Fermieri, vi se pregătește ceva. Măsuri luate fără consultarea producătorilor agricoli - REVISTA FERMIERULUI
Căutare - Categorii
Căutare - Contacte
Căutare - Conținut
Căutare - Fluxuri știri
Căutare - Etichete
Căutare - articole
Wednesday, 23 September 2026 13:42

Fermieri, vi se pregătește ceva. Măsuri luate fără consultarea producătorilor agricoli Featured

În spațiul public a apărut informația că se pregătește, pentru fermieri, o schemă de sprijin pentru achiziția de îngrășăminte, ajutor despre care cei interesați nu știu nimic. Alianța pentru Agricultură și Cooperare (AAC) solicită Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) clarificări privind măsura pregătită și modul în care România intenționează să utilizeze instrumentele europene disponibile.

Pe 26 august 2026, Alianța pentru Agricultură și Cooperare a transmis către MADR și APIA (Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură) o adresă prin care a solicitat clarificări privind două instrumente europene adoptate în contextul creșterii costurilor pentru fermieri.

Astfel, Regulamentul (UE) 2026/1894 pune la dispoziția României 29.977.500 euro pentru măsuri destinate fermierilor afectați de problemele economice generate de criza din Orientul Mijlociu. România poate acorda, în condițiile regulamentului, și un sprijin național suplimentar de până la 200% din această sumă.

Totodată, Regulamentul (UE) 2026/1768 introduce o intervenție distinctă pentru fermierii afectați de creșterea drastică a prețurilor îngrășămintelor, prin care poate fi acoperită o parte din costurile suplimentare generate de evoluția prețurilor începând cu 1 martie 2026.

„Tocmai de aceea, în adresa transmisă în 26 august, am solicitat să se clarifice dacă cele două instrumente pot fi utilizate complementar, pentru categorii distincte de fermieri sau tipuri distincte de costuri, cu evitarea supracompensării. Am solicitat, de asemenea, criteriile de eligibilitate, metodologia, cuantumul sprijinului, numărul beneficiarilor și modul în care România intenționează să utilizeze fondurile disponibile. Am solicitat și un dialog cu organizațiile reprezentative ale fermierilor înainte de definitivarea schemei și notificarea acesteia către Comisia Europeană. Până în prezent, nu am primit un răspuns oficial la aceste solicitări. În același timp, în data de 22 septembrie au apărut declarații publice potrivit cărora proiectul pentru sprijinul la achiziția de îngrășăminte este deja redactat și urmează să fie aprobat de viitorul Guvern sau, în anumite condiții, prin Parlament. În acest context, considerăm necesar să știm dacă proiectul pregătit de MADR este cel prin care România intenționează să pună în aplicare unul dintre aceste instrumente europene sau dacă are în vedere utilizarea ambelor mecanisme”, arată AAC într-o scrisoare deschisă transmisă autorităților noastre.

Regulamentul (UE) 2026/1894 prevede că România trebuie să notifice Comisiei Europene, cel târziu la 30 septembrie 2026, măsurile pe care intenționează să le aplice, inclusiv criteriile de eligibilitate, beneficiarii, cuantumurile și metodologia de distribuire.

„Suntem în 23 septembrie 2026. Mai sunt doar câteva zile până la acest termen, iar organizațiile reprezentative ale fermierilor nu au primit până în prezent informațiile solicitate oficial.”

Alianța pentru Agricultură și Cooperare solicită Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale să clarifice public, înainte de expirarea termenului de 30 septembrie:

  • Dacă proiectul privind sprijinul pentru achiziția de îngrășăminte este măsura pregătită pentru implementarea Regulamentului (UE) 2026/1894;

  • Care este forma și valoarea schemei pregătite;

  • Care sunt criteriile de eligibilitate, beneficiarii și metodologia de calcul și acordare a sprijinului;

  • Dacă România intenționează să utilizeze integral cuantumul de 29.977.500 euro alocat prin regulament;

  • Dacă România intenționează să utilizeze și posibilitatea acordării sprijinului național suplimentar de până la 200%;

  • Dacă, în elaborarea schemei, a fost analizată și utilizarea intervenției prevăzute la articolul 78b din Regulamentul (UE) 2021/2115, astfel cum a fost introdus prin Regulamentul (UE) 2026/1768;

  • Dacă cele două instrumente europene pot fi utilizate complementar pentru categorii distincte de fermieri sau costuri, fără supracompensare;

  • Care este calendarul concret pentru aprobarea și implementarea schemei.

Termenul de 30 septembrie se apropie, iar fermierii au nevoie de răspunsuri clare. Fermierii din țara noastră au nevoie să știe ce sprijin va fi acordat, în ce condiții, din ce surse și când va putea fi accesat.

„Alianța pentru Agricultură și Cooperare nu solicită măsuri în afara cadrului european. Solicităm ca toate instrumentele și flexibilitățile puse la dispoziția României să fie analizate și utilizate în mod transparent și eficient, astfel încât sprijinul să ajungă cât mai repede la fermierii care suportă în prezent presiunea creșterii costurilor de producție. De asemenea, considerăm necesar ca organizațiile reprezentative ale fermierilor să fie informate și consultate înainte de definitivarea unor măsuri cu impact direct asupra sectorului agricol.”

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Read 1088 times

newsletter rf

Publicitate

ROMANIA AGRIMAX TERIS BENNER 2026

aisr

Banner Andermatt Insecticide 04 300x2050px

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

Banner_Profesional_agromedia_RF_300x250_px 

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista