Patru specialiști români au căutat soluții pentru a trece de la o economie liniară la una circulară. Ei au conceput un e-book cu 26 de exemple de afaceri din România și Olanda.
Consumăm mai mult decât producem, dar și irosim o mare parte din bunurile cumpărate. Ceea ce nu folosim ajunge sub formă de resturi menajere în mediul înconjurător și afectează toate sursele necesare supraviețuirii noastre – din sol, apă, aer, natură și faună. Deșeurile noastre se întorc împotriva noastră. Este o realitate tristă și apăsătoare cu efecte prea vizibile ca să mai poată fi ignorate. Soluții există însă, destule.
România, pe locul 6 în UE la producerea deșeurilor
La nivelul Uniunii Europene (UE), cantitatea de deșeuri generate de toate activitățile agenților economici și de gospodării a fost de 2.334 milioane de tone în 2018, conform Eurostat. Acest volum de deșeuri, resturi și gunoaie este mult prea mare pentru capacitatea de procesare și reciclare a țărilor membre UE și reprezintă una dintre cauzele principale ale poluării mediului înconjurător. 38,5% din aceste deșeuri ajung la gropi de gunoi, în mediul înconjurător sau sunt arse.
În clasamentul european, România este pe locul 6 cu 11,54 tone de deșeuri pe cap de locuitor. Din această cantitate, cea mai mare parte (90%) provine din sectorul minier și de prelucrare a metalelor și mineralelor și doar 2,1% din activitățile populației. În ceea ce privește gradul de gestionare a acestora, datele Eurostat arată că rata de reciclare a deșeurilor municipale era de puțin peste 11% în 2018.
Această realitate este cauzată de modul linear în care funcționează cea mai mare parte a economiei globale: luăm și exploatăm resursele, producem și risipim. Pentru a trece la un model sustenabil, trebuie să închidem cercul de la deșeuri la resurse, respectiv să adoptăm un model economic circular. Fiecare țară trebuie să își intensifice măsurile de combatere a schimbărilor climatice prin protecția ecosistemelor, reîmpădurirea suprafețelor defrișate, modificări legislative care să sprijine dezvoltarea economiei circulare, programe de educare și de promovare a unui mod de viață sustenabil și responsabil, dar și prin încurajarea și sprijinirea inițiativelor circulare și a comerțului verde.
Primii pași pentru trecerea la economia circulară
În Europa, afacerile bazate pe economie circulară au prins avânt mai ales în ultima decadă, fie susținute din fonduri proprii sau guvernamentale, fie prin crowdfunding, sau prin finanțări din fonduri comunitare. Astfel de modele au fost adoptate și în România, cu toate că sunt încă multe lacune în legislație și educație.
Olanda, unul dintre liderii mondiali în domeniul agriculturii, și-a oferit sprijinul în procesul de modernizare a învățământului agricol românesc care vizează 58 de licee din țară. Parteneriatul stabilit prin Ministerele Agriculturii ale ambelor state are ca scop educarea și sprijinirea elevilor, dar și a tinerilor interesați de economie agricolă și sustenabilitate.
Un pas în această direcție a fost făcut recent de Ambasada Regatului Țărilor de Jos la București prin lansarea primei ediții a cărții electronice bilingve „Economie circulară în sectorul agroalimentar: Bune practici din Regatul Ţărilor de Jos şi România” - „Best Practices of Circular Activities in the Agri-food Sector from the Netherlands and Romania”, în colaborare cu echipa A.C.U.M., publicată la Editura ASE București.
E-book-ul a fost conceput de patru specialiști, membri ai echipei care a făcut proiectul A.C.U.M. - Agricultură circulară în Universitatea Mea, ce prezintă un model de ecosistem agro-urban și propune transformarea acoperișului cantinei Moxa, din cadrul Academiei de Studii Economice (ASE) din București, în grădină urbană. Echipa A.C.U.M. este formată din Simona Roxana Pătărlăgeanu, conferențiar universitar doctor specializat în econometrie şi modelare în economia agroalimentară şi a mediului la ASE București, Georgiana Strat, peisagist și antreprenor, fondator al APPA Atelier de peisaj, Marius Constantin, student doctorand la ASE, specializat pe economie agroalimentară, management și dezvoltare durabilă, și Mădălina Elena Deaconu, student masterand la ASE, cu specializare pe managementul proiectelor de dezvoltare rurală și regională.
Proiectul lor a câștigat prima ediție a concursului „The Circular Agriculture Challenge”, organizat de Ambasada Regatului Țărilor de Jos la București în 2020 și a încasat premiul cel mare în valoare de 20.000 lei.

E-book de bune practici din Regatul Ţărilor de Jos şi România
Pentru realizarea cărții electronice, ce poate fi accesată pe portalul educativ www.agrieduportal.com, cei patru membri ai echipei A.C.U.M. au identificat 26 de afaceri bazate pe diverse modele de economie circulară în sectorul agroalimentar din Olanda și România, care au un impact real asupra societății și reprezintă surse de inspirație pentru cititori. Câteva dintre acestea sunt foarte apropiate de sectorul agroalimentar, iar altele promovează comerțul verde și își propun să reformeze modul în care oamenii gândesc despre mâncare, economie şi viață pe termen mediu și lung.
„În spatele proiectelor olandeze și românești alese stau oameni vizionari, creativi și cu experiență, dar și oameni care sunt mânați de o dorință puternică de a aduce o schimbare în bine și în folosul comunităților locale”, ne-a declarat Georgiana Strat, peisagist și co-inițiator al cărții.
Cei patru autori ai cărții au văzut aceste afaceri luând amploare sub ochii lor și oamenii participând activ la aceste modele de circularitate și zero-risipă.
„De exemplu, când echipa noastră a început documentarea și interviurile, cei de la Pieter Pot, din Olanda, aveau circa 15.000 de cereri, iar când am publicat cartea au ajuns la 25.000. Practic, cererea pentru produsele lor a crescut cu peste 60% în 3,5 luni”, ne-a precizat Georgiana Strat.

Provocarea ambalajelor de plastic
Pieter Pot este un startup înfiinţat în Rotterdam în 2020, care vrea să contribuie la rezolvarea problemei majore legată de utilizarea excesivă a ambalajelor de plastic prin schimbarea comportamentului consumatorilor.
În prezent, a fi sustenabil nu este foarte atrăgător în ceea ce priveşte produsele agroalimentare. E nevoie de un efort serios de organizare şi planificare pentru a putea reduce pe cât de mult posibil ambalajele de plastic de unică folosinţă. Luând acest aspect în considerare, Jouri Schoemaker şi Martijn Bijmol, fondatorii Pieter Pot, au venit cu o idee diferită: să facă sustenabilul atractiv. Ei oferă clienţilor nu mai puțin de 250 de produse alimentare – prăjituri, dulciuri, seminţe, nuci, leguminoase, condimente și produse de îngrijire personală – care sunt ambalate în recipiente frumoase, reutilizabile, la preţuri atractive, comparabile cu cele din supermarketurile tradiţionale.

Întregul lor proces circular implică achiziţia de materii prime în vrac. Clienţii plasează comanda online, iar produsele sunt livrate la uşa lor cu ajutorul Poştei Olandeze, care a adoptat un model circular, la rândul său. Produsele ajung la destinatar în recipiente de sticlă pentru care acesta plătește o garanţie. La primirea unei noi comenzi, clientul înapoiază recipientele utilizate și murdare livratorului. Astfel, ele sunt spălate o singură dată, evitând risipa de apă şi un drum suplimentar. Clienţilor le este returnată garanţia, iar recipientele sunt refolosite la noua comandă. Publicul este atras prin diverse reţete și articole, dar și „Potcast”-uri publicate online care fac stilul de viaţă sustenabil mai uşor de adoptat.

„Cea mai interesantă parte e reprezentată de motivația inițiatorilor și felul creativ și ingenios în care au răspuns la probleme locale, în special legate de economia circulară pe tot lanțul agroalimentar. Sunt oameni vizionari, adevărați change makers, a căror soluții se pliază pe valorile morale și fizice ale societății. Prin experiențele acumulate, ei sunt capabili să identifice probleme și soluții viitoare”, a explicat Georgiana Strat referindu-se la toate exemplele cuprinse în e-book.
Primul zero-waste shop din România
Soluții reale și sustenabile la problemele comunității din Sfântu Gheorghe, județul Covasna, sunt oferite zi de zi de Kinga şi Gyozo, fondatorii Szimpla, primul ruin pub din România.

„Zi de zi chiar nu este o exagerare, afirmă Georgiana Strat. Pasiunea celor doi a mers atât de departe încât au creat contextul social și fizic pe plan local pentru a face această trecere la un comportament responsabil, conștient și circular al oamenilor cu care intră în contact. Acest proiect mi-a ajuns la suflet!”
Conceptul de ruin pub Szimpla are la bază o importantă componentă circulară deoarece presupune ca toate elementele pub-ului să fie reciclate sau upciclate, respectiv transformate în alte produse cu valoare adăugată. Locaţia este într-o clădire veche salvată de la demolare, iar mobilierul şi alte obiecte provin din donații. Lucruri, care altfel şi-ar fi pierdut valoarea şi ar fi ajuns la groapa de gunoi, au fost reparate și chiar reinventate.

Meniul pub-ului cuprinde peste 100 de varietăţi de bere artizanală de la producători locali, ambalate în sticlă, mâncarea are ingrediente locale, cu opţiuni vegane şi vegetariene și e gândită să evite risipa, iar vesela de unică folosinţă este compostabilă, inclusiv cănile de cafea din tărâţe făcute pe comandă, iar restul veselei este făcută de mâna Kingăi care iubeşte să olărească. Paiele pentru suc sunt făcute dintr-o specie de grâu cultivată în acest scop. Apa îmbuteliată vine de la un izvor de la câţiva kilometri, iar sticlele sunt refolosite. În plus, pentru laptele din cafea s-a negociat cu un producător local ca să fie livrat în recipiente de 5 litri, refolosibile.

Cei doi au organizat peste 170 de evenimente zero-waste şi chiar au devenit un model de sustenabilitate, în cadrul festivalurilor folosind veselă de plastic reutilizabilă de până la 50 de ori. Szimpla a devenit un loc al comunităţii unde sunt organizate variate workshop-uri: de la artă până la reparaţii de haine, biciclete şi electrocasnice, metode de reciclare și sustenabilitate; dezbateri pe probleme publice împreună cu principalii actori ai comunității; târguri pentru producătorii locali; schimburi de seminţe şi răsaduri; chiar şi o campanie de donat sânge.

Cuplul Kinga și Gyozo crede cu tărie în capacitatea oamenilor de a-și îmbunătăți stilul de viață prin mici schimbări în viața de zi cu zi. Dacă vorbim despre reciclare sau alegerea produselor cu risipă zero, cel mai important aspect este să fim perseverenți și să avem acest comportament în mod constant, chiar dacă nu este perfect.
Fructele imperfecte, subiect de educare a publicului cu privire la discriminare

Un proiect olandez care a ajuns să fie foarte îndrăgit a fost lansat în 2012 în Utrecht de trei asociate, Jente, Lisanne și Chantal, care au pus bazele întreprinderii sociale Kromkommer, în traducere însemnând castravete strâmb. Acesta are scopul de a lupta împotriva risipei alimentare de fructe şi legume prin campanii de conștientizare și proiecte sociale. Obiectivul este să schimbe percepția oamenilor cu privire la estetica dată de forma și mărimea fructelor și legumelor. Din cauza normelor de calitate din comerț, între 10% și 20% din cantitatea totală de fructe și legume este aruncată.
Cu ajutorul comunității, Kromkommer a strâns 31.765 euro și a înființat o linie de supe care a reintegrat în producție legumele respinse din motive estetice de către retaileri. Astfel, în 2017, au fost salvate 60.000 de kilograme de legume care ar fi ajuns la gunoi.

Campaniile de conştientizare ale organizației se adresează atât publicului adult, cât şi copiilor, care învaţă prin jocuri şi poveşti cu ajutorul produselor Kromkommer: cartea „Domnul Morcov cu Două Picioare” şi seturile de jucării cu legume şi fructe deformate, accentuând astfel importanţa gestionării risipei alimentare și necesitatea de a renunța la prejudecăți.
Mai mult, Kromkommer a adoptat o poziţie fermă în ceea ce priveşte impactul negativ al standardelor suplimentare ale retailerilor și a demarat acțiuni cu ecou la nivel european. În documentul pe care l-a elaborat în anul 2019, „O Nouă Definiţie a Calităţii” se reiterează importanţa abrogării standardelor estetice ale supermarketurilor în vederea reducerii risipei alimentare.

„Este interesant de observat procesul prin care cele trei antreprenoare au trecut. S-au lovit de probleme reale și au identificat cauzele pentru care lucrurile continuă să funcționeze ineficient. Prin urmare, au decis că este esențial să se concentreze pe acțiuni de advocacy pentru a crea un impact mai mare în domeniul alimentar și asupra publicului”, a apreciat Mădălina Deaconu.
Din 2020, compania ş-a îndrepat eforturile către sprijinirea fermierilor şi a proiectelor sociale care să încurajeze tranziţia către o economie circulară.
Economia circulară, un bun liant pentru antreprenoriatul social
Obiectivul de reducere a risipei alimentare și a deșeurilor din sectorul agroalimentar este îmbrățișat și de Bio&co, sub umbrela ONG-ului Ateliere Fără Frontiere. Cu un profund caracter social, întreprinderea este specializată pe comercializarea de produse agroalimentare proaspete, cultivate local cu ajutorul propriului fertilizant natural.

