Producătorul de utilaje agricole Poettinger a deschis oficial, pe 11 iunie 2021, a patra unitate de producție. Împreună cu proprietarii companiei, echipa de conducere, angajații și câțiva invitați (având în vedere restricțiile impuse de pandemie), a participat la predarea oficială a noii fabrici din localitatea St. Georgen, de lângă Grieskirchen (Austria).

Prima fază de extindere a fost finalizată în doar un an, cu o investiție de 25 de milioane de euro. Numărul ridicat de comenzi pentru utilaje și numărul limitat de unități produse în actuala fabrică au dus la avansarea rapidă a construcției noii fabrici. De aceea, ceremonia de începere a fazei următoare de construcție a avut loc în același timp.

Precizie

Când maestrul ceasornicar și lăcătuș Franz Poettinger a fondat compania în 1871 nu ar fi ghicit niciodată că, exact 150 de ani mai târziu, a patra fabrică a companiei va fi deschisă sub numele său. Mai mult, noua fabrică, împreună cu fabrica principală din Grieskirchen (Austria), care produce utilaje agricole pentru pajiști, fabrica de semănători din Bernburg (Germania) și fabrica de utilaje agricole pentru prelucrarea solului din Vodnany (Cehia), completează acum cvartetul.

În noua fabrică se vor produce prese de baloți rotunzi și greble de capacitate mare.

Prima fază - care oferă 6.300 m² de spațiu pentru producție pe un amplasament de 17 hectare - a fost finalizată într-un timp record, în doar un an. Pentru a putea sprijini creșterea continuă a companiei, Poettinger a proiectat noua fabrică de producție în așa fel încât, când va fi finalizată, va oferi o zonă de producție similară fabricii de la sediul central.

Ceremonia desfășurată în timpul deschiderii oficiale a unitășii de producție a marcat începutul construcției celei de-a doua faze de extindere. Această nouă etapă înseamnă o extindere aproape dublă față de suprafața de producție actuală și o investiție de aproximativ încă 45 de milioane euro. În viitor, vopseaua de înaltă calitate a mașinilor va fi produsă în noua fabrică. Vopsirea catodică reprezintă un proces ecologic. Nu se folosește niciun solvent în amestecarea și aplicarea vopselei. Acest lucru conferă utilajelor Poettinger o culoare atrăgătoare, care are o durată de viață mai lungă, ducând la durabilitatea acestora.

„Suntem mulțumiți de dezvoltarea pozitivă a afacerii noastre și dorim să folosim impulsul cererii actuale pentru a realiza sustenabilitatea prin extinderea distribuției și introducerea de noi utilaje. Această dezvoltare va fi susținută în cel mai bun mod posibil de aceste faze de extindere”, spune Gregor Dietachmayr, purtător de cuvânt al echipei de management, încântat de lucrările de extindere care sunt în desfășurare.

Inspirație din natură

În calitate de afacere de familie și producător de mașini agricole, Poettinger se concentrează pe oameni și pe mediu. În dezvoltarea utilajelor sale, obiectivul nu înseamnă doar cele mai bune rezultate de lucru, ci și conservarea maximă a resurselor. Sustenabilitatea este, de asemenea, o prioritate în construcția noilor clădiri. De aceea, lemnul a fost folosit pe tot parcursul ca material de construcție regenerabil. Implementarea unui acoperiș verde reduce efectele etanșării solului la minimum. Încălzirea prin pardoseală a fost implementată pentru a utiliza în mod optim căldura reziduală din procesele de producție. Măsurile de economisire a energiei, cum ar fi utilizarea tehnologiei LED, izolația termică de înaltă calitate și recuperarea căldurii fac deja parte din filozofia Poettinger.

Designul exterior natural promovează biodiversitatea: o pajiște amenajată de 6.000 m² în fața fabricii și mai mulți stupi asigură o integrare suplimentară în mediul natural.

„Mediul natural, în aer liber, prezintă zone împădurite și cu gazon ca spații deschise de care angajații se pot bucura în timpul pauzelor. Noua clădire va crea valoare suplimentară în regiune, consolidând  originea austriacă a companiei; o unitate de producție cu standarde  ridicate de calitate”, arată entuziasmat Jörg Lechner, managerul de proiect pentru dezvoltarea noii unități de producție.

Aproximativ 60 de angajați vor începe producția preselor de baloți rotunzi Impress și a greblelor de capacitate mare TOP. Linia de asamblare este un loc de muncă ergonomic proiectat la cele mai înalte standarde. „Când clădirea suplimentară va fi finalizată, vom putea oferi alte 30 - 40 de locuri de muncă în condiții de înaltă calitate”, spune Jörg Lechner.

