Unul dintre subiectele mult discutate în ultima perioadă și care merită să fie intens analizat se referă la înmagazinarea și conservarea apei în sol, dat fiind faptul că în ultimii ani ne confruntăm cu probleme serioase legate de secetă.
Pe lângă măsurile de combatere a efectelor schimbărilor climatice, care implică studii aprofundate pe termen lung și intervenții serioase în practica agricolă curentă, avem la îndemână o serie de măsuri agrotehnice care, aplicate corect, pot întârzia efectele secetei cu până la două-trei săptămâni.
Măsuri agrotehnice la îndemână
Cea mai mare parte a apei din sol se pierde prin evaporație directă și prin transpirația plantelor.
Pentru ca apa să fie păstrată în sol este necesar ca între concentrația vaporilor din rezerva acestuia și cantitatea de vapori din atmosferă să existe un echilibru. Aceasta se întâmplă în general în sezonul rece sau în perioadele ploioase, când fenomenul de evaporație este foarte redus. În sezonul cald, când temperatura este ridicată și aerul este uscat, pierderile de apă prin evaporație directă pot ajunge până la 50% din rezerva solului sau chiar mai mult, dacă nu se iau măsuri de prevenire a acestui fenomen.
Un alt factor care contribuie semnificativ la instalarea deficitului de umiditate în sol este viteza vântului. Studiile de specialitate indică pierderi de apă de zece ori mai mari decât cantitatea care se pierde atunci când atmosfera este calmă, în aceleași condiții de temperatură.
Dintre măsurile agrotehnice pe care le avem la îndemână, amintim:
1. Lucrările de prelucrare a solului care trebuie să asigure afânarea și permeabilitatea acestuia pentru apă. Din cantitatea totală de precipitații căzute, se înmagazinează și se rețin într-un sol bine lucrat circa 60%, în timp ce solurile nelucrate rețin mai puțin de 10%.
După efectuarea arăturilor, fie de vară, fie de toamnă, terenul se nivelează cu grapa stelată sau grapa cu colți, care lucrează în agregat cu plugul. O suprafață neuniformă evaporă în aceleași condiții cu 20-25% mai mult decât o suprafață plană. Primăvara, pentru pregătirea patului germinativ nu se utilizează sub nici o formă grapa cu discuri. Pierderile de apă în urma acestei lucrări pot ajunge până la 15%. Se utilizează combinatorul și numărul de treceri se reduce la minimum. Distrugerea crustei, astuparea crăpăturilor și combaterea buruienilor prin prașilă reduc, de asemenea, pierderile de apă din sol.
2. Fertilizarea culturilor. Administrarea îngrășămintelor chimice trebuie să țină cont de rezerva de apă a solului. Dozele mari, administrate în condiții de secetă, nu pot fi valorificate și se poate instala procesul de exosmoză. Îngrășămintele organice contribuie la structurarea solului și creșterea permeabilității pentru apă. Pe suprafețele fertilizate organic s-a constatat capacitatea de a înmagazina cu 20% mai multă apă decât pe suprafețele pe care fertilizarea s-a făcut preponderent chimic. De asemenea, humusul obținut în urma descompunerii îngrășămintelor organice are capacitatea de a înmagazina de șase ori mai multă apă și întârzie apariția fenomenului de secetă pedologică cu două-trei săptămâni (Popescu, 2016).
3. Asolamentul. Se vor avea în vedere asolamente lungi de 4-7 ani, în care să alterneze, controlat, plantele cu consum ridicat de apă cu cele cu consum specific redus și perioade de vegetație mai scurte.
4. Epoca și densitatea optimă de semănat. Semănatul în epocă optimă și cu densitate care să nu depășească 60.000 – 65.000 plante/ha au efecte directe asupra valorificării superioare a rezervelor de apă din sol. Arhitectura sistemului radicular influențează în mod deosebit alegerea densității de semănat (Hammer et al., 2009).
Ținând cont de aceste recomandări putem contribui parțial la acumularea și reținerea apei în sol, cu efect direct asupra creșterii, dezvoltării plantelor și obținerii unor producții mulțumitoare, care să ne aducă satisfacții atunci când încheiem un an agricol, indiferent cât de dificil ar fi acesta.
Articol scris de: DR. ING. ALINA AGAPIE, LABORATORUL DE BIOINGINERIE SCDA LOVRIN
Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - mai 2021
Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a publicat pe pagina de internet versiunile finale ale Ghidului solicitantului pentru accesarea sprijinului financiar acordat pentru instalarea tinerilor fermieri (sM 6.1), pentru dezvoltarea fermelor mici (sM 6.3) și pentru cooperare orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare în sectoarele agricol și pomicol (sM 16.4/ sM 16.4a) din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020). Sesiunea de primire a proiectelor pentru submăsurile 6.1, 6.3 și 16.4/16.4a începe în data de 27 august 2021, ora 9.00.
De reținut că, pentru tinerii fermieri s-a majorat sprijinul financiar pe care îl pot obține începând cu sesiunea din acest an. Astfel, finanțarea pentru cei care se instalează prima dată ca tineri fermieri este 100% nerambursabilă, se acordă pentru o perioadă de maximum trei ani (inclusiv pentru exploatațiile pomicole – față de cinci ani cât era anterior) și poate fi în valoare de 70.000, 60.000, 50.000 sau de 40.000 de euro în funcție de dimensiunea exploatației – exprimată în SO (standard output), care se poate calcula și prin noua aplicație pusă la dispoziție celor interesați pe pagina de internet a AFIR http://so.afir.info/. Totodată, dacă în Planul de afaceri sunt integrate operațiuni de condiționare – procesare sau agricultura ecologică acest lucru poate asigura un plafon de sprijin superior.
De asemenea, se pot obține fonduri europene pentru dezvoltarea fermelor mici, sprijinul acordat este 100% nerambursabil și este de maximum 15.000 de euro. Condițiile de finanțare sunt similare cu cele din anii trecuți.
Sprijinul maxim financiar pentru cei care doresc să acceseze submăsura 16.4a/ 16.4 a fost majorat la 250.000 de euro, de la 100.000 de euro în sesiunile anterioare și este 100% nerambursabil. Costurile de funcționare a cooperării nu vor depăși 10% din valoarea maximă a sprijinului acordat pe proiect. „Sprijinul solicitat trebuie să fie justificat și corelat cu complexitatea proiectului, cu cantitatea de produse comercializate și cu valoarea adăugată generată de acesta după implementare”, precizează AFIR.
Toți cei interesați să acceseze fonduri europene prin submăsurile menționate mai sus au la dispoziție gratuit pe www.afir.info Ghidul solicitantului și anexele aferente acestuia, la secțiunea „Investiții PNDR”, în vederea întocmirii documentației pentru depunerea cererilor de finanțare, care se va realiza on-line, pe site-ul Agenției, la momentul lansării sesiunii.
Calendarul de lansări sesiuni de depunere proiecte prin PNDR 2020 pentru anul 2021, actualizat

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Guvernul a modificat valoarea totală a Programului Naţional Apicol (PNA) 2020-2022, de la 152.419.000 de lei la 168.639.000 de lei, majorându-se cu circa 12%, din care contribuţia Uniunii Europene este de 50%, respectiv 84.319.500 de lei.
Astfel, arată Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, cuantumul contribuţiei Uniunii Europene la Programul Național Apicol pentru România, pentru anul apicol 2021 este de 6.081.630 euro, iar pentru anul apicol 2022 este de 6.081.630 euro, majorându-se cu circa 12% anual. „Atât pentru anul 2021, cât şi pentru anul 2022, valoarea totală anuală a sprijinului este de 59.215.000 lei, majorându-se cu circa 12% anual, din care 50% contribuţia Uniunii Europene şi 50% contribuţia României, respectiv 29.607.000 lei”, precizează MADR.
Măsuri din PNA 2020-2022 pentru care s-au majorat sumele acordate apicultorilor:
„Raţionalizarea transhumanţei”, de la 37 milioane lei la 44,6 milioane lei;
„Măsuri pentru repopulare: achiziţionarea de mătci (regine) şi/sau familii de albine pentru apicultură, achiziţionarea de suplimente nutritive energo - proteice solide de către stupinele de elită şi multiplicare şi achiziţionarea de accesorii apicole de către stupinele de elită/multiplicare”, de la 44,4 milioane lei la 53 milioane lei.
Totodată, la anexa nr. 2 „Normele de aplicare a Programului Naţional Apicol pentru perioada 2020-2022”, s-au făcut unele completări la modul de decontare pentru măsurile: Achiziţionarea de mătci şi/sau familii de albine pentru apicultură; Achiziţionarea de produse proteice solide pentru familii de albine de către stupinele de elită şi multiplicare și Achiziţionarea de accesorii apicole de către stupinele de elită/multiplicare.
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Fertilizantul de natură organică Ympact® reprezintă noutatea în portofoliul de tratament sămânță de anul acesta al companiei Corteva. Acest fertilizant, unul de ultimă generație, de origine organică, folosit pentru tratarea semințelor de cereale păioase și mazăre, poate fi utilizat foarte ușor împreună cu tratamentul insectofungicid aplicat în mod uzual pe semințe, doza fiind de 0,7 l/tona de semințe.
Ympact® beneficiază de o formulare bazată pe lignosulfonații rezultați de la fabricile de celuloză îmbunătățiți cu acizi fulvici și humici, dar și cu microelemente esențiale creșterii tinerelor plante, precum Zinc, Mangan și Cupru.
Perioadele secetoase frecvent întâlnite după semănat în ultimii ani duc adesea la o răsărire neuniformă a culturilor de cereale păioase de toamnă, efect care poate duce la intrarea plantelor nepregatite în iarnă și uneori chiar mai rău, la pierirea lor până în primăvară.
Ympact® este un fertilizant special creat, ce favorizeazaă imbibiția semințelor cu apă până la de șapte ori mai mult decât în mod obișnuit, ducând la o răsărire uniformă. Acest fertilizant de ultimă generație nu doar că ajută sămânța să absoarbă apa mai repede, dar datorită micronutrienților special aleși ajută tânăra plantă să se dezvolte mai bine, chiar imediat după ce a epuizat energia embrională.