Bio&co a fost fondat în anul 2015 în Ciocănari – Dâmboviţa, cu asistenţa tehnică a Réseau Cocagne, Franţa. Modelul de business este bazat pe un lanţ scurt de aprovizionare, de la fermă la client, produsele agroalimentare fiind livrate abonaţilor din Bucureşti şi din zonele apropiate. În fiecare săptămână, sunt pregătite peste 150 de coșuri cu diferite legume proaspete care ajung la abonați. Prin această abordare, se reduce distanţa de transport a alimentelor, precum şi risipa la alimentare. Prețurile variază de la 55 lei pentru un pachet mic, suficient pentru două persoane, până la 85 lei pentru un pachet de familie, iar abonamentele se achită anual pentru asigurarea continuității activității.

„Pe lângă impactul agroalimentar creat, Bio&co are un impact social deosebit. Oferă locuri de muncă și reintegrează în societate persoanele din categorii defavorizate, cu risc de sărăcie şi excluziune. Oamenii lucrează în serele de legume, primesc un salariu lunar, beneficiază de transport și de sprijin social și profesional”, a explicat Marius Constantin, unul dintre co-autori.



În primii ani de activitate, Bio&co a colectat anual circa 500 de tone de deşeuri alimentare care au generat compost pentru sere și terenul agricol deținut. Următorul pas este punerea în funcțiune a platformei de compostare de 1.000 mp, unde deşeurile alimentare din supermarketuri, hoteluri şi restaurante vor deveni substrat de cultură.
Modă sustenabilă: poșete din piele de mango și adidași cu inserții de măr
Soluția de reducere a risipei de fructe găsită de doi absolvenţi ai Academiei Willem de Kooning din Rotterdam a fost transformarea lor în piele ecologică. Totul a plecat de la o scenă pe care Koen Meerkerk şi Hugo de Boon o vedeau zilnic având loc într-o piață din apropierea clădirii unde studiau: tone de fructe ajungeau la gunoi. Astfel, cei doi designeri au pus bazele afacerii circulare Fruitleather pentru a da valoare adăugată acelor fructe care şi-au pierdut aspectul estetic şi nu mai sunt atractive pentru consum. Cei doi și-au propus să participe la rezolvarea a două mari probleme de mediu: deşeurile alimentare şi efectele poluării masive din industria prelucrării pieilor de animale.

Potrivit statisticilor oferite de Fruithleather Rotterdam, aproape 45% din fructele destinate consumului sunt aruncate anual. Totodată, procesul industrial de curățare a pieilor de animale emană în aer aproximativ 650 de milioane de kilograme de CO2.

Mădălina Deaconu consideră „impresionant faptul că doi designeri au conectat două domenii economice importante și au găsit o oportunitate de a închide cercul de la deșeuri alimentare, de la fructe, la resursele necesare pentru a produce articole de modă creative. Contează foarte mult conștientizarea, desigur, dar și dorința de a schimba modul în care se fac afacerile”.


Fructele care nu mai îndeplinesc standardele cosmetice pentru supermarketuri - mere, banane, mango, cactus - trec printr-un proces de transformare natural, fără aditivi sau alte substanțe care dau elasticitate materiei prime, iar rezultatul final este pielea ecologică. Astfel, în combinație cu alte materiale reciclate, Fruitleather reușește să ofere clienților o gamă atractivă de încălţăminte, genţi și portofele din piele de fructe, care reprezintă o alternativă sustenabilă la oferta de produse convenţionale din piele. În plus, au dezvoltat parteneriate cu barnduri de renume care au fost încântate de o astfel de soluție creativă.

Concept de grădină eco-urbană pe acoperișul cantinei studențești Moxa
În e-book-ul de bune practici se regăsește și proiectul celor patru co-autori, A.C.U.M. - Agricultură circulară în Universitatea Mea, ce răspunde unor necesități identificate în cadrul ASE București. Pe lângă marele premiu, acesta a câștigat și titlul de cel mai UrbanSmart proiect la concursul „The Circular Agriculture Challenge”.
Georgiana Strat, Marius Constantin, Mădălina Deaconu și Roxana Pătărlăgeanu au identificat o problemă majoră legată de deșeurile alimentare și amprenta de carbon lăsată de acestea. În cadrul cantinei studențești Moxa intră un volum mare de alimente și iese o cantitate deloc neglijabilă de deșeuri care ar putea fi compostate. Soluția propusă de proiectul A.C.U.M. este de a crea o grădină urbană care să folosească ca substrat de cultură tot compostul eliminat de cantină și să producă o varietate largă de legume și fructe: de la sfeclă, morcovi, salată și varză chinezească, până la căpșuni, zmeură și coacăze. Totodată, vor fi plantați arbuști ce produc semințe și care vor atrage păsări, precum și o pajiște meliferă destinată apiculturii.

„Am făcut o cercetare în teren și foarte multe calcule, apoi am ales o zonă însorită pe terasa cantinei Moxa. E un spațiu mare de circa 1.200 mp care permite organizarea a patru zone diferite și complementare pentru a respecta componentele acestui proiect: economie circulară, biodiversitate, socializare, educație și compostare”, a arătat Marius Constantin.
Pentru a fi implementat, proiectul are nevoie de un studiu tehnic de structură care să analizeze capacitatea de încărcare ce poate fi suportată de cantină, iar în funcție de rezultate se va decide modul de implementare.
„Lunar, se pot composta 5-10 mc de deșeuri alimentare, în funcție de sezon, într-o primă etapă. Grădina urbană poate produce anual 200 kg de fructe și o tonă de legume în sistem biointensiv, care permite o productivitate mare pe o suprafață mică”, a adăugat Georgiana Strat.
Costul proiectului este evaluat la aproximativ 200.000 euro. De el vor beneficia în jur de 27.000 persoane, respectiv angajații și studenții A.S.E. București.
„Este un proiect gândit de studenți, sau foști studenți, pentru studenți. Cei de la Facultatea de Economie Agroalimentară și de Mediu vor avea o bază bună de practică: vor observa şi se vor implica în mod direct și real evoluția unei grădini, procesul și sezonalitatea produselor. Sperăm ca acest proiect să îi ajute să înțeleagă acest domeniu, să îl îndrăgească, la fel ca noi, și să îi inspire să inițieze alte proiecte”, a precizat Mădălina Deaconu.

Sustenabilitatea este un trend, dar trebuie să fie viabilă și rentabilă
Viitorul chiar se anunță plin de oportunități în acest domeniu pentru că surse de finanțare pentru astfel de inițiative vor fi din ce în ce mai multe, în special de la Uniunea Europeană. Este nevoie însă de multă creativitate și cercetare și de îmbunătățire continuă pentru a oferi alternative reale.
„Suntem destul de departe. În primul rând, ne lipsește mentalitatea, iar apoi nu avem infrastructura necesară pentru a face totul circular. Legea compostului este o soluție grozavă, dar nu are norme de aplicare. Unele administrații au luat-o înainte și au oferit compostoare comunităților, dar oamenii nu au știut ce să facă cu ele. Culmea este că s-a întâmplat la sat unde majoritatea resturilor alimentare sunt oricum date la animale”, afirmă Georgiana Strat.
Estetica produselor sustenabile create și oferite pentru consum are un rol foarte important pentru a le crește atractivitatea. Diferența o face însă și modul de comunicare care trebuie să fie unul coerent, creativ și însoțit de un marketing inteligent.
„Comunicarea eficientă în mediul digital a mărit vizibilitatea și interesul pentru acest stil de viață: sustenabilitatea a devenit un trend. Cred că următoarea etapă ar trebui să fie sustenabilitatea rentabilă pentru a putea susține din punct de vedere economic această tendință de evoluție”, a conchis Georgiana Strat.
Proiectele de circularitate prezentate de cei patru specialiști în e-book-ul de bune practici au fost puse în practică pornind de la o sumă inițială de 5.000 euro până la fonduri de sute de mii de euro cu finanțare privată sau guvernamentală.
***
E-book-ul „Economie circulară în sectorul agroalimentar: Bune practici din Regatul Ţărilor de Jos şi România” este disponibil în librăria digitală a Academiei de Studii Economice (ASE) (http://opac.biblioteca.ase.ro/opac/bibliographic_view/239340) și pe ISSUU.com (https://issuu.com/atelierappa/docs/bilingual_brochure__circular_activities_in_the_agr).
Articol scris de: ELENA VAVILOV
Clubul Fermierilor Români anunță că își adaptează mecanismele de conducere și coordonare centrală și regională la schimbările majore din agricultura europeană, sub impactul reformei PAC, al Pactului Ecologic European și al programelor Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), care vor influența dezvoltarea afacerilor agricole în următorii ani.
Clubul Fermierilor Români consideră că în această perioadă critică este necesar mai mult ca oricând un dialog permanent, transparent și constructiv al fermierilor cu structurile legislative și administrative europene și naționale. Fermierii membri în Club sunt implicați direct în consultările care vizează procesul decizional legislativ în domeniul agricol pentru că ei sunt beneficiarii politicilor și deciziilor care se adoptă la nivelul Uniunii Europene și la nivel național.
Clubul s-a angajat în anul 2021 într-un proces de transformare vizând dezvoltarea structurilor de reprezentare regională, care vor fi responsabile pentru elaborarea de propuneri pentru rezolvarea unor probleme specifice și reprezentarea intereselor membrilor în relația cu autoritățile regionale, asigurând creșterea capacității Clubului de consultare directă a membrilor și partenerilor, urmărind astfel valorificarea deplină a noilor mecanisme naționale și europene de finanțare a programelor de agricultură și mediu.
Florian Ciolacu, director executiv
De la 1 iulie, se instituie principiul Președinției rotative și al mecanismului de Troică a Președinției Clubului
Schimbările anticipate prin reforma PAC, precum noile reguli și mecanisme de finanțare sau eco-schemele, cresc mult importanța identificării specificului regional și asigurarea contribuției la elaborarea de politici și programe coerente, fundamentate bine pe nevoile locale, ceea ce trebuie să se reflecte în stimularea prezenței regionale în conducerea Clubului Fermierilor Români.
În acest context, membrii Consiliului Director au decis adoptarea unui nou mecanism de coordonare și conducere a Clubului, care se aplică de la 1 iulie 2021, în paralel cu crearea și dezvoltarea structurilor regionale: instituirea principiului Președinției rotative și a mecanismului de Troică a Președinției Clubului.
Președinția rotativă este asigurată de fiecare regiune timp de 6 luni, iar pentru continuitate și desfășurarea în bune condiții a coordonării Clubului, se constituie un grup decizional de tip Troică, format din președintele în exercițiu, fostul și viitorul președinte (desemnați de regiune). „Salut decizia adoptată de Consiliul Director, care reflectă pe deplin spiritul Clubului și obiectivul său principal: asigurarea reprezentării fermierilor din România la nivel național și european. În cadrul grupurilor de lucru și reuniunilor regionale cu fermierii, punem în dezbatere deciziile strategice care urmează să fie adoptate prin reforma PAC, riscurile și oportunitățile privind creșterea competitivității în agricultură în contextul unui buget european diminuat și creșterea extraordinară a ambițiilor de mediu ale Uniunii Europene. Aceste întâlniri sunt un prilej de a înțelege cât mai bine specificul zonelor, ne consultăm cu cât mai mulți fermieri, identificăm problemele acestora și soluțiile care pot fi fundamentate de experții Clubului, pentru a fi propuse mai departe instituțiilor responsabile pentru agricultură”, a declarat Florian Ciolacu, director executiv Clubul Fermierilor Români.
Președinția rotativă pentru următoarele trei perioade va fi asigurată astfel:
1 iulie – 31 decembrie 2021: Dan Hurduc, Regiunea Moldova
1 ianuarie – 30 iunie 2022: Laszlo Becsek, Regiunea Centru
1 iulie – 31 decembrie 2022: Nicolaie Apopi, Regiunea Banat



