“Reducerea Taxei pe Valoare Adăugată (TVA) la 9% pentru pâine ar putea aduce venituri suplimentare la bugetul de stat de circa 100 de milioane de lei”, a declarat, pentru Agerpres, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin.
"Reducerea TVA la alimentele de bază este şi rămâne o prioritate a guvernării USL, dar şi a mea. Suntem în discuţii avansate pentru introducerea unui program pilot de reducere a TVA la 9% pentru pâine, şi aici mă refer la tot lanţul, de la cereale până la producţie şi panificaţie, cel mai mai probabil din semestrul II, de la 1 iulie 2013. Am decis să începem cu reducerea TVA la pâine, întrucât evaziunea în acest sector este de 70% şi cred că măsura va stimula creşterea încasărilor la buget şi scăderea evaziunii. Estimăm că vom colecta la buget circa 100 de milioane de lei odată cu introducerea acestei măsuri", a precizat Constantin.
Ministrul Agriculturii a subliniat că măsura va fi discutată cu delegaţia Fondului Monetar Internaţional (FMI) la viitoarea misiune din martie-aprilie, când vor începe negocierile pe noul acord.
"Discuţiile cu FMI pe introducerea acestui program pilot vor debuta în martie-aprilie, când vor începe negocierile pe noul acord cu FMI şi vom discuta aplicat pe cifre", a spus acesta.
Şeful MADR a adăugat că măsura nu va viza produsele de patiserie.
Daniel Constantin a precizat că se află în discuţii intense cu Ministerul Finanţelor Publice, pentru a regândi sistemul de impozitare în agricultură, iar până la sfârşitul lunii ianuarie propunerile vor fi supuse dezbaterii publice.
Potrivit datelor Patronatului Român din Industria de Morărit şi Panificaţie (ROMPAN), evaziunea fiscală din sector a depăşit 65% din total piaţă, aceasta fiind influenţată semnificativ după introducerea taxării inverse la cereale în anul 2011.
Valoarea pieţei de morărit şi panificaţie este cifrată la 1,8 miliarde de euro.