Mihai Eminescu „[...] dacă Românul doreşte numaidecît o epocă de regenerare în care am intrat şi de la care "mari sînt progresele făcute", atunci nu citeze anul 1848, care n-are pentru şcoală nici o semnificare, ci Regulamentul Organic, pentru întemeiarea învăţămîntului, şi epoca lui Cuza Vodă, pentru înmulţirea şcoalelor, o înmulţire fără tranziţie, făcută, din nenorocire, în detrimentul calităţii lor.
Ca principiu general, cată să admitem că învăţămîntul, pre cît a cîştigat în estensiune, pe atît a pierdut în intensitate. E nemaipomenit, dar din nenorocire adevărat, că la acest popor care, cînd e vorba de cultură, cată să-l luăm ca întreg, nu există nici ştiinţă, nici literatură. Cataloagele librarilor sînt pline de tipărituri făcute cu scopul lucrativ de-a le desface în şcoală, cărţile de ştiinţă sau literatură se tipăresc în vederea unui premiu academic, ştiinţa şi literatura, cîtă se face la noi, se face numai cu paguba de timp şi bani a acelora ce se ocupă cu ea, dacă nu sînt oameni cu apucături destul de dibace de-a da operelor lor un relief pe care nu-l merită şi de a le lăsa să fie plătite direct sau indirect din... bugetul statului. Nu mai vorbim despre efectele sociale ale învăţămîntului nostru. Ele sînt de-a dreptul dezastruoase.
Arta, atît de răspîndită, a înşirării negramaticale de vorbe pe hîrtie deschide celui ce-o posedă toate căile de înaintare în viaţa publică, începînd de la scriitorul sătesc şi sfîrşind cu consiliarii tronului. Astfel, activitatea intelectuală a generaţiei actuale pare a se mistui în singura direcţie a cîştigului fără muncă pe acele mii de cărări ale influenţei morale pe cari le deschide atotputernicia demagogică, în socoteala însă şi cu paguba poporului. O imensă plebe de aspiranţi la funcţiuni, iată ce au scos la lumină învăţămîntul democratic.

(fragment dintr-un articol publicat în Timpul (V), pe 8 iulie 1880)