„Noi, Clubul Fermierilor Români, am demonstrat până acum că avem o abordare globală, integrată, la nivel european și național, a direcțiilor de dezvoltare a agriculturii românești. Suntem preocupați și obligați de schimbările anunțate în politicile europene de mediu și agricultură să ne adaptăm capacitatea pentru a valorifica fiecare euro disponibil din 2023 pe noile reguli PAC, bazate pe indicatori de performanță și valorificarea specificului local. În calitate de președinte al Clubului și membru fondator am făcut această propunere privind noul mecanism de conducere, pentru angajarea mai activă a membrilor din regiuni la actul de reprezentare în relația directă cu autoritățile centrale care conduc agricultura românească, pentru a propune cele mai bune soluții în susținerea performanței la nivelul fiecărei regiuni agricole din România”, subliniază Nicușor Șerban, fostul președinte al Clubului Fermierilor Români.
Nicușor Șerban
Dan Hurduc este primul președinte desemnat la conducerea rotativă a Clubului, care s-a implicat direct în constituirea grupurilor de lucru din Moldova, regiune în care s-au desfășurat până în luna mai toate reuniunile planificate cu fermierii. „Misiunea noastră este să transformăm modelul românesc de agricultură performantă în bună practică europeană, prin dezvoltarea și promovarea inițiativelor legislative care să fie favorabile fermierilor. Susținem proiectele care creează valoare adăugată în agricultură și care cresc competitivitatea fermierilor din România. Decizia colegilor mei din Consiliu mă onorează și le mulțumesc pentru încrederea de a-mi atribui primul mandat în cadrul mecanismului nou de coordonare a Clubului. Fiecare președinte va veni cu un proiect de regiune prin identificarea problemelor importante regionale și dezvoltarea unui plan de acțiune și promovare de care să beneficieze toți fermierii din regiunea respectivă”, susține Dan Hurduc, primul președinte care asigură Președinția rotativă.
Tânărul fermier Ciprian Andrei Olteanu, membru în Consiliul Director
Odată cu implementarea noului mecanism de coordonare, Clubul Fermierilor Români anunță două schimbări în structura Consiliului Director al Clubului: revocarea la cerere a lui Gheorghe Dume din Consiliul Director (care s-a retras din afacerile agricole) și intrarea lui Ciprian Andrei Olteanu ca nou membru în Consiliu. Ciprian Andrei Olteanu este fermier din județul Călărași, membru al Clubului și absolvent al primei serii a programului de pregătire „Tineri Lideri pentru Agricultură” organizat de Clubul Fermierilor Români. „Sunt onorat de această oportunitate și privesc pasul acesta cu mare responsabilitate atât față de membrii Consiliului Director al Clubului, cât și față de fermierii membri. Pentru mine personal este un moment important, mai ales pentru că reprezintă un moment de validare a succesului programului de formare a tinerilor lideri. Demonstrăm că tinerii fermieri sunt suficient de maturi și că doresc să se implice în viitorul agriculturii, iar inițiativa Programului „Tineri Lideri pentru Agricultură” ne dă uneltele necesare să putem să reprezentăm interesele fermierilor. Ca fermier, am găsit în cadrul Clubului reprezentare și profesionalism; ca tânăr, am găsit viziune și deschidere către noi oportunități; ca om, am găsit alți oameni ca și mine, alături de care pot construi un viitor mai bun pentru societatea pe care o hrănește fermierul român. Sunt mândru că fac parte din Clubul Fermierilor Români”, a spus Ciprian Andrei Olteanu.
Ciprian Andrei Olteanu
Foto: Clubul Fermierilor Români
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Clubul Fermierilor Români consideră că elaborarea și punerea în aplicare a unei Strategii naționale de gestiune integrată a apei pentru agricultură va asigura cadrul pentru un program multianual de investiții publice în vederea modernizării sistemului național de irigații și susținerea programului care vizează proiectele locale de irigații.
Realizarea și implementarea unei strategii integrate a apei pentru agricultură reprezintă singura cale pentru armonizarea măsurilor de asigurare a funcționării și extinderii infrastructurii de îmbunătățiri funciare cu respectarea noilor prevederi europene privind agricultura (Reforma PAC), de mediu și climă (Pactul Ecologic European și Strategiile subsecvente – Biodiversitate și Farm to Fork).
Fermierii, membri ai Clubului, susțin că strategia urmează să asigure un cadru de convergență și coerență pentru toate măsurile și proiectele care privesc gestiunea apei și solului pentru agricultură, printr-o coordonare care să asigure în mod eficient, responsabil și sustenabil echilibrul între nevoia asigurării securității alimentare a României și realizarea obiectivelor necesare în zona de mediu și climă.
„Inițiem această acțiune în consens cu membrii noștri, în principal cu fermierii din zonele afectate de secetă, inclusiv cei care dețin ferme în ariile de acoperire ale sistemelor de irigații și desecare. Dorim să fim un contributor activ la elaborarea Strategiei, prin punerea la dispoziție a unor experți consultanți români și străini. De asemenea, lansăm invitația către universități și institute de cercetare din România de a participa la proiectul coordonat de Club pentru elaborarea unor analize tehnice, economice și de mediu privind modernizarea și extinderea funcționării unei infrastructuri de gestiune a apei pentru agricultură, care să fie armonizat cu noile prevederi europene privind mediul și clima, inclusiv cele care vor deveni operaționale odată cu Pactul Ecologic European și strategiile subsecvente”, a declarat Florian Ciolacu, director executiv Clubul Fermierilor Români.
Clubul Fermierilor Români propune valorificarea analizelor, evaluărilor și proiectelor privind reforma sistemului de gestiune a apei pentru agricultură cuprinse în propunerea de reformă făcută recent de MADR în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, precum și realizările din cadrul Planului național de reabilitare a infrastructurii principale de irigații.
„Succesul strategiei depinde de asigurarea unei cooperări eficiente guvernamentale inter-instituționale (Guvern - MADR, MMAP, MDLPA, MFP) și multi-parteneriale (public-privat-neguvenamental), pentru o planificare financiară multi-anuală și multi-sursă coerentă a măsurilor de modernizare a infrastructurii, astfel încât să fie realizat echilibrul între noile condiții de mediu și climă și asigurarea competitivității fermelor din România.
În mod concret, soluționarea problemelor existente de îmbunătățiri ecosistemice și funciare poate fi realizată în noul context european al Politicii Agricole Comune printr-o abordare integrată a gestiunii resurselor sol – apă – aer, pentru o productivitate optimă și sustenabilă, care să țină cont în egală măsură de protecția mediului și de competitivitatea fermierilor.
Refacerea sistemului de irigații reprezintă o problemă pe care România n-o mai poate amâna. Diminuarea producției agricole din ultima perioadă, datorată lipsei de precipitații, a condus la realizarea unui randament scăzut a celor mai importante culturi agricole la nivel național. Întregul spațiu comunitar beneficiază în mod direct de materia primă oferită de țara noastră, iar o diminuare a acesteia va conduce la o instabilitate a securității alimentare, un aspect extrem de important în această perioadă”, transmite Clubul Fermierilor Români.
Modernizarea și extinderea îmbunătățirilor ecosistemice și funciare se poate realiza la cele mai noi standarde, utilizând cele mai noi tehnologii în domeniu, astfel încât impactul aplicării Strategiei integrate de gestionare a apei să conducă la:
Asigurarea siguranței producției, cu impact direct asupra securității alimentare a României;
Creșterea nivelului de reziliență a fermelor, care presupune stabilitate financiară și dezvoltare rurală;
Creșterea producției naționale și a productivității fermelor, în condițiile în care România este un jucător major pe piața cerealelor la nivel mondial;
Protejarea investițiilor fermierilor, realizate în ultimii 30 de ani;
Siguranța Uniunii Europene privind accesul la cereale, având în vedere că România este considerată un rezervor de porumb și floarea-soarelui.
Propunerile Clubului Fermierilor Români
Crearea la inițiativa MADR a unui Consiliu inter-ministerial cu participarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Ministerului Cercetării și Digitalizării, Ministerului Finanțelor Publice și multi-parteneriate (inclusiv mediul universitar și asociații) pentru elaborarea Strategiei naționale integrate de gestiune a apei pentru agricultură, a Planului de acțiune privind implementarea Strategiei, inclusiv estimări bugetare, termene și responsabilități în program.
Elaborarea și implementarea Programului național privind dezvoltarea proiectelor locale de irigații (ca parte a Strategiei) vizează următoarele direcții:
Elaborarea unui Ghid de bune practici și proiecte în domeniul gestionării integrate a apei pentru agricultură, care să țină cont de:
Coordonarea măsurilor specifice unui sistem integrat de gestiune eficientă a apei în agricultură cu cele cuprinse în strategiile locale pentru dezvoltare durabilă (implicarea dimensiunii regionale și locale în susținerea aplicării Strategiei).
„Clubul Fermierilor Români își exprimă interesul și disponibilitatea de a contribui activ, alături de celelalte părți implicate, la stabilirea și prioritizarea acțiunilor care vizează implementarea cu succes a proiectelor de îmbunătățiri ecosistemice și funciare la nivel național. Clubul urmărește să asigure colaborarea cu alți actori inter-guvernamentali și organizații internaționale (precum Banca Mondială sau BERD), din domeniul educației și cercetării (universități) și organizații neguvernamentale cu activitate, expertiză și capacitate pentru elaborarea și punerea în aplicare a strategiei integrate de gestionare a apei”, declară Dan Hurduc, reprezentantul Consiliului Director al Clubului.
În data de 23 iunie 2021, Clubul Fermierilor Români a prezentat propunerea privind elaborarea Strategiei integrate de gestiune a apei pentru agricultură în cadrul întâlnirii cu conducerea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, la care au participat fermieri membri în Club (în particular din regiunea Dobrogea) și reprezentanți ai Consiliului Director al Clubului. Întâlnirea de la MADR este prima dintr-o serie de reuniuni inițiate de Club pentru promovarea către ministerele responsabile din guvern a propunerii de elaborare a Strategiei.
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Dincolo de pandemie, de secetă sau de alte fenomene meteo extreme, munca în agricultură este continuă şi, din fericire pentru noi, românii, încă are cine să lucreze pământul în ţara asta. Însă după un an ca 2020, investiţiile în dezvoltarea fermelor stau tot sub semnul prudenţei.
Productivitatea, trasabilitatea producției și valoarea acesteia, inovațiile și tehnologia nu ar trebui să fie dependente de cuantumul subvenției la hectar, ci de modul în care gestionăm resursele pe care le avem la dispoziție. De priorități și necesitățile imediate. Acesta este, pe scurt, rezumatul unei discuții ample pe care am avut-o recent cu Arnaud Van Strien, director general IPSO Agricultură și președintele Asociației Producătorilor și Importatorilor de Mașini Agricole din România (APIMAR). „Astăzi în firmă avem un departament special pentru irigații, pe care l-am format deja de câțiva ani, dar l-am dezvoltat și avem o echipă dedicată de anul acesta. Fără irigații, eu ca fermier dacă m-aș fi instalat în România, să zicem din 100 de euro pe care îi aveam subvenție, 10-20% îi puneam deoparte pentru irigații și 80% erau pentru un tractor sau un utilaj. Dacă nu facem aceasta, greșim. Pentru că da, ok, noi vă vom vinde niște tractoare, dar ce ne facem când avem un an ca 2020? Este suficient să mai fie încă un an așa și nu vom vinde nimic, s-a ales praful. Deci, subvenția trebuie să fie redirijată în funcție de problematica pe care o avem. Vorbim de irigații, vorbim de ecologie, vorbim de îmbunătățiri funciare și de asociere, adică să adăugăm valoare produselor pe care le obținem”, explică Arnaud Van Strien viziunea după care coordonează și businessul pe care îl reprezintă.
Semnele bune vin de sus...
Și să nu credeți cumva că de la autoritățile agricole... Nicidecum! Cu o agricultură încă dependentă de capriciile vremii, ploile din ultima vreme dau speranțe fermierilor afectați de un 2020 secetos și pandemic. Cu toate acestea, încă sunt zone din țară, mai ales în Dobrogea și Moldova, unde umiditatea din sol e la cote foarte scăzute. „E un început bun pentru anul agricol. Față de anul trecut a plouat mai mult, simțim că fermierii au reînviat. Acum să vedem, până nu este recolta în hambar, cum se spune, mai avem puțin de lucru”, spune Arnaud Van Strien.
Anul 2020 a fost un an dificil pentru agricultură, unul dintre cei mai grei ani din ultimii 30, spun fermierii. Însă indiferent de starea vremii, de pandemie sau alte neajunsuri care ne-au dat târcoale încă din primăvară, lucrul câmpului nu s-a oprit, iar fermierii s-au aflat cu adevărat în linia întâi. Interlocutorul nostru confirmă: „Bineînțeles, putem să vorbim de pandemie, dar țin încă o dată să felicit toți oamenii din mediul în care activăm, pentru că agricultura nu s-a oprit. Și nu mă refer doar la oamenii de teren sau la ingineri agronomi, ci la toată industria. Chiar dacă riscul există, pentru că e vorba de deplasare, de contactul direct cu alți oameni, pot să spun că am făcut față cu profesionalism, în primul rând. E adevărat că și autoritățile ne-au permis și au înțeles că agricultura este un domeniu care nu se poate opri și trebuia să ne deplasăm chiar în perioada de lockdown”.
Secetă la sol, irigații pe hârtie
Mulți dintre fermierii României concluzionau, la sfârșitul anului trecut, că pandemia care a făcut cel mai mare rău agriculturii a fost cea de... secetă! „Covidul a avut și are impactul lui negativ, însă cea mai mare problemă pentru agricultură, în 2020, a fost seceta care a făcut ravagii în zonele din București spre Marea Neagră și mergând până în Brăila și deasupra, în zona Moldovei. Nu că a fost trist, a fost dezastruos. Și eu sunt fermier în Franța și știu exact cât timp și bani se investesc, iar când vezi că toată munca pe care ai făcut-o în toamnă deja puteți să o întoarceți în primăvară... Semeni prășitoare și la fel, același rezultat. În luna mai, câmpurile din Constanța și Brăila erau maro și aveam vegetație de 10 cm... o catastrofă pentru fermieri!”, afirmă directorul general al companiei IPSO Agricultură.
Suntem obișnuiți – și nu o spun cu mândrie, e trista realitate – să plasăm agricultura românească la extreme: ferme mici vs ferme mari, secetă vs inundații, importuri vs exporturi, producții vs iluzii... După același tipar, dar indiferent de putința noastră, a fost și 2020: dezastru pentru unii, aur pentru alții. „Trebuie să tratăm lucrurile cu seriozitate, chiar dacă acum ne bucurăm de mai multă umiditate în sol. Dacă nu va fi un an bun, și nu vorbim aici de utilaje sau alte investiții, ci numai de supraviețuire, mulți fermieri vor pune lacătul pe ușă, pentru că deja sunt la limită. A fost un an dezastruos pentru unii, chiar catastrofal pentru alții, sper din toată inima că pentru ei 2021 va fi bun, dar în același timp un an cu producții și recolte foarte bune pentru fermieri din Giurgiu, Teleorman, Timiș”, atenționează Van Strien.
Iar dacă ajungem la capitolul irigații, Dumnezeu cu mila! Tot de la nori ne vine speranța de apă. „Despre irigații vorbim doar atunci când avem secetă, cam la fiecare doi, trei ani. După care vine un an mai bun, cum sperăm că va fi 2021 și uităm de irigații. Adică noi reacționăm, dar nu anticipăm și nu avem un plan concret. Tocmai din acest motiv trebuie să existe un plan național viabil, operațional pentru irigații, iar fermierii să fie susținuți să implementeze aceste sisteme. Câte hectare putem să irigăm, câte autostrăzi sau canale sunt pregătite și hai să facem treabă! Dar să facem, să nu devină numai o statistică pe hârtie sau cel mult niște pompe care aduc apa din Dunăre și atât”, spune interlocutorul nostru.
Cum e anul pentru fermieri, așa e și pentru firme
IPSO Agricultură este una dintre cele mai mari companii furnizoare de inputuri pentru agricultură din România. Dar pandemia nu a ocolit nici firmele, iar seceta a afectat în mod direct și vânzarea de tractoare și utilaje agricole, deoarece investițiile stau sub semnul prudenței. „Cum știți, noi facem parte dintr-un lanț, și când ceva merge rău, și noi, cei din industria de mașini agricole, suntem afectați. Seceta a afectat industria, piața a scăzut, dar această scădere este oarecum firească. E nevoie de o zonă de consolidare în această piață. Am avut niște ani care au fost destul de buni, vorbesc mai mult de firma pe care o reprezint, am fost ajutați și de fondurile europene care însă deja reprezintă o proporție mică a activității, a cifrei de afaceri. Așa că sper ca anul acesta să fie unul bun pentru fermieri. Dacă n-avem clienți, degeaba. Cum spunea un fermier: dacă e bine pentru ei, poate va fi bine și pentru noi. Dacă nu e bine pentru ei, nici măcar nu îndrăznim să întrebăm de investiții în utilaje... le deschidem ușa ca să-i întrebăm: ce faceți, sunteți bine?... fără gânduri la proiecte”, spune, realist, Arnaud Van Strien.
Una dintre cele mai mari probleme în starea de urgență instaurată anul trecut a fost aprovizionarea cu inputuri și piese de schimb, în plin sezon agricol, din cauza restricțiilor de circulație. Dar la IPSO Agricultură s-a lucrat la foc continuu pentru a preveni sincopele în relația directă cu fermierii. „În pandemie cel mai greu a fost să relaționăm direct cu fermierii. I-am încurajat și am spus tot timpul să fim atenți, să respectăm condițiile de igienă, am lucrat cu multe firme de acasă, dar când trebuie să livrezi piese sau să repari un tractor, asta nu se face de acasă. Deci toată forța noastră de post-vânzare, care numără la ora actuală aproximativ 300-350 de persoane, a fost pe teren, pe front, ca într-un război! Nu am închis nicio sucursală, iar pentru asta le mulțumesc tuturor tehnicienilor și îi felicit pentru că au fost prezenți în niște condiții deosebite; la piese de schimb, la fel, a trebuit să ne adaptăm să aducem piese, n-am avut niciun fel de întârziere, în afară de granițele care trebuiau trecute. Personal am încercat să țin legătura cu cât mai mulți clienți, din păcate am fost puțin pe teren. Cel mai bun birou este în câmp. Abia aștept să revenim într-o normalitate în care putem să avem libertate de circulație”, spune președintele APIMAR.
Poate că unul dintre cele mai sensibile aspecte în relația IPSO cu fermierii a fost legată de respectarea termenelor de plată, în condițiile în care mulți fermieri au avut producții zero la păioase, dar și la prășitoare. Cum a abordat compania problema? Ne-a explicat Arnaud Van Strien: „Sunt două aspecte. Primul, imposibilitatea de plată trebuie să fie reală, pentru că am avut niște situații și surprize neplăcute. Dar în situație reală încercăm să-i înțelegem pe clienți și să facem niște eșalonări de plăți. Nu este ușor, dar mai bine să încercăm să trecem un munte decât să forțăm, altfel închidem și după aia nu mai avem nimic. Adică relația s-a terminat... De aceea trebuie să fim și comprehensivi, să studiem și să ne punem de acord, să respectăm un pic și ce m-a învățat tata-socru, adică „Legea lui Om”, și, din moment ce plecăm de la un principiu cum este acesta, atunci lucrurile merg mai departe".
Însă nici pandemia și nici extremele agrometeo nu au stopat planurile de dezvoltare ale IPSO Agricultură. Până la urmă, acesta este semnalul că performanțele se obțin cu investiții, iar tehnologia trebuie susținută cu tehnica adecvată. Chiar dacă prudent, proiectele continuă în ferme, iar inovațiile ocupă un loc important în alegerile antreprenorilor români. „Am deschis un centru specializat pe zona de utilaje de ocazie la Fetești, am renovat un centru la Craiova, l-am făcut mai mare, am investit în total 3 milioane de euro și avem în plan să continuăm dezvoltarea. Am inaugurat în martie un punct pentru piese de schimb în Tecuci și, la un nivel mai înalt, suntem dealerii John Deere pentru România, Croația și, acum, Turcia. Prin urmare, la 1 septembrie 2020 am deschis o nouă filială, în Turcia”, arată directorul general IPSO Agricultură.
Valoare adăugată ZERO pentru exporturile agricole ale României
Deși poate că unii (chiar dintre cei care decid) nu pricep mai nimic din consecințele pe care le are deficitul balanței comerciale pentru economia națională, mulți folosesc sintagma mai ceva ca pe un slogan. Atâta vreme cât nu vom începe să procesăm în țară materia primă pe care o obținem în agricultură și astfel să-i adăugăm valoare produsului finit, nici nu are sens să pomenim despre echilibrarea balanței comerciale. „Investițiile au continuat și în 2020, și dacă ne uităm și din punct de vedere regional, macro-agricultura a beneficiat anul trecut de una dintre cele mai mari creșteri de creditare. Unde trebuie să fim atenți, la rentabilitate și profitabilitate. Și aici nu trebuie să ne mințim singuri. Dacă în Austria, spre exemplu, o fermă are un lanț integrat de valoare adăugată, adică produce materia primă și-o transformă în carne pe care o vinde în detaliu în propriul magazin, în România producem cereale care se duc în portul Constanța și sunt exportate. Valoarea adăugată e zero! În aceste condiții, dacă credem că o fermă de 40-50 de hectare, model austriac, se poate aplica la noi, greșim. Aud multe voci, și printre autorități, că „vom sprijini fermierii mici” și toate acestea. Trebuie să-i sprijinim, nu să le dăm. Am învățat de la bunica, ea a trăit între cele două războaie, că nu e suficient să îi dai omului pâine, ci trebuie să-l înveți cum să facă pâine. Adică poți să-i dai la început, dar după aceea el trebuie să-și facă pâinea și să trăiască singur. Altfel, o fermă care produce 4 tone pe 40 de hectare niciodată nu va avea bani și nimeni nu o va finanța, pentru că nu este viabilă”, explică Arnaud Van Strien.

