Imprimă această pagină
Joi, 01 Februarie 2018 20:49

Kaufland răspunde acuzelor ACEBOP: „Avem reduceri de preț la carne”. „Creşterea preţurilor la carnea de porc este speculativă” (Mary Pană, ACEBOP)

Scris de

În magazinele Kaufland România, „prețul cărnii a rămas stabil și nu s-au înregistrat oscilații”, anunță vocile autorizate ale retailerului, la cererea redacției noastre, ca răspuns la comunicatul Asociaţiei Crescătorilor şi Exportatorilor de Bovine, Ovine şi Porcine din România (ACEBOP) potrivit căruia majorarea preţurilor la carnea de porc, înregistrată în această perioadă la raft, ar fi speculativă şi nu ar fi cauzată de vreo majorare a tarifului produsului la poarta fermei.

Mai mult, se precizează în răspunsul transmis redacției noastre, în perioada aceasta există reduceri de preț la carne, din dorința de a stimula achiziția în luna ce urmează sărbătorilor de iarnă.

„Reamintim că facem toate eforturile de a susține producătorii locali prin diferite inițiative și suntem în același timp printre puținii retaileri care oferă la raft peste 50% de produse din România. În noiembrie 2017 am lansat, împreună cu Cooperativa Agricolă «Țara Mea», primul program național pentru carne de porc 100% românească, care crește prezența cărnii autohtone la raft, încurajează achiziția de la fermierii români și sprijină dezvoltarea acestora. De asemenea, în perioada 03-04.02.2018, susținem Caravana Campaniei naţionale de informare şi promovare «Alege Oaia», care se desfășoară în parcarea noului magazin Kaufland din Buzău, situat pe Bulevardul Unirii nr. 1”, se precizează în documentul transmis publicației noastre.

Reamintim că miercuri, 31 ianuarie 2018, Asociaţia Crescătorilor şi Exportatorilor de Bovine, Ovine şi Porcine din România (ACEBOP) anunța printr-un comunicat că majorarea preţurilor la carnea de porc, înregistrată în această perioadă la raft, ar fi speculativă şi nu ar fi cauzată de vreo majorare a tarifului la poarta fermei.

„Este inadmisibil ca, în luna ianuarie 2018, preţul să fie mai mare faţă de luna decembrie 2017, lună în care de regulă cererea se dublează! Acest lucru ne îngrijorează ca asociaţie şi solicităm sprijinul autorităţilor competente pentru a verifica aceste informaţii apărute în presă, privind explozia preţurilor de la raft. Creşterea de preţ nu se datorează unei creşteri din partea fermierilor, ci este o creştere speculativă pe care membrii ACEBOP nu o înţeleg, deoarece în această perioadă consumul de carne este scăzut”, atrăgea atenţia Mary Pană, preşedintele ACEBOP.

În acest context, reprezentanţii crescătorilor şi exportatorilor de bovine, ovine şi porcine din România solicită marilor lanţuri de magazine să revizuiască preţurile de la raft pentru a creşte atât consumul, cât şi preţul oferit producătorilor.

Conform sursei citate, în ultimele 30 de zile, preţul oferit fermierilor de marile lanţuri de magazine (care deţin monopolul cu 60% din segmentul de vânzare produse alimentare al României) a devenit derizoriu.

ACEBOP atenţionează asupra faptului că, la momentul actual, producătorii au ajuns să vândă carnea de pasăre la 4-5 lei/ kg, în timp ce la raft cumpărătorul plăteşte aproape dublu. În plus, preţul cărnii de porc la poarta fermei a scăzut sub 5 lei/kilogram, notează reprezentanţii fermierilor.

Citit 1571 ori
Ionel Vaduva

Articole recente - Ionel Vaduva

Articole înrudite