Onorați trecutul, fiți viitorul

Prin construirea noii uzine aproape de sediul central al grupului, compania internațională de utilaje agricole Poettinger își onorează rădăcinile locale. „Pulsul antreprenorial al fondatorului Franz Poettinger a pus bazele unei companii de succes internațional acum 150 de ani, prin dezvoltarea utilajului său de tăiat furaje. Acest spirit pozitiv va continua să înflorească în noua fabrică. Dezvoltarea continuă a companiei, susținută de utilaje de înaltă calitate, care sunt remarcabile din punct de vedere tehnic, stabilește ritmul pentru faze viitoare de extindere. Pe măsură ce ne orientăm cursul către viitor, ne ghidăm după mottoul nostru”, a specificat Gregor Dietachmayr, subliniind una dintre valorile companiei.

Utilajele agricole Poettinger sunt comercializate în România de către NHR Agropartners, importator și distribuitor de tehnică agricolă de vârf, care, în prezent, deţine o reţea de 13 filiale, oferind o gamă complexă de produse şi servicii: vânzare utilaje agricole şi piese de schimb, ateliere de reparaţii şi echipe mobile de intervenţii. NHR Agropartners are mai mult de 230 de angajati şi un portofoliu cu mărci de top distribuite exclusiv, Deutz-Fahr, JCB, Hardi, Bogballe, Sfoggia, Einboeck fiind doar câteva dintre acestea. În activitatea NHR Agropartners pilonii de bază îi reprezintă stabilitatea şi sustenabilitatea, respectul faţă de client, încrederea în relaţiile construite, seriozitate şi, cu certitudine, perspectiva în viitor.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Ultimii ani au lăsat urme adânci în brazdele pământului românesc. Cu toate acestea, pare că încă nu ne-am învăţat lecţia dură a ignoranţei. În timp ce alte ţări alocă milioane de euro zilnic în programe ample de cercetare, autorităţile de la noi aproape că uită chiar şi de existenţa unităţilor de cercetare.

Și atunci, să nu ne mirăm că devenim tributarii importurilor și că randamentul la hectar este sub media europeană, chiar dacă avem printre cele mai mari suprafețe cultivate din Uniunea Europeană. Nu se găsesc resurse bugetare pentru finanțarea cercetării, iar aceasta supraviețuiește datorită valorificării producției din unitățile proprii.

O discuție despre cercetare, bani și viitor cu prof. dr. ing. Mihai Nicolescu, secretarul general al Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești” (ASAS).

Cercetarea suferă din cauza subfinanțării

Toată lumea este de acord că, fără cercetare, agricultura oricărui stat, indiferent cât este de avansată, va rămâne tributară deciziilor externe. Din păcate, România nu face excepție deși rezultatele cercetării agricole din țara noastră au fost cândva exportate și apreciate în toată lumea. Cea mai mare problemă rămâne finanțarea deficitară. „Căutăm ca în cadrul celor două Comisii de agricultură de la Senat și de la Camera Deputaților să argumentăm anumite solicitări și cu preponderență la ora actuală se pune problema finanțării cercetării agricole. Suferim în continuare de subfinanțare și cu toate că avem un temei legal - Legea 45, Legea 72 - finanțarea este deficitară, adică perpetuăm același fenomen de a turna apă într-o fântână pentru a avea resursele necesare, la limita supraviețuirii”, spune Mihai Nicolescu.

Nici măcar autofinanțarea, rezultată din cercetare și producție, nu mai asigură decât o foarte mică parte din necesarul de fonduri curente și investiții. „Dacă în anul 1990, la nivelul unităților de cercetare din țară Academia deținea 120.000 de hectare, la ora actuală mai avem în jur de 40.000 de hectare. Mă rog, a fost problema retrocedărilor care au apărut conform legislației în vigoare, dar aceste terenuri asigurau și o bază financiară unităților de cercetare privind dotarea și salariile”, adaugă secretarul general ASAS.

2020, an atipic și pentru cercetare

Pandemia a afectat inclusiv activitatea de cercetare. Totul s-a mutat online în luna martie a anului trecut și fiecare institut și stațiune de cercetare subordonată Academiei au fost obligate să ia toate măsurile specifice anti-covid. „Norocul nostru a fost că am putut ține o serie de prelegeri, conferințe, simpozioane online, prin dotările făcute anii trecuți, și atunci am putut să organizăm la distanță aceste întâlniri cu specialiști și cu factorii decizionali; de asemenea domnul președinte (n.r. Valeriu Tabără, președintele ASAS) organizează periodic teleconferințe în sala de consiliu și astfel luăm legătura cu unitățile de cercetare din întreaga țară. Efectiv este un apel nominal în care conducătorii acestor unități își spun păsurile, se dau soluții, se transmit informații și aceasta este o treabă care reduce foarte mult cheltuielile. Vă dați seama ce însemna să vină un director de la o stațiune de la Iași: tren, cazare, or, online poți să ai dialogul direct și constructiv, și găsirea unor soluții adecvate”, spune Mihai Nicolescu.