Asocierea, cheia dezvoltării fermelor de familie
Se discută foarte mult despre micul fermier, ferma de familie și fermele mijlocii versus cele mari. Fără doar și poate, ferma de familie este considerată motorul agriculturii comunitare și viziunea PAC este de a susține dezvoltarea acestui tip de fermă. O fermă de 40 de hectare, considerată mică în România, dar medie în Austria sau în Franța, la alții presupune asociere și valoare adăugată producției, în timp ce, la noi, o astfel de fermă produce... semisubzistență. În lipsa asocierii în cooperative, șansele la o viitoare dezvoltare a fermelor mici românești sunt mult reduse. „Sunt două aspecte: fermele de familie trebuie să existe; ferme industriale, cum sunt aici în România, nu mai are nimeni în Uniunea Europeană și consider că acesta este un avantaj enorm pe care-l are România. Și o spun ca fermier francez, nu vorbesc din punctul de vedere al vânzătorului de utilaje agricole. Am o fermă de 120 de hectare în Franța. O păstrez din respect pentru generațiile anterioare, pentru bunicul meu care este venit cu o valiză din Olanda în Franța, în 1936. Însă nu e o fermă rentabilă, adică nu pot să trăiesc din ea, deși face exact ce fac și fermele din România: produce și vinde. Produce doar materie primă: grâu, rapiță... Trebuie să deschidem ochii, aceasta este realitatea. Bineînțeles că fermele familiale trebuie să rămână, dar trebuie să se asocieze; dacă fiecare are 50 de hectare și ne asociem 4-5 familii, vom lucra 250 de hectare. E altceva! Echipăm aceste ferme nu cu 5 tractoare, ci cu unul sau două tractoare, pentru reducerea costurilor. Și, foarte important, revenim la cum punem valoare adăugată. Spre exemplu, România este încă un importator de carne de orice fel și din păcate am distrus abatorizarea... nu comentez, dar este încă mult de făcut și e păcat pentru că România avea acum zeci de ani un sistem bine pus la punct”, spune șeful APIMAR.
Turcia ne servește lecția rentabilității
Deși avantajată de poziționarea geografică, de deschiderea la Marea Neagră, de resursele de relief și subteran pe care le are, România, țara potențialului nevalorificat, importă în continuare, și în procente foarte mari, principalele alimente de pe masa cetățenilor ei. „Bineînțeles că trebuie să existe portul Constanța, dar Constanța poate exista și pentru materia primă, și pentru valoarea adăugată. România are un mare avantaj prin faptul că este poziționată strategic, cu deschidere la Marea Neagră; este aur, avem Dunăre, apa cade de la munte până în Dunăre și apoi în Marea Neagră. Nu încercăm să recuperăm măcar un pic din această apă care cade, să o reținem ca să irigăm, să creăm aceste lanțuri de valoare. S-a început deja cu hipermarketurile, avem niște filiere de producție la legume, dar trebuie intensificate. Avem 15 milioane de oameni și România poate să fie un exportator net. Am fost în Turcia, care se pare că a înțeles cum stau lucrurile cu agricultura și a devenit al cincilea exportator de fructe și legume din lume.
Și mai uimește Turcia cu ceva: cumpără de aproape 20 de ori mai multe tractoare decât România! „Vă mai dau un număr, spre exemplu: Turcia este o piață de 45.000 de tractoare pe an. România a căzut și acum dacă suntem la 2.500 de unități. În Franța nu știu dacă ajungem la 27.000. De aceea cred foarte mult în afiliere, în cooperative agricole care pot crea valoare adăugată produselor pe care le obțin. În același timp, nimic nu ne oprește să continuăm cu aceste ferme mari, industriale, care trebuie și ele să-și continue viața, pentru că sunt efectiv forța în agricultura României. Nu spun asta pentru că le vindem niște utilaje, dar ei au înțeles perfect ce n-am reușit în Franța: eficientizarea producției și scăderea costurilor”, spune Arnaud Van Strien.
APIMAR și generația de mâine
În urmă cu patru ani, Asociația Producătorilor și Importatorilor de Mașini Agricole din România (APIMAR) s-a implicat direct în formarea primei clase de învățământ profesional în sistem dual – mecanici agricoli, la Colegiul Tehnologic „Viaceslav Harnaj” din București. „S-au făcut în ultimii ani progrese pentru învățământul agricol liceal și universitar, dar mai este mult de lucru. Ceea ce am făcut noi, prin APIMAR, înseamnă educație specializată, pentru că avem nevoie de tineri bine pregătiți care să vină din urmă. Am început acum patru ani, primul ciclu s-a finalizat, acum în atelier la IPSO avem deja câțiva tineri care au un job la 18 ani. Și am primit și părinții în vizită la noi. Unii n-au crezut că se poate lucra cu așa tehnologie, alții ne-au mulțumit că le oferim copiilor un viitor. Este trist să tot vedem cum pleacă tinerii din țară. Și am zis: voi face tot ce este posibil ca să rămână. Să le oferim o educație și după aceea să le oferim un loc de muncă. Vom continua acest proiect pentru că este un câștig de ambele părți”, ne-a confirmat președintele APIMAR.
Articol scris de: CARMEN NICOLAE
Publicat în Revista Fermierului, ediția print - aprilie 2021
Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
După o iarnă în care precipitațiile s-au lăsat așteptate, cultura de grâu a avut un start bun în această primăvară, beneficiind și de o vreme adecvată, cu precipitații și temperaturi favorabile. Așa cum se observă din fotografiile făcute la fața locului, întreaga suprafață de circa 180 ha de cultură s-a dezvoltat uniform și ferm, grâul prezentând o înfrățire medie spre bună.