În testele efectuate de Corteva și de fermieri, se observă că Ympact® ajută la o mai bună dezvoltare radiculară, ceea ce oferă plantei un volum mult mai mare de sol din care planta să își extragă apa și nutrienții atât de necesari creșterii.

Avantaje până la recoltare
Cum în agricultură niciun an nu seamănă cu celălalt, anul acesta am analizat un lot unde a fost aplicat Ympact® în comparație cu o solă fără Ympact®, doar cu tratament insectofungic.
Într-un areal cu un sol argilos, care în condiții de secetă pierde repede apa și se compactează rupând rădăcinile plantelor de grâu, sola tratată cu Ympact® a demonstrat că poate crea un microclimat propice împiedicând stresul hidric să facă daunele prezente în sola netratată.
Efectele benefice ale acestui biostimulator organic nu se limitează doar în prima fază de vegetație, oferind avantaje până la recoltare.
În testele efectuate atât în loturile de cercetare, cât și în loturile fermierilor care au folosit Ympact®, s-au observat mai multe avantaje:
O mai bună înfrățire a plantelor, procesul fiind favorizat de o răsărire mult mai uniformă (cu până la 30% mai mare decât variantele martor);
O mai bună iernare a cerealelor păioase, acestea intrând mai bine dezvoltate în iarnă;
O mai bună fertilitate a fraților datorită dezvoltării uniforme (s-au observat cu pănă la 45% mai multi frați viabili pe plantă);
O lungime mai mare a spicelor, masă radiculară bine dezvoltată, alimentând mai bine planta care a favorizat la maxim genetica;
Un număr mai mare de boabe pe spice, obținând în majoritatea loturilor studiate un plus de până la 30% la producție, plantele fiind vizibil mai verzi, fapt ce a demonstrat o îmbunătățire a proceselor fotosintetice;
O elasticitate mai bună a plantei, cu un procent mai redus de cădere. Deși toate solele au fost tratate și cu regulatori de creștere, a existat o diferență clară și în stabilitatea lanurilor, datorită lignosulfonaților din componența produsului Ympact®;
O îmbunătățire a stării fitosanitare a plantelor, pentru că o plantă bine dezvoltată este și mai rezistentă în fața bolilor;
Nu în ultimul rând, la recoltare, solele tratate cu Ympact® au avut o uscare mai uniformă (cu 2% mai mică decât solele netratate), conținutul în proteină, gluten, dar și MMB-ul, au fost și ele în mod evident mai bune decât în variantele martor.

Cele mai evidente diferențe au fost observate însă în zonele afectate de stres hidric sau termic.
Corteva Agriscience este singura companie care a adus acest tip de produs organic pentru cultura de cereale păioase și mazăre pe piața din România, observând acest aspect în încercarea de a compara produsul Ympact® cu un alt fertilizant organic pentru tratarea semințelor.
În concluzie, se poate spune că datorită fertilizantului Ympact®, Corteva este compania care a revoluționat tratamentul sămânță la culturile de cereale păioase și mazăre, și nu doar în România, pentru că acest produs este comercializat și la nivel european în peste 20 de țări.

Articol scris de: ADRIAN IONESCU, CATEGORY MARKETING MANAGER FUNGICIDE ȘI INSECTICIDE CORTEVA AGRISCIENCE ROMÂNIA & MOLDOVA
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
În vederea pregătirii lansării sesiunilor de primire a cererilor de finanțare, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale pune la dispoziția celor interesați două îndrumare pentru accesarea fondurilor europene dedicate submăsurilor: 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” () și 6.3 „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici” ().
Potrivit AFIR, îndrumarele realizate de agenție reprezintă materiale informative care au o structură suplă, clară și conțin un model de Plan de afaceri și informații concrete care permit fiecăruia dintre cei interesați de aceste linii de finanțare să obțină datele relevante pentru a decide accesarea sprijinului financiar, potrivit nevoilor reale ale exploatației agricole.


„Sprijinul financiar acordat prin măsurile forfetare reprezintă o soluție reală pentru dezvoltarea tinerilor fermieri, dar și pentru micii fermieri și am dorit să le punem acestora la dispoziție, pe lângă ghidurile complete care vor fi publicate în cel mai scurt timp, o serie inedită de materiale de informare tehnică. Îndrumarele pentru accesarea fondurilor europene, la care s-a lucrat în AFIR în ultima vreme, prezintă demersurile concrete pe care trebuie să le parcurgă un solicitant de fonduri pentru a obține finanțare nerambursabilă și conțin inclusiv un Plan de afaceri pe care tinerii fermieri îl pot folosi ca model pentru completarea propriilor cereri de finanțare. Îmi doresc ca aceste îndrumare să ajute potențialii beneficiari și mă voi asigura că acesta este doar un început în ceea ce înseamnă acordarea din partea AFIR a unui sprijin concret, corelat cu nevoile reale ale beneficiarilor PNDR”, a precizat Mihai Moraru, directorul general al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.
Miercuri, 18 august 2021, urmează ca AFIR să publice Ghidurile Solicitantului pentru cele două măsuri.
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Din decembrie 2019, Aurel Simion este secretar de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Ce l-a recomandat pentru această funcție? Am putea spune că experiența antreprenorială, Aurel Simion deținând împreună cu fratele său Petre una dintre cele mai vechi firme din industria cărnii – Avi-Giis, înființată în anul 1990. Apoi, secretarul de stat din MADR este fondatorul brandului de produse tradiționale „Ca altădată”, fiind printre primii producători locali care și-au atestat produsele ca fiind produse tradiționale. Se mândrește cu munca sa, participând la târguri naționale și internaționale cu produse precum „cârnații din topor”, „carnea la garniță” sau „cârnații cu ambâț”. Totodată, interlocutorul nostru este președintele Asociației Producătorilor Tradiționali, Meșteșugari și Artizani Vâlcea și vicepreședinte al Federației Naționale a Producătorilor de Produse Tradiționale. Aurel Simion are un doctorat în prepararea prin afumare a preparatelor.
„Prin politicile pe care le promovăm, va trebui să avem grijă şi de marele producător, dar trebuie să avem grijă şi de micul producător, de ferma de familie.”
Reporter: Nu întâmplător facem acest interviu. Ne știm de multă vreme și vreau să vă cunoască și cititorii noștri. Sunteți un pasionat al agriculturii şi al industriei alimentare, mai precis, a tot ceea ce ţine de produsul tradiţional românesc.
Aurel Simion: Încă din şcoala generală pot să spun că am făcut agricultură, apoi liceul l-am făcut tot agricol, la Slatina, apoi facultate, din 1990 am o firmă privată în domeniul agriculturii, al industriei alimentare, deci n-am activat în alt domeniu. Am lucrat şi în Direcţia Agricolă, în OJRSA – Oficiul Judeţean de Reproducţie şi Selecţie a Animalelor, la Industria laptelui, cum era pe timpuri, şi aşa mai departe.
Reporter: Ce facultate ați absolvit?
Aurel Simion: Facultatea de Agricultură la Craiova şi Liceul Agricol la Slatina.
Reporter: Oltean get-beget.
Aurel Simion: Da. Din Râmnicu Vâlcea, Oltenia de sub Munte, cum spunem noi. Eu provin din micul producător, de fapt agricultura a venit la minister, îmi dau seama foarte bine de forma duală a agriculturii, e vorba de faptul că avem cele mai mari exploataţii agricole din UE, şi atunci vorbim de marii fermieri, marii producători, câteva sute, dar vorbim şi de micul producător, baza societăţii sau baza agriculturii, cum îi spun eu, iar noi, ca minister, prin politicile pe care le promovăm, va trebui să avem grijă şi de marele producător, pentru că o balanţă comercială cu marii producători o poţi regla, dar trebuie să avem grijă şi de micul producător, de ferma de familie, dacă vreţi, şi v-aş da doar un exemplu: e vorba, din punctul meu de vedere, de securitatea alimentară. În caz de Doamne fereşte, întotdeauna românul s-a sprijinit pe micul producător şi atunci nu trebuie lăsat de izbelişte sau neajutorat, într-o economie de piaţă globală, spre care tinde omenirea.
Desfacerea, veriga slabă a agriculturii
„Ministerul trebuie să se orienteze spre a identifica nevoia şi a crea piaţa. Piaţa înseamnă nevoie, piaţa înseamnă necesitate. Şi apoi producătorul, fermierul, vine din spate şi umple golul.”
Reporter: Aveţi un rol foarte important în sprijinirea acestor mici producători, pentru că, aşa cum aminteaţi faptul că în caz de Doamne fereşte, micul producător este cel care asigură până la urmă hrana de bază, şi aici până la urmă putem să vorbim de ceea ce se discută la nivel de UE, de acel lanţ scurt, de la producător la consumator. Aici trebuie să intervină ministerul prin facilitarea accesului la produse, pe de o parte la vânzare a micului producător, pe de altă parte nouă, consumatorilor, să ajungă produsele direct la noi.