Cercetare strategică pentru dezvoltarea agriculturii

Începutul anului 2020 a coincis cu elaborarea de către ASAS a unei strategii de dezvoltare a agriculturii românești, la o inițiativă mai amplă coordonată de Academia Română. „La inițiativa guvernatorului Băncii Naționale, Mugur Isărescu, s-a lansat proiectul de strategie în dezvoltare economică a României pe termene scurt, mediu și lung. Practic, se dorește crearea unui model economic cu țintă 2040. Coordonarea la acest nivel s-a făcut de către Academia Română și de directorul revistei Economistul, Constantin Boștină. Conducerea ASAS a elaborat în acest sens strategia referitoare la viitorul agriculturii românești.

De asemenea, ASAS a ținut o permanentă legătură cu Academia Română, cu secția respectivă de specialitate, și periodic s-au dat soluții la anumite fenomene care au apărut în agricultura și zootehnia românești; mă refer la pesta porcină, la pesta aviară, iar secțiile științifice care sunt în Academia noastră, cele nouă - de pedologie, cultura plantelor, horticultură, de industrie alimentară, de mecanizare, de economie agrară - au căutat întotdeauna, prin membrii ASAS, să ofere răspunsuri la problematica apărută”, ne explică Mihai Nicolescu.

Suntem prea săraci ca să acceptăm sfaturi ieftine

Deși e la limita supraviețuirii din punct de vedere financiar, cercetarea românească nu-și dezminte renumele câștigat în aproape o sută de ani. Cu resurse puține și terenul decimat, cercetătorii noștri încă generează performanță în laboratoarele stațiunilor din țară. Mai mult, ASAS derulează, prin structura proprie, proiecte de cercetare împreună cu producătorii agricoli pe diverse probleme care afectează producția, în condițiile în care din ce în ce mai multe substanțe de protecție a plantelor sunt interzise pe piața comunitară. Pactul verde european va impune o serie de restricții pentru agricultură, iar cercetarea trebuie să vină cu un răspuns documentat științific la dilemele fermierilor și să le ofere acestora cele mai potrivite soluții. În aceste condiții, secretarul general al ASAS arată cu degetul spre cei din exteriorul României care ne oferă lecții de bune practici fără să cunoască măcar condițiile specifice ale țării noastre în ceea ce privește microclimatul, solurile și condițiile de cultură. „E adevărat că „drumul spre iad e pavat cu intenții bune”. Cred că și aici apare acest fenomen, în sensul că vin reprezentanții occidentali și ne dau lecții. Vreau să vă spun că în anii trecuți, prin 2016, 2017, a apărut tot așa o idee a unora, conform căreia Academia de Științe Agricole și Silvice ar trebui să aibă un singur institut în care să facă orice sau de toate. Mai mult, au venit în vizită reprezentanții institutului de cercetare din Franța, IRA, să ne spună cum să facem tehnologia, ce agrotehnică să folosim. Și la un moment dat s-a pus următoarea întrebare: domnule director, nu vă supărați, cine a fost înainte? Oul sau găina? Și am explicat foarte simplu: dacă în 1927 academicianul Șișești înființează în România Institutul de cercetări agronomice al țării, în 1947 se înființează IRA în Franța, după chipul și asemănarea ICAR-ului. Și atunci, cine de la cine să învețe? E adevărat că trebuie să ținem cont de noutățile apărute pe plan mondial, dar trebuie să avem decența și să recunoaștem niște realizări deosebite ale înaintașilor noștri. În primul rând, trebuie să explicăm fermierilor ce înseamnă aceste programe, modul în care se pot accesa fondurile europene, pentru că, după cum constatați și dvs. din experiența pe care o aveți în teritoriu, oamenii nu prea știu despre ce este vorba. Or, noi trebuie să găsim un limbaj comun, un limbaj pe înțelesul tuturor, ca oamenii să știe ce-i așteaptă, pentru că, vedeți și dvs., consultanța agricolă este sublimă, dar lipsește cu desăvârșire!”, argumentează Mihai Nicolescu.

Cercetarea poate fi cea mai bună prevenție

După un an extrem de secetos, dublat de pandemia de Covid-19, speranțele fermierilor români se îndreaptă tot către... starea vremii. Ce-i drept, precipitațiile din acest început de primăvară au reușit să mai reducă din deficitul de umiditate din sol. Însă agricultura e un șir întreg și continuu de probleme și măsuri care trebuie luate uneori fără nicio clipă de răgaz, iar soluțiile trebuie să vină din domeniul cercetării. Specialiștii din unitățile de cercetare, la cererea producătorilor agricoli, dar și prin programe proprii, trebuie să anticipeze și să studieze efectele schimbărilor din ce în ce mai accentuate de climă și mediu și impactul lor asupra agriculturii. „Noi la Academie căutăm să argumentăm științific toate deciziile care se iau, căutăm să venim în sprijinul Ministerului Agriculturii cu soluții la toate solicitările. Probleme sunt din toate punctele de vedere, dar noi trebuie, prin toate mijloacele, să găsim soluții. Din fericire, deocamdată sunt premise pentru un an agricol bun. Chiar am văzut niște culturi de grâu pe care se dădeau îngrășăminte și arătau foarte frumos din punct de vedere agronomic. Pe de altă parte, cum spuneați și dvs., probleme au fost, sunt și vor fi întotdeauna. Încă din 1927, de când a fost înființat primul institut de cercetări agronomice al României, sub inițiativa academicianului Gheorghe Ionescu-Șișești, domnia sa și-a făcut studiile în Germania cu niște rezultate deosebite, și atunci a simțit nevoia, întorcându-se în țară, să creeze din punct de vedere genetic și pe latura vegetală, și pe latura zootehnică, cu specii și creații adaptate condițiilor pedoclimatice ale țării.