Echipa pentru Agricultura de Precizie și Smart Farm de la Titan Machinery, împreună cu partenerii de la SysWin Solutions, a instalat în cultura experimentală de grâu o rețea SysAgria de stații meteo inteligente. Aceasta monitorizează parametrii vitali ai solului, aerului, precipitațiilor și luminii prin intermediul unei game largi de senzori și afișează atât datele acestora, cât și multe alte informații utile prin aplicația proprie SysAgria. De asemenea, aceste stații transmit informații din teren în timp real pentru o bună monitorizare a culturii, inclusiv alerte despre eventuale probleme și cauze, direct pe telefon sau pe laptop.
Stația meteo este dotată cu o serie de senzori care monitorizează prin algoritmi complecși caracteristicile culturii. De ce sunt importanți acești senzori pe care o stație SysAgria îi are în componență?
Aceștia sunt utilizați pentru a îndeplini o varietate de funcții agricole:
Pentru fenotipizare;
Predicția riscului de boli specifice culturii;
Detecția paraziților plantelor într-un stadiu incipient;
Managementul resurselor de apă;
Măsurarea umidității din sol pentru o lungă perioadă și stabilirea rezervei de apă;
Estimarea producției prin măsurarea continuă a nivelului NPK și pH din sol cu ajutorul senzorilor dedicați.
De la ieșirea din iarnă, pe lângă instalarea acestei rețele de stații meteo, cultura a beneficiat și de o fertilizare cu azot, și de două tratamente fitosanitare, primul cu erbicid, fungicid și insecticid, iar al doilea, cu fungicid și insecticid.

Alte pregătiri Smart Farm
Totodată, în aria Proiectului Smart Farm, lângă DN52 se va instala un punct de observare marcat corespunzător, de unde se vor vedea pe de-o parte cultura de grâu semănat cu rată variabilă și pe de altă parte cultura de grâu semănat convențional.
Lucrările premergătoare acestei etape au fost următoarele:
1. Pregătirea patului germinativ – scarificare la adâncime de 20 cm cu Väderstad TopDown cu o lățime de lucru de 3 metri și discuit la adâncime de 10 cm cu Vogel&Noot Terra Disc 500;
2. Cartarea Agrochimică împreună cu partenerul Cartagris, obținerea rezultatelor și a Planului de Fertilizare (vezi prima etapă a proiectului SMART FARM);
3. Scanarea prin inducție electromagnetică a solului cu Senzor SoilXplorer, prelucrarea datelor și obținerea hărților VRA și VSR (vezi prima etapă a proiectului SMART FARM);
4. Aplicarea de îngrășământ (compozit Fosfor și Azot) cu Rată Variabilă cu fertilizatorul Sulky X40 (n.r. vezi etapa a II-a a proiectului SMART FARM).
5. Semănarea cu rată variabilă în regim de mare viteză cu semănătoarea Väderstad Rapid A 600 (n.r. cu o lățime de lucru de șase metri / vezi etapa a III-a a proiectului SMART FARM).
Toate aceste etape au un rol esențial în cadrul SMART FARM, în virtutea atingerii obiectivelor propuse: producție mare și costuri reduse.

Articol scris de: BOGDAN CONSTANTIN, SPECIALIST PR & COMUNICARE TITAN MACHINERY ROMÂNIA
Publicat în Revista Fermierului, ediția print - iunie 2021
Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Cooperativa Agricolă Montană din Mărginimea Sibiului a deschis primul său magazin cu produse proprii, atestate pe schema de calitate „PRODUS MONTAN”, în orașul Sibiu - Piața Rahova.

Opt membri ai Cooperativei Agricole Montană și-au expus produsele în spațiile special amenajate ale propriului magazin deschis joi, 24 iunie, în Sibiu. Prețurile sunt stabilite de fiecare producător.
Cooperativa Agricolă Montană din Mărginimea Sibiului a fost atestată anul trecut, 2020, pe schema de calitate „Produs Montan”.
Cei opt producători ai cooperativei pun la dispoziția clienților o gamă variată de produse montane: Lapte Crud de vacă din Cristian; Fructe și Sucuri Naturale din Cisnădie; Miere și Produse Apicole din Galeș (Săliște); Produse Lactate din lapte de vacă din Orlat; Produse Lactate din lapte de oaie din Râu Sadului; Produsele din carne „Mangalița de la Racovița”; Siropuri și Dulcețuri din „Cămara Chivuței” din Sadu, preparate după rețete tradiționale.


Foto: MADR
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Banii, europeni sau românești, încă au căutare în satele noastre. Pentru a se dezvolta spațiul rural are nevoie de finanțare. Însă are nevoie și de o legislație care să-i permită finanțarea și evoluția. Despre satul românesc, investiții, agricultură, zootehnie, vorbim în interviul de față cu un tânăr deputat care, înainte de a intra în politică, a pus umărul la dezvoltarea spațiului rural din poziția de vicepreședinte al Federației Naționale a Grupurilor de Acțiune Locală, precum și din cea de conducător a două mari GAL-uri din județul Ialomița, acolo unde a și candidat pentru un loc în Parlamentul României. Raluca Dumitrescu, pe care mulți o știți din teren, este astăzi membru în Comisia de Agricultură din Camera Deputaților.
„Tinerii fermieri trebuie sprijiniți mai mult.”
Reporter: Aşadar, aţi trecut de cealaltă parte a baricadei, în politică, să faceți legi pentru agricultură și mediul rural. De ce acest pas?
Raluca Dumitrescu: De-a lungul timpului am avut şansa şi oportunitatea susţinută de colegii mei din Ialomiţa de a conduce două dintre cele mai mari Grupuri de Acțiune Locală, Asociația GAL Danubius, care a avut în acest exerciţiu financiar una dintre cele mai mari abordări LEADER, respectiv 6,2 milioane euro, și Grupul de Acțiune Locală Naparis. Cele două GAL-uri reprezintă la nivelul judeţului Ialomiţa 48 din cele 66 de localităţi.
Reporter: Practic, peste 75%.
Raluca Dumitrescu: Da, peste 75%, atât în mediul rural, cât şi mic urban, oraşele Ţăndărei şi Fierbinţi. De-a lungul timpului am activat şi pe zona de Călăraşi şi Ilfov, având localităţi în cadrul GAL Călăraşi Vest în cealaltă programare, dar şi pe Brăila avem nouă localităţi care sunt astăzi membre ale Grupului de Acțiune Locală Danubius Ialomița-Brăila. Cu toţii avem nevoie de o mai bună reprezentare şi avem nevoie ca vocea celor de jos să se audă sus. Pentru că de fapt Programul LEADER reprezintă o abordare de jos în sus, nu înseamnă numai proiecte mici, înseamnă foarte multe proiecte care răspund specificului local.
Reporter: Sunt lucruri care se fac la nivel micro, dar care au impact la nivel macro, şi aici vorbim sigur nu numai de proiectele de infrastructură, ci și de cele care au ținut de mici afaceri în mediul rural sau de mici fermieri. În acelaşi timp, suntem într-o perioadă de tranziție, 2021-2024. Ce înseamnă aceasta pentru implementarea proiectelor până intră noua Politică Agricolă Comună pe de-a întregul în vigoare?
Raluca Dumitrescu: Avem un regulament de tranziţie care vine să completeze această perioadă de doi ani, reguli noi pentru alocări vechi, deşi Ministerul Agriculturii nu ţine foarte mult cont de acest lucru. Şi mă refer în mod special la tinerii fermieri pe care am vrea să-i vedem mai mult sprijiniţi, deşi există un act normativ care la nivel de Ialomiţa şi Călăraşi, judeţe care au foarte mult teren agricol, ajută tinerii să ia teren de la ADS, chiar în acest moment este deschisă o astfel de sesiune, dar aceşti tineri nu pot să vină mai departe să aplice pe măsura tânărului fermier, pentru că ea este dedicată în mod special tinerilor fermieri din diasporă. Deşi au fost câteva apeluri, deşi cererile de finanțare sunt puține, totuşi MADR rămâne la aceeași decizie. Nu am primit banii de calamităţi, dar nici nu vedem politica de susţinere a Ministerului Agriculturii pentru OUAI-uri. Avem foarte multe proiecte depuse de Organizațiile Utilizatorilor de Apă pentru Irigații care sunt gata evaluate de către AFIR, ar putea primi ajutor şi totuşi asta nu se întâmplă.
Da, sunt nişte bani care vor veni şi pentru Grupurile de acţiune locală, vor veni şi pe măsura 4.1, vor veni şi pe 6.2, și pe 6.4, dar totuşi Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale se încăpăţânează să nu meargă la firul ierbii. Pe ministrul Oros îl vedem povestind despre întâlnirile sale cu mediul asociativ, cu mediul interprofesional din cadrul tuturor ramurilor agriculturii, dar se pare că sunt doar întâlniri de complezenţă sau nu li se pare că cei cu care se întâlneşte au suficientă informaţie şi bune intenţii cât să ţină cont de solicitările organizațiilor profesionale în politica agricolă pe care o promovează.
La Comisia de Agricultură din Camera Deputaţilor avem colegi cu experienţă în ceea ce înseamnă implementarea proiectelor şi mă refer la Daniel Constantin, la Emil Dumitru, la Adrian Chesnoiu, la colegul meu Adrian Aldea şi totuşi domnul ministru al Agriculturii nu ascultă niciuna din aceste voci, nu ne-a fost niciodată permis să mergem la Comitetul de monitorizare şi să vedem cum sunt alcătuite fişele măsurilor. Pentru că într-adevăr, viitorul agriculturii şi viitorul României stă şi în aceste forme de sprijin venite de la Bruxelles.
Să ştiţi că noi, la Ialomița, am reuşit performanţa să facem un depozit de legume şi fructe. Am reuşit să implementăm prin Grupurile de Acţiune Locală, sunt trei la nivelul judeţului Ialomiţa, aproximativ 44 de tineri fermieri. La una dintre sesiunile deschise am avut bani pentru zece proiecte şi s-au prezentat 34 de tineri fermieri. Toţi aceştia au reuşit să facă trei cooperative, pe care Grupurile de Acţiune Locală le-au finanţat, dar la nivelul judeţului Ialomiţa sunt şi alte cooperative făcute prin măsura de sprijin a Ministerului Agriculturii. Aceste cooperative nu se pot prezenta să primească pasul doi de finanţare pentru că MADR cere ca ele să aibă bonitate bancară şi un pic de experienţă. Când? Pentru că totuşi aceste măsuri ar trebui să se întrepătrundă şi să ajute beneficiarul final.
„Programul LEADER reprezintă o abordare de jos în sus, nu înseamnă numai proiecte mici, înseamnă foarte multe proiecte care răspund specificului local.”
Reporter: Ce se întâmplă cu Grupurile de Acțiune Locală în această perioadă de tranziție?
Raluca Dumitrescu: Ministerul Agriculturii a anunţat o bonusare a Grupurilor de Acţiune Locală. Așteptăm ca această bonusare să se facă şi, bineînţeles, GAL-urile primesc pe tranziţie o alocare financiară de 120 milioane de euro. Nu se ştie însă cum va arăta fişa măsurii şi cum se va face această alocare, dacă ea va urma celebra formulă a teritoriului şi populaţiei sau va fi o altfel de alocare. Într-adevăr, în fişa măsurii din PNDR, aşa cum el a fost modificat şi aprobat de Comisia Europeană, se spune că Autoritatea de management are dreptul să facă evaluarea GAL-urilor din timp în timp. Fără a da detalii, cred că pentru o bună funcţionare şi a Grupurilor de Acţiune Locală, dar şi a evaluării, ar trebui ca aceste momente să fie stabilite printr-un calendar comun, şi colegii de la Grupurile de Acţiune Locală, dar şi colegii din CRFIR (Centre Regionale pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, n.r.) să ştie când trebuie făcute aceste lucruri. De ce vă spun? Pentru că sunt foarte multe centre regionale în care proiecte declarate eligibile depăşesc cele şase luni în care trebuie contractate.
Reporter: Mă gândesc că suntem deja în luna mai şi nu s-a întâmplat nimic. Va fi pierdut și anul acesta?
Raluca Dumitrescu: Eu am încredere că nu se va întâmpla acest lucru. Conducerea Autorității de Management pentru PNDR din MADR a fost la Comisia de Agricultură din Camera Deputaților, iar eu cred în profesionalismul celor din AM-PNDR şi sunt convinsă că vor face tot efortul ca undeva în iulie-august România să poată da drumul la următoarele linii de finanţare.
„Fondul mutual ne va ajuta ca pe viitor să nu mai stăm la mâna unui guvern sau a altuia.”
Fondul mutual, salvarea agricultorilor
Reporter: Să discutăm și despre despăgubirile pentru secetă care n-au mai ajuns la fermieri. Ce se întâmplă cu agricultorii, mai ales cei mici și mijlocii, pentru că, în mare parte, datoriile lor sunt către furnizorii de inputuri pe de o parte, pe de altă parte au nevoie de bani, ei nefiind bancabili în acest moment? Chiar şi susţinerea aceasta, despăgubirile oricât ar fi fost ele, mici sau mari, ar fi fost o gură de oxigen, ar fi revenit foarte repede în economie, având în vedere că agricultorii şi-ar fi plătit datoriile şi dările către stat. Ce e de făcut mai departe? Proiectul de lege privind despăgubirile pentru culturile de primăvară 2020 nu a fost aprobat în parlament şi nici în bugetarea Ministerului Agriculturii nu s-a regăsit acel miliard de lei necesar.
Raluca Dumitrescu: Deşi toată lumea este conştientă că aceste despăgubiri trebuiau să vină, de necesitatea şi rolul lor economic, se pare că ne putem lua adio. Cred că trebuie să fim conştiincioşi şi să creăm acel Fond mutual care ne va ajuta ca pe viitor să nu mai stăm la mâna unui guvern sau altul, asta pe o parte. Pe de altă parte, există Agro IMM Invest care, din păcate, din ceea ce-mi spuneau colegii mei fermieri, deşi s-au publicat normele legislative, nu le sunt sub nicio formă de folos.
Reporter: Agro IMM Invest este o soluţie, dar doar pentru cei care sunt bancabili, adică pentru fermierii mari, dar nici aceia toţi nu ajung ușor la acest program.
Raluca Dumitrescu: Din păcate, cred că fermierii au dat o lecţie extraordinară şi nouă, celor care suntem în parlament, dar şi guvernului. Ei sunt foarte demni. Şi-au spus punctul de vedere şi cred că vor găsi resursele necesare să treacă şi peste acest lucru. Ne revine datoria să facem funcţional fondul mutual şi niciodată, absolut niciodată să nu mai luăm bani din Pilonul II şi să-l lăsăm neacoperit.
Reporter: Cum aţi vedea funcţional un fond mutual?
Raluca Dumitrescu: Prin consens între Legislativ, cei care au instrumente guvernamentale, în mod special fondurile de garantare care trebuie să vină să susţină acest lucru, și în mod special şi agricultorii. Cred că fiecare federaţie în sine, cei care îi cuprind pe cei mai mari pot da astfel de modele. Cred că modelul francez ar fi cel mai bun.
„Abatoarele de mică capacitate sunt necesare. Avem foarte multe exploataţii cu 20-30 de capete de animale în mediul rural. Apoi, cred că ar da foarte multă siguranţă sanitar-veterinară pentru toată lumea un astfel de abator.”
Micile abatoare, din bani românești
Reporter: Micile abatoare, un subiect extrem de discutat. Dacă-mi amintesc bine, în 2019, vreo 60 de proiecte fuseseră aprobate pe o măsură specială, s-a venit în 2020 cu o măsură destinată abatoarelor de capacitate mică, dar numai pentru zona montană, într-o primă sesiune a fost aprobat un singur proiect, s-a mai deschis încă o dată o sesiune, au mai fost încă 2-3 depuneri de proiecte, dar se pare că nu funcţionează această măsură, că nu sunt cereri pentru construirea de abatoare de mică capacitate în zona montană. Însă ar fi mulți doritori să construiască mici abatoare în alte zone. Care este opinia dvs.?
Raluca Dumitrescu: N-au fost cereri în zona montană. În schimb, în Ialomiţa pot să vă spun că există o astfel de nevoie. Abatoarele de mică capacitate sunt necesare. De ce? Pentru că avem foarte multe exploataţii cu 20-30 de capete de animale în mediul rural, în zona de est a judeţului Ialomița sunt foarte multe astfel de exploataţii. Apoi, cred că ar da foarte multă siguranţă sanitar-veterinară pentru toată lumea un astfel de abator.
Reporter: Având în vedere că în zona montană nu există cerere, pot fi redirecționați banii spre celelalte zone?
Raluca Dumitrescu: Banii europeni care vin pentru zona montană sunt doar pentru această zonă, care are probleme specifice, deci nu pot fi luaţi de acolo. Prin urmare, cred că tot din rezerva naţională trebuie găsită o soluţie pentru construirea micilor abatoare în alte zone decât cea montană.
Reporter: Numai din bani româneşti?
Raluca Dumitrescu: Consider că ar fi o soluţie foarte bună, pentru că ne-ar ajuta foarte mult mai ales în bătălia pe care o ducem cu pesta porcină africană, şi mai ales în condiţiile în care avem celebrul Ordin 24/2021 şi ce o mai urma după el.
Reporter: Da, celebrul Ordin 24 în care se continuă creşterea suinelor în gospodăriile populaţiei, dar cu foarte multe măsuri restrictive.
Raluca Dumitrescu: Dar micile abatoare ne-ar ajuta foarte mult şi poate chiar am putea corecta acest Ordin, dând dreptul gospodăriilor mici să aibă mai multe animale, în condiţiile în care am face o certificare a analizelor animalelor înainte de tăiere.
Interviu publicat în Revista Fermierului, ediția print - iunie 2021
Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Joi, 24 iunie 2021, guvernul a aprobat o ordonanță de urgență privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul bovin în contextul crizei economice generate de pandemia COVID-19.
Ajutorul de stat are caracter temporar și se acordă pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul bovin, în contextul crizei economice generate de pandemia COVID-19, fiind valabil până la data de 31 decembrie 2021, în scopul compensării pierderilor cauzate de pandemie. Beneficiarii sunt crescătorii care dețin animale din speciile bovine, respectiv întreprinderile individuale şi familiale, persoanele fizice autorizate, persoanele fizice, după caz, precum şi persoanele juridice.
Suma totală care poate fi acordată pentru fiecare întreprindere ce își desfășoară activitatea în domeniul producției primare de produse agricole nu depășește echivalentul în lei a 225.000 de euro.
Valoarea totală a schemei de ajutor este de 225.537.713,79 lei și se distribuie astfel:
Pentru efectiv bovine - 182.708014,97 lei;
Pentru cantitate lapte - 42.829.698,82 lei.
Sumele se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Perioada de depunere a cererilor va fi de 30 de zile lucrătoare, începând cu ziua următoare intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
Condiții de eligibilitate:
Deținerea a minimum 3 capete bovine cu vârsta de minimum 16 luni la data de 31 ianuarie 2021, la care se pot adăuga bovine cu vârsta de minimum 7 luni la data de 31 ianuarie 2021, înregistrate în RNE;
Producerea și valorificarea laptelui în luna ianuarie 2021.
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
AB Biotek în parteneriat cu Wine Australia și The Australian Wine Research Institute au identificat noi tulpini de drojdie pentru a ajuta vinificatorii să îmbunătățească aroma vinurilor Sparkling Chardonnay, Rose, Grenache și Pinot Gris.
Tulpinile AWRI 2965 și AWRI 2940 comercializate de AB Biotek sub numele de Maurivin AWRI Rosa și respectiv Maurivin AWRI Rosa Intense fac parte din gama de drojdii de vin Maurivin „Next Generation”.
Această gamă a fost creată special pentru a oferi producătorilor de vinuri soluții pentru abordarea problemelor cheie în producția de stiluri de vin populare la nivel mondial „Noua Lume”. AWRI Rosa și AWRI Rosa Intense s-au dovedit a deschide în mod eficient noi oportunități de aromă pentru producătorii unora dintre cele mai populare soiuri de vin la nivel mondial.
Tendința globală a consumatorilor de a căuta noi experiențe gustative în vinuri continuă și având în vedere acest lucru, oamenii de știință, oenologii și experții noștri de la drojdia AB Biotek au lucrat intens pentru a identifica tulpini de drojdie care pot oferi soluții noi pentru a permite vinificatorilor să creeze vinuri care reflectă cu adevărat unicitatea vieții lor.
Gama completă de levuri de vin AB Biotek Maurivin de nouă generație, aici .