Aurel Simion: De felul meu, eu nu mă plâng şi am fost pus în situaţii să găsesc soluţii, cam ăsta a fost rolul meu în viaţă. N-am aşteptat cu mâna întinsă la o subvenţie. Avem nevoie de micul producător, am ajuns, noi, agricultura românească, să „alergăm” – între ghilimele – la ora actuală după consumatorul român. Noi nu alergăm după un consumator dintr-o ţară europeană sau un consumator dintr-o ţară terţă, ci alergăm după – vă dau un exemplu – în jur de 5 milioane consumatori publici. Atâta timp cât importăm 70% din ceea ce consumăm, vă daţi seama că şi... armată, şcoli, copii, grădiniţe şi aşa mai departe, în general se alimentează prin licitaţii publice cu produse mai ieftine. Principiul UE de lanţ scurt de aprovizionare acum, din punctul meu de vedere, nouă ne vine ca o mănuşă, numai că trebuie să modificăm o parte din structura legislativă, în aşa fel încât să le dăm posibilitatea celor mici să poată să aprovizioneze o grădiniţă, o cantină, o şcoală şi aşa mai departe. Avem discuţii, deci nu vă ascund că avem aproape un an de când purtăm discuţii cu Agenţia Naţională a Achiziţiilor Publice, în aşa fel încât lanţul scurt de aprovizionare, schemele de calitate, calitatea produselor să reprezinte 60%, în eventualitatea unei licitaţii, din punctaj. Doar 40% să fie preţul. Mă bazez pe acest lucru şi pe rapoartele Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, care ne spun clar că – n-are rost să mai dau cifre acum – aproape 70% din populaţie este bolnavă din cauza alimentaţiei şi a mediului în care trăieşte. Şi atunci trebuie să fim foarte atenţi la ceea ce punem pe piaţă. Da, aici am ajuns în 30 de ani, trăim într-o politică agricolă comună cu o piaţă comună europeană, nu poţi să interzici să-ţi intre pe piaţă un produs, dar tu ca stat trebuie să intervii cu măsuri, în aşa fel încât nu neapărat să-l avantajez pe al tău, că iar nu ai voie, dar în acelaşi timp să creezi mecanismul prin care marfa lui proaspătă, bună, de calitate, să se poată valorifica mult mai rapid şi într-un termen mult mai scurt. Una este să aduci produs din Spania şi să duci la X market şi alta e să-l iei de lângă Bucureşti şi să-l aduci la marketul respectiv. Şi lanţul scurt înseamnă prospeţime, înseamnă calitate.
Reporter: Aţi atins un subiect foarte sensibil, acesta al desfacerii producţiei agricole, a produselor agroalimentare, în condiţiile în care supermarketurile sau lanţurile acestea mari de magazine sunt cele care fac legea, indiferent ce ne-am strădui noi să facem, cu toate că există câte o „floare”, pe ici, pe colo, care a reuşit să pătrundă, dar, cum se spune, „cu o floare nu se face primăvară”, nu putem să facem decât să sperăm că producătorii agricoli se vor organiza în aşa fel încât să impună, până la urmă, dacă şi legislaţia o va permite...
Aurel Simion: Hipermarketurile sunt un lucru existent, sunt înfipte în tot ceea ce înseamnă desfacere, am lucrat bine cu hipermarketurile în perioada stării de urgenţă, când, aduceţi-vă aminte, rafturile erau goale, chiar am avut o conlucrare bună şi cu dumnealor, dar şi cu producătorii români. Vedeţi, depinde din ce punct de vedere priveşti, unde te aşezi, în ce colţ al problemei. Unui hipermarket, ca să fie rentabil, trebuie să-i dai marfă multă, să i-o dai la timp, să i-o dai standardizată şi de calitate. Dumnealor, ca să reziste pe piaţă, va trebui să aibă întotdeauna contracte antamate cu un an înainte, în aşa fel încât hipermarketul să n-aibă sincope la aprovizionare. Agricultura românească, la ora actuală, nu poate să le asigure toată cantitatea, ritmicitatea, standardizarea produsului, pentru că n-am fost întotdeauna, prin politica pe care am desfăşurat-o noi, ministerul, ne-am gândit la „a produce”, la a subvenţiona producţia, fără să ne gândim la piaţă.
„Prin Planul Naţional Strategic vom gândi opt depozite centre logistice naţionale pe cele opt regiuni de dezvoltare, sub ele ne-am gândit la reţeaua de dezvoltare a cooperativelor, şi ultima bază – ferma de familie şi producătorul mic.”
Reporter: Adică a dispărut legătura dintre producţie şi piaţă.
Aurel Simion: Forța unui lanţ stă în veriga slabă. Veriga slabă a agriculturii la ora actuală, din punctul meu de vedere, printre altele, este desfacerea. Şi atunci va trebui să ne orientăm, ministerul să se orienteze spre a identifica nevoia şi a crea piaţa. Piaţa înseamnă nevoie, piaţa înseamnă necesitate. Şi apoi producătorul, fermierul, vine din spate şi umple golul. Tocmai de aceea, prin Planul Naţional de Redresare și Rezilienţă (PNRR) – vorbesc de planul naţional, ca să dau un exemplu – ne-am gândit la reţeaua naţională de depozitare, de fapt era depozitare, colectare, păstrare, standardizare, etichetare şi aşa mai departe, inclusiv prelucrare primară, care să funcţioneze la nivel naţional, în aşa fel încât să poată să absoarbă toată producţia pe care o face românul. Odată absorbind-o, înseamnă că ai şi calitate, ai şi standardizare şi poţi să mergi mai departe – eu o gândisem să funcţioneze public-privată, 85% să aibă privatul – în aşa fel încât să poată să stabilească contracte şi contacte cu hipermarketurile, externul, HoReCa, consumatorul public. Adică ai fi destul de competitiv. Nu a rămas prin PNRR, nu am putut convinge că este nevoie de o reformă, din punctul meu de vedere era o reformă totală a agriculturii, orientai politica spre piaţă şi nu neapărat spre producţie. Va trebui la ora actuală, picând acest plan piramidal, cum l-am gândit, pe trei etaje, va trebui să ne regândim, să ne repoziţionăm, să vedem cum putem să ajutăm producătorul român, şi nu neapărat producţia în sine, dar am rezolva şi o parte din securitatea alimentară, lanţ scurt de aprovizionare, balanţă comercială, rezolvăm asocierea producătorilor – că aici avem o mare problemă a producătorului român, nu vrea să se asocieze chiar dacă noi în PNDR avem şi măsură de încurajare a asocierii, ba avem şi contract cu o firmă externalizată care exact asta face, creează cooperative şi forme asociative. Avem o problemă aici, referitor la asociere, dar în acelaşi timp şi producătorii trebuie să înţeleagă, deoarece, ca să reuşeşti să fii puternic, să fii competitiv, trebuie să te asociezi. N-ai şi n-avem noi „industriaşi”, m-aş bucura, în aşa fel încât să poată să ţină piept tăvălugului Pieţii Comune. Avem nevoie de asociere, avem nevoie de digitalizare, avem nevoie de foarte, foarte multe lucruri. Prin Planul Naţional Strategic, vom gândi acele depozite, cele opt depozite centre logistice naţionale pe cele opt regiuni de dezvoltare, sub ele ne-am gândit la reţeaua de dezvoltare a cooperativelor, şi ultima bază – ferma de familie şi producătorul mic – să o ajutăm în aşa fel încât să-şi construiască un depozit în spatele grădinii, în aşa fel încât să nu mai fie nevoit să-şi vândă marfa pe nimic atunci când o culege, ci s-o păstreze şi s-o vândă mai târziu, când are un alt preţ şi o altă valoare adăugată a produsului.
„Avem o mare problemă a producătorului român: nu vrea să se asocieze. Producătorii trebuie să înţeleagă, ca să reuşeşti să fii puternic, să fii competitiv, trebuie să te asociezi.”
Reporter: Asocierea, un subiect fierbinte. Nu ducem lipsă de cooperative create multe dintre ele doar pentru punctaj la accesarea proiectelor europene, pentru că după aceea s-au desfiinţat sau au rămas, dar nefuncţionale. Cred că reforma trebuie pornită de la mentalitatea producătorului, aceea de a reuşi împreună cu ceilalţi din sectorul pe care-l reprezintă. Dacă vorbim, de pildă, de legumicultură, acest sector este poate cel mai puţin organizat dintre toate. N-ai cum să faci depozit de unul singur.
Aurel Simion: O să venim în ajutorul producătorilor prin Planul Naţional Strategic. Chiar am discutat cu direcţia pe care o coordonez, vom pleca în ţară să vedem proiecte finanţate de Ministerul Agriculturii ca elemente negative, aşa ne vom duce şi la proiecte de succes, şi atunci acele proiecte de succes va trebui noi să le promovăm, să se uite producătorii la ele, să fie exemple – că e o particularitate a românului de a se uita în grădina vecinului. Atunci îi arăt eu ceea ce a făcut un fermier destoinic, bun, care a crescut pe piaţă. Apropo, avem un procent extrem de mic de trecere la o altă etapă: 5% în 5 ani de la PFA la un SRL mic, de la un SRL mic la un SRL mediu şi mare, păi e un procent extrem de mic.
E posibil ca unora să le convină să rămână mici, pentru că statul tot a subvenţionat agricultura mică. Personal, n-am găsit un răspuns la a „subvenţiona” – între ghilimele – ceea ce există, a consolida ceea ce avem, sau investim şi în forme noi, să-l mai ajut şi pe altul micuţ şi aşa mai departe. Din punctul de vedere al balanţei comerciale, ar trebui să ajut ceea ce am: cooperativele mature, firmele mature, avem firme din 1990, 1991, ar trebui să le ajutăm, dacă au rămas în piaţă înseamnă că sunt viabile, sunt eligibile, au un potenţial economic şi atunci stăm şi ne gândim acum: cum e mai bine? Să-i consolidez, să-i ajut pe cei maturi, sau să şi dezvolt? Sau să merg în paralel şi cu una, şi cu alta, dar sursele de finanţare sunt aşa cum sunt, micuţe şi limitate.
Banii nu sunt suficienţi pentru câte nevoi are România
Reporter: Până la aprobarea Planului Național Strategic, va mai trece ceva vreme, însă avem aceşti doi ani de tranziţie în care Programul Naţional de Dezvoltare Rurală continuă, teoretic, cu aceleaşi măsuri, aşa cum a funcţionat din 2014 până în 2020.
