Imprimă această pagină
Luni, 24 Ianuarie 2011 11:51

Coccidioza (Eimerioza) porumbeilor - o boală condiţionat patogenă

Scris de

Coccidioza este o boală parazitară care afectează toate speciile de mamifere şi păsări (găini, palmipede, porumbei, curci, păsări de colivie), evoluând cu forme clinice grave la animalele tinere şi şterse sau inaparente la adulte. Coccidioza are ca agenţi etiologici protozoare din familia Eimeride, de unde şi denumirea actuală a bolii de Eimerioză. Aceste protozoare sunt specifice speciei pe care o parazitează, adică cele care îmbolnăvesc găinile nu sunt patogene pentru porumbei şi nici invers. La porumbei boala este frecventă. Puii de porumbel, al căror organism este nepregătit să se apere împotriva coccidiilor, se îmbolnăvesc foarte uşor. Porumbeii adulţi, chiar dacă nu manifestă semne clinice, majoritatea sunt purtători de coccidii. 

Coccidioza apare, de obicei în sezoanele cu umiditate crescută, când se creează factori favorizanţi în adăpost (căldură şi umezeală), instalându-se în crescătoriile de porumbei supraaglomerate, neigenice, cu dejecţii neridicate la timp sau cu adăpători şi hrănitori aşezate necorespunzător care se pot contamina cu oochişti din dejecţii. 

Alţi factori favorizanţi ai bolii sunt: raţiile furajere neechilibrate cantitativ şi calitativ, hrănirea carenţată în vitamine (A, complex B, vitamina E, K), în unele elemente (calciu, seleniu) sau amino-acizi esenţiali. 

Două stadii de dezvoltare

Ciclul biologic al coccidiilor are două stadii de dezvoltare: unul în mediul extern şi altul endogen, în organism. Astfel, o pasăre bolnavă elimină în mediul exterior, prin fecale ouă de coccidii (oochişti) care dacă există condiţii de umiditate şi căldură vor evolua până la stadiul de oochişti infestanţi. Contaminarea porumbeilor se face prin ingerarea acestor oochisti, odată cu apa sau hrana. Puii din cuib pot fi infestaţi chiar de către părinţii purtători. Ajunşi în intestin aceşti oochişti eliberează elementele componente care vor pătrunde în mucoasa intestinală, unde are loc a doua faza de dezvoltare (endogenă) a parazitului, ajungându-se până la stadiul de oochist care se elimină din nou în mediul extern si asfel ciclul se reia . 

Simptomatologie şi evoluţie

Boala evoluează în formă acută la pui şi tineret. Aceştia devin abătuţi, cu pene zburlite, piele vânătă, nu consumă hrana, beau apă multă, au diaree uneori sangvinolentă; toate acestea duc la slăbire, emacierea maselor musculare, devierea carenei sternale, întârzierea zborului şi chiar la moarte. La adulţi, evoluţia bolii este cronică, cu semne clinice care lipsesc sau sunt şterse, manifestate doar prin slăbire şi pene lipsite de luciu. 

Diagnosticul prezumtiv se pune pe semnele clinice care, însă, nu sunt caracteristice, de aceea diagnosticul de certitudine se pune numai în laborator, pe baza unui examen microscopic (histologic sau coproscopic). Diagnosticul diferenţial se face faţă de alte boli cu aspect clinic şi lezional asemănător (hipovitaminoze, helmintoze digestive, trichomonoza, salmoneloza, enterite cu etiologie diversă etc) 

Profilaxie şi tratament

Ca măsuri profilactice se recomandă curăţenie zilnică în adăposturi, o aerisire corespunzătoare pentru a se evita crearea umidităţii; dezinfecţie periodică, obligatorie a adăpostului cu soluţii de DECONTAMINOL, CATIOROM, iar la nevoie prin flambare. Vasele pentru apă şi hrană se vor curaţa zilnic şi dezinfecta cu soluţie de PURSEPT. Chimioprofilaxia şi tratamentul se fac cu medicamente anticoccidiene ca SULFACOCCIROM tablete sau soluţie buvabilă, AMPROLIUM sau cu medicamente care conţin antibiotice cu rol anticoccidian: GALIPROTECT C, OXIFURAN. Atât preventiv, cât şi curativ, pe toata durata tratamentului cu produse anticoccidiene trebuie administrate vitamine: COMPLEX POLIVITAMINIC BUVABIL ROMVAC 3, VITA BCOMPLEX. Tratatamentul cu SULFACOCCIROM soluţie buvabilă se va asocia obligatoriu cu vitamina K3 administrată în apa de băut.

Dr. Chiurciu Viorica, medic veterinar, doctor în ştiinţe medicale

Citit 11165 ori
Revista Fermierului

Articole recente - Revista Fermierului

Articole înrudite