Material furnizat de AB Biotek
Ghidul Solicitantului pentru măsura 4.1 - Investiții în exploatații agricole a fost discutat cu organizațiile profesionale ale fermierilor, joi 24 iunie 2021, la sediul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în cadrul Grupului de lucru – Agricultura.
Au fost dezbătute și clarificate subiecte de interes privind criteriile de eligibilitate și selecție a viitoarelor proiecte, termenul de implementare fiind septembrie 2025. Răzvan Filipescu, vicepreședintele Asociației Producătorilor Agricoli din Dobrogea (APAD), participant la discuții în calitate de reprezentant al Asociației Producătorilor de Porumb din România (APPR) a solicitat ca în viitor să fie alocări diferite pentru irigații, separat de achiziția simplă de utilaje agricole, deoarece există riscul să se creeze o competiție neloială în cadrul aceleiași submăsuri, fermieri cu nevoi, obiective și interese diferite și cu avize speciale. „Trebuie ținut cont că pentru a achiziționa echipamente de irigat trebuie să faci dovada sursei de apă, aspect ce necesită avize speciale: Acord Mediu, studii hidro, aviz Apele Romane etc., iar în cazul achiziției de utilaje agricole nu este nevoie de astfel de avize. De asemenea, considerăm oportună alocarea de punctaje suplimentare celor care își înființează acum sistemul de irigații nu doar pentru cei care îl modernizează, existând riscul să se mărească decalajele dintre cei care au beneficiat deja de reabilitări ale sistemului de irigații în trecut și cei care sunt la început de drum în acest demers”, a precizat Răzvan Filipescu.
Propunerile mediului asociativ au fost luate în analiză de către Autoritatea de Management din MADR, urmând să facă obiectul dezbaterilor pentru noile măsuri din perioada 2023-2024.
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Pentru Corteva Agriscience rapița reprezintă o cultură de importanță majoră în care se investesc resurse importante pentru a aduce în mâinile fermierilor produse cu performanță ridicată și producții stabile. Fie că vorbim de erbicide, tratament sămânță sau genetică, inovația trebuie să țină pasul cu cerințele pieței.
Un produs inovativ este hibridul de rapiță PT298/Agile care va fi lansat anul acesta și care cu siguranță va fi prezent în foarte multe ferme.
Este un hibrid semitimpuriu, ce se remarcă prin productivitate ridicată, toleranță la scuturare și adaptabilitate la diferite medii de cultură, areale geografice și tehnologii aplicate. Are o creștere foarte bună în toamnă, cu rezistență mare la iernare și temperaturi negative, iar primăvara are un start rapid și constant în vegetație. Ramifică abundent de la baza tulpinii și până în partea superioară. Prezintă toleranță ridicată la principalele boli ale culturii, precum Phoma, unde are protecție asigurată de gena Rlm7, dar și gene care îi conferă rezistența pe orizontală, ce îmbunătățesc comportamentul plantei în condiții favorabile de atac.
Cu toate că toleranța la scuturare nu este cel mai important criteriu în alegerea unui hibrid, cu siguranță reprezintă un avantaj, iar PT298/Agile este hibridul cu cel mai ridicat nivel de toleranță din portofoliul Pioneer.
Productivitatea, adaptarea la condițiile fermei și stabilitatea, sunt factori care alături de toleranța ridicată la scuturare vor crea un nou campion: PT298!
Articol scris de: ANDREI CIOCOIU, CATEGORY MARKETING MANAGER OILSEEEDS CORTEVA AGRISCIENCE ROMÂNIA & REP. MOLDOVA
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Se tot vorbește despre rase de animale, despre calitățile acestora, despre cât de potrivite sunt acestea spre a fie crescute într-un anumit areal, despre tot felul de calități și caracteristici ale acestora. Dar pentru a putea să ajungi la respectivele performanțe, rasele trebuie să fie bine definite și stabile în ceea ce privește continuitatea generațiilor. Nu îți folosește să ai azi un exemplar foarte bun, iar urmașii lui să nu ajungă măcar la jumătatea performanțelor sale. Iată motivul pentru care animalele trebuie trecute în registre, elaborate pentru fiecare rasă, și controlate de specialiști, pentru ca acele caracteristici specifice rasei să fie îndeplinite pe mai multe generații.
Pentru a înțelege mai bine cum stau lucrurile, am apelat la un specialist. Este vorba despre Ioan Dorin Vulc, secretarul comisiei tehnice a Registrului Genealogic al rasei Țurcană, responsabil cu organizarea și planificarea activității de control al producțiilor la această rasă, în cadrul Asociației Crescătorilor de Ovine Dacia - Hunedoara, asociație care s-a afiliat la Registrul Genealogic din 2015, când a înființat Registrul Genealogic al rasei Țurcană, alături de Asociația Crescătorilor de Ovine „Păstorul Crișana” Arad.

