Citeam cândva, pe undeva, că într-o livadă de prin preajma Bucureștilor s-au aciuat cu cățel cu purcel, care-l avea, desigur – câteva zeci de semeni de-ai noștri care trăiesc fără grija zilei de mâine. De dormit, dorm în șandramale improvizate din te miri ce, de mâncat înfulecă ce le cade în mână de pe la megieșii din zonă, fără voia și consimțământul proprietarilor, se înțelege, mai prind vreun rac, vreo broască ori vreun pește din lacul ce se află în apropiere.

Cât despre lemne de foc, acestea chiar că nu reprezintă o problemă, cresc destui pomi fructiferi de jur-împrejur. Așa încât îi taie de la rădăcină. Pentru că, dacă de cules, i-au cules până n-au mai rămas fructe nici de sămânță, de au umplut piețele capitalei cu marfă a-întâia –  și nimeni n-a îndrăznit să le stea în cale, tot astfel dacă pohtesc – și pohtesc – să-și facă focul cu lemn de cireș, piersic, vișin ori măr, din livada cui o fi, asta e situația și nimeni n-o să le pună stavilă.

Cum nu le-a stat nimeni împotrivă altor confrați, când pe la Sadova, în Oltenia, în urmă cu două decenii, într-o noapte doar au ras de pe suprafața pământului perdelele de protecție puse cu efort măsurat în ani, pentru a opri deșertificarea zonei. Că de, odată cu Revoluția, venise și libertatea. Halal libertate!

Sau – un alt exemplu care îmi vine în minte – atunci când se braconează în voie și la scară industrială de parcă n-ar exista oameni ai legii plătiți să-i împiedice – atât în zonele piscicole, cât și în cele  de vânătoare.

Dar ce să mă mai mir când se cunoaște cazul în care năvălind în plină noapte peste o familie și membrii acesteia, apărându-se de tâlhari, era cât p-aci s-o pățească penal, cine?  Bandiții nicidecum, ci chiar partea vătămată. E posibil așa ceva? La alții, nu. La noi: E!

Și astfel de situații, în care bunul-plac al unora, încălcarea flagrantă a legii și a bunului-simț, luatu cu japca nu sunt, din păcate, singulare și nici pe cale de dispariție. Dimpotrivă, am zice. Și în mediul urban, și în cel rural, că nu știe omul cum să se mai păzească de cei răi și puși pe jaf. Culmea e că toată lumea știe ce se petrece, toți cei cu răspunderi în combaterea fenomenului infracțional, inclusiv președintele țării, dau declarații în dreapta și în stânga, mai bifează câteva amenzi, mai operează în fața aparatelor de filmat câteva arestări și cam atât, că suntem sătui până în gât.

Și așa stând lucrurile, revenim de unde am pornit, în livada pustiită de omizile bipede și cu gândul la merele care n-o să mai fie, îmi spun, precum prințul Hamlet: și totuși, ceva e putred! Și nu în Danemarca, ci p-acilea, pe la noi.

Autor: George Ghidrigan,  Caricatură: A. F. Badiu