La inițiativa domnului academician Cristian Hera, anii trecuți s‑au publicat cele trei volume ale jurnalului ținut de dl academician Șișești și, citindu-le, am constatat ce gândire creativă a avut domnia sa. Și dau un exemplu, pe care îl argumentez. Dacă aduc în România un soi din Germania și voi constata că, deși în Germania îmi dă 7-8 tone la hectar, la noi va da 2-3, în mod evident apare întrebarea: de ce? Pentru că acel soi nu era adaptat condițiilor pedoclimatice. Și atunci a apărut necesitatea ca pe solurile țării noastre să se facă aceste cercetări pentru obținerea creațiilor agricole.

La ora actuală, sunt fel de fel de inițiative la nivelul Comunității Europene, în sensul că mulți specialiști din țările europene, din comunitatea europeană, vin să ne dea lecții. Nu spun că nu ar fi utile aceste lecții, dar pe undeva sunt puțin lipsite de cunoașterea realităților țării noastre; mai ales acum, cu noile programe, Green Deal și reducerea consumului de pesticide, nu se ține cont de faptul că în România sunt anumiți dăunători care, dacă nu sunt combătuți, vor diminua semnificativ producțiile. Și toată lumea cunoaște cazul neonicotinoidelor. ASAS a intervenit în acest subiect și, prin președintele Valeriu Tabără, a inițiat, în urmă cu trei ani, cercetări specifice care să argumenteze că folosirea acestor pesticide nu afectează viața albinelor. Bineînțeles că din nou ne-am lovit de piedici, deoarece toate probele de plantă, de albine n-am putut să le analizăm în țară pentru că nu avem un laborator acreditat RENAR. Aceste analize s-au făcut în Germania, în Bulgaria și, după trei ani de cercetări, s-a constatat că influența acestor pesticide este nesemnificativă. Mai mult, argumentăm și prin faptul că numărul de familii de albine a crescut, nu a scăzut, în cei trei ani de studiu, și recent a fost organizată o conferință online în care s-au prezentat rezultatele acestor cercetări. Așadar, subliniez încă o dată necesitatea dezvoltării cercetării agricole în țara noastră, pentru a găsi soluții la toate aceste aspecte care apar inevitabil în practica agricolă”, explică Mihai Nicolescu.

ASAS: surse și resurse umane

Secretarul general ASAS ne-a explicat care este structura instituției și cum funcționează secțiile Academiei: „Precizez că Academia noastră are patru categorii de membri: membri de onoare, membri titulari, membri corespondenți și membri asociați; fiecare secție are repartizat un anumit număr de membri și, în cadrul acestor secții, alegerea unor noi membri se face pe baza unui regulament strict al nostru, adică acced personalități cu realizări deosebite în domeniul referențial. Membrii plini, titulari clar sunt cei care au avut rezultate deosebite în domeniul cercetării agricole; membrii corespondenți și cei asociați sunt cei care ușor, ușor încep să-și spună cuvântul.

Organele de conducere ale Academiei noastre sunt: biroul prezidiului, care reunește personalități precum președintele, cei patru vicepreședinți (doi vicepreședinți remunerați și doi vicepreședinți onorifici) și secretarul general. Organul superior este prezidiul ASAS, în care, pe lângă membrii biroului prezidiului, sunt cei nouă președinți ai secțiilor științifice. Iar organul suprem de conducere al Academiei este Adunarea generală. Din punct de vedere legal, în fiecare an această Adunare generală trebuie să fie organizată cu participarea membrilor. În fiecare an noi trebuie să aprobăm execuția bugetară a anului precedent și bugetul anului următor, atât pentru Academie, cât și pentru fundație, cea care gestionează patrimoniul Academiei. Acum, din cauza pandemiei trebuie să găsim soluții legale să desfășurăm adunarea generală conform prevederilor legale. Drept de vot au membrii titulari, membrii corespondenți și membrii de onoare. În ultimul an, chiar făceam zilele trecute o statistică, membrii de onoare, titulari și corespondenți sunt în număr de 221 și ne-au părăsit 18 membri, iar alegerile se fac în momentul în care se eliberează, pe cale naturală, un loc de membru din secția respectivă.