Aurel Simion: Pe tranziţie avem măsuri vechi cu bani împrumutaţi din noul exerciţiu financiar, 2021-2027. Sunt doi ani de tranziţie, deja din 2021 s-a dus jumătate. Am avut discuţii în minister pe tema asta, am şi căzut de acord cu AFIR-ul să lansăm pe rând calupuri cam de câte două măsuri, una foarte atractivă şi una mai puţin atractivă, în aşa fel încât sistemul nostru, AFIR-ul, să poată să înglobeze, să poată să absoarbă. Pentru că nici să dai drumul la tot şi să blochezi tot sistemul, şi să faci un amalgam nu este bine. Trebuie să vedem şi capacitatea noastră de absorbţie, e vorba de absorbţie instituţională: câţi oameni avem, cât putem să prelucrăm, cât putem să controlăm şi aşa mai departe, mai vin şi firmele de consultanţă, ca să nu dai proiectele peste cap trebuie să le faci destul de aşezate. În luna iulie lansăm două măsuri, dintre care una foarte atractivă şi foarte căutată, sunt toate în dezbatere pe site-ul ministerului, vor fi 3,2 miliarde de euro. Ce trebuie să ştie opinia publică şi fermierii în general: 37% din bani se duc pe mediu, deci măsuri de mediu şi climă. Ne mai rămâne nu mult, vom încerca să fim echilibraţi în aşa fel încât să ajutăm exact sectorul unde noi suntem deficitari. Mai concret, pe perioada de tranziţie de exemplu, am introdus o măsură de prelucrare a soiei, ceea ce n-a fost. România produce la ora actuală cea mai bună soia, nemodificată genetic, materie primă care ulterior pleacă la export, deci noi exportăm şi subvenţia şi importăm şrotul de soia modificată genetic. Ceea ce pierdem de atâtea ori. Cu asemenea măsuri vom veni şi în Planul Naţional Strategic, punctual, după o analiză extrem de atentă, să vedem ce necesar avem, cât putem să absorbim. Că degeaba mă apuc eu să fac fabrici, dar n-am materia primă sau n-am suficientă materie primă. Trebuie să gândeşti totul foarte bine şi echilibrat.
Apropo de unităţi de procesare, de exemplu în panificaţie noi nu folosim decât 54% din capacităţile noastre de prelucrare, dar importăm pâine congelată, importăm patiserie congelată, pentru că noi nu avem şi n-am venit noi, minister, cu o politică în aşa fel încât să ne facem şi noi două-trei unităţi din astea. Avem un deficit de balanţă comercială de 310 milioane de euro pe hrana animalelor de companie, dar nu avem unităţi de prelucrare. Şi atunci ce facem? Ceea ce rezultă, subproduse din abator, mă duc şi plătesc 2-3 lei pe kilogram ca să le distrug, să le ard, când aş putea să le folosesc în partea astălaltă. Deci trebuie să fii foarte echilibrat, trebuie să ne cunoaştem nevoile, să ne cunoaştem necesităţile, şi acolo trebuie să intervenim. Că, de fapt, prin politică asta faci, intervii acolo unde tu, ca ţară, ai o problemă. Banii sunt puţini, să fim foarte clari, nu sunt suficienţi pentru câte nevoi are România.
Reporter: Ar putea fi stabilite câteva priorităţi şi acestea duse până la capăt.
Aurel Simion: Noi trebuie să gândim şi în viitor, să ne uităm puţin şi peste 15-20 de ani cam încotro se îndreaptă agricultura, spre ce se îndreaptă, unde merge cercetarea, cum va fi peste 30 de ani, că degeaba mă apuc eu acum să fac mastodonţi şi peste zece ani n-am ce face cu ei. Înseamnă că am pierdut. Trebuie să mergem mână în mână cu cercetarea, să ne uităm care e tendinţa, avem un studiu, inclusiv l-am discutat şi l-am pus în practică, aşteptăm rezultatele: tendinţa gastronomică a consumatorului român şi nu numai a consumatorului român. Degeaba o să investesc în mici la grătar, când ei nu mai consumă mici – dau şi eu un exemplu – consumă pârjoale sau consumă icre negre.
Reporter: Au apărut puncte gastronomice locale în mai multe localităţi. E un lucru binevenit pentru ceea ce înseamnă viitorul?
Aurel Simion: Şi aici trebuie făcute studii, pe punctele gastronomice. E foarte bine că am găsit înţelegere şi cu ANSVSA şi am putut coborî ștacheta la nivelul gospodăriei. Uşor-uşor, încep să se dezvolte şi mai opreşte şi un autocar... şi atunci sunt 15-20 de persoane – „dar nu pot să-ţi dau bon fiscal” – „dacă nu-mi dai bon, nu consum” şi aşa mai departe. Suntem în discuţii cu cei de la Finanţe şi cu ANSVSA să găsim o formulă în aşa fel încât totul să devină liniar şi corect.
E nevoie de zootehnie, ca să nu mai exportăm subvenția
Reporter: Ce ne puteți spune despre calendarul măsurilor pe care le aveţi în acest an?
Aurel Simion: Spre exemplu, în luna mai s-a dat drumul la măsura 4.2 – Sprijin pentru investiţii în procesarea şi marketingul produselor agricole, la care am făcut şi o distincţie pentru zona montană, zonă defavorizată, așa cum este pentru instalarea tinerilor fermieri. Avem 20 de milioane puşi separat pentru tinerii din diasporă, ca să nu intre în „coşul mare” şi să nu aibă timp, că dumnealor au şi distanţă, şi au o măsură dedicată. La fel facem şi pentru zona montană.
Reporter: Dar au fost sume alocate pentru zona montană, spre exemplu pentru procesare, pentru acele mici abatoare, şi n-a venit nimeni. Şi cei care şi-ar fi dorit sau, mai bine zis, cei care făcuseră proiecte în urmă cu ani pe aşa-zisele abatoare mobile şi-ar fi dorit şi în restul ţării, nu numai în zona montană, ci şi la şes.
Aurel Simion: Banii nu se pierd, o să-i luăm şi o să-i ducem la alte măsuri. Sunt importante, din punctul meu de vedere, şi abatoarele. La o întâlnire cu o organizație profesională de la noi din țară, mi s-a zis că dacă vrei să dezvolţi cultura mare, s-o faci atractivă, dezvoltă prima dată zootehnia. Adică exact ce vă spuneam la început, creează necesitatea. Noi, dacă vom dezvolta zootehnia, nu ne vom mai plânge că exportăm materie primă, că exportăm subvenţie, dar avem nevoie de zootehnie. Apropo, şi prin PNRR am avut o măsură cu crearea a 100.000 de locuri de scroafe, pentru că avem o problemă cu carnea de porc, cea mai mare problemă. S-a dus matca, nu e vorba numai de pesta porcină africană, nu s-a investit în reproducţie la porc. Dacă măsura nu e atractivă, să ştiţi că fermierul sau românul se duce acolo unde e subvenţie. N-am văzut în ultimul timp ferme de reproducţie. A fost mai uşor, din păcate, să cumpărăm. Dacă ne aducem aminte, în situaţia de criză de anul trecut din martie, numai aici la minister câte telefoane ne-au venit pentru crearea acelor culoare verzi, pentru că ne mureau purceii în TIR-uri la graniţă, era şi frig. Vedeţi că importăm aproape trei milioane de purcei, material genetic.
Trebuie să le spun fermierilor: câștig ai la reproducţie. N-ai în mod special la creştere şi îngrăşare. Şi atunci? Crescătorii noștri au cumpărat atunci, anul trecut, cu 114 euro purcelul de 20 de kilograme şi l-au vândut – şi-mi pare rău – cu 5 lei pe kilogram la 120 de kg, deci a fost pierdere totală.
Benzile agro-silvice, în intențiile MADR
Reporter: La final, aș vrea să vorbim și despre Green Deal.
Aurel Simion: În opinia mea, România stă bine. Şi v-aş da un exemplu. Mergeți cu maşina din Anglia şi veniţi pe drumurile Europei până aproape de graniţa cu România, treci de Budapesta încoace, pe parbrizul maşinii n-o să vezi niciun fluture, n-o să vezi niciun gândac şi aşa mai departe. Înseamnă că acolo agricultura este extrem de intensiv făcută. La noi în România, dacă te duci de la Bucureşti până la Constanţa sau de la Bucureşti la Piteşti, o să trebuiască să oprești în fiecare benzinărie ca să ștergi parbrizul. Ceea ce nu avem noi, România: nu avem toate suprafeţele, şi mă refer în primul rând la pajişti, nu le avem trecute în culturi ecologice.
Reporter: Eu aş spune că n-avem patalamaua, nu avem acel certificat care să ateste că este ecologic...
Aurel Simion: Da, dar ca să vă dau dvs. certificatul trebuie să veniţi la mine, să vă înregistrez şi să şi dovediţi, trebuie să treceţi printr-un organism de certificare...
Reporter: E vorba despre birocraţie? Probabil că de asta se feresc producătorii sau asociaţiile care au păşunile.
Aurel Simion: Nu cred că despre birocrație e vorba. Să vă dau un exemplu, sunt foarte implicat, şi e o chestie personală, în risipa alimentară. Un cămin de bătrâni trebuie să vină la noi doar cu un dosărel să se înregistreze ca operator primitor, receptor. De ce nu o fac? De ce avem doar 14 la nivel naţional? Numai eu am semnat 5-6 adrese către consiliile judeţene şi ar primi alimente mai mult gratuit. Ce pot eu să fac? O să mă duc şi în judeţe să-i rog să vină. La fel şi cu produsul ecologic. Trebuie să ceri, prima dată. Şi după aia să văd că este ecologic. Lucrurile astea va trebui să se întâmple, în minister nu durează, cel puţin de când sunt eu, exclus a plimba pe cineva, nu, sunt foarte transparent, uşa e deschisă. Nu mă ocup eu strict de produsul ecologic, dar n-am auzit să vină cineva şi să stea la coadă ca să înregistreze o păşune în sistem ecologic. Şi subvenţiile sunt altele, ajutorul este altul pentru producţia ecologică. Avem acum în lucru, pe Directiva nitriţi, dacă tot mă întrebaţi şi ţine de Green Deal, suntem în negociere acum cu Comisia Europeană referitor la acea bandă de teren pe care trebuie s-o lăsăm liberă, fermierul să nu folosească nitriţi sau nitraţi, îngrăşăminte pe – CE zice – 5 m, eu am zis de la 1 la 3 m, pentru că nu trebuie să iau şi din potenţialul agricol al fermierului, pentru că e vorba de acea bandă pe lângă râuri, pârâuri şi aşa mai departe, pentru că oricum, prin lege, cursurile de apă sunt protejate de 6-12 m. Dacă mai las şi eu 5 m, atunci unde mă duc?, fermierul ce face?, de unde-l despăgubesc pe diferenţa de producţie? Tot pe Green Deal avem în intenție crearea acelor benzi agrosilvice. De ce sunt bune aceste perdele? Nu numai că ele creează microclimat, nu numai că stopează şi vântul, stopează şi înzăpezirea, viscolul îl atenuează, dar mă interesează, ca agricultor, îmbunătăţirea proprietăţilor solului. Într-o agricultură intensivă nu mai dai răgaz solului să se ducă un microorganism, un gândac, o râmă să se ducă în jos, să creeze acele culoare, apa să se infiltreze, aerajul, rădăcinile şi aşa mai departe. Prin aceste perdele agrosilvice, este foarte bine că se îmbunătăţeşte structura solului, avem în lucru tehnic să ne spună specialiştii cam în câţi ani se îmbunătăţeşte structura solului, în aşa fel încât după – să zic – zece ani o desfiinţăm, o redăm agriculturii şi o mut mai încolo. Deci, ce trebuie să fac eu, minister? Să vin cu măsuri, pe fermieri să-i ajut pentru acea producţie nerealizată. Afirm cu tărie că fermierii noștri, în mare parte, sunt extrem de pricepuți, iar în mine, ca secretar de stat în Ministerul Agriculturii, vor găsi mereu un sprijin.
