Imprimă această pagină
Vineri, 22 Septembrie 2017 17:43

Avem cu aproape 69.000 de bovine în minus și cu peste 33.000 mai puține capete efectiv-matcă

Scris de

Șeptelul bovin a scăzut cu 3,3% per total şi cu 2,5% la efectivul matcă la 1 iunie 2017, faţă de aceeaşi dată a anului 2016, se arată într-un comunicat de presă al Institutului Naţional de Statistică (INS) remis redacției vineri, 22 septembrie 2017.

Practic, efectivele de bovine însumau peste 2,01 milioane, fiind în scădere cu 68.949, iar efectivul matcă era de 1,28 milioane, în diminuare cu 33.267.

„Analizând distribuţia efectivelor de bovine la 1 iunie 2017 pe regiuni de dezvoltare, comparativ cu 1 iunie 2016, se constată că ponderea acestora s-a menţinut aproximativ constantă, cu uşoare creşteri în regiunile Nord-Vest (+0,4 puncte procentuale), Vest (+0,4 pp) şi Centru (+0,1 pp) şi uşoare scăderi în regiunile Nord-Est (-0,3 pp), Sud-Est (-0,2 pp), Sud-Muntenia (-0,2 pp) şi Sud-Vest Oltenia (-0,2 pp)”, anunță INS.

Bovinele reprezintă totalitatea animalelor din speciile Bos taurus şi Bubalus bubalis, precum şi hibrizi ca Beefalo, de reproducţie, de muncă şi din îngrăşătorii, indiferent de sex, vârstă şi destinaţia economică, iar efectivul matcă - totalitatea femelelor pentru reproducţie (vaci pentru lapte, bivoliţe şi juninci pentru reproducţie).

Citit 1501 ori
Ionel Vaduva

Articole recente - Ionel Vaduva

Articole înrudite