Cine dorește să ajungă membru titular al Academiei trece prin toate furcile caudine, începând ca membru asociat, apoi membru corespondent și, în tot acest timp trebuie să demonstreze, prin realizările sale, că merită pe deplin această alegere. Referitor la modalitățile de obținere a unui punctaj între cele trei categorii, se echivalează realizările. Mă refer la creații, publicații, participări la conferințe, simpozioane interne, internaționale. Din cauza pandemiei, anul trecut aceste participări au fost mult diminuate. Sperăm ca anul acesta să fie mai bine.”

Salariul minim pentru un tânăr cercetător

În cercetare e mare nevoie de forță de muncă specializată, la fel ca și în celelalte ramuri ale agriculturii. Dar ce-i oferă cercetarea? „Un tânăr absolvent de facultate cu medie foarte bună are capabilitate de cercetare. Dar în momentul în care vine în producție și eu îi ofer salariul minim pe economie, automat se pierde o valoare, în sensul că tânărul preferă să se ducă la o firmă să vândă adidași, firmă care îi pune la dispoziție o mașină și un telefon, și un salariu de două-trei ori cât i se oferă în cercetare. Aici trebuie reglate lucrurile...”, spune Mihai Nicolescu.

Se mai întâmplă un fenomen. Un cercetător se formează în cel puțin zece ani. Statul investește în el, apoi cumva își ia mâna de pe el pentru că, neplătindu-l cu un salariu decent, e foarte posibil ca tânărul să fie cooptat și să accepte oferta unei companii private. „După zece ani, poți să spui că știi câte ceva din domeniul cercetării. Or, aceste două aspecte, reducerea fondului funciar și salariile neatractive, creează disfuncționalități majore. Pentru că cercetarea, vă spun, este ca pescuitul: dacă ți-a intrat microbul în sânge, îl vei avea toată viața. Și țin minte de primul meu șef, domnul Modiga, Dumnezeu să-l ierte, am avut repartiție dublă după terminarea facultății, a trebuit să fac doi ani de stagiatură, am venit în cercetare și în primele zile de serviciu mi-a zis: „Mihai, n‑ai să faci o avere din cercetare”. Și a avut dreptate. „Pot să spun că trăiesc decent, dar din punct de vedere spiritual mă simt împlinit”, mărturisește cercetătorul de la ASAS.

Viitorul e tot al cercetării!

Nevoia de hrană pentru populația în creștere a lumii exploatează la maximum resursele Pământului. E greu de crezut că producția ecologică va suplini cererea din ce în ce mai mare de hrană îndestulătoare. Dar, cu siguranță, biotehnologiile o vor face. Tocmai de aceea este foarte important ca cercetarea, inclusiv cea românească, să fie mult mai bine conectată cu producția și educația agricolă. Iar comunicarea rezultatelor cercetării către potențialii beneficiari, pentru a putea fi transpuse în practică, ar trebui să devină cap de afiș pentru toate institutele și stațiunile membre ASAS. „Vedeți dumneavoastră, «tonul face muzica». Un om, chiar dacă are dreptate, dar nu știe să-și spună punctul de vedere într-o formă, să zicem, diplomatică și lejeră, n-are sorți de izbândă. Or, noi avem la ora actuală un președinte care a împletit armonios știința cu politica, domnia sa a fost și de două ori ministru al agriculturii, deputat de două mandate și cunoaște bine specificul comunicării în politică, pentru că nu oricine poate să perceapă modalitățile de abordare a unor probleme și căile, și mijloacele prin care să ajungi la rezultatul scontat. Domnia sa având rezultate deosebite în cercetarea agricolă, de asta a fost și ales președinte de către comunitatea științifică din Academie, dar, mai presus de toate, Valeriu Tabără a fost un vizionar privind cercetarea geneticii. Da, viitorul se pare că va fi al geneticii și al biotehnologiilor, pentru că vedem unde ne îndreptăm ca populație a Globului, această populație trebuie să fie asigurată cu o hrană îndestulătoare și în același timp de calitate. Dar chiar și aceste creații biologice din domeniul vegetalului au niște limite. Or, dacă noi obținem la grâu o producție de 10-12 tone, în Vest poate să ajungă și la 18 tone pe hectar. Există o limitare și trebuie să găsești căi și mijloace ca să asiguri o producție mai mare, de calitate și se pare că numai genetica și biotehnologiile vor da rezultate în acest domeniu. Chiar acum, în cadrul Academiei, dorim să realizăm două laboratoare în acest domeniu. Sperăm că vom găsi și sursele financiare”, afirmă Mihai Nicolescu.

Fosta-i tu, mecanizare românească...

Fabrică de tractoare am avut, de combine, la fel, de utilaje, nu mai vorbim. Unde și de ce au dispărut toate? Era industria românească un pericol atât de mare pentru concurența externă? Sau România a devenit, după anii 2000 mai ales, o piață atractivă care făcea cu ochiul marilor producători de utilaje agricole ai lumii?!