Este important ca acele caracteristici specifice raselor să fie supuse unui control făcut de specialiști. El se face în baza unor valori de referință. Prin procesul de ameliorare se urmărește creșterea acelor valori care sunt de interes economic, cum ar fi cele legate creșterea în greutate. „În cazul producției de carne, performanța de referință e sporul mediu zilnic. Sporul mediu zilnic se realizează la masculi și femele până la vârsta de 5 luni, fii și fiice ale berbecilor de rasă pură, deci înscriși în secțiunea principală a Registrului genealogic, fie cu femele acceptate în planul de selecție, fie cu oi la fel, de rasă pură din secțiunea principală a registrului”, explică domnul Vulc și adaugă, legat de evoluția așteptată a acestor performanțe: „Dacă standardul de rasă presupune 30 kg, noi avem la 60 kg femela la bonitare, deci au potențial. Astă vară arătam mioare de 80-90 kg, miori peste 100 kg, în fermă la dl Dumitru Andreșoi, la Călan, deci potențial productiv este, numai trebuie să fie îngrijit și furajat corespunzător. Acum eu v-am spus vârfurile, dar nu toată lumea realizează. Și aici e problema, cerințele Registrului sunt ceva mai mari decât standardul de rasă.”
COP implică costuri suplimentare
Trebuie spus că afilierea la Controlul Oficial al Producției implică niște costuri pe care în mod logic nu ți le-ai dori. Trebuie să ai și un motiv stimulator: „Multă lume a intrat în Controlul oficial pentru subvenții; cei care realizează importanța controlului nu-și pun în primul rând problema de maniera asta. Faptul că se monitorizează performanțele animalului, se înregistrează și se eliberează un certificat, la comercializare; dacă ai efectivul cuprins în registru, poți să faci ferme de elită, ferme de multiplicare, ai alte posibilități de valorificare a animalelor. Animalul, dacă e și frumos, e însoțit și de documente, de certificat zootehnic, sigur că e mult mai valoros”.
Așa cum spuneam, este nevoie de un efort financiar suplimentar din partea celor care se ocupă de ameliorare. Un efort pe care și l-ar dori compensat oarecum. „Ameliorarea se face pe populații de animale. În cadrul acestora, conform piramidei ameliorării, trebuie să funcționeze exploatații sau ferme de elită, de multiplicare și comerciale, fiecare având obiective foarte bine stabilite. Nu este reglementată încă problema fermelor de elită sau de multiplicare. Noi am făcut propuneri și la ANZ, și la Ministerul Agriculturii, așteptăm să se materializeze acest lucru, întrucât sunt cheltuieli suplimentare. Într-o fermă de elită trebuie să se facă toate lucrările de selecție cu rigoare și cu precizie cât mai mare, într-un termen cât mai scurt, ca intervalul dintre generații să fie cât mai mic. Și atunci, aceste ferme trebuie sprijinite material, fiindcă pentru a face montă naturală – că la ăștia se face paternitate – trebuie să faci montă naturală autorizată în harem, iar asta presupune să izolezi efectivul de animale cu reproducătorul respectiv, lucru care costă, în primul rând furaje –, în loc să le ducă pe câmp trebuie să le furajeze la grajd ca să poată să rezolve problema –, apoi volumul de muncă – acolo va trebui să existe un om care să le adape, să le hrănească, să le plimbe.”
Profesionalizarea controlorilor este prioritară
Procesul de control are nevoie și de oameni specializați care să poată urmări fiecare element. Nu este o activitate complicată, dar este specializată și asta necesită cunoștințe bine definite. Majoritatea controlorilor este tânără, dar provine din medii de pregătire diversă de la studii superioare, la medii, având, sau nu, cunoștințe din domeniul zootehnic, de aceea fiecare controlor va absolvi, ulterior, un curs de perfecționare, în urma căruia va primi un atestat de controlor, iar anual, cu asociațiile afiliate, se realizează alte cursuri. Cursul principal este, atât teoretic, cât și practic. „Practica se realizează în fermă, pe ateliere. De exemplu, noi am avut atelierul la tuns. Acolo ai cântarul de lână, ai rigla cu care măsuri lungimea șuviței. Pe urmă faci bonitarea, aveam buletinele de control, buletinul 11 pentru control adulte, buletinul 19 pentru bonitare; de acolo am trecut la atelier la lapte. Acolo am avut cântarul pentru lapte, am avut cupele pentru măsurat, buletinul 17 de control; pe urmă la carne sigur că e cântărirea. Partea teoretică se referă la în jur de 35 de întrebări, pentru fiecare se punctează cu mai multe răspunsuri. De exemplu: care sunt atribuțiunile controlorului? Sau ale crescătorului? Controlorul trebuie să știe și atribuțiile, sarcinile crescătorului, dar și drepturile acestuia, să poată să le respecte. Și erau întrebări cu mai multe răspunsuri.” Ne-a precizat că nu este un curs pentru angajare, dar toți cei angajați trebuie ulterior să îl urmeze. „Nu toți sunt de specialitate. Le recomandăm noi, aveți normele de apreciere la ovine, găsiți pe site-ul Asociației sau al ANZ-ului sau... așa mai departe, dar nu toți înțeleg termenii.”
Etapele controlului
Activitatea pe care o are un controlor este în funcție de sezon, ne explică domnul Vulc, „de exemplu, în campania de montă, prin deplasările pe care le face la crescătorii pentru care e arondat, urmărește ca berbecul și oile care fac obiectul reproducției montei să fie corect individualizate. Mai urmărește ca Registrul de montă și fătări, care e în sarcina crescătorului, să fie deschis pentru anul de control. Noi am pretins să se înceapă cu mioarele. Urmărim mioarele să vedem dacă fată, să vedem dacă au lapte să-și întrețină mielul, dacă duce lactația până la capăt, ca să putem face selecția. Evident că se pleacă de la premisa că fiecare crescător cunoaște istoricul oilor sale. Mai urmărește ca animalul să se regăsească și în evidențe. Deci el face o verificare administrativă, urmărește să vadă: berbecul ăsta care execută monta e autorizat de autoritatea competentă în zootehnie pentru montă sau nu. Colectează datele – deci vine în 20 sau 25 septembrie la mine în fermă și eu am început monta la 1 septembrie – și le predă asociației, notifică asociația. Totodată, introduce datele în aplicația Registrului, unde e și Registrul de montă”. În principiu, și crescătorul ar putea să introducă datele în aplicație, dar nu sunt mulți care să se priceapă, de aceea se ocupă controlorul și de acest lucru, mai ales că, ne-a asigurat specialistul, urmează verificări, aprobări, supracontrol, abia după aceea se aprobă, în aplicație, montele.
Următorul sezon este cel al fătărilor. „Acum trebuie să urmărească dacă mieii fătați sunt corect individualizați, dacă părinții sunt corect nominalizați, controlorul stabilește, pe baza Registrului de montă și fătări, originea. Aceasta se stabilește după numărul matricol al părinților. Identificarea se face prin crotaliere, după sex, data nașterii – despre rasă nu mai discutăm, că e Țurcana. În programul de ameliorare avem prevăzut 20-25% rată de înlocuire la femelele matcă dintr-o exploatație, ocazie cu care se face și controlul producției de carne și vă spuneam că are referință sporul mediu zilnic, pentru fiice și fii ale berbecilor de rasă pură, care pot fi împerecheați cu femele din planul de selecție sau cu femele tot de rasă pură, înscrise în secțiunea principală.”
După fătări și cântăririle respective, controlul producției de carne, vine controlul producției de lână. „Controlul producției de lână are în vedere, la Țurcană, greutatea cojocului imediat după tuns, fără codină și fără pământ, și lungimea șuviței. Cu ocazia tunsului se face și bonitarea, care constă în examinarea extinderii lânii, a conformației și a constituției, și, totodată, dizolvarea corporală. Deci, după ce e tuns animalul, se cântărește și se vede dezvoltarea corporală. Imediat după tuns, se face și constituția, conformația corporală, atunci vedem animalul, cum e constituit corpul, cum e conformația – robustă, fină, pentru lapte, pentru carne și așa mai departe – ca să putem să-l apreciem.” După cum ne-a explicat domnia sa, bonitarea se face o singură dată în viața animalului, la primul tuns. Am continuat cu următoarea etapă, care uneori se întrepătrunde cu cea dinainte, este vorba despre lapte. „Controlul producției de lapte începe la sfârșitul lui aprilie – începutul lui mai. Pe urmă avem o perioadă în care se finalizează controlul producției, se finalizează prin 15 august, ca să dăm posibilitatea oilor și berbecilor să fie pregătiți pentru montă, care începe la 1 septembrie. Deci vedeți ciclul, apoi iar o luăm așa ciclic cu campania de montă, campania de fătări și așa mai departe. Alături de control începe la 1 septembrie declanșarea campaniei de montă și se termină la 15 august – 1 septembrie.”
Este nemulțumit de faptul că legislația nu este bine pusă la punct „Legea zootehniei, apărută din 2019, nici acum nu are norme de aplicare. Se spune că statul sprijină fermele de elită, păi, cum le sprijină? Noi am făcut propuneri. Chiar acum am avut întâlniri cu președinții de asociații, cu responsabilii de COP și am făcut propunerile respective. Numai că trebuie să le ia și cineva în considerare. De exemplu, la ajutorul de stat: se dă ajutor de stat conform hotărârii 1179, dar e diferența foarte mare între carne și lapte. Dacă vii și dai 5 lei pe cap și pe an, la lapte dai 15 lei! Și nu mi se pare... rasa Țurcană e o rasă mixtă. Noi, în programul de ameliorare am pus în criteriile de evaluare a animalului 40% pentru lapte, 40% pentru carne și 20% doar pentru lână grosieră, pentru care nu se dă niciun ajutor. Deci ăsta trebuie reglementat. Noi nu putem să nu facem control la lână, fiindcă lâna e un caracter de selecție. Dacă ea nu-i îmbrăcată, n-are o extindere ca lumea, n-o să poată să trăiască în condițiile în care trăiește Țurcana; e o rasă și rustică, merge pe munte și așa mai departe. Deci noi trebuie să ținem cont și de lână. Dacă ne referim la carne, cum vă spunea dl președinte, deci veniturile crescătorilor sunt cam 60% din carne.”
Activitatea de control la AJCO Dacia
Și pentru că e potrivit să încheiem cu o privire spre viitor, iată ce ne-a spus Vulc despre activitatea care urmează: „Acum suntem în faza în care organizăm și planificăm activitatea. Deci până în 15 martie toți controlorii, toate asociațiile arondate vor întocmi graficul, deci vor discuta cu fiecare crescător în parte: când facem tunsul, când începem controlul producției de lapte. Controlul producției de lapte are performanțe de referință doar laptele muls, nu laptele supt, și atunci stăm de vorbă cu oamenii și stabilim data. La carne, în funcție de fătări trebuie să stabilim loturile; dacă fătările sunt lăbărțate, cum se spune, nu respectă cele 60 de zile, practic două cicluri ar fi trebuit, nu 60 de zile, dar, mă rog, extremele n-or să fie prinse fiindcă depășesc cinci luni. Așa se întâmplă și cu Controlul producției de lapte. Aici trebuie făcute turme: la un crescător poți să faci o turmă sau mai multe turme, în funcție de efectivul pe care-l are; dar în cadrul turmei trebuie să ai animale, să ai ovinele care să nu depășească diferența dintre data alăptării, perioada de alăptare, plus 52 de zile. Ce sunt cele 52 de zile? În primul rând, sunt 35 de zile în care ai separat complet oaia de mielul sau mieii pe care-i are, plus o toleranță de 17 zile. E foarte clar, dar asta trebuie făcut cu creionul pe hârtie, că pe urmă te trezești că „nu ia programul!”.... Nu programul e de vină, sunt normele ICAR și normele care reglementează activitatea de control a producției de lapte. Ca obiectiv ăsta e, ameliorarea populației. Ne luptăm cu crescătorii, cu autoritățile să ducem la îndeplinire programul de ameliorare.”
Nu pot să nu remarc un aspect spiritual în toată această zbatere. Este un fel de continuare a creației divine, în care omul, din dorința de a-și face o viață mai bună, modelează, alături de Dumnezeu, natura. Este o capacitate pe care omul o are, ca ființă ce poartă în sine creativitatea, ca parte a Chipului lui Dumnezeu.
Ce înseamnă Controlul oficial al producției
Se urmărește cunoașterea potențialului productiv al animalelor, pe baza căruia se face selecția celor mai valoroase exemplare care se vor folosi pentru îmbunătățirii potențialului productiv al întregii populații de animale supuse acestui control.
Sunt extrase date despre originea, conformația și constituția, dezvoltarea corporală, tipul productiv pe baza cărora se realizează mai multe operațiuni de selecție: bonitarea, clasarea, testarea performanțelor proprii și a descendenței, pentru a fi înscrise în Registrul Genealogic. Tot pe baza acestor date se poate face profilul genetic al unei populații conform cu parametri genetici rezultați, se poate stabili un plan de ameliorare, precum și valoarea comercială a animalelor.
Scopul final este creșterea profitabilității fermierilor înscriși în programul de control oficial al producției prin emiterea de documente oficiale care atestă valoarea animalelor, spre o mai bună promovare, dar și îmbunătățirea managementului fermei prin utilizarea datelor obținute în urma controlului.
Definiții
