Imprimă această pagină
Luni, 03 Iulie 2017 12:12

Legea risipei alimentare, prorogată până la finele anului. „Măsurile prevăzute în scopul diminuării risipei alimentare nu sunt în acord cu realitatea din România și nu au caracter imperativ clar”

Scris de

Pe fondul mai multor disfuncționalități în aplicarea actului normativ, printre care și aceea că „măsurile prevăzute în scopul diminuării risipei alimentare nu sunt în acord cu realitatea din România și nu au caracter imperativ clar”, Executivul de la București a suspendat temporar Legea privind diminuarea risipei alimentare, în vederea pregătirii unui sistem sustenabil și funcțional de aplicare.

„Aplicarea Legii privind diminuarea risipei alimentare va fi suspendată până la data de 31 decembrie 2017, urmând ca în această perioadă să fie clarificate unele prevederi și eliminate dificultățile de aplicare semnalate de reprezentanții asociațiilor din producția primară, procesare, comerț și ONG-uri care activează în acest sector”, se precizează în comunicatul de presă al Guvernului.

Potrivit documentului, decizia a fost stabilită de Executiv printr-o ordonanță de urgență adoptată în ședința de vineri, 30 iunie 2017, și va deveni aplicabilă începând cu intrarea în vigoare a actului normativ.

Prevederile Legii 217/2016 privind diminuarea risipei alimentare au intrat în vigoare începând cu 21 mai 2017, însă nu au fost aprobate încă normele de aplicare.

Ca urmare a întâlnirilor organizate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) cu reprezentanții asociațiilor din sectorul alimentar în vederea elaborării normelor metodologice de aplicare, au fost semnalate o serie de disfuncționalități în aplicarea legii, spun cei de la Guvern.

În viziunea lor, nu este foarte clar definit cine sunt operatorii economici care trebuie să aplice acest act normativ, prevederea din lege având caracter general.

De asemenea, măsurile prevăzute în scopul diminuării risipei alimentare nu sunt în acord cu realitatea din România și nu au caracter imperativ clar.

Totodată, «Aproape de expirarea datei-limită de consum» este o sintagmă relativă care poate varia foarte mult în funcție de specificul fiecărui produs, iar prevederile referitoare la vânzarea produselor cu 3% plus TVA din prețul de achiziție poate crea o rețea paralelă de comercializare a produselor agroalimentare care au fost supuse prevederilor referitoare la reducerea risipei de alimente.

În plus, alte norme si prevederi legale trebuie armonizate cu aceste prevederi referitoare la comercializarea produselor cu 3% plus TVA din prețul de achiziție sau de producție.

În Legea 217/2016 nu sunt prevederi clare referitoare la autoritățile care constată contravențiile și aplică sancțiunile, iar în bugetul pe anul în curs nu sunt prevăzute resurse financiare pentru aplicarea legii.

Nu în ultimul rând, sunt și alte texte din lege neclare sau imposibil de pus în aplicare.

„Din aceste considerente, este necesară reanalizarea întregului text legislativ și modificarea lui, astfel încât să poată fi realizat un sistem sustenabil și funcțional de reducere a risipei alimentare”, se arată în comunicat.

Țara noastră trebuie să respecte recomandările Comisiei Europene, care și-a propus drept obiectiv reducerea risipei cu 50% până în anul 2030 și, implicit, diminuarea numărului de persoane afectate de lipsa de alimente.

În urma agregării datelor statistice deținute de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) și date publicității recent, persoana care face cea mai mare risipă alimentară are sub 35 de ani, locuieşte la oraş, a absolvit studii superioare, îşi face cumpărăturile la supermarket şi are un salariu peste medie.

Concret, românii aruncă, în medie,11,9% din alimentele pe care le cumpără, o mare parte reprezentând produse de panificaţie, în contextul în care aceștia se aprovizionează preponderent din lanţurile de supermarketuri sau de la hipermarketuri şi în proporţii relativ echilibrate din alte surse, precum micile magazine, piaţa agroalimentară, surse proprii sau de la ţară, spun datele MADR.

În plus, cu cât familia este mai mare, cu atât se aruncă mai multă mâncare, iar cei care câştigă cei mai mulţi bani fac şi cea mai mare risipă.

Citit 1569 ori
Revista Fermierului

Articole recente - Revista Fermierului

Articole înrudite