Interviu publicat în Revista Fermierului, ediția print - iulie 2021
Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Clubul Fermierilor Români consideră că țara noastră are nevoie astăzi, mai mult ca oricând, de asigurarea unor politici care să sprijine creșterea valorii adăugate în agricultură prin stimularea cantității de depozitare și procesare a cerealelor și plantelor oleaginoase. Concomitent trebuie realizate investiții de modernizare a infrastructurii principale a sistemelor hidroameliorative, care să permită creșterea competitivității afacerilor agricole românești și îndreptarea deficitului balanței comerciale.
„Spre exemplu, pentru cultura de floarea-soarelui, țara noastră utilizează pentru consumul intern aproximativ 1,2 – 1,3 milioane tone, dintr-un total prognozat la nivelul anului 2021 de 3,3 milioane tone. Această cantitate reprezintă circa 34% din producția Uniunii Europene specifice acestei culturi, realizată la un randament minim de 2,75 tone/ha, în cadrul unei suprafețe însămânțate de 1,2 milioane de hectare”, explică Cezar Gheorghe, consultantul Clubului și expert analist în comerțul cu cereale.
Analistul precizează că, anul acesta, România înregistrează un maxim al producției de floarea-soarelui, raportat la perioada ca membră a spațiului comunitar european, înregistrând astfel o creștere de aproximativ 1,22 milioane tone față de anul 2020. „Lipsa unor unități de procesare la nivel național conduce la vânzarea materiei prime către țări precum Bulgaria (aproximativ 400.000 tone/an), Turcia (aproximativ 400.000 tone/an), Ungaria (aproximativ 220.000 tone/an), țări din Asia sau vestul Europei (Olanda, Franța și Spania). Practic, în acest an agricol, vreo două milioane de tone vor fi exportate la nivel intra-UE și extra-UE”, concluzionează Cezar Gheorghe.
Impactul financiar al acestor exporturi indică o diferență de 535 dolari/tonă (vânzare materie primă), comparativ cu 1.570 dolari/tonă (vânzare produse procesate), cumul realizat din producția de ulei brut (1.200 dolari/tonă) și cantitatea de șrot rezultat (370 dolari/tonă). Prin acest calcul, Clubul Fermierilor Români arată că România ar fi putut genera în acest an, doar la nivelul culturii de floarea-soarelui, o valoare adăugată de 2.070.000.000 dolari, fără a lua în calcul veniturile provenite din zona de industrie conexă (procesarea, activitatea furnizorilor de produse necesare procesării, activitatea producătorilor de mase plastice, logistica și distribuția uleiurilor, distribuția și suportul acordat industriei cărnii prin vânzarea de șrot etc).
Suprafața cultivată cu floarea-soarelui în România reprezintă 27,3% din suprafața totală a Uniunii Europene, aspect care indică încă o dată potențialul de valorificare a acestei materii prime pe plan național. În comparație cu Franța, una dintre țările cu cea mai mare suprafață agricolă la nivel european, care a însămânțat în acest an aproximativ 660.000 ha, România înregistrează unul dintre cele mai bune randamente agricole specifice acestei culturi. Mai mult, anul trecut țara noastră a raportat un deficit important privind producția de floarea-soarelui, respectiv 820 mii de tone față de 2019, aspect care a generat ulterior modificări ale prețurilor aferente principalelor produse agroalimentare și nu numai.
„Acest randament se poate menține sau poate înregistra creșteri anuale doar prin realizarea de investiții în modernizarea infrastructurii principale a sistemelor hidroameliorative, care să permită creșterea competitivității afacerilor agricole românești și îndreptarea deficitului balanței comerciale. Diminuarea producției agricole din ultimii ani, datorată lipsei de precipitații, a condus la realizarea unui randament scăzut a celor mai importante culturi agricole la nivel național. Având în vedere impactul pe care l-a avut în fermele din țara noastră, seceta pedologică din 2020 a evidențiat încă o dată importanța vitală a apei pentru agricultură. Întregul spațiu comunitar beneficiază în mod direct de materia primă oferită de țara noastră, iar o diminuare a acesteia va conduce la o instabilitate a securității alimentare, un aspect extrem de important în această perioadă”, afirmă Florian Ciolacu, director executiv Clubul Fermierilor Români.
Țări precum Rusia sau Ucraina aplică o politică de protecție a siguranței alimentației interne. Spre exemplu, Ucraina nu rambursează TVA-ul (valoare 20%) la exporturile semințelor de floarea-soarelui, având o mică taxă de export, în timp ce Rusia aplică o taxă de export la nivelul semințelor de floarea-soarelui în valoare de jumătate din costul unei tone, dar nu mai puțin de 320 dolari/tonă. Începând cu 1 septembrie 2021, Rusia va institui o taxă la nivelul uleiului brut de 170 dolari/tonă, aspect care va conduce la lipsa exporturilor în cadrul acestei țări.
„Dezvoltarea unor unități de procesare la nivel național va permite crearea unor locuri de muncă, dezvoltarea industriei conexe ca suport pentru activitatea de bază și care la rândul ei, prin segmentele care o compun, va contribui la generarea de valoare financiară și socială. Clubul Fermierilor Români își manifestă interesul și disponibilitatea de a contribui activ, alături de celelalte părți implicate, la stabilirea acțiunilor și a priorităților care vizează implementarea cu succes a unor politici care să permită dezvoltarea unităților de procesare la nivel național și a proiectelor de îmbunătățiri ecosistemice și funciare la nivel național”, consideră Florian Ciolacu.
România are nevoie de o coordonare care să asigure în mod eficient, responsabil și sustenabil echilibrul între nevoia asigurării securității alimentare a țării și calitatea produselor exportate, respectând în același timp condițiile europene specifice fiecărui produs în parte.
În acest sens, pentru a sprijini fermierii în scopul creșterii valorii adăugate generate de afacerile agricole din România, Clubul Fermierilor Români propune următoarele:
Stimularea finanțării specifice realizării unor investiții în infrastructura de depozitare;
Subvenționarea dezvoltării și modernizării unităților de procesare cu scopul creșterii capacității de procesare;
Oferirea de sprijin cuplat pentru fermieri, în vederea păstrării în țară a materiei prime specifice zonei de procesare;
Crearea de facilități fiscale pentru activitatea de procesare;
Ofertarea produselor procesate în piețele tradițional partenere pentru vânzarea materiei prime, concomitent cu identificarea de piețe noi pentru comercializarea produselor finite.
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Corteva Agriscience a raportat o creștere financiară a afacerilor consolidate în România cu 73% în al doilea trimestru al anului 2021, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Creșterea se datorează cererii mari de produse inovatoare din portofoliul Corteva de către fermierii români.
Segmentul de produse pentru protecția plantelor a crescut semnificativ în acest sezon, cu 93% - rezultatele financiare nete pe acest segment aproape s-au dublat în al doilea trimestru al anului 2021, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. „Principalii factori pentru această creștere semnificativă au fost lansarea cu succes a unor produse inovatoare: Korvetto™ - un erbicid post-emergent pentru rapiță, aplicat pe mai mult de 150.000 de hectare în 2021; Pachetul Pixxaro™ Super care conține molecula Arylex active™, cea mai eficientă soluție pentru controlul unei game largi de buruieni din culturile de cereale; Pallas™ și Floramix™ - cele mai eficiente erbicide pentru combaterea buruienilor din culturile de grâu. Un alt rol semnificativ în această creștere l-a avut Evolus®, un fungicid sistemic pentru cereale”, arată Maria Cîrjă, director marketing Corteva Agriscience România & Republica Moldova.
Vânzările pe segmentul de semințe al companiei Corteva în România au crescut cu 59% în trimestrul II din 2021 față de aceeași perioadă a anului trecut. Această creștere financiară a fost susținută de creșterea vânzărilor de semințe de floarea-soarelui cu 8%, datorită lansării unui nou portofoliu de produse de genetică performantă, împreună cu tehnologia Express®. Și segmentul de hibrizi de porumb a avut o contribuție semnificativă, datorită vânzărilor de ultim moment pentru însămânțarea culturii duble, după cereale. „Un alt avantaj competitiv al companiei Corteva Agriscience pe piața din România este echipa tehnică și comercială, care oferă expertiză agronomică cu cel mai înalt profesionalism. Datorită productivității excepționale și geneticii performante, hibrizii de porumb din portofoliul Pioneer® marca Optimum® AQUAmax® și noii hibrizi de floarea-soarelui Pioneer® sunt cultivați în aproape fiecare fermă românească. Datorită biostimulatorului Ympact®, prezent la vânzare anul acesta pe piața din România, Corteva a revoluționat tratamentul semințelor pentru cereale și mazăre, fiind singura companie care a adus acest tip de produs organic, unul de ultimă generație”, a specificat Maria Cîrjă.
