Numeroase ferme de subzistenţă depind de valorificarea laptelui, iar crescătorii de vaci sunt tentaţi să taie animalele, cu atât mai mult, cu cât şi subvenţiile pentru bovine au scăzut. Gravitatea situaţiei este accentuată de faptul că efectivul de animale a scăzut, în ultimii 20 de ani, de la aproape 7 milioane la 1,5 milioane capete. Prin urmare, perioada de tranziţie pentru alinierea la cerinţele comunitare pentru laptele crud de vacă a fost prelungită până la 31 decembrie 2013.
Reglementările Uniunii Europene privind calitatea laptelui colectat pentru procesare au creat probleme de adaptare pentru crescătorii români de bovine. Laptele crud de vacă trebuie să îndeplinească standardul de calitate din UE, respectiv numărul total de germeni să fie mai mic sau egal cu 100.000/mililitru, iar numărul de celule somatice mai mic sau egal cu 400.000/mililitru. În aceste condiţii, fermierii trebuie să producă numai lapte de calitate europeană (care respectă parametri de igienă, de curăţenie şi de sănătate ai animalului şi ai mediului de creştere), iar procesatorii trebuie să preia numai lapte conform standardelor UE.
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a prezentat recent un raport în faţa Comisiei Europene privind numărul de ferme comerciale şi de gospodării în care se obţine lapte conform, România a primit, din nou, aprobarea de a prelungi, până la 31 decembrie 2013, perioada de tranziţie pentru alinierea la cerinţele comunitare pentru laptele crud de vacă.
“În ceea ce-i priveşte pe crescătorii de animale care beneficiază de decizia de prelungire a aplicării reglementărilor privind laptele conform, cred că suntem în poziţia favorabilă de a nu fi nevoiţi să tăiem animalele.
Crescătorii cu 2-3 animale, care nu au posibilitatea de a valorifica laptele, ar fi păstrat un animal pentru folosul familiei şi le-ar fi sacrificat pe celelalte. Şi aşa s-au sacrificat destule animale! Ar fi fost şi consecinţe sociale nedorite. Oamenii care au câteva animale pot să-şi rezolve diferite probleme ale traiului zilnic cu banii câştigaţi astfel. Pe de altă parte, laptele este colectat de la aceşti crescători de către micile unităţi de producţie care procesează laptele. În lipsa acestei surse de materie primă, făbricuţele ar fi trebuit să închidă. E un lanţ care rămâne în picioare printr-un singur element - prelungirea până la 31 decembrie 2013 a perioadei de tranziţie pentru alinierea la cerinţele comunitare a laptelui crud de vacă produs în România.
Noi facem prelevări din centrele de colectare a laptelui, facem controale permanent. Acum ne străduim să comunicăm bine cu oamenii, pentru a-i face să înţeleagă că decizia corectă nu e de a renunţa la animale, ci dimpotrivă, de a creşte mai multe animale şi de a respecta nişte norme, astfel încât laptele care se plăteşte astăzi cu 0,5 lei să-şi dubleze preţul. E nevoie ca oamenii să înţeleagă că trebuie să fie mai atenţi la condiţiile de igienă, să respecte nişte norme minime de curăţenie, şi atunci banii proveniţi din lapte se vor dubla. Vrem să lucrăm împreună cu asociaţiile de crescători pentru a implementa aceste reguli, pentru a face cunoscute beneficiile respectării lor”, a declarat preşedintele ANSVSA Radu Roatiş Cheţan.
80% din laptele furnizat de crescătorii de vaci corespunde normelor europene
Fundamentarea solicitării României pentru obţinerea unei noi derogări pentru laptele neconform a fost raportul ANSVSA privind particularităţile naţionale ale sectorului laptelui. Astfel, din totalul de 111.988 exploataţii pentru producţia de lapte de vacă, peste 90% sunt gospodăriile cu 1-3 capete de bovine. Din totalul de 1.464 de ferme, 510 derulează programe de modernizare şi restructurare, iar din totalul de 1.613 centre de colectare a laptelui, 408 nu corespund din punct de vedere structural, dar au făcut proiecte de modernizare.
“Crescătorii de animale sunt legaţi de procesatori. Bineînţeles că un crescător de animale din altă ţară nu este interesat dacă o mică fabrică de prelucrare a laptelui din România mai funcţionează sau nu. Noi trebuie să fim interesaţi de asta”, a afirmat Radu Roatiş Cheţan. Afirmaţia este susţinută de faptul că în România există 114 unităţi de procesare a laptelui, dintre care una procesează lapte conform şi lapte neconform pe linii separate, 50 de unităţi care procesează lapte neconform pentru piaţa internă, produsele fiind identificate cu marcă rotundă. Mai există 63 de unităţi care nu corespund cerinţelor structurale, dar au programe de modernizare.
La nivel naţional, 80% din laptele furnizat de crescătorii de bovine este conform cu reglementările europene. “Trebuie să-i încurajăm pe cei tineri, care stau la ţară sau vor să se mute la ţară. Suntem interesaţi de promovarea politicilor publice de sprijinire a acestor oameni, de simplificarea accesării banilor, de eliminarea obstacolelor care împiedică o familie tânără din mediul rural să-şi ia 25-30 ha de la primărie şi să crească bovine. Trebuie să revenim la stadiul în care mica gospodărie să se transforme într-o gospodărie de fermieri”, a mai spus preşedintele ANSVSA.