.

Hibrizii Pioneer de floarea-soarelui observați în câmp au fost P63LE166 și P64HE244. „În România avem cinci locații de testare a hibrizilor de floarea-soarelui în cultură dublă, iar în Europa sunt peste 25 de locații. Testăm hibrizi linoleici, high-oleici, epoca optimă de semănat, cea mai potrivită densitate, cel mai bun plan de fertilizare, așa încât să putem oferi fermierilor rețeta pentru obținerea celor mai bune producții”, a menționat Andrei Ciocoiu, Category Marketing Manager Seeds în cadrul companiei Corteva.
De mai mulți ani, în ferme din țara noastră este o obișnuință cultura a doua, mai ales că de pe același teren, fermierii obțin două recolte într-un an, ceea ce le sporește veniturile. „Însă, fermierii noștri pot avea oportunitatea, prin culturile de floarea-soarelui să producă și să furnizeze materia primă pentru piața biocombustibililor, pentru SAF”, conchide Maria Cîrjă, Marketing Manager pentru România și Republica Moldova la Corteva Agriscience.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!