Registru genealogic Înseamnă orice registru genealogic pentru animale din speciile bovină, ovină, caprină sau ecvină, orice arhivă sau suport de date, care este condus de o societate de ameliorare și este alcătuit dintr-o secțiune principală și, dacă societatea de ameliorare decide acest lucru, dintr-una sau mai multe secțiuni suplimentare pentru animale din aceeași specie care nu sunt eligibile pentru a fi înscrise în secțiunea principală. Societate de ameliorareÎnseamnă orice asociație de crescători, organizație de ameliorare sau organism public, altul decât autoritățile competente, care este recunoscut de către autoritatea competentă a unui stat membru în scopul desfășurării un program de ameliorare cu animale de reproducție de rasă pură înscrise în registrul genealogic (registrele genealogice) condus(e) sau înființat(e) de aceasta. Exploatație de ameliorareÎnseamnă orice asociație de crescători, organizație de ameliorare, exploatație privată care desfășoară activități într-un sistem de producție închis sau organism public, altul decât autoritățile competente, recunoscut de către autoritatea competentă a unui stat membru în scopul desfășurării unui program de ameliorare cu porci de reproducție hibrizi înregistrați în registrul zootehnic (registrele zootehnice) conduse( e) sau înființate( e) de aceasta. Valoare de ameliorareValoarea estimată a unui reproducător pentru un anumit caracter, dată de performanța proprie, și/sau performanțele ascendenților, valoarea medie a performanțelor descendenților și colateralilor, exprimată ca abatere de la media contemporanilor. Program de ameliorareÎnseamnă un set de acțiuni sistematice, care includ înregistrarea performanțelor, selecția, reproducția ȘI schimburile de animale de reproducție și de material germinativ provenit de la acestea, concepute și puse în aplicare cu scopul de a menține sau îmbunătăți caracteristicile fenotipice și/sau genotipice dorite ale populației de reproducție țintă. Animal de reproducție de rasă pură Înseamnă un animal care este înscris sau înregistrat și eligibil pentru a fi înscris în secțiunea principală a Registrului Genealogic. Secțiunea principală Înseamnă secțiunea din Registrul Genealogic în care ovinele de reproducție de rasă pură sunt înscrise sau sunt înregistrate și eligibile pentru a fi înscrise, cu indicarea detaliilor privind ascendenții (părinți și bunici) și, după caz, privind calitățile lor. Clasa Înseamnă o diviziune orizontală a secțiunii principale în care ovinele de reproducție de rasă pură sunt înscrise în funcție de calitățile lor. Calitate Înseamnă o caracteristică ereditară cuantificabilă sau o particularitate genetică a unei ovine de reproducție. Certificat zootehnic Înseamnă certificate de reproducție, atestate sau documentații comerciale eliberate pe hârtie sau în format electronic pentru ovinele de reproducție și materialul germinativ provenit de la acestea care oferă informații privind pedigriul, identificarea și, dacă sunt disponibile, rezultatele testării performanței sau ale evaluării genetice.Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - mai 2021
Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Agricultura europeană și cea românească sunt acum într-un proces profund de transformare sub influența unor programe majore de reformă a Politicii Agricole Comune și aplicarea noului Pact Ecologic European, provocări care se adaugă celor determinate de efectele schimbărilor climatice, criza forței de muncă, volatilitatea prețurilor, scăderea performanței capitalurilor și inputurilor în agricultură, adâncirea inegalităților în ponderea veniturilor fermierilor pe lanțul comercial de valorificare a produselor agroalimentare. Fermierii performanți din România trebuie să gestioneze o impredictibilitate crescută în ceea privește asigurarea resurselor și a proceselor în fermă, precum și pentru valorificarea producției.
Anul 2020 a fost unul foarte dificil pentru agribusiness-ul românesc, în condițiile secetei pedologice prelungite și a crizei sanitare mondiale determinată de pandemia de COVID-19. A rezultat astfel o creștere neobișnuită a numărului incidentelor contractuale în relațiile dintre participanții la circuitul economic specific, cum ar fi executarea necorespunzătoare sau chiar neexecutarea la termen și/sau în condițiile convenite a obligațiilor contractuale asumate.
„Cu această ocazie au revenit în discuție problemele sistemice care au definit relațiile dintre fermieri, intermediari, traderi și industria prelucrătoare de produse agricole în ultimii 30 de ani, marcate adesea de lipsă de încredere, pe fondul căreia, profitând de capacitatea financiară disponibilă, comercianții din avalul circuitului economic au impus fermierilor, nu de puține ori, clauze contractuale fără precedent sau chiar abuzive, menite să le protejeze interesele economice, inclusiv cele ale unor pierderi disproporționate și nelegitime suferite de fermierii de bună-credință”, consideră Cezar Iulian Gheorghe, expert analist pentru Comerțul cu Cereale, Clubul Fermierilor Români.
Lipsa de încredere este amplificată de absența informațiilor permanent actualizate despre părțile contractuale, despre oamenii implicați și despre istoricul și comportamentul în afaceri al acestora.
Practici contractuale actuale: Riscuri pentru fermieri
Clubul Fermierilor Români evidențiază o serie de practici comerciale devenite uzuale în relația fermieri – traderi, care au contribuit la stabilirea unor poziții contractuale inegale pentru fermieri și au generat riscuri majore concretizare în contextul secetei pedologice din 2020:
Clauze prin care se declară și/sau se recunoaște, în mod nerealist, o negociere inexistentă a contractului;
Constituirea de garanții personale de către administratorul/directorul fermei, pentru executarea obligațiilor contractuale asumate de societatea cu răspundere limitată/societatea pe acțiuni, după caz, eludându-se, astfel, răspunderea limitată a acestor participanți la circuitul economic;
Drepturi de apreciere și decizie unilaterală în beneficiul exclusiv al cumpărătorilor /traderilor, fără vreo posibilitate de control de către fermier sau de mediere/arbitraj de către un terț independent, inclusiv asupra cantității și calității mărfii livrate și, astfel, a prețului sau chiar a datei de plată;
Obligația de a plăti penalități, despăgubiri sau daune-interese, în cuantumuri arbitrare și cu desconsiderarea atât a principiilor reparării integrale a prejudiciului și bunei-credințe, cât și a cauzelor exoneratoare de răspundere civilă universal recunoscute.
„În acest context, Clubul Fermierilor Români lansează Proiectul CONCORDE adresat fermierilor din România, prin care urmărește stabilirea unui sistem de încredere și de bune practici comerciale care să permită consolidarea relațiilor contractuale în piața de agribusiness”, anunță Florian Ciolacu, director executiv Clubul Fermierilor Români. Florian Ciolacu adaugă: „Din cauza acestor provocări cu care se confruntă fermierii, Clubul Fermierilor Români consideră necesară stabilirea unui dialog coerent pentru regândirea parteneriatului și refacerea încrederii fermieri – cumpărători/traderi, pentru asigurarea executării corespunzătoare a obligațiilor contractuale.”
Obiectivele Proiectului CONCORDE
Susținerea fermierilor pentru Proiectul CONCORDE va contribui la realizarea următoarelor obiective, care vor fi puse în practică de Clubul Fermierilor Români:
Înființarea unui grup de lucru care să preia și să prelucreze inițiativele, ideile, opiniile și sugestiile transmise de fermieri;
Elaborarea unui ghid de bune practici;
Crearea unei proceduri de raportare și verificare a incidentelor în relațiile contractuale;
Elaborarea unui sistem de asigurare a suportului pentru soluționarea alternativă a disputelor;
Afilierea Clubului Fermierilor Români la organizații internaționale relevante în domeniul agribusiness;
Colaborarea Clubului cu autoritățile și instituțiile publice europene și naționale în scopul dezvoltării unor politici coerente și relevante pentru dezvoltarea agribusiness-ului din România.
Clubul Fermierilor Români, membru GAFTA
Clubul Fermierilor Români a devenit membru GAFTA, The Grain and Feed Trade Association, organizația internațională reprezentativă pentru sprijinirea contractării și arbitrării comerciale în domeniul cerealelor la nivel mondial.
Acesta este un prim pas în efortul Clubului de a sprijini asigurarea cadrului pentru consolidarea încrederii fermieri-traderi și asigurarea condițiilor pentru respectarea clauzelor contractuale deplin echitabile în relația dintre parteneri, susține Florian Ciolacu.
Beneficiile participării la Proiectul CONCORDE
„Adresăm tuturor fermierilor interesați invitația de a fi alături de Clubul Fermierilor Români în lansarea și punerea în aplicare a acțiunilor propuse prin Proiectul CONCORDE, pentru a asigura astfel baza pentru un parteneriat echitabil și pe termen lung fermieri – traderi – autorități”, spune Dan Hurduc, membru în Consiliul Director și primul președinte care va asigura Președinția rotativă a Clubului Fermierilor Români începând cu 1 iulie 2021.
Prin dezvoltarea Proiectului CONCORDE fermierii vor avea acces la:
Expertiză concretă și practică validată în procesul de contractare;
Facilitarea sprijinului specializat în soluționarea alternativă a disputelor comerciale;
Promovarea și reprezentarea intereselor în relația cu instituții relevante în comerțul cu cereale.
„Proiectul CONCORDE va avea succes în măsura participării concrete, directe a fermierilor la acțiunile propuse, precum și prin asigurarea unei cooperări eficiente cu ceilalți factori implicați în agribusiness, în particular prin consolidarea relației dintre fermieri și comercianții de produse agricole”, consideră Dan Hurduc.
Fermierii interesați se pot implica în Proiectul CONCORDE prin completarea formularului de înscriere disponibil pe site-ul Clubului: https://cfro.ro/proiect-concorde-pentru-bune-practici-in-comertul-cu-cereale/. Pentru informații suplimentare, fermierii pot intra în legătură cu Cezar Iulian Gheorghe pe e-mail la adresa This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it. sau la telefon 0749.777.711.Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Fondurile Uniunii Europene din domeniul agricol care au fost alocate acțiunilor climatice nu au contribuit la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră generate de agricultură, se arată într-un raport special publicat de Curtea Europeană de Conturi (ECA).
Raportul special nr. 16/2021, intitulat „Politica agricolă comună și clima – Jumătate din cheltuielile UE consacrate acțiunilor climatice sunt legate de agricultură, dar emisiile generate de acest sector nu sunt în scădere”, arată că deși mai mult de un sfert din totalul cheltuielilor agricole ale UE din perioada 2014‑2020 – peste 100 de miliarde de euro – au fost alocate pentru schimbările climatice, emisiile de gaze cu efect de seră din agricultură nu au mai scăzut din 2010. Această situație se explică prin faptul că majoritatea măsurilor sprijinite de Politica Agricolă Comună au un potențial scăzut de atenuare a schimbărilor climatice, iar PAC nu stimulează utilizarea unor practici eficiente benefice pentru climă.
„UE joacă un rol esențial în atenuarea schimbărilor climatice în sectorul agriculturii, întrucât stabilește standarde de mediu și cofinanțează majoritatea cheltuielilor legate de agricultură ale statelor membre. Constatările noastre se vor dovedi utile în contextul obiectivului UE de a atinge neutralitatea climatică până în 2050. Noua Politică Agricolă Comună ar trebui să pună un accent mai puternic pe reducerea emisiilor generate de agricultură și să fie mai responsabilizată și mai transparentă în ceea ce privește contribuția sa la atenuarea schimbărilor climatice”, a precizat Viorel Ștefan, membru al Curții de Conturi Europene, responsabil de acest raport.
Emisiile generate de creșterea animalelor nu au mai scăzut din 2010
Auditorii au examinat dacă PAC din perioada 2014‑2020 a sprijinit acele practici de atenuare a schimbărilor climatice care aveau potențialul de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră generate de trei surse principale: creșterea animalelor, îngrășămintele chimice și gunoiul de grajd, precum și exploatarea terenurilor (terenuri cultivate și pajiști). Ei au analizat, de asemenea, dacă în perioada 2014‑2020 PAC a stimulat într-o mai mare măsură decât în perioada 2007‑2013 adoptarea unor practici eficace de atenuare.
Emisiile generate de creșterea animalelor reprezintă aproximativ jumătate din emisiile provenite din agricultură și nu au mai scăzut din 2010. Aceste emisii sunt corelate în mod direct cu mărimea efectivului de animale și sunt cauzate în proporție de două treimi de bovine. Proporția emisiilor care pot fi imputate creșterii animalelor este și mai mare dacă se iau în considerare și emisiile provenite din producția furajelor (inclusiv importurile). PAC nu încearcă însă să limiteze efectivele de animale și nici nu oferă stimulente pentru reducerea acestora. Măsurile de piață din cadrul PAC includ promovarea produselor de origine animală, al căror consum nu a mai înregistrat nicio scădere din 2014, acest lucru favorizând mai degrabă menținerea emisiilor de gaze cu efect de seră decât reducerea lor.
Emisiile generate de îngrășămintele chimice și de gunoiul de grajd, care reprezintă aproape o treime din emisiile provenite din agricultură, au înregistrat o creștere între 2010 și 2018. PAC a oferit sprijin pentru practici care pot reduce utilizarea îngrășămintelor, cum ar fi agricultura ecologică și cultivarea de leguminoase pentru boabe. Impactul acestor practici asupra emisiilor de gaze cu efect de seră este însă neclar, în opinia auditorilor. În schimb, alte practici care sunt în mod evident mai eficace, cum ar fi agricultura de precizie care ghidează aplicarea îngrășămintelor în funcție de nevoile culturilor, au primit o finanțare limitată.
PAC sprijină unele practici care nu sunt benefice pentru climă de exemplu prin plăți către fermieri ce cultivă pe turbării drenate, care reprezintă mai puțin de 2% din suprafața agricolă a UE, dar emit 20% din gazele cu efect de seră generate de sectorul agricol din UE. Exista posibilitatea să se utilizeze fonduri din domeniul dezvoltării rurale pentru regenerarea acestor turbării, dar rareori s-a recurs la această opțiune. Sprijinul acordat prin PAC pentru măsurile care favorizează sechestrarea carbonului, cum ar fi împădurirea, agrosilvicultura și conversia terenurilor arabile în pajiști, nu a înregistrat o creștere în comparație cu perioada 2007‑2013. Legislația UE nu aplică deocamdată principiul „poluatorul plătește” în cazul emisiilor de gaze cu efect de seră provenite din agricultură.
În fine, auditorii observă că normele privind ecocondiționalitatea și măsurile de dezvoltare rurală s-au schimbat foarte puțin în comparație cu perioada precedentă, în pofida nivelului sporit de ambiție al UE în materie de climă. Schema de înverzire era preconizată să îmbunătățească performanța de mediu a PAC, dar nu a oferit fermierilor stimulente pentru a adopta măsuri eficace benefice pentru climă și impactul ei asupra climei a fost unul neglijabil.
Producția de alimente este responsabilă de emiterea unei proporții de 26% din emisiile de gaze cu efect de seră generate la nivel mondial, iar agriculturii îi corespunde cea mai mare parte din aceste emisii.Politica Agricolă Comună a UE pentru perioada 2021‑2027, care va implica o finanțare de aproximativ 387 de miliarde de euro, este în curs de a fi negociată la nivelul Uniunii. Odată ce vor fi convenite noile norme, statele membre le vor pune în aplicare prin intermediul „planurilor strategice PAC”, care sunt concepute la nivel național și sunt monitorizate de Comisia Europeană. În conformitate cu actualele norme, fiecare stat membru decide dacă sectorul său agricol va contribui sau nu la reducerea emisiilor agricole.
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html