Compania BASF a început seria simpozioanelor regionale, dedicate fermierilor. Astăzi, 22 ianuarie, la Craiova, s-a desfăşurat întalnirea cu fermierii din Oltenia – Dolj, Olt, Mehedinţi, Argeş. Au participat peste 220 de fermieri şi colaboratori ai BASF din această zonă. Echipa BASF, condusă de Tiberiu Dima, country manager Crop Protection Division, a conceput un program dinamic, cu prezentări tehnice, realizate de Mircea Chetrone, marketing manager BASF Romania. Dat fiind că BASF are un puternic departament de cercetare, în fiecare an apar noutăţi, iar fermierii primesc informaţia la acest simpozion. În pauze, participanţii au fost surprinşi cu momente artistice dinamice şi concursuri. „Am vrut să fie o întalnire memorabilă”, ne-a declarat Tiberiu Dima.
Astfel de seminarii s-au desfăşurat deja la Tulcea şi Brăila şi vor continua în zilele următoare astfel:
23 ianuarie - Alexandria, Restaurant Mara;
25 ianuarie - Iaşi, Hotel Unirea;
29 ianuarie- Timişoara, Hotel Timişoara;
31 ianuarie- Oradea, Hotel Hilton;
5 februarie - Giurgiu, Hanul Cosminului.
În afară de aceste seminarii, care pregătesc campania de primăvară, BASF organizează întalnirii cu fermierii în camp, acolo unde se văd efectele tratamentelor cu produsele firmei.