Cercetătorul Mihai Nicolescu este de părere că toate aceste aspecte au dus la dispariția industriei de tractoare românești. Pur și simplu „nu a fost lăsată” să se dezvolte: „Noi eram un potențial concurent cu fabrica de tractoare. Vă dați seama că totuși noi în ’90 aveam o dotare în jur de 147.000-150.000 de tractoare și care erau înlocuite anual. Or, firmele din Occident aveau tot interesul să își vândă echipamentele tehnice. Și vă dau un exemplu: dacă un tractor U650 în țară îl produceam cu 10.000 de euro, la ora actuală același tractor, cu aceleași caracteristici, îl cumpăr cu 30.000 de euro, deci aveam concurență și poate și „cozile de topor” din țară au făcut ca acești potențiali concurenți să dispară. Aduceți-vă aminte, același fenomen s-a întâmplat cu combinele românești și vă dau un exemplu: eram în stagiatură, făceam un curs de specializare la Ștefănești, unde era director general dl Victor Neagu, un mare mecanizator și un om care a făcut multe lucruri bune pentru agricultură; știind că lucrasem și în cercetare ca student, mi-a propus următoarea treabă: pe o combină românească să montez două seturi de curele Pirelli. Marea deficiență a acelor combine în exploatare era ruperea curelelor, că erau curele făcute în țară, de proastă calitate. Și spre surprinderea mea și a dânsului, am constatat că timp de doi ani n-am avut nicio rupere de curele. Vreau să vă spun că, din punct de vedere conceptual, combinele noastre erau nemaipomenite, adică de multe ori băteau la parametri combinele străine. Iar acum spunem „vai, Doamne, ce-am făcut!”. Cam așa a fost și cu pădurile, cu perdelele forestiere, cu acei copaci de pe marginea șoselei. Se spune: vine viscolul și nu mai pot să circul sau vine zăpada peste sat! Păi, dacă ți-ai tăiat perdeaua de protecție, normal că vine. Dar, mă rog... toate acestea sunt un ciclu care se repetă la 30-40 de ani. Dacă vom avea înțelepciune și bani, le vom reface pe toate”, concluzionează Mihai Nicolescu, secretar general al ASAS.

Articol scris de: CARMEN NICOLAE

Publicat în Revista Fermierului, ediția print - mai 2021

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Asociația Industriei de Protecția Plantelor din România (AIPROM) își exprimă îngrijorarea cu privire la rezultatul și consecințele votului din 8 iunie 2021, din plenul Parlamentului European, privind raportul „Strategiei UE pentru Biodiversitate 2030”. Unul dintre amendamentele care afectează activitatea fermierilor și care a fost votat de europarlamentari în ședința din 8 iunie este AM. 806, care se opune reautorizării substanței active glifosat după 31 decembrie 2022. Prin acest amendament, statele membre sunt invitate să efectueze pregătirile necesare pentru a le oferi fermierilor soluții alternative viabile după interzicerea glifosatului. Industria de protecția plantelor transmite că face eforturi să ofere alternative eficiente și sigure pentru produsele care sunt interzise sau restricționate, dar nu poate aduce noi produse pe piață în ritmul alert în care sunt interzise produse absolut necesare fermierilor.

„Am luat notă de îngrijorarea publicului larg cu privire la continuarea utilizării glifosatului, însă pentru a fi luată o astfel de decizie importantă trebuia să se aibă în vedere argumentele științifice ale experților. În acest context, europarlamentarii au luat o decizie politică la fel ca în multe alte situații similare, sub presiunea emoțiilor generate de publicul influențat de o anumită parte a spectrului societății civile. Suntem îngrijorați cu privire la faptul că aceste decizii politice, care sunt luate fără a avea o bază științifică solidă, pun în pericol siguranța și securitatea alimentară ale Europei și vor conduce la importuri masive de produse alimentare din țări care nu aparțin spațiului comunitar și care nu vor fi obligate să respecte aceleași reguli precum producătorii din interiorul Uniunii Europene, generând astfel o concurență neloială și periclitând profitabilitatea și productivitatea fermierilor”, arată AIPROM.

De altfel, și Alianța pentru Agricultură și Cooperare a atras atenția cu privire la consecințele negative ale acestui vot, cu impact direct asupra productivității agricole. „Industria de protecția plantelor din România este alături de fermierii din România și îi sprijină în eforturile lor de a asigura hrană suficientă, sigură, disponibilă și accesibilă încurajând implementarea principiilor agriculturii sustenabile, însă fermierii au nevoie de un minim de unelte disponibile, așa cum sunt noile tehnici genomice și suficiente soluții moderne de protecție a plantelor. Accesul la substanțe active și produse de protecția plantelor este esențial pentru a gestiona corespunzător condițiile specifice agriculturii din țara noastră. Fermierul vrea să producă, însă nu poate face acest lucru dacă apar limitări și restricții nejustificate sau reevaluări ale unor reglementări deja validate de forurile științifice”, precizează un comunicat de presă al AIPROM.

