În 2012, suprafețele de porumb au înregistrat o creştere pronunţată, mai ales datorită reînsămânţării suprafeţelor plantate cu culturi de iarnă, care fuseseră afectate de ger. În 2013, interesul pentru cultura porumbului nu se dezminte, fiind susţinut de o piaţă dinamică, de niveluri de productivitate importante şi de progrese genetice constante. Analiza a fost realizată de Thibault Perinet, responsabil de misiune la FNPSM(Federaţia Naţională a Producătorilor de Seminţe de Porumb şi Sorg).
Uniunea Europeană: o scădere uşoară în 2013
Suprafeţele însămânţate din UE sunt estimate să scadă uşor în 2013, cu circa 2 %, după creşterea semnificativă din 2012 (5 %). Trebuie precizat că această creştere a suprafeţei s-a datorat, anul trecut, unor factori structurali precum: progresul genetic şi agronomic, cererea mondială - aflată şi ea într-o creştere structurală, o rentabilitate atrăgătoare pentru agricultori, dar şi o serie de factori conjuncturali. Într-adevăr, gerul din iarnă determinase un număr mare de producători să îşi reînsămânţeze culturile de primăvară. Dacă nu vor exista accidente climatice, se estimează că, deşi anul acesta vor înregistra o scădere uşoară faţă de 2012, suprafeţele de porumb vor rămâne la un nivel ridicat, respectiv cu aproape 5 % peste media ultimilor trei ani şi la un nivel-record pentru al doilea an, după 2012.
În Europa de Est, suprafețele de porumb sunt în creştere
Se estimează că scăderea uşoară a suprafețelor însămânțate din Uniunea Europeană va fi compensată de o creştere în acest sector în Europa de Est, de circa 2 %. Astfel, suprafețele destinate producției de porumb sunt estimate să crească în Ucraina şi Rusia cu 5-8 % (față de 4,3 şi, respectiv, 3,8 milioane ha, cât au totalizat acestea în 2012), în principal datorită unei economii propice, a unor noi posibilități de export (piața chineză, care se deschide în momentul de față porumbului ucrainean), însă şi în detrimentul suprafețelor de sfeclă de zahăr, care sunt estimate să scadă în ambele țări în 2013. Mai mult, în sudul Rusiei, lipsa zăpezii expune culturile de iarnă înghețului, fapt care ar putea conduce la reînsămânțări în primăvară.
O atractivitate constantă a geneticii de calitate, cu efect asupra stocurilor de semințe
În ciuda faptului că suprafețele destinate multiplicării semințelor s-au situat la niveluri foarte importante în 2012, producțiile medii slabe (cauzate de temperaturile foarte ridicate din luna august), combinate cu o cerere foarte dinamică, au avut un impact semnificativ asupra disponibilului actual de semințe de porumb. Să ne amintim că, la 30 iunie 2012, stocurile erau deja destul de scăzute în UE (reprezentând 32 % din consumul întregului an). Într-un context în care cultura porumbului oferă niveluri de rentabilitate interesante pentru producători, interesul pentru materialul genetic a crescut. Acesta oferă niveluri de randament mai bune, precum şi o rezistență mai bună la secetă sau la dăunători. Investițiile în semințele de calitate superioară asigură, în acest context, un procent de rentabilitate mai ridicat, iar acest lucru constituie o tendință generală, care se pare că va continua în anii care vin.