Rezultatele la semestru în 2021 demonstrează o creștere a afacerilor financiare cu 24% pentru afacerea Corteva din România, comparativ cu prima jumătate a anului 2020. „Corteva Agriscience și-a consolidat poziția de lider pe o piață competitivă datorită eforturilor incredibile și dedicării echipei noastre, dar și prin sprijinul de încredere al partenerilor noștri. Sunt mândru de echipa noastră și împreună vom putea obține cele mai bune rezultate. Sunt recunoscător pentru încrederea fermierilor români și îi asigur de implicarea Corteva în orice moment și în orice situație. Rămânem concentrați pentru a oferi genetică de top, soluții de protecție a culturilor de ultimă generație, agricultură digitală și expertiză financiară, pentru a obține rezultate excepționale și pentru a ne atinge potențialul maxim”, a declarat Jean Ionescu, Country Leader România și Republica Moldova Corteva Agriscience.
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Porumbul este o cereală cu o mare capacitate de producție, dar și o arie largă de răspândire, fiind mai puțin influențată de schimbările climatice. Mai mult decât atât, are o rezistență mare la secetă, ploi abundente, dar și la boli și dăunători, iar lucrările agrotehnice și de recoltare pot fi mecanizate total.

Activitatea de ameliorare a porumbului hibrid de la SCDA Turda a fost inițiată odată cu înființarea Stațiunii Experimentale pentru Cultura Porumbului Turda, în anul 1957 (63 de ani). Obiectivele specifice ale acestei unități de cercetare au vizat crearea hibrizilor de porumb adaptați zonelor cu climat termic limitat, hibrizi care să valorifice cât mai bine resursele termice locale, respectiv hibrizi care să aparțină grupelor de maturitate FAO 200-300. Față de alte zone ale țării, Transilvania ridică unele probleme particulare pentru cultura porumbului, din cauza reliefului frământat și a solurilor adesea cu particularității diferite de la o parcelă la alta, a regimului termic mai deficitar, a intervalului fără îngheț relativ mai scurt, a diversității climatice.
Între anii 1957 și 2021, la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă (SCDA) Turda au fost omologaţi 44 de hibrizi: 8 hibrizi dubli, 20 de hibrizi triliniari şi 16 hibrizi simpli. Doi dintre hibrizii simpli, Turda 335 şi Turda 2020, au fost înregistraţi pe 29 martie 2021, în urma şedinţei la care au participat membrii Comisiei de înregistrare a soiurilor de plante agricole şi horticole, care au luat în discuţie documentaţia tehnică prezentată de Institutul de Stat pentru Testarea şi Înregistrarea Soiurilor (ISTIS).
Turda 335, hibrid simplu semitimpuriu, FAO 380
La realizarea hibridului Turda 335 au colaborat cercetătorii Voichița Haș, Ana Copândean, Nicolae Tritean, Andrei Varga, Carmen Vana, Roxana Călugăr, Felicia Mureșanu și Laura Șopterean.
Perioada de vegetaţie de la semănat la maturitatea tehnică este de 160±16 zile, respectiv 1160±18 grade termice utile (≥100C).
Planta este cu o talie înaltă 293±7 cm, cu o înălţime a inserţiei ştiuletelui principal de 101±9 cm, 13-15 frunze cu port semierect, la maturitatea fiziologică, stay-green.

Știuletele este de formă mai mult cilindrică, cântărind 180±20g, 16-20 rânduri de boabe pe știulete, rahisul de culoare albă.
Bobul prezintă o textură dentată, de culoare galben – portocaliu, cu MMB de 350±20 g și un randament de 84-86 %.
Compoziția chimică a boabelor: proteină 12-13 %, grăsimi de 4.0-4.2 % și amidon de 69-70 %.
Hibridul Turda 335 are o rezistență foarte bună la temperaturile scăzute din prima parte a perioadei de vegetație, rezistență bună la căderea plantelor şi frângerea tulpinilor și toleranță bună la secetă, arșiță și șiștăvirea boabelor.
Hibridul Turda 335 se remarcă printr-un ritm crescut de pierdere a apei din bob, la maturitate.
În ceea ce privește producţia de boabe, în rețeaua ecologică a ASAS a înregistrat un potențial de producţie de 20.025 kg/ha la Tg. Mureș în anul 2018, iar în rețeaua ecologică a ISTIS potențialul de producție a fost de 21.808 kg/ha (CTS Dej, 2019), 17.282 kg/ha (CTS Rădăuți, 2019) și 16.459 kg/ha (CTS Satu Mare, 2020).
Referitor la zona de cultură, se recomandă a se cultiva în Câmpia Transilvaniei, podișurile limitrofe, luncile râurilor Mureș, Someș și Târnave, centrul și nord-estul Moldovei, precum și zonele colinare din vestul țării.
Hibridul Turda 335 se pretează la culturi intensive, asigurând o densitate de 70.000 plante/ha.
Turda 2020, hibrid simplu semitimpuriu, FAO 380
La realizarea hibridului Turda 2020 au colaborat cercetătorii Ana Copândean, Voichița Haș, Nicolae Tritean, Andrei Varga, Carmen Vana, Roxana Călugăr, Felicia Mureșanu și Laura Șopterean.
Perioada de vegetaţie de la semănat la maturitatea tehnică este de 160±16 zile, respectiv 1160±18 grade termice utile (≥100C).
Planta are talie înaltă 300±10 cm, cu o înălţime a inserţiei ştiuletelui principal de 139±4 cm, 13-14 frunze cu port semierect, la maturitatea fiziologică, stay-green.
Știuletele are o formă mai mult cilindro-conică, cu greutatea de 200±20g, 20 rânduri de boabe pe știulete, rahisul de culoare roșu intens.
Bobul prezintă o textură dentată, de culoare galben–închis, cu MMB de 260-280 g și un randament de 82-84 %.
Compoziția chimică a boabelor: proteină 11-12 %, grăsimi de 6.0-6.32 % și amidon de 66-67 %.

Hibridul Turda 2020 are o rezistență foarte bună la temperaturile scăzute din prima parte a perioadei de vegetație, rezistență bună la căderea plantelor, rezistență mijlocie la frângerea tulpinilor și toleranță bună la secetă, arșiță și șiștăvirea boabelor.
Producţia de boabe obținută în rețeaua ecologică a ASAS a arătat un potențial de producție de 20.471 kg/ha la Tg. Mureș în anul 2018, iar în rețeaua ecologică a ISTIS potențialul de producție a fost de 21.065 kg/ha (CTS Dej, 2019), 17.117 kg/ha (CTS Rădăuți -2019) și 16.921 kg/ha (CTS Rădăuți-2020).
În ceea ce privește zona de cultură, se recomandă a se cultiva în Câmpia Transilvaniei, podișurile limitrofe, luncile râurilor Mureș, Someș și Târnave, centrul și nord-estul Moldovei, precum și în zonele colinare din vestul țării.
Referitor la cerinţele agrotehnice specifice, Turda 2020 se pretează la culturi intensive, asigurând o densitate de 70.000 plante/ha.
Articol scris de: DR. ING. ANDREI VARGA, CERCETĂTOR ȘTIINȚIFIC SCDA TURDA
Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - mai 2021
Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Comitetul de Monitorizare pentru Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020 a avizat joi - 12 august 2021 propunerea Autorității de Management pentru PNDR privind criteriile de selecție și punctajele aferente acestora, punctajul minim, precum și alocarea anuală financiară pentru sesiunile de depunere proiecte din anul 2021 pentru următoarele submăsuri din PNDR: sM 4.1 „Investiții în exploatații agricole” (alocare disponibilă – 760 de milioane de euro) și sM 4.2 „Sprijin pentru investiții în procesarea/marketingul produselor agricole” (alocare disponibilă – 140 de milioane de euro).
Varianta finală a criteriilor de selecție poate fi consultată pe site-urile www.madr.ro și www.afir.info.
Referitor la calendarul lansării acestor măsuri, MADR intenționează lansarea sesiunilor de depunere proiecte în cursul lunii septembrie 2021.
Componentele aferente sM 4.1 „Investiții în exploatații agricole” care vor avea alocare distinctă sunt:
P 4.1.1 – Achiziții simple de utilaje agricole și/sau irigații, drenaj, desecare la nivelul fermei (vegetal);
P 4.1.2 - Condiționare și procesare în fermă și marketing - vegetal (exceptând legumicultura și cartofii) – modernizarea exploatației;
P 4.1.3 - Condiționare și procesare în fermă și marketing - zootehnic – modernizarea exploatației;
P 4.1.4 - Tineri fermieri achiziție utilaje (vegetal și zootehnic);
P 4.1.5 - Investiții în zootehnie (producție primară, condiționare și marketing) – NAȚIONAL;
P 4.1.6 - Investiții în zootehnie (producție primară, condiționare și marketing) – MONTAN;
P 4.1.7 - Legume (inclusiv în spații protejate) și cartofi (producție primară, condiționare și marketing) – înființare, extindere, modernizare;
P 4.1.8 - Condiționare, procesare și marketing - legume, cartofi - modernizarea exploatației.
În ceea ce privește sM 4.2, vor fi două componente cu alocare distinctă:
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Pe 10 august 2021 s-a încheiat perioada de depunere a cererilor de solicitare a ajutorului de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul bovin, în anul 2021, în contextul crizei economice generate de pandemia COVID-19, în conformitate cu OUG 58/2021.
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) anunță că au fost depuse 93.593 de cereri pentru un număr total de 1.307.297 de capete animale și o cantitate de lapte de 81.176,35 tone (în foto de mai jos regăsiți situația cererilor depuse pe fiecare județ).

Conform legislației în vigoare, după etapa de primire a cererilor, în vederea stabilirii eligibilității acestora, APIA realizează controale administrative pentru un procent de 100% din cererile depuse.
Cuantumul pe cap de animal se va calcula prin raportarea plafonului (182.708.014,97 lei) la efectivul total de bovine eligibile, iar cuantumul pe tona de lapte prin raportarea plafonului (42.829.698,82 lei) la cantitatea totală de lapte eligibilă.
