Imprimă această pagină
Luni, 15 Aprilie 2013 10:43

Manifestaţii ale crescătorilor de animale din Franţa

Scris de

Pe tractoare sau pe jos, ducându-şi animalele, 15.000 de crescători de animale din Franţa au demonstrat vineri în toată ţara, conform unui comunicat FNSEA. Ei au cerut măsuri de urgenţă pentru rezolvarea blocajelor de negociere cu marile lanţuri de distribuţie şi împotriva măsurilor împovărătoare cerute de autorităţi. Prim-ministrul Jean-Marc Ayrault le-a promis “măsuri tranzitorii”, conform lafranceagricole.fr.

“Nu vom face compromisuri pentru a câştiga bătălia pentru crescătorii de animale!”, a spus Xavier Buelin, preşedintele FNSEA. “Nu vrem să fim victimele în războiul preţurilor, pentru că lanţurile de distribuţie ne-au adus la sărăcie”, a continuat el. Ei cer o reevaluare a preţului la lapte în funcţie de preţul furajelor din aprilie, care este mult mai mare. Alături de FNSEA, cel mai mare sindicat agricol din Franţa, a fost şi organizaţia “Tinerii agricultori”. La rândul lui, Stéphane Le Foll, ministrul Agriculturii, a dat asigurări că va face tot ce e cu putinţă pentru a creşte preţul laptelui.

În afară de măsurile de urgenţă, noua Lege a modernizării economiei (LME), care se va adopta în iunie, va trebui să permită ajustarea preţurilor în funcţie de schimbările în costul de producţie, care apar des în activitatea agricolă.

Citit 541 ori
Revista Fermierului

Articole recente - Revista Fermierului