Imprimă această pagină
Miercuri, 19 Iunie 2013 14:19

Crama Oprișor, detalii esenţiale de pe dealurile Olteniei

Scris de

Ştiam că vinificatorii sunt perfecţionişti, aşa că nu ne-a mirat gama Detaliu de la Crama Oprişor, producător din Oltenia. „În vinificaţie, tot timpul căutăm detalii. Nu le-am găsit încă pe toate, suntem încă în căutări şi aşa este şi bine. În fiecare an, în fiecare sezon, apare câte un detaliu mai frumos, mai incitant şi atunci vrem să îl folosim", explică Gabriel Roceanu, director general al Cramei Oprişor, alegerea acestei denumiri pentru vin. Detaliu este, de fapt, un pachet de două vinuri dulci, îmbuteliate în sticle de 0,5 litri, pentru că esenţele se ţin în vase mici. Unul este Pinot Noir, recolta 2011, celălalt este Chardonnay, recolta 2012. Pachetul este pentru colecţionari sau de dăruit. „În fiecare dintre aceste două sezoane, am izolat câteva rânduri de viţă de vie, Pinot Noir 2011 şi Chardonnay 2012, care au dezvoltat, în lunile septembrie şi octombrie, o coacere foarte intensă, pentru că sezonul a fost cald, blând. Blândeţea, candoarea, eleganţa sunt şi caracteristicile feminine ale oenologului nostru, Veronica Gheorghiu, care a decis că acesta este vinul ei de suflet. S-a jucat cu el în cantităţi foarte mici", ne spune Gabriel Roceanu povestea acestui vin. Există o ediţie limitată de 2500 de pachete, înseriate ca operele de artă. Apariţia acestei game de vinuri dulci este cu atât mai surprinzătoare cu cât vinurile de la Oprişor sunt, în general, seci.

Ca orice producător care se respectă, Crama Oprişor vine mereu cu ceva nou la VinVest. În acest an, noutăţile au fost Rose-ul Măiastru 2012, care a primit medalie de argint, gamele Caloian şi Măiastru, Zinfandel vinificat în alb. Şi vinul Zinfandel este legat de renumele Cramei Oprişor, fiind o ediţie limitată pe an, care se termină foarte repede, pentru că soiul respectiv e cultivat doar pe un singur hectar. „Avem şi mult aşteptata Smerenie, cupajul nostru de Pinot Noir, Dornfelder şi Shiraz, din recolta 2011. Vinul a fost păstrat în baricuri de stejar, după care vinificatorul nostru Veronica Gheorghiu şi oenologul Liviu Grigorică au decis să facă acest cupaj, urmat de o perioadă de maturare la sticlă. Vinul Smerenie face parte din categoria vinurilor Premium, care cer această maturare la sticlă", a precizat Gabriel Roceanu.

În afară de medalia de argint pentru Rose Măiastru, Crama Oprişor a primit şi o medalie de aur pentru Caloian Cabernet Sauvignon 2011.

Citit 3290 ori
Revista Fermierului

Articole recente - Revista Fermierului