Valoarea ajutorului de stat se calculează pentru fiecare beneficiar în funcție de numărul de capete de bovine eligibile, la care se poate adăuga valoarea calculată în funcție de cantităţile de lapte, în tone, produse și valorificate, eligibile până la concurența plafonului de 225.000 de euro, la cursul de schimb valutar stabilit de Banca Națională a României valabil la data intrării în vigoare a OUG 58/2021.
Plafonul total alocat este de 225.537.713,79 lei, repartizat astfel:
a). 182.708.014,97 lei pentru efectivele de bovine cu vârsta de minimum 16 luni la data de 31 ianuarie 2021, la care se pot adăuga efectivele de bovine cu vârsta de minimum 7 luni la data de 31 ianuarie 2021;
b). 42.829.698,82 lei pentru cantitatea de lapte valorificată în luna ianuarie 2021.
Plata ajutorului de stat se efectuează până la data de 31 decembrie 2021.
Nu se acordă plăți ulterior datei de 31 decembrie 2021 dacă se constată că acestea nu au putut fi efectuate din cauze imputabile beneficiarului, respectiv nedeclararea unui cont valid la APIA.
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Pe 10 august 2021 a fost publicat în Monitorul Oficial Partea I, Ordinul nr. 178/2021 pentru aprobarea Normelor metodologice privind condițiile de punere în aplicare a măsurii de distilare a vinului în situații de criză, eligibilă pentru finanțare în cadrul Programului Național de Sprijin în Sectorul Vitivinicol 2019-2023. Măsura de acordare a sprijinului financiar va fi aplicată la nivel național de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA).
Până la data de 1 septembrie 2021, solicitanții trebuie să depună cererile de solicitare a sprijinului financiar aferent măsurii de distilare a vinului în situații de criză, la sediul APIA – Aparat Central. Cererea însoțită de documentele prevăzute în OMADR 178/2021 poate fi transmisă și prin mijloace electronice și/sau poștă/curierat. Documentele transmise prin mijloace electronice trebuie să fie semnate și datate, iar copiile trebuie să fie certificate „conform cu originalul” de către solicitant.
Valoarea sprijinului este stabilită la 4,52 lei/litrul de vin cu DOC, IG și 2,66 lei/litrul de vin varietal care va fi distilat. Costurile eligibile pentru sprijin cuprind costul vinului, costul transportului vinului către distilerie și costul distilării vinului în cauză. Din valoarea sprijinului menționat, distilatorul plătește producătorului care a furnizat vinul către distilerie 3,88 lei/litrul de vin cu DOC, IG și 2,02 lei/litrul de vin varietal.
În situația în care sumele aferente cererilor de plată selectate depășesc resursele financiare alocate măsurii de distilare a vinului în situații de criză, valoarea sprijinului se reduce proporțional conform prevederilor OMADR 178/2021.
Volumul minim de vin ce poate face obiectul cererii de plată este de 10 hl.
Sprijinul financiar pentru măsura de distilare a vinului în situații de criză se acordă:
în avans (valoarea avansului este de maximum 100% din valoarea corespunzătoare volumului estimat conform art. 5 alin. (2) lit. d), în condițiile constituirii unei garanții bancare de 110% din valoarea avansului solicitat);
sau
după finalizarea operațiunilor de distilare și denaturare.
Produsul rezultat în urma distilării vinului pentru care se acordă sprijinul financiar va fi supus procedurii de denaturare pentru a se asigura utilizarea acestuia exclusiv în scopuri industriale, inclusiv în scopuri de dezinfectare sau farmaceutice, sau în scopuri energetice, astfel încât să se evite denaturarea concurenței, precizează APIA.
Plata sprijinului se face până la data de 15 octombrie 2021, integral din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), prin Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.
Condiții de eligibilitate pentru aprobarea sprijinului financiar
Distileria să fie localizată pe teritoriul României;
Să dețină autorizație valabilă la data începerii procesului de distilare a vinului și să obțină în urma acestuia un produs cu o concentrație alcoolică de minimum 92% din volum;
Cantitatea de vin pentru care se solicită ajutor pentru distilare în situații de criză să fie certificată de către Oficiul Național al Viei și Produselor Vitivinicole (ONVPV) cu privire la dreptul de comercializare a vinurilor cu denumire de origine controlată (DOC), vinurilor cu indicație geografică (IG) și vinurilor varietale.
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
La data de 10 august 2021, la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă (SCDA) Lovrin s-a înregistrat zbor maxim al dăunătorului Ostrinia nubilalis (generația a II-a) la capcanele Csalomon Bisex.

SCDA Lovrin monitorizează acest dăunător în parteneriat cu compania FMC Agro Operational România. La cele trei capcane pentru O. nubilalis au fost capturați marți, 10 august 2021, 188 de fluturi. Considerăm că în această săptămână insecta va atinge maximul de zbor în mai multe zone din țară.
Controlul fitosanitar efectuat în culturi de porumb de pe teritoriul SCDA Lovrin arată prezența pupelor, adulților, pontelor și a primelor larve din generația a doua de Ostrinia.

În următoarele zile recomand fermierilor să treacă la verificarea culturilor. A doua generație de O. nubilalis este mult mai greu de gestionat. Cercetările din domeniu arată că pentru generația a doua de Ostrinia momentul optim de combatere este foarte greu de stabilit.
Metoda cea mai bună este controlul culturilor de porumb pentru stabilirea numărului de ponte prezente pe plante. Această verificare trebuie să înceapă în momentul în care fluturașii de Ostrinia sunt captați cu ajutorul capcanelor feromonale. Hibrizii de porumb tardivi sunt predispuși la atac. Acele culturi care la sfârșitul lunii iulie - începutul lunii august sunt verzi, unde polenizarea este în toi sau unde mătasea este încă verde sunt preferate de dăunător pentru depunerea pontelor.

În consecință, este momentul să începeți controalele în vederea găsirii pontelor și stabilirii momentului de aplicare a tratamentului (dacă este cazul). Pontele trebuie căutate în zona frunzelor de deasupra știuletelui și dedesubt. Eu le-am găsit, în general, pe frunzele de deasupra știuletelui. Trebuie să știți că depunerea pontelor de către femelele generației a doua poate dura 3 - 4 săptămâni. Este dificil de controlat această insectă din cauza mobilității și eșalonării stadiilor.
Momentul optim de combatere trebuie stabilit cu mare grijă, în urma verificării pontelor. Dacă se impune un tratament, el ar trebui efectuat atunci când marea majoritate a pontelor ar fi în pragul eclozării sau în stadiul de „cap negru”.

Accesați aplicația ArcTM farm intelligence gratuit. În următoarele zile va fi emisă avertizarea cu privire la efectuarea tratamentelor fitosanitare.
Fotografiile care însoțesc acest material sunt realizate de: Klaudia Kincel și Florina Iovanov
În condițiile accentuării lipsei forței de muncă manuale și din motive de costuri și de logistică, inclusiv ținând cont de restricțiile legate de pandemie, se impune din ce în ce mai mult găsirea unor soluții alternative pentru recoltarea strugurilor la momentul optim. Recoltarea mecanizată a strugurilor este o soluție viabilă, însă aceasta se poate aplica cu rezultate bune doar în plantațiile modernizate și preferabil care nu au butuc lângă spalier, pentru a avea eficiență maximă. Sunt preferați spalierii de lemn, compozit sau metal celor de beton. Spalierii din beton sunt mai agresivi față de scuturători și de elementele benzilor colectoare „cu solzi”, care se uzează mult mai rapid. Totodată, spalierii din beton prezintă un risc crescut de deterioare, ceea ce poate influența buna funcționare a mașinii de recoltat. Totuși, cu mai multă grijă, mașinile pot lucra și în podgorii cu spalieri de beton.
Sunt voci care consideră că la recoltarea mecanizată nu se poate obține aceeași calitate a strugurilor, ceea ce este departe de realitate, deoarece cu mașina se poate recolta atât ziua, cât și noaptea, eliminând nevoia desciorchinării la cramă și timpul pierdut pentru aceasta, se face sortarea boabelor de struguri recoltând prin reglarea corectă a frecvenței și amplitudinii scuturării doar boabele coapte și sănătoase, ajunse la maturitate, iar cele verzi sau bolnave rămânând pe ciorchine pe butucii din vie. De asemenea, pierderile sunt foarte mici.
Gregoire vine în ajutorul viticultorilor cu o ofertă largă de combine de recoltat struguri
După demonstrațiile efectuate cu combinele Gregoire pentru recoltat struguri, concretizate prin achiziția de combine Gregoire de către unii dintre cei mai mari și mai exigenți viticultori din România, în ultimii ani am extins oferta, introducând, pe lângă mașinile existente autopropulsate și tractate, încă trei modele noi de combine autopropulsate pentru recoltat struguri Gregoire, GL6.4, GL7.4 și GL8.6, care se bucură de recunoaștere internațională, materializată printr-o serie de premii obținute la târgurile de specialitate.
Mașinile păstrează elementele cunoscute și care deja și-au arătat eficiența și fiabilitatea la celelalte combine autopropulsate realizate de Gregoire în cei aproape 50 de ani de experiență, însă vin cu îmbunătățiri: un nou motor Deutz cu poluare redusă (TIER V) și cu putere mărită, bene din inox cu capacitate mărită la 2.000 litri fiecare (la GL6.4 standard 1.800 litri și opțional 2.000 litri), gresare centralizată, platformă și sistem pentru spălare, reglare automată a distanței între scuturători în funcție de grosimea stratului vegetal, orizontalizarea automată pe teren înclinat, sistem de ghidare și monitorizare, sistem de cartare a recoltei, noul echipament pentru curățarea suplimentară a recoltei, EasyClean, mai simplu și cu eficiență de peste 99,8% boabe curate etc.
Avantajele față de alte mărci de combine de struguri fac din mașinile Gregoire preferatele celor mai mulți viticultori.