Lipsa de predictibilitate afectează major deciziile din producția agricolă și are efecte la fel de grave ca și schimbările neașteptate ale vremii. Nu există nicio diferență între o secetă prelungită și eliminarea bruscă de pe piață a unei clase de produse care poate limita sub pragul de dăunare periculos o populație de dăunători endemici în țara noastră.

Fermierul din UE, descurajat

Consecințele interzicerii glifosatului vor fi din păcate vizibile în România unde condițiile specifice de climă și sol, precum și fărâmițarea terenurilor favorizează răspândirea bolilor, dăunătorilor și buruienilor. În România, glifosatul este utilizat mai ales între culturi, fiind și o soluție care permite aplicarea principiilor agriculturii conservative, recomandate și promovate intens de către Comisia Europeană.

Interzicerea utilizării glifosatului în absența unor alternative viabile și eficiente economic îi va determina pe fermierii români să aplice mai multe tratamente cu produse complementare și în cantități mai mari, fără să obțină aceeași eficacitate și cu un impact negativ mai mare asupra mediului. Costurile de producție vor fi mai ridicate, produsele agroalimentare obținute vor fi mai scumpe, iar prețul va fi suportat de către consumatorul român. „La finalul zilei, fie că suntem fermieri, autorități de reglementare, membri ai Parlamentului European sau simpli consumatori, cu toții avem nevoie de hrană, iar aceste restricții fără baze științifice solide nu vor face altceva decât să permită prezența pe piață a mai multor produse agroalimentare provenite din state aflate în afara UE. Achiziționând astfel de produse, vom susține activitatea fermierilor din alte state și vom descuraja activitatea fermierului european. Aceste produse de protecția plantelor sunt medicamentele plantelor și la fel ca în cazul medicamentelor pentru uz uman, acestea trec printr-un proces riguros de autorizare, parcurgând o multitudine de teste care sunt menite să stabilească dacă aceste produse sunt sigure pentru mediu și om. Așa cum omul are nevoie de medici și medicamente pentru a limita efectele factorilor perturbatori, tot așa și plantele au nevoie de tratamente cu produse de protecția plantelor pentru a limita răspândirea și consecințele negative ale bolilor, dăunătorilor și buruienilor”, susține Asociația Industriei de Protecția Plantelor din România.

Rasa de oi ţurcane Breaza are ca leagăn de formare bazinul Văii Jiului mărginit de culmile abrupte ale munţilor Parâng, Şureanu, Retezat, cu localităţi precum Petrila, Lupeni, Straja, Câmpu lui Neag, Aninoasa, Băniţa, Jieţ, Crivadia, Baru Mare până în Bumbeştii Gorjului. Nu se cunosc exact timpul și metodele de formare a acestei populaţii, dar există certitudinea că oamenii din zonă au exploatat apariţia la un moment dat a unei mutaţii genetice în populaţie care prezintă caracteristicile fenotipice ale populaţiei actuale.

Specialiştii nu s-au aplecat prea mult spre această populaţie de oi, Breaza fiind lăsată în seama crescătorilor localnici care au crescut-o şi au ameliorat-o cu mare dragoste, izolând-o reproductiv de toate celelalte populaţii de Țurcană.

Caracteristica fenotipică care o defineşte este dată de desenul deosebit al feţei cu obraji de culoare închisă, castaniu închis până la negru lucios, brăzdat de o brezătură de culoare albă mai îngustă sau mai largă în forma literei „V” sau triunghi imperfect, cu baza în zona frunţii (coamelor) care coboară până la limita buzei superioare. De acest desen s-au legat crescătorii din vremuri străvechi când au început să selecţioneze reproducătorii și să planifice împerecherile, astfel încât această brezătură să rămână dominantă şi să se transmită din generaţie în generaţie.

Având efective relativ mici, cuprinse între 20 şi 100 de oi, crescătorii au urmărit în selecţie pe lângă brezătura caracteristică şi o creştere a productivităţii animalelor mai ales în direcţia producţiei de lapte, care cu timpul în generaţii succesive de selecţie a devenit foarte importantă, fiind o sursă reală pentru traiul ciobanilor localnici.

Este foarte important de reţinut că brezătura caracteristică, coroborată cu producţia mare de lapte, peste media populaţiei la indivizii reţinuţi pentru reproducţie, a creat în timp o corelaţie pozitivă între aspectul fenotipic și producţia de lapte.

Oile breze au o constituţie fină spre robustă caracteristică oilor de munte, cu o talie cuprinsă între 50 și 70 cm şi o lungime corporală între 70 și 110 cm.

Corpul este piriform descriind aproape un trapez, cu baza mare pe linia feselor sprijinit pe patru picioare puternice terminate cu ongloane de culoare neagră foarte rezistente la mers şi păşunat în terenuri tari, pietroase.