Principalele avantaje sunt:
cabina montată central deasupra rândului de viță-de-vie, care dă posibilitatea urmăririi perfecte a rândului;
cabina presurizată, spațioasă, confortabilă, cu suprafața vitrată mare, aer condiționat, computer de bord, joystick, cameră de monitorizare etc;
capul de recoltare cu pendul dublu, cu silentblocuri și cu așezare automată pe verticală;
senzori pentru menținerea corectă pe rând a mașinii;
sistemul de montare/demontare rapidă a scuturătorilor și forma specială a acestora, care asigură o scuturare perfectă a boabelor, chiar și în zona spalierilor;
sistemul cu reglare pneumatică a rigidității benzii „cu solzi” de colectare a boabelor, care permite reglarea forței cu care aceștia ating butucii de viță, aceasta fiind cel mai puțin agresivă față de butucii de viță-de-vie din industrie;
două benzi transportoare pentru boabele de struguri, cu posibilitatea reglării turației în funcție de viteza de lucru și de recoltă;
două extractoare verticale de coarde în partea de jos a benzilor colectoare (cu solzi), în apropierea celor două ventilatoare inferioare;
traseul în formă de „O” al benzilor transportoare ale boabelor de struguri, care asigură respect față de struguri, fără mișcare relativă între boabe și benzi (care ar favoriza producerea unei cantități de suc) și forma paletelor benzii care permite trecerea aerului pe sub struguri și curățarea foarte bună a boabelor de struguri de resturi vegetale;
antrenarea benzilor transportoare cu curea, care, în comparație cu acționarea cu lanț, permite o anumită alunecare în caz de blocare a benzii, evitând ruperea acesteia. Este prevăzută o alarmă pentru turație redusă și posibilitatea de reversare a sensului de rotație;
sistemul simplu de curățare suplimentară Easy Clean (brevet Gregoire), cu foarte puține organe în mișcare, eficient, fiabil și ușor de întreținut;
platforma pentru curățare, spălare și întreținere;
sistemul de monitorizare și reglare a parametrilor de lucru, camera video pentru urmărirea proceselor în capul de recoltare și în bene;
sistemul flex speed, de reducere a frecvenței și amplitudinii scuturătorilor în dreptul spalierilor;
opțional, magneți pentru extragerea resturilor metalice care ar putea ajunge în bene;
sistemul automat de urmărire a configurației terenului;
gresare centralizată.
Motorul Deutz, prietenos cu mediul, turbo cu intercooler și cu catalizator SCR, respectă norma de poluare Stage V, este răcit cu lichid, beneficiază de adaptarea automată a regimului de lucru în funcție de sarcină. În modul ECO, mai puțin gurmand cu combustibilul, motorul rulează în regim optim în funcție de sarcină, mașina beneficiind de un regulator de viteză de lucru și de o transmisie hidrostatică pe toate cele patru roți motrice, cu motoreductoare. Viteza maximă de transport de 25 km/h se obține la numai 1650 rpm. Rezervorul de motorină are capacitatea de 260 l, iar cel de AdBlue, de 20 l.
Mașina de recoltat struguri Gregoire GL8.6 este dotată cu un motor în 6 cilindri de 190 CP, modelele GL8.4 și GL7.4 în 4 cilindri de 156 CP și modelul GL6.4 cu un motor în 4 cilindri de 143 CP, care și-au arătat eficiența și în podgoriile din România. Acestea au benele cu descărcare în spate.
Aceleași motoare sunt folosite și pe cele două modele cu benă centrală cu descărcare laterală, GX8.4 și GX 8.6, cu capacitatea benei de 3200 l la versiunea cu Easyclean și 3500 l la versiunea cu ventilatoare superioare și pe un model mai mare GX9.6 cu două bene laterale de 2200 l, cu distanța între benzi de 750 mm, lungimea benzilor de colectare (a tunelului) 3300 mm, cu 10 perechi de scuturători standard și cu tub cu înălțimea de descărcare 3100 mm.
Distanța minimă între rânduri este de 1,6 m la GL6.4 și 1,7 m la celelalte.
Important este că raza de întoarcere este foarte redusă, sub 4 m (la GL6.4 chiar sub 3,8 m), asigurând o manevrabilitate foarte bună și în podgoriile cu spații reduse la capăt de rând.
Pentru plantații mai mici, rămân în continuare disponibile modelele tractate G320 și G Prima. În acest fel, Gregoire poate oferi mașina potrivită pentru orice tip și dimensiune de fermă viticolă.
Recoltarea mecanizată este nu doar o soluție de moment, ci este una necesară și de viitor, putând asigura un flux continuu de struguri la cramă, productivitate mare, înlocuind 100-150 de oameni.
Cabina
Cabina, montată central ca și la celelalte mașini Gregoire, are dimensiunea și caracteristicile identice la întreaga gamă GL, asigurând o vizibilitate excelentă asupra rândului de recoltat, a fiecărui butuc de viță-de-vie și pentru urmărirea întregului proces de recoltare.
Comenzile și reglajele mașinii se fac din cabină prin intermediul unui computer de bord foarte prietenos. Acesta, ca și un monitor pentru camerele de supraveghere a funcționării montate în capul de recoltare și în benele de colectare a strugurilor, face parte din dotările standard. Cu ajutorul calculatorului se pot regla și urmări înclinarea mașinii, viteza de croazieră și parametrii de lucru: distanța între scuturători, frecvența și amplitudinea scuturătorilor, viteza benzilor de transport a boabelor de struguri în bene, regimurile de funcționare a motorului etc. Funcțiile de deplasare în trei moduri, manual, semiautomat și automat, se gestionează cu ajutorul unui joystick.
Capul de recoltare
În ceea ce privește funcționarea în modul de recoltare, Gregoire a aplicat tehnologiile deja verificate, cum ar fi capul de recoltare pendular care se așază automat după verticala locului și este suspendat pe 8 silentblocuri, prevăzut standard cu 7 perechi de scuturători tip ARC 2 cu fixare rapidă și reglare pe înălțime. Mașina are posibilitatea de a recolta și strugurii aflați la mai puțin de 15 cm deasupra solului, dar și în vii înalte, garda la sol ajungând până la 2,55 m.
Lățimea tunelului de recoltare de 650 mm permite intrarea operatorului la nevoie și asigură un flux optim al boabelor de struguri către cele două benzi de 320 mm care transportă boabele în bene. Acestea sunt montate pe niște fulii de 35 cm diametru, cu turație redusă, care asigură protecția benzilor și respect față de boabele de struguri. Colectarea și dirijarea boabelor spre benzile transportoare se face cu ajutorul a două benzi înclinate, „cu solzi”, care creează un tunel cu lungimea de 2,4 m la GL6 si 2,6 m la celelalte modele. Ele sunt prevăzute cu un sistem pneumatic de reglare a agresivității, asigurând o protecție deosebită a butucilor de viță-de-vie, fiind soluția tehnică cea mai puțin agresivă față de plante dintre toate mașinile existente pe piață. Curățarea preliminară a boabelor de frunze și resturi de coarde se face cu două ventilatoare montate în partea de jos a mașinii (opțional se pot folosi și două în partea superioară) și cu două extractoare verticale de coarde. Pentru o curățare perfectă a boabelor, mașina are, ca și la celelalte modele, opțiunea Easy Clean, cu mișcare de oscilație, obținându-se un grad de curățare de 99,8% a boabelor de struguri.
Doi senzori montați la intrarea în sistemul de recoltare propriu-zis dau informații operatorului dacă mașina este bine centrată pe rând în raport cu vegetația, prin afișare pe o bară cu LED-uri.
Corecția poziției mașinii pe pantă se face semiautomat (opțional, complet automat) și este, ca și la celelalte mașini autopropulsate Gregoire, de 600 mm (28%) pe direcția stânga/dreapta.
Întreținerea mașinii
Curățarea mașinii și spălarea zilnică se fac cu ușurință de pe o platformă funcțională, iar punctele de gresare sunt grupate în locuri ușor accesibile. La fel, accesul la toate punctele de verificare zilnică și pentru schimburile de ulei și filtre este foarte ușor.
Lumini
Combina este adaptată și pentru lucrul noaptea. Luminile cu LED de 18000 lumeni asigură vizibilitate excelentă. Astfel, se pot recolta în condiții optime și soiurile sensibile la temperatură.
Extinderea perioadei de utilizare
Pentru a mări perioada de utilizare a combinelor pentru recoltat struguri Gregoire sunt disponibile trei echipamente de stropit: Multiflow Progress și Multiflow Quatro pe 4 rânduri și Ecoprotect L3 pe 3 rânduri.
Ecoprotect este o mașină de stropit cu recuperarea surplusului de soluție, care asigură o lucrare de calitate, chiar când bate vântul, cu evitarea derivei, protejând mediul și realizând o economie substanțială de chimicale și de lichid. Două panouri montate de o parte și de alta a fiecărui rând de viță-de-vie asigură o incintă etanșă în care se pulverizează soluția, acoperind foarte bine vița-de-vie, iar surplusul de soluție se prelinge pe pereții panourilor și se transferă în rezervor. Economia de lichid și chimicale este substanțială, pentru că toată soluția este pulverizată acolo unde trebuie, iar restul se recuperează.
Principalele avantaje ale acestui echipament sunt:
Pe lângă alte modele, combinele de recoltare struguri Gregoire GL7 și GL8, care lucrează deja și în ferme din România, sunt apreciate pentru cabina centrală, grija față de butucii de viță-de-vie, fiabilitate, calitatea boabelor, gradul de curățare, productivitate, consum de combustibil, ușurința în exploatare, costurile totale ale lucrării și fac din combinele de recoltat struguri Gregoire utilaje indispensabile, cu avantaje incomparabile cu recoltarea manuală.
Pentru a asigura funcționarea sigură, reducerea timpilor morți, service și piese de schimb originale, consultanță și vânzări, NHR Agropartners, importatorul oficial Gregoire în România, are specialiști pregătiți și piese de schimb în toate filialele sale din țară si vă poate oferi toate detaliile de care aveți nevoie.
Articol scris de: DR. ING. FLORIN NEACȘU, DIRECTOR GENERAL ADJUNCT NHR AGROPARTNERS
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html