Toracele este suficient de larg, lung şi adânc, adăpostind în interiorul său inima şi plămânii, organe foarte bine dezvoltate, caracteristici anatomice ce favorizează o mare capacitate respiratorie transpusă în vitalitate pronunţată, consum sporit de furaje şi în final producţii ridicate de lapte. Capul este puţin convex (berbec) cu coame bine dezvoltate, continuat cu un gât bine prins de trunchi, lung şi mai subţire față de celelalte ţurcane (bucălăi, bele).

Ca rezultat al selecţiei mamelor de berbeci, forma, dar mai ales mărimea glandei mamare impresionează prin dimensiuni, sfârcurile având dimensiuni şi formă pretabil la mulsul mecanic.

Capacitatea lactogenă a oilor breze este foarte bună, situând această rasă la limita inferioară imediată a raselor specializate pentru producţia de lapte. Această caracteristică creează mari probleme crescătorilor în perioada de supt a mieilor, pentru că trebuie să intervină zilnic să mulgă laptele rezidual, altfel riscând să compromită glanda mamară.

Pe lângă suprafeţele mici de păşuni pe care sunt crescute, această intervenţie zilnică în timpul când mieii se află în perioada de alăptare face ca efectivele crescute în ferme să aibă dimensiuni mici.

Lâna este grosieră, acoperind trunchiul fără o extindere pe faţă şi picioare, cu abdomenul mai puţin îmbrăcat față de rasele Bucălae sau Bălă, cojocul cântărind între 3 şi 4 kg la oi şi 5 şi 9 kg la berbeci.

Dezvoltarea corporală este foarte bună acolo unde oile beneficiază de condiţii optime de furajare şi exploatare, oile ajungând ușor la 60-70 kg şi berbecii la 90-120 kg şi chiar peste.

Mieii la fătare cântăresc între 5 și 7,5 kg cu recorduri de 8 – 10 kg, existând în populaţie exemplare cu fătări gemelare, masa mieilor însumând 13-14 kg, ca de pildă în exploataţia doamnei Tamara Boantă, la mieii cântăriţi în data de 4 martie 2021. Producţia de lapte este în anumite turme secţionate şi bine furajate de peste 2-2,5 kg pe zi. Dacă la aceste producţii adăugăm faptul că în populaţie sunt efective cu o natalitate de 140-150%, ne dăm seama cât de valoroasă poate să fie această rasă.

De valoarea acestei populaţii au început să îşi dea seama crescătorii care fac tranzacţii de-a dreptul uluitoare, ajungând să cumpere berbeci din stadiul de miel la preţuri de 10.000-20.000 lei şi mieluţe la preţuri de 2.000-3.000 de lei.

Vă mărturisesc că am trăit să văd acest tip de tranzacţii şi cu altă ocazie, cu acceptul crescătorilor respectivi, o să le mărturisesc într-un alt articol.

Crescători remarcabili, cu efective deosebite în zonă, sunt Ion Lupşa, Ion Stan, Tamara Boantă, Ion Labău, Anișoara Jurcă şi mulți alţii, despre care sigur vom mai auzi.

Ce este de făcut cu această populaţie?

1.     Din cauza faptului că se creşte într-un areal defavorizat, trebuie ca nivelul minim de efective pentru care se acordă sprijin voluntar cuplat să scadă de la 60 de capete la 30 de capete, astfel încât să poată beneficia cât mai mulţi crescători.

2.      Fiind o populaţie mică în pericol de dispariţie, trebuie urgent făcut un program de reconstituire și dezvoltare ale rasei conform Regulamentului European 1012/2016, astfel încât să se poată folosi la reproducţie în faza incipientă berbeci din populaţia respectivă fără origine cunoscută pe două generaţii, dar care să manifeste fenotipic toate caracterele rasei.

3.      Având caracteristici de conformaţie şi mai ales de producţie total diferite de celelalte tipuri de Țurcană, se impune extinderea lucrărilor de control oficial al performanţelor, constituirea unei baze de date separate de celelalte ecotipuri, astfel încât serviciul tehnic al Registrului genealogic „DACIA” Hunedoara să poată omologa această populaţie, sporind astfel zestrea genetică a populaţiilor de ovine românești şi creşterea biodiversităţii genetice în domeniul creşterii animalelor.

Desigur, pentru foarte mulţi cititori datele prezentate în acest articol prezintă unele curiozităţi, pe cei care nu cred îi invit să vadă că nu sunt poveşti la gura sobei, ci sunt realităţi care demonstrează încă o dată ca ecotipurile rasei Țurcană sunt deosebit de valoroase, doar că trebuie asigurate condiţii de creştere optime ca să poată să-şi exprime potenţialul real de producţie.

Articol scris de: PROF. DR. ING. GHEORGHE NEAŢĂ, DIRECTOR GENERAL COORDONATOR R.G. „DACIA” HUNEDOARA

Publicat în Revista Fermierului, ediția print – aprilie 2021

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html